Cele mai bune articole de Ștefan Alexandrescu pe Economia Online (2013-2017)

În perioada ianuarie 2013-martie 2017, am fost guest author publicat în revista Economia Online. Cu ocazia încetării apariției lunare a publicației, am alcătuit un bilanț și o ierarhizare a articolelor mele publicate de către Bogdan Căpraru, redactorul-șef, căruia îi mulțumesc pentru contribuția sa la dezvoltarea mea pe această cale. Aceste articole sunt ierarhizate nu după cât de mult am muncit eu la ele (cel mai mult am lucrat la un articol 30 de ore), nu după numărul de vizualizări, de like-uri sau de comentarii, ci după cât de mulțumit sunt eu de valoarea comunicată în respectivele articole.

41 de articole, constituite în 43 de post-uri, care ar popula 113 pagini în Microsoft Word doar cu textul.

Lună de lună, provocarea de a concepe ceva interesant, rafinat, la un nivel înalt, despre piețe, trenduri, strategie, fiscalitate, resurse umane, branding, sociologia organizațiilor îmi ridica mingea la fileu, uneori atât de mult încât în unele numere nici nu am mai ajuns să public.

Cred că există tendința pentru unii bloggeri, din momentul în care au propria platformă de publishing pe care o pun la dispoziția colaboratorilor, să lase la o parte perspectivele de colaborare cu reviste importante, pentru care să genereze conținut deosebit supus unor standarde editoriale diferite.

În cea mai mare parte din articole, am căutat să scriu despre subiecte care nu au mai fost abordate, să fac predicții pentru viitor pe baza trendurilor, să descriu mecanisme profunde care să-i aducă pe cititori cu picioarele pe pământ și să le ofere insighturi pentru propria dezvoltare personală și profesională. De aceea, ceea ce găsiți în unele din articolele de mai jos reprezintă ”the best of the best” din ceea ce pot eu concepe și le-am ales pentru unul sau mai multe din următoarele motive:

• nu mai găsiți nicăieri în altă parte în limba română exprimate aceste idei pentru că pur și simplu nu a mai publicat nimeni despre ele, deși afectează largi categorii

• reprezintă lecturi fundamentale pentru dezvoltarea personală sau profesională

• reprezintă analize chintesențiale care fac deosebiri conceptuale fundamentale care, chiar dacă se mai găsesc și în altă parte, au fost sistematizate strategic ca să fie cât mai clare și cât mai scurte

1. În împărăția orbilor, omul cu un singur ochi e rege 
2. Cu siguranță, dragă colectivitate, de la un liber-profesionist cu vervă
3. Prostituarea psihologiei în România sau Despre cum concurenţa neloiala poate distruge credibilitatea unei profesii 
4. Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea I. Companiile  și Partea II. Consumatorii
5. Perspectivele schimbării organizaţionale din paradigma nivelurilor valorilor în Romania 
6. De ce relaţiile publice nu sunt marketing
7. Specificarea posturilor, document fundamental pentru fişa postului şi anunţul de angajare
8. Cultura ascultării la români
9. Contractul psihologic în relaţiile de muncă 
10. Ce am învăţat din exerciţiul lui Brian Tracy 

 

Mulțumesc, Bogdan și Marius!

Lectură plăcută!

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Anunțuri

Deloc rezonabil, greu impresionabil – interviu cu Sorin Chelu, autorul blogului Unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com. Partea II. ”Eu n-am facut cerere ca sa ma nasc inteligent”

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne,partea a doua dintr-o discuţie cu dl. Sorin Chelu, care lucrează în consultanţă şi training workshopuri pe comunicare organizaţională şi interpersonală. Sorin are şi blogul unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com şi acesta este publicat sub pseudonim. Am publicat şi eu pe-acolo vreo două post-uri din materiale mai vechi, de acum vreo 13 ani. Sorin are de 11 ani  experienţă în consultanţă şi training, atât în companii cât şi ca freelancer, în România. Întrebările sunt formulate la per tu. Trebuie spus că Sorin are un limbaj relativ colocvial, din care nu am cenzurat nimic, aşadar aşteaptă-te la un interviu complet non-formal. Acest interviu este o galerie de tipul: „tot ce v-a fost fost frică să întrebaţi vreodată despre…”.

Iniţial, interviul a avut mai multe întrebări, iar Sorin a răspuns la majoritatea, dar le-am selectat doar pe cele care mi s-au părut cele mai interesante. Sublinierile și înclinațiile din răspunsuri îmi aparţin. Linkurile sunt la articole scrise de Sorin pe blogul lui. Răspunsurile sunt scrise de Sorin și corectate de mine în așa fel încât să respecte normele de tehnoredactare și în același timp să respecte stilul oral pe care Sorin îl are.

1. Ce este o conferinţă, după părerea ta? Cine câştigă de pe urma conferinţelor?

O conferinţă, după părerea mea este atunci când mai mulţi se adună să-i asculte pe câţiva cum vorbesc. Conferinţa este un fel de şezătoare modernă, atâta doar că la şezătoare, munceai şi mai şi beneficiai direct de pe urma muncii în timpul taifasului. La conferinţă, doar stai şi asculţi, iar dacă vrei să fii interesant, mai pui şi nişte întrebări pentru care te urăşte toată lumea. De obicei, plăteşti.

Există trei categorii profesionale care beneficiază în mod direct de pe urma conferinţelor:

a) cei care susţin şi organizează conferinţele – cei din spatele şi cei din faţa microfonului, la care ajung banii participanţilor dacă îi convingă să cumpere ceva;

b) vânzătorii din public care se duc armaţi cu discursuri persuasive şi cărţi de vizită să găsească clienţi. Cu cât conferinţa e mai scumpă, cu atât sunt şanse să găseşti clienţi cu bani. Dacă dai 100 de euro şi obţii 2 clienţi care îţi plătesc 200 de euro pentru serviciile tale, se cheamă că ai făcut profit;

c) universitarii care participă la sindrofiile profesionale – ceva mai ieftine – care o fac pentru prestigiu şi ca să mai adauge o bifă la CV.

În toată povestea asta, teoretic se încurajează dialogul, dar de obicei întrebările vin de la oameni nepregătiţi, iar respondenţii evită întrebările bune. Iar la întrebări cretine se dau răspunsuri cretine, o știu și eu, o știi și tu, o ştie toată lumea. Oamenii pregătiţi nu vin la conferinţele altora ca să discute, ci le ţin pe bani în faţa altora dispuşi să plătească.

 

2. Care este deosebirea între un specialist şi un expert?

Accepţiunea generală este aceea că pentru a te considera specialist, ai nevoie de cel puţin 1000 de ore de practică, iar pentru titlul de expert, minim 10.000 de ore de practică într-o arie foarte bine delimitată, de obicei o nişă. Cu cât nişa este mai îngustă, cu atât specialistul este mai valoros şi este mai greu să obţină experienţa necesară, mai ales dacă lucrează ca angajat. Angajaţii fac de regulă în timpul programului o mulţime de alte lucruri care nu au legătură cu specializarea lor: fac cafeaua şefului, cumpără flori pentru soţia şefului, ies la o ţigară, joacă solitaire şi socializează pe Facebook ca să treacă vremea. Un specialist nu are şanse să se formeze astfel. Cel mai probabil, el este un profesionist care a lucrat pe cont propriu într-o nişă în care ştie foarte bine ce face şi pentru ariile învecinate, are cunoştinţe şi colaboratori.

 

3. Ce părere ai despre pregătirea tinerilor care ies de pe băncile facultăţii?

Mare tâmpenie s-a făcut cu sistemul Bologna. Eu am făcut 4 ani la rând universitate. După doi ani, tot nu ştiam încă ce voiam să mă fac când aveam să devin mare. Acuma, li se cere studenţilor după nici un an jumate să aleagă subiectul licenţei şi profesorul coordonator. Apoi, s-au păstrat doar materiile profilor care aveau mai multe pile, nu cele care ar fi fost valoroase.

Mulţi tineri îşi arogă titlurile de specialist sau expert şi chiar le cred doar pentru că aşa scrie în cartea de vizită fără măcar să aibă habar ce e aia. Nu zic, sunt unele arii în care generaţia tânără crescută pe calculator poate să exceleze pe la 21-22 de ani (programare, design, fotografie, blogging) şi chiar să fie un specialist… cu condiţia să se apuce de ele de pe la 14-15 ani cel târziu şi să lase deoparte petrecerile şi băutele şi frecatul mentei şi să studieze cu pasiune chestiile în care se antrenează. Dar eu cunosc puţine asemenea exemple. În schimb, când văd pe unul care se declară specialist în resurse umane dar nu ştie să facă o fişă a postului, sau o specialistă în piar care nu e în stare să scrie un proiect, îmi vine să-i arunc pe geam. Şi când te gîndeşti că ăştia mai vor şi bani! Să zică bodaprosti că nu scriu pe bloguri despre ei!

 

4. Ce părere ai de studenţii care protestează împotriva faptului că munca lor pentru note este monetizată de către profesorii lor coordonatori, mai les în cercetare?

Cred că asta este o problemă prost înţeleasă. Cadrele didactice universitare, mai puţin profesorii universitari, nu pot trăi din rămăşiţa de salariu pe care o primesc de la stat. Ăștia mai deștepți își trag și ei niște fonduri europene, ceva. Studentul este acolo ca să înveţe. Iar cel mai potrivit este să înveţe de la cineva care chiar câştigă bani din ce predă. Aşa că studenţii care pun problema că sunt exploataţi de profesori în contextul aplicării de chestionare sau realizării de proiecte bat câmpii. Profesorii au dreptul să obţină bani pe munca studenţilor (mai ales a celor buni), fără să le ceară permisiunea, cu condiţia să nu încalce drepturile de autor. Există exemple mai grave de profesori de la facultate.

 

5. Care este deosebirea între consultantul în carieră şi consilierul în carieră?

Termenii înseamnă acelaşi lucru, car au conotaţii diferite, după părerea mea. Consultant este un termen capitalist, iar consilier un termen socialist, dacă nu te-ai uitat la ”Nașul”. Asta pentru că de obicei consultantul în carieră este un liber-profesionist care își caută singur clienţii, iar consilierul este de obicei o plantă plătită cu salariu fix de o organizaţie, cel mai adesea de stat, care aşteaptă clienţii să vină la el.

Da’ nu știu ‘ce mă întrebi pe mine, ‘ce nu-i întrebi pe labagiii ăștia de la NBCC, că marea majoritate nu-s în stare nici măcar să facă o factură, darămite să găsească un client plătitor pe cont propriu.

 

6. Sorin, eşti misogin?

Io pe cuvânt nu mă consider, dar femeile zic că sunt, aşa că trebuie să le dau dreptate. Mai ales când m-am învârtit atâta timp printre astea.

Acuma, că m-ai întrebat, trebuie totuşi să-ți zic că e o chestie care pe mine mă scoate din minţi şi după care aş tria cam orice femeie pentru a afla dacă merită să fie respectată. Prima întrebare este: „citeşti reviste pentru femei?”. A doua: „Îţi plac?”. Dacă răspunsul la doar una din întrebări este da, atunci situaţia este salvabilă. Dacă răspunsul la ambele întrebări este: da, nu are rost să mă chinui. Revistele pentru femei le învaţă cum să profite de bărbaţi, să-i exploateze, să-i înşele, cum să-şi cumpere toate briz-briz-urile inutile şi o mulţime de alte tâmpenii „feministe” pentru care merită să fie tratate ca nişte pupeze fără creier în loc de adulţi.

 

7. Ai scris aici şi aici nişte articole foarte critice despre filmul românesc, în general. Nu ţi-a fost teamă că vei fi considerat ne-patriot?

Un regizor nu se cheamă regizor dacă a făcut două jumătăţi de film şi-un scurt metraj, pe care le-a târât 5 ani. Un actor nu se numeşte actor dacă a apărut într-un singur film în viaţa lui. Toată halucinaţia asta colectivă care se numeşte „cinematografia românească” cu care te tot agiți tu ca prostu’ este o pleaşcă periculoasă, din păcate încurajată de festivalurile de la Cannes şi Berlin. Dacă un idiot de român s-a trezit să se creadă artist şi a încropit o mediocritate, toţi cronicarii se grăbesc să îi ridice o statuie iar eu trebuie să mă simt mândru că îi sunt compatriot. Haida de!

Să o luăm puţin altfel, şi să înlocuim profesia: dacă să zicem eu sunt arhitect şi sunt doar câţiva arhitecţi care fac clădiri după normele minime de siguranţă în oraşul meu, atunci eu ar trebui să mă mândresc că sunt coleg de breaslă cu aceia, sau să mă îngozesc că majoritatea caselor făcute de restul de ageamii riscă să se dărâme? Măcar o casă are cel puţin 4 stâlpi. Cinematografia românească pe cine are? Porumboiu, Solomon, Puiu, şi jumătate de Mungiu (aia care n-a furat). Păi se dărâmă casa! Problema se pune altfel în cinematografie, că nimeni nu-şi sparge capul dacă se uită la un film prost şi toată lumea se poate uita la un perete şi unul să zică: „eu cred că peretele e roz” şi altul „eu cred că peretele e maro”. În comunicarea comercială, asta se numeşte publicitate mincinoasă. În artă, se numeşte subiectivitate. D-aia îmi place mie să lucrez cu publicitarii, nu cu artiștii. Publicitarii măcar își dau seama când se mint pe ei.

 

8. Sorin, unii susţin că doreşti să epatezi şi te ascunzi în faţa unei imagini dincolo de care ai un ego prea mare. Cum comentezi asta?

În primul rând, aş fi putut să nu răspund la întrebarea asta, pentru că mi se pare destul de provocatoare. Mi-ai scris că nu trebuie să răspund la toate întrebările. Totuşi, vreau să lămuresc ceva care are foarte mare legătură cu cauza mea, arta şutului în fund.

Eu nu am făcut cerere să mă nasc inteligent, aşa m-a făcut mama. Şi m-a învăţat că nu e o ruşine să o arăt. Ce e o ruşine în schimb, este că anumite persoane se uită la ceea ce am făcut, ce am scris şi ce am spus eu şi aleg să se simtă inferiori – pe criterii ştiute de ei. Ei bine, tocmai ăștia sunt loseri, pentru că ei aleg să nu se dezvolte, ci să critice. În loc să-şi valorifice propria inteligenţă, se apucă să o critice pe-a mea. Faza amuzantă este că ei nu sunt plătiţi pentru asta, în schimb eu primesc consultanţă în branding personal gratuit. Este cineva care scrie că nu i-a plăcut discursul meu din cutare situaţie? Nu-i nimic! Înseamnă că l-a ţinut minte! A mai scris printre două înjurături şi ceva argumente care să mă ajute să-mi îmbunătăţesc prestaţia data viitoare? Bring it on! Pe mine nu mă deranjează şuturile în cur care mă ajută să mă dezvolt. Pe mine nu mă deranjează să cad, pentru că din asta învăţ. Arta de a învinge nu este despre a face totul cu succes, ci despre cum înveţi din greşeli. Eu caut să nu fac aceeaşi geşeală a doua oară.

Ce este jenent în societatea românească este faptul că nu-mi permit să scriu despre aceste lucruri cu tranşanţa pe care mi-o permit sub pseudonim, pentru că pupilul din ziua de astăzi susţine că vrea să iasă din zona de confort, dar te dă în judecată dacă îi dai un şut. În ziua de astăzi, ca să te faci observat, trebuie să deranjezi. Din cauza asta avem atât de mulţi care au succes doar deschizând gura mare şi ţipând, ca o reminescenţă de când erau mici, băteau din picioare şi primeau tot ce doresc de la nişte părinţi care n-au ştiut să-i crească.

Eu am un ego mare şi ştiu să mi-l acopăr cu argumente, numai că uneori mă satur să caut nșpe argumente şi formulări frumoase prin care să fiu corect politic. Toată ziua trebuie să fiu corect politic şi să nu supăr pe nimeni. Este dreptul meu constituţional să public şi sub zece pseudonime dacă am chef şi nu este cazul să mă justific pentru asta. Cui îi place mă citeşte. De ceilalţi nu-mi pasă. Înseamnă că cei care nu mă plac nu sunt în publicul meu ţintă. Din când în când, mai primesc şi hate mail de la oameni care nu înţeleg asta şi aleg să-şi plângă de milă. Asta e o confirmare că scriu doar pentru unii: deci dacă alţii se obosesc să îmi scrie e-mail-uri kilometrice despre ce NU le place din ce scriu eu, e clar că m-am diferenţiat şi am un public-ţintă. Mai ales că sunt suficienţi care adoră ce scriu.

 

9. Cum pot cei care citesc acest articol să intre în contact cu tine?

Având în vedere că blogul ăsta şi interviul acesta îl acord sub pseudonim, e mai greu. Dar cititorii care doresc să mă contacteze pot să lase un comentariu pe blog. Dacă mi se pare suficient de deştept comentariul, îi caut eu.

 

10. Cum ţi s-au părut întrebările? Ce atitudine ţi-au trezit?

Ca de obicei – şi asta e o mare calitate atât pentru un consultant cât şi pentru un coach – tu măcar ştii ce întrebări să pui. Cred că m-au ajutat să pun punctul pe i în anumite aspecte, dar te-a ajutat foarte mult şi faptul că ne ştim şi am mai vorbit despre lucrurile astea şi ai ştiut să abordezi aspectele care să îţi aducă ţie vizualizări. Interviul ăsta e așa, mai mult ca să reușești și tu să publici ce nu îndrăznești să spui, că doar ce ți-am scris le știi și tu. Un lucru de care trebuie să ţii cont este că dacă provoci, vei fi provocat, deci e bine să ştii să-ţi asumi asta.

 

Note finale ale redactorului:

1. Nu sunt întrutotul de acord cu ce a afirmat Sorin.

2. Nu am ştiut dinainte ce răspunsuri va da, dar am intuit anumite subiecte care pot duce răspunsuri interesante.

3. Confirm că Sorin vorbeşte chiar mai colocvial/tranşant în viaţa de zi cu zi cu apropiaţii. În acest interviu a dat dovadă de politețe și corectitudine politică. Îi mulţumesc pentru restricţia de care a dat dovadă în acest interviu și promit că nu-i mai iau interviu altă dată 🙂 .

4. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2016. Interviu realizat via e-mail.

DISCERNE TV, de Ştefan Alexandrescu

În toamna lui 2004, am realizat acest draft de proiect pentru un format de emisiune, pe care i l-am propus atunci directorului TVR Iaşi. După câteva luni, a apărut pe TVR 1 un format de emisiune surprinzător de asemănător cu ce am scris eu aici. Emisiunea se intitula „Generaţia Contra”. Mie nu mi s-a spus nici măcar „mulţumesc”. Să fie vorba oare de o coincidenţă? Am actualizat proiectul la zi şi astăzi vi-l prezint public pentru prima dată.

Duelul inteligenţelor în scopul cunoştinţelor, elevării, randamentului net şi eficienţei,

Dezbaterea inteligentă a situaţiilor conflictuale şi emblematice ridicate la nivelul eficienţei,

Dezvoltarea importanţei scopurilor comunicării eficiente raportate la necesităţile efective

Obiectiv: competiţia a două echipe de tineri pentru rezolvarea unei probleme alese dintre cele trimise de public spre rezolvare.

Ideea de bază: echipele îşi vor dezvolta creativitatea şi ideile asunmându-şi anumite poziţii şi schimbând punctul de vedere şi astfel abordând o serie de perspective diferite.

Baza: Mulţi tineri nu ştiu să abordeze problemele pe care le întâlnesc. Această emisiune nu numai că le va oferi un model pentru analiza lor, dar le va permite şi să-şi dezvolte abilităţile intelectuale şi creative pentru a veni cu strategii şi soluţii originale.

  

Descriere detaliată:

Cele două echipe vor fi alese de la licee şi facultăţi, pe baza unui proces de selecţie stabilit în colaborare cu acestea. Comisia de evaluare va fi eficientizată pe baza unui sistem de priorităţi care va fi pus la punct din momentul în care emisiunea va fi aprobată. Poziţiile în fiecare echipă vor fi fiecare în număr de 9: implementatorul, coordonatorul, modelatorul, inovatorul, responsabilul cu resursele, evaluatorul, coechipierul, finalizatorul, specialistul (evaluaţi cf. testului Belbin). Fiecare va avea un rol în prelucrarea informaţiilor şi folosirea lor în mod eficient. Deşi unele indicaţii vor fi oferite şi idei desfăşurate, echipele va trebui să găsească soluţiile pe cont propriu.

La începutul emisiunii, datele problemei vor fi prezentate. Apoi va urma prezentarea participanţilor şi a poziţiilor asumate de aceştia. Va urma o şedinţă de brainstorming (în primele luni se recomandă cel simplu, apoi trcerea la cel avansat) şi se vor lua două întrebări din public la care se va răspunde punctual de către coordonatorul fiecărei echipe. Urmează o şedinţă Phillips 66, în jurul unor mese rotunde. Şedinţa Phillips 66 este o formă de buzz group – citeşte mai multe aici şi aici.  Câte un minut alternativ, camera se va concentra asupra fiecărei echipe spre a surprinde cum se descurcă.

După cele 6 minute, fiecare echipă va prezenta soluţia pentru problemă în câte 3 minute. În cele ce urmează, se va organiza o dezbatere pentru care echipele vor organiza, din nou o şedinţă Philips 66.

Desfăşurarea dezbaterii va fi următoarea: fiecare membru al echipei va susţine o idee timp de un minut. Corespondentul lui din cealaltă echipă va da un răspuns de un minut. Rolurile apoi se inversează. Durata totală a dezbaterii este astfel de 36 de minute. După dezbatere, reprezentanţii dau din nou răspunsul asupra întrebărilor puse la început, publicul votează echipa, în acest sens în public existând un purtător de cuvânt care să argumenteze votul, apoi se prezintă situaţia voturilor prin telefon, după care moderatorul emisiunii dă verdictul final în 2 minute. Înainte de sfârşitul fiecărei emisiuni, se va prezenta modul în care soluţia prezentată la emisiunea anterioară a fost utilă la rezolvarea problemei ridicate. La sfârşitul emisiunii, fiecare membru al echipei va spune care a fost provocarea şi ce a învăţat din situaţiile în care a fost pus.

  

Publicul-ţintă:

1. Adolescenţii şi tinerii cu vârstele între 12-25 ani, despărţit în următoarele segmente de audienţă:

• 12-14 ani adolescenţii care au foarte mult timp să se uite la televizor

• 15-19 ani liceenii care sunt interesaţi să-şi dezvolte gândirea

• 19-25 ani studenţii care îşi selectează cu grijă programele după criterii exigente, din cauza timpului limitat, dar au interesul practic cel mai mare, din motive pedagogice

2. Profesorii cu vârste între 25 şi 56 de ani, care au timp să se uite la asemenea emisiuni, despărţit în următoarele segmente de audienţă:

• 25-35 ani profesorii cei mai înclinaţi spre adoptarea unor noi forme de comunicare eficientă – cei care vor fi cel mai receptivi

• 36-56 ani profesorii care au deja un sistem format şi nu sunt aşa de receptivi la tehnicile educaţionale moderne – cei care se vor uita de dragul spectacolului, fără să-şi propună neapărat să implementeze ceva din ce văd

3. Reprezentanţii păturii inferioare şi medii a clasei mijlocii, care ştiu să aprecieze ideile inovatoare şi tehnicile educaţionale şi manageriale folosite în emisiune, cu deosebire se disting în cadrul acestei categorii oamenii de afaceri în căutarea ideilor inovatoare pentru afacerile lor. Vârsta estimativă a acestui public ţintă e

• 24-35 ani oameni care încearcă să optimizeze procesele în cadrul firmele, instituţiilor şi organizaţiilor în care lucrează sau pe care le conduc.

• 36-45 ani persoanele interesate să înveţe pe alţii să facă acest lucru.

    

Strategia de marketing

Din momentul în care dezbaterea s-a încheiat, telespectatorii au numerele de telefon şi adresa de e-mail la care pot vota echipa care a adus soluţia optimă, în viziunea lor. Câştigătorul va fi extras la sorţi şi va primi un telefon/apel pe Facebook (cei care votează on-line va trebui să precizeze şi numărul de telefon la care vor fi de găsit atunci sau să stea pe Facebook în continuare), prin intermediul căruia va trebui să argumenteze alegerea lui. Dacă nu va reuşi să facă acest lucru, se va mai încerca un apel la telefon/pe Facebook. În timpul în care se votează prin telefon şi on-line, se va prezenta soluţia de săptămâna trecută, se va difuza publicitate şi va vota publicul. După pauza de reclame, reprezentantul publicului, ales prin tragere la sorţi la începutul emisiunii, va trebui să argumenteze decizia luată. După ce echipele vor fi ascultat argumentarile oferite de purtătorul de cuvânt din public şi de respondentul prin telefon/on-line, vor vota cu privire la câştigătorul premiului pus la dispoziţie. Echipa câştigătoare va beneficia de un premiu pus la dispoziţie de unul din sponsorii emisiunii. La fiecare sfârşit de emisiune, se va alege căştigătorul tombolei ideilor. Din cei care au trimis idei de soluţionare (care vor fi filtrate de o comisie special numită în acest sens) a problemelor pentru emisiunea anterioară, va fi extras un câştigător de către coordonatorul echipei câştigătoare.

Firmele vor fi interesate să-şi pună la dispoziţie serviciile şi să-şi facă reclamă în timpul emisiunii pentru că aceasta este interactivă, accesibilă şi se adresează mai multor publicuri- ţintă.

Mixul de marketing vine în sprijinul obiectivelor emisiunii, prin stimularea tuturor celor implicaţi.

  

Structura pe scurt

Genericul ½ minut

Deschiderea ½ minut

Prezentarea problemei 3 minute

Prezentarea echipei 18 oameniX 10 secunde = 1 ½ minute

Şedinţa de brainstorming 6 minute

Întrebările şi primele variante de răspunsuri 6 minute

Prima şedinţă Philips 66 6 minute

Prezentarea soluţiilor 6 minute

A doua şedinţă Philips 66 6 minute, peste care se suprapune pauza de reclame

Dezbaterea 36 minute

Startul voturilor ½ minut

Reclame 5 minute

Al doilea răspuns la întrebări 2 minute

Soluţia din emisiunea anterioară 3 minute (între timp se votează în public)

Purtătorul de cuvânt argumentează 3 minute

Apelul prin telefon/pe Facebook– argumentare 3 minute

Decizia şi argumentaţia moderatorului 3 ½ minute

Votul echipei în privinţa câştigătorului 3 minute

Impresiile echipelor 20 secundeX18 oameni 6 minute

Tombola ideilor 2 minute

Tombola oportunităţilor (se alege problema pentru săptămâna viitoare) 2 minute

Încheiere ½ minut

Durata totală 1 h 45 min.

  

Motivaţie/efecte

Avantajele pe care această emisiune vizează să le ofere sunt accesibile pentru fiecare din publicurile emisiunii:

Grupuri de interes:

Partenerii de afaceri:

• Promovarea strategică şi eficientă a produselor folosind accesul la publicul-ţintă printr-o emisiune interactivă.

• Strategii de poziţionare

• Mijloace de comunicare

Mass-media

• Posibilitatea de a gestiona mai bine informaţia

• Posibilitatea de a sprijini tinerii

Publicul extern:

Telespectatorii şi publicul emisiunii din studiou:

• Cunoştinţe practice de logică, argumentare, comunicare şi psihologie organizaţională

• Implicare

• Premii

Cei care au trimis idei sau probleme:

• Aprecierea practică a utilităţii

• Modalităţi de abordare a unei tematici

• Premii

• Soluţii bine gândite

Membrii echipelor:

• Afirmare,

• cunoaştere,

• eficienţă,

• ordonare a gândirii,

• capacitate de concentrare

• viziune strategică

• premii

• confirmarea abilităţilor

• cunoştinţe teoretice şi practice

• notorietate

Viitorii membri ai echipelor:

• Modalităţi de abordare a unei tematici

• ordonare a gândirii,

• premii

• cunoştinţe teoretice

• posibilitatea de a învăţa din greşeli într-un mediu nesolicitant

Clienţii efectivi (firmele care plătesc publictatea televizată):

• Asigurarea accesului la publicul-ţintă

• Cunoştinţe de strategizare organizatorică

Clienţii potenţiali:

• Aprecierea practică a utilităţii

• Posibilitatea de a învăţa din greşeli într-un mediu nesolicitant

• Încrederea în oportunitatea investiţiei

Public intern:

Realizatorii emisiunii:

• Experienţă practică

• cunoaştere,

• eficienţă,

• ordonare a gândirii,

• capacitate de concentrare

• viziune strategică

angajaţii televiziunii:

• experienţă teoretică

• cunoaştere,

• eficienţă,

• ordonare a gândirii,

• capacitate de concentrare

• viziune strategică

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 26.09.2004.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Certificatul energetic – un pas spre viitor

După o vărstă toți începem să ne dorim să ne așezăm la casa noastră și implicit să cumpăram una. În momentul în care excluzi din start o agenție de imobiliare, e nevoie să ai tu toate temele făcute, ca și viitor cumpărător. Eu am început să îmi fac temele și am decis să împărtășesc și cu voi un subiect nu tocmai cunoscut dar necesar atunci când dorești să cumperi sau să vinzi o locuință. Din 19 iulie 2013, pentru orice vânzare, recepție sau închiriere a unei locuințe este nevoie de un certificat energetic. Eu stau în chirie din iunie 2013, dar nu am primit din partea proprietarului un astfel de certificat și nu știam de necesitatea acestuia sau de existența lui până acum câteva zile.

Calitatea unei locuințe este dată de mai mulți factori, dar printre cei mai importanți avem consumul redus de energie, atunci când vine vorba de confortul termic interior. Un consum redus de energie asigură proprietarului cheltuieli mici pentru energia termică, electrică și gaze naturale. Tot acest consum redus depinde și prețul unei locuințe, deoarece o casă cu o notă energetică mai mare este mai ușor de întreținut, față de una cu o eficiență energetică mai mică.
Certificatul energetic al clădirii este un document oficial, valabil zece ani de la data emiterii, prin care se atestă performanţă energetică a clădirii şi a instalaţiilor aferente. Acest certificat întregeşte imaginea asupra valorii construcţiei, fiind un instrument util pentru proprietarul clădirii în actiuni privind vînzarea-cumpărarea, renovarea, asigurarea, etc.
Indicatorul de performanţă energetică a clădirii, care constituie elementul esenţial al Certificatului energetic, este “consumul anual de căldură specific pentru încălzire şi apa caldă menajeră“, și se obţine prin raportarea consumului anual de căldură la suprafaţa desfăşurată (utilă) a construcţiei. Acestui consum îi corespunde o notă, iar nota maximă este 100. În funcție de performanța energetică avută, locuința se poate clasifica în 7 clase pe o scală energetică. Clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie și clasa G prin consumul cel mai ridicat.

Datele tehnice mereu au un impact mare asupra noastră, dar trebuie să știți și practic cu ce vă ajută o reabilitare termică a locuinței.

• cheltuieli la întreținere mai mici (pentru energia termică), deoarece se va diminua nivelul pierderilor de căldură și implicit al consumului,
• reducerea emisiilor de noxe,
• confort mai ridicat,
• prețul locuinței pe piața imobiliară va crește considerabil.

Cu siguranță vă întrebați care ar fi și costurile unei reabilitări și vă pot spune că acestea depind de materialele din care este construit blocul, de reparațiile efectuate, de vecini în cazul în care acestia au cerut lucrări de reabilitare dar și de calitatea instalațiilor. Costurile unei reabilitări pot fi stabilite doar de specialiști și anume de auditorii energetici pentru clădiri și acestea sunt estimate în urma auditului energetic.

Pentru cei care doresc informații suplimentare, pe lângă certificatul energetic, se poate realiza și o termografie prin care se pot identifica zonele cu pierderi de caldură sau cu infiltrații ridicate de aer. Cum spuneam și mai sus, lipsa sau existența unor lucrări de reabilitare realizate de către vecini, pot influența nota locuinței. Privind imaginile de mai jos puteți înțelege exact diferența dintre un bloc reabilitat termic și unul nereabilitat.

Acestea fiind spuse, vă recomand și vouă să aflați nivelul energetic al casei în care locuiți și să nu uitați să cereți sau să oferiți în cazul în care doriți să achiziționați sau să vindeți o locuință, un certificat energetic. Energia termică e cea mai scumpă când vine vorba de cheltuielile unei case și dacă putem să economisim în această direcție, de ce să nu o facem?

Încă o dată Spring Super Blog 2015 m-a provocat să ies din zona de confort și mi-a adus și un subiect care îmi va fi de ajutor pe viitor și sper că o să vă ajute și pe voi.

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 14 martie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

De ce să investeşti într-o afacere în franciză?

Astăzi, a venit momentul în care după 6 ani de programare, pot spune că mă bucur că am urmat o facultate cu profil economic. Nu credeam că mă voi ajunge să răsfoiesc cărţile de monedă şi credit sau cursurile de finanţe, dar am făcut-o. De ce?  Pentru că m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă un mic studiu şi o părere personală despre ceea ce înseamnă afacerile în franciză. Mi-am scos de la păstrare referatele făcute în facultate şi am decis să plec în prezentarea mea prin a vă spune că în România s-au făcut o serie de sondaje cu privire la cum percep întreprinzătorii o afacere în franciză.
Prezentarea de mai jos are la bază studiul realizat de Rentrop & Straton Market Research în perioada august-septembrie 2011, un studiu realizat pe 894 de respondenţi, cu un nivel de încredere de 95%. Conform graficului de mai jos, putem vedea din start o preferinţă a românilor pentru afacerile în franciză din sectorul serviciilor şi printre cele mai apreciate servicii se numără cele financiare, de contabilitate, consultanţă, turism, educaţie, tehnologia informaţiilor şi comunicaţii.

Cu siguranţă, deschiderea cea mai mare vine spre serviciile financiare, deoarece în momentul actual acestea oferă şi cel mai mare suport întreprinzătorilor prin consultanţă gratuită, dar şi arii diferite de dezvoltare. Nu întâmplător acest domeniu e considerat şi cel mai profitabil (46,4% din respondenţi).
Bineînţeles, orice succes în afaceri are nevoie de o viziune şi aşa cum am fost învăţaţi există anumiţi factori care pot garanta succesul în afaceri. Care ar fi aceştia? Oamenii ocupă prima poziţie în graficul următor şi îmi place să văd asta şi cred că o echipă bună poate duce la succesul unei companii.

Cu siguranţă apare şi întrebarea cu privire la ce obstacole am putea întâlnii în momentul în care decidem să alegem un astfel de drum şi fără doar şi poate primul şi cel mai temut obstacol este costul mare al finanţării, urmat de puterea de cumpărare scăzută a românilor şi de legislaţie.

Acum am să vă amintesc de un dicton deja prea cunoscut care spune clar şi răspicat “Dacă nu rişti nu câştigi!” şi cred că românilor le este frică să investească şi acea frică aş transforma-o în cel mai mare şi cel mai real obstacol. Ştim domeniul preferat pentru o investiţie, factorii de succes, ne ştim şi obstacolele, acum ar trebui să alegem o franciză. Spre surpriza mea, tot conform studiului când vine vorba de alegerea unei ţări de provenienţă a francizei repondenţii nu au o preferinţa anume, singura lor mare dorinţă este “să meargă!”. Deşi nu contează ţara, un top 3 al celor mai vizitate francize ar fi următorul:

1.  SUA – 16,9 %
2. Germania – 14,1%
3. România – 13,6%

Plecând de la informaţiile de mai sus mă tentează ideea de a îmi deschide un business bazat pe franciză. Ce aş face? În primul rând aş studia un pic piaţa financiară, aş vedea cum e situaţia României în momentul actual şi care e trendul. Studiul de mai sus a fost făcut în 2011, un an în care criza economică încă îşi mai făcea simţită prezenţa şi cred că înainte de a porni la drum, un studiu amănunţit al situaţiei actuale ar fi de ajutor.

Când mi-am ales programarea, pe lânga pasiunea pe care o am pentru această arie, am luat în calcul şi evoluţia tehnologiei şi cerinţele care sunt şi care vor fi şi am decis eu că acest domeniu este unul care abia se dezvoltă şi are piloni solizi şi îmi pare chiar un pic nemurior, atâta timp cât avem curent electric. Pentru o afacere în franciză aş căuta tot o zonă ce pare nemuritoare şi într-o continua dezvoltare şi aş alege cu siguranţă domeniul financiar bancar. Şi să pregătim petrecerea (a se citit afacerea) !

De ce ai nevoie pentru a face o petrecere? De o locaţie!

Mama sigur nu mă primeşte acasă să-mi deschid birou şi din start nu aş alege asta, pentru că o firmă care se respectă are nevoie şi de un sediu care să ofere încredere clienţilor. Aşadar, am nevoie de o casă pentru afacerea mea şi ce-i drept şi pentru mine. Ce pot face? Momentan sunt programatoare şi nu aş risca să las totul pentru a porni la drum visând la un succes nebun cu afacerea mea, experienţa mea în domeniu este aproape zero, deci, am nevoie de un consultant financiar care să îmi explice toţi termenii pe care nu îi cunosc, toate riscurile pe care nu le ştiu şi să mă ţină de mână când încep să fac primii paşi în această direcţie. O casă pare uşor de achiziţionat dacă alegi un credit pentru prima casă, prinzi doi iepuri o dată şi ai şi casă şi birou şi cel mai frumos, poţi lucra de acasă. Şi dacă tot suntem acasă, dragi cititori luaţi ochelarii 3D pentru că urmează să urmăriţi un filmuleţ ce vă poate schimba viaţa!

Tocmai aţi aflat tot ce e mai important despre firma care îmi va ghida paşii spre afacerea mea, şi anume despre AV Broker Solutions, ghidul meu şi factorul meu de succes spre domeniul financiar bancar. Ei îmi oferă tot ce am nevoie, de la un credit pentru prima casă până la deschiderea francizei, iar când vine vorba de franciză AV Broker Solutions îmi oferă totul gratis! Da, ați citit bine, GRATIS, pentru că această echipă încurajează orice antreprenor dornic să pornească la drum alături de ei. Cei ai nevoie pentru a-ți deschide o franciză?

În primul rând un plan de afaceri care să aduc profit ambelor părți, apoi o strategie internă privind managementul, o locație, de care vorbeam mai sus, ce poate fi obțiună printr-un credit pentru locuințe, iar pentru a înțelege mai bine acest credit, fie el credit în lei sau credit în valută, poți folosi chiar aplicația AVBS Credit accesibilă de pe smartphone pentru Android sau iOS. Urmează să te asiguri că toate cheltuielile primelor luni de activitate sunt acoperite (chirie, salarii, utilități, etc) și bineînțeles, ca în orice domeniu, trebuie să respecți o serie de reguli, eu le-aș spune ca în programare best practices, ce vizează adoptarea și respectarea standardelor impuse de francizor ce au ca scop creșterea francizei AVBS Credit și implicit creșterea ta ca și antreprenor.

N-ai scăpat nici de hârțogăraie, pentru că nu putem pune o afacere pe picioare fără hârtii care să o ateste și să ne ateste, dar din fericire nu vei avea nevoie de un dosar prea mare, ci doar de următoarele:

• se cere infiintarea unei societati cu cod CAEN 6619;
• cazier judiciar administrator/ administratori;
• CUI
• Certificat Constatator;
• Hotarare Judecator Delegat;
• Extras de Cont;
• Copie CI administrator/asociat/asociati.

După toți acești pași spre,ce pot dura cam trei săptămâni, poți porni încrezător pe drumul tău ca și companie de brokeraj credite bancare și poți crede că în aproximativ două luni de la lansare te vei bucura de productivitatea afacerii tale.

Dăcă mereu ai visat la un succes în domeniul bancar, AVBS Credit poate fi pentru tine zâna bună ce îți va transforma dorințele în realitate. Eu personal cred în vise, cred în oameni, dar știu că nu e suficient să visezi, mai trebuie să și lupți și să înfrunți realitatea, uneori dură, alteori mai blândă. Contează oamenii care îi ai lângă tine, contează pregătirea ta și contează să îți placă ceea ce vrei.

Eu astăzi mi-am oferit mie și v-am oferit o nouă perspectivă și aș vrea să dedic această postarea colegilor mei care au terminat finanțe bănci, colegilor mei care cred că într-o zi vor fi în top 100 Francize din România și tuturor celor care au nevoie de un impuls pentru a prinde curaj. Nu e un domeniu ușor, dar știm bine că lucrurile bune în viață necesită multă muncă, iar dacă sunteți pregătiți de o nouă provocare, eu vă aștept în echipa mea, pentru că așa cum am aflat mai sus, nu pot face totul de una singură, am nevoie de oameni, pentru că ei sunt și vor fi mereu cheia succesului într-o companie.

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 8 martie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.