Arhive etichetă: filme romanesti

Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo din 2016

Mă uit pe TVR 2 la ediţia a 10-a a premiilor Gopo, care premiază excelenţa în cinematografia românească. Am făcut asta şi anul trecut aici. Voi face live blogging pe baza transmisiunii în direct a evenimentului.

Alex Bogdan este prezentatorul galei. Între 19-20, se desfăşoară sosirile pe covorul roşu. Oana Giurgiu este atât producător al premiilor Gopo, cât şi nominalizată pentru regia filmului ALIYAH DADA şi pentru De ce eu? – produs de ea.

Olimpia Melinte, nominalizată pentru rolul secundar din Bucureşti Non-Stop vorbeşte despre 2 filme care, speră ea, vor avea premiera în 2016. Dan Chişu spune că o urmăreşte pe Olimpia de mult timp şi de la filmul lui Mircea Daneliuc (Cele ce plutesc, 2009). Marius Constantinescu îi intervievează pe cei doi. Dan Chişu propune că filmele ar fi o idee bună să fie reluate în perioada dinaintea premiilor Gopo în cinematografe. Se aşteaptă ca toată lumea să fie în lumea lui Aferim.

Alina Grigore şi Bogdan Albulescu din Ilegitim vor prezenta premiul pentru scurt metraj de ficţiune. Alina Grigore spune că s-a lucrat un an şi jumătate la personaj şi lucrurile au „crescut”, dar linia roşie a fost propusă de Adrian Sitaru. Alina Grigore spune că criticii cu adevărat obiectivi au observat ceea ce era de observat. S-a lucrat intens şi s-a făcut o cercetare foarte puternică, spune ea.

PwC a asigurat ca în fiecare an securitatea procesului de votare. Filmul românesc a avut multe premii în ultimii 15 ani, spune unul din reprezentanţii companiei de audit. Este a 10-a ediţie a premiilor Gopo când Automobile Dacia sponsorizează evenimentul. Reprezentantul Dacia spune că brandul Dacia şi filmul românesc au aceleaşi valori. Dacă ştie care sunt valorile filmului românesc, aş vrea să mi le spună şi mie, că sunt foarte curios.

Stela Popescu vorbeşte despre Ion Popescu Gopo. Era un om înţelegător, dar îţi impunea punctul de vedere. Era pasionat numai de film, nu se uita prea mult la femei, spune ea. Stela Popescu spune că este interesată să joace pe lângă mari actori tineri, chiar dacă este să spună două vorbe :). A dat exemplu despre serialul Las Fierbinţi.

Anamaria Guran are două nominalizări pentru rolul din Lumea e a mea. Nicolae Constantin Tănase, regizorul, a remarcat-o când ea avea 15 ani şi lucra încă la scenariu. Apoi, când a filmat şi a luat castingul la 17 ani, a confirmat. Anamaria Guran consideră că munca lor a fost „delooooc degeaba”.

Mihaela Sîrbu şi Cuzin Toma, nominalizaţi pentru intepretare, vor da premiul pentru cea mai bună imagine.

Constantin Drăgănescu a jucat în 48 de filme.

Emilian Oprea vorbeşte despre faptul că s-a întâlnit cu apropiaţi ai lui Cristian Panait, jucat în De ce eu? Scena dinaintea sinuciderii a fost cea mai provocatoare.

Ada Solomon, producător Aferim! spune că e filmul cel mai important din cariera ei. Îşi dă seama că „industria” e mult spus pentru filmul românesc. „Nu avem o sală în care să premiem filmul românesc, trebuie să mergem la teatru” referindu-se că gala premiilor Gopo se desfăşoară la Teatrul Naţional Bucureşti.

Inimi cicatrizate, următorul film al lui Radu Jude va apărea, speră Ada în 2016. Ouăle lui Tarzan, de Alexandru Solomon, Mariţa de Cristi Iftime şi Un pas în urma serafimilor de Daniel Sandu vor apărea cel mai probabil în 2017.

Teodor Corban susţine că e greu de crezut că un actor român joacă în 2 filme româneşti dintr-un an rouluri principale, făcând referire şi la un etaj mai jos, a cărui înscriere a fost controversată.

Ioana Bulcă, ce a câştigat în 2009 premiul Gopo pentru rolul său din Restul e tăcere, dă un interviu care nu se mai termină şi face o bună demonstraţie cu privire la ce poate să însemne un actor trecut de vremea lui.

Un scurt moment muzical în introducere ne aduce aminte de muzica din filmele de animaţie ale lui Ion Popescu Gopo. Pe scena TNB rulează pe un ecran imagini din opera lui într-un omagiu. Simona Strungaru Symphonics compune.

Acasă la tata, Lumea e a mea, Box, De ce eu?, Comoara, Bucureşti Non Stop, Aferim! sunt filmele din ale căror cadre se compune montajul promoţional pe o melodie a Vanessei Paradis.

Alexandru Bogdan, Ana Bianca Popescu, Silviu Mircescu şi încă un cântăreţ şi au un moment parodic pe seama câtorva din filmele acestea. Schimbă registrul în ceea ce priveşte rostirea numelor sponsorilor şi partenerilor în organizarea evenimentului.

Alexandru Bogdan spune că „ăştia suntem” – cei care sunt în sală.

Premiul pentru cel mai bun film de debut este oferit de Aleksandrion România – Monica Bârlădeanu şi Florin Piersic jr înmânează premiul.

ACASA LA TATA Regia: Andrei Cohn
CARMEN Regia: Doru Niţescu
LUMEA E A MEA Regia: Nicolae Constantin Tanase

 Nicolae Constantin Tănase are un discurs scurt şi plin de respect şi mulţumire.

Ana Covaciuc şi Alin Florea prezintă premiul pentru cel mai bun montaj

„ce montaţi demontează critica” :))

CATALIN CRISTUŢIU – AFERIM! – al patrulea premiu din 8 nominalizări
EUGEN KELEMEN – BOX
LEMHENYI REKA – DE CE EU?
TUDOR POJONI – BUCUREŞTI NONSTOP
ION IOACHIM STROE – MUNTELE MAGIC

Inona Brezoianu şi Sorin Hriţcu prezintă premiul pentru costume

ADELINE ANDREEA BADESCU – LUMEA E A MEA
DANA PAPARUZ – AFERIM! primul premiu, prima nominalizare
AUGUSTINA STANCIU – BOX
ANDREEA SZELYES – DE CE EU?

 Dana Paparuz îi mulţumeşte lui „Radu Judu”

Inona Brezoianu şi Sorin Hriţcu prezintă premiul pentru CELE MAI BUNE DECORURI (LUNGMETRAJ FICTIUNE)
ADELINE ANDREEA BADESCU – LUMEA E A MEA
CRISTIAN NICULESCU – DE CE EU?
MIHAELA POENARU – BOX
AUGUSTINA STANCIU – AFERIM! primul premiu din 2 nominalizări

Ada Solomon mulţumeşte în numele ei.

Sunt proiectate trailerele sau scene scurte ale filmelor pe care producătorii halucinează că vor fi vizionabile în 2016. 03. Bypass, Afacerea Est de Igor Cobileanski, Breaking News de Iulia Rugină, Aniversarea de Dan Chişu, Dincolo de calea ferată, de Cătălin Mitulescu, Dublu, de Catrinel Dănăiaţă, Ilegitim, de Adrian Sitaru.

Alex Bogdan difuzează în pamflet „castingul nedifuzat pentru Aferim!”.

Cătălin Ştefănescu prezintă premiul pentru film documentar.

ALIYAH DADA (România), Producator: Tudor Giurgiu (Libra Film)Regia: Oana Giurgiu
CINEMA, MON AMOUR (România – Cehia), Producator: Hanka Kastelicova, Tudor Giurgiu (HBO Europe, LIBRA Films) Regia: Alexandru Belc
MUNTELE MAGIC (România – Franţa – Polonia), Producator: Anca Damian (Aparte Film) Regia: Anca Damian
REŢEAUA (România), Producator: Claudiu Mitcu, Ada Solomon, Calin Peter Netzer, Hanka Kastelicova (Wearebasca, Parada Film, HBO Europe) Regia: Claudiu Mitcu
ROMANIA: PATRU PATRII (România – Franţa), Producator: Ada Solomon, Alexandru Solomon (HiFilm) Regia: Alexandru Solomon

Mă bucur că nu s-a făcut un documentar intitulat „Making of Aferim!”.

Premiul Gopo special pentru Paul Fister, cascador care lucrează cu caii. Se prezintă un materical cu mărturii ale celor care au lucrat cu el sau au beneficiat în proiectelor lor din munca sa. „maestrul Paul Fister este un haiduc nemuritor”. El ţine un discurs în care mulţumeşte că prin acest premiu a fost remarcată şi breasla cascadorilor.

Moment In memoriam. Alexandru Bogdan îi mulţumeşte lui Eusebiu Ştefănescu.

Conrad Menikoferr şi Nicoleta Lefter prezintă premiul pentru interpretare secundară.

Actriţă.

TATIANA IEKEL pentru rolul DOAMNA PATRAŞCU din filmul UN ETAJ MAI JOS
DORINA LAZAR pentru rolul BATRÂNA din filmul BUCUREŞTI NONSTOP
OLIMPIA MELINTE pentru rolul JENI din filmul BUCUREŞTI NONSTOP
MIRELA OPRIŞOR pentru rolul MIA din filmul ACASA LA TATA
MIHAELA SÎRBU pentru rolul SULTANA din filmul AFERIM! al doilea premiu, a treia nominalizare

Spune că premiul este mai degrabă al filmului decât al ei, nu se aştepta.

ALEXANDRU DABIJA pentru rolul BOIER IORDACHE CÎNDESCU din filmul AFERIM! primul premiu
IULIAN POSTELNICU pentru rolul VALI DIMA din filmul UN ETAJ MAI JOS
ADRIAN PURCARESCU pentru rolul ADRIAN din filmul COMOARA
CUZIN TOMA pentru rolul TEDY din filmul BUCUREŞTI NONSTOP
ANDI VASLUIANU pentru rolul PETRICA din filmul ACASĂ LA TATA

Partea a doua din pamfletul cu castingul nedifuzat din Aferim!

Ovidiu Niculescu prezintă un material colaj din filmele lui Costică Drăgănescu, premiat pentru ceva (nu mi-e clar ce, probabil întreaga carieră)

Sunt promovate filmele aşteptate în 2016 pe marile ecrane din România Miracolul din Tekir, Minte-mă frumos în centrul vechi, Două lozuri de Paul Negoescu, Doar o răsuflare de Mirona Lăzărescu-Gorgan, Tudo, de Iura Luncaşu, Ultima zi, de Gabriel Achim, Varză, cartofi şi alţi demoni de Şerban Georgescu.

Teodor Corban prezintă premiul pt actriţă principală

IOANA FLORA pentru rolul PAULA din filmul ACASA LA TATA al doilea premiu din 3 nominalizări
ANA MARIA GURAN pentru rolul LARISA din filmul LUMEA E A MEA
RODICA LAZAR pentru rolul MARIANA din filmul CARMEN
HILDA PETER pentru rolul CRISTINA din filmul BOX
ELENA POPA pentru rolul CRISTIANA din filmul AUTOPORTRETUL UNEI FETE CUMINŢI

 Alex Bogdan prezintă un pamflet, Moromeţii 2016. Genial!

Ada Condeescu şi Levente Molnav (actorul principal din Saul fia) prezintă premiul pentru actor în rol principal

TEODOR CORBAN pentru rolul COSTANDIN din filmul AFERIM! primul premiu din 2 nominalizări
GHEORGHE IFRIM pentru rolul ACHIM din filmul BUCUREŞTI NONSTOP
EMILIAN OPREA pentru rolul CRISTIAN PANDURU din filmul DE CE EU?
ALEXANDRU PAPADOPOL pentru rolul ROBERT din filmul ACASA LA TATA
CUZIN TOMA pentru rolul COSTI din filmul COMOARA

Teodor Corban vorbeşte la primirea premiului despre caii care au jucat în Aferim! „Cred că am fost mai sus ca actor în Un etaj mai jos

Răzvan Sava, primarul general al capitalei  oferă premiul pentru întreaga carieră, acordat lui Florin Piersic.

Este comparată scena de luptă a lui Florin Piersic cu ursul de acum 50 de ani în De-aş fi Harap-Alb, cu cea din The Revenant. Mă tem că această comparaţie nu e chiar onorantă, ci mai degrabă de un umor involuntar. Alexandru Bogdan ţipă ca toată lumea să se ridice în picioare, nu care cumva să fi lipsit din eveniment acest efect scontat.

Florin Piersic, la 80 de ani şi 46 de filme, spune că îşi mulţumeşte sieşi că a ajuns la această vârstă matusalemică. „Eu sunt un mut pe lângă ceilalţi”. Genial discursul, sper că va fi şi pe YouTube! Povesteşte despre cum a dat el autograf unei stewardese în drum spre Cannes, alături de Gopo şi cum a băut prima Coca-Cola. Face o invitaţie să îi iubim pe actorii români, indiferent că mai joacă sau nu. A primit foarte multe premii şi distrincţii în ultima vreme. După ce a luat titlul de doctor Honoris Causa, Radu Beligan a zis că „dacă eşti doctor vreau să mă tratez la tine”. Spune despre Fix Alert în care a jucat (ultima dată, în regia fiului său).

Transmisia în direct se mută pe postul TVR HD.

„Dacă v-am supărat cu ceva, mă bucur din toată inima”.

Mihaela Sârbu şi Cuzin Toma prezintă premiul pentru imagine

ANDREI BUTICĂ – ACASA LA TATA
DANIEL KOSUTH – LUMEA E A MEA
TUDOR LUCACIU – UN ETAJ MAI JOS
MARIUS PANDURU – AFERIM! al şaselea premiu
LIVIU POJONI JR. – BUCURE?TI NONSTOP

 Alexandra Fasoala şi Sorin Dumitrache prezintă premiul pentru

MIMI BRANESCU – ACASA LA TATA
RADU JUDE, FLORIN LAZARESCU – AFERIM! al doilea premiu pt Radu Jude şi primul pt Florin Lăzărescu
CORNELIU PORUMBOIU – COMOARA
TUDOR GIURGIU, LOREDANA NOVAK – DE CE EU?
ALEXANDRU BACIU, RADU MUNTEAN, RAZVAN RADULESCU – UN ETAJ MAI JOS

Ada Solomon vorbeşte despre zecile de mii de pagini pe care le-au citit scenariştii  (oare în cât timp?) cu ajutorul unui consultant istoric.

Emilia Dobrin prezintă premiul pentru regie de film

DAN CHIŞU – BUCUREŞTI NONSTOP
TUDOR GIURGIU – DE CE EU?
RADU JUDE – AFERIM!
RADU MUNTEAN – UN ETAJ MAI JOS
CORNELIU PORUMBOIU – COMOARA

Ada Solomon primeşte în numele său premiul şi mulţumeşte Vioricăi Capdefier pentru distribuţia extraordinară şi Cristinei iliescu, „generalul de pe platourile de filmare”.

Oana Pellea oferă premiul pentru CEL MAI BUN FILM (LUNGMETRAJ)
AFERIM! (România – Bulgaria – Cehia), Producator: Ada Solomon (HiFilm) Regia: Radu Jude
BUCURE?TI NONSTOP (România), Producator: Dan Chi?u, Codin Maticiuc (DaKINO Production) Regia: Dan Chi?u
COMOARA (România – Franţa), Producator: Marcela Ursu (42KM Film) Regia: Corneliu Porumboiu
DE CE EU? (România – Bulgaria – Ungaria), Producator: Oana Giurgiu (Libra Film) Regia: Tudor Giurgiu
UN ETAJ MAI JOS (România – Fran?a – Suedia -Germania), Producator: Dragos Vîlcu (Multi Media Est) Regia: Radu Muntean

Oana Pellea le spune şi nominalizaţilor şi câştigătorilor să se bucure, căci „am început să ne uităm să ne bucurăm”.

Ada Solomon spune că acesta este şi pentru ea, aşa că îşi ia momentul. Este important ca să vadă din lucrurile pe care le fac colegii între ei. Mulţumeşte distribuitorilor care aduc film de artă pe ecranele din toată lumea. Mulţumeşte cronicarilor de film şi selecţionerilor din festivale. Mulţumeşte celor care plătesc bani ca să vadă film românesc. Cu plăcere, Ada. Te ţin la curent :).

Mulţumeşte tuturor finanţatorilor şi figuranţilor. Mulţumeşte Dianei Beroiu şi lui Ovidiu Şandor. De asemenea, coproducătorilor din alte ţări. Mulţumeşte familiei pentru susţinerea ca visele să apară pe ecran.

Se merge în Club Control pentru After Party.

Alexandru Bogdan face promovare filmului Inimi cicatrizate de Radu Jude. Citeşte lista sponsorilor în pas glumeţ şi la fiecare se aplaudă câte o dată. Probabil că sponsorii care au sponsorizat anul ăsta nu vor fi foarte încântaţi să le fie pocit numele şi anul viitor.

manager de proiect Răzvan Penescu

producător Silvana Miloşoiu.

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

Anunțuri

Hoţii de filme, partea a IV-a: Elefant film

Dacă există vreun studio care stârneşte mai multe suspiciuni decât Artis Film (despre care am scris aici) la capitolul „finanţare pentru filme nelivrate”, acesta este Elefant Film, iar asta mi se pare un lucru destul de ciudat, deoarece Elefant Films chiar face filme, şi nu puţine, iar unele din acestea sunt chiar bune. În spatele acestui studio stau două nume de referinţă pentru producţia de film românesc: Ruxandra Zenide şi Dan Burlac. Ruxandra Zenide a regizat unul din cele mai proaste filme româneşti ale anului 2015 (Miracolul din Tekir, recenzat şi aici şi aici) iar Dan Burlac a produs unul din cele mai proaste filme româneşti ale anului 2015 (Terapie pentru crimă) şi ale anului 2013 (Sette opere di misericordia). Împreună, au reuşit să găsească sute de mii de euro ca să facă şi mai multe!

Între altele, am scris de bine pe acest blog despre filmele mai bune realizate în coproducţie de Elefant Film: La limita de jos a cerului, Agon, În numele primarului, Păcătoasa Teodora. De asemenea, spre meritul său, Dan Burlac mai are în filmografia sa ca producător şi filmele 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi A fost sau n-a fost? Totuşi, de numele şi în contul public al acestui studio se leagă o serie de proiecte şi idei nefinalizate, despre care se găsesc informaţii disparate pe internet, la căutări pe Google.

Lista completă a filmelor produse, finalizate şi lansate de Elefant Films se găseşte aici. Foarte adesea, acest date se bat cap în cap cu cele de pe imdb, cinemagia, de la CNC şi alte surse. Înclin să nu am încredere în datele de pe site-ul studiolui, pentru că nu sunt actualizate şi nu găsesc surse secundare care să verifice informaţiile de acolo. Încercarea de a afla informaţii despre proiectele lor constituie mai degrabă o muncă detectivistică. Se presupune că cineva care face filme doreşte ca publicul să le vadă, să ştie de ele, să aibă acces la ele. Aici nu este cazul de aşa ceva.

Desigur, atunci când este vorba despre proiecte disparate, cineva mai poate motiva: că banii de la CNC n-au ajuns, că nu s-au primit la timp, că proiectul a fost transferat la alt studio, etc. Însă, fir-ar să fie, despre atâţia bani publici (şi nu doar din România) se scrie că s-au dus către Elefant Films, ce s-o fi întâmplat de fapt? Pe google.ro o căutare după „Elefant Films” şi CNC dă 773 de rezultate.

În primăvara lui 2014, am trimis un e-mail celor de la Elefant Films şi nu am primit niciun răspuns. Au trecut aproape doi ani de când aveam această listă şi niciunul din proiectele de jos nu a apărut şi nici informaţiile despre acestea de pe internet nu au fost corectate.

Să vedem mai exact despre ce este vorba, după caz.

 

1. Despre cosmetice si fericire/ La cosmétique du bonheur

Acest proiect de ficţiune de lung-metraj a fost iniţial asumat de Ruxandra Zenide şi a rămas agăţat de vreo 3 ori în filmografia ei pe cinemagia. Pare că era menit să fie al doilea film dintr-o trilogie începută cu Ryna (2005).

Filmul a câştigat un mizilic de grant de dezvoltare în 2008 la CNC. Şi a ratat finanţarea în 2011. Cu toate acestea, figura în lista de proiecte în dezvoltare din catalogul Rom Film Promotion pe anii 2012 şi 2013.

 

2. Los Varados

scenariul şi regia: José del Rio Mons

Acest proiect a captat oarece atenţie deoarece s-a zvonit că fotbalistul şi actorul britanic Eric Cantona ar urma să joace în el.

Deespre acest proiect trecut aici sub egida Elefant films, am găsit doar acest articol. Cineva de la Filme-romanesti.ro, care cel mai probabil a luat cu copy+paste datele de pe cinemagia, aberează în continuare că acest proiect de lungmetraj de ficţiune ar fi fost produs şi merită să fie creditat în 2012.

 

3. 1961

scenariul: Copel Moscu

Copel Moscu a fost regizor de film documentar. A rămas doar cu diploma şi amintirea. Despre el, pe scurt aici şi aici. Mai exact, pe vremea lui Ceaşcă, a făcut multe filme bune şi remarcabile. În ultima vreme, în schimb, îi învaţă pe alţii să facă ceea ce el nu mai face. Întâmplător, am asistat la un discurs ţinut de el şi m-a apucat mila. Apoi am aflat că aşa vorbeşte el de obicei şi m-a apucat groaza. Din când în când mai face lucruri utile şi pentru publicul spectator din Bucureşti, cum ar fi organizarea festivalului de film Cinepolitica, despre care dă un interviu aici.

Revenind la oile noastre, vorbim de Copel Moscu pentru că în catalogul RomFilmPromotion pe anul 2013, figurează un proiect cu acest titlu în grija pentru dezvoltare a celor de la Elefant Films. Şi ce dacă?

 

4. Sulina, capcană in paradis / Sulina, Trapped in Paradise

scenariul şi regia. Diana Munteanu

A nu se confunda cu această Diana Munteanu. Aici se găseşte singurul articol pe care am reuşit să-l găsesc despre acest proiect. Pornind de la faptul aflat, că Vlad Petri (care a semnat ridicolul Bucureşti, unde eşti?) fusese desemnat director de imagine, am aflat că de fapt Vlad chiar a filmat un documentar pornind de la Sulina, despre care am găsit informaţii aici şi aici.

Acest titlu apare în secţiunea proiectelor în dezvoltare din catalogul Rom Film promotion din 2013.

 

5. Tetro

scenariul: Radu Potcoavă

regia: Constantin Popescu

Acest titlu apare în secţiunea proiectelor în dezvoltare din catalogul Rom Film promotion din 2013. Căutând pe Google după numele lui Constantin Popescu şi al filmului, am găsit acest interviu în care regizorul menţionează filmul Tetro (2009), dar acesta este o producţie americană ce nu a avut niciodată legătură cu România.

Uneori, când stau şi mă uit prin sutele de pagini ale cataloagelor Rom Film Promotion, mă întreb cine alcătuieşte aceste liste? Mickey Mouse? Vreun urangutan cu creier de pasăre? De unde scot asemenea aberaţii? Eu dacă aş fi în locul celor de la Elefanf Films, dacă asemenea aberaţii ar fi scrise în legătură cu numele meu sau al firmei mele, aş cere imediat scoaterea lor de pe internet. Sau oare tocmai cei de la Elefant Films sunt responsabili pentru enormităţile transmise?

 

6. The Zone

scenariul şi regia: Marius Copel

Acest titlu apare în secţiunea proiectelor în dezvoltare din catalogul Rom Film promotion din 2013.

Marius Copel a lucrat drept coorgoanizator şi voluntar la un festival de film experimental din 2012 şi la festivalul Cinepolitica în 2015. De asemenea, lucra drept gazdă la o emisiune despre care am găsit o cronică aici.

 

7. Amrit şi Danae/Le monde d’en bas /The World Below

regia: Alex Iordăchescu

Acest proiect este aşteptat în Elveţia încă din 2013. Din ceea ce scrie pe versiunea în franceză a site-ului studiolui (care e mai amplă decât versiunea în română), rezultă că acest lung-metraj de ficţiune este coproducţie Elveţia-România şi e din 2015, figurând totuşi la „în producţie”.

Am încercat să găsesc mai multe informaţii despre acest proiect decât ce scrie aici şi nu am reuşit.

Luând în considerare că Elefant Films este o companie care activează în Franţa, Elveţia şi România, numele său mai este de asemenea legat de o serie de filme care sunt vehiculate ca fiind româneşti (pentru simplul motiv că Dan Burlac se ocupă de ele şi eventual caută finanţare în România), dar ajung în cele din urmă să fie de fapt coproducţii ce implică partea franceză a studiolui Elefant Films.

 

1. Firuza/ An Afghan Love Story/Wajma/Une fianceé afghane (2013)

În baza unei ştiri că Elefant Films ar fi reuşit să câştige o fărâmă dintr-o finanţare pentru acest film, probabil că titlul a rămas agăţat aici, deşi cei de la cinemagia au şi o pagină despre filmul finalizat. Aici s-a presupus că filmul ar fi putut fi văzut la Bucureşti. Totuşi, acest film nu a implicat niciodată România şi cu atât mai puţin nu este o producţie Elefant Films. Cu toate acestea, figura în lista de proiecte în dezvoltare din catalogul Rom Film promotion pe anii 2012 şi 2013. Ceea ce mi se pare încă şi mai halucinant este că, după ce acest film a fost lansat în 2013 sub titlul Wajma, el a mai apărut în catalogul Rom Film promotion la categoria „în dezvoltare” în 2014 (!!!).

Aşadar, este cumva Dan Burlac beneficiarul unei metode neobişnuite de a face film, care probabil nu a fost patentată în România: anunţi că faci un film într-o ţară (să zicem România) cu un titlu, apoi te răzgândeşti, faci filmul acela cu alt titlu în altă ţară (să zicem Franţa)?. Dacă da şi te cheamă Dan Burlac, atunci te alegi cu două titluri în filmografie! Eventual iei bani din toate părţile. Ulterior, nu mai anunţi ce ai făcut (Fraierii să tragă concluziile!).

 

2. Historia de Meva Mort/Histoire de Ma Mort/Story of My Death (2013)

scenariul şi regia: Alberto Serra

produs de Thierry Lounas şi Alberto Serra

producător executiv: Dan Burlac

Pe site-ul oficial al studio-ului de producţie, scrie că este coproducţie cu România din 2012. Totuşi, pe imdb şi cam peste tot în celelalte părţi scrie că este coproducţie Franţa-Spania.

Acest film a fost considerat prost sau foarte prost aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici şi aici.

A fost considerat bun sau foarte bun aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici şi aici.

 

În concluzie, s-ar părea că pentru unii, românii sunt buni numai atunci când vine vorba să iei bani de la ei. Atunci când este totuşi momentul să şi oferi, şi mai ales publicului, rezultatele se lasă aşteptate. CNC poate să continue să doarmă în bocanci. Cei de la Elefant Films (probabil că)  îşi veghează banii în continuare.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Hoţii de film românesc, partea a III-a

La un moment dat, s-a organizat un concurs internaţional de creativitate. În finală, au ajuns un american, un rus şi un român. Fiecare dintre finalişti primesc câte două bile metalice şi toate instrumentele pe care le cer pentru a transforma aceste bile în mod inovator.

După termenul de două săptămâni, juriul evaluează rezultatele.

Americanul a realizat, în miniatură, o instalaţie de extracţie a petrolului.

– Foarte interesant! Original şi specific ţării!

Merg apoi la rus, care a realizat, în miniatură, o instalaţie de distilare a vodkăi.

– Foarte interesant! Original şi specific ţării!

Merg apoi, la român, care nu le prezintă nimic.

– Dvs ce aţi făcut cu bilele?

– Nimic, păi ce să fac… una am pierdut-o şi cealaltă s-a stricat!

– …

Am început în 2014 să exemplific aici cum se fură bani publici pentru a face filme care nu mai ajung niciodată la publicul larg. Intenţionez să continui această primăvară pe subiectul ales prezentând o serie de titluri care au primit finanţare (cel puţin aşa s-a anunţat), au fost planificate, unele din ele chiar au fost şi filmate, dar care nu au fost niciodată terminate şi/sau lansate. Vă invit de asemenea să citiţi articolul Lista “creatorilor” de “filme” penibile, naturalist-fanteziste, abonati la vaca de muls CNC. Acum gândiţi-vă: câte din proiectele de film menţionate acolo au fost finalizate?

Subvenţionarea filmelor din bani publici ar trebui să ridice în mod inevitabil problema calităţii şi a finalităţii acestui demers. CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei) este o instituţie care colectează de la diferiţi întreprinzători particulari fonduri pe care le foloseşte pentru finanţarea parţială a producţiei de film autohton, eventual în coproducţie. Sunt unii care spun că aceştia nu ar fi bani de la stat. Într-adevăr, fondurile pe care CNC-ul le controlează şi le direcţionează în aceste scopuri nu sunt bani de la bugetul de stat, dar sunt publici. De ce? pentru că sponsorul este scutit de o parte din taxele şi impozitele ce ar trebui să ajungă în groapa comună intitulată „bugetul de stat”. Probabil că mecanismul utilizat pentru finanţarea producţiei (nu şi distribuţiei) filmelor de la bugetul de stat ar trebui extins şi în alte arii: de exemplu, accizele de la ţigări să fie cuprinse într-un fond care să meargă către sănătate, accizele de la carburanţi să fie cuprinse într-un fond care să meargă la drumuri, etc. Din păcate însă, modelul de administraţie publică românească este unul în care „bugetul de stat” e un fel de groapă în care se aruncă, la grămadă, banii din tot felul de taxe, nediferenţiat, urmând ca haita de politicieni să sfâşie cum poate, câte ceva pentru fiecare.

Scopul acestei subvenţii este de a acoperi o parte din cheltuieli în cazul unor activităţi care în mediul românesc nu se pot finaliza cu profit financiar imediat şi direct, cum ar fi: educaţia, cultura şi sănătatea. În cazul produsului cultural numit „film”, nu se pune problema recuperării cheltuielilor financiare. Aici e o întreagă dramă legată de distribuţie, în legătură cu care unor autori şi critici le place să exagereze – care îşi are de fapt rădăcinile în cadrul legislativ defectuos. Totuşi, de la filme ne aştepătm să aibă o valoare culturală şi/sau educativă, dacă au fost subvenţionate cu bani prin CNC. Presupunem că autorii (scenariştii, regizorii, producătorii) vor să se exprime prin film pentru ca produsul lor să ajungă în faţa unor publicuri care să-l aprecieze, atât artistic (prin premii, cronici pozitive), cât şi comercial (număr de spectatori, valoarea încasărilor din bilete, discuri, descărcări, streaming). Aşadar, trebuie făcut în aşa fel încât filmele finalizate să ajungă la publicurile stabilite, să fie accesibile lor. Dacă un film stă într-un sertar cu anii, atunci nu şi-a atins scopul. Rezultatele la care se poate ajunge pot fi intuite prin specialişti obiectivi şi profesionişti în evaluările pe care le fac. Din păcate, în România, nici măcar filmele româneşti comerciale care-şi propun să fie pentru divertismentul unor categorii mai largi de public nu-şi scot banii, pentru că nu sunt bine făcute şi nici bine promovate.

Atunci când CNC-ul oferă bani pentru un proiect trebuie să îndeplinească nişte condiţii de input (calitatea scenariului, a regizorului, a producătorului) şi nişte condiţii de output (filmul să fie finalizat şi prezentat public în oraşele cu cinematografe funcţionale). Acestea sunt nişte condiţii minimale.

Nemulţumiri apar sub una sau mai multe din aceste forme:

  • banii nu ajung pentru toţi candidaţii (ceea ce înseamnă că unii primesc finanţare şi alţii nu – ceea ce e normal să se întâmple de fiecare dată),

  • un participant nu primeşte cât a cerut (şi fie renunţă la toată finanţarea amânând proiectul, fie ia banii şi caută restul în altă parte),

  • criteriile pe care se fac alegerile sunt contestate (fie calitatea operelor anterioare ale participantului lasă de dorit, fie acesta a primit bani anterior dar nu a livrat finalizarea proiectelor, fie alegerile se fac cu „dedicaţie”).

Aşadar, atunci când luăm în considerare filmul românesc per ansamblu, criticii, specialiştii şi cei ce investighează acest fenomen este important să se uite atât la calitatea artistică a unei opere de artă şi a autorilor ei, cât şi la finalizarea proiectului gestionat de aceşti aspiranţi la statutul de antreprenori.

În UE, dependenţa filmelor de finanţarea statelor şi a comunităţii europene în general a generat o pojghiţă vrut culturală de indivizi semi-specializaţi în parazitarea sistemul ce încasează bani fără să le pese prea mult de faptul dacă ceea ce livrează (dacă livrează) nu ajunge să fie văzut de nimeni sau dacă ajunge să fie un produs de calitate inferioară. Hiperprotejarea filmului de artă prin instituţii de stat generează un curent snob în rândul unor critici şi al unor spectatori care opune filmul „de artă” celui „comercial”, filmul „independent” superproducţiilor de tip „blockbuster”, filmul „corect politic” celui „extremist”. În realitate, calitatea ar trebui să fie socotită în fiecare caz individual, dacă filmul este bun sau prost, făcând comparaţia între ce şi-a propus şi ce a reuşit, precum şi dacă (eventual) a adus vreo contribuţie inovativă la gen sau în limbajul cinematografic. Astfel, după cum am exemplificat şi aici cu cazul Skyfall vs. După dealuri, avem o superproducţie hollywoodiană de tip blockbuster făcut după reţetă, care este o capodoperă şi un film de artă prost, subvenţionat de la stat, făcut cu picioarele

În acelaşi timp, statutul de regizor în România este unul foarte înalt. Dacă un individ a făcut într-o anumită perioadă a vieţii lui unul sau două filme, atunci el pare a fi îndreptăţit, în accepţiunea publică, să fie etichetat cu statutul de „regizor” tot restul vieţii, asemenea cu un preşedinte de stat, chiar şi dacă nu a urmat vreodată studii universitare în acest sens.

Pe lângă asta, mai trebuie ţinut cont că unii din cei care aplică pentru asemenea fonduri lucrează ei înşişi la stat, prin urmare este obligatoriu prin lege ca ale lor CV-uri să fie conforme cu realitatea. Adică, dacă de exemplu, un cadru didactic universitar este angajat la o universitate de stat şi se prezintă cu un CV în care apar intrări false (cum ar fi filme care n-au fost niciodată finalizate sau lansate), există un temei ca acei oameni să îşi piardă posturile.

Mulţi din cei care aplică (şi chiar primesc) fonduri de la CNC au descoperit o reţetă proprie a succesului financiar. Astfel, ei vin (sau găsesc pe cineva care să vină) cu un proiect artistic (scenariu) şi financiar (de producţie). Pe baza acestuia, ei îşi asumă un statut (regizor, producător, scenarist) în relaţie cu statul român. Ei, pentru contravaloarea finanţării primite, acceptă să livreze un proiect artistic într-o anumită perioadă de timp. Ce li se întâmplă dacă primesc banii şi nu livrează la timp sau deloc? Nimic (!!!). Pur şi simplu sunt numiţi în continuare „regizori”, „scenarişti” sau „producători”, pot aplica în continuare (şi primi!) fonduri pentru regizarea altor scamatorii, pentru scrierea altor baliverne şi producerea altor pagube. Mai mult, îşi păstrează reputaţia, slujbele, şi banii!

Copyright (C) Chantal Pare Licenţa CC BY-ND 2.0
Copyright (C) Chantal Pare Licenţa CC BY-ND 2.0

Desigur, de exemplu un scenarist nu-şi pierde statutul de scenarist doar prin faptul că al său proiect nu a fost finalizat, dar dacă un producător eşuează în repetate rânduri să finalizeze proiecte începute deşi a primit banii necesari, înseamnă că singurul lucru pe care l-a produs a fost o pagubă, nu un film! Problema menţinerii unei aparenţe superficiale a continuităţii statutului este rezolvată prin regulamentul CNC. Produsul final intră în posesia CNC. Că nu au ce face cu el, asta e altă problemă.

Nemulţumiri apar atunci când se ridică problema „cu banii ăştia se putea face ceva mai util”. Aşa ceva se întâmplă în următoarele cazuri:

  • de fapt nu se face suficient (sau nimic) din ce s-a planificat cu banii,

  • există un produs finit de o calitate inferioară,

  • acest produs este finalizat şi apoi ţinut pe raft, fără măcar să fie distribuit,

  • nu există un mecanism care să răsplătească suficient de bine promotorii de film pentru a convinge distribuitorii să le ofere contracte.

Poate că acum aproximativ 10 ani (deci în 2006, anul marelui succes internaţional Moartea domnului Lăzărescu) se putea spune: „iată, să faci un film, şi mai ales un film bun, este foarte, foarte greu”, căci era nevoie de mulţi bani, care greu se găseau, era nevoie de oameni pregătiţi, de profesionişti care să cunoască bine tehnica, etc.

Însă proiectele-mamut ale unor repetenţi care au încasat bani acum 6-8 ani sunt făcute de ruşine de ritmul ameţitor în care vin filme din zona producţiei independente. Prin urmare, oameni fără pregătire cinematografică (de exemplu publicitari, jurnalişti, sociologi) reuşesc fie să găsească finanţare, fie să realizeze filme foarte repede şi foarte bine fără prea mari solicitări de buget. Când asta se întâmplă, atunci cu atât mai mult unii din cei ce se halucinează a fi „cineaşti de modă veche” arată cu atât mai ridicol prin comparaţie cu noii-veniţi.Vezi exemple aici şi aici.

În cele din urmă, ceea ce chiar aşază piatra de mormânt la căpătâiul onoarei este lipsa de comunicare cu presa şi bloggerii în rândul multora dintre aceştia. Publicul spectator este generos şi poate să aştepte, poate să ierte, poate să înţeleagă, mai ales dacă a apreciat măcar unul din filmele anterioare ale autorului. Poate că omul s-a îmbolnăvit şi a trebuit să renunţe le proiect. Poate că nu a mai primit finanţarea promisă. Poate că unul din actori i s-a îmbolnăvit la un moment nefast şi nu a mai apucat să termine filmul. Poate că acel titlu este în producţie cu un alt titlu, la alt studiou. Poate că finanţarea nu a fost deloc încasată: public se anunţă doar câştigătorii concursului, nu se mai scrie apoi cine a refuzat finanţarea pentru că fiind prea trunchiată, nu-i mai folosea la nimic.

Însă, ceea ce nici jurnaliştii, nici bloggerii, nici publicul spectator de film românesc nu iartă şi nici statul român nu ar trebui să ierte este lipsa de transparenţă. Tăcerea este suspectă. Tăcerea unora din autorii de film contactaţi de mine mă face să cred că se simt cu musca pe căciulă. Tăcerea este şi ea un răspuns. Când se adună şi cu alte elemente care denotă neseriozitatea… atunci este cazul ca cineva (nu eu, că am alte treburi) să spargă nişte ulcioare înainte să mai meargă din nou la apă şi să creeze oportunităţi ca unii care chiar vor să aibă fonduri pentru a face film în România să le aibă.

Probabil că în cele din urmă te întrebi ce e cu acest articol, publicat la un an şi patru luni după partea a II-a. Am hotărât să fac o sinteză, nu o analiză a cauzelor. Această sinteză e doar o constatare, nu aduce mare noutate, nu îşi propune să vină cu soluţiii şi nici măcar cu critici profunde. Urmează în următoarele părţi ale seriei de articole despre hoţii de film românesc, cu argumente şi exemple, adică o listă mai diversă cu proiecte de film eşuate prin care hoţii de film din România au câştigat bani şi reputaţie pe nedrept. În film, judecăm după rezultate, nu după intenţii.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Cronica filmului Orizont (2016)

 

 

Orizont

scenariul şi regia: Marian Crişan

produs de Viorel Sergovici, Bobby Păunescu, Marian Crişan, Mihai Dorobanţu

gen: dramă

producţie România, 2016

Motto:

Fiecare om posedă un anumit orizont. Cand se îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă în punct şi atunci omul zice: <<Acesta este punctul meu de vedere!>>”

David Hilbet

 

Marian Crişan este un autor român foarte talentat, atâta doar că eu încă nu am văzut asta. În schimb, îi cred pe cuvânt pe cei care au văzut Megatron şi Morgen. Am văzut şi eu Megatron şi mi s-a părut simpatic, dar n-am înţeles ce o fi aşa de special cu filmul ăsta – poate am eu nişte lipsuri. Apoi, Morgen a avut premiera pe când locuiam în Belgia. Şi mi-a scăpat. Apoi, a făcut Rocker.

Am văzut Orizont la premieră, la Cinema Elvire Popesco/Institutul Francez . Am urmărit filmul cu interes şi i-am acordat credit. Am tot aşteptat ceva să se întâmple. Pe la sfârşit, s-a şi întâmplat, repede şi scurt. Şi gata. Aham. Parcă ceva lipseşte aici. Oare ce?

Scenariu minimalist. Buget minimalist. Intepretare minimalistă. Suspans minimalist. Cronici maximaliste? Dacă străinii zic că da, atunci şi noi!

Cumva, faptul că filmul trebuie judecat după numărul de spectatori, după premiile din festivaluri şi alte competiţii şi după cronici în România este o şandrama oarecum compromisă. Filmele româneşti sunt lansate mai întâi în competiţii internaţionale, de unde producătorii speră că vor obţine câte ceva, vreun premiu, vreo nominalizare, ceva-ceva acolo, un capăt de menţiune, cât să nu zică tot Gigelul că s-au întors autorii cu mâna goală. Apoi, sunt lansate în România, unde cam jumătate din critici consideră că dacă filmul a fost apreciat de unii străini, atunci e caz să-i facă o cronică pozitivă. Să nu se supere autorii filmului pe el, să nu se simtă vinovat că poate n-a înţeles despre ce e vorba sau să fie acuzat că e lipsit de patriotism.

Orizont este un film românesc care a avut premiera internaţională în decembrie 2015 şi premiera în România în februarie 2016. Oficial, e din 2015. Naţional, e din 2016.

Problemele cu Orizont vin din faptul că scenariul este atât de prost, încât nu ne face să ne pese deloc de personaje. Miza originală se pierde, iar conotaţia contemporană este subţire, subdezvoltată şi deloc nouă. Da, ştim din cercetările sociologice şi psihologice, din alte filme şi din observaţia cotidiană că românii nu prea comunică între ei, că tăcerea merge bine de mână cu iluzia, că tehnologia ne face să fim mai reci, că ardelenii par aşa, mai dintr-o bucată. Dar nu era nevoie de un lung-metraj pentru asta.

Al doilea rând de probleme vine din faptul că ceea ce este strălucit pune cu atât mai mult în umbră ceea ce nu funcţionează. Avem o nuvelă de inspiraţie extraordinară, „Moara cu noroc”, care este urmărită doar ca repere narative, dar nu ca generatoare de sens (parcă îmi imaginez cum lucra Marian Crişan: „una bucată confruntare masculină, bifat; una bucată privire urâtă feminină, bifat”). Rezultatul este că avem nişte actori foarte buni, care joacă foarte bine, nişte personaje care se comportă ca nişte proşti muţi, robotizaţi şi lipsiţi de logică, lipsiţi de un scenariu care să dea substanţă personajelor care le joacă şi lipsiţi de indicaţiile regizorale care să le nuanţeze jocul de rol. Nu există niciun crescendo. Când unul dintre personaje pune mâna pe un cuţit, nu există nimic care să prevadă, să anticipeze, să premeargă acestei acţiuni. Poţi să juri că singura explicaţie în legătură cu care personajul a făcut asta e că regizorul i-a spus actorului” pune mâna pe cuţit”, ier el i-a zis: „da, şăfu, să trăiţă, şăfu, mulţumesc, şafu”. Nu există niciun suspans, iar asta e deja o problemă regizorală. Singurul lucru care duce filmul înainte este curiozitatea pe care o manifestăm

Imaginea superbă este o greutate care atârnă atât de greu pe umerii monteurului, încât acesta se lasă furat de peisaj şi lasă în film mai mult decât ar trebui. Rezultatul e un ritm lent, care te adoarme, iar la sfârşit, face un scurt „fâsssss, poc!”. Asta e ce s-o chema la români „thriller”. Da, eu înţeleg că unii au halucinaţii de Oscar, Hitchcock şi Shining, dar revenind la realitate, nu ştiu dacă aţi observat, dar filmele alea s-au făcut cu bani şi cu creier. Orizont nu are de nici unele. Şi, că veni vorba, eu nu ţin minte să fi văzut film românesc făcut după Revoluţie care să fie un thriller bun. Ceea ce se numeşte thriller la români e un fel de dramă cu oameni care arată de parcă le-a murit ieri pisica şi care din când în când mai omoară pe unul scurt pe după colţ, în afara camerei de filmat (nu de alta, dar nu prea ştim sau avem bani să filmăm o scenă de luptă). Dacă ne-am apucat să facem thrillere după cărţi româneşti, atunci mai am eu o propunere de sursa de inspiraţie pentru thriller ardelenesc: Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir. Acolo nu e niciun suspans. Cei care vor să mai facă thriller ardelenesc, să purceadă la drum!

Aşadar, Orizont nu rămâne decât o spoială: imaginea, muzica şi actorii sunt la superlativ, dar ceea ce dă greutate filmului (scenariul şi regia) lasă de dorit. Marian Crişan ajunge, de la orizontul cinematografiei româneşti, să pună punct. dar nu pe i, ci pe alt alfabet cinematografic, cunoscut doar de el.

Şi încă o observaţie de data asta personală: finalul, în care criminalul se ascunde într-o mulţime care se duce la Înviere, poate fi considerat un contrapunct interesant. Poate fi de asemenea considerat o exprimare a ideii conform căreia criminalii se pot ascunde în Biserică. Luând în considerare tendinţa unora pentru a acuza Biserica sau pe preoţi de toate relele din societate, mesajul ce poate fi derivat din acest final este unul cel puţin suspect.

Vă invit să citiţi şi alte cronici: aici, aici, aici

Punctajul meu: 3/10

Ştefan Alexandrescu

ocazional (săptămâna asta destul de obosit), critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Cronica filmului „Crimă inocentă”

coproducţie România-Republica Moldova

regia: Adrian Popovici

produs de Cornelia Paloş şi Adrian Popovici

scenariul: Pascal Ilie Virgil

premiera în România: 23 octombrie 2015

Am scris aici despre ceea ce fac de obicei Artis film. Am intrat la acest film cu ceva oroare, într-un cinematograf înfrigurat, la câteva scaune distanţă de un boschetar care duhnea şi care părea că benficiase de o ofertă de genul ăsta. Se pare că în intenţia mea de a acoperi cât mai complet peisajul filmului românesc, mai trebuie să fac şi sacrificii, mi-am spus.

La un anumit nivel, intenţia de a lipi eticheta de „thriller” pe acest film este cam la fel de rizibilă ca şi la Cel ales. Avem un film cu proşti. Atâta doar că, dacă unii proşti vorbesc rusă şi chineză, lucrurile par mai serioase, aşa cum într-un film american cu spioni, orice personaj cu o privire piezişă şi un accent oarecum est-european pare un psihopat periculos.

Ceea ce fac aici Paloş şi Popovici este să joace „cartea moldovenească”, ce i-a ieşit la nivel de public oarecum lui Nap Toader cu Nuntă în Basarabia. Aşadar, avem o poveste în stil „moldoviniesk”, în care parcă nu-ţi vine să crezi ce vezi. De fapt, însăşi plasarea acţiunii în Republica Moldova, mai ales zona transnistreană, face ca acţiunea să pară mai credibilă, pentru că acolo chiar te poţi aştepta la orice, prin urmare oricât de deplasate faţă de convenţiile cinematografice, economice şi logice ar putea să fie acţiunile personajelor, lucrurile pot să fie terifiant de realiste.

Aşadar, avem nişte proşti, dar nişte proşti periculoşi şi imprevizibili. Avem şi nişte copii oprimaţi.

Innocent_murder_02

Aşadar, oricâte de multe s-ar putea reproşa acestui film din punct de vedere tehnic (imagine, montaj, sunet), pe principiul „unde dai şi unde crapă”, există totuşi nişte avantaje şi calităţi care trebuie remarcate.

În primul rând, este vorba despre final. Acest film românesc are un final bine gândit şi spectaculos, neprevăzut şi bine folosit ca amorsare iniţială. Este o poveste de ale cărui limite suntem conştienţi şi e bine că suntem conştienţi. Titlul trimite la o idee pe care, dacă filmul ar fi făcut de nişte profesionişti, ar putea să o pună pe tapet ca o temă validă: când anume o crimă comisă în legitimă apărare, în grabă, poate să fie justificabilă? Şi de asemenea, care este preţul plătit pentru complicitatea la crimă?

De fapt, componenta dramatică specifică este aceea că Cristina (Olesea Svecla, o actriţă talentată pe care mi-ar place s-o văd şi în alte filme – vezi dreapta în foto) este atât victimă cât şi persecutor. Desigur, un regizor mai atent la nuanţele psihologice ar fi putut îndruma actorul la o compoziţie mai fină şi la o gradare mai calculată a conflictului interior.

Innocent_murder_03

Un alt avantaj al scenariului este caracterizarea personajelor. Actorii au momente în care vorbesc despre temerile personajelor, care sunt folosite ca un set-up iniţial suficient pentru a ne face să ne pese de ceea ce se întâmplă cu ele. Aşadar, avem nişte personaje de care ne pasă, nişte victime, care sunt în mâna unor proşti care acţionează imprevizibil. Nişte premise atât pentru comedie, cât şi pentru film de suspans. Filmul optează pentru a doua direcţie. Ceea ce se întâmplă mi s-a părut cu adevărat neaşteptat şi asta se datorează pe de-o parte scenariului şi pe de altă parte actorilor. Crimă inocentă reuşeşte să fie un film mediocru (nu bun), nu datorită regizorului, ci în ciuda nepriceperii lui.

Desigur, ceea ce afirm ar putea să nu pară deloc măgulitor, dar pentru Adrian Popovici, care la viaţa lui n-a făcut decât porcărie după porcărie pe bandă rulantă, un film mediocru, terminat, care se mai şi poate vedea la cinema este o adevărată capodoperă!

Innocent_murder_01

Filmul este recomandabil şi merită să fie văzut pentru tematica sa – este surprinzător că deşi canadienii au făcut nişte filme bune despre traficul de fiinţe umane – Sex Traffic (2004, R. David Yates) şi Human Trafficking (2005, R. Christian Duguay) care aduce victime din centrul şi estul Europei, acest subiect nu a fost abordat până acum într-un film de ficţiune de autorii români. A fost, totuşi, original şi bine abordat în documentarul Speranţe la vânzare (2012, R. Cecilia Felmeri). Este recomandabil şi pentru personaje şi pentru micul suspans care se creează spre sfârşit, chiar dacă se rezolvă destul de repede.

Este cu adevărat greu să te uiţi la acest film fără să te întrebi ce ar fi putut să fie pe mâna unor alţi realizatori. Însă poate că tocmai stilul prost filmat contribuie la imprevizibilitatea lui. Boschetarul din sală s-a plictisit şi a ieşit înainte de final. Mai ştii, probabil că filmul era prea „de artă” pentru el…

Punctajul: 5/10

Trailer

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

 

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.