Arhive etichetă: publishing

Comportamentul pe Twitter (Dacă eşti la început)


Am luat câteva decizii cu privire la comportamentul pe twitter care reflectă viziunea mea despre networking, viziune pe care aş vrea s-o împart cu tine. Înainte de toate
Twitter este un instrument. Abraham Maslow a zis cândva ceva de genul: “Fii atent la cine deţine ciocanul. S-ar putea ca totul din jur să i se pară cuie”.

Am început să folosesc Twitter după ce am participat la 2 evenimente, Conferința RoTwitter şi Webstock 2009. Asta înseamnă că am văzut o mulţimeee de oameni vorbind despre ce să faci și ce să nu faci pe Twitter. Voi urmări asta în continuare. Dar, mai important decât asta este că Twitter este un instrument pentru branding personal, pe care ar fi bine să-l utilizezi în mod corespunzător. Chiar dacă nu doreşti să-l foloseşti ca pe un instrument de branding personal, aceasta nu schimbă faptul că asta este.

Desigur, Twitter este ușor de utilizat.

Dar atenție modul în care îl utilizezi. DE CE?

Mai întâi de toate, ia în considerare cine este pe Twitter.

1.Pe cine urmăreşti spune o mulțime de lucruri despre tine. Dacă, de exemplu, cineva pe care nu-l cunosc îmi cere permisiunea să-mi urmărească postările şi nu exista nimic despre el/ea pe profil, niciun link, şi nu cunosc acea persoană, verific ceea ce scrie și pe cine urmăreşte. Dacă urmăreşti 4 persoane, din care 1 este vecinul tău, NU EŞTI RELEVANT.

În al doilea rând, dacă începi să scrii, scrie lucruri interesante sau cel puțin decente, astfel încât oamenii care au decis să te urmărească să aibă ce să citească. Ceea ce scrii definește prescripţia celorlalţi despre tine. Aminteşte-ţi că fiecare utilizator primeşte postările tale după ce începe să te urmărească, ceea ce înseamnă…

2. Scrie numai lucruri relevante care împărtășesc o viziune profesională destul de interesantă pentru cei care citesc. De exemplu, urmăresc peste 100 de conturi de twitter. Nu e mult, dar dacă as avea în stream-ul meu numai lucruri de genul “M-am trezit. Bună dimineața „sau „M-am trezit. O dimineață nasoală.” aş avea impresia că-mi pierd timpul. Twitter nu este Messenger. Există anumite metode pentru a relaţiona pe twitter. Sunt numite following, DM și RT. Altfel, vei obține reacția lui Călin Fusu la Raluxa, despre care poţi citi aici, printre altele.

Apoi, când urmăreşti, cel puțin urmăreşte oameni care scriu ceva. De exemplu, i-aş urmări pe Richard Bandler, sau David Fincher, cu excepția faptului că ei nu scriu nimic. Aşa că…

3. Un strălucitor coş gol nu va fi foarte util pentru tine. Este la fel ca cei care poartă ochelari de soare oribili doar pentru a ieşi în evidenţă, evidenţiind doar faptul că habar n-au să-şi aleagă ochelarii. Dacă urmăreşti „celebrităţi” care nu scriu nimic, ai arăta că cineva care e pe Twitter doar pentru a se lăuda. Twitter este despre conținut.

Twitter, prin natura sa este un mediu foarte PUBLIC. Unul dintre lucrurile care se vor întâmpla atunci când oamenii te vor urmări este să te citeze. Deci, dacă aduci relevanță, s-ar putea ca cineva să valorifice, republicând postarea ta. Asta nu constituie e un pericol în sine. Ce vreau să spun este… De ce să-ţi pese de selectarea persoanelor cărora le permiţi să te urmărească?

De exemplu, am primit cerere de urmărire de la: spammeri, un tip care era pentru legalizarea drogurilor și nu a scris nimic original pe blog-ul său timp de o lună, o femeie care desfășoară un fel de ritual ciudat, fete îmbrăcate sumar care căutau chat-ul, etc. Am decis să nu permit acestor oameni să-mi vizioneze streamline-ul, pentru că am o responsabilitate față de conținutul meu și modul în care este folosit. Aşa că…

4. Să fii relevant/ă pe Twitter este o muncă grea. Nu e vorba despre cantitate, ci despre calitate. Nu contează cât de mulţi followeri ai, contează că ei sunt în ținta ta. Gândeşte-te la Twitter ca la un instrument pentru a exersa comunicarea în mod concentrat. Ai un public. Ai un mesaj. Ai informații. Foloseşte-le. De exemplu, am câteva sute de followeri pe Twitter. Știu că nu e mult, dar sunt mândru de fiecare dintre ei, pentru că i-am verificat. Pe toţi. M-am dus pe pagina lor, am verificat postările lor, pagina lor de web, pe cine urmăresc, cine îi urmăreşte. Dacă vrei să fi relevant, fii relevant pentru oamenii potriviţi!

Apoi, foloseşte Twitter ca sursă de informații în timp real! Obişnuiam să citesc despre evenimentele din comunicatedepresa.ro sau din buletine, să nu mai vorbim despre faptul că marile mase au iluzia că informația este la TV. Eu încă mai folosesc Web 1.0, dar dacă urmăresc oamenii potriviţi, evenimentele și toate știrile relevante vor ajunge la mine. Drept concluzie…

5. Există o diferență între date și informații. Dacă sunteți pe Twitter, puteți obține informații de la sursele de încredere. Bine ați venit în lumea reală!

Trei dintre alte motive pentru care postările mele sunt protejate, ceea ce înseamnă că nu poți vedea ce scriu decât dacă îţi permit, sunt:

6. Privacy. Când scriu ceva despre ceea ce fac acum, în viața mea, am de împărtăşit ceva ce spune despre mine: ce fac, ceea ce nu fac, ceea ce cred, ceea ce am citit, ceea ce eu consider că fiind relevant, cât de mult interacţionez, câţi oameni mă urmăresc, cine mă urmăreşte, etc.

Viața ta personală este viață și ar trebui să rămână personală. Fii atent la ce şi cât expui din aceasta. Nu poţi modifica postările pe twitter. Nu e ca un post pe wordpress pe care îl poţi edita după bunul plac. Odată ce ai pus-o acolo, poţi s-o păstrezi sau s-o ștergi. Nu-ţi va veni să crezi cât de multe informații reale poate obţine cineva care are acces la doar o parte din informațiile tale.

7. Dacă ai posibilitatea de a cunoaște publicul gratuit, de ce nu o foloseşti? Este practic un instrument care îţi permite să cunoşti exact cine este suficient de interesat să citească ceea ce scrii. Și când scriu exact, e chiar aşa! Dacă îţi ţii postările protejate, cei cărel vor vrea să citească vor trebui să îţi trimită o cerere. Poţi viziona apoi informațiile despre ei și selectezi cui îi permiţi să vizioneze profilul tău.

8. Penuria. Dacă știți că nu oricine (inclusiv orice tip care rătăceşte pe Google, care nici măcar nu știe ce este Twitter) poate vedea profilul cuiva, nu este atât de interesant, aşa e? Nu eşti atras de ceea ce oricine poate obține. Și ai toate motivele pentru aceasta. Twitter este pentru oameni inteligenţi care știu să-l folosească.

Alte 2 lucruri pe care vreau să le adaug sunt…

9. Este foarte indicat să citeşti ceea ce scriu oamenii pe care îi urmăreşti, este o dovadă de interacțiune și prezență, să nu mai vorbim bun simț. Desigur, este posibil să ai perioade când nu urmăreşti timp de o săptămână, așa cum am eu făcut săptămâna trecută. Nu e nevoie să-ţi petreci o oră pe zi citind postări pe Twitter, accesând link-uri și Re-Tweeturi, dar dacă faci asta, nivelul la care îți trăiești viața ta s-ar putea îmbunătăți în mod substanțial. Un alt lucru cu care ar trebui să fii atent este: cu cât mai multe persoane urmăreşti, cu atât va fi mai scurtă perioada acoperită de 3200 de postări pe care le vei putea vizualiza.

10. Twitter este cel mai grozav instrument de autodisciplina în ceea ce privește sursele de informare, ceea ce înseamnă că trebuie să alegi.

Pentru mai multe sfaturi cu privire la modul de a folosi Twitter, îți sugerez să consulţi Twitter Help. Dacă ți-a plăcut acest articol, te rog să recomanzi link-ul, trimite-l pe Twitter şi/sau lasă un comentariu. De asemenea, te rog să lăsa aici ca un comentariu orice alte resurse relevante cu privire la modul de a folosi Twitter pe care s-ar putea să le cunoşti. Mulţumesc.

[Later edit: La data publicării în română a acestui articol, nu mai folosesc în mod active Twitter]

Traducere a articolului „Twitter Behavior (If You Just Started)” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Analytic Vision la 8 octombrie 2009. Copyright © Ştefan Alexandrescu 2009 pentru versiunea în limba engleză. Traducere de Alexandra Ioana Mateiciuc. Copyright © Alexandra Ioana Mateiciuc, 2017, pentru versiunea în limba română

Anunțuri

Ce este mai eficient: SEO sau PPC?

27 octombrie este ziua mondială a internetului! Află aici de ce. Așadar, am ales să public în premieră în limba română acest articol tematic.

Gândindu-te la prosperitatea afacerii tale on-line, începi să te preocupi de metodele moderne de optimizare pe internet. Este o provocare să găseşti combinația potrivită pentru scopurile tale.

Ce trebuie să știi este că atât SEO (Search Engine Optimisation) cât şi PPC (Pay Per Click) sunt necesare pentru creşterea vânzărilor tale online, DACĂ ştii CÂND, CUM şi CÂT să foloseşti fiecare dintre acestea.

Pe termen lung, SEO este mai eficient decât PPC, dar trebuie să aștepți cel puțin câteva luni pentru a avea rezultate relevante. Dacă ai un site web pe care tocmai l-ai creat și nu ai atât de mult conținut, dar ai de gând să scrii, cel mai bine este să te concentrezi pe SEO. Acest lucru îţi va aduce o creștere organică care va aduce ROI (Return On Investment) în timp.

Dacă nu eşti familiarizat cu tehnicile SEO, poți angaja un consultant să lucreze pentru tine sau pentru a te antrena. Scopul SEO este de a-ţi face site-ul relevant prin propriile mijloace, şi în general costă mai puţin decât PPC. Dacă nu ai multe resurse pentru a începe şi îţi doreşti într-adevăr să creezi un produs interesant care să atragă pe termen lung, SEO este alegerea pentru tine.

Utilizarea optimă a PPC se face în două momente importante. Una este când ești la început, dar nu ai timp pentru creștere organică sau pentru un conţinut în scris, dar ai un buget. Cealaltă este, după cel puțin câteva luni de conținut scris și inteligent, SEO proactiv. Când ai un site web care are deja ceva trafic, un conținut interesant, o rată de respingere (bouncing rate) scăzută și actualizări constante, atunci vei obține cele mai bune rezultate folosind PPC.

Aceasta este o măsură foarte eficientă atunci când este orientată în mod corespunzător, pentru că vei plăti doar pentru persoanele care accesează pe link-ul promovat. Pentru PPC, e mai bine să ai un buget lunar stabil, care poate varia, pentru o afacere mică, de la câteva sute de dolari / luna, la o mie de dolari sau mai mult. Te poți aștepta ca, atunci când campaniile PPC sunt conduse de experţi, să câştigi de 5-10 ori mai mult decât investiția inițială, și asta rapid: te poţi aștepta la rezultate în 1-2 săptămâni. O campanie proastă PPC este atunci când eşti pe break-even sau, mai rău, atunci când pierzi bani.

Când externalizezi SEO şi PPC, cel mai bine este să angajezi un consultant pentru a evalua câţi bani să investeşti în fiecare dintre acestea, când și pentru cât timp. Pentru întreprinderile nişate e mai ușor la SEO decât la o companie cu un segment de activitate generală, dar în acest caz te poți aștepta o rată mai mică de ROI pentru PPC. Este normal să ai 75-95% din buget direcționat către PPC și restul pentru SEO. Totul depinde de produs, de cât de mult timp și bani eşti dispus să investeşti în site-ul tău. Dacă vrei rezultate, totul este strategie.

Traducere a articolului „What Is More Effective: SEO Or PPC? ” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Analytic Vision la 13 iulie 2012. Copyright © Ştefan Alexandrescu 2012 pentru versiunea în limba engleză. Traducere de Alexandra Ioana Mateiciuc. Copyright © Alexandra Ioana Mateiciuc, 2016, pentru versiunea în limba română

Cele mai bune articole de Ștefan Alexandrescu pe Economia Online (2013-2017)

În perioada ianuarie 2013-martie 2017, am fost guest author publicat în revista Economia Online. Cu ocazia încetării apariției lunare a publicației, am alcătuit un bilanț și o ierarhizare a articolelor mele publicate de către Bogdan Căpraru, redactorul-șef, căruia îi mulțumesc pentru contribuția sa la dezvoltarea mea pe această cale. Aceste articole sunt ierarhizate nu după cât de mult am muncit eu la ele (cel mai mult am lucrat la un articol 30 de ore), nu după numărul de vizualizări, de like-uri sau de comentarii, ci după cât de mulțumit sunt eu de valoarea comunicată în respectivele articole.

41 de articole, constituite în 43 de post-uri, care ar popula 113 pagini în Microsoft Word doar cu textul.

Lună de lună, provocarea de a concepe ceva interesant, rafinat, la un nivel înalt, despre piețe, trenduri, strategie, fiscalitate, resurse umane, branding, sociologia organizațiilor îmi ridica mingea la fileu, uneori atât de mult încât în unele numere nici nu am mai ajuns să public.

Cred că există tendința pentru unii bloggeri, din momentul în care au propria platformă de publishing pe care o pun la dispoziția colaboratorilor, să lase la o parte perspectivele de colaborare cu reviste importante, pentru care să genereze conținut deosebit supus unor standarde editoriale diferite.

În cea mai mare parte din articole, am căutat să scriu despre subiecte care nu au mai fost abordate, să fac predicții pentru viitor pe baza trendurilor, să descriu mecanisme profunde care să-i aducă pe cititori cu picioarele pe pământ și să le ofere insighturi pentru propria dezvoltare personală și profesională. De aceea, ceea ce găsiți în unele din articolele de mai jos reprezintă ”the best of the best” din ceea ce pot eu concepe și le-am ales pentru unul sau mai multe din următoarele motive:

  • nu mai găsiți nicăieri în altă parte în limba română exprimate aceste idei pentru că pur și simplu nu a mai publicat nimeni despre ele, deși afectează largi categorii

  • reprezintă lecturi fundamentale pentru dezvoltarea personală sau profesională

  • reprezintă analize chintesențiale care fac deosebiri conceptuale fundamentale care, chiar dacă se mai găsesc și în altă parte, au fost sistematizate strategic ca să fie cât mai clare și cât mai scurte

  1. În împărăția orbilor, omul cu un singur ochi e rege 
  2. Cu siguranță, dragă colectivitate, de la un liber-profesionist cu vervă
  3. Prostituarea psihologiei în România sau Despre cum concurenţa neloiala poate distruge credibilitatea unei profesii 
  4. Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea I. Companiile  și Partea II. Consumatorii
  5. Perspectivele schimbării organizaţionale din paradigma nivelurilor valorilor în Romania 
  6. De ce relaţiile publice nu sunt marketing
  7. Specificarea posturilor, document fundamental pentru fişa postului şi anunţul de angajare
  8. Cultura ascultării la români
  9. Contractul psihologic în relaţiile de muncă 
  10. Ce am învăţat din exerciţiul lui Brian Tracy 

 

Mulțumesc, Bogdan și Marius!

Lectură plăcută!

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Deloc rezonabil, greu impresionabil – interviu cu Sorin Chelu, autorul blogului Unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com. Partea II. ”Eu n-am facut cerere ca sa ma nasc inteligent”

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne,partea a doua dintr-o discuţie cu dl. Sorin Chelu, care lucrează în consultanţă şi training workshopuri pe comunicare organizaţională şi interpersonală. Sorin are şi blogul unsutinfundeunpasinainte.wordpress.com şi acesta este publicat sub pseudonim. Am publicat şi eu pe-acolo vreo două post-uri din materiale mai vechi, de acum vreo 13 ani. Sorin are de 11 ani  experienţă în consultanţă şi training, atât în companii cât şi ca freelancer, în România. Întrebările sunt formulate la per tu. Trebuie spus că Sorin are un limbaj relativ colocvial, din care nu am cenzurat nimic, aşadar aşteaptă-te la un interviu complet non-formal. Acest interviu este o galerie de tipul: „tot ce v-a fost fost frică să întrebaţi vreodată despre…”.

Iniţial, interviul a avut mai multe întrebări, iar Sorin a răspuns la majoritatea, dar le-am selectat doar pe cele care mi s-au părut cele mai interesante. Sublinierile și înclinațiile din răspunsuri îmi aparţin. Linkurile sunt la articole scrise de Sorin pe blogul lui. Răspunsurile sunt scrise de Sorin și corectate de mine în așa fel încât să respecte normele de tehnoredactare și în același timp să respecte stilul oral pe care Sorin îl are.

  1. Ce este o conferinţă, după părerea ta? Cine câştigă de pe urma conferinţelor?

O conferinţă, după părerea mea este atunci când mai mulţi se adună să-i asculte pe câţiva cum vorbesc. Conferinţa este un fel de şezătoare modernă, atâta doar că la şezătoare, munceai şi mai şi beneficiai direct de pe urma muncii în timpul taifasului. La conferinţă, doar stai şi asculţi, iar dacă vrei să fii interesant, mai pui şi nişte întrebări pentru care te urăşte toată lumea. De obicei, plăteşti.

Există trei categorii profesionale care beneficiază în mod direct de pe urma conferinţelor:

a) cei care susţin şi organizează conferinţele – cei din spatele şi cei din faţa microfonului, la care ajung banii participanţilor dacă îi convingă să cumpere ceva;

b) vânzătorii din public care se duc armaţi cu discursuri persuasive şi cărţi de vizită să găsească clienţi. Cu cât conferinţa e mai scumpă, cu atât sunt şanse să găseşti clienţi cu bani. Dacă dai 100 de euro şi obţii 2 clienţi care îţi plătesc 200 de euro pentru serviciile tale, se cheamă că ai făcut profit;

c) universitarii care participă la sindrofiile profesionale – ceva mai ieftine – care o fac pentru prestigiu şi ca să mai adauge o bifă la CV.

În toată povestea asta, teoretic se încurajează dialogul, dar de obicei întrebările vin de la oameni nepregătiţi, iar respondenţii evită întrebările bune. Iar la întrebări cretine se dau răspunsuri cretine, o știu și eu, o știi și tu, o ştie toată lumea. Oamenii pregătiţi nu vin la conferinţele altora ca să discute, ci le ţin pe bani în faţa altora dispuşi să plătească.

 

  1. Care este deosebirea între un specialist şi un expert?

Accepţiunea generală este aceea că pentru a te considera specialist, ai nevoie de cel puţin 1000 de ore de practică, iar pentru titlul de expert, minim 10.000 de ore de practică într-o arie foarte bine delimitată, de obicei o nişă. Cu cât nişa este mai îngustă, cu atât specialistul este mai valoros şi este mai greu să obţină experienţa necesară, mai ales dacă lucrează ca angajat. Angajaţii fac de regulă în timpul programului o mulţime de alte lucruri care nu au legătură cu specializarea lor: fac cafeaua şefului, cumpără flori pentru soţia şefului, ies la o ţigară, joacă solitaire şi socializează pe Facebook ca să treacă vremea. Un specialist nu are şanse să se formeze astfel. Cel mai probabil, el este un profesionist care a lucrat pe cont propriu într-o nişă în care ştie foarte bine ce face şi pentru ariile învecinate, are cunoştinţe şi colaboratori.

 

  1. Ce părere ai despre pregătirea tinerilor care ies de pe băncile facultăţii?

Mare tâmpenie s-a făcut cu sistemul Bologna. Eu am făcut 4 ani la rând universitate. După doi ani, tot nu ştiam încă ce voiam să mă fac când aveam să devin mare. Acuma, li se cere studenţilor după nici un an jumate să aleagă subiectul licenţei şi profesorul coordonator. Apoi, s-au păstrat doar materiile profilor care aveau mai multe pile, nu cele care ar fi fost valoroase.

Mulţi tineri îşi arogă titlurile de specialist sau expert şi chiar le cred doar pentru că aşa scrie în cartea de vizită fără măcar să aibă habar ce e aia. Nu zic, sunt unele arii în care generaţia tânără crescută pe calculator poate să exceleze pe la 21-22 de ani (programare, design, fotografie, blogging) şi chiar să fie un specialist… cu condiţia să se apuce de ele de pe la 14-15 ani cel târziu şi să lase deoparte petrecerile şi băutele şi frecatul mentei şi să studieze cu pasiune chestiile în care se antrenează. Dar eu cunosc puţine asemenea exemple. În schimb, când văd pe unul care se declară specialist în resurse umane dar nu ştie să facă o fişă a postului, sau o specialistă în piar care nu e în stare să scrie un proiect, îmi vine să-i arunc pe geam. Şi când te gîndeşti că ăştia mai vor şi bani! Să zică bodaprosti că nu scriu pe bloguri despre ei!

 

  1. Ce părere ai de studenţii care protestează împotriva faptului că munca lor pentru note este monetizată de către profesorii lor coordonatori, mai les în cercetare?

Cred că asta este o problemă prost înţeleasă. Cadrele didactice universitare, mai puţin profesorii universitari, nu pot trăi din rămăşiţa de salariu pe care o primesc de la stat. Ăștia mai deștepți își trag și ei niște fonduri europene, ceva. Studentul este acolo ca să înveţe. Iar cel mai potrivit este să înveţe de la cineva care chiar câştigă bani din ce predă. Aşa că studenţii care pun problema că sunt exploataţi de profesori în contextul aplicării de chestionare sau realizării de proiecte bat câmpii. Profesorii au dreptul să obţină bani pe munca studenţilor (mai ales a celor buni), fără să le ceară permisiunea, cu condiţia să nu încalce drepturile de autor. Există exemple mai grave de profesori de la facultate.

 

  1. Care este deosebirea între consultantul în carieră şi consilierul în carieră?

Termenii înseamnă acelaşi lucru, car au conotaţii diferite, după părerea mea. Consultant este un termen capitalist, iar consilier un termen socialist, dacă nu te-ai uitat la ”Nașul”. Asta pentru că de obicei consultantul în carieră este un liber-profesionist care își caută singur clienţii, iar consilierul este de obicei o plantă plătită cu salariu fix de o organizaţie, cel mai adesea de stat, care aşteaptă clienţii să vină la el.

Da’ nu știu ‘ce mă întrebi pe mine, ‘ce nu-i întrebi pe labagiii ăștia de la NBCC, că marea majoritate nu-s în stare nici măcar să facă o factură, darămite să găsească un client plătitor pe cont propriu.

 

  1. Sorin, eşti misogin?

Io pe cuvânt nu mă consider, dar femeile zic că sunt, aşa că trebuie să le dau dreptate. Mai ales când m-am învârtit atâta timp printre astea.

Acuma, că m-ai întrebat, trebuie totuşi să-ți zic că e o chestie care pe mine mă scoate din minţi şi după care aş tria cam orice femeie pentru a afla dacă merită să fie respectată. Prima întrebare este: „citeşti reviste pentru femei?”. A doua: „Îţi plac?”. Dacă răspunsul la doar una din întrebări este da, atunci situaţia este salvabilă. Dacă răspunsul la ambele întrebări este: da, nu are rost să mă chinui. Revistele pentru femei le învaţă cum să profite de bărbaţi, să-i exploateze, să-i înşele, cum să-şi cumpere toate briz-briz-urile inutile şi o mulţime de alte tâmpenii „feministe” pentru care merită să fie tratate ca nişte pupeze fără creier în loc de adulţi.

 

  1. Ai scris aici şi aici nişte articole foarte critice despre filmul românesc, în general. Nu ţi-a fost teamă că vei fi considerat ne-patriot?

Un regizor nu se cheamă regizor dacă a făcut două jumătăţi de film şi-un scurt metraj, pe care le-a târât 5 ani. Un actor nu se numeşte actor dacă a apărut într-un singur film în viaţa lui. Toată halucinaţia asta colectivă care se numeşte „cinematografia românească” cu care te tot agiți tu ca prostu’ este o pleaşcă periculoasă, din păcate încurajată de festivalurile de la Cannes şi Berlin. Dacă un idiot de român s-a trezit să se creadă artist şi a încropit o mediocritate, toţi cronicarii se grăbesc să îi ridice o statuie iar eu trebuie să mă simt mândru că îi sunt compatriot. Haida de!

Să o luăm puţin altfel, şi să înlocuim profesia: dacă să zicem eu sunt arhitect şi sunt doar câţiva arhitecţi care fac clădiri după normele minime de siguranţă în oraşul meu, atunci eu ar trebui să mă mândresc că sunt coleg de breaslă cu aceia, sau să mă îngozesc că majoritatea caselor făcute de restul de ageamii riscă să se dărâme? Măcar o casă are cel puţin 4 stâlpi. Cinematografia românească pe cine are? Porumboiu, Solomon, Puiu, şi jumătate de Mungiu (aia care n-a furat). Păi se dărâmă casa! Problema se pune altfel în cinematografie, că nimeni nu-şi sparge capul dacă se uită la un film prost şi toată lumea se poate uita la un perete şi unul să zică: „eu cred că peretele e roz” şi altul „eu cred că peretele e maro”. În comunicarea comercială, asta se numeşte publicitate mincinoasă. În artă, se numeşte subiectivitate. D-aia îmi place mie să lucrez cu publicitarii, nu cu artiștii. Publicitarii măcar își dau seama când se mint pe ei.

 

  1. Sorin, unii susţin că doreşti să epatezi şi te ascunzi în faţa unei imagini dincolo de care ai un ego prea mare. Cum comentezi asta?

În primul rând, aş fi putut să nu răspund la întrebarea asta, pentru că mi se pare destul de provocatoare. Mi-ai scris că nu trebuie să răspund la toate întrebările. Totuşi, vreau să lămuresc ceva care are foarte mare legătură cu cauza mea, arta şutului în fund.

Eu nu am făcut cerere să mă nasc inteligent, aşa m-a făcut mama. Şi m-a învăţat că nu e o ruşine să o arăt. Ce e o ruşine în schimb, este că anumite persoane se uită la ceea ce am făcut, ce am scris şi ce am spus eu şi aleg să se simtă inferiori – pe criterii ştiute de ei. Ei bine, tocmai ăștia sunt loseri, pentru că ei aleg să nu se dezvolte, ci să critice. În loc să-şi valorifice propria inteligenţă, se apucă să o critice pe-a mea. Faza amuzantă este că ei nu sunt plătiţi pentru asta, în schimb eu primesc consultanţă în branding personal gratuit. Este cineva care scrie că nu i-a plăcut discursul meu din cutare situaţie? Nu-i nimic! Înseamnă că l-a ţinut minte! A mai scris printre două înjurături şi ceva argumente care să mă ajute să-mi îmbunătăţesc prestaţia data viitoare? Bring it on! Pe mine nu mă deranjează şuturile în cur care mă ajută să mă dezvolt. Pe mine nu mă deranjează să cad, pentru că din asta învăţ. Arta de a învinge nu este despre a face totul cu succes, ci despre cum înveţi din greşeli. Eu caut să nu fac aceeaşi geşeală a doua oară.

Ce este jenent în societatea românească este faptul că nu-mi permit să scriu despre aceste lucruri cu tranşanţa pe care mi-o permit sub pseudonim, pentru că pupilul din ziua de astăzi susţine că vrea să iasă din zona de confort, dar te dă în judecată dacă îi dai un şut. În ziua de astăzi, ca să te faci observat, trebuie să deranjezi. Din cauza asta avem atât de mulţi care au succes doar deschizând gura mare şi ţipând, ca o reminescenţă de când erau mici, băteau din picioare şi primeau tot ce doresc de la nişte părinţi care n-au ştiut să-i crească.

Eu am un ego mare şi ştiu să mi-l acopăr cu argumente, numai că uneori mă satur să caut nșpe argumente şi formulări frumoase prin care să fiu corect politic. Toată ziua trebuie să fiu corect politic şi să nu supăr pe nimeni. Este dreptul meu constituţional să public şi sub zece pseudonime dacă am chef şi nu este cazul să mă justific pentru asta. Cui îi place mă citeşte. De ceilalţi nu-mi pasă. Înseamnă că cei care nu mă plac nu sunt în publicul meu ţintă. Din când în când, mai primesc şi hate mail de la oameni care nu înţeleg asta şi aleg să-şi plângă de milă. Asta e o confirmare că scriu doar pentru unii: deci dacă alţii se obosesc să îmi scrie e-mail-uri kilometrice despre ce NU le place din ce scriu eu, e clar că m-am diferenţiat şi am un public-ţintă. Mai ales că sunt suficienţi care adoră ce scriu.

 

  1. Cum pot cei care citesc acest articol să intre în contact cu tine?

Având în vedere că blogul ăsta şi interviul acesta îl acord sub pseudonim, e mai greu. Dar cititorii care doresc să mă contacteze pot să lase un comentariu pe blog. Dacă mi se pare suficient de deştept comentariul, îi caut eu.

 

  1. Cum ţi s-au părut întrebările? Ce atitudine ţi-au trezit?

Ca de obicei – şi asta e o mare calitate atât pentru un consultant cât şi pentru un coach – tu măcar ştii ce întrebări să pui. Cred că m-au ajutat să pun punctul pe i în anumite aspecte, dar te-a ajutat foarte mult şi faptul că ne ştim şi am mai vorbit despre lucrurile astea şi ai ştiut să abordezi aspectele care să îţi aducă ţie vizualizări. Interviul ăsta e așa, mai mult ca să reușești și tu să publici ce nu îndrăznești să spui, că doar ce ți-am scris le știi și tu. Un lucru de care trebuie să ţii cont este că dacă provoci, vei fi provocat, deci e bine să ştii să-ţi asumi asta.

 

Note finale ale redactorului:

  1. Nu sunt întrutotul de acord cu ce a afirmat Sorin.

  2. Nu am ştiut dinainte ce răspunsuri va da, dar am intuit anumite subiecte care pot duce răspunsuri interesante.

  3. Confirm că Sorin vorbeşte chiar mai colocvial/tranşant în viaţa de zi cu zi cu apropiaţii. În acest interviu a dat dovadă de politețe și corectitudine politică. Îi mulţumesc pentru restricţia de care a dat dovadă în acest interviu și promit că nu-i mai iau interviu altă dată 🙂 .

  4. Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, 2016. Interviu realizat via e-mail.

Povestea Discerne s-a încheiat deocamdată

time

 

 

Scurtă retrospectivă bloggeristică

În primăvara lui 2016, am înterupt șirul publicistic cu care v-am obișnuit. După 5 ani și peste 600 de articole publice (care au rămas din vreo 800-900 publicate de-a lungul timpului), activitatea editorială a celor peste 10 oameni care au contribuit cu articole, traduceri, fotografii, grafice, design și corecturi la dezvoltarea constantă a blogului Discerne a fost înteruptă din cauza faptului că eu, inițiatorul și fondatorul, am fost prea ocupat să îmi schimb radical viața în direcția unor evoluții de carieră mai relevante.

De fapt, acest articol confirmă ceea ce probabil că cititorii au cam observat: frecvența scăzută de apariție a posturilor, pauzele mari, lipsa de activitate și de actualizări. Nu este o doar o pauză. Este o schimbare radicală.

Simt nevoia să realizez acest articol de ”rămas bun” deocamdată din perspectiva pe care o am acum și îmi cer iertare pentru faptul că nu e unul din cele mai bune articole de pe blog și, ca de obicei, nu e scurt. De aceea, în primul rând, țin să mulțumesc cititorilor care au mai rămas suficient încât să viziteze acest post. Sutele de vizitatori în fiecare zi care încă mai vizitează blogul meu, deși sunt mai puțini lună de lună (pentru că am publicat puțin și rar în ultima vreme), reprezintă confirmarea valorii sale.

Am pornit în vara 2009 bloggingul pe cont propriu scriind în limba engleză pe Analytic Vision. Am considerat că astfel pot reuși să comunic diferite idei care mie mi se par de valoare, încurajat de posibilitatea ca viziunea mea personală asupra unor subiecte profesionale să fie de folos celor interesați să aplice strategii de optimizare a activității și transformare cu scopul îmbunătățirii.

Am continuat să public pe Analytic Vision cu determinare până în vara lui 2014, chiar dacă inegal, cu o pauză între septembrie 2010-martie 2011, în primele 3 luni din 2013 și în general în perioada estivală (iulie și august sunt lunile cu cele mai scăzute vizionări pentru blogurile mele de dezvoltare personală și profesională).

În primăvara lui 2011, am pornit acest blog în limba română, care din vara lui 2013 a devenit blog colectiv. Am publicat preponderent pe marginea subiectelor de interes inițial: dezvoltare (personală, profesională și organizațională) și business (mai ales marketing și negociere). Ulterior, atenția mea s-a ramificat asupra mai multor subiecte: structuri ale personalității (mai ales corelații cu psihologia organizațională și programarea neuro-lingvistică), publicistică, cercetare, sănătate, filme, ortodoxie, recenzii și analize de cărți și evenimente. Nu e nimic rău în asta, atâta doar că am folosit acest blog în principal ca să scriu despre ce mă interesa pe MINE. Din fericire, multe din lucrurile care mă interesează pe mine ca subiecte de scris sunt și utile pentru mulți dintre voi. Din nefericire, nu (mai) sunt utile și pentru mine. Mai multe detalii despre asta, în subtitlul următor.

Pentru mine este importantă contribuția. Să aduc o schimbare semnificativă în viața oamenilor interesați să se dezvolte personal și profesional și de asemenea în viața antreprenorilor și managerilor care doresc să conducă și să dezvolte afaceri perfomante, strategice. De-a lungul carierei mele profesionale, am sprijinit sute de clienți, mai ales în consultanță și evaluare, să-și conștientizeze potențialul și să realizeze schimbări majore în viețile lor: să aleagă cariere, să treacă examene, să se angajeze, să obțină promovări, să deschidă și să dezvolte afaceri, să obțină finanțări, să-și dezvolte abilitățile, să intre în relații sentimentale satisfăcătoare. Am scris prea puțin despre asta. Și despre problemele oamenilor. Despre necazurile, confruntările, dificultățile lor. În orientarea mea spre obiective, spre dezvoltare, spre succes și productivitate, am scăpat din vedere să leg drumul de la confuzie, disperare și deznădejde către recunoaștere, validare, performanță și dezvoltare.

În căutarea mea de a reuși să identific motivele pentru care unii clienți au succese remarcabile după doar câteva ședințe de consultanță cu mine iar altora le trebuie câteva zeci, am reușit să descopăr resorturile interioare, precum și mecanismele care țin blocate resursele care ne despart de performanță: abilități, cunoștințe, motivație. De asemenea, am reușit să descopăr și câteva soluții strategice pe care nu le veți găsi în nicio carte. Lucrez deocamdată la testarea și optimizarea acestor metode pentru dezvoltarea unor cercetări și programe de training la nivel avansat. Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine angajamentul meu în oferirea unor servicii de calitate privind dezvoltarea personală, îi invit să citească articolul meu, Cum am să te sprijin să te dezvolţi personal.

 

Despre cauze pierdute, fără menajamente

Am căutat, pe acest blog, prin scris, să-mi aduc contribuția în arii unde nu exista interes și am scris despre cauze pierdute sau abandonate de alții (despre care NIMENI sau prea puțini au scris în România).

În mod deosebit, am investit destul de multă energie în a scrie în mod onest, cinstit și argumentat despre filmul românesc. Regret că am eșuat în misiunea mea de a transmite că filmul românesc are 60-70 de producții de mediu-metraj (40-59 minute) și lung-metraj pe an, din care de cele mai valoroase nu se scrie suficient și marea majoritate nici măcar nu reușește să afle. Îmi pare rău de asemenea pentru că critica românească de film nu a depășit nivelul grădiniței și tratează în continuare pe autorii de film românesc ca pe niște morți: numai despre morți se scrie numai de bine. Îmi pare rău de asemenea că festivalurile de film (tot mai multe și tot mai bune) din capitală sunt populate de atât de mulți snobi, lipsiți de cultură cinematografică și oameni ușor de spălat pe creier, atât pe scenă, cât și în public. Din fericire, îmi place să cred, ei reprezintă o minoritate (în creștere). Pot spune doar că mi-e milă de organizatori și oarecum de distribuitori, căci intențiile lor sunt bune – rezultatele mai lasă de dorit. Îmi pare rău pentru că nu am reușit să scriu sau să finalizez sau să public cronicile a câteva zeci de filme românești de anul acesta pe care le-am văzut la cinema.

Cred că undeva, în intențiile mele, m-am pierdut între detalii pe parcurs, pentru că nu am timp să mă ocup eficient de toate lucrurile care cred că ar merita atenția mea. În mod deosebit, am ajuns (destul de târziu) la concluzia că clienții din România reprezintă doar o mică parte din publicul-țintă care ar putea să beneficieze de serviciile mele.

Îmi place să mă consider un liber-profesionist independent și liber. Scriu și afirm în public și în privat ce cred față de oricine, pe orice subiect, fără să mă tem de ce zice lumea, sau că aș putea fi dat afară de undeva, sau că cineva ar putea să-mi facă vreun rău. Era o vreme când niscaiva politicieni se făceau roșii la față când veneam cu întrebări deranjante, când unor birocrați obișnuiți să doarmă în scaune le înghețau zâmbetele în fața contestațiilor mele, sau când unii autori de film primeau cu răceală și nervi cronicile mele. Asemenea incompetenți, precum și alții, pot să rămână liniștiți, căci nu i-am deranjat pentru mult timp și nici nu intenționez să-mi mai pierd mult timp cu asemenea subiecte, pentru că îmi place să consider că am alte treburi mai importante de făcut pentru oamenii care chiar vor să facă ceva în viață (nu gargară aiurea), pentru ei și alții. Cred că oamenii serioși se ocupă de business, nu de a discuta prostiile pe care le fac amatorii, chiar dacă și amatorii în domenii administrative, legislative și artistice au publicurile-lor de gură-cască, snobi și naivi.

Eu nu cred că a fi patriot înseamnă a-ți vorbi țara de bine indiferent de ce se întâmplă în ea. Cred că a fi român și a spune adevărul despre halucinațiile românilor nu se exclud și pot face chiar companie meritorie dacă vin însoțite de soluții realiste. Soluțiile realiste, de obicei, din experiența mea, nu vin sub forma și conținutul în care s-ar aștepta românii și, mai ales, nu sunt ieftine. De aceea, e un proverb românesc care spune că adevărul umblă cu capul spart. Dacă sunt disponibil ca să servesc clienții, înseamnă că uneori îmi voi asuma că nu le voi fi pe plac. Cu ceilalți, îmi permit să fiu și mai franc.

 

Pe aici nu se trece, să avem iertare!

Știu că există unele persoane care se simt deranjate de critica acidă pe care uneori o folosesc. Asta va rămâne o componentă stabilă (chiar dacă nu principală) a ce voi mai publica de acum în continuare, așa că dacă vreți să citiți diplomații politicoase sau citate drăguțe bune de înrămat, vă invit să nu mai citiți ce scriu eu și să citiți pe alții care scriu lucruri care vă plac, vă reconfortează și vă fac să credeți că lucrurile or să fie frumoase și bune fără prea mult efort din partea dvs. Sună bine, dar n-are legătură cu dezvoltarea personală.

Există unele persoane care nu reușesc să înțeleagă în mod particular legat de activitatea mea:

  • că pe mine nu mă interesează să câștig bani ca să îmi cumpăr apartamente, mașini

  • că eu nu lucrez pentru bani, ci pentru că îmi place munca pe care o fac

  • că a fi antreprenor nu este un tupeu care merită pedepsit, ci o funcție vitală pe care oamenii cu soluții trebuie să le joace în societate și de aceea merită să fie încurajați

  • că eu nu am de gând să mă angajez pentru că sunt prea ocupat să dezvolt pașii până la organizații pe care să le conduc cu succes, ale căror temelii intenționez să le pun în 2017

  • ce sunt ”chestiile astea abstracte” cu care lucrez, oricare ar fi ele

  • ce fac eu toată ziua și cum de lucrez de acasă, sau dintre munți (în particular, printre Alpi, în ultima vreme)

  • că eu nu am nimic de demonstrat, nu țin să conving pe cineva în mod deosebit că am anumite abilități profesionale ”pe piața muncii”, ci că pe mine mai mult mă caută clienții

  • că eu nu răspund la așteptări sociale sau la proiecțiile (halucinațiile) unora, ci la nevoi reale și profunde din parte unor oameni dispuși să depună efort ca să-și rezolve problemele și să-și atingă obiectivele

  • că în acest articol nu am scris nimic exagerat

Nu este nicio problemă. Nu țin în mod deosebit să interacționez cu toate aceste persoane. Nu mă încurcă în vreun fel, pentru că nu stau în drumul meu, ne putem chiar ignora politicos. Nu mă adresez lor cu serviciile și produsele mele și de fapt nici nu prea am timp să vorbesc cu ele, pentru că nu sunt în publicurile mele țintă și mai ales unii riscă să-mi consume timpul degeaba.

Așadar, în perioadele următoare, nu mai implementez (deși citesc cu interes și iau considerare) sugestii decât de la persoane pentru care/cu care lucrez direct și în mod specific la ce mă interesează pe mine. Voi avea nevoie de sprijin, sfaturi și păreri mai întâi din partea unor anumite persoane pe care le voi aborda personal, apoi din partea unor publicuri-țintă interesate să testeze și să exploreze produsele și serviciile pe care le configurez și le calibrez pentru lansare în 2017.

Cu riscul de a supăra unele persoane, nu am timp să stau să caut pe cei care nu-și fac timp să mă caute pe mine. Nu prea stau pe Facebook, nu am de gând să încep prea curând și nici nu citesc profilurile și noutățile contactelor mele din rețea, așa că dacă ai ceva de comunicat cu mine, nu-mi da like, dă-mi mesaj! Sau, mai bine, pune mâna pe telefon (0729 034 883) și sună-mă!

Voi continua acest articol cu unul în care prezint pe scurt prezentul și apropiatul meu viitor profesional.

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.