Arhive etichetă: impotriva incompetentei

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea IV. Organizarea timpului. Imagine. Comunicare.

Bine te-am găsit!

Inspirat de această listă, am hotărât să încep aici o serie de articole organizate sub formă tabelară, pornind de la experiențele mele:

  • ca participant la formările/trainingurile ținute de alții

  • drept consultant în subiectele pe care țin training

  • ca trainer

Am organizat aceste ”manifestări de sinceritate” în 5 categorii principale, prezentate pe parcursul acestei serii:

  1. Valoarea a ceea ce înveți

  2. Experiența de învățare în sine

  3. Aplicabilitatea a ce înveți

  4. Organizarea timpului și imaginea care te-a convins

  5. Comunicarea cu furnizorul de educație non-formală.

Lectură plăcută și dă mai departe!

Ce NU ți-au spus până acum trainerii, supervizorii, formatorii și facilitatorii, dar foarte probabil gândesc majoritatea

Ce nu ți-am spus eu ca facilitator/trainer până acum

IV. Despre organizarea timpului și imaginea care te-a convins

  1. Când spun „să comprimăm pauzele”, de fapt lumea înțelege că plecăm acasă mai repede. E week-end, ce-i cu tine, vrei să stai toată ziua să înveți? Ce activitate nasoală!

  1. La seminariile mele de obicei lumea vine mai devreme și pleacă mai târziu. La sfârșit, participanții vor mai mult. Nu prea mi s-a întâmplat să fie invers, chiar dacă unele seminarii pot fi mai solicitante din punct de vedere intelectual. Efectele compensează efortul depus.

  1. Durata cursului afișată pe site include și pauzele, inclusiv cea de masă. De fapt, acela nu e timp în care eu îți livrez servicii, dar dă bine să fie acolo mai mult, ca să ai impresia că lucrez mai mult.

  1. În prezentarea seminariilor mele, există specificat câte ore durează timpul de lucru și pe ce perioadă se întinde (de exemplu, 8 h întinse pe parcursul a 11 ore cu tot cu pauze).

  1. Nu am ținut toate evenimentele pe care le-am anunțat în trecut. Dar tu nu știi asta, prin urmare imaginea poate să-mi meargă în continuare. De fapt, week-endul trecut am jucat Counter Strike, că n-am avut suficienți participanți la seminar. Dar asta n-ai s-o afli de pe Facebook.

  1. Nu țin toate seminariile pe care le anunț și nu păstrez o evidență strictă a celor pe care le-am organizat. În peste jumătate din cazuri, seminariile anunțate se țin. Dacă nu se țin, atunci mai aștept să se strângă un anumit număr de participanți pentru a le putea ține. Alteori, am avut foarte mulți participanți într-un interval scurt.

V. Despre comunicarea cu mine

  1. Nu e o idee bună să mă contrazici, pentru că nu e frumos, și-n plus s-ar putea să mă întrebi ceva ce nu știu și nu vreau să recunosc. Tu ai venit să înveți de la mine, nu? Dacă m-ai ales pe mine, înseamnă că trebuie să mă suporți.

  1. Dacă nu ești de acord cu mine sau ai o idee mai bună, vino în față și împărtășește-o! Îi încurajez pe participanții mei să-mi pună întrebări la care nu știu răspunsul, pentru că astfel continui și eu să învăț, inclusiv de la ei. Unele tehnici de memorare pe care le predau acum sunt învățate chiar de la cursanți! Dacă mă contrazici cu argumente, atunci următoarea ediție a seminarului poate să fie îmbunătățită. Desigur, s-ar putea să nu fiu de acord cu tine, dar din viziuni diferite cu siguranță că eu sau tu sau altcineva din sală poate să ia ce i se potrivește.

  1. Eu îți cer feed-back-ul ca să te simți bine că te-ai exprimat. De fapt, arunc foile cu critici și păstrez doar afirmațiile care spun că sunt un geniu. Chiar vrei să fii în minoritate? În plus, mai știi? Poate dacă mă prinzi într-o pasă proastă nici nu-ți mai dau diploma sau te spun la șef!

  1. Pentru mine, un feed-back echilibrat are în componență aspecte negative și pozitive. Pe mine nu mă deranjează în sine critica, ci critica lipsită de argumente. Dacă e ceva care te-a deranjat, poate reușesc să îmbunătățesc sau să explic acel lucru. Toate feed-back-urile sunt păstrate, atât cele pe hârtie cât și cele în format electronic. Am sute de feed-back-uri de la clienți.

  2. Chiar dacă am multe studii, certificări și formări, nu emit certificate și nu pun mare preț pe diplome. Cele de participare pe care le eliberez celor care insistă neapărat să aibă o hârtie colorată nu au vreo valoare care să fie recunoscută de altcineva. Consider că principalul motiv pentru care participi la seminariile mele este să aplici ce înveți în viața ta.

  1. La mine în familie și în celelalte poziții trebuie să urmez regulile altora și să fac ce îmi impun alții. Acum, că ai venit la seminarul meu, nu-ți spun că aici e singurul colțișor din lume în care eu pot să-mi impun propriile reguli. Asta trebuia deja s-o știi când ai semnat factura! Așa că ciocu’ mic!

  1. De obicei, în experiența mea, oamenii vin la mine ca să le concep/recomand reguli pe care să le urmeze. Asta s-a întâmplat deoarece eu am fost nemulțumit când nu am găsit sisteme funcționale în ce voiam, așa că adesea a trebuit să le creez eu. Regulile mele duc la succesul clienților, dar fiecare aplică ce, cum și cât vrea.

  1. Dacă îți spun că ești praf, poate vii pe la mine în consultanță. Dacă îți spun că ești grozav/ă, poate mai vii pe la vreun seminar. Ia să-ți studiez profilul! Tu cum stai cu banii?

  1. Feed-back-ul meu este oferit celor care îl cer și de obicei este specific. Prefer să mă concentrez pe instrumentele potrivite și pe soluțiile cele mai avantajoase pentru fiecare client în parte.

arrows-796133_1920

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2016

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Ștefan Alexandrescu este trainer în dezvoltare personală și profesională. Vizitează aici pagina de prezentare a seminariilor lui!

Anunțuri

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea III. Aplicabilitatea a ceea ce înveți.

Bine te-am găsit!

Inspirat de această listă, am hotărât să încep aici o serie de articole organizate sub formă tabelară, pornind de la experiențele mele:

  • ca participant la formările/trainingurile ținute de alții

  • drept consultant în subiectele pe care țin training

  • ca trainer

Am organizat aceste ”manifestări de sinceritate” în 5 categorii principale, prezentate pe parcursul acestei serii:

  1. Valoarea a ceea ce înveți

  2. Experiența de învățare în sine

  3. Aplicabilitatea a ce înveți

  4. Organizarea timpului și imaginea care te-a convins

  5. Comunicarea cu furnizorul de educație non-formală.

Lectură plăcută și dă mai departe!

Ce NU ți-au spus până acum trainerii, supervizorii, formatorii și facilitatorii, dar foarte probabil gândesc majoritatea

Ce nu ți-am spus eu ca facilitator/trainer până acum

III. Despre aplicabilitatea a ceea ce înveți

  1. Tu m-ai văzut pe mine că aplic ce predau? Să fim serioși, dacă aș face asta tot timpul n-ar trebui să stau aici să te învăț pe tine.

  2. Cum adică, dacă vin oamenii la mine în consultanță pe subiectul pe care țin seminarul? În consultanță oamenii vor chestii practice. La seminar, în schimb, pot să-ți povestesc teorii de-ale mele (neverificate) fără să ceri cât mai mult pe unitatea de timp plătită.

  1. Tot ce predau am aplicat sau aplic și, mai mult, a funcționat cel puțin în consultanță și/sau pentru mine. De obicei, predau în training lucrurile cele mai funcționale pentru care am primit feed-back pozitiv în consultanță. Este ușor de recunoscut cum aplic unele din lucrurile pe care le prezint în activitatea mea.

  1. Ce rezultate am avut eu folosind ceea ce prezint la seminar? Păi te-am adus pe tine aici, deci ai răspunsul la o parte din întrebarea ta… Te rog nu mă mai întreba asta, că eu de fapt voiam să lucrez în cercetare, acolo măcar puneam EU întrebările dificile…

  1. Este important să aduc cât mai multe lucruri utile în seminarii, pornind de la situații întâlnite în activitatea mea profesională, sau de către clienții mei în consultanță, sau din discuțiile avute cu participanți la ediții anterioare ale seminarului respectiv. În felul acesta, pot să acopăr cât mai multe dintre chestiunile recurente care ar putea să te preocupe pe tine, cel ce vine la mine. Deci cunosc care sunt principalele obstacole de care te poți lovi de când începi să aplici uneltele pe care le recomand. De asemenea, știu și care sunt câteva din măsurile creative care pot fi luate pentru a remedia sau preîntâmpina asta. Folosesc experiența și cunoștințele acumulate în trecut pentru a optimiza procesul actual de învățare. De aceea, sunt unii oameni care cred că am răspunsuri la toate întrebările, dar nu e așa. Am răspunsuri la întrebările cele mai frecvente. În consultanță, absolut în fiecare săptămână primesc întrebări și provocări de-mi stă mintea în loc, așa că n-am timp să mă plictisesc. Nici tu nu te vei plictisi! Ai să îți dai singur/ă seama, e un proces și o călătorie a dezvolării personale și profesionale în care nu doar destinația e specială, ci și parcursul în sine! Călătorie plăcută! Să pornim împreună la drum!

  1. Nu înțeleg de ce vrei să-ți fac o demonstrație ca să vezi cum acționez eu ca model. Ce, vrei să mă verifici? Eu nu cred în rețete. Dar tu crezi, altfel n-ai fi aici. Așa că încearcă tu rețeta asta, că eu n-am chef, n-am timp și n-am nevoie.

  1. O parte din clienții care vin la seminariile mele sunt clienți în consultanță și colaboratori. O altă parte sunt clienți de la alte seminarii de-ale mele. Există persoane care au participat chiar la 3 sau 4 din seminariile mele. Alte persoane au venit prin recomandări din partea unor alți foști participanți. Alții sunt vechi cititori ai blogurilor sau cărților mele. Așadar, există suficienți oameni care vin din nou să învețe și altceva de la mine și mai recomandă și la alții. De ce? Pentru că ofer ce funcționează.

  1. Probabil că dacă ai venit la seminarul meu, nu prea ai bani de multe alte seminarii. Știu, pentru tine ce e mult mie îmi este puțin. Dar tu nu prea ai elemente de comparație. Pot să răsuflu ușor. Tu dormi în continuare!

  1. Atât eu, cât și mulți din participanții mei au fost la multe alte seminarii și formări. Nu am de gând să afirm că ale mele sunt cele mai bune, deoarece nu mă pot compara cu alții care au 20 sau 40 de ani de experiență neîntreruptă și resurse tehnice și organizaționale mai bune. Însă pot să te asigur că sunt peste media pieței.

track-practice

VA URMA

Citește mai departe!

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea IV. Organizarea timpului. Imagine. Comunicare.

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2016

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Ștefan Alexandrescu este trainer în dezvoltare personală și profesională. Vizitează aici pagina de prezentare a seminariilor lui!

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea II. Experiența de învățare

 

Bine te-am găsit!

Inspirat de această listă, am hotărât să încep aici o serie de articole organizate sub formă tabelară, pornind de la experiențele mele:

  • ca participant la formările/trainingurile ținute de alții

  • drept consultant în subiectele pe care țin training

  • ca trainer

Am organizat aceste ”manifestări de sinceritate” în 5 categorii principale, prezentate pe parcursul acestei serii:

  1. Valoarea a ceea ce înveți

  2. Experiența de învățare în sine

  3. Aplicabilitatea a ce înveți

  4. Organizarea timpului și imaginea care te-a convins

  5. Comunicarea cu furnizorul de educație non-formală.

Lectură plăcută și dă mai departe!

technology-1095751_1920

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, supervizorii, formatorii și facilitatorii, dar foarte probabil gândesc majoritatea

Ce nu ți-am spus EU ca trainer până acum

II. Legat de experiența de învățare în sine

  1. Cel mai bine ar fi să semnezi această declarație că nu ai să împărtășești altora ce-ai învățat la cursurile cu mine decât în cadrul unei licențe din care primesc și eu bani. Nu de alta, dar mie mi-a luat ceva timp ca să dezvolt aceste tehnici și materiale, și nu ar fi corect ca alții să le aibă pe gratis… Înțeleg că poate vrei să împărtășești astea și cu fiica ta. Dar uite, sunt generos: poți să-mi plătești tu pentru ea…

  2. Nu am de gând să-ți ofer tot ce știu, pentru că mi-e teamă că ai să-mi faci concurență și eu oricum n-am chef să mă perfecționez, că merge și-așa.

  1. Sunt convins că până când reușești să stăpânești lucrurile pe care ți le-am predat, eu am să învăț altele care or să fie valoroase. De fapt, ar fi minunat dacă ai învăța să faci aceste lucruri pe care ți le-am prezentat la nivelul la care să le predai și tu altora. Așa, vei învăța mai repede, mai bine și vei fi mai mulțumit/ă.  Dacă vrei, putem să lucrăm împreună, să-ți organizez niște cursuri și să câștigăm bani împreună. Mai mult, te încurajez să prezinți și altora ce ai învățat la seminar, pentru că să explici/demonstrezi altora imediat ce ai învățat ceva e una din cele mai bune metode de a-ți însuși noul conținut!

  1. Mai ții minte ce am lucrat ieri? Nici eu, deci n-are rost să recapitulăm. Eu mă gândeam la ce-am să-mi cumpăr cu banii de la tine în timp ce gura mea era pe pilot automat.

  1. Este important la sfârșitul fiecărui modul/seminar să facem o scurtă recapitulare, pentru că repetiția, sumarizarea e mama învățăturii. Atunci când se pretează și timpul permite, pe lângă suita de exerciții pe care le facem împreună la seminarii, pe lângă exemplele din activitatea mea și a clienților, ofer și demonstrații.

  1. Oricum n-ai să aplici ce îți predau eu aici, așa că n-are rost să te mai întreb după seminar ce-ai făcut.

  2. Nu-ți dau teme, că nu vreau să te simți jenat/ă când ți le cer și nu le-ai făcut și nici eu n-am chef să le corectez.

  1. Este important să te sun măcar o dată după seminar ca să-mi spui ce ai învățat. Pentru mine contribuția pe care o am în dezvoltarea ta este importantă nu atât din punctul de vedere al recunoașterii publice, ci pentru că vreau să știu cât și cum funcționează pentru tine.

  1. Noi putem să discutăm pe conținutul teoretic cât vrei. Nu contează dacă nu apucăm să demonstrăm toate strategiile pe care le am în program. Pentru mine e mai ușor, și tu oricum nu știi cât pot eu să-ți ofer.

  1. Pentru mine primează exercițiile și strategia. În funcție de întrebări, pot să intru în explicații teoretice. Prioritar este să înțelegi mecanismul și importanța fiecărui exercițiu. Pentru detalii suplimentare, putem să stăm de vorbă după seminar, în pauze și la telefon sau în întâlniri individuale separate.

  1. Seminarul îl ținem la hotel, dar nu mă întreba cât am dat pe sală. În schimb, eu îți iau bani ca să te simți confortabil. Nu contează că dezvoltarea se produce în afara zonei de confort. Dacă știai asta, nu veneai la mine.

  1. Spațiul în care desfășurăm seminariile este decent și potrivit pentru a ne putea desfășura activitatea. Uneori, organizez la hoteluri. Însă să nu te aștepți să stai prea mult pe scaun. Avem treabă și te vei mișca destul de mult prin încăpere. Ideal ar fi să lucrezi câte un exercițiu cu fiecare din ceilalți participanți, pe rând. Dezvoltarea se produce când ieși puțin din zona de confort. Deci e important să vii odihnit/ă la seminar pentru a te bucura de efecte maxime, pentru că n-am de gând să te las să moțăi.

  1. Nu este nevoie să scrii ce-ți spun. Am deja materiale tipărite pentru tine. Așa, dacă nu scrii, o să fie mai ușor să uiți. În plus, pe foile pe care ți le dau de-a gata oricum n-ai să te uiți. În felul ăsta, poate vii mai târziu pe la consultanță la mine ca să-ți mai spun asta încă o dată, tot pe banii tăi. Și poți să fii sigur/ă că ora de consultanță o să te coste mai mult decât ora de training.

  1. Participanții primesc materiale în format electronic odată cu plata înaintea seminarului. De asemenea, primesc materiale în format scris la seminar. Suplimentar, cei ce vor pot achiziționa materiale recomandate sau promovate de mine. Încurajez participanții să noteze cât mai mult din ce spun, pentru că luarea de notițe facilitează învățarea și poți să-ți structurezi procesul și în timpul învățării, și după ce te uiți peste material.

VA URMA

Citește mai departe!

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea III. Aplicabilitatea a ceea ce înveți.

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea IV. Organizarea timpului. Imagine. Comunicare.

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2016

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea I. Valoarea a ceea ce înveți.

Bine te-am găsit!

Inspirat de această listă, am hotărât să încep astăzi o serie de articole organizate sub formă tabelară, pornind de la experiențele mele:

  • ca participant la formările/trainingurile ținute de alții;

  • drept consultant în subiectele pe care țin training;

  • ca trainer

Am organizat aceste ”manifestări de sinceritate” în 5 categorii principale, pe care le voi prezenta pe parcursul acestei serii:

  1. Valoarea a ceea ce înveți

  2. Experiența de învățare în sine

  3. Aplicabilitatea a ce înveți

  4. Organizarea timpului și imaginea care te-a convins

  5. Comunicarea cu furnizorul de educație non-formală.

Lectură plăcută și dă mai departe!

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, supervizorii, formatorii și facilitatorii, dar foarte probabil gândesc majoritatea

Ce nu ți-am spus eu până acum

I. Legat de valoarea a ceea ce înveți

  1. Tot ce-ți spun puteai să găsești într-o carte care costă de 10 ori mai puțin decât cursul meu, dar tu nu știi asta și mă bucur. Am observat că n-ai protestat dacă am vorbit mai mult decât am lucrat. Mai erau niște exerciții prin cartea aia, dar tu oricum nu știi asta.

  1. La seminariile pe care eu le prezint, îți ofer unele instrumente pe care nu le găsești în nicio carte sau pe care le-ai găsi în multe, multe cărți luate separat. Dar ce este cel mai important este că toate sunt aplicative, iar pe multe din ele le și exersăm la seminar. Deci partea de teorie poți să o citești și pe timpul tău – de fapt chiar asta îți recomand. La seminariile mele vii ca să avem parte de lucruri practice.

  1. Puteam să lucrez în străinătate pentru de cinci ori mai mulți bani, dar mă tem că nu m-aș ridica la standardele lor. Așa că mi-e mai ușor să mă dau rotund față de tine, că la cât de puțin plătești (în raport cu cât merit eu) nu te poți aștepa și la calitate!

  1. Din 2005 am lucrat consultanță în România. Din 2015, am lucrat consultanță pentru clienți din 5 țări diferite: Belgia, Italia, Grecia, România și Republica Moldova. Acestea au venit natural, la cererea clienților, nu ca urmare a promovării mele. La momentul de față, cota mea este de 30 40 de euro/ședința de consultanță prin Skype. În curând, am să-mi extind oferta de servicii la nivel internațional. Prețul de pornire va fi 40 60 de euro/oră.

  1. De fapt, eu n-am nevoie de tine, ci doar de banii tăi. Dacă vrei, poți să nu vii, că banii tot îi păstrez. Îți iau acești bani pentru că oricum nu sunt șanse să mai calci a doua oară pe la mine.

  2. Dacă cer prea puțini bani, trebuie să dau din coate să aduc mai mulți  participanți nerecunoscători la seminariile mele. Dacă în schimb cer mulți bani, oricum pot să găsesc câțiva fraieri ca să ies cu cheltuielile pe plus.

  1. Prin comparație cu alte seminarii de pe piață, costurile celor pe care le țin eu sunt la nivelul inferior spre mediu, însă valoarea este peste medie. Fac asta pentru că trebuie ca prețul să ilustreze un echilibru între o valoare minimă care să-mi acopere cheltuielile și să mă mulțumească și o valoare ce ar putea fi prea mare pentru cei ce vor să se bucure și să aplice într-adevăr de ceea ce ofer.

  1. Trebuie să plătesc alți asistenți/colaboratori ca să facă munca pe care mie mi-e lene să o fac și oricum ei n-o fac prea bine, dar tu nu îndrăznești să-mi spui asta. În schimb, la mine nu ajung suficienți bani încât să fiu mulțumit/ă, așa că să nu te aștepți să-ți livrez cine știe ce calitate.

  1. Eu lucrez singur. Eu mă ocup de 90% din tot: susținere, materiale, marketing, vânzări, organizare, achiziții, facturare, transport. Uneori, mai am pe cineva care mă ajută marginal cu una din activități. Nu simt nevoia să spun ”noi” dacă sunt doar eu.

money-glut-432688_960_720

VA URMA

Citește mai departe!

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea II. Experiența de învățare

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea III. Aplicabilitatea a ceea ce înveți.

Ce nu ți-au spus până acum trainerii, partea IV. Organizarea timpului. Imagine. Comunicare.

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2016

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Hoţii de film românesc, partea a III-a

La un moment dat, s-a organizat un concurs internaţional de creativitate. În finală, au ajuns un american, un rus şi un român. Fiecare dintre finalişti primesc câte două bile metalice şi toate instrumentele pe care le cer pentru a transforma aceste bile în mod inovator.

După termenul de două săptămâni, juriul evaluează rezultatele.

Americanul a realizat, în miniatură, o instalaţie de extracţie a petrolului.

– Foarte interesant! Original şi specific ţării!

Merg apoi la rus, care a realizat, în miniatură, o instalaţie de distilare a vodkăi.

– Foarte interesant! Original şi specific ţării!

Merg apoi, la român, care nu le prezintă nimic.

– Dvs ce aţi făcut cu bilele?

– Nimic, păi ce să fac… una am pierdut-o şi cealaltă s-a stricat!

– …

Am început în 2014 să exemplific aici cum se fură bani publici pentru a face filme care nu mai ajung niciodată la publicul larg. Intenţionez să continui această primăvară pe subiectul ales prezentând o serie de titluri care au primit finanţare (cel puţin aşa s-a anunţat), au fost planificate, unele din ele chiar au fost şi filmate, dar care nu au fost niciodată terminate şi/sau lansate. Vă invit de asemenea să citiţi articolul Lista “creatorilor” de “filme” penibile, naturalist-fanteziste, abonati la vaca de muls CNC. Acum gândiţi-vă: câte din proiectele de film menţionate acolo au fost finalizate?

Subvenţionarea filmelor din bani publici ar trebui să ridice în mod inevitabil problema calităţii şi a finalităţii acestui demers. CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei) este o instituţie care colectează de la diferiţi întreprinzători particulari fonduri pe care le foloseşte pentru finanţarea parţială a producţiei de film autohton, eventual în coproducţie. Sunt unii care spun că aceştia nu ar fi bani de la stat. Într-adevăr, fondurile pe care CNC-ul le controlează şi le direcţionează în aceste scopuri nu sunt bani de la bugetul de stat, dar sunt publici. De ce? pentru că sponsorul este scutit de o parte din taxele şi impozitele ce ar trebui să ajungă în groapa comună intitulată „bugetul de stat”. Probabil că mecanismul utilizat pentru finanţarea producţiei (nu şi distribuţiei) filmelor de la bugetul de stat ar trebui extins şi în alte arii: de exemplu, accizele de la ţigări să fie cuprinse într-un fond care să meargă către sănătate, accizele de la carburanţi să fie cuprinse într-un fond care să meargă la drumuri, etc. Din păcate însă, modelul de administraţie publică românească este unul în care „bugetul de stat” e un fel de groapă în care se aruncă, la grămadă, banii din tot felul de taxe, nediferenţiat, urmând ca haita de politicieni să sfâşie cum poate, câte ceva pentru fiecare.

Scopul acestei subvenţii este de a acoperi o parte din cheltuieli în cazul unor activităţi care în mediul românesc nu se pot finaliza cu profit financiar imediat şi direct, cum ar fi: educaţia, cultura şi sănătatea. În cazul produsului cultural numit „film”, nu se pune problema recuperării cheltuielilor financiare. Aici e o întreagă dramă legată de distribuţie, în legătură cu care unor autori şi critici le place să exagereze – care îşi are de fapt rădăcinile în cadrul legislativ defectuos. Totuşi, de la filme ne aştepătm să aibă o valoare culturală şi/sau educativă, dacă au fost subvenţionate cu bani prin CNC. Presupunem că autorii (scenariştii, regizorii, producătorii) vor să se exprime prin film pentru ca produsul lor să ajungă în faţa unor publicuri care să-l aprecieze, atât artistic (prin premii, cronici pozitive), cât şi comercial (număr de spectatori, valoarea încasărilor din bilete, discuri, descărcări, streaming). Aşadar, trebuie făcut în aşa fel încât filmele finalizate să ajungă la publicurile stabilite, să fie accesibile lor. Dacă un film stă într-un sertar cu anii, atunci nu şi-a atins scopul. Rezultatele la care se poate ajunge pot fi intuite prin specialişti obiectivi şi profesionişti în evaluările pe care le fac. Din păcate, în România, nici măcar filmele româneşti comerciale care-şi propun să fie pentru divertismentul unor categorii mai largi de public nu-şi scot banii, pentru că nu sunt bine făcute şi nici bine promovate.

Atunci când CNC-ul oferă bani pentru un proiect trebuie să îndeplinească nişte condiţii de input (calitatea scenariului, a regizorului, a producătorului) şi nişte condiţii de output (filmul să fie finalizat şi prezentat public în oraşele cu cinematografe funcţionale). Acestea sunt nişte condiţii minimale.

Nemulţumiri apar sub una sau mai multe din aceste forme:

  • banii nu ajung pentru toţi candidaţii (ceea ce înseamnă că unii primesc finanţare şi alţii nu – ceea ce e normal să se întâmple de fiecare dată),

  • un participant nu primeşte cât a cerut (şi fie renunţă la toată finanţarea amânând proiectul, fie ia banii şi caută restul în altă parte),

  • criteriile pe care se fac alegerile sunt contestate (fie calitatea operelor anterioare ale participantului lasă de dorit, fie acesta a primit bani anterior dar nu a livrat finalizarea proiectelor, fie alegerile se fac cu „dedicaţie”).

Aşadar, atunci când luăm în considerare filmul românesc per ansamblu, criticii, specialiştii şi cei ce investighează acest fenomen este important să se uite atât la calitatea artistică a unei opere de artă şi a autorilor ei, cât şi la finalizarea proiectului gestionat de aceşti aspiranţi la statutul de antreprenori.

În UE, dependenţa filmelor de finanţarea statelor şi a comunităţii europene în general a generat o pojghiţă vrut culturală de indivizi semi-specializaţi în parazitarea sistemul ce încasează bani fără să le pese prea mult de faptul dacă ceea ce livrează (dacă livrează) nu ajunge să fie văzut de nimeni sau dacă ajunge să fie un produs de calitate inferioară. Hiperprotejarea filmului de artă prin instituţii de stat generează un curent snob în rândul unor critici şi al unor spectatori care opune filmul „de artă” celui „comercial”, filmul „independent” superproducţiilor de tip „blockbuster”, filmul „corect politic” celui „extremist”. În realitate, calitatea ar trebui să fie socotită în fiecare caz individual, dacă filmul este bun sau prost, făcând comparaţia între ce şi-a propus şi ce a reuşit, precum şi dacă (eventual) a adus vreo contribuţie inovativă la gen sau în limbajul cinematografic. Astfel, după cum am exemplificat şi aici cu cazul Skyfall vs. După dealuri, avem o superproducţie hollywoodiană de tip blockbuster făcut după reţetă, care este o capodoperă şi un film de artă prost, subvenţionat de la stat, făcut cu picioarele

În acelaşi timp, statutul de regizor în România este unul foarte înalt. Dacă un individ a făcut într-o anumită perioadă a vieţii lui unul sau două filme, atunci el pare a fi îndreptăţit, în accepţiunea publică, să fie etichetat cu statutul de „regizor” tot restul vieţii, asemenea cu un preşedinte de stat, chiar şi dacă nu a urmat vreodată studii universitare în acest sens.

Pe lângă asta, mai trebuie ţinut cont că unii din cei care aplică pentru asemenea fonduri lucrează ei înşişi la stat, prin urmare este obligatoriu prin lege ca ale lor CV-uri să fie conforme cu realitatea. Adică, dacă de exemplu, un cadru didactic universitar este angajat la o universitate de stat şi se prezintă cu un CV în care apar intrări false (cum ar fi filme care n-au fost niciodată finalizate sau lansate), există un temei ca acei oameni să îşi piardă posturile.

Mulţi din cei care aplică (şi chiar primesc) fonduri de la CNC au descoperit o reţetă proprie a succesului financiar. Astfel, ei vin (sau găsesc pe cineva care să vină) cu un proiect artistic (scenariu) şi financiar (de producţie). Pe baza acestuia, ei îşi asumă un statut (regizor, producător, scenarist) în relaţie cu statul român. Ei, pentru contravaloarea finanţării primite, acceptă să livreze un proiect artistic într-o anumită perioadă de timp. Ce li se întâmplă dacă primesc banii şi nu livrează la timp sau deloc? Nimic (!!!). Pur şi simplu sunt numiţi în continuare „regizori”, „scenarişti” sau „producători”, pot aplica în continuare (şi primi!) fonduri pentru regizarea altor scamatorii, pentru scrierea altor baliverne şi producerea altor pagube. Mai mult, îşi păstrează reputaţia, slujbele, şi banii!

Copyright (C) Chantal Pare Licenţa CC BY-ND 2.0
Copyright (C) Chantal Pare Licenţa CC BY-ND 2.0

Desigur, de exemplu un scenarist nu-şi pierde statutul de scenarist doar prin faptul că al său proiect nu a fost finalizat, dar dacă un producător eşuează în repetate rânduri să finalizeze proiecte începute deşi a primit banii necesari, înseamnă că singurul lucru pe care l-a produs a fost o pagubă, nu un film! Problema menţinerii unei aparenţe superficiale a continuităţii statutului este rezolvată prin regulamentul CNC. Produsul final intră în posesia CNC. Că nu au ce face cu el, asta e altă problemă.

Nemulţumiri apar atunci când se ridică problema „cu banii ăştia se putea face ceva mai util”. Aşa ceva se întâmplă în următoarele cazuri:

  • de fapt nu se face suficient (sau nimic) din ce s-a planificat cu banii,

  • există un produs finit de o calitate inferioară,

  • acest produs este finalizat şi apoi ţinut pe raft, fără măcar să fie distribuit,

  • nu există un mecanism care să răsplătească suficient de bine promotorii de film pentru a convinge distribuitorii să le ofere contracte.

Poate că acum aproximativ 10 ani (deci în 2006, anul marelui succes internaţional Moartea domnului Lăzărescu) se putea spune: „iată, să faci un film, şi mai ales un film bun, este foarte, foarte greu”, căci era nevoie de mulţi bani, care greu se găseau, era nevoie de oameni pregătiţi, de profesionişti care să cunoască bine tehnica, etc.

Însă proiectele-mamut ale unor repetenţi care au încasat bani acum 6-8 ani sunt făcute de ruşine de ritmul ameţitor în care vin filme din zona producţiei independente. Prin urmare, oameni fără pregătire cinematografică (de exemplu publicitari, jurnalişti, sociologi) reuşesc fie să găsească finanţare, fie să realizeze filme foarte repede şi foarte bine fără prea mari solicitări de buget. Când asta se întâmplă, atunci cu atât mai mult unii din cei ce se halucinează a fi „cineaşti de modă veche” arată cu atât mai ridicol prin comparaţie cu noii-veniţi.Vezi exemple aici şi aici.

În cele din urmă, ceea ce chiar aşază piatra de mormânt la căpătâiul onoarei este lipsa de comunicare cu presa şi bloggerii în rândul multora dintre aceştia. Publicul spectator este generos şi poate să aştepte, poate să ierte, poate să înţeleagă, mai ales dacă a apreciat măcar unul din filmele anterioare ale autorului. Poate că omul s-a îmbolnăvit şi a trebuit să renunţe le proiect. Poate că nu a mai primit finanţarea promisă. Poate că unul din actori i s-a îmbolnăvit la un moment nefast şi nu a mai apucat să termine filmul. Poate că acel titlu este în producţie cu un alt titlu, la alt studiou. Poate că finanţarea nu a fost deloc încasată: public se anunţă doar câştigătorii concursului, nu se mai scrie apoi cine a refuzat finanţarea pentru că fiind prea trunchiată, nu-i mai folosea la nimic.

Însă, ceea ce nici jurnaliştii, nici bloggerii, nici publicul spectator de film românesc nu iartă şi nici statul român nu ar trebui să ierte este lipsa de transparenţă. Tăcerea este suspectă. Tăcerea unora din autorii de film contactaţi de mine mă face să cred că se simt cu musca pe căciulă. Tăcerea este şi ea un răspuns. Când se adună şi cu alte elemente care denotă neseriozitatea… atunci este cazul ca cineva (nu eu, că am alte treburi) să spargă nişte ulcioare înainte să mai meargă din nou la apă şi să creeze oportunităţi ca unii care chiar vor să aibă fonduri pentru a face film în România să le aibă.

Probabil că în cele din urmă te întrebi ce e cu acest articol, publicat la un an şi patru luni după partea a II-a. Am hotărât să fac o sinteză, nu o analiză a cauzelor. Această sinteză e doar o constatare, nu aduce mare noutate, nu îşi propune să vină cu soluţiii şi nici măcar cu critici profunde. Urmează în următoarele părţi ale seriei de articole despre hoţii de film românesc, cu argumente şi exemple, adică o listă mai diversă cu proiecte de film eşuate prin care hoţii de film din România au câştigat bani şi reputaţie pe nedrept. În film, judecăm după rezultate, nu după intenţii.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.