Cele mai bune articole de Ștefan Alexandrescu pe Economia Online (2013-2017)

În perioada ianuarie 2013-martie 2017, am fost guest author publicat în revista Economia Online. Cu ocazia încetării apariției lunare a publicației, am alcătuit un bilanț și o ierarhizare a articolelor mele publicate de către Bogdan Căpraru, redactorul-șef, căruia îi mulțumesc pentru contribuția sa la dezvoltarea mea pe această cale. Aceste articole sunt ierarhizate nu după cât de mult am muncit eu la ele (cel mai mult am lucrat la un articol 30 de ore), nu după numărul de vizualizări, de like-uri sau de comentarii, ci după cât de mulțumit sunt eu de valoarea comunicată în respectivele articole.

41 de articole, constituite în 43 de post-uri, care ar popula 113 pagini în Microsoft Word doar cu textul.

Lună de lună, provocarea de a concepe ceva interesant, rafinat, la un nivel înalt, despre piețe, trenduri, strategie, fiscalitate, resurse umane, branding, sociologia organizațiilor îmi ridica mingea la fileu, uneori atât de mult încât în unele numere nici nu am mai ajuns să public.

Cred că există tendința pentru unii bloggeri, din momentul în care au propria platformă de publishing pe care o pun la dispoziția colaboratorilor, să lase la o parte perspectivele de colaborare cu reviste importante, pentru care să genereze conținut deosebit supus unor standarde editoriale diferite.

În cea mai mare parte din articole, am căutat să scriu despre subiecte care nu au mai fost abordate, să fac predicții pentru viitor pe baza trendurilor, să descriu mecanisme profunde care să-i aducă pe cititori cu picioarele pe pământ și să le ofere insighturi pentru propria dezvoltare personală și profesională. De aceea, ceea ce găsiți în unele din articolele de mai jos reprezintă ”the best of the best” din ceea ce pot eu concepe și le-am ales pentru unul sau mai multe din următoarele motive:

• nu mai găsiți nicăieri în altă parte în limba română exprimate aceste idei pentru că pur și simplu nu a mai publicat nimeni despre ele, deși afectează largi categorii

• reprezintă lecturi fundamentale pentru dezvoltarea personală sau profesională

• reprezintă analize chintesențiale care fac deosebiri conceptuale fundamentale care, chiar dacă se mai găsesc și în altă parte, au fost sistematizate strategic ca să fie cât mai clare și cât mai scurte

1. În împărăția orbilor, omul cu un singur ochi e rege 
2. Cu siguranță, dragă colectivitate, de la un liber-profesionist cu vervă
3. Prostituarea psihologiei în România sau Despre cum concurenţa neloiala poate distruge credibilitatea unei profesii 
4. Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea I. Companiile  și Partea II. Consumatorii
5. Perspectivele schimbării organizaţionale din paradigma nivelurilor valorilor în Romania 
6. De ce relaţiile publice nu sunt marketing
7. Specificarea posturilor, document fundamental pentru fişa postului şi anunţul de angajare
8. Cultura ascultării la români
9. Contractul psihologic în relaţiile de muncă 
10. Ce am învăţat din exerciţiul lui Brian Tracy 

 

Mulțumesc, Bogdan și Marius!

Lectură plăcută!

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Anunțuri

Deloc rezonabil, greu impresionabil – interviu cu Sorin Chelu, autorul blogului Unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com. Partea II. ”Eu n-am facut cerere ca sa ma nasc inteligent”

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne,partea a doua dintr-o discuţie cu dl. Sorin Chelu, care lucrează în consultanţă şi training workshopuri pe comunicare organizaţională şi interpersonală. Sorin are şi blogul unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com şi acesta este publicat sub pseudonim. Am publicat şi eu pe-acolo vreo două post-uri din materiale mai vechi, de acum vreo 13 ani. Sorin are de 11 ani  experienţă în consultanţă şi training, atât în companii cât şi ca freelancer, în România. Întrebările sunt formulate la per tu. Trebuie spus că Sorin are un limbaj relativ colocvial, din care nu am cenzurat nimic, aşadar aşteaptă-te la un interviu complet non-formal. Acest interviu este o galerie de tipul: „tot ce v-a fost fost frică să întrebaţi vreodată despre…”.

Iniţial, interviul a avut mai multe întrebări, iar Sorin a răspuns la majoritatea, dar le-am selectat doar pe cele care mi s-au părut cele mai interesante. Sublinierile și înclinațiile din răspunsuri îmi aparţin. Linkurile sunt la articole scrise de Sorin pe blogul lui. Răspunsurile sunt scrise de Sorin și corectate de mine în așa fel încât să respecte normele de tehnoredactare și în același timp să respecte stilul oral pe care Sorin îl are.

1. Ce este o conferinţă, după părerea ta? Cine câştigă de pe urma conferinţelor?

O conferinţă, după părerea mea este atunci când mai mulţi se adună să-i asculte pe câţiva cum vorbesc. Conferinţa este un fel de şezătoare modernă, atâta doar că la şezătoare, munceai şi mai şi beneficiai direct de pe urma muncii în timpul taifasului. La conferinţă, doar stai şi asculţi, iar dacă vrei să fii interesant, mai pui şi nişte întrebări pentru care te urăşte toată lumea. De obicei, plăteşti.

Există trei categorii profesionale care beneficiază în mod direct de pe urma conferinţelor:

a) cei care susţin şi organizează conferinţele – cei din spatele şi cei din faţa microfonului, la care ajung banii participanţilor dacă îi convingă să cumpere ceva;

b) vânzătorii din public care se duc armaţi cu discursuri persuasive şi cărţi de vizită să găsească clienţi. Cu cât conferinţa e mai scumpă, cu atât sunt şanse să găseşti clienţi cu bani. Dacă dai 100 de euro şi obţii 2 clienţi care îţi plătesc 200 de euro pentru serviciile tale, se cheamă că ai făcut profit;

c) universitarii care participă la sindrofiile profesionale – ceva mai ieftine – care o fac pentru prestigiu şi ca să mai adauge o bifă la CV.

În toată povestea asta, teoretic se încurajează dialogul, dar de obicei întrebările vin de la oameni nepregătiţi, iar respondenţii evită întrebările bune. Iar la întrebări cretine se dau răspunsuri cretine, o știu și eu, o știi și tu, o ştie toată lumea. Oamenii pregătiţi nu vin la conferinţele altora ca să discute, ci le ţin pe bani în faţa altora dispuşi să plătească.

 

2. Care este deosebirea între un specialist şi un expert?

Accepţiunea generală este aceea că pentru a te considera specialist, ai nevoie de cel puţin 1000 de ore de practică, iar pentru titlul de expert, minim 10.000 de ore de practică într-o arie foarte bine delimitată, de obicei o nişă. Cu cât nişa este mai îngustă, cu atât specialistul este mai valoros şi este mai greu să obţină experienţa necesară, mai ales dacă lucrează ca angajat. Angajaţii fac de regulă în timpul programului o mulţime de alte lucruri care nu au legătură cu specializarea lor: fac cafeaua şefului, cumpără flori pentru soţia şefului, ies la o ţigară, joacă solitaire şi socializează pe Facebook ca să treacă vremea. Un specialist nu are şanse să se formeze astfel. Cel mai probabil, el este un profesionist care a lucrat pe cont propriu într-o nişă în care ştie foarte bine ce face şi pentru ariile învecinate, are cunoştinţe şi colaboratori.

 

3. Ce părere ai despre pregătirea tinerilor care ies de pe băncile facultăţii?

Mare tâmpenie s-a făcut cu sistemul Bologna. Eu am făcut 4 ani la rând universitate. După doi ani, tot nu ştiam încă ce voiam să mă fac când aveam să devin mare. Acuma, li se cere studenţilor după nici un an jumate să aleagă subiectul licenţei şi profesorul coordonator. Apoi, s-au păstrat doar materiile profilor care aveau mai multe pile, nu cele care ar fi fost valoroase.

Mulţi tineri îşi arogă titlurile de specialist sau expert şi chiar le cred doar pentru că aşa scrie în cartea de vizită fără măcar să aibă habar ce e aia. Nu zic, sunt unele arii în care generaţia tânără crescută pe calculator poate să exceleze pe la 21-22 de ani (programare, design, fotografie, blogging) şi chiar să fie un specialist… cu condiţia să se apuce de ele de pe la 14-15 ani cel târziu şi să lase deoparte petrecerile şi băutele şi frecatul mentei şi să studieze cu pasiune chestiile în care se antrenează. Dar eu cunosc puţine asemenea exemple. În schimb, când văd pe unul care se declară specialist în resurse umane dar nu ştie să facă o fişă a postului, sau o specialistă în piar care nu e în stare să scrie un proiect, îmi vine să-i arunc pe geam. Şi când te gîndeşti că ăştia mai vor şi bani! Să zică bodaprosti că nu scriu pe bloguri despre ei!

 

4. Ce părere ai de studenţii care protestează împotriva faptului că munca lor pentru note este monetizată de către profesorii lor coordonatori, mai les în cercetare?

Cred că asta este o problemă prost înţeleasă. Cadrele didactice universitare, mai puţin profesorii universitari, nu pot trăi din rămăşiţa de salariu pe care o primesc de la stat. Ăștia mai deștepți își trag și ei niște fonduri europene, ceva. Studentul este acolo ca să înveţe. Iar cel mai potrivit este să înveţe de la cineva care chiar câştigă bani din ce predă. Aşa că studenţii care pun problema că sunt exploataţi de profesori în contextul aplicării de chestionare sau realizării de proiecte bat câmpii. Profesorii au dreptul să obţină bani pe munca studenţilor (mai ales a celor buni), fără să le ceară permisiunea, cu condiţia să nu încalce drepturile de autor. Există exemple mai grave de profesori de la facultate.

 

5. Care este deosebirea între consultantul în carieră şi consilierul în carieră?

Termenii înseamnă acelaşi lucru, car au conotaţii diferite, după părerea mea. Consultant este un termen capitalist, iar consilier un termen socialist, dacă nu te-ai uitat la ”Nașul”. Asta pentru că de obicei consultantul în carieră este un liber-profesionist care își caută singur clienţii, iar consilierul este de obicei o plantă plătită cu salariu fix de o organizaţie, cel mai adesea de stat, care aşteaptă clienţii să vină la el.

Da’ nu știu ‘ce mă întrebi pe mine, ‘ce nu-i întrebi pe labagiii ăștia de la NBCC, că marea majoritate nu-s în stare nici măcar să facă o factură, darămite să găsească un client plătitor pe cont propriu.

 

6. Sorin, eşti misogin?

Io pe cuvânt nu mă consider, dar femeile zic că sunt, aşa că trebuie să le dau dreptate. Mai ales când m-am învârtit atâta timp printre astea.

Acuma, că m-ai întrebat, trebuie totuşi să-ți zic că e o chestie care pe mine mă scoate din minţi şi după care aş tria cam orice femeie pentru a afla dacă merită să fie respectată. Prima întrebare este: „citeşti reviste pentru femei?”. A doua: „Îţi plac?”. Dacă răspunsul la doar una din întrebări este da, atunci situaţia este salvabilă. Dacă răspunsul la ambele întrebări este: da, nu are rost să mă chinui. Revistele pentru femei le învaţă cum să profite de bărbaţi, să-i exploateze, să-i înşele, cum să-şi cumpere toate briz-briz-urile inutile şi o mulţime de alte tâmpenii „feministe” pentru care merită să fie tratate ca nişte pupeze fără creier în loc de adulţi.

 

7. Ai scris aici şi aici nişte articole foarte critice despre filmul românesc, în general. Nu ţi-a fost teamă că vei fi considerat ne-patriot?

Un regizor nu se cheamă regizor dacă a făcut două jumătăţi de film şi-un scurt metraj, pe care le-a târât 5 ani. Un actor nu se numeşte actor dacă a apărut într-un singur film în viaţa lui. Toată halucinaţia asta colectivă care se numeşte „cinematografia românească” cu care te tot agiți tu ca prostu’ este o pleaşcă periculoasă, din păcate încurajată de festivalurile de la Cannes şi Berlin. Dacă un idiot de român s-a trezit să se creadă artist şi a încropit o mediocritate, toţi cronicarii se grăbesc să îi ridice o statuie iar eu trebuie să mă simt mândru că îi sunt compatriot. Haida de!

Să o luăm puţin altfel, şi să înlocuim profesia: dacă să zicem eu sunt arhitect şi sunt doar câţiva arhitecţi care fac clădiri după normele minime de siguranţă în oraşul meu, atunci eu ar trebui să mă mândresc că sunt coleg de breaslă cu aceia, sau să mă îngozesc că majoritatea caselor făcute de restul de ageamii riscă să se dărâme? Măcar o casă are cel puţin 4 stâlpi. Cinematografia românească pe cine are? Porumboiu, Solomon, Puiu, şi jumătate de Mungiu (aia care n-a furat). Păi se dărâmă casa! Problema se pune altfel în cinematografie, că nimeni nu-şi sparge capul dacă se uită la un film prost şi toată lumea se poate uita la un perete şi unul să zică: „eu cred că peretele e roz” şi altul „eu cred că peretele e maro”. În comunicarea comercială, asta se numeşte publicitate mincinoasă. În artă, se numeşte subiectivitate. D-aia îmi place mie să lucrez cu publicitarii, nu cu artiștii. Publicitarii măcar își dau seama când se mint pe ei.

 

8. Sorin, unii susţin că doreşti să epatezi şi te ascunzi în faţa unei imagini dincolo de care ai un ego prea mare. Cum comentezi asta?

În primul rând, aş fi putut să nu răspund la întrebarea asta, pentru că mi se pare destul de provocatoare. Mi-ai scris că nu trebuie să răspund la toate întrebările. Totuşi, vreau să lămuresc ceva care are foarte mare legătură cu cauza mea, arta şutului în fund.

Eu nu am făcut cerere să mă nasc inteligent, aşa m-a făcut mama. Şi m-a învăţat că nu e o ruşine să o arăt. Ce e o ruşine în schimb, este că anumite persoane se uită la ceea ce am făcut, ce am scris şi ce am spus eu şi aleg să se simtă inferiori – pe criterii ştiute de ei. Ei bine, tocmai ăștia sunt loseri, pentru că ei aleg să nu se dezvolte, ci să critice. În loc să-şi valorifice propria inteligenţă, se apucă să o critice pe-a mea. Faza amuzantă este că ei nu sunt plătiţi pentru asta, în schimb eu primesc consultanţă în branding personal gratuit. Este cineva care scrie că nu i-a plăcut discursul meu din cutare situaţie? Nu-i nimic! Înseamnă că l-a ţinut minte! A mai scris printre două înjurături şi ceva argumente care să mă ajute să-mi îmbunătăţesc prestaţia data viitoare? Bring it on! Pe mine nu mă deranjează şuturile în cur care mă ajută să mă dezvolt. Pe mine nu mă deranjează să cad, pentru că din asta învăţ. Arta de a învinge nu este despre a face totul cu succes, ci despre cum înveţi din greşeli. Eu caut să nu fac aceeaşi geşeală a doua oară.

Ce este jenent în societatea românească este faptul că nu-mi permit să scriu despre aceste lucruri cu tranşanţa pe care mi-o permit sub pseudonim, pentru că pupilul din ziua de astăzi susţine că vrea să iasă din zona de confort, dar te dă în judecată dacă îi dai un şut. În ziua de astăzi, ca să te faci observat, trebuie să deranjezi. Din cauza asta avem atât de mulţi care au succes doar deschizând gura mare şi ţipând, ca o reminescenţă de când erau mici, băteau din picioare şi primeau tot ce doresc de la nişte părinţi care n-au ştiut să-i crească.

Eu am un ego mare şi ştiu să mi-l acopăr cu argumente, numai că uneori mă satur să caut nșpe argumente şi formulări frumoase prin care să fiu corect politic. Toată ziua trebuie să fiu corect politic şi să nu supăr pe nimeni. Este dreptul meu constituţional să public şi sub zece pseudonime dacă am chef şi nu este cazul să mă justific pentru asta. Cui îi place mă citeşte. De ceilalţi nu-mi pasă. Înseamnă că cei care nu mă plac nu sunt în publicul meu ţintă. Din când în când, mai primesc şi hate mail de la oameni care nu înţeleg asta şi aleg să-şi plângă de milă. Asta e o confirmare că scriu doar pentru unii: deci dacă alţii se obosesc să îmi scrie e-mail-uri kilometrice despre ce NU le place din ce scriu eu, e clar că m-am diferenţiat şi am un public-ţintă. Mai ales că sunt suficienţi care adoră ce scriu.

 

9. Cum pot cei care citesc acest articol să intre în contact cu tine?

Având în vedere că blogul ăsta şi interviul acesta îl acord sub pseudonim, e mai greu. Dar cititorii care doresc să mă contacteze pot să lase un comentariu pe blog. Dacă mi se pare suficient de deştept comentariul, îi caut eu.

 

10. Cum ţi s-au părut întrebările? Ce atitudine ţi-au trezit?

Ca de obicei – şi asta e o mare calitate atât pentru un consultant cât şi pentru un coach – tu măcar ştii ce întrebări să pui. Cred că m-au ajutat să pun punctul pe i în anumite aspecte, dar te-a ajutat foarte mult şi faptul că ne ştim şi am mai vorbit despre lucrurile astea şi ai ştiut să abordezi aspectele care să îţi aducă ţie vizualizări. Interviul ăsta e așa, mai mult ca să reușești și tu să publici ce nu îndrăznești să spui, că doar ce ți-am scris le știi și tu. Un lucru de care trebuie să ţii cont este că dacă provoci, vei fi provocat, deci e bine să ştii să-ţi asumi asta.

 

Note finale ale redactorului:

1. Nu sunt întrutotul de acord cu ce a afirmat Sorin.

2. Nu am ştiut dinainte ce răspunsuri va da, dar am intuit anumite subiecte care pot duce răspunsuri interesante.

3. Confirm că Sorin vorbeşte chiar mai colocvial/tranşant în viaţa de zi cu zi cu apropiaţii. În acest interviu a dat dovadă de politețe și corectitudine politică. Îi mulţumesc pentru restricţia de care a dat dovadă în acest interviu și promit că nu-i mai iau interviu altă dată 🙂 .

4. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2016. Interviu realizat via e-mail.

Povestea Discerne s-a încheiat deocamdată

 

 

Scurtă retrospectivă bloggeristică

În primăvara lui 2016, am înterupt șirul publicistic cu care v-am obișnuit. După 5 ani și peste 600 de articole publice (care au rămas din vreo 800-900 publicate de-a lungul timpului), activitatea editorială a celor peste 10 oameni care au contribuit cu articole, traduceri, fotografii, grafice, design și corecturi la dezvoltarea constantă a blogului Discerne a fost înteruptă din cauza faptului că eu, inițiatorul și fondatorul, am fost prea ocupat să îmi schimb radical viața în direcția unor evoluții de carieră mai relevante.

De fapt, acest articol confirmă ceea ce probabil că cititorii au cam observat: frecvența scăzută de apariție a posturilor, pauzele mari, lipsa de activitate și de actualizări. Nu este o doar o pauză. Este o schimbare radicală.

Simt nevoia să realizez acest articol de ”rămas bun” deocamdată din perspectiva pe care o am acum și îmi cer iertare pentru faptul că nu e unul din cele mai bune articole de pe blog și, ca de obicei, nu e scurt. De aceea, în primul rând, țin să mulțumesc cititorilor care au mai rămas suficient încât să viziteze acest post. Sutele de vizitatori în fiecare zi care încă mai vizitează blogul meu, deși sunt mai puțini lună de lună (pentru că am publicat puțin și rar în ultima vreme), reprezintă confirmarea valorii sale.

Am pornit în vara 2009 bloggingul pe cont propriu scriind în limba engleză pe Analytic Vision. Am considerat că astfel pot reuși să comunic diferite idei care mie mi se par de valoare, încurajat de posibilitatea ca viziunea mea personală asupra unor subiecte profesionale să fie de folos celor interesați să aplice strategii de optimizare a activității și transformare cu scopul îmbunătățirii.

Am continuat să public pe Analytic Vision cu determinare până în vara lui 2014, chiar dacă inegal, cu o pauză între septembrie 2010-martie 2011, în primele 3 luni din 2013 și în general în perioada estivală (iulie și august sunt lunile cu cele mai scăzute vizionări pentru blogurile mele de dezvoltare personală și profesională).

În primăvara lui 2011, am pornit acest blog în limba română, care din vara lui 2013 a devenit blog colectiv. Am publicat preponderent pe marginea subiectelor de interes inițial: dezvoltare (personală, profesională și organizațională) și business (mai ales marketing și negociere). Ulterior, atenția mea s-a ramificat asupra mai multor subiecte: structuri ale personalității (mai ales corelații cu psihologia organizațională și programarea neuro-lingvistică), publicistică, cercetare, sănătate, filme, ortodoxie, recenzii și analize de cărți și evenimente. Nu e nimic rău în asta, atâta doar că am folosit acest blog în principal ca să scriu despre ce mă interesa pe MINE. Din fericire, multe din lucrurile care mă interesează pe mine ca subiecte de scris sunt și utile pentru mulți dintre voi. Din nefericire, nu (mai) sunt utile și pentru mine. Mai multe detalii despre asta, în subtitlul următor.

Pentru mine este importantă contribuția. Să aduc o schimbare semnificativă în viața oamenilor interesați să se dezvolte personal și profesional și de asemenea în viața antreprenorilor și managerilor care doresc să conducă și să dezvolte afaceri perfomante, strategice. De-a lungul carierei mele profesionale, am sprijinit sute de clienți, mai ales în consultanță și evaluare, să-și conștientizeze potențialul și să realizeze schimbări majore în viețile lor: să aleagă cariere, să treacă examene, să se angajeze, să obțină promovări, să deschidă și să dezvolte afaceri, să obțină finanțări, să-și dezvolte abilitățile, să intre în relații sentimentale satisfăcătoare. Am scris prea puțin despre asta. Și despre problemele oamenilor. Despre necazurile, confruntările, dificultățile lor. În orientarea mea spre obiective, spre dezvoltare, spre succes și productivitate, am scăpat din vedere să leg drumul de la confuzie, disperare și deznădejde către recunoaștere, validare, performanță și dezvoltare.

În căutarea mea de a reuși să identific motivele pentru care unii clienți au succese remarcabile după doar câteva ședințe de consultanță cu mine iar altora le trebuie câteva zeci, am reușit să descopăr resorturile interioare, precum și mecanismele care țin blocate resursele care ne despart de performanță: abilități, cunoștințe, motivație. De asemenea, am reușit să descopăr și câteva soluții strategice pe care nu le veți găsi în nicio carte. Lucrez deocamdată la testarea și optimizarea acestor metode pentru dezvoltarea unor cercetări și programe de training la nivel avansat. Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine angajamentul meu în oferirea unor servicii de calitate privind dezvoltarea personală, îi invit să citească articolul meu, Cum am să te sprijin să te dezvolţi personal.

 

Despre cauze pierdute, fără menajamente

Am căutat, pe acest blog, prin scris, să-mi aduc contribuția în arii unde nu exista interes și am scris despre cauze pierdute sau abandonate de alții (despre care NIMENI sau prea puțini au scris în România).

În mod deosebit, am investit destul de multă energie în a scrie în mod onest, cinstit și argumentat despre filmul românesc. Regret că am eșuat în misiunea mea de a transmite că filmul românesc are 60-70 de producții de mediu-metraj (40-59 minute) și lung-metraj pe an, din care de cele mai valoroase nu se scrie suficient și marea majoritate nici măcar nu reușește să afle. Îmi pare rău de asemenea pentru că critica românească de film nu a depășit nivelul grădiniței și tratează în continuare pe autorii de film românesc ca pe niște morți: numai despre morți se scrie numai de bine. Îmi pare rău de asemenea că festivalurile de film (tot mai multe și tot mai bune) din capitală sunt populate de atât de mulți snobi, lipsiți de cultură cinematografică și oameni ușor de spălat pe creier, atât pe scenă, cât și în public. Din fericire, îmi place să cred, ei reprezintă o minoritate (în creștere). Pot spune doar că mi-e milă de organizatori și oarecum de distribuitori, căci intențiile lor sunt bune – rezultatele mai lasă de dorit. Îmi pare rău pentru că nu am reușit să scriu sau să finalizez sau să public cronicile a câteva zeci de filme românești de anul acesta pe care le-am văzut la cinema.

Cred că undeva, în intențiile mele, m-am pierdut între detalii pe parcurs, pentru că nu am timp să mă ocup eficient de toate lucrurile care cred că ar merita atenția mea. În mod deosebit, am ajuns (destul de târziu) la concluzia că clienții din România reprezintă doar o mică parte din publicul-țintă care ar putea să beneficieze de serviciile mele.

Îmi place să mă consider un liber-profesionist independent și liber. Scriu și afirm în public și în privat ce cred față de oricine, pe orice subiect, fără să mă tem de ce zice lumea, sau că aș putea fi dat afară de undeva, sau că cineva ar putea să-mi facă vreun rău. Era o vreme când niscaiva politicieni se făceau roșii la față când veneam cu întrebări deranjante, când unor birocrați obișnuiți să doarmă în scaune le înghețau zâmbetele în fața contestațiilor mele, sau când unii autori de film primeau cu răceală și nervi cronicile mele. Asemenea incompetenți, precum și alții, pot să rămână liniștiți, căci nu i-am deranjat pentru mult timp și nici nu intenționez să-mi mai pierd mult timp cu asemenea subiecte, pentru că îmi place să consider că am alte treburi mai importante de făcut pentru oamenii care chiar vor să facă ceva în viață (nu gargară aiurea), pentru ei și alții. Cred că oamenii serioși se ocupă de business, nu de a discuta prostiile pe care le fac amatorii, chiar dacă și amatorii în domenii administrative, legislative și artistice au publicurile-lor de gură-cască, snobi și naivi.

Eu nu cred că a fi patriot înseamnă a-ți vorbi țara de bine indiferent de ce se întâmplă în ea. Cred că a fi român și a spune adevărul despre halucinațiile românilor nu se exclud și pot face chiar companie meritorie dacă vin însoțite de soluții realiste. Soluțiile realiste, de obicei, din experiența mea, nu vin sub forma și conținutul în care s-ar aștepta românii și, mai ales, nu sunt ieftine. De aceea, e un proverb românesc care spune că adevărul umblă cu capul spart. Dacă sunt disponibil ca să servesc clienții, înseamnă că uneori îmi voi asuma că nu le voi fi pe plac. Cu ceilalți, îmi permit să fiu și mai franc.

 

Pe aici nu se trece, să avem iertare!

Știu că există unele persoane care se simt deranjate de critica acidă pe care uneori o folosesc. Asta va rămâne o componentă stabilă (chiar dacă nu principală) a ce voi mai publica de acum în continuare, așa că dacă vreți să citiți diplomații politicoase sau citate drăguțe bune de înrămat, vă invit să nu mai citiți ce scriu eu și să citiți pe alții care scriu lucruri care vă plac, vă reconfortează și vă fac să credeți că lucrurile or să fie frumoase și bune fără prea mult efort din partea dvs. Sună bine, dar n-are legătură cu dezvoltarea personală.

Există unele persoane care nu reușesc să înțeleagă în mod particular legat de activitatea mea:

• că pe mine nu mă interesează să câștig bani ca să îmi cumpăr apartamente, mașini

• că eu nu lucrez pentru bani, ci pentru că îmi place munca pe care o fac

• că a fi antreprenor nu este un tupeu care merită pedepsit, ci o funcție vitală pe care oamenii cu soluții trebuie să le joace în societate și de aceea merită să fie încurajați

• că eu nu am de gând să mă angajez pentru că sunt prea ocupat să dezvolt pașii până la organizații pe care să le conduc cu succes, ale căror temelii intenționez să le pun în 2017

• ce sunt ”chestiile astea abstracte” cu care lucrez, oricare ar fi ele

• ce fac eu toată ziua și cum de lucrez de acasă, sau dintre munți (în particular, printre Alpi, în ultima vreme)

• că eu nu am nimic de demonstrat, nu țin să conving pe cineva în mod deosebit că am anumite abilități profesionale ”pe piața muncii”, ci că pe mine mai mult mă caută clienții

• că eu nu răspund la așteptări sociale sau la proiecțiile (halucinațiile) unora, ci la nevoi reale și profunde din parte unor oameni dispuși să depună efort ca să-și rezolve problemele și să-și atingă obiectivele

• că în acest articol nu am scris nimic exagerat

Nu este nicio problemă. Nu țin în mod deosebit să interacționez cu toate aceste persoane. Nu mă încurcă în vreun fel, pentru că nu stau în drumul meu, ne putem chiar ignora politicos. Nu mă adresez lor cu serviciile și produsele mele și de fapt nici nu prea am timp să vorbesc cu ele, pentru că nu sunt în publicurile mele țintă și mai ales unii riscă să-mi consume timpul degeaba.

Așadar, în perioadele următoare, nu mai implementez (deși citesc cu interes și iau considerare) sugestii decât de la persoane pentru care/cu care lucrez direct și în mod specific la ce mă interesează pe mine. Voi avea nevoie de sprijin, sfaturi și păreri mai întâi din partea unor anumite persoane pe care le voi aborda personal, apoi din partea unor publicuri-țintă interesate să testeze și să exploreze produsele și serviciile pe care le configurez și le calibrez pentru lansare în 2017.

Cu riscul de a supăra unele persoane, nu am timp să stau să caut pe cei care nu-și fac timp să mă caute pe mine. Nu prea stau pe Facebook, nu am de gând să încep prea curând și nici nu citesc profilurile și noutățile contactelor mele din rețea, așa că dacă ai ceva de comunicat cu mine, nu-mi da like, dă-mi mesaj! Sau, mai bine, pune mâna pe telefon (0729 034 883) și sună-mă!

Voi continua acest articol cu unul în care prezint pe scurt prezentul și apropiatul meu viitor profesional.

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Lista de articole despre acte administrative în resursele umane

Copyright (C) Blue Diamond Gallery. Licenţa CC By-SA 3.0 NY

De-a lungul timpului, am scris mai multe materiale de specialitate pentru utilizare în resurse umane, atât pe partea de organizare juridică internă, cât şi pe partea de psihologie organizaţională. Atunci când vorbim despre acest aspect, cei mai mulţi din cei care absolvă formările de inspector de resurse umane cu diplome oferite de statul român caută modele tipare, pe care să le preia în activitatea lor fără să gândească prea mult. Asta înseamnă că ei vor să cumpere peşte în loc să înveţe să pescuiască. Cele mai ample şi cele mai multe asemenea materiale pe care le-am lucrat au fost personalizate pentru clienţii mei. Totuşi, am oferit şi câteva mostre despre „cum se face”. Din numărul mare de vizualizări pe articolele care „oferă peşte” le au, faţă de cele care îi învaţă pe oameni „să pescuiască”, înţeleg că există un anumit număr de oameni care intră pe blogul acesta doar pentru că găseşte „mocăciuni”. Totuşi, pentru cei care vor să înveţe să gândească asemenea documente interne pe termen lung, astfel încât să evite banii aruncaţi pe fereastră din cauza incompetenţilor angajaţi aiurea, timpul şi nervii irosiţi pe campaniile de recrutare aiurea şi un turn-over rate inacceptabil, vă invit, aruncaţi o privire caldă aici.

Articolele sunt prezentate în ordinea cronologică a publicării lor în limba română, în varianta în care sunt publice acum. Articole originale scrise de Ştefan Alexandrescu. Copyright (C) 2004-2016. Lectură plăcută!

1. De ce e importantă fişa postului (15.07.2011)

2. Obligativitatea fişei postului (12.07.2012)

3. Specificarea posturilor, document fundamental pentru fisa postului si anuntul de angajare (30.06.2013)

4. Fişa postului pentru assistant manager pentru o companie de consultanţă mică din Bucureşti (25.09.2013)

5. Contractul psihologic in relatiile de munca (31.05.2014)

6. Model de fişa postului pentru manager resurse umane (16.01.2015)

7. Etica in designul si structurarea posturilor (31.10.2015) traducere a articolului “The Ethics in Job Design & Structure” (21.07.2010)

   Ştefan Alexandrescu, fondatorul blogului colectiv Discerne
   

   Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Vrei să faci bani cu lopata?

Am fost întotdeauna fascinat de toate felurile de scheme pentru a face bani. Începând cu multi-level-marketing, asigurări şi continuând cu sondaje pe internet.

Trebuie să recunosc, nu am găsit nimic care să funcţioneze cu adevărat. Am găsit acest video pe care aş vrea să-l împart cu tine, realizat de HyipNews [en, html].

De fiecare dată când primesc o ofertă incredibilă, caut pe google acea ofertă împreună cu “scam” sau “fraud”. Deci pot să aflu destul de repede. În cele mai multe cazuri, dacă ceva este prea frumos să fie adevărat, atunci nu este.

Înainte de toate, companiile multi-level-marketing. Am auzit la BizBazar ca aproape 40% din romani au fost implicaţi, cel puţin o dată în viaţa lor în afaceri de tip MLM. Chestia cu companiile MLM este faptul că, de cele mai multe ori, oamenii de succes în acest tip de afaceri se poartă şi par cu totul spălaţi pe creier. Credința în produsele pe care le vând pare aproape religioasă. Ei tratează pe oricine că pe un potențial client.

Iar termenul de „dezvoltare personală” este mai mult un concept distorsionat. Am auzit și am citit destul de mult despre independență financiară, dar știu numai două persoane care au câştigat destui bani, să zicem, pentru a cumpăra un apartament, de la companiile MLM. Una dintre ele este ca o durere în fund, spălat pe creier, iar celălalt este un tip care a păcălit o mulțime de oameni, prin promovarea unei rețele, în toată țara. Nu sunt tocmai modele de succes în viață, în opinia mea.

Nu am nimic împotriva conceptului în sine, ci modul în care aceasta a fost introdus în România este mai mult ca un joc de genul „găseşte un fraier” și nu are de fapt nimic de a face cu produsele în sine. Companiile MLM romaneşti nu sunt interesate să găsească oameni care vor rezona cu produsele lor, ci pur și simplu vânzători care le adaugă câteva puncte. Desigur, acest lucru se poate adăuga unor nevoi grozave pentru toate acele titluri: „director”, „diamant”, „lider de echipă”, etc. Să mergi la întâlnirile lor poate fi uneori distractiv.

Dar, în cele mai multe cazuri, pentru adevăraţii oameni de afaceri, acestea sunt o pierdere de timp – cu excepția cazului în care creează ei rețeaua. Toţi paşii de vânzare, punctele, procentele, nivelurile de rețea, sunt pur și simplu “praf în ochii proştilor„. Să fii la o astfel de prezentare şi să pui câteva întrebări simple, cum ar fi: „Câţi bani ai câștigat luna trecută din vânzarea produselor de unul singur?”, „Care este planul de afaceri și strategia pentru anul viitor?”, „Care sunt principalii competitori (fie alte companii MLM fie multinaționale) și care sunt avantajele tale? „,” Cât de mulți oameni din echipa ta câştigă mai mult decât investesc?”,”Care din termenii contractului sunt negociabili? ” îi vor face pe ceilalţi să te urască pentru că le strici petrecerea. Și asta nu este o atitudine de afaceri, ci o atitudine de grădiniță.

Ofertele Forex. Să faci trading pe Forex, nu te poți aștepta într-adevăr să câştigi cu 10 euro, sau 100 euro, sau 500 de euro. Sunt mărunţişuri. Încearcă un cont demo cu 100 de euro și vezi cât de limitate sunt opţiunile.

Abia poţi începe cu 1000 de euro și o sumă reală pentru a avea parte de venituri reprezentative este 10.000 de euro. Dar, mai întâi, antrenează-te cu contul demo. Încerca să vezi dacă îţi place să fii conectat tot timpul cu piaţa, să pui limite de cumpărare şi vânzare tot timpul, să calculezi profitul, să faci analiza fundamentală pe 4-5 calendare diferite, cu 4-5 indicatori pentru cel puțin 10 perechi de valută (pentru a avea cel puţin o viziune a ce se întâmplă), urmărind trenduri şi noutăţi.

Nu este foarte distractiv mai ales dacă nu ai răbdare şi nu ştii cum să estimezi. Este mai degrabă o metodă pentru dezvoltare personală. Fără niciun dubiu, este poate CEA MAI EFICIENTĂ METODĂ PENTRU DEZVOLTARE PERSONALĂ.

Arată-mi pe cineva care face bani pe Forex şi îţi voi arăta o persoană cu caracter. Pentru că totul este bazat pe inteligenţă proprie. Şi este vorba de multă muncă pentru bani pe care poţi oricând să-i pierzi. Aşa că priveşte-o ca pe o metodă de îmbogăţire rapidă. Vestea bună este că există multe companii care te învaţă pe gratis cum să lucrezi cu aceste instrumente, mult mai bine decât un broker obişnuit.

Tot felul de alte afaceri-promițătoare de internet. Din ceea ce am observat, dacă ai inteligenţa şi răbdarea de a face bani folosind schemele altor persoane pe internet, atunci ai putea să-ţi faci afacerea ta pe internet, folosind eventual, acest tip de dezvoltare ca pe o experiență. În ziua de azi cunoașterea este peste tot, trebuie doar să o selectezi. Și există atât de multe oportunități pe internet, că este cel mai probabil ca prima ofertă cu care vii în contact să nu fie cea mai bună. Deci, caută altele.

Înţelege mecanismul. Dacă poți înțelegi cum funcționează o afacere, modelul ei, poţi vedea de unde vin banii, și, pe baza aceasta, decizi dacă vrei să te implici sau nu.

De exemplu, companiile de sondaj. Pentru a fi profitabilă, o astfel de companie trebuie să aibă cel puțin 300-400 clienți, pentru a avea o rată mare de sondaje pentru fiecare operator de sondaj (care eşti,tu). Dezavantajul pentru aceste companii este că având atât de multe sondaje, nu plătesc mult pentru ele. Dar poţi conta pe o rată constantă de oferte de sondaj. Opusul este o companie cu 30-40 clienţi pentru sondaje, care ofera un venit ridicat, dar ofertele sunt mult mai rare, pentru că nu au atât de mulți clienți.

În cele din urmă, companiile cu mai mulți clienți, dar venit mai mic de sondaj, au operatorii mai satisfăcuți, cu muncă constantă și venituri constante. La asta se mai adaugă şi faptul că cele mai bune companii au obiceiul să crească venitul pe care îl poţi câştiga pe sondaj odată cu numărul sondajelor pe care le realizezi.

De ce? Pentru că cei care nu au destulă răbdare nu sunt de încredere pentru o perioadă lungă de timp. Interesul companiilor de sondaje este să aibă o masă constantă de operatori, nu o turmă de avari care caută degrabă oportunităţi facile.

În acelaşi timp, asta nu înseamnă că, aşa cum e specificat în video, nu poţi face mulţi bani dintr-o asemenea ofertă, însă este foarte probabil să nu reuşeşti pentru o perioadă lungă de timp fără a fi înşelat sau fară să pierzi toţi banii câştigaţi, investiţi, sau chiar mai mult. Este nevoie de anumite deprinderi pentru a diferenţia afacerile bune de cele rele. Şi, cel mai probabil, dacă tu le ai, deja faci suficienţi bani încât să nu ai timp să înveţi tot felul de scheme făcute de alţii.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi Cum să câştigi bani UŞOR. Citeşte aici!

Acest articol face parte dintr-o serie despre inteligenţa financiară. Citeşte aici şi alte articole.

Traducere a articolului „Wanna Make Big Money?” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Debug Your Mind la 16 septembrie 2011. Copyright © Ştefan Alexandrescu 2011 pentru versiunea în limba engleză. Traducere de Alexandra Ioana Mateiciuc. Copyright © Alexandra Ioana Mateiciuc, 2016, pentru versiunea în limba română