Români care au prins aripi: Gheorghe Bănciulescu şi Nicolae „Mami” Mihăiţă

28 07 2015

 Gheorghe Bănciulescu: și totuși… voi mai zbura! (2013)

Produs şi regizat de Anca Filoteanu (Artfilo)

Scenariul: Anca Filoteanu, după cartea „Şi totuşi voi mai zbura” de Renee Bănciulescu-Cozadini şi Victor Bănciulescu

Documentar de mediu metraj, biografic

Coproducţie Cehia-România

Durata: 40 de minute

Producţie TV independentă care a rulat în cadrul festivalului ASTRA 2014. Am văzut filmul şi mi s-a părut interesant, ca poveste de viaţă, ca model, exemplu şi inspiraţie. Abordarea este profesionist făcută. Însă rezultatul este afectat negativ de bugetul limitat, care face producţia să arate modest. Filmul urmăreşte etapele principale din viaţa lui Bănciulescu şi reuşeşte să transmită un mesaj valoros.

Autorul acestui documentar de mediu metraj are în palmares peste 150 ore de film documentar, în calitate de producător, redactor-realizator, documentarist, voce și editor imagine, inclusiv prin intermediul companiei sale, Art Filo Production și a obținut mai multe Premii: APTR 2006 pentru documentarul “Familia Lowendal”, Premiul Fest. “7 Arte” Calarași pentru documentarul “Olga Greceanu”. A realizat prima emisiune – sinaxar: Calendarul Ecumenic (premiul APTR 2003). Anca Filoteanu a lucrat în presa scrisă, a colaborat cu TRINITAS TV, B1 TV, PAX TV și SENSO TV ca realizator de filme documentare și emisiuni pe teme de religie, istorie, artă.

Regizorul a realizat un serial TV documentar despre aviatori români, iar în mod deosebit acest film a fost proiectat în cadrul unui eveniment amplu, de dezvelire a unui monument închinat militarului şi aviatorului român Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), prima persoană din lume care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare. Evenimentul a avut loc la Praga şi a fost acoperit minuţios în acest colaj de ştiri care a sărit fix peste documentarul regizoarei: totul a fost prezentat, mai puţin documentarul.

Anca Filoteanu a mai regizat acum câţiva ani şi documentarul de mediu-metraj (50 de minute) Brâncovencele, care a fost proiectat în Bucureşti pe 12 septembrie 2014, la NCRR. Ulterior, acesta a mai rulat prin România.

Detalii despre subiectul filmului Gheorghe Bănciulescu: și totuși… voi mai zbura! aici.

Pe scurt: Pe 12 septembrie 1926, pilotul Gheorghe Bănciulescu și mecanicul de zbor Ioan Stoica au suferit un accident teribil în timp ce zburau de la Paris la București. Lui Bănciulescu i s-au amputat ambele picioare, iar partenerul său de zbor a murit. În mai puțin de doi ani de la accident, supraviețuitorul putea conduce mașina și zbura din nou cu avionul. A devenit un erou al aerului care a înregistrat sute de ore de zbor și a făcut numeroase acrobații aeriene.

 Punctajul meu: 5/10

Vizionare plăcută!

Trailer

 

Filmul întreg

 

Omul pasăre/The Birdman (2014)

Produs, regizat şi filmat de: Alexandru Mavrodineanu, Mihai Grecea

Produs de Tudor Socea; HBO România, Alma film production şi Easy Film

Director de producţie: Cătălin Neagoe

Premiera 23 octombrie 2014

Documentar de lung metraj, portret

„Omul pasăre”, film-portret realizat cu colaborarea Aeroclubului României, prezintă un campion român al planorismului, Nicolae „Mami” Mihăiţă. La vârsta de 78 de ani, cu 61 de ani de zbor, este un bărbat plin de viaţă, sănătos, care continuă să intre în competiţii naţionale de planorism şi să se numere printre câştigători.

Ca de obicei, producţiile originale HBO au o calitate care le recomandă dincolo de graniţe. HBO România face cam un documentar pe an şi de obicei reuşesc să obţină şi premii cu ele la nivel internaţional. Despre producţia lor de anul acesta, am scris aici.

Totuşi, oricât de mult îmi place personajul principal, a cărui atitudine mă cucereşte, nu pot să trec cu vedere faptul că avem încă un documentar observaţional prost, care foloseşte cadre lungi pentru a spune puţin. Cantitatea de informaţie pe care o oferă filmul în plus faţă de un articol jurnalistic despre Nicolae Mihăiţă este neglijabilă. Secvenţele aviatice sunt impresionante şi filmului nu i-ar fi stricat să aibă mai multe. Se pare că, deşi autorii au avut la dispoziţie vreo 150 de ore de material filmat, au reuşit cumva să selecteze cele mai neinteresante părţi.

Desigur, nu este frumos să spui: „dacă ar fi făcut asta, ar fi ieşit mai bine” pentru că acela ar fi fost un alt film. Dar în cazul acesta, asta chiar este ce trebuia să facă Alexandru Mavrodineanu şi Mihai Grecea: un alt film. Se vede că se pricep mai bine la zburat decât la film. Aş fi vrut să ştiu poveşti din viaţa lui „Mami”, aş fi vrut să-l văd mai mult interacţionând cu tinerii, să-l văd mai mult în calitatea de profesor. Dar poate că nu face lucrurile astea. Poate că este un „lup singuratic” care stă mai mult cu bătrânii şi căruia nu-i place să explice sau să povestească. Nu am de unde să ştiu, luând în considerare că momentele cele mai reprezentative de discuţie cu tinerii din film sunt cele cu copilotul său şi cu tânărul care-i explică ce e aia „PDA”.

Probabil că cei care au scris cronici entuziaste la acest film şi-au lăsat creierul pe „stand by” şi s-au lăsat fermecaţi de un presonaj fermecător, însă prezentat fără stil.

Punctajul meu: 3/10

Articole despre film: aici, aici, aici, aici, aici.

Cronici ale filmului: aici, aici, aici, aici

Trailer

 

Discuţie cu Alex regizorul şi Mami.

 

Monteurul Eugen Kelemen despre film

 

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

 





Exerciţiu de manipulare a opiniei publice

26 07 2015

Cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, a cărei recenzie am scris-o aici fost lansată la Bucureşti în 18 februarie 2015, cu ceva peripeţii. Pe scurt, Universitatea Bucureşti, care desfăşoară o politică pro-homosexualitate şi anti-creştină, a oprit desfăşurarea evenimentului, obligându-i pe organizatori să schimbe locaţia cu scurt timp înaintea evenimentului. Nu am participat la eveniment. În luna iulie, când am scris această cronică, am căutat pe internet informaţii despre ea, în încercarea de a găsi o cronică a cărţii sau a evenimentului.

Fără să dau link la grămada de articole scrise cu dezinvoltură de oameni care nu au citit cartea ci cel mult au frunzărit-o (ceea ce se vede din contrargumentele lor palide), am observat că:

  • discursul ştiinţific din carte, care vine în sprijinul homosexualilor (pentru a se vindeca de tulburările lor), a fost combătut într-un limbaj peiorativ

  • atât susţinătorii pro-LGB cât şi opozanţii nu s-au făcut înţeleşi unii de alţii şi au lipit „etichete” celor cu păreri diferite

  • publicul care a scris despre subiect nu era informat şi nici nu a căutat să fie informat

  • mulţi au copiat sau au compilat ceea ce au scris sau au spus alţii

  • cartea nu a beneficiat de recenzii serioase, în adevăratul sens al cuvântului. Am găsit una singură, aici. Oare ortodocşii ce păzesc?

  • autorii, în calitate de organizatori, nu au gestionat suficient de bine participarea la eveniment.

Impresia mea generală este că România şi mai ales opinia publică se află deja sub influenţa şi presiunea ideologiei homosexualiste. Bineînţeles, cei cărora nu le place argumentarea riscă să considere această recenzie „homofobă”. Nu e nicio problemă. Nu scriu pentru ei. Sunt conştient că etichetele vin din emoţii necontrolate, iar nu din raţiune. Eu ştiu că am dreptul să mă exprim fără să fiu etichetat. Iată şi câteva expresii ale unor puncte de vedere opuse: aici, aici, aici.

Vă invit să citiţi aici recenzia evenimentului lansării de carte. Mai jos, vă invit să vizionaţi lansarea cărţii.

 

apariţia autorilor la TVR

 

Ca urmare a apariţiei în această emisiune,TVR a fost amendată cu 10.000 lei. Interviu cu Virgiliu Gheorghe despre aceasta, aici. Un alt interviu cu Virgiliu Gheorghe pe tema lansării cărţii sale, aici.

Informaţii despre homosexualitate, aici.

O carte similară, Bolile homosexualităţii, de Genoveva Tudor (apărută tot la editura Christiana în 2005), poate fi descărcată şi citită de aici. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi Graniţe conceptuale în mişcare. În acest articol, explic cum se poate ajunge ca într-un secol sau mai puţin, negrul să devină alb şi invers.

Recenzie de carte de Ştefan Alexandrescu. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, iulie 2015





Top 10 filme româneşti din 2014 văzute până acum, partea II

24 07 2015

6. Closer to the Moon/Mai aproape de Lună (lung-metraj, ficţiune bazată pe fapte reale, tragicomedie)

Coproducţie România-SUA-Italia-Polonia-Franţa

Regia şi scenariul: Nae Caranfil

Produs de: Michael Fitzgerald, Denis Friedman, Alessandro Leone, Bobby Păunescu, Renata Ranieri

Cronica mea pentru acest film aici.

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

 

 

7. Paşaport de Germania/Trading Germans (documentar TV de lung-metraj)

coproducţie Germania-România, 2014

documentar TV produs de HBO

Regia: Razvan Georgescu

Durata: 90 minute

Filmul a rulat la ASTRA 2014, iar la 27 noiembrie 2014 a avut premiera naţională pe HBO.

cronica mea aici

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

 

 

8. Sub cerul înstelat (documentar TV de mediu-metraj)

Regia: Roxana Ţuchel

produs de ec. Constantin Niculescu

Documentar TVR1 nominalizat pentru cel mai bun film de televiziune la premiile UCIN. Materialul oferă o perspectivă interesantă, binevenită în ceea ce priveşte viaţa pe stradă a vagabonzilor din mediul urban al României, în particular Bucureşti.

Oferă atât de la punctul de vedere al omul străzii (care cel mai adesea este educat şi a ajuns pe drumuri în ciuda celor mai bune eforturi ale sale), cât şi de la cel al sistemului (Samusocial) care vine în întâmpinarea grijilor şi problemelor lor prin adăposturi, hrană, îngrijire.

Un film bine făcut, îngrijit, cuminte, care îşi atinge scopul.

Durata: 45 de minute

Punctajul meu: 6/10

Vezi filmul întreg aici

 

 

9. Canibal /The Cannibal (2013) (lung-metraj de ficţiune, )

Regia: Manuel Martín Cuenca

Scenariul: Rafael de la Uz, Alejandro Hernández, după cartea omonimă de Humberto Arenal.

Coproducţie Spania-România-Rusia-Franţa.

Film psihologic

9 premii şi 10 nominalizări din 7 surse internaţionale. Câte două premii pentru regie, scenariu şi imagine, 3 pentru actor principal, Premiul Uniunii Actorilor Spanioli pentru cea mai bună actriţă principală: Olimpia Melinte.

Filmul a rulat în secţiunea “Umbre” a TIFF Cluj-Napoca 2014

Data premierei naţionale în România: 11 iulie 2014

 Filmul a fost foarte apreciat de critica si a primit premii, dar nu a fost inteles de catre spectatori inclusiv din cauza modului gresit in care a fost marketat si etichetat. Nu este deloc un thriller, nici nu va ganditi la asa ceva. Este un film bun (6/10), o drama cu oarece nuante psihologice, care nu se centreaza pe poveste (multe nu se intampla in film), ci pe personajul principal. Din acest punct de vedere, cine are rabdare sa inteleaga modul in care limbajul cinematografic contureaza psihicul personajului – mai ales prin scenografie si imagine, va iesi din sala multumit ca a vazut un film agreabil. Din nou, nu e un film de public, ci unul de arta. Nu e foarte bun, ci usor peste medie. Daca v-a placut Tacerea mieilor, atunci merita sa-l vedeti. Oricum e mai bun decat mediocritatea aia de Prisoners din 2013 şi mult mai bun decât Hannibal (2001, R: Ridley Scott) şi toate celelalte filme cu „canibal” în titlu.

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

 

10. Agon (6/10) (lung-metraj de ficţiune, dramă)

Scenariul şi regia: Robert Budina

Produs de Sabina Kodra

O nominalizare în cadrul secţiunii „noi regizori” la Festivalul Internaţional de film de la Chicago 2012.

Coproducţie  Albania, Grecia, Romania, Franţa. Filmul a avut premiera în SUA şi în Albania la sfârşitul lui 2012. Premiera în România: 28.02.2014

Un film bun, de specific balcanic, foarte bine făcut, bine jucat, care sintetizează bine şi dur actuala dramă albaneză. Totuşi, povestea este în mare plictisitor de previzibilă.

Partea românească a coproducţiei a fost realizată de Elefant Films, prin post-producţia supervizată de Irina Stănciugelu, despre care afirm cu onoare că mi-a fost profesoară acum 10 ani la disciplina Imagini şi comunicare în afaceri

Lista de cronici pentru Agon aici.

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

 

 

Menţiune onorabilă:

Love by Design (lung-metraj de ficţiune, comedie sentimentală)

Premiera (SUA): 27 aprilie 2014.

Premiera (România): 31 octombrie 2014

Regia: Michael Damian

Scenariul: Janeen şi Michael Damian, bazat pe o poveste de Alexandru Adrian Marinica şi Giulia Nahmany

Producţie România vorbită în engleză, lansată în SUA şi în România. Regizorul este cunoscut ca unul din actorii serialului „Tânăr şi neliniştit” şi a realizat în ultimii 10 ani o serie de 8 porcării comerciale americane care s-au dus direct în lăzile de gunoi „video” şi „TV”.

Această comedie uşurică ar fi fost genul de producţie direct-către-TV dacă autorii n-ar fi încercat degetul cu marea la un festival internaţional şi apoi cu o lansare modestă pe câteva ecrane din România şi SUA.

Filmul nu e prost, deşi cu siguranţă că nu excelează nici prin originalitate. Ce mi-a plăcut în mod deosebit este faptul că personajul principal este o tânără jurnalistă care îşi recâştigă încrederea în sine şi, cu sprijinul familiei, al unei foste colege de lucru şi al unui milionar, devine un om de afaceri. Desigur, dacă orice antreprenor român ar avea acestea asigurate, România ar fi poziţionată mai bine pe harta internaţională a creativităţii antreprenoriale. Totuşi, povestea este simpatică, ritmul este susţinut iar actriţa principala îşi joacă bine rolul (singurul, de altfel, suficient de nuanţat în scenariu încât să dea delucru serios unui actor).

Întreaga poveste este trasă de păr, dar am auzit personal lucruri mai ciudate de atât, deci nu e improbabilă.

Cu toate acestea, filmul a primit până acum cronici pozitive: aici, aici, aici.

Autorul a început deja să lucreze la următorul său film, de data aceasta o producţie americană cu Jane Seymour şi Maia Morgenstern.

Alte articole despre acest film: aici, aici, aici

Punctajul meu: 5/10

Trailer

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

 





Cronica filmului Closer to the Moon/Mai aproape de lună (2013)

21 07 2015

Regia şi scenariul: Nae Caranfil

Produs de: Michael Fitzgerald, Denis Friedman, Alessandro Leone, Bobby Păunescu, Renata Ranieri

Lansat în 2013 la festivalul internaţional de film Making Waves: New Romanian Cinema – Film Society of Lincoln Center

Premiile Gopo pt cel mai bun film, regizor, scenariu, imagine, montaj, sunet, muzică, machiaj.

Premiile UCIN pt cel mai bun film, regizor, scenariu, imagine, costume, montaj, scenografie.

Lansat în România în 2014.

Coproducţie România-SUA-Italia-Polonia-Franţa

Ca de obicei în ce priveşte coproducţiile româno-americane, ceea ce pentru american este un film de duzină, pentru români este o superproducţie şi, dacă este făcută de un român, o capodoperă.

Fără a cădea în extreme, filmul recent al lui Nae Caranfil nu este nici una, nici alta. Este un film bun, bine făcut tehnic, plăcut, amuzant şi frumos. Şi atât. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ce îi iese lui Nae Caranfil aici bine este ritmul trăznit, pitorescul personajelor şi unele poante referitoare la subordonarea filmului ideologiei comuniste. Ce nu îi iese bine este motivaţia personajelor şi încercarea de a îmbina comedia cu docudrama. Personajele nu sunt suficient de consistente încât actorii să construiască credibilitate. Când mă uit la ei cum joacă, îi văd pe Mark Strong şi pe Vera Farmiga, dar nu pe cei pe care se presupune că ar trebui să-i joace, iar asta nu e vina lor, ci este o hibă din scenariu.

Caranfil încearcă să reconstruiască o poveste într-o manieră cinematografică aparent democratică, oferind fiecăruia din personajele sale centrale câte un punct de vedere. Totuşi, punctul de vedere al lui Virgil (Harry Lloyd) este dominant. Iar povestea de dragoste chiar nu-şi are farmecul aici – trebuia ori mai bine construită, ori scoasă cu totul.

Efortul pare un compromis între filmul comercial şi filmul de artă, între filmul românesc şi filmul hollywoodian, între aşteptările publicului şi intenţiile regizorului. Există un sacrificiu al autenticităţii de dragul audienţei ample – aici, internaţionale (ceea ce nu s-a întâmplat).

Părerea mea este că în acest caz, criticii români s-au lăsat prea impresionaţi (duşi de val) de farmecul dulceag şi siropos, hollywoodian şi comercial al filmului. În cele din urmă, lăsând la o parte intenţiile regizorale, Closer to the Moon foloseşte un act de propagandă pentru a crea românilor iluzia că sunt şi ei în stare să facă film ca la Hollywood. Pariul publicului, criticii şi a premiilor i-a reuşit, dar mai mult la el acasă, unde unii pot crede că acesta ar fi un „blockbuster”.

Closer to the Moon  continuă să propage înscenarea aterizării pe lună a americanilor şi să o folosească, de data aceasta, ca stindard pentru români. O încercare drăguţă, memorabilă şi parţial reuşită. Vizionare plăcută!

Cronici pozitive: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici

Cronici negative: aici , aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici

Alte articole relevante despre film: aici, aici, aici, aici, aici

Un articol remarcabil care merită citit despre film este analiza realizată pe acest blog al fanilor actorului Harry Lloyd, care au asistat la premiera mondială a filmului.

Punctajul meu: 6/10

Trailer:

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film





Sfântul prooroc Ilie Tezviteanul – 20 iulie

20 07 2015

Sfântul şi Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeţi trimişi de Dumnezeu. Numele lui se poate traduce prin cel al cărui stăpân este Dumnezeu, sau stăpânul meu este Dumnezeu. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el şi în Noul Testament.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 20 iulie.

Proorocul Ilie Tesviteanul în Vechiul Testament

Proorocul Ilie este amintit pentru prima dată în Cartea Regilor I (I Regi 17:1) din Vechiul Testament, el ducând Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelului. Este supranumit Tesviteanul (sau Tişbitul) deoarece era originar din cetatea Tesba.

Atunci Ilie Tesviteanul, prooroc din Tesba Galaadului, a zis către Ahab:
„Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!”

Ahab, rege al Israelului, care mutase capitala regatului nordic la Samaria (regatul sudic, al lui Iuda, păstrase capitala tradiţională – Ierusalimul), se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Ieteval al Sidonului. Datorită influenţei soţiei sale, Ahab a încălcat Legea, instaurând cultul idolului fenician Baal şi a altor zei „împrumutaţi” de la fenicienii din Tir şi Sidon. Mai grav a fost faptul că, luându-se după regele lor, tot mai mulţi supuşi ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul lui Israil, închinându-se idolilor păgâni. Acesta a fost sensul mesajului transmis de profetul Ilie Tesviteanul – de mustrare a lui Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că închinându-se idolilor se pierdea nu numai pe sine ci şi pe întreg poporul său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.


Regele Ahab nu a ascultat cuvântul Domnului şi sfaturile lui Ilie; ca urmare s-a împlinit profeţia lui Ilie – a început o secetă cumplită, nicio picatură de ploaie sau măcar de rouă nu a mai picat, urmând nerodirea lanurilor, lipsa de hrană şi foametea; nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la adevărata credinţă. Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, înveşmântat doar cu o piele de animal, părăsi ţinutul lui Israel şi se duse la râul Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiţia bisericească, în acest loc a fost ridicată mai târziu mănăstirea Hozeva, care mai există şi astăzi, unde a trăit şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Domnul îi trimise corbi (păsări pe care evreii le considerau impure) pentru a-i aduce pâine dimineaţa şi carne seara, ca să poată supravieţui.
Când secă şi râul Chorrath, Dumnezeu îl trimise pe Ilie la Sarepta Sidonului, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea şi fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datoria ospitalităţii şi îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina şi uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalităţii sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu făină şi ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, şi după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsufleţit, chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profeţind astfel învierea morţilor (I Regi 17:2-24).

După ce au trecut trei ani de secetă, preabunul Dumnezeu, văzând că omenirea se topeşte de foamete, s-a milostivit şi a zis către robul Său Ilie: „Du-te şi te arată lui Ahab, pentru că voiesc să miluiesc lucrul mâinilor mele, să dau ploaie şi să adap pământul cel uscat prin cuvântul gurii tale, ca să-l fac aducător de roade; căci acum şi Ahab se pleacă spre pocăinţa şi te caută, voind să te asculte la ceea ce-i vei porunci„. Plecând Proorocul Ilie din Sarepta Sidonului, s-a dus în Samaria la regele Ahab.
În drumul său, l-a întâlnit pe un sfetnic al regelui, numit Obadia. Acesta era temător, pentru că el luase apărarea unor prooroci în faţa regelui Ahab (care voia să îi ucidă, instigat de soţia sa Izabela) şi chiar le salvase viaţa ascunzându-i în peşteri. La porunca lui Ilie, Obadia şi-a făcut totuşi curaj şi s-a dus la rege, pe care l-a convins să îl întâlnească pe Ilie (I Regi 18:1-17).

Ilie se arătă în faţa regelui Ahab, care rămase surprins să îl vadă venind, liber, pe cel pe care îl căutase peste tot cu slugile sale. Ilie îi ceru să adune pe tot poporul lui Israel pe Muntele Carmel ca martor al confruntării sale cu cei 450 de profeţi ai lui Baal şi cei 400 de profeţi ai zeiţei feniciene Aşera, care erau întreţinuţi de Izabela. Când toată lumea fu adunată, Ilie le zise: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi Lui! Şi dacă este Baal, urmaţi aceluia”. Poporul însă n-a răspuns nimic. Ilie ceru atunci ca doi viţei să fie pregătiţi pentru sacrificiu şi să fie aşezaţi pe rug, dar fără să aprindă focul şi îi lăsă pe falşii profeţi să aducă primii sacrificiul. Aceştia îl invocară cu strigăte pe Baal, din zori până în seară, dar în zadar. Ilie râdea de ei, încurajându-i să strige mai tare, ca nu cumva zeul lor să fi adormit sau să nu fie ocupat cu alte treburi. La venirea serii, Profetul înălţă un altar cu 12 pietre, reprezentând cele 12 seminţii ale lui Israel, săpă un şanţ larg în jurul altarului, pe care puse viţelul jupuit de piele, şi porunci să fie vărsată, în trei rânduri, apă din belşug peste acesta, astfel încât să se umple şanţul. Apoi adresă spre cer un strigăt puternic, invocându-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Pe data coborî foc din cer, devorând jertfa, lemnul şi apa. Tot poporul căzu atunci cu faţă la pământ strigând : „Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!”. Din porunca lui Ilie, falşii profeţi fură prinşi şi ucişi cu toţii. El îl anunţă apoi pe Ahab că seceta avea să înceteze în curând , apoi se urcă în vârful Muntelui Carmel şi, plecându-se asupra pământului, cu capul între genunchi şi mintea adunată în inimă, începu să se roage. De şapte ori trimise pe slujitorul său să privească orizontul, în direcţia mării, iar a şaptea oară un norişor îşi făcu apariţia, cerul se întunecă şi ploaie căzu din belşug, răspândind pe pământ binecuvântarea cerească.

Ilie aflând apoi că Izabela vrea să se răzbune pe el pentru uciderea profeţilor zeului Baal, s-a refugiat la Beer-Şeba, în regatul Iuda. Acolo, mai exact pe muntele Horeb, i s-a arătat din nou Domnul, spunându-i: „Mergi şi întoarce-te pe calea ta prin pustiu la Damasc şi, când vei ajunge acolo, să ungi rege peste Siria pe Hazael, pe Iehu, fiul lui Nimşi, să-l ungi rege peste Israel, iar pe Elisei, fiul lui Şafat din Abel-Mehola, să-l ungi prooroc în locul tău! Cine va fugi de sabia lui Hazael, pe acela să-l omoare Iehu, iar cine va scăpa de sabia lui Iehu, pe acela să-l omoare Elisei.” (I Regi 19:15-17).

După câţiva ani, Ilie a fost trimis iarăşi de Dumnezeu la regele Ahab, ca să-l avertizeze pe acesta că va fi pedepsit pentru fărădelegile sale, îndeosebi pentru uciderea lui Nabot (la instigarea aceleiaşi Izabela). Trei ani mai târziu, Ahab a pierit într-o luptă cu sirienii, fiind pedepsit pentru păcatele sale. L-a urmat pe tronul Israelului fiul său, Ahazia, care a comis aceleaşi păcate ca şi Ahab: „Căci a slujit lui Baal şi i s-a închinat lui şi a mâniat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cum făcuse şi tatăl său” (I Regi 22:52-53). Ahazia căzând bolnav, a vrut să consulte oracolul zeului Baal. Ilie a ieşit în calea trimişilor regali, mustrându-i pentru faptul că se adresau unui idol păgân, în loc să se roage Dumnezeului părinţilor lor, şi a proorocit moartea iminentă a lui Ahazia, ceea ce s-a şi întâmplat în scurt timp.

Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să îl ia pe Ilie la sine, sfântul prooroc şi cu Elisei (care devenise ucenicul său) mergeau de la cetatea Ghilgal spre cetatea Betel. Ilie, cu smerită cugetare, voia să tăinuiască faţă de Elisei preamărirea ce era să i se facă de către Dumnezeu, şi a zis către Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel”. Elisei, cel care mai târziu avea să devină şi el un sfânt şi mărit prooroc, ştiind de asemenea din dumnezeiasca descoperire ceea ce era să fie, i-a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi”. Acestea s-au repetat şi la Ierihon şi la Iordan.
Când amândoi sfinţii prooroci au ajuns la râul Iordanului, Ilie a luat cojocul său şi, învârtindu-l, a lovit apa cu acesta; apa s-a despărţit în două şi au trecut amândoi ca pe uscat. După ce au trecut ei Iordanul, Ilie a zis către Elisei: „Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine”. Elisei a răspuns: „Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine”. Ilie i-a zis: „Greu lucru ai cerut; însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea”.


Pe când mergeau ei şi grăiau, deodată s-a arătat între amândoi un car cu cai de foc şi Ilie a fost luat spre cer. Elisei privea şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!”, ca şi cum ar zice: „O, părinte, tu ai fost toată puterea lui Israel, care mai mult cu rugăciunea şi cu râvna ta ai ajutat împărăţia lui Israel, decât multă mulţime de viteji şi de călăreţi înarmaţi”, şi nu l-a mai văzut. Elisei s-a apucat de hainele sale şi le-a rupt tânguindu-se. Atunci a căzut de sus cojocul lui Ilie, lăsat peste dânsul şi, luându-l, a stat pe malul Iordanului; deci, despărţind cu el apa ca şi Ilie, a trecut pe uscat; şi astfel s-a făcut moştenitor darului care lucra în învăţătorul lui (II Regi 2:1-15).

Sfântul prooroc Ilie în Noul Testament

Sf. Ilie este frecvent menţionat şi în Noul Testament. Astfel, preoţii evrei şi leviţii îi reproşează sfântului Ioan Botezătorul: „De ce botezi tu, dacă nu eşti nici Hristosul, nici Ilie?” (Ioan 1:25).

Sf. Apostol Pavel (Romani 11:2-3), pentru a ilustra argumentul lui că Dumnezeu nu s-a lepădat niciodată de poporul său, se referă la o împrejurare grea din viaţa lui Ilie Tesviteanul care se plângea Domnului: „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi ei caută să-mi ia viaţa”, iar Dumnezeu îl ajută să izbândească asupra vrăjmaşilor păgâni.

După Sf. Apostol şi Evanghelist Matei însuşi Iisus spune despre Ioan Botezătorul: „Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 11:11-15). Se poate remarca asemănarea dintre Sf. Ilie şi Sf. Ioan Botezătorul în ce priveşte austeritatea şi puterea mustrărilor pe care le făceau celor păcătoşi. Chiar şi aspectul fizic este asemănător în descrierile din cărţile sfinte despre cei doi. Astfel în II Regi 1:8 se spune: „Ahazia le-a zis: «Ce înfăţişare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră şi v-a spus aceste cuvinte?»; Ei au răspuns: «Era un om îmbrăcat cu o manta de păr şi încins cu o curea la mijloc»; Şi Ahazia a zis: «Este Ilie, Tesviteanul»”, iar în Matei 3:4 Sf. Ioan Botezătorul este descris astfel: „Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu o cingătoare de piele”.

Apariţia în slavă a lui Ilie pe Muntele Tabor, în momentul Schimbării la Faţă a lui Iisus Hristos, i-a uimit şi înspăimântat pe cei trei ucenici care îl însoţeau atunci pe Mântuitorul. Ei s-au liniştit însă văzând că Ilie şi Moise au vorbit cu El (Matei 17:1-8, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36).

Potrivit profeţiilor Sfinţilor Părinţi, Dumnezeu îi va trimite pe Ilie şi Enoh înainte de venirea lui Antihrist, să mărturisească pentru Hristos pe pământ şi pentru a îi întări pe cei credincioşi.

Cinstirea Sfântului prooroc Ilie Tesviteanul

Suirea la cer a Sf. Ilie – pictură populară

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte suirea la cer a Sfântului şi Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul. Numele său este purtat de mulţi creştini – statisticile existente la nivel naţional arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

Multe biserici, de la oraşe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor şi al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi. Românii credeau că Sf. Ilie hotărăşte furtunile, când şi unde să dea grindina, incendiile etc. Se vede, în aceste credinţe, proiecţia folclorică a severităţii proorocului şi în viaţa cerească.

Potrivit tradiţiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada noua de mere şi de struguri. Sf. Ilie este considerat şi patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi îi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.

Condac, glasul al 2-lea:

Proorocule şi înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Dumnezeu Unul, Iubitorul de oameni.

Iconografie

Sfântul Prooroc Ilie

În icoane Sfântul Ilie este înfăţişat cel mai adesea cu părul cărunt, barba mare, îmbrăcat într-o ţinută de ascet, cu cojoc de oaie, asemănător Sfântului Ioan Botezătorul care, de altfel, va fi şi purtător al „duhului şi al puterii lui Ilie” (Luca 1:17).

Unele din momentele vieţii Sfântului Ilie s-au perpetuat mai mult în iconografie. Astfel, în Biblia patricianului Leon, manuscris din secolul al X-lea, păstrat astăzi la Muzeul Vatican, este redat Proorocul Ilie înaintea regelui Ahab. Scena este izolată în iconografie, dar are câteva detalii ce merită analizate. Imaginea îl arată pe Ilie îndreptându-se către regele Ahab, pictat cu coroană şi stând pe tron. Ceea ce prezintă interes sunt nimburile celor două personaje centrale. Ilie poartă în jurul capului un nimb auriu, iar Ahab, verde. În manuscrisul menţionat, găsim acelaşi artificiu artistic când este redat Moise, în faţa faraonului. Diferenţierea aceasta scoate în evidenţă calitatea sfinţeniei faţă de cea a stăpânirii pământeşti. Şi regele este un uns şi un ales al lui Dumnezeu, prin urmare este evidenţiat în iconografia bizantină prin nimb. Trebuie ştiut că bizantinii înfăţişau cu nimb nu doar împăraţii sau regii încununaţi de sfinţenie şi trecuţi în calendare, ci pe toţi regii. Nimbul regal se pictează la fel ca şi cel al sfinţilor, dar sunt şi excepţii, cum este cea de faţă, când se operează o diferenţiere, pentru a scoate în relief o modificare semantică: aici regele în cauză este un rege care se îndepărtase de voia Domnului, deci nimbul său nu mai este la fel de strălucitor ca şi al sfântului. Aceste diferenţieri sunt vizibile datorită supremaţiei pe care aurul o are în cromatica bizantină.

Icoana suirii Sf. Ilie la cer, în căruţa de foc, sugerează o scenă cunoscută şi în arta păgână, aceea a apoteozei împăratului, al cărui suflet era purtat de o cvadrigă către cer.

Text şi imagini preluate din OrthodoxWiki de aici, sub licenţa GDFL-Creative Commons








Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 898 de alți urmăritori

%d blogeri ca acesta: