Grădinarul şi discipolul

30 08 2015

A fost odată un grădinar care era foarte priceput. Atât de priceput încât îi mersese vestea şi în ţinuturile învecinate, şi mulţi dintre părinţi îşi trimiteau odraslele la el ca să înveţe meşteşugul.

Grădinarul îi primea şi îi învaţa cu bucurie, iar discipolii săi reuşeau după un timp să cultive plante la fel de frumoase şi de sănătoase ca şi ale maestrului lor.

Într-o zi a venit la el un tânăr foarte dornic să înveţe arta grădinăritului. Bătrânul l-a primit, l-a pus într-o grupă de începători şi s-au apucat de treabă. Cu toţii munceau cu spor şi voie bună, iar după o vreme au început să apară primele rezultate. Micile plăntuţe care se iveau din pământ erau la fel de frumoase şi de sănătoase ca şi cele ale grădinarului, cu o singură excepţie. Plantele îngrijite de tânărul nostru păreau bolnave şi neajutorate.

Deşi atât grădinarul cât şi tânărul le acordau o atenţie specială, răsadurile o duceau din ce în ce mai prost pe zi ce trecea.

Intrigat, bătrânul a luat o torţa şi s-a furişat lângă stratul respectiv după apusul soarelui, aşezându-se la pândă. Nu mult după miezul nopţii el a zărit o siluetă în întuneric apropiindu-se de strat. A aprins torţa şi a sărit din ascunziş surprinzându-l pe hoţ.

Mare a fost mirarea bătrânului când a văzut că cel prins era chiar discipolul, care neliniştit de evoluţia plantelor sale venea în fiecare noapte să verifice dacă rădăcinile au mai crescut sau nu.





Cronica documentarului românesc City Tour (2013)

25 08 2015

 

Regia. Andrei-Nicolae Teodorescu Durata: 57 de minute.

2 nominalizări la premiile Gopo. Participare la Astra 2013. şi la Cinemaiubit 17

Premisa: O explorare a unor părţi ascunse din viaţa nocturnă a Bucureştiului: despre dependenţii de droguri şi prostituate.

Am avut prilejul de a vedea acest documentar luna aceasta la Muzeul Ţăranului Român în cadrul proiecţiilor DocuArt, în prezenţa regizorului şi al operatorului Tudor Platon.

Conceput iniţial ca un documentar studenţesc, materialul depăşeşte calitativ şi ca subiect alte iniţiative pe nedrept lăudate în cinematograful românesc contemporan. Ceea ce se vede pe ecran este rezultatul unei selecţii eficiente dintre zeci de ore filmate vreme de câteva luni în care cei doi (regizorul şi operatorul) au stat cu echipa ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA) pe străzile Bucureştiului în cadrul unui proiect care viza prostituatele şi dependenţii de droguri. Aceştia beneficiau de prezervative, respectiv seringi gratuite în cadrul unui proiect social administrat de ARAS cu fonduri din străinătate. De asemenea, asociaţia se mai ocupă şi de tratamentul persoanelor care aleg să renunţe la dependenţa de stupefiante.

Interacţiunile sociale surprinse şi personajele scoase în evidenţă alcătuiesc un peisaj uman divers şi conturează un portret al unei comunităţi mărginite a societăţii, care este greu de înţeles şi în legătură cu care există mai multe prejudecăţi, unele întemeiate, iar altele mai puţin sau deloc. Fiecare spectator este lăsat să judece situaţia în funcţie de informaţiile care i se pun la dispoziţie. Voluntarii de pe ambulanţa din film explică mecanismele prin care seringile ajung la dependenţi (de exemplu prin piaţa neagră seringilor din Bucureşti) şi importanţa pentru sănătatea publică şi a lor ca ei să aibă cel puţin accesul la seringi de unică folosinţă.

Acest mediu metraj nu plictiseşte niciodată şi este bine montat, deoarece autorii aleg într-o manieră echilibrată şi logică prezentarea materialului. Aceasta se datorează în parte şi contribuţiei Ancăi Damian, care a ajutat în luarea deciziilor de tăiere în aşa fel încît efectul să fie potenţat. Filmul de asemenea evită spectaculosul gratuit şi păstrează ideile directoare modeste pe care şi le asumă.

Zonele Ferentari, gara de Nord şi Griviţei sunt suprinse în nopţile şi dimineţile de iarnă, când „clienţii” fac coadă la ambulanţă pentru a primi, pe nume şi CNP, cele trebuincioase. Aceştia sunt oameni care nu vor şi nici nu aşteaptă mult de la viaţă. Pentru ei, a reuşi să facă parte şi să întreţină o familie întreagă e cea mai mare fericire la care pot spera, iar o slujbă (chiar şi da om de serviciu) este cea mai mare împlinire de care se pot împărtăşi. Problemele lor se desfăşoară pe ecran în faţa publicului spectator precum o lume subterană, nevăzută, necunoscută.

Andrei Nicolae Teodorescu consideră că în documentar trebuie să fii generos, deschis şi inteligent, în timp ce filmul de ficţiune solicită o directivitate mai mare din partea autorilor pentru urmărirea cu stricteţe a obiectivelor asumate.

Din discursul său despre modul în care a lucrat la film, dar şi din imaginile folosite şi structura asumată, Andrei Nicolae Tudor se anunţă la orizont ca un autor competent, tânăr, care mai are nevoie să înveţe, dar care în mod evident este stăpânit de un talent pe care şi-l dezvoltă din plin cu urechea plecată la criticile constructive.

Pentru un documentar cu aspiraţii concentrate, reduse, autorul reuşeşte în ceea ce-şi propune şi oferă, alături de Sub cerul înstelat, un alt documentar de mediu-metraj românesc despre care am scris aici, o prezentare fidelă a unei alte lumi, pe care o găsim doar atunci când privim printre cei ce au, pe cei ce nu au.

Punctajul meu: 6/10.

Alte articole despre acest film: aici, aici, aici, şi aici

Regizorul vorbeşte despre documentarul său cu ocazia festivalului de film ASTRA.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film





Cele mai bune şi cele mai citite articole scrise de alţii publicate pe Discerne

20 08 2015

Aproape 30 % din post-urile publice pe acest blog în limba română sunt fie preluate din alte părţi, fie scrise de alţii. Lista completă a materialelor pentru care NU îmi asum drepturi de autor se găseşte detaliată aici. Aşadar, am realizat două noi topuri, pe baza situaţiei existente pe blog în august 2015.

Cele mai bune articole de pe Discerne scrise de autori cunoscuţi, în afară de mine. Articolele sunt ordonate după părerea mea cu privire la care sunt cele mai reuşite.

  1. Rugăciune de părintele Ilarion Argatu

  2. Despre iubire şi cugetare, de Sf. Paisie Aghioritul

  3. „Dumnezeu: O amăgire”, de Richard Dawkins. Analiză. Partea I. Partea II. Partea III. Partea IV.

  4. Teoria conspiraţiei între minciună, iluzie şi mistificare – comentarii critice la cartea ”Iluminații” de Pierre Andre-Taguieff, partea I, partea II şi partea III de George Perju

  5. Anticreştinismul lui Nietzche. Partea I. Partea II de George Perju

  6. Acceptarea celorlalți  de Angelina Maertens.

  7. Azi îl cinstim pe Sf. Mihai Viteazul (9 august 2015) Copyright (C) Pr. Ghe. Anițulesei

  8. Strategia modelării şi beneficiile sale emoţionale De Daniela Dochiţa

  9. Legea lui Crin Antonescu, Roşia Montană şi viitoarea cenzură din România, de Răzvan Goldstein

  10. Ce luăm cu noi în excursia spre viitor? de Bianca Roxana Ionel

  11. Spune stop fumat ca sa nu iti dai foc la casa mult visata!  de Ciprian Miron.

  12. Despărţiri, relaţii, libertate (7 iulie 2015) Preluat de aici, guest post de Bianca Roxana Ionel

  13. După dealuri, cobori la vale de Răzvan Goldstein

  14. Time management în 8 pași de Bianca Roxana Ionel

  15. Noi, ăştia singuri! (6 aprilie 2015) Preluat de aici, guest post de Bianca Roxana Ionel

Iată mai jos şi lista celor mai citite 15 articole scrise de autori cunoscuţi în afară de mine, pe care le-am publicat pe acest blog.

  1. Câteva ponturi despre cum să nu pici examenul de conducere dacă îţi doreşti carnetul de şoferi în România (Chestionare auto DRPCIV)

  2. Eşti student la psihologie? Irelevant!”, susţine COPSI prin noile dispoziţii

  3. Discerne cu ce chestionare auto să te antrenezi pentru teorie DRPCIV!

  4. Dificultăţi în obţinerea permisului de conducere, sfaturi DRPCIV şi chestionare auto

  5. Ce trebuie sa faci pentru a primi gratuit consiliere psihologica

  6. Care sunt cele mai întâlnite întrebări la examen? (DRPCIV)

  7. Cum să-ţi organizezi întreaga viaţă

  8. Teoria conspiraţiei între minciună, iluzie şi mistificare – comentarii critice la cartea ”Iluminații” de Pierre Andre-Taguieff, partea I, partea II şi partea III de George Perju

  9. După un anumit timp, de Jean Louis Borges

  10. Miracolul rugaciunii

  11. Ce competențe merită incluse în CV?

  12. Rugăciune de părintele Ilarion Argatu

  13. Hrana vie, vegană

  14. Întrebări DRPCIV întâlnite des la examen. Pregăteşte-te eficient! (Chestionare Auto Online)

  15. Poarta albă (2014) de Nicolae Mărgineanu

 

Acestea fiind scrise, ţin să mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis sau au acceptat spre publicare materialele lor pe Discerne. Şi tu poţi deveni autor pe acest blog! Citeşte aici despre cum putem să colaborăm!

Ştefan Alexandrescu, fondatorul blogului colectiv Discerne





Top 10 filme româneşti 2015 până acum, partea II

13 08 2015

6. Reţeaua/The Network

Produs, scris şi regizat de Claudiu Mitcu

Produs de HBO România şi Parada Film

Avapremiera la Bucureşti: Festivalului Internaţional de Film European (IFF), aprilie 2015

gen: documentar social

Cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

 

7. Aferim!

Scenariul: Florin Lăzărescu şi Radu Jude

Regia: Radu Jude

Produs de Ada Solomon

Coproducţie România-Bulgaria-Cehia

Premiera în România: 13 martie 2015

Premiera mondială: festivalul internaţional de film de la Berlin

Premii: Ursul de Argint, Berlin; IndieLisboa, Sofia

gen: road-movie

Cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

 

8. De ce eu?/Why Me?

Scenariul: Loredana Novak şi Tudor Giurgiu

Regia: Tudor Giurgiu

Produs de Oana Giurgiu

Premiera în România: 27 februarie 2015

gen: dramă

Cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

 

9. Aliyah DaDa

Regia: Oana Giurgiu

Produs de Tudor Giurgiu

Premiera în România: 27 martie 2015

gen: documentar istoric

Cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

 

10. Armenopolis, suflet armenesc

Scenariul şi regia: Izabela Bostan Kevorkian, Florin Kevorkian

Premiera în România: 19 februarie 2015

gen: documentar istoric (mediu metraj)

Cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film





Azi îl cinstim pe Sf. Mihai Viteazul

9 08 2015

mihai-viteazul

Născut în anul 1558 aproape de Giurgeni, jud. Ialomița, fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Munteniei între anii 1554-1557 și al doamnei Teodora Cantacuzino. Bunul Dumnezeu l-a pus încă de la naștere pe Mihai pe calea răbdării și a suferinței, dobândind calități care i-au fost de mult folos în menirea pe care o avea de împlinit mai târziu. Tatăl său a fost ucis de cei ce-i râvneau tronul în 1557, așa că Mihai se naște în 1558 deja orfan, iar mama sa, doamna Teodora, este obligată să ia calea pribegiei, deoarece cei care i-au ucis soțul vroiau să ia și viața lui Mihai. În cele din urmă, se retrage la Mănăstirea Cozia, iar pe Mihai, pentru siguranță, îl încredințează unui unchi, Epitropul Iani, slujbaș de nădejde al Patriarhiei de Constantinopol. Astfel, Voievodul Mihai a crescut printre călugării din Constantinopol și de la Muntele Athos, învățând aici postul, ascultarea, rugăciunea și dragostea de neam.

Ajuns la maturitate, se întoarce în Muntenia unde ajunge datorită firii sale puternice și realelor calități de conducător, pe rând ban de Mehedinți, postelnic, mare agă, pentru ca în anul 1593 să-l găsim ca Ban al Craiovei. A fost arestat și condamnat la moarte prin decapitare de către domnitorul Alexandru cel Rău, ce-l acuza de complot împotriva sa. În drum spre locul de execuție, trecând prin fața Bisericii Albe Postăvari (București), i se îngăduie să intre în biserică spre a se închina la icoana Sf. Nicolae, unde, cu lacrimi, cere ajutorul Sfântului, făgăduind că va construi o biserică, de va fi scăpat de moarte. Ajuns în fața călăului, vedem rodul și puterea rugăciunii Voievodului, nu așa cum spune istoria comunistă despre călău că s-ar fi speriat de statura sa impunătoare, ci călăul, mustrat de Sf. Nicolae, a scăpat securea din mână și a fugit. Imediat boierii de față au implorat iertarea de la Alexandru cel Rău, cumpărând în cele din urmă cu bani viața Voievodului Mihai.

În septembrie 1593, cu ajutorul Patriarhiei de Constantinopol și al sultanului pe care a trebuit să-l cumpere cu bani, mulți din ei împrumutați de la cămătarii Porții Otomane (un fel de F. M. I. de astăzi), ocupa tronul Țării Romanești. La 11 Octombrie 1594, a fost înscăunat și, la începutul lui noiembrie, au și început a bate cămătarii la ușă, după năravul împământenit, spre a-i cere să jupuiască bietul popor, spre a le plăti lor banii împrumutați cu vicleșug. Domnul Mihai a înțeles că poporul era sărăcit și sătul de dijmele puse de domnii dinainte; ori el nu putea suge sângele norodului în interesul cămătarilor; de aceea a pus la cale un plan de eliberare a țării de sclavia cămătarilor și a Porții Otomane ce supravegheau pe domnitor. Astfel, la 03-11-1594, cheamă cămătarii să le dea datoria, dar după ce îi adună într-o casă aproape de Târgoviște, dă foc casei, iar cei care au scăpat de flăcări au fost uciși de gărzile domnitorului. Cu această ocazie, printr-un atac dat asupra gărzilor turcești, scapă țara de dânșii, fugărindu-i peste Dunăre. Ne-a rămas acel discurs memorabil consemnat în cronicile vremii ținut în fața poporului: “Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul.” (Ridică, Doamne, și azi un Voievod, că am dormit destul, deși se cântă de 22 de ani Deșteaptă-te Române). Imediat ce a scăpat țara de cămătari și turci, Voievodul s-a îngrijit să-și respecte făgăduința făcută Sf. Nicolae de a zidi o mănăstire, lucru făcut pe dealul Mihai Vodă din București. Prin lucrarea lui Dumnezeu, mănăstirea a scăpat de a fi dărâmată de Ceaușescu în 1985, fiind mutată 289 m, până pe strada Sapienței nr. 4, pe malul drept al Dâmboviței.

Înainte de a fi înscăunat, a convocat, în august 1594, un Sinod la Iași cu ierarhii din ambele țări române pentru stoparea propagandei catolice ce luase avânt, mai ales în Moldova, înființând cu acest scop Episcopia de Huși. Tot în acest sens, convoacă un alt Sinod, în aprilie 1596, la Târgoviște. Însăși Voievodul Mihai a îndemnat clerul să vegheze cu strictețe la respectarea dogmelor și canoanelor rânduite de cele 7 Sinoade Ecumenice.

În 4 iunie 1585, a reușit în urma deselor cereri către Dieta din Ardeal, asemeni Sf. Constantin cel Mare în Imperiul Roman, să obțină un decret dat de Dietă ce recunoștea religia ortodoxă (până atunci tolerată) în rândul religiilor constituționale, trecerea Mitropoliei Ardealului direct sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște și scutiri de dări pentru preoții ortodocși, asemenea celor catolici. Deoarece sub influența calvină s-a aprobat într-un Sinod la Aiud în 1551, recăsătorirea preoților ortodocși, a obținut prin decretul din 4 iunie 1595 și o lege care sancționa satul al cărui preot se recăsătorea, iar enoriașii nu anunțau ierarhul de această fărădelege, cu o amendă de 200 de florini. Vedem de aici că Voievodul era conștient că numai un cler cu o adevărată viață spirituală putea călăuzi corect poporul și face față propagandei calvine și catolice.

Înlăturarea trupelor otomane de la curtea domnească nu putea rămâne fără reacție; de aceea, sultanul a trimis o armată destul de numeroasă, condusă de Sinan Pașa, spre a-l înlătura pe Mihai de la domnie. Astfel are loc memorabila confruntare dintre oștirea română și cea otomană, la 23 august 1595, la Călugăreni, în care datorită credinței și abilitaților militare, oștirea condusă de Mihai Vodă îi zdrobește pe otomani. Victoria răsunătoare a voievodului valah stârnește admirația întregii lumi creștine și dă speranță de eliberare locuitorilor din Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Grecia, țări chinuite de turci, care-și puneau speranța în Mihai Viteazu ca într-un înger de mântuire, numindu-l, cum menționează N. Bălcescu “Steaua lor de la răsărit”. Inclusiv papa Clement al VIII-lea l-a numit “Cavaler al lui Hristos și Apărător al creștinătății”. Aderând la alianța antiotomană “Liga creștină”, datorită vitejiei domnitorului în lupta de apărare a creștinătății, primește în dar de la Cardinalul de Bari mâna dreaptă a Sf. Nicolae îmbrăcată în mănușa de mărgean pe care avea să o poarte cu credință în toate bătăliile. Astăzi mâna Sf. Nicolae se află la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București.

A reușit pentru întărirea ortodoxiei din Ardeal să îl promoveze în 1596, pe scaunul mitropolitan de aici pe Sf. Ioan de la Prislop. Tot în această perioadă, Mănăstirea Simon Petru din Sf. Munte a ars din temelii, fiind refăcută cu cheltuiala Voievodului; aici se păstrează până astăzi tabloul votiv al lui Mihai Viteazu și al soției sale, doamna Stanca.

Domnitorul Sfânt Mihai Viteazu a fost călăuzit și de visul de veacuri al românilor, acela de unitate națională și spirituală. Astfel, în urma luptei de la Șelimbăr din 18-28 octombrie 1598 împotriva lui Andrei Batory, cucerește Ardealul, înfăptuind Unirea celor două principate. Intrarea triumfală în Alba-Iulia are loc la 1 noiembrie 1599, dată la care Mihai hotărăște construirea unei catedrale ca sediu al Mitropoliei Ardealului. Bine înțeles că nobilimea și clerul catolic nu a văzut cu ochi buni această inițiativă.

Protestând, s-a iscat o discuție ce a degenerat în cearta dintre catolici și clerul ortodox, obligând pe domnitor să intervină, arătându-și credința dreaptă, mărturisitoare, de care era călăuzit, spunându-le catolicilor că ei nu au nici Har, nici Taine și, ca să se vadă aceasta, propune ambelor părți să facă câte o aghiazmă separat, după care cele două vase să fie puse într-o biserică ce a fost sigilată cu pecetea domnească, iar după 40 de zile să fie deschisă spre a se vedea în ce stare se află fiecare. În urma unei descoperiri avută de Sf. Ioan de la Prislop, s-a deschis biserica în a douăzecea zi, cu ambele părți de față, constatându-se că aghiazma ortodoxă era nestricăcioasă, iar cea catolică era împuțită. Rușinați, unii dintre catolici au trecut la ortodoxie, iar ceilalți, fără să se îndrepte din erezia lor, au acceptat construirea unei catedrale în Alba-Iulia închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

În mai 1600, alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, înfăptuind prima Unire a românilor și singura în scopul mântuirii neamului, pentru că unirile lui Cuza și Ferdinand au fost făcute în interesul iudeo-masonilor și a desacralizării neamului. Astfel, domnul Sf. Mihai Viteazu devine primul conducător al tuturor românilor, luându-și titulatura de “Domn al Țării Românești și a Ardealului și a toată Țara Moldovei”. Liderii europeni deranjați că Mihai Viteazu se proiecta drept cel ce putea reface faima Imperiului Bizantin ortodox, au pus la cale, prin generalul Basta, cel alături de care luptase în Liga Creștină, asasinarea lui Mihai.  Astfel, a fost găsit un anume Ștefan Joja, român din Țara Zarandului, luat cu forța de pe când avea 10 ani în regimentele de copii organizate de Imperiul Austro-Ungar și infiltrat în tabăra lui Mihai de la Câmpia Turzii, pătrunde în cortul Voievodului în noaptea de 19 august 1601, decapitându-l.

Așa cum reiese și din Acatistul Sf. Voievod Mihai Viteazu (se pare, alcătuit la Mănăstirea Dealu), domnitorul a fost însoțit în anii de domnie în toate bătăliile de doi cerbi, ce, se pare că erau doi Îngeri, care în dimineața zilei de 19 august 1601 au dispărut, iar ostașii români s-au întrebat ce semn poate fi acesta. Singur, domnitorul a înțeles că pentru micile sale greșeli, dar și pentru neputințele sale avute asemeni Prorocului David sau Sf. Ștefan cel Mare, Dumnezeu a pregătit pentru el ca mijloc de curățire deplină, dar și de răsplată pentru ostenelile mărturisirii dreptei credințe, cununa muceniciei; de aceea a murit fără să se opună sau să protesteze, rostind un psalm din Psaltire, pe care o învățase pe de rost din copilărie, pe când era la Muntele Athos. Capul său a fost dus de căpitanul Radu Buzescu, la mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, unde a fost înmormântat. Pe lespedea mormântului său scrie “Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihai ce au fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Trupul său a zăcut timp de trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii, timp în care, cum spune profesorul Gheorghe Anghel, soldații au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, jupuindu-i pielea de pe umeri și de pe spate cu tot cu părți din trup. În privința locului unde a fost înmormântat trupul domnitorului, au circulat de-a lungul vremii diferite ipoteze, neputându-se stabili cu exactitate mormântul. Sf. Mihai Viteazu este primul conducător al României Mari, dar și primul ei mucenic. Suntem ceea ce suntem astăzi și datorită acestui Sfânt Voievod providențial, pe care l-a dat Dumnezeu poporului nostru în istorie. În locul bunăstării personale, a liniștii egoiste, sfântul Mihai Viteazu s-a jertfit pentru neam, pentru generațiile ce au urmat. El a arătat că a-ți iubi țara nu înseamnă doar a rosti cuvinte mari, ci de a-ți pune chiar viața pentru ea.

Cea mai importantă mărturie despre sfințenia Sfântului Mărturisitor Mihai Viteazu o dă Sf. Paisie de la Neamț, care consemnează în anul 1751 pe marginea unei Psaltiri descoperită de Vasile Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte: “Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”. În anul 2000, Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu a alcătuit dosarul de canonizare al Voievodului, dar părăsind viața pământească chiar în acel an, din rânduială Dumnezeiască, dosarul a stagnat. Eu spun că Dumnezeu a vrut ca odată cu capul să fie cinstit și trupul Sfântului Voievod, nedescoperit încă la acea dată.

În vara anului 2010, trupul (osemintele) a fost descoperit, în mod miraculos, la Mănăstirea Plăviceni, județul Teleorman, la o distanță de 5-6 m de biserica din incintă. Un grup de muncitori au dat foc la niște hârtii și surcele pe locul menționat. Fratele părintelui stareț Protos. Teoctist Moldoveanu le-a spus muncitorilor să stingă focul pentru că o să-i certe starețul că au făcut focul atât de aproape de Biserică. Muncitorii au început să bată cu lopețile spre a stinge focul prin înnăbușire și, din cauza loviturilor, pământul s-a surpat. A venit și părintele stareț, care a spus să fie îndepărtat pământul spre a se vedea ce se află în acel loc. A fost găsit un schelet uman fără cap.

Indiciile care au dus la concluzia că acesta este trupul lui Mihai Viteazul sunt următoarele:

  • mănăstirea este singura din România care, deși își serbează hramul pe 8 noiembrie, are ca patron doar pe Sf. Arh. Mihail;

  • mănăstirea a fost începută a se construi de soția voievodului, doamna Stanca, retrasă în pribegie pentru puțin timp aici, în pădurile Deleormanului, imediat după ce voievodul Mihai a fost asasinat;

  • lipsa unui însemn asupra mormântului se datorează probabil fricii de a nu fi profanat.

Pe data de 25-10-2011, m-am deplasat spre această mănăstire cu gândul că de va vrea Dumnezeu și Sfântul Mihai Viteazu să primesc ca dar pentru Biserica “Învierea Domnului” din Rădăuți o părticică din osemintele acestui Mărturisitor, când va fi recunoscut oficial ca Sfânt cum este, biserica va primi cel de-al doilea hram: Dreptcredinciosul Voievod Mărturisitor Mihai Viteazu. Ajunși aici împreună cu șoferul mașinii cu care am fost, împreună cu părintele stareț Teoctist, am desfăcut racla din biserică cu osemintele Voievodului și am rămas uluit de mireasma care a ieșit din oseminte. Am vrut să iau o claviculă pentru biserica din Rădăuți și atunci am constatat că claviculele și coastele lipsesc – încă un indiciu care arată autenticitatea trupului, exact cum spun istoricii despre părțile din trup care au fost luate de asasini ca trofeu. Am primit în dar atunci o parte din laba piciorului drept al Sfântului. Iată că, prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile Sf. Voievod Mihai Viteazu, o părticică din trupul lui a fost adusă în Moldova după 410 ani și mai bine.

Încă o faptă vrednică de laudă a mărturisirii și statorniciei în credință a Sf. Voievod o constituie răspunsul la o scrisoare din 29 aprilie 1600, în care papa Clement al VIII-lea îi cere să se convertească la catolicism, însă Voievodul îi răspunde papei să se facă el ortodox.

Din viața Domnitorului învățăm să ne rugăm cum a făcut-o el în toată viața sa, să mărturisim și să apărăm cu orice preț ortodoxia atacată azi și din interior și din afară, să ne pocăim așa cum umbla el cu duhovnicul lângă dânsul în toate luptele, să trăim în unitate și să murim creștinește cu rugăciunea pe buze și în inimă. Avem nădejde în rugăciunile Sfântului Mihai Viteazu că nu va lăsa dușmanii țării să-și ducă la capăt planul de dezbinare uneltit, iar noi, urmând viața și credința înaintașilor noștri, să putem da răspunsul cel bun la Tronul de Judecată a lui Dumnezeu.

Amin.

Pr. Ghe. Anițulesei, Rădăuți








Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 930 de alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: