Vaccinarea obligatorie, impotriva Constitutiei Romaniei

21 04 2017

Ca raspuns la ce se poate citi aici si aici:

Stimaţi membri ai comisiei pentru analiza observaţiilor şi propunerilor,

Răspunzând invitaţiei publice de a formula observaţii şi propuneri pe marginea legii privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România, îmi permit să aduc următoarele critici legii în dezbatere.

1. În art. 2(7) şi în art. 11(4i) sunt luate în discuţie „compensarea oricăror efecte invalidante”, respectiv atribuţiile comisiilor de vaccinare cu privire la compensări. În termenii legii, comisiile „analizează şi certifică cazurile de reacţii adverse postvaccinale invalidante şi le înaintează către Ministerul Sănătăţii pentru dispunerea măsurilor compensatorii”.

Nu este cazul sa analizez aici cacofoniile textului legii („certifică cazurile”), pentru că situaţia e mult mai gravă decât asprimile rezultate din ignorarea regulilor de stil, inofensive în raport cu pericolul pe care-l discutăm. Însăşi legea recunoaşte eventualitatea ca administrarea unui vaccin să aibă ca efect reacţii invalidante. Termenul, desigur, nu a fost ales la întâmplare. Când vorbim de reacţii invalidante, avem în vedere nu simple reacţii adverse care dispar într-o zi sau o lună, ci pierderea unor capacitaţi senzoriale sau/şi motorii pe termen lung, posibil pe toată viaţa.

În aceste condiţii, consider că asocierea dintre „reacţii invalidante” şi caracterul de obligativitate prezent in art. 25 ridică multe semne de întrebare şi alarmă.

Atunci când unei persoane i se propune administrarea unei substanţe care ar putea avea efecte invalidante cu riscul de a-i afecta viaţa în mod ireversibil, este necesar din toate punctele de vedere (moral, uman, legal) ca dreptul de a decide dacă se supune sau nu administrării să revină în exclusivitate persoanei în cauză.

Orice încălcare a acestui drept reprezintă implicit o încălcare a art. 22(1) din Constituţia României: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”. Nu se mai poate vorbi de „integritate fizică şi psihică” în momentul apariţiei unei reacţii invalidante şi nimeni nu are voie să priveze pe nimeni de acest drept garantat de Constituţie.

Nu discut aici cazul persoanelor minore, întrucât nu am familie, nu sunt pedagog/ psiholog şi nu am competenţa de a discuta această situaţie. Mă refer în exclusivitate la cazul persoanelor majore care face obiectul art. 25.

Aşa cum e formulat, articolul nu lasă loc nici unui drept de decizie pentru persoana în cauză. Legea specifică sub formă de obligaţie pentru persoana majoră „prezentarea la administrarea vaccinului în cazul convocării acestora de către furnizorul de servicii medicale de vaccinare” fără a specifica în nici un fel dreptul persoanei majore de a decide dacă se prezintă sau nu la convocarea amintită.

Prin aceasta legea manifestă, aşa cum am arătat, un vădit caracter anticonstituţional. Însa nu numai atât. A introduce în organismul unei persoane substanţe care prezintă un grad de risc la adresa integrităţii fizice şi psihice, sub ameninţarea obligativităţii şi fără consimţământul persoanei în cauză, reprezintă o acţiune detestabilă şi antiumană care evocă vremurile de tristă amintire ale dictaturilor naziste şi comuniste, despre care am vrea să credem că sunt de mult apuse.

2. În art. 11(4p) este specificată atribuţia comisiilor de vaccinare de a sesiza conducerile unor organisme profesionale ale cadrelor medicale în cazul în care membrii acestor organisme se fac vinovaţi de anumite fapte negative, printre acestea fiind enumerată „participarea la acţiuni antivaccinare”.

Dreptul la liberă exprimare este garantat prin art. 30 din Constituţia României.

Din formularea textului legii se poate înţelege că simpla participare la o manifestare publică în care se expun opinii critice privitor la unele vaccinuri, poate fi etichetată drept „participare la acţiuni antivaccinare” şi sancţionată ca atare.

Nu am auzit să existe un astfel de precedent, respectiv o lege care să interzică unui cadru medical de a exprima în mod public opinii critice la adresa unui medicament.

Prevederea în discuţie îngrădeşte nu numai dreptul la liberă exprimare, ci şi dreptul la informaţie garantat de art. 31 din Constituţia României. Prin interdicţia de a participa la „acţiuni antivaccinare”, în speţă la manifestările unde se discută public despre posibilele riscuri ale unor vaccinuri şi despre cazurile în care s-au manifestat efecte nedorite, cadrul medical administrator al vaccinului este privat de oportunitatea de a se informa din mai multe surse şi de a-şi forma o imagine obiectivă cât mai completă care să-l ajute în prevenirea acelor reacţii invalidante pe care însăşi legea le recunoaşte. Privat de această oportunitate, cadrul medical va ajunge să ia în considerare doar ce spun producătorii, care evident au interesul de a-şi promova produsul. Orice formă de descurajare a cadrelor medicale de la cunoaşterea cât mai completă a situaţiilor în care s-au produs reacţii invalidante, orice fel de „ascundere sub preş”, ca în epoca „de aur” de tristă amintire, a acestor situaţii nedorite de nimeni, reprezintă o încercare de ceauşizare a mecanismului vaccinărilor, cu consecinţe nefaste pentru integritatea fizică şi psihică a celor vaccinaţi.

Faptul că până şi medicii dentişti, care în mod normal nu sunt implicaţi direct în activitatea de vaccinare, sunt incluşi în lista celor care se pot trezi pedepsiţi pentru „participare la acţiuni antivaccinare”, nu face decât să accentueze opoziţia între Constituţia României şi legea în discuţie şi totodată să provoace serioase îngrijorări cu privire la încercarea amintită mai sus de a transforma vaccinările într-un mecanism în care informaţia are voie să circule numai de sus în jos şi numai de la centru spre margine.

Semnatarul acestor randuri a fost confruntat timp de 12 (doisprezece) ani cu un abuz al sistemului medical din România care i-a interzis să afle ce s-a întâmplat în ultimele clipe ale vieţii părintelui său, încheiată sub secretul medical într-o unitate de stat. Semnatarul a fost nevoit să îndure nu doar suferinţa generată de încălcarea dreptului legitim al fiului de a cunoaşte cele întâmplate cu părintele, dar şi umilinţa produsă de reducerea la zero a statutului de cercetător cu realizări recunoscute în străinătate, prin negarea, cu aroganţă şi dispreţ, a dreptului de a fi informat cu precizie ştiinţifică despre analizele şi tratamentele din ultimele ore ale celui defunct. Numai după un proces întins pe şase ani şi terminat cu punerea în aplicare a executării silite, semnatarul a putut intra în posesia dosarului medical în care se aflau informaţiile pe care le solicitase.

După un astfel de proces care l-a costat atât financiar dar mai ales psihic, pe parcursul căruia sistemul medical a jucat tot timpul rolul negativ al duşmanului înverşunat, semnatarul consideră că este îndreptăţit să se întrebe dacă sistemul medical chiar vrea binele locuitorilor României prin legea pe care le-a pregătit-o sau dacă dimpotrivă, prin această lege cu caracter vădit anticonstituţional se urmăreşte umilirea celor cărora li se adresează şi transformarea lor din fiinţe gânditoare (şi cu drept de decizie) în vietăţi necuvântătoare – la fel cum semnatarului i s-a pretins să nu mai gândească, să nu mai pună întrebări şi să-l dea uitării pe părintele său în spatele uşilor închise ale secretului medical abuziv.

Cu îngrijorare faţă de viitorul naţiei şi teamă faţă de siguranţa cetăţeanului,

Prof. Dr. Dan Tudor Vuza

http://www.imar.ro/organization/people/PRS/PRS_158.php?PAG=3DPRS





Contributia, intre darnicie si complex de salvator

12 04 2017

 

Se spune că înainte de a te apuca să contribui, este important să construiești pentru tine, de parcă satisfacerea nevoii de contribuție intră în concurență cu satisfacerea propriilor nevoi. Pentru cei care nu au avut o reprezentare a echilibrului între satisfacerea nevoilor altora și propriile nevoi și nici un echilibru pentru a respecta propriile nevoi în întregime, complet, este de înțeles că ”nu se cuvine” să acorzi importanță pentru contribuție decât după o anumită vârstă.

Problema care se pune, odată cu întemeierea unei familii, este extinderea prioritizării acestei nevoi de a face lumea mai bună și dincolo de familie, ceea ce este un pariu riscant. De exemplu, dacă un părinte sacrifică din timpul său pentru cauze nobile și eforturile sale nu sunt întemeiate sau justificate, el pierde de trei ori: pe de-o parte, timpul cu familia, pe de altă parte rezultatele scontate ale muncii sale și în al treilea rând prin exemplul pe care îl dă. Cine ar vrea să își asume un asemenea risc?

Un alt pericol legat de familie este stabilirea unui țel din ”asigurarea viitorului generațiilor care vin”. Astfel, părinții pot să dea bani copiilor, dar în lipsa exersării unei inteligențe financiare, copiii foarte probabil vor risipi banii respectivi. Părinții pot investi în obiective pentru viitorul copiilor, cum ar fi case, dar copiii nu vor acele obiective. În această situație, nevoile asigurate nu erau ale copiilor, ci tot ale părinților, iar în asemenea situații, părintele poate rămâne falit, dezamăgit, egoist și eventual și singur.

Totuși, adevărata problemă nu stă aici. Aceasta este o falsă dilemă. Adevărata întrebare care se pune în legătură cu posibilitatea de a contribui este:

Cum stabilești cine, ce, când merită cât din eforturile tale?”

În lipsa construcției unor abilități de a discerne, actul de a oferi, de a voluntaria, de a contribui, de a dona, de a ceda, produce neîncredere și predispune la abuzuri. Prin urmare, cel mai mare dușman al contribuției sunt experiențele negative care nu sunt legate cu cauzele lor reale. Cauzele reale ale eforturilor irosite nu sunt în ceilalți, ci sunt în sine: lipsa de discernământ, lipsa de conștientizare a căror nevoi sunt îndeplinite, iar părintele nu ajunge să-și satisfacă nici nevoia de contribuție de care ar putea beneficia alții, din cauza faptului că muncește ca Sisif pentru niște obiective de neatins.

Prea des, mărunțișul pe care îl primește cerșetorul de la colț nu are legătură cu vreo dorință reală a celor care îl dau să contribuie în viața omului respectiv, ci cu intenția lor de a ”se pune bine cu Dumnezeu”, de a se simți importanți, de a-și compensa vreo vină sau pur și simplu, din milă. De fapt, cerșetorii de la colțul străzii solicită îndeplinirea unei nevoi într-o manieră care îi face dependenți de proces. Ai văzut vreodată un cerșetor cu o pancartă pe care scria ”dă-mi puțin din timpul tău ca să mă înveți ceva”?

Adesea, infrastructura de a decide cine merită niște bani din caritate poate să fie mai costisitoare decât valoarea carității propriu-zisă, dar asta se întâmplă și din cauza ineficienței proiectării unor asemenea aparate organizaționale.

Totuși, contribuția rămâne să satisfacă în fond nevoia fiecărui om de a lăsa ceva în urma sa pentru umanitate, ca recunoștință pentru ceea ce primit și pentru satisfacerea nevoilor sale de transcendență. Tu în viața cui ai contribuit săptămâna trecută?

Copyright text © Ștefan Alexandrescu, 2017

 





Despre încrederea în sine și valoarea propriei munci în 10 puncte

31 03 2017

 

 

Introducere

Lucrez în consultanță din 2005. ce fac eu în consultanță, poate fi citit aici și aici.

În sine, ”explicații” este ceea ce se cheamă că se cuvine să dai atunci când prin deciziile pe care le iei contrariezi pe cineva sau nu te ridici la înălțimea așteptărilor sale. Totuși, pentru că omul este adesea o ființă raționalizatoare decât rațională, este important ca oamenii cu și pentru care lucrez să înțeleagă argumentele din spatele unor decizii care îi afectează direct. Orice aș face sau aș spune, există riscul să nemulțumesc pe cineva, sau cineva să mă judece pentru ce spun sau ce fac.

În toată cariera mea, am ținut cont de oamenii care m-au ajutat pe gratis sau pe bani foarte puțini: mi-au oferit coaching, mentoring, design, fotografie, promovare, training cu dragă inimă fără să îmi ceară ceva (sau mare lucru) în schimb. Sunt prea multe zeci de oameni ca să mă apuc acum să le muțumesc la fiecare, ar trebui să scriu un articol numai despre asta. De aceea, am păstrat multă vreme o componentă pro bono a activităților mele profesionale, pentru anumite persoane, în funcție de anumite criterii profesionale. Mă bucur că am putut să fac asta.

De asemenea, de 2 ani am dezvoltat o serie de colaborări în format barter (serviciu contra serviciu) care au fost utile și productive.

Acestea vor continua, doar că la un nivel mai redus și conform unor noi condiții.

O perioadă de mulți ani, am avut tariful standard de 30 euro pe ora de consultanță pentru serviciile mele. În 2016, am crescut la 40 de euro pe oră. De la 1 aprilie 2017, voi crește am crescut tariful la 50 de euro pe ora de consultanță, iar de la 1 iulie la 70 de euro pe ora de consultanță, urmând ca în decembrie 2017 să ajungă la 100 de euro pe oră.

 

De ce această creștere? Iată 10 argumente.

1. Această creștere treptată este pe de-o parte o reflectare a calității muncii pe care o desfășor, în comparație cu ceea ce se găsește atât pe piața internațională, cât și pe piața din România. Cunosc coachi care nu știu să facă ceea ce știu eu și cer de cel puțin 2 ori mai mult ca mine.

2. În al doilea rând, este o reflectare a succesului înregistrat în ultimii 2 ani oferind consultanță prin Skype pentru zeci de clienți din 7 țări. În 2017 intenționez să obțin clienți și de pe alte continente, până acum observ că mă descurc la fel de bine pe consultanța în engleză ca și pe cea în română, prin urmare prețul meu trebuie să fie unul serios. 50 de euro pe ora de consultanță nu este un preț serios pe piața internațională.

3. Există unii profesioniști care preferă să seteze tariful în funcție de client, luând în considerare și țara de proveniență și puterea de cumpărare și altele. Eu prefer să păstrez același tarif pentru toți clienții, chiar dacă în funcție de anumite înțelegeri particulare ofer anumite reduceri (de exemplu dacă mă angajez într-un proiect de 10 ore sau 30 de ore de consultanță, mi se pare normal să existe o reducere calculată la volum). Îmi place să fiu cât mai corect și transparent acceptabil pentru fiecare.

4. În ultimul an am petrecut mult timp experimentând tehnici și abordări noi, creând modele, studiind pe cont propriu materiale avansate în dezvoltarea personală, psihologie și marketing. Acestea sunt foarte funcționale. Am deplină încredere că merită să fie folosite pentru un public mai larg. De fapt, sunt atât de funcționale încât mi-aș putea permite să cer și 300 euro/oră pe ele și tot cred că aș găsi clienți (dar ar fi mai greu, la început, așa că să fim realiști). Iau așadar în considerare sugestiile primite de la clienți și colaboratori care îmi spun că îmi vând serviciile prea ieftin, că am nevoie de mai multă promovare să audă lumea de mine, că e nevoie să am mai multă încredere în mine și în abilitățile mele. Mi se reproșează faptul că nu manifest cu mai mult curaj înclinația de a deveni un lider. Este așadar un curs firesc să cer mai mult pentru ceea ce ofer. Așadar, competențe la standarde înalte trebuie să fie reflectate prin prețuri înalte, care să aducă o diferențiere față de concurență. Câștigând mai mult, voi putea avea mai mult timp și mai mulți bani să mă dedic promovării serviciilor mele și să deleg sarcinile care îmi ocupă programul ineficient.

5. Cerând mai mult, pot oferi clienților mei șansa de a contribui iar munca mea să se desfășoare la un nivel mai înalt: pot participa la formări, pot realiza cercetări, pot achiziționa tehnologie care să îmi facă mie și lor viața și activitiatea mult mai ușoară, pot externaliza servicii pentru a mă focusa doar pe ce fac eu mai bine. Altfel spus, pot deveni mai bun profesionist pentru a veni în întâmpinarea mai multora. Pot crea produse care să fie accesibile pentru mii sau zeci de mii de oameni, prin care să-mi împărtășesc cunoștințele mai amplu, astfel încât și mai multe persoane să beneficieze de ceea ce am de oferit.

6. Pentru a nu fi acuzat că trec peste cuvântul meu și peste înțelegerile făcute, fiecare persoană are dreptul să se răzgândească. Fiecare înțelegere și contract pot fi renegociate. Există BATNA (best alternative to a negotiated agreement).

7. Am spus încă de la sfârșitul lui 2016 că am să fac asta, poate unii își mai amintesc. Am stabilit niște obiective pentru 2017 și a venit timpul să le implementez.

8. Când am atât de mult de lucru pentru clienții pe care îi am deja și nu îmi mai permit să iau alții noi, este clar că ceva trebuie să fie schimbat. Ei bine, mare parte din aceste peste 60 de sarcini vor fi în continuare gratuite și subsumate muncii de consultanță, atâta doar că o oră de consultanță va costa mai mult.

9. Mai devreme sau mai târziu, de regulă în câteva luni, clienții mei reușesc să câștige mai mulți bani, parțial ca urmare a consultanței oferite de mine. Prin urmare, o creștere a tarifului poate fi permisă. Există și problema pe care o ridic unii: bine, dar ”sunt unii care poate încă nu s-au convins de valoarea serviciilor tale, Ștefan! Lor li se pare prea mult și nu înțeleg de ce ceri atâta”. Acest punct de vedere este just din punctul de vedere al acelor persoane. În același timp, eu ofer o ședință de consultanță gratuită, demonstrativă, pe un serviciu la alegerea clientului. De asemenea, atâta vreme cât ajung să nu mai am timp să iau clienți noi care sunt dispuși să mă plătească atâta pentru că am prea mult de lucru pentru cei deja existență, se cuvine să acord prioritate celor care sunt motivați să folosească serviciile mele la valoarea pe care o cer. Dacă cineva alege să nu mai lucreze cu mine pentru că i se pare prea mult, pentru mine nu e o problemă. Am la coadă alți oameni care așteaptă să lucreze cu mine.

10. Per ansamblu, economia o duce bine, există o piață în dezvoltare pentru serviciile oferite în sfera dezvoltării personale și profesionale, în care unii șarlatani o duc mai bine decât mine, în timp ce eu sunt îngropat sub un munte de treabă neplătită. 10 euro în plus pe oră nu va aduce pe nimeni la sapă de lemn, dar mi-ar face mie viața mai ușoară.

 

There is no more free (or discounted) lunch

De la 1 aprilie la 30 iunie 2017:

  • Singurele servicii pe care le mai ofer gratuit sunt o ședință de consultanță sau de evaluare inițială, demonstrativă, pentru fiecare client care nu a mai beneficiat în trecut de serviciile mele.

  • 50 de euro pe ora de consultanță (deocamdată). Același tarif este și pentru ora de coaching. Aceeași valoare și în cadrul barterelor, indiferent de câte ore vorbim.

  • Ofer o reducere de 5% pentru achiziționarea de 10 ședințe la pachet în avans.

  • Ce depășește 5 minute ora de consultanță se taxează pentru fiecare minut ce depășește o oră (1 minut=0.8(3) euro)

  • Materialele promoționale, sintezele de strategie, analiza de metalimbaj, editarea de srisori, excel-urile de evaluare, precum și tiparele lingvistice de recadrare a convingerilor limitatoare se taxează (deocamdată) cu 15 euro/ora de realizare.

  • Analiza grafologică se plătește cu 15 euro/individ pentru o analiză simplă și 25 de euro/individ pentru o analiză complexă

  • Comentariul audio/video înregistrat pe materialul clientului se taxează cu 0.5 euro/minut.

  • 25 de euro pe ora de depanare computer al clientului din orice motive, socotită la minut

  • Anulezi întâlnirea cu mai puțin de 24 de ore înainte fără cauză justificată și excepțională (ex: a dat o mașină peste tine, ai avut o inundație, ți-a murit mama), îmi datorezi jumătate din valoarea ședinței de consultanță.

  • Oferta cu: ”am început consultanța la un anumit preț, mergem în continuare la același preț dacă nu întrerupi” mai este valabilă doar până la 30 iunie 2017, doar pentru clienții cu care am început să lucrez consultanță de orice fel pentru prima dată în anul 2017.

  • Cu fiecare client ședințele se stabilesc în avans pe următoarele 2 săptămâni și pt. următoarele 2 ședințe.

În concluzie, nu am crescut prețul pentru că sunt eu zgârciobu’ dracului, vreun profitor materialist sau mi s-a năzărit peste noapte, nici că am avut vreun burnout sau apucături pasiv-agresive anul acesta, ci pur și simplu pentru că este natural, justificat și omenesc, din toate aceste puncte de vedere și mai multe.

Dacă e cineva care crede că e prea mult, atunci îi recomand să cumpere cărțile mele, acolo se găsește echivalentul a multe, multe ore de consultanță foarte ieftin. Că veni vorba, și alea sunt cam ieftine. Ar trebui să le mai cresc prețul. Dar deocamdată le las așa.

Mulțumesc pentru înțelegere.  

Dacă nu ai avut deja parte de această experiență, solicită și tu o ședință gratuită de o oră de consultanță!

0729 034 883

Ștefan Alexandrescu

consultant 1 la 1 din 2005





Implicit în consultanță. Peste 60 de sarcini gratis.

29 03 2017

[Actualizat în 25 aprilie 2017]

Pentru clienții mei în consultanță, ceea ce fac eu este destul de clar. Totuși, pentru unii prieteni, cunoscuți, apropiați, rude, poate să pară o chestie foarte ”lejeră” să am niște ședințe individuale pe Skype sau față în față pe care sunt plătit (deocamdată) cu 40 50 de euro pe oră. Carevasăzică munca mea este doar consultanța respectivă, despre care am scris aici și aici dar nu este deloc așa.

Astfel, am hotărât să scriu acest post în care să explic, atât pentru cei care nu știu ce presupune munca de consultanță în afaceri sau în dezvoltare (personală, profesională), cât și pentru cei care consideră că este ceva atât de simplu încât și ei ar putea face asta.

Pentru fiecare ședință de consultanță, există o anumită pregătire pe care eu trebuie să o realizez. Această pregătire poate să fie diferită, de la a scrie un e-mail la a citi cărți de sute de pagini sau a întocmi rapoarte de zeci de pagini și depinde de la client la client, de la obiectiv la obiectiv, dar în continuare găsești principalele categorii și sarcini care sunt implicite, indirect, în costul consultanței, dar niciodată facturate direct clientului (deocamdată, cel puțin).

Se poate întâmpla chiar să muncesc o zi întreagă pentru a mă pregăti pentru o ședință de consultanță cu un client. Iată o parte din lucrurile care pot fi necesare în cadrul acestei pregătiri de către un consultant.

Dacă ești consultant, atunci trebuie să fii pregătit să faci zilnic, la orice oră din zi și din noapte, următoarele:

 

Depășirea rezistențelor

  • Adu-ți aminte de pe vremea când lucrai în MLM sau vânzări de asigurări că fiecare refuz te apropie de un ”da” și adu-ți aminte că nu toți oamenii sunt motivați să se dezvolte, unii dintre ei așteaptă să dea de greu ca să-și aducă aminte de tine.

  • Nu te supăra pe clienții care rămân datori cu bani și nu mai răspund la telefon.

  • Deplasează-te la biroul clientului care se găsește la dracu’n praznic la marginea Bucureștiului prin viscol, ninsoare și trafic greu sau pe caniculă pentru o ședință demonstrativă ca să constați la urmă că nu cumpără nicio oră de consultanță.

  • Nu te supăra pe client dacă îți scrie în dimineața zilei în care aveai ședința că nu mai poate să vină că i s-a îmbolnăvit pisica, că i s-a spart o ţeavă, că a apărut ceva neprevăzut şi că nu mai poate să fie prezent pentru ședință. Poate tocmai ți-a stricat programul pe gratis, dar tu ești înțelegător, că ești consultant, nu?

  • Găsește modalități diplomate de a confrunta aberațiile/piticii pe creier ai clientului, depășește cu calm și umor momentele în care îți stă minte în loc și postează chestiile cele mai amuzante pe pagina de Facebook Random Inner Thoughts .

  • Explică-i soțului unei cliente de ce nu e OK ca soția lui să continue să lucreze într-un loc unde ea este hărțuită sexual. Găsește-ți cuvintele adecvate ca să nu fii bătut pe parcurs.

  • Nu te supăra pe clientul care amână ședințele cu săptămânile, cu lunile. Nu contează dacă tu ai pregătit deja ce aveai de lucru cu el și nici că lui nu-i pasă de asta.

  • Nu deranja clienții care au spus că au avut niște super-insighturi, ești cel mai bun, mai au de plată ceva ședințe și nu-ți mai răspund la telefon nici ca să-ți dea un testimonial. Au prea mult succes ca să se gândească la tine, bietul consultant!

  • Reușește să fii perseverent fără să pari agasant. Dacă afli cum, spune-mi și mie!

 

Gestiunea timpului pentru desfășurarea întâlnirilor

  • Trezește-te la 4 dimineața pentru o ședință cu un client de pe alt fus orar.

  • Sună clientul dimineața devreme ca să fii sigur că s-a trezit și și-a adus aminte că are ședință cu tine pe Skype.

  • Sună-l pe client cu o oră înainte de ședință ca să-i aduci aminte că trebuie să se hotărască pe ce o să lucreze ca să știi cu ce te pregătești.

  • Planifică și modifică întâlniri. Renunță la chestii de interes personal pentru că se suprapun cu întâlniri deja stabilite. Renunță la oportunități profesionale apărute pe moment pentru a respecta întâlniri deja stabilite.

  • Răspunde unui client pe messengerul de Facebook în timp ce vorbești cu altul pe Skype.

  • Explică clientului cu care începi că ai întârziat pentru că te-a ținut mai mult un alt client.

 

Gestiunea sarcinilor

  • Pregătește materiale pentru tehnici (hârtii, cartoane, grafice, pixuri, culori, diferite obiecte)..

  • Deleagă muncă către colaboratori (de exemplu design, traduceri) și verifică rezultatele muncii de la colaboratori pentru client.

  • Verifică dacă clienții au primit mailurile de la tine, adu-le aminte să intre pe contul de e-mail.

  • Trimite-i materialele clientului pe skype, facebook, mail, mailbigfile ca să fii sigur că le primește și apoi nu te mira că n-a avut timp să citească în 3 zile cele 3 pagini la care ai lucrat 3 ore.

  • Explică clientului de ce nu te poți ocupa instantaneu de un chestionar de care i-ai spus de săptămâna trecută să îl completeze în condițiile în care deja mai ai ceva de lucru pentru el.

  • Stabilește întâlniri care apoi sunt contramandate când puteai să faci altceva între timp.

  • Du-te în oraș și fă copii xerox la materiale dacă ți s-a stricat multifuncționala.

  • Tine evidența și actualizează excelurile din Google Sheets (câte unul sau mai multe pentru fiecare client, de mai multe ori pe săptămână sau pe lună).

  • Sună-i pe clienți să vezi dacă și-au îndeplinit obiectivele importante pentru ei.

 

Contabilitate

  • Fă și refă facturi. Dă explicații contabile din Codul Fiscal.

  • Bate-i la cap pe clienți să-ți plătească în fiecare săptămână la timp.

  • Fă facturi de stornare la potențialii clienți care s-au răzgândit din motive (obiective sau mai pușin) și evită să-i înjuri după ce ai plătit deja la ele TVA-ul.

  • Explică-i politicos clientului că una e să depășească cu 3 minute timpul pentru o ședință de consultanță stabilită la o oră și alta e să-ți mai ia încă 20 de minute.

  • Completeză aproape lunar declarații, du-te și depune-le la Finanțe.

 

Documentare

  • Documentează-te despre industria, domeniul, nișa în care operează clientul. Dacă cunoști nișa, actualizează-ți cunoștințele despre public. Dacă nu cunoști nișa, apucă-te să vezi despre ce este vorba și care sunt particularitățile sistemului.

  • Explorează înregistrările statistice analitice pentru site-ul clientului.

  • Uită-te la ce face concurența și analizează.

  • Caută resurse pentru problemele clientului: potrivite pentru client: cărți, articole, cercetări, documentare, video-uri. Dacă găsești ceva exact la fix, dar el nu vrea să citească, porționează-le ca să i le dai cu lingurița.

  • Scotocește prin dosarul cu tehnici, caută graficul cutare din cartea cutare citită acum nu știu câți ani, scotocește după articolul acela de cercetare de pe la nu știu care conferință de acum nșpe ani, vezi dacă e bun. Dacă îl găsești după o oră și nu e bun, mai caută altceva.

  • Bookmarkează cu tag-uri linkurile care ar putea fi de folos unor clienți și trimite-le acele linkuri prin e-mail sau prin rețele sociale.

  • Caută postarea aia pe facebook pe care ai găsit-o la X-ulescu care e numai bună la fix pentru Y.

  • Învață să folosești softuri noi de care ai nevoie pentru clienți sau pe care clienții le folosesc și trebuie să le stăpânești

 

Inovație

  • Proiectează tehnici de lucru noi sau adaptează instrumente pentru nevoiele fiecărui client în parte.

  • Găsește contraargumente scrise pentru convingerile limitatoare ale clientului.

  • Concepe întrebări cât mai valoroase pe care să I le pui clientului.

  • Concepe chestionare, apoi explică-i clientului cum să le folosească sau să le completeze.

  • Formulează soluții creative la obiecțiile potențialilor clienți, ai tăi și ai clienților tăi. Alocă cel puțin 15 minute pentru fiecare obiecție. Înmulțește cu numărul obiecțiilor. Înmulțește cu numărul produselor/serviciilor. Înmulțește cu numărul clienților.

  • Explică de ce copywritingul primit de la client pentru o campanie care trebuie lansată mâine este bun de aruncat la gunoi și tu trebuie să refaci totul de la zero.

  • Scotocește prin desaga de creativitate pentru a găsi sau a inventa slujba ideală pentru un client care are vreo 10 talente și refuză angajatorii pe bandă rulantă pentru că sunt prea incompetenți să ia un interviu de angajare. Găsește argumente ca să-l încurajezi că până la urmă ar fi mai ușor pentru el și mai productiv pentru umanitate dacă ar fi liber-profesionist.

     

Redactare:

  • Realizează evaluări, fă socoteli, calculează punctaje, concepe excel-uri clare și corecte.

  • Fă schițe, demonstrații, studii de caz, tabele de comparație.

  • Verifică tema făcută de client. Corectează, fă notițe, pregătește tehnici de lucru.

  • Corecteză greșelile de tehnoredactare făcute de clienți în materiale și adu-le aminte politicos să mai studieze limba română sau engleză.

  • Trimite tema clientului, cu feed-back (fie scris, sau audio, sau comentariu video).

  • Scrie articole despre subiecte care îi preocupă pe clienți ca să aibă posibilitatea să înțeleagă și să aplice soluții independet de tine. Nu te supăra când articolele ajung să fie atât de bune încât unii consideră că nu mai au nevoie să vină la consultanță.

  • Fă materiale promoționale pentru propriile servicii ca să ajungi să ai parte de clienți noi.

  • Răspunde-i la SMS clientului de fiecare dată când s-a certat cu șeful și vrea să-și dea demisia sau vrea să-i dea cu ceva în cap.

     

Simplificare, clarificare

  • Trimite-i clientului sinteză cu ce ai făcut până acum, ce mai e de făcut de acum încolo, ce progrese a înregistrat și ce mai are de atins până la obiectivul său și nu te mira dacă nu o citește.

  • Fă tabele de sinteză ca să fie cât mai scurte (căci clientul nu are timp pentru a citi detalii) și apoi petrece o oră și jumătate ca să le explici în detaliu deoarece clienții nu le-au înțeles.

  • Trimite-i clientului follow-up și remindere cu ce are de făcut după anumite ședințe.

  • Explică-i clientului în scris (nu audio), pe mail, cum să vorbească la telefon cu clienții lui, ca să aibă în față textul în caz că se pierde în timpul conversației.

  • Modifică și personalizeză materiale din training ca să fie adaptate nevoilor din consultanță.

  • Găsește pasajele care demonstrează ce știi că se găsește într-o carte pe care clientul a citit-o superficial.

  • Explică clientului cu cuvintele tale ceea ce poate să citească și într-un raport electronic de specialitate, obținut automat.

  • Tradu din altă limbă termeni de specialitate și explică-i. De fapt, fii dicționar ambulant.

  • Găsește-i clientului cursuri potrivite pe care să le urmeze pentru talentele identificate.

 

Confruntă-te cu alte roluri

  • Calmează clientul prin telefon ca să nu aibă un atac de panică înainte să rostească un discurs în public pentru care nu s-a pregătit.

  • Tratează blocaje și traume pe care le au clienții care vin în consultanță pe dezvoltare personală și nu vor să meargă la psihoterapie.

  • Intră pe calculatorul clientului și vezi de ce nu-i merge Skype-ul. Învață-l să bage mufele de la căști și microfon în locurile potrivite. Depanează-i calculatoriul de viruși ca să poată vorbi cu tine. Plătește convorbiri internaționale pe telefon dacă nu reușești.

  • Apucă-te și restartează routerul când ți-a picat internetul tocmai când ai ajuns să discuți despre o chestie esențială cu clientul pe Skype. Adu-ți aminte de furnizorul de internet, privește luminița verde și speră să se aprindă cât mai repede în timp ce te uiți la ceas.

  • Explică-i clientului care vine acasă de la multinațională la ora 9 sau 10 PM despre faptul că să stai peste program la locul de muncă nu asigură că atunci când va fi disponibilizat/ă, va primi împreună şi o medalie pe care scrie: „cel mai bun angajat care n-a crăpat la locul de muncă”.

  • Uită-te pe profilul de Facebook al partenerului sentimental sau al copilului clientului.

  • Explică-i unei cliente căsătorite de ce nu e profesional și productiv să se îndrăgostească de tine.

  • Găsește un pediatru pentru copilul clientului din provincie. De fapt, trece-ți funcția ”pagini aurii” în frunte.

     

Viață personală?

  • Fii disponibil în orice zi pentru crize și urgențe.

  • Lasă laptopul deschis peste noapte să îți șuiere în cap (ventilatoarele externe) pt că un client trebuie să-și descarce un torrent de la tine.

  • Explică-i unei femei care vrea să iasă cu tine la o cafea în seara respectivă că nu poți pentru că ai o ședință stabilită, de acum 2 săptămâni, cu un client.

  • Explică prietenilor tăi corporatiști de ce muncești mai mult ca ei și ești plătit mai puțin, deși ești și taxat mai puțin.

  • Explorează fotografiile făcute în vacanța de weekendul trecut de prietenii corporatiști în timp ce aștepți cu întârziere să intre pe Skype clientul în ședința de sâmbătă dimineața de la ora 8.

  • Apucă-te și proiectează sau cumpără mobilă pentru că nu-ți mai încap pe raft în bibliotecă dosarele clienților și cu materiale pentru consultanță.

  • Ah, și nu ai voie să intri cu nimeni în detalii despre toate astea, pentru că ce se vorbește în consultanță cu un client este absolut confidențial și secret profesional.

Toate astea, pe GRATIS. Pe clienți îi costă ZERO euro toate astea. Munca aceasta a mea nu este plătită, deoarece în sistemul meu se plătesc doar orele de consultanță propriu-zise și redactarea de materiale promoționale. Unele din astea clienții nici nu știu că se află în spatele orelor mele de consultanță propriu-zisă. Nici nu știu cum ar trebui să le contabilizez, mai ales că multe din ele nici nu am de unde să știu cât vor dura sau dacă vor fi necesare. Ar fi incorect să le trec pe nota de plată fără să îl întreb pe client mai întâi, fără să-i explic de ce sunt acolo. Mulți cred că acestea sunt subînțelese și naturale. Unele chiar sunt. Atâta doar că iau timp, mai ales când se adaugă de la vreo 10 clienți și colaboratori pentru care lucrezi într-o săptămână și pe mai multe direcții/proiecte.

Mulțumesc în avans pentru înțelegere.

Dacă nu ai avut deja parte de această experiență, solicită și tu o ședință gratuită de o oră de consultanță!

0729 034 883

Ștefan Alexandrescu

consultant 1 la 1 din 2005





Cine caută răspunsuri, culege puncte de vedere. Cine caută întrebări, cultivă orizonturi.

21 02 2017

Motto:

”Dacă ai credință, poți să muți și munții din loc.

Dacă ai însă și înțelepciune, îl lași acolo, că-i mai bine așa”.

  

Am scris despre leadershipul actual în politica românească și am observat că nu mi-a sărit nimeni în cap, așa că m-am hotărât să scriu și despre proteste, asumându-mi mai multe puncte de vedere, din care unele ar putea să pară contradictorii. Toate aceste puncte de vedere vor deranja pe cei care nu sunt de acord cu ele, mai ales că nu am intenția să le argumentez de la Adam și Eva încoace. Pentru orice eventualitate, aceia care doresc să afle mai mult despre ramificațiile acestei povești, sunt invitați să cerceteze linkurile pe care le-am plasat cu generozitate.

  

Ce e prea mult, e prea mult. Dacă spunem asta, poate ajungem să și credem.

(A)sentimentul mulţumii care protesta în noiembrie 2015 pe străzile din Bucureşti despre cum „corupţia ucide” părea să fie: „Gata, dom‘le, există o limită, şi-au făcut de cap de-ajuns până acuma!”. O asemenea spăşenie este memorabilă la români, cu atât mai mult că pare a fi exprimată în public, desigur, nu la persoana I, ci la persoana a III-a. Ideea cu lupta împotriva corupției se reia în februarie 2017, cu ocazia unei ordonanțe de urgență care i-ar scăpa pe marii corupți de responsabilitatea în cazul unor acuzații procesate de justiție.

Atunci când Nelson Mandela a demarat procesul de iertare colectivă a celor care au comis crime în regimul de Apartheid, cei responsabili aveau obligația de a mărturisi public crimele lor, cu detalii privind cei care au fost implicați, cu promisiunea că vor fi absolviți de pedeapsă dacă își vor recunoaște vina. Totuși, acest demers nu a venit obligatoriu și cu solicitarea ca acești să-și ceară iertare sau măcar scuze. Poporul pare că a înghițit gălușca și de atunci Africa de Sud este dat ca un exemplu istoric în care lupul doarme frățește cu oaia. Dacă te interesează un studiu aprofundat al acestei ultime remarci, te invit să citești pp. 38-43 și 124-145 din lucrarea de doctorat ”Chasing the Forgiveness Ideal: case Studies in Restorative Justice, Post Apartheid South Africa and the Pastoral Care of Victims of Domestic Violence” de Maria Anne Mayo.

Atunci când Traian Băsescu în calitate de președinte al României a incriminat comunismul în 2006, CNSAS a fost înființată cu rolul de a tria persoanele care aveau accesul la funcții politice, dar asta nu i-a împiedicat pe unii foști membri ai Partidului Comunist Român sau chiar colaboratori cu securitatea să acceadă la funcții politice extrem de importante în stat. Condamnarea celor care au fost responsabili de crimele comunismului și de mineriade nu s-a făcut decât simbolic și extrem de târziu. Iliescu încă o duce bine, a fost în continuare senator și după 2006, iar în 2017 e invitat să dea declarații.

președintele Klaus Iohannis a ”dat un tun” de 15-18 miliarde de euro nu mai impresionează pe nimeni. Ce ți-e 15 milioane, ce ți-e 15 miliarde, la urma urmei oricum sunt niște cifre astronomice pe care omul de rând nici nu prea le percepe ca dimensiune. La urma urmei, a mutat și Ponta 19 miliarde de datorii din contul FMI în alte conturi conform declarațiile halucinante pe care le-a făcut privind activitatea sa de premier. Astea nu sunt motive ca lumea să iasă în stradă. Morala este simplă: pe principiul contractului psihologic ilustrat în acest articol, e OK să furi atâta vreme cât nu scrii că e OK să furi (și, mai ales, Doamne ferește, să scrii și CÂT e OK să furi). Furtul a miliarde de euro nu reprezintă un motiv de ieșit în stradă, dar ca un politician să creadă că i se cuvine să fure câteva zeci de mii de euro este strigător la cer. Da, e adevărat că s-a protestat și împotriva lui Iohannis, dar nu din cauza asta.

Când s-a protestat cu privire la Roșia Montană, a fost privită închiderea lucrărilor acolo ca o mare victorie. Câinii latră la Roșia Montană, caravana trece la Certej. Poporul doarme în continuare. Cât despre gazurile de șist, Chevron n-au fost alungați de protestatari, ci de faptul că au socotit că nu face daraua cât ocaua ca să extragă din România ce aveau nevoie. Rezultatul? Statul român plătește.

Când s-a protestat în legătură cu actele biometrice și s-au strâns peste 1 milion de semnături pentru a se face referendum, i-a băgat cineva în seamă? Actele biometrice s-au încetățenit (pașaport, card național de sănătate, peste câțiva ani și buletin de identitate), chiar dacă decizia a fost contestată chiar și în tribunal, și în consultarea cu societatea civilă, și în proteste, și în procesul de transparență decizională. Nu a contat nici măcar că normele de implementare contraziceau însăși legislația actelor biometrice. Curtea Constituțională a dormit în papuci, Avocatul Poporului la fel.

Când s-a protestat împotriva legalizării parteneriatelor civile și s-au strâns 3 milioane de semnături pentru modificare Constituției pentru introducerea unui articol pentru protecția familiei, s-a întâmplat ceva? Nu, desigur. Am și pierdut șirul protestelor pentru susținerea drepturilor familiei și a marșurilor pentru normalitate care s-au ținut în ultimii ani. Comisii din Camera Deputaților dau undă verde parteneriatelor civile.

  

De ce contează tocmai ACESTE proteste?

De ce acestea sunt ilustrate în presa națională și internațională? Păi, pentru că este util politic. Au ieșit oameni spontan în stradă? Minunat! Ia să vedem cum pot să fie direcționați!

Au dreptate protestatarii să ceară abrogarea infamei ordonanțe de urgență? Au dreptate, căci este culmea infamiei să legalizezi furtul public. Au dreptate protestatarii să ceară demisia premierului și a celor doi președinți ai Camerei Deputaților? Au dreptate, căci tupeul nemăsurat al acestei șleahte de tâlhari pe bună dreptate au atras investigațiile Laurei Codruței Kovesi, indiferent cât ar protesta Călin Popescu Tăriceanu (care își face planurile să-i ia locul lui Iohannis în cazul unei suspendări): cine știe pe cine au vrut să scape cu prioritate când au dat ordonanța: oare pe Dragnea? Au dreptate protestatarii să ceară demisia lui Iohannis? Au dreptate, dar din motivele greșite: că doar omul nu e la prima lovitură de stat pe care o încearcă. Au dreptate protestatarii să rămână să protesteze indiferent de ce face Guvernul? Au dreptate, căci OUG 14/2017 (care abrogă 13/2017) a fost deja contestată la Curtea de Apel. Ca să vezi, ce coincidență uimitoare, cine se plânge de faptul că în contextul continuării protestelor, s-a mai dat încă o lege de respingere a OUG 13/2017: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Cine știe prin ce matrapazlâc administrativ, legislativ sau juridic vor reuși să strecoare o idee asemănătoare cu cea a amnistiei în următoarele săptămâni? La urma urmei, se poartă obiceiul și pe la case mai mari: vezi referendumurile care au respins constituția europeană, ulterior devenind Convenția de la Lisabona.

Au dreptate cei care susțin că acești protestatari sunt manipulați? Au dreptate, căci protestul lor este vizibil doar pentru ca CINE TREBUIE SĂ CÂȘTIGE. ”Cine trebuie” s-a stabilit în culise, departe de ochii electoratului. Au dreptate cei care susțin că protestul este încurajat de oamenii lui Soros? Au dreptate, căci dacă hoții noștri fură atât de mult, nu mai e loc pentru hoții lor! Au dreptate cei care susțin că protestele sunt încurajate de multinaționale, care vor să dea jos un Guvern ce a amenințat deja că va impozita local profiturile acestora? Au dreptate, pentru că există cu siguranță o miză și aici. Au dreptate cei care spun că ei au venit din proprie inițiativă în piață să protesteze fără să fie manipulați de nimeni? Au dreptate, că doar toată lumea protestează împotriva dușmanului comun, indifent din ce motive.

Nu cred că acest protest este organizat de oamenii lui Soros, dar cred că daca aceștia și-ar fi propus, ar fi reușit să îl preia foarte ușor. Oare chiar au făcut-o? Sorin Grindeanu susține că apreciază creativitatea protestatarilor, dar multe pancarte (deja disponibile la locul protestului) sunt uimitor de similare cu cele anti-Trump. Ce coincidență interesantă!

  

Între solidaritate şi spirit de turmă, care e soluţia?

În România, se pare că libertatea de a exprima opinii diferite nu se numește democrație, ci diviziune chiar și în rândul istoricilor. De fapt, vehemența scinziunii între părinți și copii (fiecare cu exagerările lor), între PSD-iști și anti-PSD-iști vine din faptul că românii nu au o cultură a ascultării reciproce. În plus, stau cam prost cu înţelegerea. Există unii care protestează împotriva protestatarilor, că nu au o viziune comună, că au prea multă ură, că sunt proști, că sunt manipulați, că nu sunt solidari, pierzându-se din vedere că cei care protestează în fața Guvernului nu sunt o comunitate. Nu sunt nici măcar un colectiv. Ei nu sunt animați de solidaritate decât ”împotrivă”. Ei știu clar ce NU VOR. Dacă stai să discuți cu privire la ce vor să se întâmple, formulat pozitiv, se ajunge ușor și repede la păreri diferite, pentru că motivațiile sunt diferite.

Solidaritatea este un termen frumos. La o biserică ortodoxă la care am fost în perioada protestelor din noiembrie 2015, s-a ţinut o predică frumoasă despre cum solidaritatea este o mare virtute a poporului român. Ce gând frumos! Atâta doar că ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în stradă, proteste contra aia și cealaltă, nu este solidaritate. Să vedem ce înseamnă termenul.

1. Faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. Unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ♦ Coeziune

Aşdar, primul sens se referă la răspundere comună. Însă răspundere faţă de ce anume, mai exact? Poate fi considerată masa nenominală de oameni care au protestat colo sau colo răspunzătoare pentru căderea Guvernului? Dacă da, atunci, în faţa cui răspunde? Răspunderea cui este pentru aplicarea sloganurilor în vieţile lor? Ale lor, mai exact ale fiecăruia, individual.

Aşadar, solidaritatea bazată pe înţelegere la români funcţiona cam aşa la protestele pentru Colectiv: „dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea, aşa că ar fi bine să fii furios pe cine sunt eu furios, că altfel nu mai suntem prieteni”. Comuniunea de interese nu a existat niciodată la nivelul mulţimii, există poate cel mult comuniunea de stare: unul e furios pe Guvern că au crescut taxele în cutare zonă, altul e furios pe Biserică pentru că i-a cerut preotul mai mulţi bani la nuntă (decât se aştepta), altul e furios că un prieten i-a rămas nenorocit la incendiul de la Colectiv (ce nume convenient, nu-i aşa?). Protestele organizate cu ocazia Colectiv nu au fost suficient de solidare, pentru că motivațiile erau prea diferite. De data aceasta, ținta pare a fi puțin mai clară: să dăm jos pe toată lumea și să punem alții, tot de-ai lor!

schimbarea-puterii

Aşadar, ce rămâne în comun la colectiv nu mai este decât spiritul de turmă (psihosociologic vorbind, gregarismul), o unealtă deosebit de utilă în mâinile celor care vor să mătrăşească guverne pentru a le înlocui cu altele care să dea legi după aceleaşi valori, aceleaşi interese, pentru care nici ei, nici cei ce i-au pus acolo şi nici cei din stradă nu sunt răspunzători.

Grigore Cartianu, în cartea sa, „Crimele Revoluţiei. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN”, încearcă să înţeleagă la ce se referea Silviu Brucan când caracteriza poporul român în ianuarie 1990 ca „stupid people”:

<<Un popor pe care să-l minţi la televizor şi el te crede cu sfinţenie; îl mitraliezi şi dai vina pe terorişti, iar el pune mâna pe arme şi fuge bezmetic să-l prindă; îi oferi cadavre de ofiţeri români pe care scrii „terorişti”, iar el face pipi pe mortăciuni; îi pui la conducere agenţi sovietici, stalinişti notorii, comunişti înrăiţi, iar el se uită la ei ca la salvatori providenţiali; te proclami „emanaţie a Revoluţiei”, iar el nu obervă că ai lipsit de la Revoluţie; îl serveşti cu o contrarevoluţie, iar el crede că e cea mai curată revoluţie; îi iei puterea cu care se trezise în braţe, şi el pleacă liniştit acasă; iar după toate astea, abia aştepţi să te voteze în chip democratic!”>>

  

Locul controlului

Acum, sunt curios câţi din cei care au protestat în stradă împotriva corupţiei o vor respinge, la nivel individual, atunci când aceasta le-ar aduce avantaje? Principiile se numesc aşa pentru că le urmezi şi atunci când nu-ţi convine. Oare cei care au ieşit să protesteze împotriva Guvernului n-au beneficiat niciodată de pe urmele corupţiei?

Nu am auzit vreodată vreun protest de stradă în lume care să sune cam aşa: „noi suntem de vină că i-am votat pe idioţii care sunt acum la putere!”, „noi am tolerat corupţia câtă vreme am avut câştig de pe urma ei!”, „noi am fost indiferenţi la efectele corupţiei atâta vreme cât nu ne afecta personal!”, „noi ne dăm demisia pentru că nu ne-am făcut bine treaba”. Ei, pentru aşa ceva, chiar ar trebui ceva curaj!Restul, e gargară gregară?

Tu, pentru interesele cui ai ieşi în stradă? Şi pentru răspunderea cui? Oricum nu contează: vor fi cu siguranţă nişte politicieni bucuroşi dacă mai strângi nişte prieteni şi vă manifestaţi „solidaritatea” în stil românesc. Ei au pierdut alegerile anul trecut, dar dacă se alege cu anticipate, cine știe? Poate vei vota dracul alb în locul dracului negru. Sau, pardon, roșu, am uitat…

Au dreptate oamenii care protestează? Da. Au dreptate cei care nu sunt de acord cu ei? Da. Contează? Nu. Nu contează că ai dreptate. Nu a fost niciodată suficient să ai dreptate, a constat întotdeauna cum știi să demonstrezi asta. Nu contează că protestezi. Tu, românule, meriți mult în raport cu cine ești ca ființă umană, nu în raport cu modul în care știi să ceri ce îți dorești. La urma urmei, ce îți dorești s-ar putea să nu fie ceea ce ai nevoie.

E ușor să sesizezi propaganda când nu ești de acord cu ea. E ușor să ridiculizezi lozinci generale. E ușor să citești o mulțime de articole și să te crezi informat. E ușor să crezi că susținând un anumit partid sau candidat lucrurile se vor rezolva, sau că dând jos un anumit politician sau un partid lucrurile se vor schimba. Ceea ce rămâne constant este că însăși cetățenia românească reprezintă temeiul pentru care se permite statului român să te abuzeze prin legile strâmbe care deja există. Ceea ce deranjează este plata strâmbă, nedreaptă pentru acest abuz. Statul român știe să abuzeze, dar nu și să compenseze.

  

Care vor fi rezultatele acestor demersuri?

Să zicem că demisionează Guvernul. Va fi numit un alt premier, cel mai probabil tot din PSD, pentru că altfel nu ar fi susținut și acceptat de parlamentari cabinetul pe care îl propune. Și chiar dacă s-ar organiza alegeri anticipate, PSD-ul ar lua tot majoritatea (poate nu chiar atât cât a luat în toamnă, dar configurația ierarhiei s-ar păstra cam aceeași). Consecințele pentru următoarele luni sunt destul de evidente:

  • Cei care au răcit țipând în ger vor plăti la medici tratamentele. Statul decontează parțial. Cu banii de la tine. Restul, tot protestatariii îi plătesc.

  • Tot în aceeași ordine de idei, dacă unii protestatari vor intenta un proces pentru abuzurile la care au fost supuși când protestau, avocații vor câștiga și ei o pâine. Protestatarii îi vor plăti.

  • Guvernul se așteaptă ca încasările la buget să crească anul acesta cu 15 % în condițiile în care taxele nu au fost mărite, dar au fost mărite salariile. Cine plătește? Toată lumea, desigur.

  • Klaus Iohannis va avea un oarece câștig de imagine pentru că a fost în asentimentul protestatarilor anti-PSD.

Protestatarii au considerat inadecvat ”mi-se-cuven-ismul” (entitlement) politicienilor de a stabili că unii sunt mai egali decât alții. În același timp, este bine ca și aceștia să devină conștienți că lor nu li se cuvine nimic în mod deosebit. Nimeni nu este obligat să facă ce vor ei. Ei reprezintă o minoritate în această anocrație zisă ”democrație”. Ei reprezintă o minoritate oricum ai lua-o. Și chiar dacă ar fi o majoritate, nu contează. Guvernele, Parlamentele, președinții și celelalte instituții ale statului au demonstrat cu succes până acum ignorarea unor majorități de milioane (fie că e vorba despre referendumul pentru Parlamentul Unicameral, fie că e vorba de inițiativele de referendum pentru care s-au strâns semnături).

Principalele beneficii pe care le manifestă protestarii sunt ventilarea în public a emoțiilor negative și socializarea (parcă văd peste cîțiva ani niște povești de dragoste care încep așa: ”ne-am cunoscut la proteste și parcă avea pe vino-ncoa atunci când m-am uitat la ea”).

Puterea poporului în România este dată de iluzia conferită alegerilor electorale și protestelor care ”dau jos guverne” (vezi guvernul Boc înlocuit de Guvernul Ungureanu, Guvernul Ponta înlocuit de Guvernul Cioloș, etc.). Cine caută să investigheze puțin la Constituție, bine ar fi să vizioneze documentarul lui Cornel Mihalache, ”Piepturi goale și buzunare pline”, ca să se lămurească cu privire la ce înseamnă democrația românească în spiritul Revoluției.

 

  

Tu cu ce rămâi?

Acum, pentru încheiere, câteva întrebări pentru toată lumea:

  1. Câți din participanții la protest au venit cu ele de acasă, făcute de mânuța lor, și câți le-au găsit la loc?

  2. Cum se face că în vreo două săptămâni deja s-a scos o carte cu lozincile scandate la proteste?

  3. Cum se face că majoritatea participnaților la protest au venit în grupuri?

  4. Despre câte din protestele sau subiectele despre care am scris în acest articol știai?

  5. Cât de legitim ți se pare un protest democratic cu care nu ești de acord?

  6. Cât de mult merită să plătești ca politicienii să își facă afacerile pe banii tăi?

  7. Cât de mult poți să protestezi fără să te bage politicienii în seamă?

  8. Cât de mult poți să vorbești de rău pe cei cu care nu ești de acord?

  9. Cu cine ar merita să fie înlocuit Sorin Grindeanu ca premier? Câți mai cred ca tine?

  10. Cu cine ar merita să fie înlocuit Liviu Dragnea ca președinte al Camerei Deputaților? Câți mai cred ca tine?

  11. Cu cine ar merita să fie înlocuit Călin Popescu Tăriceanu ca președinte al Senatului? Câți mai cred ca tine?

  12. Ce este mai acceptabil: să avem o constituție și legi care nu sunt respectate, sau să avem o constituție și legi strâmbe care să fie respectate?

  13. Ce partid ar putea, în termeni realiști, să preia locul fruntaș în ierarhia preferințelor electorale din România, în următorii 2 ani?

  14. Cât îți permiți să scoți din buzunar, indirect, pentru participarea la proteste?

  15. Când aleg televiziunile să pună camerele pe proteste? Oare contează mai mult numărul protestatarilor sau cauza pentru care protestează?

  16. Cine își permite să acopere mediatic un protest în direcția unei schimbări pe care nimeni nu are în plan sau în avantaje să o schimbe?

  17. Cât de mult ai citit păreri cu care nu ești de acord fără să-i insulți în mintea ta pe cei care le-au emis?

  18. Câte din argumentele pe care le servești în discuțiile pe marginea acestor subiecte le-ai găsit tu gândind individual și câte le-ai luat servite deja de la alții?

  19. E adevărat că IQ-ul unei mase de oameni este egal cu IQ-ul cel mai mic înregistrat în acea masă?

  20. Cât de mult adevărul reprezintă ceea ce vrei tu să se întâmple?

  21. Tu ce ai nevoie de fapt, din toată această poveste?

  22. Ce crezi că (ți) se cuvine să se întâmple în urma protestelor?

  23. Dacă ar fi să iei niște lecții de viață din aceste proteste și mediatizarea lor, cum ar suna aceste principii?

  24. Cum ai ști că ce crezi de fapt nu e adevărat?

  25. Cum ar putea fi puse aceste proteste în slujba unui obiectiv mai important?

  

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane








%d blogeri au apreciat asta: