Arhive etichetă: blogging

Deloc rezonabil, greu impresionabil – interviu cu Sorin Chelu, autorul blogului Unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com. Partea I. ”Dezvoltarea începe ca un fel de halucinație”

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne, o discuţie cu dl. Sorin Chelu, care lucrează în consultanţă şi training workshopuri pe comunicare organizaţională şi interpersonală. Sorin are şi blogul unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com şi acesta este publicat sub pseudonim. Am publicat şi eu pe-acolo vreo două post-uri din materiale mai vechi, de acum vreo 13 ani. Sorin are de 11 ani experienţă în consultanţă şi training, atât în companii cât şi ca freelancer, în România. Întrebările sunt formulate la per tu. Trebuie spus că Sorin are un limbaj relativ colocvial, din care nu am cenzurat nimic, aşadar aşteaptă-te la un interviu complet non-formal. Acest interviu este o galerie de tipul: „tot ce v-a fost fost frică să întrebaţi vreodată despre…”.

Iniţial, interviul a avut mai multe întrebări, iar Sorin a răspuns la majoritatea, dar le-am selectat doar pe cele care mi s-au părut cele mai interesante. Sublinierile și înclinațiile din răspunsuri îmi aparţin. Linkurile sunt la articole scrise de Sorin pe blogul lui. Răspunsurile sunt scrise de Sorin și corectate de mine în așa fel încât să respecte normele de tehnoredactare și în același timp să respecte stilul oral pe care Sorin îl are.

 

Sorin, mulţumim pentru acordarea acestui interviu. Scopul lui este, pe de-o parte, să ne ofere o imagine mai bună asupra domeniilor pe care te pricepi şi, pe de altă parte, să ofere cititorilor o felie din viaţa, atitudinile şi principiile tale.

 

  1. Sorin, de ce ai publicat sub pseudonim?

Mă Ştefan, mie-mi place să stau la taclale fără perdea, dar nu-mi permit să fac asta în public, că-mi dau cu firma-n cap. Aşa că m-am gândit că dacă tot îmi iei interviu, să-ţi dau nişte răspunsuri fără perdea, fără corectitudinea politică şi fără băţul în fund pe care trebuie să-l ai când zâmbeşti pentru coperta la revistă.

 

  1. Povesteşte-ne puţin despre arta şutului în fund, cum o descrii tu.

Pentru a le face oamenilor viitorul luminos, trebuie mai întâi să le faci prezentul mizerabil” afirma Adrian Stanciu. Ei bine, eu cred că dezvoltarea (de orice neam o fi ea) porneşte cu siguranţă din zona de inconfort, de la o traumă sau de la un şut prietenesc în fund. Există prea multă polologhie despre succes şi oamenii uită că succesul nu se întâmplă fără eşec. A da un şut prietenesc în fund este un act de ajutorare a semenului tău şi este o artă pentru că trebuie să găseşti calea de mijloc între bădărănie, agresivitate şi blândeţe. Ei bine, eu sunt foarte îngrijorat că nu mai sunt oameni care să ştie cum să dea şuturi în fund, dat fiind că există o inflaţie a celor care se plâng de ele. Eu am dat şuturi în fund pe blog. Cititorii se pot distra şi se pot dezvolta în același timp.

 

  1. De ce ai publicat atât de rar şi aleatoriu? Care sunt avantajele? De ce n-ai mai publicat?

Public cum am chef eu, pentru mine. Dacă mă citesc alţii, foarte bine. Dar eu scriu că îmi place mie să mă exprim, nu mă chiorăsc toată ziua ca tine pe la statistici. Acum nu mai public acolo, aşa-i. Deocamdată. Am un alt blog care a făcut furori și mă distrez prea tare cu ăla. Da’ mai știi?

 

  1. Care este deosebirea între dezvoltarea personală şi dezvoltarea profesională?

Dezvoltarea personală începe ca un fel de halucinaţie negativă, adică nu vezi resursele pe care deja le ai (de exemplu: încredere, curaj, rezolvarea de probleme), pe când dezvoltarea profesională începe ca un fel de halucinaţie negativă, adică vezi lucrurile pe care nu le ai (de exemplu: leadership, management, inteligenţă emoţională, competenţe de pachet Office), dar îţi închipui că sunt acolo, pentru că trebuie să le treci în „sivi”.

O triere mai economică este aceasta: dezvoltarea personală îţi aduce zâmbetul în oglindă că te-ai înfruntat pe tine, pe când dezvoltarea profesională îţi aduce bani în buzunar pentru că ai zâmbit celorlalţi şi ai înfruntat toate provocările pe care ţi le-au aruncat în cale. De fapt, amândouă încep prin a-ţi scoate bani din buzunar ca să-ţi spună că e bine să-ţi dai singur şuturi în cur, decât să le aştepţi de la alţii. Un şut în fund e un pas înainte. Problema principală în orice fel al dezvoltării este tendinţa oamenilor de a seta regulile în aşa fel încât ei să nu piardă niciodată, mai ales în faţa lor înşişi.

 

  1. Care e deosebirea între învăţare şi dezvoltare personală?

Dezvoltarea personală este rezultatul pe care îl obţii atunci când aplici ce ai învăţat pentru a te schimba: devii un om mai bun în raport cu cine erai atunci când ai învăţat. La învăţătură, primeşti un premiu sau o diplomă pe care o arăţi lumii. La dezvoltarea personală, înveţi cum să creşti mare şi fără diplomă.

Mai există şi confuzia pe care o fac babalâcii şi cei care adoptă mentalitatea lor,  că învăţarea sau dezvoltarea s-ar produce la şcoală, acea fabrică magică unde bagi una bucată copchil la 6-7 ani şi scoţi una bucată ATM la 22-25 de ani. Pentru ei, învăţarea şi dezvoltarea sunt sinonime pentru că îţi pun un acoperiş deasupra capului,  cu condiţia ca tu să-ţi mişti curul sub alt acoperiş, al altcuiva (desigur), iar asta s-ar numi după ei „muncă”.

daca-nu-o-sa-inveti

 

  1. Care este deosebirea între cunoaşterea de sine şi dezvoltarea personală?

Celor cărora le este frică să se dezvolte consideră că auto-cunoaşterea e suficientă şi câteva tehnici sau ponturi de care îţi aduci aminte din când în când dacă ai chef. La sfârşit, se bat cu pumnul în piept şi mai ales în CV că ei sunt interesaţi de dezvoltarea personală, dar atunci când în întrebi despre sine, încep să îţi povestească despre comparaţia cu ceilalţi.

Cei care, în schimb, practică în adevăratul sens al cuvântului dezvoltarea personală consideră auto-cunoaşterea ca pe o temelie indiscutabilă a evoluţiei lor, pentru care nu primesc puncte, mai ales în faţa celorlalţi. E ca şi cum s-ar duce cu pixul de acasă la examen. Nu primesc puncte că şi-au adus pixul de acasă. La examenul dezvoltării personale, contează ce au făcut cu ce ştiu, nu ce au învăţat.

 

  1. Care este deosebirea între coaching şi consultanţă în dezvoltarea personală?

Să ne imaginăm că vine un client care trebuie să-şi găsească urgent o slujbă, în ședință la un coach, respectiv la un consultant în dezvoltarea personală. Coach-ul îl ia cu „aham, înţeleg”, „care e părerea ta despre…”, „cum te simţi în legătură cu această provocare?”, îl ascultă cu ochi mari şi îl ghidează, încetul cu încetul, pe client, către a găsi în sine răspunsurile şi resursele proprii pentru obiectivele pe care îl sprijină să le formuleze, fără ca respectivul client să primească de la coach tehnici explicate.

În schimb, consultantul îl întrerupe pe client când el începe să bată câmpii şi-i spune: „uite, frate, care-i treaba. Ţie ţi-ar fi util să faci asta, asta şi asta. Astea ţin de tine, eu vin cu tehnicile care funcţionează aşa. Tu ştii care-i baiul, eu ştiu care-s tehnicile. Tu mă plăteşti pentru tehnicile pe care te învăţ să le foloseşti în problemele tale. Asta-i lista de propuneri. Ei, ce zici?”. Deci consultantul în dezvoltarea personală, spre deosebire de coach, vede problema, i-o arată clientului şi îi propune tehnica de rezolvare a ei. Nu e coaching, pentru că în coaching se mizează pe resursele clientului şi pe ideea că clientul are mereu dreptate și știe ce-i mai bine pentru el. În consultanţa pentru dezvoltare personală, resursele sunt tehnicile consultantului, iar clientul nu are chiar mereu dreptate. Coach-ul nu trebuie să fie neapărat familiar cu problema clientului sau cu rezolvarea ei, pe când consultantul în dezvoltare personală da. Deci pe coach îl plătești ca să-ți pună întrebări, iar pe consultant îl plătești ca să-ți dea resursele să-ți rezolvi tu problema, sau îi dai lui problema: ”uite, frate, ăsta-i capul meu, e plin cu pitici pe creier, bagă mare că am nevoie să trec peste hopu’ ăsta”.

De fapt, majoritatea celor care halucinează că fac coaching în România fac de fapt consultanță pentru că ard de nerăbdare să dea sfaturi şi să se exprime. Cei de la ARC [Asociaţia Română de Coaching] știu asta, dar zic ”danke, bitte” și dacă ar primi cotizația anuală până și de la Becali, care nu e în stare să gândească, darămite să vorbească.

 

  1. Sorin, când ai de gând să te apuci de coaching?

Whoa, moşule! Stai liniştit, că nu mă bag io la aşa ceva! Asta-i treabă pentru oameni cu scaun la cap, nu pentru începători ca mine. În plus, trebuie să nu te apuce râsul când clientul se apucă de debiteze prostii. De fapt, fac un deal cu tine: dacă am voie să râd în coaching, plătesc eu coachingul clientului, că m-a distrat cu neroziile lui! Nu, acuma pe bune: sunt oameni care chiar sunt profesionişti, jos pălăria. Dar ăştia sunt puţini, mai ales în România şi costă bani, nu glumă. Eu sunt un om onest, le iau oamenilor bani pe ce fac din ceea ce ştiu din practica de ani, nu din ceea ce învăţ în timpul liber din pasiune.

 

  1. Care e deosebirea între un training şi un workshop?

Când spui training lumea se aşteaptă că să stea cu curu pe scaun şi-o să caşte gura eventual luând notiţe, în timp ce unul le toarnă cu pâlnia pe-o ureche cunoştinţele care or să le curgă pe cealaltă ureche în două zile.

În schimb, la workshop, facilitatorul îi pune pe oameni să-şi ridice curude pe scaun ca să muncească la deprinderea unor abilităţi, Diferenţa fundamentală apare în al doilea caz, când chiar se produce o învăţare. Şi, a propos de ce m-ai întrebat mai devreme, la workshopuri nu se produce dezvoltare, ci în cel mai bun caz autocunoaştere şi învăţare. Dezvoltarea poate fi ce face clientul în viaţa lui cu ce învaţă la workshop.

 

  1. Care e deosebirea dintre un training şi o formare?

Un training este de obicei o activitate comercială sau bine împachetată care se organizează zilnic pe o perioadă ce durează de la două jumătăţi de zi până la două săptămâni. Cu cât este mai bine structurat, susținut de mai mulţi traineri şi extins pe o perioadă mai îndelungată, cu atât are potenţialul de a crea o schimbare, mai ales dacă este gândit în format workshop (deci multe exerciţii) şi nu prelegere. La sfârşit, toată lumea primeşte într-o ceremonie cu poze aceeaşi diplomă colorată în Photoshop doar pentru participare.

O formare este o activitate care se întinde pe parcursul a cel puţin trei săptămâni (versiunea intensivă full day, every day) şi care se poate îndinde până la trei ani (versiunea pe module de weekend). Conţine câte un modul la o anumită perioadă de timp şi asta permite participanţilor să folosească tehnicile pentru dezvoltare personală şi să rezolve teme de la un modul la altul. Întotdeauna, o formare se face cu mai mulţi formatori şi are o componentă puternică de practică, exerciţiu. Formarea de obicei cuprinde sau este legată cu o perioadă de supervizare. Formarea se absolvă doar condiţionat de trecerea unui examen scris şi practic.

Din nou, aici există traininguri care trec de formări, dar pentru cine n-a fost la mai multe din astea, nu-i problemă dacă le confundă, poa’ să moară prost.

 VA URMA

Note finale ale redactorului:

  1. Nu sunt întrutotul de acord cu ce a afirmat Sorin.

  2. Nu am ştiut dinainte ce răspunsuri va da, dar am intuit anumite subiecte care pot duce răspunsuri interesante.

  3. Confirm că Sorin vorbeşte chiar mai colocvial/tranşant în viaţa de zi cu zi cu apropiaţii. În acest interviu a dat dovadă de politețe și corectitudine politică. Îi mulţumesc pentru restricţia de care a dat dovadă în acest interviu și promit că nu-i mai iau interviu altă dată 🙂 .

  4. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2016. Interviu realizat via e-mail. Publicat după mult timp, după îndelungi corecturi.

Anunțuri

Retrospectiva 2015 pe Discerne

Bine v-am regăsit, dragi cititori, în 2016!

Cu acest prim articol, îmi propun o retrospectivă de ansamblu asupra lui 2015, inclusiv pe acest blog. Pentru mine, a fost un an aglomerat.

 

Din punct de vedere profesional:

Am avut peste 100 de participanţi la 21 de ediţii de la 4 seminarii (citire rapidă, tehnici de memorare, tehnici de concentrare, analiză grafologică) şi 3 traininguri (gestiunea obiectivelor, cunoaşterea valorilor şi branding pentru găsirea unui partener sentimental şi cum să alegi un film).

Am lucrat pentru 20 de clienţi în consultanţă

Am lucrat cu aproximativ 20 de colaboratori

Am apărut de 3 ori la TV (Digi TV – 6 ianuarie, Naşul TV – 4 aprilie şi Estrada TV – 29 ianuarie) şi o dată la radio (FX Net – 16 martie)

 

Din punct de vedere publicistic:

Am publicat o nouă carte: „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă”

Am re-lansat cea mai de succes carte a mea: „Căile persuasiunii în negociere

Am publicat peste 200 de articole, din care 10 în jurnalul de specialitate Economia Online

 

Din punctul de vedere al hobby-ului principal, filmul:

Am participat ca spectator în public la filme în cadrul a 10 festivaluri de film româneşti (Best film fest, One World Romania, Bucharest International Film Festival, Cinepolitica, Festivalul Filmului European, Festivalul Filmului Francez, ASTRA, DocuArt, Festivalul de Film şi Psihanaliză, Urban Eye), 2 retrospective de festival (Les Films de Cannes a Bucharest, Anonimul) şi 3 evenimente de film (premiile UCIN, Noaptea Albă a filmului românesc, proiecţiile Kinedok).

Am scris despre 4 evenimente de film ale anului 2015: Globurile de Aur, premiile Oscar, premiile Gopo, şi festivalul ASTRA (aici, aici, aici, aici, aici şi aici).

Am publicat peste 70 de articole despre peste 100 de filme, cele mai multe româneşti. Categoria „filme” pe Discerne a ajuns la articolul public nr. 100.

 

Ce s-a întâmplat pe Discerne în 2015

crestere DiscerneS-au întregistrat noi recorduri de vizualizări: zilnice (1097, în 18 martie 2015), lunare (21.642 vizualizări de la 14.692 vizitatori în martie 2015, anuale (200.000 vizualizări în 2015, cu 42.000 mai mult decât în 2014.

S-au înregistrat vizite din 104 ţări

Am publicat 59 de guest post-uri, cele mai multe fiind scrise de , Radu Iacoboaie şi OrthodoxWiki. Alţi colaboratori recurenţi Discerne în 2015 au fost: Ciprian Miron, Delia Simona Popa, Mădălina Maria Iancu, Andrei Dragomir, Daniel Dinu Alina Harnisfeger şi George Perju.

Am publicat peste 50 de articole în categoria „dezvoltare personală” şi peste 20 de articole în categoria „dezvoltare profesională

A luat sfârşit seria de articole despre antrenamentul vederii.

Am continuat seria de articole despre filme româneşti din 2013-2015

Am început şi finalizat seriile de articole despre „cum să scrii o carte”, „criza de la 30 de ani” (aici, aici, aici şi aici) şi ASTRA 2015 (aici, aici, aici, aici, aici şi aici).

Am început în 2015 şi continuă în 2016 seriile de articole De la aşteptare la realitate şi Cât costă viaţa în Bucureşti (aici, aici, aici şi aici)

De fapt, luând în considerare pe de-o parte, cât de mult m-am preocupat în ultima vreme de film în general şi de filmul românesc în special, iar pe de altă parte cât de mult succes au avut unele din articolele scrise de mine despre filmul românesc în 2015 (după cum vezi mai jos, 5 din 10 cele mai vizualizate articole iniţial publicate în 2015 pe Discerne au fost despre filmul românesc), am hotărât să încep 2016 cu o nouă provocare atât pentru mine, cât şi pentru voi: începând de duminică 17 ianuarie, şi până marţi 26 ianuarie, vreme de 10 zile, voi scrie în fiecare zi despre filme. Îmi propun, cu această ocazie, să scriu despre cel puţin 35 de filme, din care peste 30 din perioada 2012-2016.

 

Top 10 cele mai vizualizate articole publicate prima dată în 2015 pe Discerne

în parenteză numărul de vizualizări

  1. Model de fişa postului pentru manager resurse umane, de Ştefan Alexandrescu (3321)

  2. Cronica filmului Aferim! de Ştefan Alexandrescu (2809)

  3. Autoportretul unei fete cuminţi (2015), de Ştefan Alexandrescu (606)

  4. 3 documentare româneşti despre comunism: Experimentul Bucureşti; 7 cuvinte; Paşaport de Germania, de Ştefan Alexandrescu (602)

  5. Cum îl faci să se îndrăgostească de tine?, de Ciprian Miron (423)

  6. Hrana vie, vegană, de Delia Simona Popa (372)

  7. Cum să scapi de strabism, de Ştefan Alexandrescu (369)

  8. Cine trăieşte pe spinarea noastră?, de Delia Simona Popa (230)

  9. Top 10 filme româneşti până acum, partea I şi partea II, de Ştefan Alexandrescu (224)

  10. Televiziunea la zidul Revoluţiei şi critica de film românesc la zidul corectitudinii politice, de Ştefan Alexandrescu (218)

     

Top 10 cele mai vizualizate articole republicate/actualizate în 2015 pe Discerne

în parenteză numărul de vizualizări

Acestea au mai fost publicate în anii anteriori şi publicate cu o dată mai recentă. Toate care au intrat în top 10 sunt scrise de mine.

  1. Ce îţi doresc eu ţie, femeie, cu discernământ (921)

  2. Crăciun fericit! (634)

  3. Documentare interesante de lung-metraj româneşti din 2013-2015 (388)

  4. Sfânta Parascheva în ziua de azi (372)

  5. Cadrare şi aşteptări (292)

  6. Obiective în Bucureşti (291)

  7. Sfânta Ludmila (218)

  8. Sfinţii Trei Ierarhi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Grigorie Teologul (195)

  9. Despre strategie, între categorii şi taguri, partea I şi partea II (177)

  10. Prohodul Domnului, versiunea incorectă politic (148)

 

Top 10 CELE MAI BUNE ARTICOLE, după părerea mea, din toate pe care le-am (re)publicat în 2015 pe Discerne:

  1. Ce îţi doresc eu ţie, femeie, cu discernământ

  2. Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său” Partea I. Copii şi părinţi.  şi Partea II. Bărbaţi şi femei.

  3. Sf. Mucenita Sofia şi cele trei fiice ale sale: Pistis, Agapis şi Elpis

  4. Prohodul Domnului, versiunea incorectă politic

  5. Diferenţa dintre gândirea critică şi gândirea competitivă, partea I  şi partea II

  6. Cronica filmului Aferim!

  7. Recenzia cărţii „Psihologia poporului român” de Daniel David

  8. Cronica filmului Mission Impossible: Rogue Nation

  9. Inteligenţa emoţională şi subconştientul

  10. Azi îl cinstim pe Sf. Mihai Viteazul

 

Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de mine şi vă urez multe succese în anul 2016, din care a mai rămas 96%.

Ştefan Alexandrescu,

fondatorul blogului colectiv Discerne

Articole despre structuri ale personalităţii

De foarte mult timp am fost pasionat să studiez, să cercetez şi să scriu despre complexele şi minuţioasele mecanisme după care funcţionează mintea, comportamentul şi limbajul uman.

De aceea, „structuri ale personalităţii” este categoria de pe Discerne care ocupă aproape 90 de posturi din aprox. 500. Cu alte cuvinte, în medie, fiecare al cincilea post de pe Discerne este, sub un aspect sau altul, despre personalitate.

Structuri ale personalităţii este o categorie principală a acestui blog, constituită din sub-categoriile listate mai jos. Aici, găseşti despre despre tipologii de atitudini, motivaţii, comportamente, măsurate prin cercetare; cum pot fi acestea „citite” şi ce spun despre noi.  Rolul articolelor din prezenta listă este să te ajute să înţelegi cum funcţionează mecanismele gândirii, emoţiilor şi comportamentelor umane.

Copyright (C) psih. Alexandra
 Copyright (C) psih. Alexandra „Alice” Gomboş

Pentru unele din acestea, folosesc un limbaj tehnic, dar îmi place să cred că de aproape 10 ani de când studiez pe cont propriu psihologia şi dezvoltarea personală, am reuşit să dobândesc discernământul de a prezenta şi a propune clasificări pe înţelesul fiecăruia.

Scopul articolelor nu este să fie la un nivel atât de înalt încât să ţi se pară o limbă străină, ci să aducă în universul practic cotidian înţelegerea diferenţelor care fac diferenţa. Uneori, nu trebuie să schimbăm mult ca să producem un efect semnificativ.

Te invit să foloseşti articolele de mai jos ca material de studiu, chiar dacă nu am pretenţia că ar fi ştiinţifice şi nu sunt nicidecum o autoritate în domeniu, ci un pasionat de psihologia modernă, programarea neuro-lingvistică, analiza tranzacţională şi Spiral Dynamics.

În afară de zecile de linkuri pe care le împărtăşesc aici, am mai scris şi publicat o serie de articole despre stima de sine (în 2007 – articole care nu mai sunt disponibile public), şi am scris, prezentat şi susţinut două dizertaţii de master, ale căror rezumate le găseşti aici:

The Psychometric Measurement of the Self-Esteem

The HR Evaluation through Graphological Analysis and Psychometrically through Metaprograms

 

 

Grăbeşte-te! Aceste articole nu vor rămâne veşnic publice! Până acum, există 8 sub-categorii încadrate la „structuri ale personalităţii”

 

 

  1. Articole în limba română despre structuri ale personalităţii, scrise de mine şi de alţii şi publicate pe acest blog:

> Valori (23) Subiectul valorilor este unul care întotdeuna mi s-a părut foarte interesant. Valorile sunt obiect de studiu în branding, psihologia personalităţii, NLP şi Spiral Dinamics. O listă completă a acestor articole precum şi explicaţii detaliate privind ce sunt valorile, aici: Valorile din psihologie şi NLP, structuri ale personalităţii.

 

 

> Stima de sine (17) Stima de sine este una din specialităţile mele. Am studiat domeniul atât teoretic cât şi prin cercetare proprie. Am scris zeci de articole, precum şi o lucrare de dizertaţie pe această temă. Iată câteva din articolele care sunt publice pe acest blog pe acest subiect în această listă.

 

 

> Metaprograme (15) Metaprogramele sunt cărămizile fundamentale, indivizibile, ale personalităţii. Ele sunt măsurate psihometric şi ştiinţific, pornind de la teorii şi clasificări ale NLP-ului. Vezi aici lista cronologică a articolelor.

 

> Despre prostie (9) Ce este un om inteligent? Ce este un om prost? Prostii facem cu toţii. Prostia este incidentală pe parcursul vieţii fiecăruia dintre noi. Dar proşti sunt cei care persistă în prostie, cei pentru care prostia, sub diferitele şi variatele ei forme constituie o trăsătură de personalitate. Dacă cineva este inteligent, nu înseamnă că nu poate fi (sau deveni) prost într-un anumit context, mai ales dacă o face pe-a prostul şi rămâne aşa. Dincolo de normala dilemă: „este corect să consideri pe cineva prost?”, răspunsul, dacă ne referim stricto sensu, este: „da”, însă numai după o verificare în prealabil. În ce constă această verificare? Citeşt mai jos!

Lista completă: Cum poate cineva să fie prost?

 

> Drivere (8)

Teoria driverelor din analiza tranzactionala se bazeaza pe 5 structuri de cognitie si comportament care influenteaza la nivel inconstient individul sa ofere raspunsuri, adesea nepotrivite, la stimulii din jur. Va invit sa accesati primul articol din lista pentru a va familiariza cu aceasta teorie, apoi urmatoarele 5 articole pentru fiecare driver in parte si in cele din urma testul care sa va ajute sa intelegeti care dintre ele il folositi in mod dominant. Vezi aici lista cronologică a articolelor despre driverele din analiza tranzacţională.

 

> Psihologia poporului român (7)

De-a lungul timpului, am publicat articole care se încadrează la acest subiect, fără să-mi propun în mod deosebit o serie. În mod deosebit îţi recomand şi aceste articole pe care le-am scris în limba engleză despre cum gândesc românii:

 

 

.> Linia timpului (6) 

Cei pasionaţi de gestiunea timpului probabil nu ştiu de ce anumiţi oameni reuşesc să fie maeştri în acest domeniu, în timp ce altora le lipsesc cu desăvârşire cele mai elementare cunoştinţe în această arie. Am scris o serie de articole despre anumite trăsături de limbaj, comportament şi gândire („linia timpului„) care domină acţiunile fiecăruia, raportat la timp. Vezi aici lista cronologică a articolelor despre linia timpului

 

> Piramida nivelurilor neurologice (6)

Am lucrat în februarie-iunie 2014 la extinderea unei serii ample de articole despre piramida nivelurilor neurologice, concepută de către cercetătorul american Robert Dilts. De asemenea, te invit să citeştii despre acest model în cartea mea recentă, Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă.

În iulie 2015, ca urmare a lucrului pe care l-am început la o carte despre piramida nivelurilor neurologice, am decis să retrag majoritatea articolelor pe acest subiect. Totuşi, acestea 5 au rămas:

Piramida nivelurilor neurologice, după Robert Dilts

Graniţe conceptuale în mişcare

Imaginea sau brandul

Care este sensul vieţii?

 

Unele structuri ale personalităţii pot fi măsurate şi cu ajutorul analizei grafologice. Ţi-am pregătit o listă separată pe acest subiect aici:

Lista articolelor despre analiză grafologică

 

 

II. Articole în limba engleză despre structuri ale gândirii, scrise şi publicate de mine pe Analytic Vision

  1. The Quadrant of Making Things Happen

  2. Benefits of Forgiveness

  3. The Difference Between Critical Thinking and Competitive Thinking

  4. Meta Modalities

  5. Time Dissipating Made into an Art

  6. Which Are Your Values for Success?

 

 Lectură plăcută!

 

 Acest articol a fost actualizat succesiv pe acest blog la aceste date:

02.07.2011;

19.01.2012;

28.06.2013;

19.01.2014;

17.05.2014;

23.08.2014;

30.10.2014;

10.07.2015

 

 Iti multumesc!

Happy self-discovery!

S-auzim de bine si o zi cu soare!

Stefan

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Totul a mai fost exprimat. Doar că sub altă formă.

14_creion in perie

Dacă pentru o carte de beletristică nu e nevoie neapărată să ştii ce altceva a mai fost scris înainte, lucrurile se schimbă radical atunci când vorbim despre cărţi de specialitate, chiar dacă se bazează pe articole care au fost deja o dată documentate.

 

Re-documentarea.

Toată lumea ştie lucruri a căror sursă nu şi-o poate aduce aminte, însă acestea nu pot fi folosite într-o carte fără un „spate” – fie că menţionezi cu referinţe sau note de subsol exact sursa, pagina şi paragraful sau că ai o simplă intrare în bibliografie, unele din idei, încă din etapa de redactare, vor cădea sau se vor schimba. Alteori, ai nevoie de cercetări actualizate şi îţi dai seama că datele se schimbă. Nici nu am menţionat documentarea în prealabil a cărţii, pentru că se presupune că din moment ce scrii o carte de specialitate, stăpâneşti aria cărţii pentru că ai studiat şi ai pus în practică lucrurile despre care scrii. Documentarea iniţială este o componentă de la sine înţeleasă.

Re-documentarea este o parte interesantă, care te obligă să îţi re-formatezi conţinutul şi mintea pentru a te circumscrie realităţii. Altfel, cartea ta riscă să intre pe tărâmul uşor de criticat al “la-la land”. O carte aşa-zis „de specialitate” fără bibliografie sau cu una scrisă lapidar este descalificabilă din start.

Unul din cele mai bune indicii asupra calităţii informative ale unei cărţi este dată de cantitatea, calitatea şi forma referinţelor şi a bibliografiei. De ce este important? Ei bine, pentru că în viaţa noastră avem puţin timp să citim, şi bine-ar fi ca ceea ce citim să fie ancorat în realitate, nu în mintea unui singur individ.

Vorba românească ce spune: „cărţile se scriu tot din cărţi” se bazează pe o patologie a formelor fără fond, în agonia post-comunistă a unui limbaj de lemn cu un „Fog index” insuportabil. Pentru un autor, o bibliografie organizată este semnul unei auto-discipline mentale. Pentru a evita abuzul de abstract, sursele trebuie să fie cât mai apropiate de realitate: fapte, cercetări cât mai actuale, descoperiri ştiinţifice, experimente ori cel puţin autorităţi consacrate.

În exemplul meu, în 2011 mi-am propus să scriu o carte pragmatică despre negocierea în afaceri, adică să pornesc de la observarea a ceea ce funcţionează în practică şi dezvoltarea a ceea ce poate fi interpretat ca o teorie funcţională într-un anumit context.

Pe atunci, după mintea mea, prima mea carte despre negociere urma să aibă o secţiune bibliografică subţirică şi urma să conţină va conţine referinţe ori note de subsol. Mi-am asumat acest stil pentru echilibru şi am preferat să ilustrez conţinutul cu exemple diferite şi cât mai agreabile – pentru că terenul academic al negocierii este deja mapat în România – scopul meu nu este să copiez, ci să adaug valoare. Ce vrăjeli îmi spuneam!

În cele din urmă, am avut la volumul Căile persuasiunii în negociere, vreo 20 de pagini de bibliografie, referinţe şi index 🙂 .

Nu ai de unde să ştii dacă ce scrii adaugă valoare decât numai după ce te re-documentezi. Astfel, vei învăţa mai multe. Inclusiv şi mai ales ce credeai greşit.

 

Specificaţii documentare, indexare, glosar de termeni.

În structura pe care mi-am propus-o şi pe care o recomand tuturor autorilor, o secţiune intitulată „Verba Volant, Scripta Manent” are scopul de a acoperi o uşoară înţelegere a cărţii, după ce conţinutul acesteia, cu tot cu anexe, a fost finalizat. Această rigoare poate fi înţeleasă de cei care sunt obişnuiţi cu publicarea de articole în reviste de specialitate, sau ce respectă norme internaţionale, de tip Harvard sau APA (American Psychological Association).

Desigur, autorul unei cărţi are libertatea (dacă nu e restricţionată de editură) de a-şi compune această secţiune după cum doreşte, şi poate să o facă de la 1 pagină până la 100. Acestea se raportează nu la dimensiunea cărţii, ci la complexitatea conţinutului ei – care trebuie să fie cât mai uşor de accesat pentru toată lumea. Ia exemplu de la cărţile istorice!

Astfel, scrierea unei cărţi de specialitate devine prin excelenţă o excelentă oportunitate de învăţare şi stăpînire în profunzime a conţinutului despre care scrii.

 

Copyright management.

Vrei să foloseşti o fotografie, un grafic, un pasaj consistent, un studiu sau chiar un întreg articol din altă sursă? Ei bine, cam pe când eşti aproape de a finaliza etapele de rescriere şi re-documentare, este o idee bună să te apuci să trimiţi e-mail-uri şi să dai telefoane pentru a obţine permisiunea scrisă, conform legii drepturilor de autor, pentru a republica anumite materiale în cadrul unei cărţi.

Desigur, porţiunile pe care doreşti să le foloseşti, trebuie incluse încă din etapele de redactare şi re-documentare. Mai uşor este să tai decât să adaugi pe urmă. Acesta nu este momentul în care să te îngrijoreze dimensiunea manuscrisului. Chestiunile de copyright management pot să dureze luni – iar în cazul în care se lungesc, e o idee bună să găseşti alternative.

Prezumţia că vei fi suficient de deştept /deşteaptă încât să îţi faci tot conţinutul singur/ă pare tentantă, dar este impractică. Au fost alţii care au scris ce ai scris tu mai bine ca tine. Înţeleptul citează, nemintosul copiază.

 

Spor la documentare!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere, Ce (mai) inseamna succesul la scoala și Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență

Această serie este dezvoltarea unei serii de 3 articole anterior publicate pe Discerne care a avut peste 2000 de vizualizări. Acest articol a mai fost publicat în ziarul on-line Jurnalul Bucureştiului.

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

 

 

Scrie „la cald”, editează „la rece”

 

Bine te-am găsit! Am început de curând să îţi împărtăşesc etapele conceperii unei cărţi de specialitate. Dacă în primul articol am scris despre cât de important este să-ţi structurezi ideile, astăzi voi scrie despre partea fierbinte a subiectului: cum să scrii conţinutul propriu-zis al cărţii.

 

Redactarea.

Redactarea unei cărţi de specialitate nu beneficiază de spiritul boem cu care cineva ar scrie un articol pe blog sau o poezie, ci solicită o anumită rigoare ştiinţifică, cât de cât, chiar şi pentru cele ce abordează uşurel subiecte ale dezvoltării personale.

Practic, în experienţa mea pentru lucrul la volumul Căile persuasiunii în negociere, a trebuit să îmi re-scriu  toate articolele, să (re) împart conţinutul în capitole, pe care să le denumesc într-o manieră cât mai atrăgătoare. Amintesc că 90% din timpul de redactare propriu-zisă trebuie petrecut în stabilirea titlurilor şi 10 % în redactarea conţinutului. Având totuşi o experienţa în copywriting, blogging şi SEO şi având în vedere că am pornit de la articole care deja fuseseră apreciate de sine-stătătoare de mii de cititori, această parte a fost mai uşoară pentru mine, în sensul că nu am petrecut mult timp în această direcţie. De ce? Pentru că articolele iniţiale erau deja împărţite în sub-titluri. Mi-a luat, totuşi, câteva luni de zile să mă hotărăsc asupra titlului cărţii şi asupra fotografiei pe care o vreau pe copertă.

 chibrituri pe tabla de sah

 

Taie.

Există o regulă de aur în copywriting care spune „Write hot, edit cold”: scrie „la cald”, editează „la rece”. După entuziasmul implicării în redactare, vine momentul detaşării psihologice de material, care la mine se produce făcând o pauză în proiect – pauză care poate dura şi două luni. De formaţie copywriter, sunt împotriva ideii de a corecta pe măsură ce scrii, deşi mulţi români practică acest stil pe care personal îl consider masochist. Ţin minte că am lucrat odată cu cineva la un comunicat de presă vreo trei ore în acest stil, iar la sfârşit aveam amândoi o varză (termen tehnic pentru „haos” 🙂 ) şi nu am făcut nimic.

Deci atunci când scrii, focalizează-ţi creativitatea ca să scrii fără să revii asupra conţinutului. Când editezi, doar editezi, nu te apuci să scrii ceva nou.

În etapa „edit cold”, poate să apară tentaţia de a cere părerea altora, dar nu e momentul încă. Multe idei va trebui să le tai tu, înainte ca cineva să ştie poate că ele au existat. Dacă îţi e greu să te desparţi de rândurile tale, poţi să le copiezi într-un fişier separat. Mai bine să le tai tu, decât altcineva. Tot ce este: redundant; irelevant; paralel cu subiectul;  insuficient explicat; trebuie fie dezvoltat, fie modificat fie abandonat. Dezvoltarea unei teme se face proporţional cu dimensiunea unui capitol. Astfel, dacă pentru aproximativ 300 de pagini îmi propun să am 20-25 de capitole, atunci un capitol nu va depăşi în principiu 10 pagini. Ceea ce depăşeşte, va fi redistribuit sau eliminat. Desigur, dacă un capitol este „rotund” la 6 pagini, iar altul la 16, nu am să-l elimin, dar voi avea grijă ca acestea să fie excepţii – altfel se creează senzaţia unei lipse de echilibru. Cu cât e mai complex raţionamentul pe care îl urmezi, cu atât mai concisă, mai succintă, trebuie să fie exprimarea. Este important să serveşti informaţia cu linguriţa, iar aici se vede importanţa de a creea structura mai întâi.

Cu această oportunitate, este probabil că vei descoperi cum 1-2 capitole dintr-o carte constituie de fapt nucleul pentru o carte separată, de care te vei ocupa într-un eventual proiect viitor.

Deşi partea de redactare şi rescriere a propriului conţinut este cumva privită ca partea centrală a procesului de a „scrie o carte”, orice autor ştie că aceasta nu este decât o mică fărâmă din ce presupune lucrul la o carte de specialitate.

În articolele ce urmează în această serie, vei descoperi care sunt paşii următori în conceperea unei cărţi.

 

Spor la structurat idei!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

autorul cărţilor Căile persuasiunii în negociere, Ce (mai) inseamna succesul la scoala și Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelență

Această serie este dezvoltarea unei serii de 3 articole anterior publicate pe Discerne care a avut peste 2000 de vizualizări. Acest articol a mai fost publicat în ziarul on-line Jurnalul Bucureştiului.

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.