Arhive etichetă: incredere

Întrebări și răspunsuri despre consultanța în inteligență financiară

Am scris săptămâna trecută despre o nouă oportunitate pentru cei care doresc să se dezvolte profesional în direcția inteligenței financiare. Răspund aici, pe larg, mai multora din întrebările pe care e posibil ca tu să le ai în legătură cu acest serviciu.

 

Care este propunerea, în esență?

Tu aduci evidența (cheltuieli, proiecte, obiective), iar eu îți explic și îți arăt, pas cu pas, care sunt principiile pe care să le folosești pentru a reuși să rămâi la sfârșitul exercițiului financiar cu mai mult decât reușești să faci acum, fie reducând cheltuielile, fie crescând veniturile, fie (ideal) ambele. Tu aduci evidența, eu aduc experiența și tot ce aplici rămâne la tine. Mă plătești pentru o oră pe săptămână, de consultanță prin Skype sau prin telefon, în care discutăm în detaliu, personalizat, despre finanțele tale, cu cărțile deschise. 

Cât trebuie să investesc în acest proiect?

150 de lei/săptămână, în fiecare săptămână, cel puțin 3 săptămâni și cel mult 3 luni.

 

Ce primesc de acești 150 de lei/săptămână?

În medie, îmi propun să îți ofer o oră pe săptămână sau aproximativ 4 ore pe lună. Aceste ore pot fi distribuite cum vrei tu: 2 ore odată la 2 săptămâni, o oră o dată pe săptămână, 2 jumătăți de oră de 2 ori pe săptămână. Dacă vrei ca o săptămână să facem pauză sau ai o activitate importantă, putem să recuperăm și să compensăm mai târziu (de exemplu după o pauză de 2 săptămâni, dacă era convenția că ne vedem o dată pe săptămână, poți să primești 2 ședințe de câte o oră și jumătate în a treia săptămână, sau poate vrei mai multe ore spre sfârșitul perioadei stabilite de tine). Pe parcursul săptămânii, în afară de zilele de sărbătoare, mă poți apela, pe mail, in Skype sau prin telefon, la orice moment din zi și din noapte ca să discutăm despre finanțele tale.

Îți ofer de asemenea materiale de lectură de specialitate, în engleză sau în română, care să te sprijine să îți atingi obiectivele.

Îți dau teme de lucru, pe care le monitorizez, ca să îți antrenezi abilitățile și progresul pe care ai nevoie să îl faci pentru a ajunge unde îți propui. Eu urmăresc aceste progrese, analizez, comentez și îți trimit răspuns la toate întrebările.

BONUS! Dacă te înscrii în acest program în 2017, primești și o evaluare gratuită a nivelului tău de cunoștințe financiare. Îți trimit prin e-mail un test de cultură generală în finanțe, iar la sfîrșit primești un scor și un verdict legate de rezultatele tale.

 

Este disponibilă o reducere?

Da, dacă achiți cel puțin 5 sau 10 ore în avans.

 

Ce se întâmplă dacă vreme de mai multe săptămâni nu reușim să ne întâlnim în timpul în care eu lucrez pentru obiectivul meu?

Serviciile pe care le plătești se consumă în momentul în care tu primești orele de consultanță. Acestea sunt disponibile pentru tine, din momentul în care le plătești în avans, până când le primești.

 

Pot amâna realizarea unor plăți pentru serviciile de consultanță în inteligența financiară?

Poți să amâni, dar asta implică două lucruri: cu cât trece mai mult timp vei avea de plătit mai mult pentru că plata serviciilor este în avans, săptămânală și al doilea, dacă nu ai plătit, atunci nu beneficiezi de consultanță.

 

Cine e Ștefan Alexandrescu ca să învețe pe alții despre finanțe?

Eu reușesc să economisesc cel puțin 10% și să investesc cel puțin 20 % din cât câștig. Nu am datorii nici la stat, nici la bănci, nici la firme, nici la alte organizații nici la prieteni. Am o firmă din care obțin profit. Dacă poți spune cel puțin același lucru despre tine, atunci hai să stăm de vorbă pentru altceva: caut parteneri cu care să lucrez și de la care să învăț. Dacă nu poți spune același lucru despre tine, atunci poate ai ceva de învățat de la mine.

 

De ce o asemenea valoare a investiției? 150 de lei pentru o oră pe săptămână?

Aceasta este mai puțin decât jumătate din cât cer pe o oră de consultanță în alte arii cu mine (70 euro) ș implică mai mult de o oră de lucru pe săptămână pentru mine pentru ficare client, deoarece este un serviciu pe care îl introduc pentru prima dată ca oportunitate de investiție în dezvoltarea personală. Aruncă o privire aici ca să afli câte ceva din câtă muncă de zi cu zi se găsește de obicei în spatele serviciului pe care-l ofer, în afară de experiența mea și cunoștințele mele acumulte în peste 12 ani, în afară de valoarea materialelor pe care le primești.

 

Se poate face barter pentru obținerea acestui serviciu?

Nu. Acest serviciu, prin natura lui, este exclus de la posibilitatea de a fi oferit la schimb pentru primirea unor alte servicii. Banii primiți pentru acest serviciu trebuie plătiți în avans și nu se mai returnează.

 

Dacă mă înscriu în acest program acum și plătesc săptămânal, există posibilitatea ca ce mi se cere să crească, din punct de vedere financiar?

Dacă te înscrii până la 15 decembrie 2017, atunci îți garantez că pentru serviciile pe care le primești până la 15 martie 2018, nu voi crește eticheta pe care o pun pe valoarea acestei investiții. Dacă te înscrii mai târziu, creșterea este o posibilitate foarte mare. Depinde de mai mulți factori.

De asemenea, dacă ajungi la concluzia că ai nevoie de mai mult timp sau preferi să lucrăm mai intens, nu mă deranjează dacă lucrăm mai mult de o oră pe săptămână, caz în care timpul extra care este dedicat strict consultanței în inteligență financiară se calculează prin raport la echivalența 150 de lei pentru o oră, cel puțin până la 15 martie 2018.

 

Sună grozav acest serviciu, dar eu nu am de unde să plătesc 150 de lei pe săptămână pentru că nu reușesc să am de unde să fac rost de acești bani. Nu pot să economisesc dacă nu câștig suficient.

Acesta este poate unul din cele mai bune motive pentru care chiar ai nevoie de acest serviciu. Provocarea mea este: arată-mi pe ce se duc banii tăi actualmente și am să-ți arăt unde sunt cei 150 de lei cu care să mă plătești săptămânal și cum să-i faci să rămână în buzunarul tău după ce lucrezi cu mine. Desigur, acest program se adresează persoanelor care vor să păstreze și eventual să investească o parte din ce câștigă. Dacă nu câștigi, atunci nu ai din ce economisi. În schimb, chiar dacă nu câștigi, reușești să supraviețuiești. Dacă reușești să faci rost de bani direct sau indirect fără să fie ai tăi, pentru a supraviețui, nu crezi că merită să faci rost de bani pentru a trăi? Dacă aș fi în locul tău, aș împrumuta banii aceștia pentru a face o investiție în crearea unui stil de viață.

 

Ce se întâmplă dacă nu sunt de acord cu ceea ce primesc ca soluții, exerciții sau sfaturi?

Este minunat dacă nu ești de acord, pentru că astfel îmi dai obiecții și contraargumente pe care eu le pot întâmpina eficient spre a fi mai convingător. Sugestiile și sfaturile mele se bazează pe studii și pe experiență, prin urmare, când respect părerea fiecăruia, nu pot garanta decât pentru creativitatea mea de a găsi soluții adaptate fiecăruia. Dacă nu vrei să aplici nicio soluție, atunci înseamnă că nu ești dispus/ă să încerci programul pe care ți-l propun și nu ai cum să-ți dai seama dacă funcționează sau nu. Categoric, dacă faci ce ai făcut până acum, vei obține ce ai obținut și până acum. Dacă vrei rezultate diferite, înseamnă că va trebui să renunți la ceva, să plătești ceva pentru a obține altceva. Asta se numește schimbare. Dacă ai aversiune la schimbare, atunci nu cumpăra acest program.

 

De ce 3 luni? Nu pot să-mi aleg un orizont de timp mai mare?

Ba da, însă numai dacă acest orizont de timp presupune un obiectiv intermediar care să fie marcat la 3 luni. Aleg să fac asta deoarece am o experiență de lucru îndelungată cu persoane care la început își propun marea cu sarea și pe parcurs ce se apucă să implementeze se demoralizează și renunță. 3 luni reprezintă un interval suficient pentru a marca niște rezultate încurajatoare.

Un alt motiv este că mai mult de 3 luni nu sunt dispus să blochez valoarea investiției tale pentru acest serviciu la o sumă fixă. Aceasta este o testare. Îmi propun ca până în decembrie 2018, prețul pentru acest serviciu să ajungă la cel puțin 100 de euro/oră, pe baza rezultatelor tale și/sau ale celor care vor fructifica oferta.

 

Exemple de cauze opuse (ce mi-a venit prin minte când am scris articolul acesta)

Ca recompensă ori pedeapsă pentru (ne)atingerea obiectivelor, 10% din valoarea serviciilor de consultanță financiară se duc în contul unei cauze. Dacă atingi obiectivul, atunci e o cauză la care ții. dacă nu-l atingi, atunci e o cauză opusă.

Memoria Holocaustului vs neonazism

Promovarea vaccinurilor vs opoziția față de vaccinuri

organizații pro-viață sau organizații ce sprijină avortul și sterilizarea

terapii naturiste vs. terapii convenționale

protejarea mediului vs. forarea pt fracționare hidraulică

dezarmare vs dreptul pt înarmare

Organizațiile nu trebuie neapărat să fie din România. Prin Paypal, se pot face donații în contul oricărei organizații din lume. Ajunge să stabilim exact ce contează pentru tine și găsim cu siguranță ONG-urile.

 

În ce situații e o idee bună să nu primesc acest serviciu?

Dacă ești un expert în finanțe ce reușește mai mult decât reușesc eu, atunci ești supracalificat pentru a primi acest serviciu, care se adresează celor care vor să economisească mai mult, mai bine și să înceapă să investească.

Dacă de asemenea, ai ceva împotrivă să împărtășești cu mine personal anumite informații, cum ar fi monitorizarea propriilor tale finanțe sau discuții pe marginea lor în scopul de a observa ce poate fi optimizat, este de asemenea lipsit de sens să primești acest serviciu. Informațiile pe care le împărtășești cu mine vor rămâne confidențiale, doar între mine și tine (cu excepția cazului în care dorești să discutăm împreună și cu alte persoane în care ai încredere privind finanțele tale).

Dacă socotești că nu ai cel puțin 4 ore pe săptămână pentru viitorul tău financiar (cel puțin o oră pentru consultanță + cel puțin 3 ore pentru teme), atunci acest serviciu îți este inutil.

Dacă te aștepți ca eu în calitate de consultant să îți ofer totul pe tavă sau să-ți pun la dispoziție vreun serviciu automat de făcut bani, e o idee bună să cauți în altă parte. Nu ofer așa ceva.

Dacă tu consideri că nu poți face nimic pentru a-ți îmbunătăți situația, atunci chiar așa este: ai dreptate, poți să mori sărac/ă, dacă asta alegi. Eu lucrez cu persoane care vor să își schimbe stilul de viață prin propriile eforturi și care nu dau vina pe factori externi pentru rezultatele proprii.

Dacă tu consideri că deciziile tale sunt nemaipomenite în legătură cu banii, dar nu reușești să economisești și nu suporți să fii contrazis/ă, iarăși nu e o idee bună să mă apelezi, pentru că eu sunt disponibil să îi servesc pe clienții mei pentru nevoile pe care le au, nu să le fac pe plac.

Dacă ai cîștigat bani ”dând tunuri” sau comercializând droguri sau scăpând de cadavre ori alte asemenea activități ilegale, îmi pare rău, nu te pot ajuta. Dacă în schimb, ești un om corect și muncitor care dorește să evite să fie jecmănit, jupuit de stat, furnizori și angajatori, merită să încerci serviciul meu.

Dacă ți se pare prea scump, atunci e o idee bună să te mai gândești. În curând, poate deveni și mai scump. Cât valorează pentru tine inteligența ta financiară?

 

Cum pot să-mi dau seama că ceea ce oferi e de calitate?

Pentru a afla, este important să valorizezi investiția din timpul tău pentru a afla cum te pot sprijini cunoștințele și concepțiile mele despre bani. Îți ofer, ca posibilitate, fie să te întâlnești cu mine și să afli într-o discuție gratuită pe Skype, fie să citești câteva articole scrise de mine mai jos, fie amândouă!

  1. Daca vrei sa castigi bani dintr-o afacere, incepe cu buzunarul tau!

  2. Cum să câştigi bani UŞOR. Citeşte aici!

  3. Ten myths about financial independence and the truth that will set you free. Part I.

  4. Ten myths about financial independence and the truth that will set you free. Part II.

  5. Cât costă viaţa în Bucureşti

  6. Cum sa găseşti chirie ieftin în Bucureşti

  7. De la virtuti sociale la virtuti economice

  8. Dependenţa de cumpărături
  9. Vrei să faci bani cu lopata? 
  10. 10 motive ca să fii liber-profesionist
  11. Premisele antreprenoriatului
  12. Optimizarea fiscala, intre tehnica si abordare
  13.  Dacă gândeşti foarte bine, atunci nu te gândi prea mult 

Aici poți accesa mai multe articole scrise de mine care au legătură cu inteligența financiară. Cele de sus sunt doar cele mai importante.

Dacă ai de gând să pui un bookmark și să revii mai târziu la această pagină pentru a citi articolele ca să-ți faci o impresie și mai târziu să te hotărăști, ține minte:

Dacă aștepți momentul potrivit, te depășesc cei care nu-l așteaptă.”

Woody Allen

 

Rezervă-ți o întâlnire acum!

Sună acum la 0729 034 883 sau trimite un e-mail la stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com

Anunțuri

Câștigă inteligență financiară cu Ștefan Alexandrescu!

 

Prețuiești banii suficient încât să-ți propui serios să faci economii și investiții?

Îți dorești să realizezi schimbări radicale în viața ta și să te apropii de stilul de viață dorit?

Vrei să afli cât de mult poate să facă pentru tine inteligența financiară ca arie a dezvoltării personale și profesionale?

Îți dorești să îndeplinești un scop prețios legat de visele, aspirațiile, pasiunile tale?

Ești dispus/ă să te angajezi pentru a lucra cu tine constant și periodic pentru a ajunge unde îți propui?

Vrei să realizezi o contribuție în lumea din jur?

Ei bine, atunci cu siguranță te va interesa această ofertă, deoarece vei reuși cât de curând să descoperi cum funcționează pentru tine!

Încă mai ești interesat/ă de a descoperi metode simple care au efecte puternice?

Rezultatele sunt mai aproape decât crezi!

 

Mă gândesc în primul rând la tine

Probabil că unii se întreabă de ce au mai mulți bani decât alții, dar o senzație familiară pe care o cunosc este că ceea ce câștigi nu-ți este de ajuns, ție și familiei tale, pentru ce ai nevoie, pentru ce vrei să realizezi, pentru ce îți propui să faci. Muncești și muncești și iar muncești, ca în cele din urmă să nu reușești să te bucuri decât puțin timp de ceea ce meriți și ți se cuvine. Poate că undeva e ceva greșit, dar nu știi unde sau chiar dacă știi, ai senzația că este în afara controlului tău și nu știi ce se întâmplă că nu izbutești mai mult, deși parcă s-ar putea. Știu cum e: facturile sunt prea mari, statul te suprataxează, șeful, partenerul sau clienții te exasperează, mereu apar cheltuieli neașteptate și din când în când trebuie să-ți permiți și o vacanță, că altfel nu se mai poate!

Tocmai de aceea, pentru că tu, ca om educat, muncitor și corect, consideri că meriți mai mult, iar eu sunt de acord. În viață, nu obții ceea ce meriți, ci ceea ce îți planifici și negociezi. Așadar, pentru a păstra mai mult din cât câștigi, a multiplica banii prin investiții și ca să-ți permiți mai mult din ce meriți, am o oportunitate pentru tine, care să te sprijine să-ți alimentezi proiectele și visele. Ți-a trecut vreodată prin minte să apelezi la un consultant în dezvoltarea ta personală și profesională?

 

Îți ofer în premieră serviciile mele de consultanță în inteligență financiară!

Sunt trainer și coach din 2005, am studiat o sumedenie de formări și domenii ale dezvoltării personale și am avut sute de clienți de-a lungul timpului pe care i-am sprijinit să fie mai performanți în carieră, la școală, la locul de muncă, în viața personală și în relațiile cu alții. Serviciile mele de evaluare, analiză, consultanță, coaching și training au reușit să facă diferența din nou și din nou. De acum și în finanțele personale!

De-a lungul timpului, am sprijinit rude, prieteni, antreprenori, liber-profesioniști și angajați să economisească bani, să aleagă inteligent servicii și produse, să valorifice și să atragă oportunități de carieră și afirmare care să-i pună în valoare. Reușesc în mod constant să obțin oferte și prețuri de invidiat, informându-mă, negociind și planificând. Toate aceste skilluri, precum și toate informațiile pe care le-am învățat, pe care le-am deprins din 2005 de când am început să studiez acest domeniu, sunt puse la dispoziția ta, la o valoare ofertant de economică pentru momentul de față. De asemenea, tot ceea ce învăț pe drumul independenței mele financiare, îți ofer într-un timp mult mai scurt decât mi-a luat mie să învăț, cu accentul pe diferențele care fac diferența.

 

Care sunt posibilele beneficii?

Împreună, putem lucra la direcții și povocări de genul:

Provocări

Direcții

Nu ajung banii

Cum să câștigi mai mult

Nu reușesc să pun bani deoparte

Cum să păstrezi mai mulți bani

Lucrez prea mult pentru puțin

Cum să faci banii să lucreze pentru tine

Nu știu în ce să investesc

Cum să prioritizezi oportunitățile financiare în funcție de importanța și relevanța pentru tine

Nu mă pot opri din cumpărat nimicuri

Cum să alegi din ce ai și să păstrezi doar ce îți place

M-am săturat să muncesc pentru alții

Cum să fii propriul tău șef

Sunt dependent/ă financiar de altcineva

Cum să te dezvolți mai întâi independent, apoi în interdependență financiară folosind sisteme inteligente

Nu reușesc să respect ce-mi propun financiar

Cum să te disciplinezi financiar pornind de la monitorizarea cheltuielilor

Nu-mi găsesc ceva ca lumea de lucru

Cum să-ți folosești abilitățile și talentele pentru a câștiga bani ușor

Nu reușesc să strâng o sumă fixă de care am nevoie

Cum să gestionezi finanțele pe bază de unități și procente pentru a face rost de toți banii de care poți avea nevoie vreodată

Construiesc o casă și nu știu cum să mă asigur că îmi mențin cheltuielile în buget

Cum să economisești bani încă din partea de planificare a casei pe care o construiești

Cheltuielile pentru probleme de sănătate afectează major bugetul

Cum să previi rezonabil unele din bolile comune și să le tratezi cât mai ieftin

Ce-ar fi să risipești aceste frici?

  • frica de a pierde (bani, oportunități, relații);

  • frica de a nu fi de-ajuns;

  • frica de eșec;

  • frica de afirmare;

  • frica de succes;

  • frica de rușine în fața judecății altora sau a ta;

  • frica de a delega;

  • frica de a alege.

 

Ceea ce îți propun este mai degrabă o provocare pentru a stabili noi direcții:

Îți fixezi un obiectiv ce ține de inteligența financiară, cum ar fi obținerea unor reduceri/gratuități, realizarea unor economii, strângerea unei sume, respectarea unui plan financiar, într-o primă perioadă de până la 3 luni.

Eu lucrez săptămânal cu tine pe parcursul intervalului fixat de tine și urmărim progresele. Dacă reușești să îți atingi obiectivul măcar 80%, atunci 10 % din banii pe care mi i-ai dat MIE pentru consultanța financiară de până la acel moment merg ca donație la o cauză pe care TU o iubești. Dacă NU reușești să îți atingi obiectivul, atunci pe lângă banii pe care tu mi i-ai plătit, 10 % din valoarea plătită mie până la acel punct, îi vei plăti la o caritate care sprijină o cauză pe care tu o urăști.

Prima oră de consultanță este gratuită.

 

Să luăm un exemplu concret.

Dacă te înscrii în acest program de inteligență financiară până la 15 decembrie 2017, atunci plătești doar 150 de lei/săptămână. Să spunem că îți propui să faci economii (sau să îți majorezi veniturile și să păstrezi) în valoare de 2500 de lei în 3 luni. Reușești să păstrezi 2000 de lei, ceea ce este 80 %, pragul inferior minim acceptabil sau de mai mult. În acest caz, pentru cele 3 luni, mă plătești 13 săptămâni * 150 de lei=1950 lei. 195 de lei din această sumă reprezintă 10%. Pentru că tu ai reușit să îți îndeplinești obiectivul, eu voi dona suma de 195 de lei pentru o cauză aleasă de tine (să zicem că apreciezi drepturile animalelor și donația se duce către o asociație ce militează pentru asta), oferindu-ți dovada acestei plăți. În schimb, dacă tu nu reușești să economisești cel puțin 80% din cât ți-ai propus (dacă acesta a fost obiectivul stabilit), atunci pe lângă cei 1950 de lei plătiți mie, va trebui să mai scoți din contul tău încă 195 de lei pentru a sprijini o cauză opusă celei apreciate de tine sa una pe care o urăști (să zicem, de exemplu, către o organizație care sprijină testarea produselor farmaceutice pe animale).

În exemplul de mai sus, te poți întreba: ”Bine, dar cam cât reușesc să pun deoparte, tot atât îți dau ție. Unde-i afacerea aici?”. Afacerea constă, în acest exemplu în următoarele fapte:

  1. Tu stabilești cât vrei să câștigi și cât să economisești. Cu cât depui mai mult efort în a învăța și aplica ce vorbim studiezi, cu atât ai rezultate mai bune. Tu poți să îți propui să conomisești 2000, și să reușești să economisești 3000 sau 3500. Idei sunt, oportunități de asemenea, dacă știi cum să gândești ca să le observi.

  2. Tu îți antrenezi o serie de abilități care îți rămân și după perioada de timp în care noi lucrăm. Dacă reușești să economisești să zicem 2000 de lei în 3 luni, atunci vei reuși să faci asta și în următoarele luni după ce colaborarea noastră se încheie, iar toți acei bani și toți cei pe care îi vei păstra, vor rămâne în contul tău.

  3. Acest program te motivează, pentru că dacă reușești să atingi obiectivul, atunci îți facilitează posibilitatea de a contribui pentru o cauză la care ții într-o manieră clară și planificată. Iar dacă nu îți atingi obiectivul, vei fi motivat/ă de perspectiva proprie de a fi contribuit pentru a face lumea mai rea odată cu eșecul tău.

  4. Chiar dacă nu reșești să îți atingi obiectivul din prima, poți aplica ideile pe care le primești și lecțiile pe care le înveți mai târziu.

Această investiție săptămânală (150 de lei) merită să fie împărțită la numărul de ore lucrătoare dintr-o săptămână, să zicem 40. Asta înseamnă că plătești 3.75 de lei din fiecare oră de lucru pe care o muncești.

Să presupunem că ai un salariu de 2000 de lei pe lună. 45.5 % din această sumă se duce din contul angajatorului la stat cu ocazia salariului tău, adică 910 lei pe lună, adică 5.42 de lei pe ora de lucru. Dacă eu îți pot arăta cum să păstrezi sau să câștigi mai mult decât mă plătești pe mine, tot îți solicit mai puțin decât oricum dai la stat indirect din ora ta de lucru chiar și dacă ai avea salariul minim pe economie.

Să presupunem că ai o firmă din care câștigi prin dividende. Înainte de a ajunge la tine dividendele, banii care sunt încasați sunt, de regulă, taxați astfel: mai întâi, 20 % TVA, 3 % impozit pe venit. Din ce rămâne, se plătește impozitul pe dividente 10% (dacă vrei să și iei partea ta; dacă nu, doar 5 %) și CASS-ul (5.5%). Rezultatul este că cel puțin 35% din valoarea muncii se duce la stat. La aceeași săptămână de lucru de 40 de ore, 2000 de lei lunar implică cheltuieli de 698.7 lei (care de data asta se scad din cei 2000), adică 4.16 lei la ora de muncă. Nu mai introduc în ecuație cât te-a costat pe tine să produci acel bun sau serviciu vândut, în afară de timp.

Ce-ar fi dacă, în mod legal, o parte din banii care se duc oricum la stat ar putea să rămână în fluxul tău financiar pentru a te susține în ce îți propui să realizezi? Ce-ar fi dacă, chiar dacă acești bani se duc la stat, să reușești să plătești pentru ceea ce contează pentru tine?

 

Ce ofer în primele săptămâni și care sunt pașii

În prima lună cel puțin și mai ales în primele 2 săptămâni nu îmi propun ca acest program să livreze foarte mari rezultate în viața ta, motiv pentru care condiția este ca după prima oră gratuită să stabilim ședințe pentru o perioadă de minim 3 săptămâni. De ce?

Parcursul este următorul: prima dată vom avea o întâlnire pe Skype în care vom vorbi despre nevoile și obiectivele tale și îți voi prezenta ce anume îți ofer eu și de asemenea îți voi răspunde la întrebările pe care ai putea să le ai. După această întâlnire care îmi propun să dureze între 1-2 ore, îți ofer o ședință de o oră consultanță gratuit, în care stabilim clar ce îți propui, de ce, cât și cum vom lucra (ritmul, perioada). Aceste două prime întâlniri au rolul de a ne familiariza. Pe mine mă familiarizează cu care sunt zonele în care e nevoie de mult lucru și care sunt exercițiile și materialele de care ai nevoie, iar pe tine cu abordarea mea. Mergând mai departe, pe perioada asumată, ne vom întâlni pe Skype cu regularitatea stabilită și vom lucra pentru a reuși să te antrenăm pentru obiectivul în care te-ai angajat.

Pașii pe care îmi propun să-i urmez sunt următorii:

Verificarea nivelului tău de cunoștințe cu privire la inteligența financiară (terminologie, convingeri).

BONUS! Dacă te înscrii în acest program în 2017, primești și o evaluare gratuită a nivelului tău de cunoștințe financiare. Îți trimit prin e-mail un test de cultură generală în finanțe, iar la sfîrșit primești un scor și un verdict legate de rezultatele tale.

Explorarea direcțiilor în care mergem (de exemplu, trebuie stabilite priorități între: creșterea veniturilor, scăderea cheltuielilor, crearea sau urmărirea unui plan procentual, schimbarea preponderenței unor anumite zone financiare în detrimentul altora, realizarea de economii, alegerea investițiilor, antrenamentul abilităților de negociere, informare, etc.). Obiectivul se alege în funcție de direcție.

În funcție de direcția și nivelul de inteligență financiară, urmează 1-2 ședințe în care discutăm intens pe marginea cadrului strategic pe care te invit să îl folosești (tabele, programe, documentație) și să reflectăm împreună pe marginea rezultatelor exercițiilor propuse.

Realizarea unei organizări și ordini generale de priorități care să permită etapizarea scopului propus.

Implementarea, de la o săptămână la alta, a deciziilor luate în primele săptămâni, pe baza ordinii și a prioritizării, în direcția obiectivului propus. După a treia săptămână de lucru împreună și mai ales din a doua lună, mă aștept să văd rezultate clare în direcția obiectivului propus, care se poate să fie mai mari decât cele așteptate inițial.

Monitorizarea performanțelor și a întârzierilor raportate la planul propus, precum și explorarea unor idei și găsirea unor soluții eficace.

La finalul perioadei de lucru, evaluarea procentuală a rezultatelor obținute și stabilirea a cât trebuie să fie achitat, cui și de către cine în termeni de caritate.

Ai întrebări? Citește aici pentru a afla răspunsuri la cele mai probabile chestiuni care te-ar putea preocupa. Dacă mai ai și alte întrebări, te invit să le adresezi prin comentariu la acest post, sau e-mail sau telefon.

 

Vrei și tu?

Vrei și tu să faci parte din grupul select de persoane care vor beneficia cu prioritate de această ofertă? Vrei să obții rezultate anul acesta? Vrei să afli mai multe despre cum poate să funcționeze și pentru tine această oportunitate?

Sună acum la 0729 034 883 sau trimite un e-mail la stefan.alexandrescu [at] yahoo [punct] com

 

Despre încrederea în sine și valoarea propriei munci în 10 puncte

 

 

Introducere

[articol actualizat la 28 noiembrie 2017]

Lucrez în consultanță din 2005. ce fac eu în consultanță, poate fi citit aici și aici.

În sine, ”explicații” este ceea ce se cheamă că se cuvine să dai atunci când prin deciziile pe care le iei contrariezi pe cineva sau nu te ridici la înălțimea așteptărilor sale. Totuși, pentru că omul este adesea o ființă raționalizatoare decât rațională, este important ca oamenii cu și pentru care lucrez să înțeleagă argumentele din spatele unor decizii care îi afectează direct. Orice aș face sau aș spune, există riscul să nemulțumesc pe cineva, sau cineva să mă judece pentru ce spun sau ce fac.

În toată cariera mea, am ținut cont de oamenii care m-au ajutat pe gratis sau pe bani foarte puțini: mi-au oferit coaching, mentoring, design, fotografie, promovare, training cu dragă inimă fără să îmi ceară ceva (sau mare lucru) în schimb. Sunt prea multe zeci de oameni ca să mă apuc acum să le muțumesc la fiecare, ar trebui să scriu un articol numai despre asta. De aceea, am păstrat multă vreme o componentă pro bono a activităților mele profesionale, pentru anumite persoane, în funcție de anumite criterii profesionale. Mă bucur că am putut să fac asta.

De asemenea, din 2015 am dezvoltat o serie de colaborări în format barter (serviciu contra serviciu) care au fost și continuă să fie utile și productive.

Acestea vor continua, doar că la un nivel mai redus și conform unor noi condiții.

O perioadă de mulți ani, am avut tariful standard de 30 euro pe ora de consultanță pentru serviciile mele. În 2016, am crescut la 40 de euro pe oră. De la 1 aprilie 2017, voi crește am crescut tariful la 50 de euro pe ora de consultanță, iar de la 1 iulie la 70 de euro pe ora de consultanță, urmând ca în 2018 să ajungă la 100 de euro pe oră.

 

De ce această creștere? Iată 10 argumente.

1. Această creștere treptată este pe de-o parte o reflectare a calității muncii pe care o desfășor, în comparație cu ceea ce se găsește atât pe piața internațională, cât și pe piața din România. Cunosc coachi care nu știu să facă ceea ce știu eu și obțin de cel puțin 2 ori mai mult ca mine.

2. În al doilea rând, este o reflectare a succesului înregistrat din 2015 oferind consultanță prin Skype pentru zeci de clienți din 7 țări. În 2018 intenționez să obțin clienți și de pe alte continente, până acum observ că mă descurc la fel de bine pe consultanța în engleză ca și pe cea în română, prin urmare prețul meu trebuie să fie unul serios. 50 de euro pe ora de consultanță nu este un preț serios pe piața internațională. Sunt asistenți viartuali care primesc mai mult.

3. Există unii profesioniști care preferă să seteze tariful în funcție de client, luând în considerare și țara de proveniență și puterea de cumpărare și altele. Eu prefer (cel puțin deocamdată) să păstrez același tarif pentru toți clienții, chiar dacă în funcție de anumite înțelegeri particulare ofer anumite reduceri (de exemplu dacă mă angajez într-un proiect de 10 ore sau 30 de ore de consultanță, mi se pare normal să existe o reducere calculată la volum). Îmi place să fiu cât mai corect și transparent acceptabil pentru fiecare.

4. În ultimul an am petrecut mult timp experimentând tehnici și abordări noi, creând modele, studiind pe cont propriu materiale avansate în dezvoltarea personală, psihologie și marketing. Acestea sunt foarte funcționale. Am deplină încredere că merită să fie folosite pentru un public mai larg. De fapt, sunt atât de funcționale încât mi-aș putea permite să cer și 300 euro/oră pe ele și tot cred că aș găsi clienți (deși ar fi mai greu, la început, așa că să fim realiști). Iau așadar în considerare sugestiile primite de la clienți și colaboratori care îmi spun că îmi vând serviciile prea ieftin, că am nevoie de mai multă promovare să audă lumea de mine, că e nevoie să am mai multă încredere în mine și în abilitățile mele. Mi se reproșează faptul că nu manifest cu mai mult curaj înclinația de a deveni un lider. Această schimbare urmează, așadar, un curs firesc: să cer mai mult pentru ceea ce ofer. Așadar, competențe la standarde înalte trebuie să fie reflectate prin prețuri înalte, care să aducă o diferențiere față de concurență. Câștigând mai mult, cresc șansele de avea mai mult timp și mai mulți bani să dedic promovării serviciilor mele și să deleg sarcinile care îmi ocupă programul insuficient de eficient.

5. Cerând mai mult, pot oferi clienților mei șansa de a contribui iar munca mea să se desfășoare la un nivel mai înalt: pot participa la formări, pot realiza cercetări, pot achiziționa tehnologie care să îmi facă mie și lor viața și activitiatea mult mai ușoară, pot externaliza servicii pentru a mă focusa doar pe ce fac eu mai bine. Altfel spus, pot deveni mai bun profesionist pentru a veni în întâmpinarea mai multora. Pot crea produse care să fie accesibile pentru mii sau zeci de mii de oameni, prin care să-mi împărtășesc cunoștințele mai amplu, astfel încât și mai multe persoane să beneficieze de ceea ce am de oferit.

6. Pentru a nu fi acuzat că trec peste cuvântul meu și peste înțelegerile făcute, fiecare persoană are dreptul să se răzgândească (și eu la rândul meu îmi rezerv dreptul să mă răzgândesc din când în când). Fiecare înțelegere și contract pot fi renegociate. Există BATNA (best alternative to a negotiated agreement).

7. Am spus încă de la sfârșitul lui 2016 că am să fac asta, poate unii își mai amintesc. Am stabilit niște obiective pentru 2017 și a venit timpul să le implementez.

8. Când am atât de mult de lucru pentru clienții pe care îi am deja și nu îmi mai permit să iau alții noi, este clar că ceva trebuie să fie schimbat. Ei bine, mare parte din aceste aproape 60 de sarcini vor fi în continuare gratuite și subsumate muncii de consultanță, atâta doar că o oră de consultanță va costa mai mult.

9. Mai devreme sau mai târziu, de regulă în câteva luni, clienții mei reușesc să câștige mai mulți bani, parțial ca urmare a consultanței oferite de mine. Prin urmare, o creștere a tarifului poate fi permisă. Există și problema pe care o ridic unii: bine, dar ”sunt unii care poate încă nu s-au convins de valoarea serviciilor tale, Ștefan! Lor li se pare prea mult și nu înțeleg de ce ceri atâta”. Acest punct de vedere este just din punctul de vedere al acelor persoane. În același timp, eu ofer o ședință de consultanță gratuită, demonstrativă, pe un serviciu la alegerea clientului. De asemenea, atâta vreme cât ajung să nu mai am timp să iau clienți noi care sunt dispuși să mă plătească ce le cer pentru că am prea mult de lucru pentru cei deja existenți, se cuvine să acord prioritate celor care sunt motivați să folosească serviciile mele la valoarea pe care o cer. Dacă cineva alege să nu mai lucreze cu mine pentru că i se pare prea mult, pentru mine nu e o problemă.  obicei, am la rând alți oameni care așteaptă să lucreze cu mine. Nu e cazul să-i sun ei, mă sună ei pe mine.

10. Per ansamblu, economia o duce bine, există o piață în dezvoltare pentru serviciile oferite în sfera dezvoltării personale și profesionale, în care unii șarlatani o duc mai bine decât mine, în timp ce eu sunt îngropat sub un munte de treabă insuficient plătită. 20 euro în plus pe oră nu va aduce pe nimeni la sapă de lemn, dar mi-ar face mie viața mai ușoară.

 

There is no more free (or discounted) lunch

De la 1 aprilie 1 iulie 2017:

  • Singurele servicii pe care le mai ofer gratuit sunt o ședință de consultanță sau de evaluare inițială, demonstrativă, pentru fiecare client care nu a mai beneficiat în trecut de serviciile mele.

  • 50 70 de euro pe ora de consultanță (deocamdată). Același tarif este și pentru ora de coaching. Aceeași valoare și în cadrul barterelor, indiferent de câte ore vorbim.

  • Ofer o reducere de 5% pentru achiziționarea de 10 ședințe la pachet în avans.

  • Ce depășește 5 minute ora de consultanță se taxează pentru fiecare minut ce depășește o oră (1 minut=0.8(3) euro). Da, știu că pentru unii români ”time is money” se traduce prin ”timp este și mâine”. Pentru mine, nu.

  • Materialele promoționale, sintezele de strategie, analiza de metalimbaj, editarea de srisori, excel-urile de evaluare, precum și tiparele lingvistice de recadrare a convingerilor limitatoare se taxează (deocamdată) cu 15 euro/ora de realizare.

  • Analiza grafologică se plătește cu 15 euro/individ pentru o analiză simplă și 25 de euro/individ pentru o analiză complexă

  • Comentariul audio/video înregistrat pe materialul clientului se taxează cu 0.5 euro/minut pentru ce depășește 3 minute/intervenție.

  • 25 de euro pe ora de depanare a dispozitivului clientului din orice motive, socotită la minut

  • Anulezi întâlnirea cu mai puțin de 24 de ore înainte fără cauză justificată și excepțională (ex: a dat o mașină peste tine, ai avut o inundație, ți-a murit mama), îmi datorezi jumătate din valoarea ședinței de consultanță.

  • Oferta cu: ”am început consultanța la un anumit preț, mergem în continuare la același preț dacă nu întrerupi” mai este valabilă doar până la 30 iunie 2017, doar pentru clienții cu care am început să lucrez consultanță de orice fel pentru prima dată în anul 2017 nu mai este valabilă.

  • Cu fiecare client ședințele se stabilesc în avans pe următoarele 2 săptămâni și/sau pt. următoarele 2 ședințe.

În concluzie, nu am crescut prețul pentru că sunt eu zgârciobu’ dracului, vreun profitor materialist sau mi s-a năzărit peste noapte, nici că am avut vreun burnout sau apucături pasiv-agresive anul acesta, ci pur și simplu pentru că este natural, justificat și omenesc, din toate aceste puncte de vedere prezentate mai sus și mai multe.

Dacă e cineva care crede că e prea mult, atunci îi recomand să cumpere cărțile mele, acolo se găsește echivalentul a multe, multe ore de consultanță, foarte ieftin. Că veni vorba, și alea sunt cam ieftine. Ar trebui să le mai cresc prețul. Dar deocamdată le las așa.

Mulțumesc pentru înțelegere.  

Dacă nu ai avut deja parte de această experiență, solicită și tu o ședință gratuită de o oră de consultanță!

0729 034 883

Ștefan Alexandrescu

consultant 1 la 1 din 2005

Cine caută răspunsuri, culege puncte de vedere. Cine caută întrebări, cultivă orizonturi.

Motto:

”Dacă ai credință, poți să muți și munții din loc.

Dacă ai însă și înțelepciune, îl lași acolo, că-i mai bine așa”.

  

Am scris despre leadershipul actual în politica românească și am observat că nu mi-a sărit nimeni în cap, așa că m-am hotărât să scriu și despre proteste, asumându-mi mai multe puncte de vedere, din care unele ar putea să pară contradictorii. Toate aceste puncte de vedere vor deranja pe cei care nu sunt de acord cu ele, mai ales că nu am intenția să le argumentez de la Adam și Eva încoace. Pentru orice eventualitate, aceia care doresc să afle mai mult despre ramificațiile acestei povești, sunt invitați să cerceteze linkurile pe care le-am plasat cu generozitate.

  

Ce e prea mult, e prea mult. Dacă spunem asta, poate ajungem să și credem.

(A)sentimentul mulţumii care protesta în noiembrie 2015 pe străzile din Bucureşti despre cum „corupţia ucide” părea să fie: „Gata, dom‘le, există o limită, şi-au făcut de cap de-ajuns până acuma!”. O asemenea spăşenie este memorabilă la români, cu atât mai mult că pare a fi exprimată în public, desigur, nu la persoana I, ci la persoana a III-a. Ideea cu lupta împotriva corupției se reia în februarie 2017, cu ocazia unei ordonanțe de urgență care i-ar scăpa pe marii corupți de responsabilitatea în cazul unor acuzații procesate de justiție.

Atunci când Nelson Mandela a demarat procesul de iertare colectivă a celor care au comis crime în regimul de Apartheid, cei responsabili aveau obligația de a mărturisi public crimele lor, cu detalii privind cei care au fost implicați, cu promisiunea că vor fi absolviți de pedeapsă dacă își vor recunoaște vina. Totuși, acest demers nu a venit obligatoriu și cu solicitarea ca acești să-și ceară iertare sau măcar scuze. Poporul pare că a înghițit gălușca și de atunci Africa de Sud este dat ca un exemplu istoric în care lupul doarme frățește cu oaia. Dacă te interesează un studiu aprofundat al acestei ultime remarci, te invit să citești pp. 38-43 și 124-145 din lucrarea de doctorat ”Chasing the Forgiveness Ideal: case Studies in Restorative Justice, Post Apartheid South Africa and the Pastoral Care of Victims of Domestic Violence” de Maria Anne Mayo.

Atunci când Traian Băsescu în calitate de președinte al României a incriminat comunismul în 2006, CNSAS a fost înființată cu rolul de a tria persoanele care aveau accesul la funcții politice, dar asta nu i-a împiedicat pe unii foști membri ai Partidului Comunist Român sau chiar colaboratori cu securitatea să acceadă la funcții politice extrem de importante în stat. Condamnarea celor care au fost responsabili de crimele comunismului și de mineriade nu s-a făcut decât simbolic și extrem de târziu. Iliescu încă o duce bine, a fost în continuare senator și după 2006, iar în 2017 e invitat să dea declarații.

președintele Klaus Iohannis a ”dat un tun” de 15-18 miliarde de euro nu mai impresionează pe nimeni. Ce ți-e 15 milioane, ce ți-e 15 miliarde, la urma urmei oricum sunt niște cifre astronomice pe care omul de rând nici nu prea le percepe ca dimensiune. La urma urmei, a mutat și Ponta 19 miliarde de datorii din contul FMI în alte conturi conform declarațiile halucinante pe care le-a făcut privind activitatea sa de premier. Astea nu sunt motive ca lumea să iasă în stradă. Morala este simplă: pe principiul contractului psihologic ilustrat în acest articol, e OK să furi atâta vreme cât nu scrii că e OK să furi (și, mai ales, Doamne ferește, să scrii și CÂT e OK să furi). Furtul a miliarde de euro nu reprezintă un motiv de ieșit în stradă, dar ca un politician să creadă că i se cuvine să fure câteva zeci de mii de euro este strigător la cer. Da, e adevărat că s-a protestat și împotriva lui Iohannis, dar nu din cauza asta.

Când s-a protestat cu privire la Roșia Montană, a fost privită închiderea lucrărilor acolo ca o mare victorie. Câinii latră la Roșia Montană, caravana trece la Certej. Poporul doarme în continuare. Cât despre gazurile de șist, Chevron n-au fost alungați de protestatari, ci de faptul că au socotit că nu face daraua cât ocaua ca să extragă din România ce aveau nevoie. Rezultatul? Statul român plătește.

Când s-a protestat în legătură cu actele biometrice și s-au strâns peste 1 milion de semnături pentru a se face referendum, i-a băgat cineva în seamă? Actele biometrice s-au încetățenit (pașaport, card național de sănătate, peste câțiva ani și buletin de identitate), chiar dacă decizia a fost contestată chiar și în tribunal, și în consultarea cu societatea civilă, și în proteste, și în procesul de transparență decizională. Nu a contat nici măcar că normele de implementare contraziceau însăși legislația actelor biometrice. Curtea Constituțională a dormit în papuci, Avocatul Poporului la fel.

Când s-a protestat împotriva legalizării parteneriatelor civile și s-au strâns 3 milioane de semnături pentru modificare Constituției pentru introducerea unui articol pentru protecția familiei, s-a întâmplat ceva? Nu, desigur. Am și pierdut șirul protestelor pentru susținerea drepturilor familiei și a marșurilor pentru normalitate care s-au ținut în ultimii ani. Comisii din Camera Deputaților dau undă verde parteneriatelor civile.

  

De ce contează tocmai ACESTE proteste?

De ce acestea sunt ilustrate în presa națională și internațională? Păi, pentru că este util politic. Au ieșit oameni spontan în stradă? Minunat! Ia să vedem cum pot să fie direcționați!

Au dreptate protestatarii să ceară abrogarea infamei ordonanțe de urgență? Au dreptate, căci este culmea infamiei să legalizezi furtul public. Au dreptate protestatarii să ceară demisia premierului și a celor doi președinți ai Camerei Deputaților? Au dreptate, căci tupeul nemăsurat al acestei șleahte de tâlhari pe bună dreptate au atras investigațiile Laurei Codruței Kovesi, indiferent cât ar protesta Călin Popescu Tăriceanu (care își face planurile să-i ia locul lui Iohannis în cazul unei suspendări): cine știe pe cine au vrut să scape cu prioritate când au dat ordonanța: oare pe Dragnea? Au dreptate protestatarii să ceară demisia lui Iohannis? Au dreptate, dar din motivele greșite: că doar omul nu e la prima lovitură de stat pe care o încearcă. Au dreptate protestatarii să rămână să protesteze indiferent de ce face Guvernul? Au dreptate, căci OUG 14/2017 (care abrogă 13/2017) a fost deja contestată la Curtea de Apel. Ca să vezi, ce coincidență uimitoare, cine se plânge de faptul că în contextul continuării protestelor, s-a mai dat încă o lege de respingere a OUG 13/2017: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Cine știe prin ce matrapazlâc administrativ, legislativ sau juridic vor reuși să strecoare o idee asemănătoare cu cea a amnistiei în următoarele săptămâni? La urma urmei, se poartă obiceiul și pe la case mai mari: vezi referendumurile care au respins constituția europeană, ulterior devenind Convenția de la Lisabona.

Au dreptate cei care susțin că acești protestatari sunt manipulați? Au dreptate, căci protestul lor este vizibil doar pentru ca CINE TREBUIE SĂ CÂȘTIGE. ”Cine trebuie” s-a stabilit în culise, departe de ochii electoratului. Au dreptate cei care susțin că protestul este încurajat de oamenii lui Soros? Au dreptate, căci dacă hoții noștri fură atât de mult, nu mai e loc pentru hoții lor! Au dreptate cei care susțin că protestele sunt încurajate de multinaționale, care vor să dea jos un Guvern ce a amenințat deja că va impozita local profiturile acestora? Au dreptate, pentru că există cu siguranță o miză și aici. Au dreptate cei care spun că ei au venit din proprie inițiativă în piață să protesteze fără să fie manipulați de nimeni? Au dreptate, că doar toată lumea protestează împotriva dușmanului comun, indifent din ce motive.

Nu cred că acest protest este organizat de oamenii lui Soros, dar cred că daca aceștia și-ar fi propus, ar fi reușit să îl preia foarte ușor. Oare chiar au făcut-o? Sorin Grindeanu susține că apreciază creativitatea protestatarilor, dar multe pancarte (deja disponibile la locul protestului) sunt uimitor de similare cu cele anti-Trump. Ce coincidență interesantă!

  

Între solidaritate şi spirit de turmă, care e soluţia?

În România, se pare că libertatea de a exprima opinii diferite nu se numește democrație, ci diviziune chiar și în rândul istoricilor. De fapt, vehemența scinziunii între părinți și copii (fiecare cu exagerările lor), între PSD-iști și anti-PSD-iști vine din faptul că românii nu au o cultură a ascultării reciproce. În plus, stau cam prost cu înţelegerea. Există unii care protestează împotriva protestatarilor, că nu au o viziune comună, că au prea multă ură, că sunt proști, că sunt manipulați, că nu sunt solidari, pierzându-se din vedere că cei care protestează în fața Guvernului nu sunt o comunitate. Nu sunt nici măcar un colectiv. Ei nu sunt animați de solidaritate decât ”împotrivă”. Ei știu clar ce NU VOR. Dacă stai să discuți cu privire la ce vor să se întâmple, formulat pozitiv, se ajunge ușor și repede la păreri diferite, pentru că motivațiile sunt diferite.

Solidaritatea este un termen frumos. La o biserică ortodoxă la care am fost în perioada protestelor din noiembrie 2015, s-a ţinut o predică frumoasă despre cum solidaritatea este o mare virtute a poporului român. Ce gând frumos! Atâta doar că ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în stradă, proteste contra aia și cealaltă, nu este solidaritate. Să vedem ce înseamnă termenul.

1. Faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. Unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ♦ Coeziune

Aşdar, primul sens se referă la răspundere comună. Însă răspundere faţă de ce anume, mai exact? Poate fi considerată masa nenominală de oameni care au protestat colo sau colo răspunzătoare pentru căderea Guvernului? Dacă da, atunci, în faţa cui răspunde? Răspunderea cui este pentru aplicarea sloganurilor în vieţile lor? Ale lor, mai exact ale fiecăruia, individual.

Aşadar, solidaritatea bazată pe înţelegere la români funcţiona cam aşa la protestele pentru Colectiv: „dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea, aşa că ar fi bine să fii furios pe cine sunt eu furios, că altfel nu mai suntem prieteni”. Comuniunea de interese nu a existat niciodată la nivelul mulţimii, există poate cel mult comuniunea de stare: unul e furios pe Guvern că au crescut taxele în cutare zonă, altul e furios pe Biserică pentru că i-a cerut preotul mai mulţi bani la nuntă (decât se aştepta), altul e furios că un prieten i-a rămas nenorocit la incendiul de la Colectiv (ce nume convenient, nu-i aşa?). Protestele organizate cu ocazia Colectiv nu au fost suficient de solidare, pentru că motivațiile erau prea diferite. De data aceasta, ținta pare a fi puțin mai clară: să dăm jos pe toată lumea și să punem alții, tot de-ai lor!

schimbarea-puterii

Aşadar, ce rămâne în comun la colectiv nu mai este decât spiritul de turmă (psihosociologic vorbind, gregarismul), o unealtă deosebit de utilă în mâinile celor care vor să mătrăşească guverne pentru a le înlocui cu altele care să dea legi după aceleaşi valori, aceleaşi interese, pentru care nici ei, nici cei ce i-au pus acolo şi nici cei din stradă nu sunt răspunzători.

Grigore Cartianu, în cartea sa, „Crimele Revoluţiei. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN”, încearcă să înţeleagă la ce se referea Silviu Brucan când caracteriza poporul român în ianuarie 1990 ca „stupid people”:

<<Un popor pe care să-l minţi la televizor şi el te crede cu sfinţenie; îl mitraliezi şi dai vina pe terorişti, iar el pune mâna pe arme şi fuge bezmetic să-l prindă; îi oferi cadavre de ofiţeri români pe care scrii „terorişti”, iar el face pipi pe mortăciuni; îi pui la conducere agenţi sovietici, stalinişti notorii, comunişti înrăiţi, iar el se uită la ei ca la salvatori providenţiali; te proclami „emanaţie a Revoluţiei”, iar el nu obervă că ai lipsit de la Revoluţie; îl serveşti cu o contrarevoluţie, iar el crede că e cea mai curată revoluţie; îi iei puterea cu care se trezise în braţe, şi el pleacă liniştit acasă; iar după toate astea, abia aştepţi să te voteze în chip democratic!”>>

  

Locul controlului

Acum, sunt curios câţi din cei care au protestat în stradă împotriva corupţiei o vor respinge, la nivel individual, atunci când aceasta le-ar aduce avantaje? Principiile se numesc aşa pentru că le urmezi şi atunci când nu-ţi convine. Oare cei care au ieşit să protesteze împotriva Guvernului n-au beneficiat niciodată de pe urmele corupţiei?

Nu am auzit vreodată vreun protest de stradă în lume care să sune cam aşa: „noi suntem de vină că i-am votat pe idioţii care sunt acum la putere!”, „noi am tolerat corupţia câtă vreme am avut câştig de pe urma ei!”, „noi am fost indiferenţi la efectele corupţiei atâta vreme cât nu ne afecta personal!”, „noi ne dăm demisia pentru că nu ne-am făcut bine treaba”. Ei, pentru aşa ceva, chiar ar trebui ceva curaj!Restul, e gargară gregară?

Tu, pentru interesele cui ai ieşi în stradă? Şi pentru răspunderea cui? Oricum nu contează: vor fi cu siguranţă nişte politicieni bucuroşi dacă mai strângi nişte prieteni şi vă manifestaţi „solidaritatea” în stil românesc. Ei au pierdut alegerile anul trecut, dar dacă se alege cu anticipate, cine știe? Poate vei vota dracul alb în locul dracului negru. Sau, pardon, roșu, am uitat…

Au dreptate oamenii care protestează? Da. Au dreptate cei care nu sunt de acord cu ei? Da. Contează? Nu. Nu contează că ai dreptate. Nu a fost niciodată suficient să ai dreptate, a constat întotdeauna cum știi să demonstrezi asta. Nu contează că protestezi. Tu, românule, meriți mult în raport cu cine ești ca ființă umană, nu în raport cu modul în care știi să ceri ce îți dorești. La urma urmei, ce îți dorești s-ar putea să nu fie ceea ce ai nevoie.

E ușor să sesizezi propaganda când nu ești de acord cu ea. E ușor să ridiculizezi lozinci generale. E ușor să citești o mulțime de articole și să te crezi informat. E ușor să crezi că susținând un anumit partid sau candidat lucrurile se vor rezolva, sau că dând jos un anumit politician sau un partid lucrurile se vor schimba. Ceea ce rămâne constant este că însăși cetățenia românească reprezintă temeiul pentru care se permite statului român să te abuzeze prin legile strâmbe care deja există. Ceea ce deranjează este plata strâmbă, nedreaptă pentru acest abuz. Statul român știe să abuzeze, dar nu și să compenseze.

  

Care vor fi rezultatele acestor demersuri?

Să zicem că demisionează Guvernul. Va fi numit un alt premier, cel mai probabil tot din PSD, pentru că altfel nu ar fi susținut și acceptat de parlamentari cabinetul pe care îl propune. Și chiar dacă s-ar organiza alegeri anticipate, PSD-ul ar lua tot majoritatea (poate nu chiar atât cât a luat în toamnă, dar configurația ierarhiei s-ar păstra cam aceeași). Consecințele pentru următoarele luni sunt destul de evidente:

  • Cei care au răcit țipând în ger vor plăti la medici tratamentele. Statul decontează parțial. Cu banii de la tine. Restul, tot protestatariii îi plătesc.

  • Guvernul se așteaptă ca încasările la buget să crească anul acesta cu 15 % în condițiile în care taxele nu au fost mărite, dar au fost mărite salariile. Cine plătește? Toată lumea, desigur.

  • Klaus Iohannis va avea un oarece câștig de imagine pentru că a fost în asentimentul protestatarilor anti-PSD.

Protestatarii au considerat inadecvat ”mi-se-cuven-ismul” (entitlement) politicienilor de a stabili că unii sunt mai egali decât alții. În același timp, este bine ca și aceștia să devină conștienți că lor nu li se cuvine nimic în mod deosebit. Nimeni nu este obligat să facă ce vor ei. Ei reprezintă o minoritate în această anocrație zisă ”democrație”. Ei reprezintă o minoritate oricum ai lua-o. Și chiar dacă ar fi o majoritate, nu contează. Guvernele, Parlamentele, președinții și celelalte instituții ale statului au demonstrat cu succes până acum ignorarea unor majorități de milioane (fie că e vorba despre referendumul pentru Parlamentul Unicameral, fie că e vorba de inițiativele de referendum pentru care s-au strâns semnături).

Principalele beneficii pe care le manifestă protestarii sunt ventilarea în public a emoțiilor negative și socializarea (parcă văd peste cîțiva ani niște povești de dragoste care încep așa: ”ne-am cunoscut la proteste și parcă avea pe vino-ncoa atunci când m-am uitat la ea”).

Puterea poporului în România este dată de iluzia conferită alegerilor electorale și protestelor care ”dau jos guverne” (vezi guvernul Boc înlocuit de Guvernul Ungureanu, Guvernul Ponta înlocuit de Guvernul Cioloș, etc.). Cine caută să investigheze puțin la Constituție, bine ar fi să vizioneze documentarul lui Cornel Mihalache, ”Piepturi goale și buzunare pline”, ca să se lămurească cu privire la ce înseamnă democrația românească în spiritul Revoluției.

 

  

Tu cu ce rămâi?

Acum, pentru încheiere, câteva întrebări pentru toată lumea:

  1. Câți din participanții la protest au venit cu ele de acasă, făcute de mânuța lor, și câți le-au găsit la loc?

  2. Cum se face că în vreo două săptămâni deja s-a scos o carte cu lozincile scandate la proteste?

  3. Cum se face că majoritatea participnaților la protest au venit în grupuri?

  4. Despre câte din protestele sau subiectele despre care am scris în acest articol știai?

  5. Cât de legitim ți se pare un protest democratic cu care nu ești de acord?

  6. Cât de mult merită să plătești ca politicienii să își facă afacerile pe banii tăi?

  7. Cât de mult poți să protestezi fără să te bage politicienii în seamă?

  8. Cât de mult poți să vorbești de rău pe cei cu care nu ești de acord?

  9. Cu cine ar merita să fie înlocuit Sorin Grindeanu ca premier? Câți mai cred ca tine?

  10. Cu cine ar merita să fie înlocuit Liviu Dragnea ca președinte al Camerei Deputaților? Câți mai cred ca tine?

  11. Cu cine ar merita să fie înlocuit Călin Popescu Tăriceanu ca președinte al Senatului? Câți mai cred ca tine?

  12. Ce este mai acceptabil: să avem o constituție și legi care nu sunt respectate, sau să avem o constituție și legi strâmbe care să fie respectate?

  13. Ce partid ar putea, în termeni realiști, să preia locul fruntaș în ierarhia preferințelor electorale din România, în următorii 2 ani?

  14. Cât îți permiți să scoți din buzunar, indirect, pentru participarea la proteste?

  15. Când aleg televiziunile să pună camerele pe proteste? Oare contează mai mult numărul protestatarilor sau cauza pentru care protestează?

  16. Cine își permite să acopere mediatic un protest în direcția unei schimbări pe care nimeni nu are în plan sau în avantaje să o schimbe?

  17. Cât de mult ai citit păreri cu care nu ești de acord fără să-i insulți în mintea ta pe cei care le-au emis?

  18. Câte din argumentele pe care le servești în discuțiile pe marginea acestor subiecte le-ai găsit tu gândind individual și câte le-ai luat servite deja de la alții?

  19. E adevărat că IQ-ul unei mase de oameni este egal cu IQ-ul cel mai mic înregistrat în acea masă?

  20. Cât de mult adevărul reprezintă ceea ce vrei tu să se întâmple?

  21. Tu ce ai nevoie de fapt, din toată această poveste?

  22. Ce crezi că (ți) se cuvine să se întâmple în urma protestelor?

  23. Dacă ar fi să iei niște lecții de viață din aceste proteste și mediatizarea lor, cum ar suna aceste principii?

  24. Cum ai ști că ce crezi de fapt nu e adevărat?

  25. Cum ar putea fi puse aceste proteste în slujba unui obiectiv mai important?

  

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Deloc rezonabil, greu impresionabil – interviu cu Sorin Chelu, autorul blogului Unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com. Partea II. ”Eu n-am facut cerere ca sa ma nasc inteligent”

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne,partea a doua dintr-o discuţie cu dl. Sorin Chelu, care lucrează în consultanţă şi training workshopuri pe comunicare organizaţională şi interpersonală. Sorin are şi blogul unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com şi acesta este publicat sub pseudonim. Am publicat şi eu pe-acolo vreo două post-uri din materiale mai vechi, de acum vreo 13 ani. Sorin are de 11 ani  experienţă în consultanţă şi training, atât în companii cât şi ca freelancer, în România. Întrebările sunt formulate la per tu. Trebuie spus că Sorin are un limbaj relativ colocvial, din care nu am cenzurat nimic, aşadar aşteaptă-te la un interviu complet non-formal. Acest interviu este o galerie de tipul: „tot ce v-a fost fost frică să întrebaţi vreodată despre…”.

Iniţial, interviul a avut mai multe întrebări, iar Sorin a răspuns la majoritatea, dar le-am selectat doar pe cele care mi s-au părut cele mai interesante. Sublinierile și înclinațiile din răspunsuri îmi aparţin. Linkurile sunt la articole scrise de Sorin pe blogul lui. Răspunsurile sunt scrise de Sorin și corectate de mine în așa fel încât să respecte normele de tehnoredactare și în același timp să respecte stilul oral pe care Sorin îl are.

  1. Ce este o conferinţă, după părerea ta? Cine câştigă de pe urma conferinţelor?

O conferinţă, după părerea mea este atunci când mai mulţi se adună să-i asculte pe câţiva cum vorbesc. Conferinţa este un fel de şezătoare modernă, atâta doar că la şezătoare, munceai şi mai şi beneficiai direct de pe urma muncii în timpul taifasului. La conferinţă, doar stai şi asculţi, iar dacă vrei să fii interesant, mai pui şi nişte întrebări pentru care te urăşte toată lumea. De obicei, plăteşti.

Există trei categorii profesionale care beneficiază în mod direct de pe urma conferinţelor:

a) cei care susţin şi organizează conferinţele – cei din spatele şi cei din faţa microfonului, la care ajung banii participanţilor dacă îi convingă să cumpere ceva;

b) vânzătorii din public care se duc armaţi cu discursuri persuasive şi cărţi de vizită să găsească clienţi. Cu cât conferinţa e mai scumpă, cu atât sunt şanse să găseşti clienţi cu bani. Dacă dai 100 de euro şi obţii 2 clienţi care îţi plătesc 200 de euro pentru serviciile tale, se cheamă că ai făcut profit;

c) universitarii care participă la sindrofiile profesionale – ceva mai ieftine – care o fac pentru prestigiu şi ca să mai adauge o bifă la CV.

În toată povestea asta, teoretic se încurajează dialogul, dar de obicei întrebările vin de la oameni nepregătiţi, iar respondenţii evită întrebările bune. Iar la întrebări cretine se dau răspunsuri cretine, o știu și eu, o știi și tu, o ştie toată lumea. Oamenii pregătiţi nu vin la conferinţele altora ca să discute, ci le ţin pe bani în faţa altora dispuşi să plătească.

 

  1. Care este deosebirea între un specialist şi un expert?

Accepţiunea generală este aceea că pentru a te considera specialist, ai nevoie de cel puţin 1000 de ore de practică, iar pentru titlul de expert, minim 10.000 de ore de practică într-o arie foarte bine delimitată, de obicei o nişă. Cu cât nişa este mai îngustă, cu atât specialistul este mai valoros şi este mai greu să obţină experienţa necesară, mai ales dacă lucrează ca angajat. Angajaţii fac de regulă în timpul programului o mulţime de alte lucruri care nu au legătură cu specializarea lor: fac cafeaua şefului, cumpără flori pentru soţia şefului, ies la o ţigară, joacă solitaire şi socializează pe Facebook ca să treacă vremea. Un specialist nu are şanse să se formeze astfel. Cel mai probabil, el este un profesionist care a lucrat pe cont propriu într-o nişă în care ştie foarte bine ce face şi pentru ariile învecinate, are cunoştinţe şi colaboratori.

 

  1. Ce părere ai despre pregătirea tinerilor care ies de pe băncile facultăţii?

Mare tâmpenie s-a făcut cu sistemul Bologna. Eu am făcut 4 ani la rând universitate. După doi ani, tot nu ştiam încă ce voiam să mă fac când aveam să devin mare. Acuma, li se cere studenţilor după nici un an jumate să aleagă subiectul licenţei şi profesorul coordonator. Apoi, s-au păstrat doar materiile profilor care aveau mai multe pile, nu cele care ar fi fost valoroase.

Mulţi tineri îşi arogă titlurile de specialist sau expert şi chiar le cred doar pentru că aşa scrie în cartea de vizită fără măcar să aibă habar ce e aia. Nu zic, sunt unele arii în care generaţia tânără crescută pe calculator poate să exceleze pe la 21-22 de ani (programare, design, fotografie, blogging) şi chiar să fie un specialist… cu condiţia să se apuce de ele de pe la 14-15 ani cel târziu şi să lase deoparte petrecerile şi băutele şi frecatul mentei şi să studieze cu pasiune chestiile în care se antrenează. Dar eu cunosc puţine asemenea exemple. În schimb, când văd pe unul care se declară specialist în resurse umane dar nu ştie să facă o fişă a postului, sau o specialistă în piar care nu e în stare să scrie un proiect, îmi vine să-i arunc pe geam. Şi când te gîndeşti că ăştia mai vor şi bani! Să zică bodaprosti că nu scriu pe bloguri despre ei!

 

  1. Ce părere ai de studenţii care protestează împotriva faptului că munca lor pentru note este monetizată de către profesorii lor coordonatori, mai les în cercetare?

Cred că asta este o problemă prost înţeleasă. Cadrele didactice universitare, mai puţin profesorii universitari, nu pot trăi din rămăşiţa de salariu pe care o primesc de la stat. Ăștia mai deștepți își trag și ei niște fonduri europene, ceva. Studentul este acolo ca să înveţe. Iar cel mai potrivit este să înveţe de la cineva care chiar câştigă bani din ce predă. Aşa că studenţii care pun problema că sunt exploataţi de profesori în contextul aplicării de chestionare sau realizării de proiecte bat câmpii. Profesorii au dreptul să obţină bani pe munca studenţilor (mai ales a celor buni), fără să le ceară permisiunea, cu condiţia să nu încalce drepturile de autor. Există exemple mai grave de profesori de la facultate.

 

  1. Care este deosebirea între consultantul în carieră şi consilierul în carieră?

Termenii înseamnă acelaşi lucru, car au conotaţii diferite, după părerea mea. Consultant este un termen capitalist, iar consilier un termen socialist, dacă nu te-ai uitat la ”Nașul”. Asta pentru că de obicei consultantul în carieră este un liber-profesionist care își caută singur clienţii, iar consilierul este de obicei o plantă plătită cu salariu fix de o organizaţie, cel mai adesea de stat, care aşteaptă clienţii să vină la el.

Da’ nu știu ‘ce mă întrebi pe mine, ‘ce nu-i întrebi pe labagiii ăștia de la NBCC, că marea majoritate nu-s în stare nici măcar să facă o factură, darămite să găsească un client plătitor pe cont propriu.

 

  1. Sorin, eşti misogin?

Io pe cuvânt nu mă consider, dar femeile zic că sunt, aşa că trebuie să le dau dreptate. Mai ales când m-am învârtit atâta timp printre astea.

Acuma, că m-ai întrebat, trebuie totuşi să-ți zic că e o chestie care pe mine mă scoate din minţi şi după care aş tria cam orice femeie pentru a afla dacă merită să fie respectată. Prima întrebare este: „citeşti reviste pentru femei?”. A doua: „Îţi plac?”. Dacă răspunsul la doar una din întrebări este da, atunci situaţia este salvabilă. Dacă răspunsul la ambele întrebări este: da, nu are rost să mă chinui. Revistele pentru femei le învaţă cum să profite de bărbaţi, să-i exploateze, să-i înşele, cum să-şi cumpere toate briz-briz-urile inutile şi o mulţime de alte tâmpenii „feministe” pentru care merită să fie tratate ca nişte pupeze fără creier în loc de adulţi.

 

  1. Ai scris aici şi aici nişte articole foarte critice despre filmul românesc, în general. Nu ţi-a fost teamă că vei fi considerat ne-patriot?

Un regizor nu se cheamă regizor dacă a făcut două jumătăţi de film şi-un scurt metraj, pe care le-a târât 5 ani. Un actor nu se numeşte actor dacă a apărut într-un singur film în viaţa lui. Toată halucinaţia asta colectivă care se numeşte „cinematografia românească” cu care te tot agiți tu ca prostu’ este o pleaşcă periculoasă, din păcate încurajată de festivalurile de la Cannes şi Berlin. Dacă un idiot de român s-a trezit să se creadă artist şi a încropit o mediocritate, toţi cronicarii se grăbesc să îi ridice o statuie iar eu trebuie să mă simt mândru că îi sunt compatriot. Haida de!

Să o luăm puţin altfel, şi să înlocuim profesia: dacă să zicem eu sunt arhitect şi sunt doar câţiva arhitecţi care fac clădiri după normele minime de siguranţă în oraşul meu, atunci eu ar trebui să mă mândresc că sunt coleg de breaslă cu aceia, sau să mă îngozesc că majoritatea caselor făcute de restul de ageamii riscă să se dărâme? Măcar o casă are cel puţin 4 stâlpi. Cinematografia românească pe cine are? Porumboiu, Solomon, Puiu, şi jumătate de Mungiu (aia care n-a furat). Păi se dărâmă casa! Problema se pune altfel în cinematografie, că nimeni nu-şi sparge capul dacă se uită la un film prost şi toată lumea se poate uita la un perete şi unul să zică: „eu cred că peretele e roz” şi altul „eu cred că peretele e maro”. În comunicarea comercială, asta se numeşte publicitate mincinoasă. În artă, se numeşte subiectivitate. D-aia îmi place mie să lucrez cu publicitarii, nu cu artiștii. Publicitarii măcar își dau seama când se mint pe ei.

 

  1. Sorin, unii susţin că doreşti să epatezi şi te ascunzi în faţa unei imagini dincolo de care ai un ego prea mare. Cum comentezi asta?

În primul rând, aş fi putut să nu răspund la întrebarea asta, pentru că mi se pare destul de provocatoare. Mi-ai scris că nu trebuie să răspund la toate întrebările. Totuşi, vreau să lămuresc ceva care are foarte mare legătură cu cauza mea, arta şutului în fund.

Eu nu am făcut cerere să mă nasc inteligent, aşa m-a făcut mama. Şi m-a învăţat că nu e o ruşine să o arăt. Ce e o ruşine în schimb, este că anumite persoane se uită la ceea ce am făcut, ce am scris şi ce am spus eu şi aleg să se simtă inferiori – pe criterii ştiute de ei. Ei bine, tocmai ăștia sunt loseri, pentru că ei aleg să nu se dezvolte, ci să critice. În loc să-şi valorifice propria inteligenţă, se apucă să o critice pe-a mea. Faza amuzantă este că ei nu sunt plătiţi pentru asta, în schimb eu primesc consultanţă în branding personal gratuit. Este cineva care scrie că nu i-a plăcut discursul meu din cutare situaţie? Nu-i nimic! Înseamnă că l-a ţinut minte! A mai scris printre două înjurături şi ceva argumente care să mă ajute să-mi îmbunătăţesc prestaţia data viitoare? Bring it on! Pe mine nu mă deranjează şuturile în cur care mă ajută să mă dezvolt. Pe mine nu mă deranjează să cad, pentru că din asta învăţ. Arta de a învinge nu este despre a face totul cu succes, ci despre cum înveţi din greşeli. Eu caut să nu fac aceeaşi geşeală a doua oară.

Ce este jenent în societatea românească este faptul că nu-mi permit să scriu despre aceste lucruri cu tranşanţa pe care mi-o permit sub pseudonim, pentru că pupilul din ziua de astăzi susţine că vrea să iasă din zona de confort, dar te dă în judecată dacă îi dai un şut. În ziua de astăzi, ca să te faci observat, trebuie să deranjezi. Din cauza asta avem atât de mulţi care au succes doar deschizând gura mare şi ţipând, ca o reminescenţă de când erau mici, băteau din picioare şi primeau tot ce doresc de la nişte părinţi care n-au ştiut să-i crească.

Eu am un ego mare şi ştiu să mi-l acopăr cu argumente, numai că uneori mă satur să caut nșpe argumente şi formulări frumoase prin care să fiu corect politic. Toată ziua trebuie să fiu corect politic şi să nu supăr pe nimeni. Este dreptul meu constituţional să public şi sub zece pseudonime dacă am chef şi nu este cazul să mă justific pentru asta. Cui îi place mă citeşte. De ceilalţi nu-mi pasă. Înseamnă că cei care nu mă plac nu sunt în publicul meu ţintă. Din când în când, mai primesc şi hate mail de la oameni care nu înţeleg asta şi aleg să-şi plângă de milă. Asta e o confirmare că scriu doar pentru unii: deci dacă alţii se obosesc să îmi scrie e-mail-uri kilometrice despre ce NU le place din ce scriu eu, e clar că m-am diferenţiat şi am un public-ţintă. Mai ales că sunt suficienţi care adoră ce scriu.

 

  1. Cum pot cei care citesc acest articol să intre în contact cu tine?

Având în vedere că blogul ăsta şi interviul acesta îl acord sub pseudonim, e mai greu. Dar cititorii care doresc să mă contacteze pot să lase un comentariu pe blog. Dacă mi se pare suficient de deştept comentariul, îi caut eu.

 

  1. Cum ţi s-au părut întrebările? Ce atitudine ţi-au trezit?

Ca de obicei – şi asta e o mare calitate atât pentru un consultant cât şi pentru un coach – tu măcar ştii ce întrebări să pui. Cred că m-au ajutat să pun punctul pe i în anumite aspecte, dar te-a ajutat foarte mult şi faptul că ne ştim şi am mai vorbit despre lucrurile astea şi ai ştiut să abordezi aspectele care să îţi aducă ţie vizualizări. Interviul ăsta e așa, mai mult ca să reușești și tu să publici ce nu îndrăznești să spui, că doar ce ți-am scris le știi și tu. Un lucru de care trebuie să ţii cont este că dacă provoci, vei fi provocat, deci e bine să ştii să-ţi asumi asta.

 

Note finale ale redactorului:

  1. Nu sunt întrutotul de acord cu ce a afirmat Sorin.

  2. Nu am ştiut dinainte ce răspunsuri va da, dar am intuit anumite subiecte care pot duce răspunsuri interesante.

  3. Confirm că Sorin vorbeşte chiar mai colocvial/tranşant în viaţa de zi cu zi cu apropiaţii. În acest interviu a dat dovadă de politețe și corectitudine politică. Îi mulţumesc pentru restricţia de care a dat dovadă în acest interviu și promit că nu-i mai iau interviu altă dată 🙂 .

  4. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2016. Interviu realizat via e-mail.