Nota bene: acest post este o traducere a unui articol publicat acum 11 ani iar informațiile menționate reflectă situația de atunci. Între timp, Dan Chișu a făcut și alte filme mult mai bune, atât ca regizor, cât și ca producător.
Am fost la cinema să vizionez primul film al lui Dan Chişu în postura sa de regizor, Website story,
Voi face o sinteză despre tot ce puteţi afla despre film (pe internet informaţiile sunt repetitive): Dan Chişu, este un prezentator TV care a făcut din primul să film scris, produs şi regizat de el, un experiment. Experimentul consta în a face filmul fără un scenariu complet, cu actori amatori, care şi-au jucat rolul pe loc (doar 2 săptămâni de filmări), au tras mai multe duble, din care (probabil când va fi scos pe DVD) spectatorii vor avea posibilitatea de a construi propriul lor film, asemenea unui puzzle. Filmul este o noutate pentru că este filmat în stilul unui videoclip şi se învârte în jurul unor filmuleţe pe Youtube postate de două dintre personaje.
(continuă să citești după media ↓)
Acest film nu este ceea ce s-a declarat a fi
Să începem cu începutul. Filmul, susţine regizorul, nu este o poveste pentru adormit copiii, ci pentru a trezi părinţii. Ei bine, nu este chiar aşa. În primul rând, acesta este adresat tinerilor intre 16-24 de ani. În al doilea rând, este filmat ca un joc pentru copii, ca un film comercial, cum de altfel şi este. Deci, este puţin probabil că părinţii să rezoneze cu mesajul sau stilul transmis. În al treilea rând, nu este un film al unei generaţii, după cum arată cercetarea “Leo Youth II”, (2008). Cel mult, Mira şi Laura pot fi considerate reprezentantele categoriei de tinere rebele din suburbie. Asta nu înseamnă că filmul defineşte o întreagă generaţie şi cred că Dan Chişu ar trebui să se documenteze mai bine înainte să vorbească despre societatea românească (nu e prima dată când vorbeşte despre ceva înainte să gândească la alegerea cuvintelor)
Pe de altă parte, titlul filmului induce în eroare publicul, ba chiar mai mult decât atât, dar stabileşte o interpretare greşită drept bornă. Cum? Cel puţin aţi crede că este vorba despre un website. NU este! Aţi putea crede că este vorba despre un blog. Ei bine, NU! Nici măcar despre web 2.0, chiar dacă creatorii au creat un blog românesc (acum nefuncţional) şi un cont pe Twitter fără postari şi având 43 de followers.
Website story este un film despre postări pe Youtube. Creatorii au făcut şi un soi de campanie pe blog, însă este curios faptul că video-urile nu sunt încorporate, ci se dă link la acestea. Care a fost problema? Nu aveau destul loc pe pagină? Puteau folosi o soluţie de găzduire în cloud, ca parte din tehnologia web 3.0 . În schimb au folosit termenul de „website” din vremea web 1.0 pentru un comportament clar de web 2.0 (postari pe Youtube).
(continuă să citești după media ↓)
Sfârşitul moralizator al filmului ne învaţă că oricine poate posta orice fel de video pe Youtube, ca şi cum ar fi lucru uimitor, mai ales pentru părinţii, pentru a verifica pentru ce folosesc copiii lor Youtube. Mai mult, cineva a comentat: “au folosit camera de luat vederi ca pe un prototip aterizat peste noapte în mâinile unei echipe de film, neştiind ce să facă cu ea”.
În rândurile următoare voi explica cum funcţionează de fapt web 2.0. Web 2.0 este o expresie a democraţiei. Adică un mediu al auto-cenzurii. De exemplu, dacă postez pe wikipedia ceva ce nu este adevărat, alţi oameni corectează. Dacă postez un articol pe un blog, utilizatorii care citesc vor lăsa comentarii. În oricare din cazuri, condiţiile de utilizare oferite de CMS-uri (content management system) vor putea: şterge video-urile, interzice blogurile, cenzuara articolele.
Deci există control şi în dinamica web 2.0 spre deosebire de web 1.0, unde totul este static: fă-ţi un website clasic şi vei vedea că nu va trebui să mai revii prea des asupra lui.
Dar cel mai important lucru pe care îl deţine democraţia web este acela de a crea un echilibru pentru dezvoltarea conţinutului. Cu toate acestea, îngrijorarea şi intenţiile moralizatoare sunt hilare. Poate Dan Chişu ar trebui să folosească mai mult instrumentele pe baza cărora şi-a produs filmul, poate i-ar împrospăta ideile.
Ceea ce m-a deranjat cel mai mult la Dan Chişu nu este faptul că este total dezinteresat să facă puţină cercetare, ci ceea ce reiese din acest interviu. L-aş invita pe domnul Chişu la una din mănăstirile cele mai cunoscute din Bucureşti, în special în preajma marilor sărbători, Paste sau Crăciun, (de exemplu mănăstirile Antim şi Radu Vodă), să vadă cât de multă lume vine la spovedit şi cât de ocupaţi sunt preoţii în această perioadă. Doar pentru că dumnealui nu mai merge la nicio biserică, asta nu înseamnă că Biserica nu mai există, deci trebuie înlocuită cu Youtube. Dacă Dan Chişu este un ateu, asta e una, dar asta nu îi permite să nu folosească raţiunea pentru a cerceta. Afirmaţia este una absurdă prin urmare, din punct de vedere relaţiilor publice, poate că BOR ar trebui să-l anatemizeze.
Website story este o încercare de a se apropia de West Side Story, nereuşită însă. Dacă doriţi ceva asemănător, încercaţi aici. Cel mai apropiat element de povestea lui Romeo şi a Julietei pe care îl veţi întâlni în film este partea în care tatăl Laurei o pălmuieşte în culise pentru că face repetiţii pentru piesa de teatru Romeo şi Julieta.
Muzica este compusă pro-bono de Marius Moga şi Delia Puşca şi adăugă mai degrabă superficialitate acestei poveşti dramatice, minimizând, de altfel, impactul mesajului.
VA URMA
Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi acest articole:
New Media (vs) PR ? – The Flee Circus Illusion
Traducere a articolului „Experimental tryout” de Marcus Victor Grant, publicat iniţial pe Analytic Vision la 23 mai 2010. Traducere de AIM. Copyright © Marcus Victor Grant, 2010-prezent
DISCERNE 