Arhive categorie: marketing

Întoarce atenția clienților către tine scriind convingător!

 

N.r.

Astăzi debutează în premieră absolută pe internet cu un articol original o colaboratoare mai veche a blogului Discerne, ale cărei traduceri poate că le-ai citit în ultimii doi ani.

Este vorba despre Alexandra Ioana Mateiciuc, traducător și freelancer în domeniul copywritingului. Pe Alexandra o caracterizează energia entuziastă și logica gândirii mature pe care le poate aplica la sisteme complexe. Cu o experiență de peste 5 ani în vânzări, Alexandra a început să-și folosească creativitatea și să-și antreneze persuasiunea și în scris. Iată prima ei publicație originală. O felicit și vă invit să îi urăm împreună succes! Dacă îți place acest articol, dă-l mai departe!

[Introducere de Ștefan Alexandrescu]

pentru George – mulțumiri pentru susținere

 

Ce înseamnă copywriting?

Atunci când vorbim despre copywriting, vorbim despre a scrie texte cu scopul de a vinde, de a convinge sau a îndemna la acțiune un public-țintă. Un copywriter are ca scop unic acela de a determina publicul să ia o decizie, de cele mai multe ori aceea de a cumpăra un serviciu sau un produs.

Copywritingul trebuie să fie persuasiv, direct și simplu. Se folosește de artificii retorice și este deseori lipsit de informații detaliate, tocmai pentru că scopul său este acela de a obține o reacție imediată.

Un call to action, un slogan, un mesaj de promovare a unui produs ori serviciu, toate acestea respectă anumite reguli de redactare: accentul pe beneficiile consumatorului, centrarea mesajului pe public, cuvinte puternice, verbe dinamice etc.

 

Care sunt beneficiile dacă înveţi copywriting.

În primul rând, vei învăţa să comunici eficient şi persuasiv. Vei învăţa să-i duci pe ceilalţi în direcţia dorită de tine. Eu, de exemplu, am învăţat să-mi exprim sentimentele într-un mod eficient. Relaţiile de prietenie și de familie s-au îmbunătăţit semnificativ.

În al doilea rând înveți să-ți promovezi singur produsele și serviciile. Nu va trebui să angajezi pe cineva să o facă pentru tine. Te poate învăţa ŞTEFAN🙂

 

Cum se face.

Pentru a vinde un produs trebuie, înainte de toate, să identifici o problemă sau o necesitate a publicului căruia te adresezi. Clientul trebuie să înțeleagă beneficiul pe care îl va avea dacă te contactează sau cumpăra de la tine.

1) Introducerea trebuie să fie o frază relevantă care să trezească curiozitatea. Cititorul trebuie să se regăsească în ceea ce scrii. De exemplu: „Nu ești satisfăcut de crema ta de față? Ai pielea prea uscată și nu găsești un produs care să ți se potrivească? Atunci…”

Nu repeta titlul în introducere, ci oferă informații despre ceea ce urmează să explici și invită-l pe client să citească mai departe.

E simplu! Gândește-te la orice situație în care ai putea să îmbunătăţeşti ceva, și produsul care te-ar ajuta s-o faci. Restul, vine de la sine, cu puțina imaginaţie, desigur.

Dacă „lansezi” o problemă, publicul se regăseşte, tu îi oferi soluția pe tavă, clientului potențial îi va fi ușor să te țină minte sau chiar să pună mâna pe telefon. Trăim într-o societate copleşită de produse și servicii, iar ceea ce-l va face pe om să aleagă serviciul tău este ușurința cu care îl poate obţine. Nimeni nu vrea să se străduiască să găsească ceea de care are nevoie. Un text, clar, scris cu entuziasm și pasiune va face diferența.

2) Conţinutul trebuie să fie despre informaţie. După ce ai individuat problema și ai oferit soluția într-un mod simplu și eficient, astfel încât cititorul să perceapă ca fiind ușor ceea ce urmează să facă, îl inviți la acțiune. Creează impresia că totul este pregătit și ca tot ce trebuie să facă e să pună mâna pe telefon! Ar fi bine să ai și un bonus pentru cei ce te contactează imediat sau până la o anumită dată: un detaliu surpriză sau o reducere.

În cele ce urmează, prezintă-te, pe scurt, pentru a crea o idee despre cine va fi la celălalt capăt al firului. Nu intră, însă, în amănunte plictisitoare. Scrie exact ceea ce este relevant pentru acel serviciu/produs. Dacă începi să bați câmpii, cel mai probabil cititorul se va plictisi înainte de a ajunge la finalul mesajului.

3) În concluzie, fă un rezumat a tot ceea ce ai specificat în conţinut. Folosește un font diferit, astfel încât privirea celui ce scanează textul să fie atrasă de rândurile finale. Încheie cu un îndemn, scrie-ţi datele de contact și un link (dacă există) precedate de un verb ce invită la acțiune (call to action).

 

Cui ne adresăm?

Este foarte important să știi cui vrei să vinzi. Indentifică un public potenţial interesat de serviciile tale sau produsul tău. Este bine să le știi obiceiurile, nevoile, problemele cu care se confruntă cel mai des. Este indicat să vorbești cu anumite persoane și să întrebi cât ar plăti pentru ceea ce îți propui tu să oferi. În funcție de răspuns, poți să aplici sau să schimbi strategia, ceea ce te poate aduce mai aproape de succes.

 

Ce limbaj să folosim?

Cred că nu este bine să ne oprim la sloganuri de acum 100 de ani. Ar fi interesant ne jucăm cu creativitatea. Același limbaj folosit iar și iar poate plictisi, iar (ai prins ideea?) publicul potențial interesat de produsul „nou” își va redirecţiona atenția către fraze și sloganuri noi, distractive, simple. Pentru exerciții creative și pentru a nu cădea în capcana limbajului de lemn, vezi aici.

 

Să ne inspirăm sau nu din povești?

Eu cred că folosirea personajelor din basme poate aduce amintiri plăcute din copilărie, clientul se relaxează, zâmbeşte și este mai deschis oportunităţilor. Construiește nevoia cumpărătorului în jurul unei povești cu final fericit în care el este eroul sau prințesa.

De multe ori, nu produsul contează, ci povestea din spatele acestuia. Să distingem între preț și valoare și să lăsăm clientul să decidă cât ar valora pentru el/ea serviciu/produsul promovat!

 

Guest post de Alexandra Ioana Mateiciuc. Copyright © Alexandra Ioana Mateiciuc, 2017. Publicat în premieră pe blogul colectiv Discerne, 8 noiembrie 2017.

Anunțuri

Ce este mai eficient: SEO sau PPC?

27 octombrie este ziua mondială a internetului! Află aici de ce. Așadar, am ales să public în premieră în limba română acest articol tematic.

Gândindu-te la prosperitatea afacerii tale on-line, începi să te preocupi de metodele moderne de optimizare pe internet. Este o provocare să găseşti combinația potrivită pentru scopurile tale.

Ce trebuie să știi este că atât SEO (Search Engine Optimisation) cât şi PPC (Pay Per Click) sunt necesare pentru creşterea vânzărilor tale online, DACĂ ştii CÂND, CUM şi CÂT să foloseşti fiecare dintre acestea.

Pe termen lung, SEO este mai eficient decât PPC, dar trebuie să aștepți cel puțin câteva luni pentru a avea rezultate relevante. Dacă ai un site web pe care tocmai l-ai creat și nu ai atât de mult conținut, dar ai de gând să scrii, cel mai bine este să te concentrezi pe SEO. Acest lucru îţi va aduce o creștere organică care va aduce ROI (Return On Investment) în timp.

Dacă nu eşti familiarizat cu tehnicile SEO, poți angaja un consultant să lucreze pentru tine sau pentru a te antrena. Scopul SEO este de a-ţi face site-ul relevant prin propriile mijloace, şi în general costă mai puţin decât PPC. Dacă nu ai multe resurse pentru a începe şi îţi doreşti într-adevăr să creezi un produs interesant care să atragă pe termen lung, SEO este alegerea pentru tine.

Utilizarea optimă a PPC se face în două momente importante. Una este când ești la început, dar nu ai timp pentru creștere organică sau pentru un conţinut în scris, dar ai un buget. Cealaltă este, după cel puțin câteva luni de conținut scris și inteligent, SEO proactiv. Când ai un site web care are deja ceva trafic, un conținut interesant, o rată de respingere (bouncing rate) scăzută și actualizări constante, atunci vei obține cele mai bune rezultate folosind PPC.

Aceasta este o măsură foarte eficientă atunci când este orientată în mod corespunzător, pentru că vei plăti doar pentru persoanele care accesează pe link-ul promovat. Pentru PPC, e mai bine să ai un buget lunar stabil, care poate varia, pentru o afacere mică, de la câteva sute de dolari / luna, la o mie de dolari sau mai mult. Te poți aștepta ca, atunci când campaniile PPC sunt conduse de experţi, să câştigi de 5-10 ori mai mult decât investiția inițială, și asta rapid: te poţi aștepta la rezultate în 1-2 săptămâni. O campanie proastă PPC este atunci când eşti pe break-even sau, mai rău, atunci când pierzi bani.

Când externalizezi SEO şi PPC, cel mai bine este să angajezi un consultant pentru a evalua câţi bani să investeşti în fiecare dintre acestea, când și pentru cât timp. Pentru întreprinderile nişate e mai ușor la SEO decât la o companie cu un segment de activitate generală, dar în acest caz te poți aștepta o rată mai mică de ROI pentru PPC. Este normal să ai 75-95% din buget direcționat către PPC și restul pentru SEO. Totul depinde de produs, de cât de mult timp și bani eşti dispus să investeşti în site-ul tău. Dacă vrei rezultate, totul este strategie.

Traducere a articolului „What Is More Effective: SEO Or PPC? ” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Analytic Vision la 13 iulie 2012. Traducere de AIM. Copyright © Ştefan Alexandrescu

Cele mai bune articole de Ștefan Alexandrescu pe Economia Online (2013-2017)

În perioada ianuarie 2013-martie 2017, am fost guest author publicat în revista Economia Online. Cu ocazia încetării apariției lunare a publicației, am alcătuit un bilanț și o ierarhizare a articolelor mele publicate de către Bogdan Căpraru, redactorul-șef, căruia îi mulțumesc pentru contribuția sa la dezvoltarea mea pe această cale. Aceste articole sunt ierarhizate nu după cât de mult am muncit eu la ele (cel mai mult am lucrat la un articol 30 de ore), nu după numărul de vizualizări, de like-uri sau de comentarii, ci după cât de mulțumit sunt eu de valoarea comunicată în respectivele articole.

41 de articole, constituite în 43 de post-uri, care ar popula 113 pagini în Microsoft Word doar cu textul.

Lună de lună, provocarea de a concepe ceva interesant, rafinat, la un nivel înalt, despre piețe, trenduri, strategie, fiscalitate, resurse umane, branding, sociologia organizațiilor îmi ridica mingea la fileu, uneori atât de mult încât în unele numere nici nu am mai ajuns să public.

Cred că există tendința pentru unii bloggeri, din momentul în care au propria platformă de publishing pe care o pun la dispoziția colaboratorilor, să lase la o parte perspectivele de colaborare cu reviste importante, pentru care să genereze conținut deosebit supus unor standarde editoriale diferite.

În cea mai mare parte din articole, am căutat să scriu despre subiecte care nu au mai fost abordate, să fac predicții pentru viitor pe baza trendurilor, să descriu mecanisme profunde care să-i aducă pe cititori cu picioarele pe pământ și să le ofere insighturi pentru propria dezvoltare personală și profesională. De aceea, ceea ce găsiți în unele din articolele de mai jos reprezintă ”the best of the best” din ceea ce pot eu concepe și le-am ales pentru unul sau mai multe din următoarele motive:

  • nu mai găsiți nicăieri în altă parte în limba română exprimate aceste idei pentru că pur și simplu nu a mai publicat nimeni despre ele, deși afectează largi categorii

  • reprezintă lecturi fundamentale pentru dezvoltarea personală sau profesională

  • reprezintă analize chintesențiale care fac deosebiri conceptuale fundamentale care, chiar dacă se mai găsesc și în altă parte, au fost sistematizate strategic ca să fie cât mai clare și cât mai scurte

  1. În împărăția orbilor, omul cu un singur ochi e rege 
  2. Cu siguranță, dragă colectivitate, de la un liber-profesionist cu vervă
  3. Prostituarea psihologiei în România sau Despre cum concurenţa neloiala poate distruge credibilitatea unei profesii 
  4. Pledoarie pentru branding în civilizaţia Disneyland. Partea I. Companiile  și Partea II. Consumatorii
  5. Perspectivele schimbării organizaţionale din paradigma nivelurilor valorilor în Romania 
  6. De ce relaţiile publice nu sunt marketing
  7. Specificarea posturilor, document fundamental pentru fişa postului şi anunţul de angajare
  8. Cultura ascultării la români
  9. Contractul psihologic în relaţiile de muncă 
  10. Ce am învăţat din exerciţiul lui Brian Tracy 

 

Mulțumesc, Bogdan și Marius!

Lectură plăcută!

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Despre lideri în politica românească

Introducere

Am ales să risc să-mi dau și eu cu părerea în mod public despre subiecte electorale. De obicei, nu spun nici măcar prietenilor cu cine votez, iar subiectul nu mă preocupă în mod deosebit. Totuși, în cel puțin 3 poziții, procesul electoral mi se pare personal foarte interesant. Una din poziții e cea de marketer, care a lucrat pentru un politician în 2006, cunoaște politicieni și a urmărit cu atenție comunicarea politică din punctul de vedere al comunicării de specialitate. Altă poziție este aceea de militant pentru urmărirea modificării unor legi și a respectării unor drepturi, situația în care am făcut apel personal la sute de politicieni, am trimis memorii, am pus în public în dificultate politicieni români. Chiar dacă aceste apeluri au rămas în mare parte (cel puțin după cunoștințele mele) irelevante, experiențele mi-au conturat argumentele de a avea scepticism cu privire la politicieni în general. O a treia poziție este cea de cetățean care analizează din oferta electorală toate posibilele opțiuni, dând candidaților și partidelor șanse (aproape) egale înainte de a decide pe baza performanțelor anterioare și a programului.

Așadar, nu sunt de părere că de fiecare dată nu avem cu cine vota, nu cred că toți politicienii sunt o apă și-un pământ, și în același timp, nu am încredere prea mare într-un anumit politician și nici nu îmi permit sau propun să suțin unul public. Așadar, dacă nu vorbesc pe cineva de rău, nu înseamnă că-l gândesc de bine și nici că l-am votat. Dacă vorbesc pe cineva de bine, nu înseamnă că-mi place și nici că l-am votat. Părerile multor români despre politică sunt destul de vehemente și de aceea îi sfătuiesc pe majoritatea bloggerilor să-și țină degetele departe de tastatură când vine vorba de a scrie despre politică dacă nu vor să-și piardă cititorii.

Așadar, am să scriu despre un concept pe care l-am studiat destul de științific, zic eu, și care este relevant atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru viața politică: leadershipul.

A fi lider în politica românească este sinonim pentru mulți cu a fi un fel de lichea cu 7 fețe, ce reușește să iasă de cele mai multe ori între câștigători, să obțină funcții și să conducă partide spre succes. Așadar, un lider este unul care are o viziune sau măcar un slogan de care se ține, ce reușește performanțe validate atât în partid cât și în alegeri, ce reușește să își asume cât de cât credibil o serie de îmbunătățiri vizibile.

Oricât de mult ne-ar displace, este cazul să ne asumăm că există lideri în politica românească și există foarte multe persoane șterse, fără charismă, care au ajuns conjunctural în anumite funcții și au reușit să se facă de râs în mod public în diferite situații. Așadar, doresc să fac o trecere în revistă a liderilor politici la nivelul României, care sunt în partide care încă mai există.

 

Ion Iliescu

Primul care merită menționat este Ion Iliescu, președintele onorific și marele fondator al PSD. Ion Iliescu a fost întotdeauna președintele din umbră al PSD. În 2001, când a fost înființat, Ion Iliescu era la al treilea mandat de președinte, iar președintele oficial al PSD era Adrian Năstase. Ulterior, Mircea Geoană l-a înfrânt pe Ion Iliescu la congresul PSD din 2005, pe care l-am urmărit cu interes la televizor. Totuși, Iliescu a spus o afirmația care pe atunci era absolut revoluționară: ”eu am, cum se zice, brandul meu!”, fiind prima folosire publică a cuvântului ”brand” pe care am auzit-o la vreun politician de calibru în România postdecembristă. Când nu a fost președinte de stat, a fost senator de București, cel puțin până în 2008. Astfel, din decembrie 1989 și până în decembrie 2008, Ion Iliescu a fost mereu într-o funcție politică importantă în stat. Vreme de 15 ani, electoratul l-a votat din nou și din nou. Cei 19 ani de politică i-au asigurat un loc clar în istoria României, leadershipul său fiind cel cel în perioada căruia țara a fost practic distrusă și apoi parțial reconstruită (nu după meritele sale, desigur). Ion Iliescu mai are și meritul de a nu fi sprijinit pe deplin 3 figuri politice care au eșuat să fie lideri. Mircea Geoană s-a făcut de râs prin propriile ambiții (deși ajunsese într-o vreme Președintele Senatului), în confruntările repetate cu Traian Băsescu și în cele din urmă a fost dat afară în șuturi din propriul partid. Adrian Năstase a reprezentat un candidat neconvingător, fără prea multă personalitate și care în cele din urmă a intrat la închisoare. Victor Ponta, deși a câștigat șefia partidului și funcția de prim-ministru, a fost învins în alegerile prezidențiale de o figură și mai ștearsă, s-a făcut de râs în toată lumea cu scandalul plagiatului și în cele din urmă, după ce a încălcat toate promisiunile făcute înainte de intrarea la guvernare în 2012, a fost dat jos prin protestele de stradă organizate în toamna lui 2015. Cine a rămas președinte de onoare al PSD? Ion Iliescu. Alți președinți vin și pleacă, însă Ion Iliescu rămâne bine-mersi, nimeni nu îl anchetează pentru implicarea în crimele comise la Revoluție, își scrie memoriile, apare în emisiuni, iar partidul lui o duce mai bine ca niciodată. Fie că vreți, fie că nu vreți, victoria PSD în alegerile locale și parlamentare din 2016 nu ar fi existat fără temeliile atent întreținute de Ion Iliescu. E adevărat că el nu mai este un lider al prezentului, ci al trecutului, însă longevitatea sa politică nu poate să fie trecută cu vederea. Ion Iliescu știe să întoarcă vorba și să manipuleze pe oricine. L-am întâlnit personal la o prelegere de vreo oră ținută unor tineri studenți în 2007. Atunci, a trebuit să îi repet o întrebare de 3 ori ca să răspundă la ea. În cele din urmă, mi-a dăruit o carte cu autograf, care pot să jur că este între cele mai proaste 10 cărți pe care le-am cititi în viața mea. Dar, are skill? Are charismă? Are, fără îndoială. Este un lider politic, încă neîntrecut de nimeni. În plus, structurile politice pe care le-a înființat în anii ’90 au dat 3 președinți ai țării: pe el, pe Traian Băsescu (amintesc, PD s-a scindat din PSDR) și pe Nicolae Văcăroiu, președinte interimar în 2007.

 

Traian Băsescu

Al doilea lider evident este Traian Băsescu, care este unicul președinte din istoria României care a putut fi validat prin 4 tururi de scrutin electorale ca președinte: la alegerile din 2004 și 2009 și la suspendările din 2007 și 2012. De asemenea, a câștigat alegerile ca deputat în 1992 și 1996, ca primar în 2000 și 2004, ca senator în 2016. Practic, Traian Băsescu a câștigat toate alegerile la care a participat și a fost și ministru al transporturilor în 5 cabinete de guvernare post-decembriste. Traian Băsescu a reușit să câștige șefia PD în 2004 asupra lui Petre Roman, fondatorul acestuia. A fost ”locomotivă” pentru 3 partide parlamentare: PD, PNL și PMP. A reușit să eludeze justiția chiar și atunci când și-a pierdut imunitatea parlamentară. Chiar dacă mijloacele folosite pentru a ajunge și a rămâne la putere au fost de cele mai multe ori dezgustătoare, Traian Băsescu a mizat cu inteligență pe o carte mereu câștigătoare: ”lupta cu sistemul ticăloșit”, luptându-se în imaginea electoratului cu un dușman invizibil. În timpul președenției sale, România a intrat în Uniunea Europeană (un dezastru, după părerea mea, dar ceva destul de apreciat la vremea respectivă), iar comunismul a fost condamnat (doar declarativ, desigur). Chiar dacă partidul care l-a adus la președenție în 2004 nu mai exista în 2014, Traian Băsescu a înființat propriul partid, PMP, cu care a reușit să intre în parlament la alegerile din 2016. Traian Băsescu nici nu s-a obosit să candideze la alegerile locale în 2016, acestea fiind o miză prea mică pentru el.

 

Marko Bela

Al treilea lider, deși nu pare foarte evident, este Marko Bela, care a condus UDMR din 1993 până în 2011, adică 18 ani. Este cea mai lungă șefie de partid din România, după Corneliu Vadim Tudor la PRM. UDMR a fost ”partid-balama” și de aceea foarte des în poziția de a avea o putere politică mai mare decât cea adjudecată prin vot direct. Poziția UDMR a fost constantă în cei 27 de ani. Dacă românii din diaspora ar fi avut o reprezentare atât de bună în Parlamentul României (ce să mai spun de parlamente străine) cum au avut cei de la UDMR în Parlamentul României, lucrurile ar sta foarte, foarte diferit pentru români. Marko Bela a reușit să ridice procentele obținute de UDMR în 2000 față de 1996 și a reușit în 1996, 2004 și 2009 să își aducă partidul chiar în guvern. Marko Bela a fost chiar vicepremier în 2009. După preluarea președenției de către Kelemenor Hunor, procentele UDMR în toate alegerile au scăzut la minime istorice. Marko Bela a rămas în continuare senator, din 1990 până în 2016.

 

Călin Popescu Tăriceanu

Al patrulea lider, deși la început nu ar fi părut, s-a dovedit a fi Călin Popescu Tăriceanu. Prelând conducerea PNL de la Theodor Stolojan în 2004, a ajuns prim ministru, numit în echipă ”frățească” de Traian Băsescu, cu care ulterior a intrat în conflict, dar căruia a reușit să-i țină piept. Călin Popescu Tăriceanu este de altfel, din această scurtă listă pe care am alcătuit-o și singurul om de afaceri român milionar în euro, care a contribuit atât ca legiuitor din poziția de executiv, cât și ca om de afaceri, la dezvoltarea pieței auto din România. În ciuda conflictului cu Traian Băsescu, Tăriceanua reușit să fie numit prim ministru (29 decembrie 2004-22 decembrie 2008) și pentru un al doilea cabinet și a fost primul premier de dreapta al României postdecembriste care a rezistat 4 ani neîntrerupt în funcție, practic pe durata mandatului electoral, fiind depășit după 1989 în termeni absoluți doar de Nicolae Văcăroiu (19 noiembrie 1992-11 decembrie 1996). Dacă ar fi să ne raportăm la întreaga istorie a României, Călin Popescu Tăriceanu a rezistat neîntrerupt în funcția de prim-ministru chiar mai mult decât: Mihail Kogălniceanu, Dimitrie Ghica, Dimitrie Brătianu, Ion I. C. Brătianu (care a avut 4 mandate ca premier, dar nu succesive și niciunul de 4 ani), Titu Maiorescu, Alexandru Averescu, Take Ionescu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ion Antonescu, Petre Roman, Theodor Stolojan. Dintre liberali, singurii din punct de vedere istoric care l-au depășit ca longevitate neîntreruptă în funcția de premier au fost Lascăr Catargiu (11 martie 1871-30 martie 1876), Ion Brătianu (9 iunie 1881-20 martie 1888) și Dimitrie Sturdza (27 februarie 1901-4 ianuarie 1906). După ce a pierdut alegerile în 2008 și șefia PNL în 2009, temelia alianței cu PSD-ul a adus în cele din urmă partidul său la guvernare. În 2012 a candidat ca independent și a obținut un mandat de senator, ceea ce este o reușită destul de rară. În 2014, a fost numit Președintele Senatului, funcție păstrată până în prezent și care urmează să fie păstrată și în virtutea câștigării alegerilor parlamentare din 2016. Ceea ce înseamnă că dacă Klaus Iohannis este suspendat ca președinte, Călin Popescu Tăriceanu devine președintele României. Amintesc, Călin Popescu Tăriceanu a susținut suspendarea lui Traian Băsescu în 2007. De asemenea, la alegerile prezidențiale din 2014, Călin Popescu Tăriceanu a obținut al treilea loc la voturi, după Iohannis și Ponta și este de așteptat că va candida și în 2019. Partidul său înființat în 2014, PLR, prin alianța politică cu partidul condus de Daniel Constantin, ALDE, a reușit să intre într-o majoritate politică cu PSD, iar dacă cele două partide vor guverna singure, majoritatea ar putea să fie simplă și suficientă. De fapt, ALDE are acum mai multă putere decât PSD-ul, deoarece PSD ține ”cu dinții” de versiunea Dragnea premier, ceea ce nu se va întâmpla. Prin urmare, Klaus Iohannis poate desemna probabil un premier ori în poziția lui Daniel Constantin, ori în poziția lui Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu mai este cunoscut și ca motociclist, pilot și mare cuceritor (a avut 5 neveste).

Președinții PNL care i-au urmat lui Călin Popescu Tăriceanu au eșuat. Crin Antonescu a ajuns președinte interimar, poziție din care s-a făcut de râs, iar un an și jumătate mai târziu, Tăriceanu i-a succedat în funcție ca președinte al Senatului. Alina Gorghiu și-a dat demisia ca urmare a scorului considerat foarte scăzut la alegerile parlamentare din 2016.

În doar 2 ani, partidul controlat de Călin Popescu Tăriceanu, într-o alianță inteligentă, a ajuns la aproape o treime din scorul PNL-ului, partid înființat în sec. al XIX-lea.

 

Theodor Stolojan

Theodor Stolojan este în continuare un lider politic care s-a remarcat în cei 27 de ani de tranziție. Theodor Stolojan a fost ministru de finanțe (1990-1991) în primul cabinet de după Revoluție și prim-ministru în 1991-1992. Din această poziție, a devenit recunoscut și de către marile mase ca un economist expert. În 2000, a candidat la președenție și a ieșit al treilea după numărul de voturi. În 2002, devine șeful PNL, funcție pe care o pierde în 2006 ca urmare a contestării unor decizii luate de conducerea partidului. Tot în 2006 face un pariu câștigător și înființează propriul partid, PLD (Partidul Liberal Democrat), împreună cu alți liberali nemulțumiți, partid cu care câștigă un mandat de europarlamentar, menținut și reconfirmat până în prezent. PLD a fuzionat în 2007 cu PD sub denumirea PD-L, iar Theodor Stolojan a devenit prim-vicepreședinte. În 2008, a fost numit prim-ministru dar a renunțat, deoarece a afirmat că nu suportă să îi fie dictat ce să facă, o decizie onorabilă pentru un om politic român. Theodor Stolojan a demonstrat că poate câștiga simpatia electoratului, a înființat propriul partid, a câștigat cu el, a transformat un partid al unui fost coleg de alianță (PD) care ulterior (2014) a fuzionat cu PNL. Actualmente, Theodor Stolojan este europarlamentar și membru în PNL.

 

Cine a fost, cine a rămas și cine a eșuat ca lider politic

Așadar, în România mai există după părerea mea 5 lideri politici în partide: Ion Iliescu, Traian Băsescu, Marko Bela, Călin Popescu Tăriceanu și Theodor Stolojan. Din aceștia, Ion Iliescu, Marko Bela și Theodor Stolojan aparțin trecutului, iar posibilitatea ca ei să mai dețină funcții importante în România ca președenția, conducerea Guvernului, președenția Camerei Deputaților, Președenția Senatului sau chiar conducerea vreounui partid este foarte mică. Doi lideri confirmați în trecut încă mai au resursele de a face istorie pe scena politică din România și care actualmente sunt președinții propriilor partide intrate în Parlament: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu.

Voi trece în revistă și alte persoane pe scurt, care s-au apropiat de statutul de lider, dar au eșuat sau încă nu au fost pe deplin confirmați.

Emil Constantinescu a îngropat PNȚCD-ul, iar guvernarea CDR între 1996-2000 s-a dovedit a fi mai proastă decât cea PSD. Predarea sa prin refuzul de a mai candida la un al doilea mandat a fost un gest de slăbiciune politică iar în cele din urmă promisiunile sale au rămas neîndeplinite. Totuși, din toți politicenii români care au servit funcții majore în stat după 1989, Constantinescu se remarcă prin demnitate, chiar dacă nu prin leadership. Constantinescu nu a avut stofă de politician. 

Nicolae Văcăroiu a fost prim-ministrul cel mai longeviv după Revoluție (1992-1996). A servit sub Ion Iliescu și Emil Constantinescu. A fost președinte al României în 2007, ca urmare a faptului că între 2000-2008 a fost Președintele Senatului. Din 2008, este președintele curții de conturi, funcție apolitică. Deoarece de 8 ani nu a mai deținut o funcție politică, este destul de bătrân și este doar un membru obișnuit în PSD, Nicolae Văcăroiu a fost un lider în trecut, dar acum nu mai e. Spre exemplu, nici Ion Iliescu nu mai deține o funcție politică în stat, dar este totuși președintele de onoare al PSD.

Corneliu Vadim Tudor a fost un lider naționalist, dar a murit în 2015 și odată cu el și șansele PRM. 

Dan Voiculescu a avut o viziune politică cu influență, dar în cele din urmă a fost doborât de procesele în justiție. Corupția dovedită în cazul său a însemnat sfârșitul puterii sale directe iar Partidul Conservator înființat de el a supraviețuit doar pentru că Daniel Constantin a avut curajul și inspirația să-l dea pe Voiculescu pe mâna justiției.

Emil Boc a fost o figură ștearsă, folosită ca marionetă de Traian Băsescu, marioneta care nu a putut fi nici Tăriceanu, nici Stolojan. În cele din urmă, importanța sa pe scena națională a puterii politice a fost dată jos de protestele de stradă. Emil Boc este în cel mai bun caz un politician local.

Gigi Becali a reușit să intre la pușcărie și să se facă de râs de multe ori în public, inclusiv din postura de europarlamentar. Partidul fondat de el nu mai există.

Klaus Iohannis este de asemenea prin excelență un politician local. El a avut mare succes în Sibiu și a ajuns președinte ca urmare a unor circumstanțe neobișnuit de favorabile. La alegerile parlamentare din 2016, atât el, cât și Dacian Cioloș, prin imixtiunea în campania electorală a PNL și pri n declarațiile făcute, au pus umărul la îngroparea partidului. La următoarele alegeri prezidențiale, Klaus Iohannis nu are șanse împotriva unor candidați pe val ca Tăriceanu sau Gabriela Firea (care nici ei nu au multe șanse).

Liviu Dragnea și-a câștigat renumele ca prefect, iar apoi printr-un concurs de împrejurări a ajuns președintele PSD, însă victoria din alegerile parlamentare 2016 nu e meritul lui, Dragnea este condamnat penal, iar de unde a ajuns nu o poate lua decât în jos.

Nicușor Dan este un politician local, de București, care a pierdut jocul strategic la alegerile locale din 2012, când nu a făcut cunoscută candidatura sa drept consilier local. În 2016, a ieșit consilier local pe București, dar a abandonat promisiunile pentru o poziție obținută ca deputat. Partidul său nu are o orientare politică și pare mai degrabă o însăilătură de tehnocrați cu afirmații care de care mai opuse, fără experiență la guvernare și care a reușit să intre în guvern mai mult ca urmare a ponderii voturilor din București și din străinătate. Foarte probabil, ca multe alte partide micuțe și trecătoare, va intra în jocul compromisurilor politice prin care își va îndepărta electoratul. Perspectivele susținerii lui Dacian Cioloș ca premier, împreună cu PNL, precum și discuțiile despre o posibilă coaliție de dreapta, lipsa de claritate a modului în care ”se împarte ciolanul” și recentele certuri vor pune foarte probabil cruce acestei inițiative declarate ”anti-sistem”.

Niciunul din politicienii tineri nu are puterea necesară pentru a deține și păstra prin alegeri reconfirmate funcții politice majore. Obținerea primăriei unui oraș mare (cum a fost în cazul lui Funar sau al lui Boc Clujul, iar în cazul lui Sorin Oprescu și a lui Victor Ciorbea, Bucureștiul) nu reprezintă o garanție pentru accesul ca lider la păstrarea puterii la o scară națională.

Problema principală a României este că nu are suficienți lideri politici, iar din cei care încă mai sunt lideri, niciunul nu este o opțiune pe care votanții să și-o asume pe deplin. Nu există o cultură a formării și dezvoltării liderilor politici din cauza mediocrității care se exprimă în partide. Cine are curajul să critice în interiorul propriului partid și să plece bine ar fi în stare să își facă un nou partid (Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Theodor Stolojan) cu care să cîștige alegeri pe cont propriu.

În esență, ca urmare a fricțiunilor între acești trei lideri, PD a dispărut în 8 ani de pe scena politică a României (2006-2014), iar ceea ce începuse ca un partid de centru-dreapta este acum fragmentat, în timp ce PNL și ALDE sunt mai degrabă partide de centru. Dreapta politică în România a apus pentru mult timp, este o minoritate fragmentată.

Dacă Nicușor Dan va da dovadă de rezistență și voință politică refuzând în continuare orice alianțe și își va implementa măcar promisiunile din campania parlamentară, atunci el are șanse în cel mai bun caz să spere la un mandat de primar al Bucureștiului în 2020 sau la un nou mandat de deputat în 2020, dacă nu cumva USR crapă până atunci (lucru foarte probabil). Chiar dacă va candida la președenția României în 2019, nu va ajunge în turul 2 de scrutin, și Dan va găsi foarte greu să nu pice într-una din capcanele jocurilor de manevră pentru suținerea candidatului din turul 2. Prin comparație cu dinozaurii Tăriceanu și Băsescu, Nicușor Dan nu pare decât o meduză rătăcită în ape tulburi.

Concluzia? Ca de obicei. Nu prea avem cu cine vota. Așa că viața merge în continuare, putem conta pe faptul că în mod sigur se găsește cineva care să ne pună în pericol tihna, siguranța și munca de-o viață prin legile strâmbe care se dau, iar tinerii se feresc de politică în timp ce jocurile sunt făcute tot de niște foști comuniști.

Ștefan Alexandrescu

marketer și votant sceptic

Ce ar trebui să știi înainte să critici un solist care cântă live!

voice

Într-un moment al vieții tale te aflai la un concert live. În fața ta era un solist care cânta prost după parerea ta, pentru că nu cânta piesa exact ca cea originală.
Hai să vedem, tu, esti omul care ascultă muzică, mai exact înregistrările făcute în studio sau mixuri atât de prelucrate de nu mai distingi piesa originală și nici vocea solistului. Urechea ta vrea să audă o imitație perfectă a ceea ce tu auzi zilnic în căști, dar hai să îți spun ceva: ceea ce tu asculți zilnic nu e real! Vrei să vezi cum sună originalul, mergi în studio când se înregistrează un viitor super hit și află!
Îți place un artist sau o formație, ascultă acea formație cum cântă live și apoi vorbim. Și aici va fi o problemă, pentru că sunt atât de multe înregistrări live prelucrate în studio și inginerii de sunet își fac munca atât de bine, încât ai impresia că artistul tău preferat sună genial de bine și live.
Caută o înregistrare a unui fan înrăit, făcută într-un concert, o înregistrare care să te facă să auzi vocea reală, sau aproximativ reală, exceptând efectele puse pe voce, de care se bucură orice cântăreț.
Nu am să-ți spun că tot ce e în industria muzicală e fals, dar am să-ți spun că totul e prelucrat, ajustat, ajutat de oamenii din spate, de băieții de la sonorizare, care uneori, merită mai multe aplauze decât solistul de pe scenă, pentru că ei sunt cei care au făcut ca acel concert să sune genial de bine. Și totuși, nu va suna niciodată ca piesa pe care o asculți tu în căști, dar pe artistul tău preferat nu îl critici, pentru că te-ar critica alții pe tine, că ai curaj să faci asta.

Mai jos o poți asculta pe Celine Dion, fără efecte pe voce, fară backing vocals. Așa se pregăteşte ea pentru a cânta!

Să revenim la solistul catalogat de tine prost, afon eventual, pentru că nu știi explicația din dex a acestui cuvânt, dar demn de criticile tale. Ce știi tu despre el? Nimic. Stai liniștit, nu ești singurul, dar poți afla mai jos câteva detalii din culise.

Omul din fața ta cântă diferit piesa față de original pentru că…

…nu e solistul original,
…așa o simte,
…și-a pus amprenta lui personală pe acea piesă,
…e posibil să atingă note pe care nici solistul original nu le atinge, dar tu nu știi asta,
…nu vrea să copie o piesa, ci vrea să îi dea un plus de originalitate în stilul lui.

Ce nu mai știi despre omul din fața ta e că…
…a studiat piesa care o cântă cel puțin o săptămână în continuu și simte că nu a fost suficient, niciodată nu va fi suficient,
…posibil să aibă emoții și se luptă să nu le arate,
…posibil să aibă o durere infernală de cap, sau o dramă în viața lui personală și da tot ce poate pentru a fie acolo pentru tine, să îți transmită sentimente pozitive, în timp ce tu îl critici,
…posibil să fie singurul lui moment în care se simte împlinit pe deplin,
…piesa care o cântă îl reprezintă și e o poveste din viața lui,
…dacă nu respiră corect se duce naibii piesa,
…datul ala din mână sau din picior, nu e un tic nervos prost, ci îl ajută să-ți ritmul, care dacă îl pierde, iar se duce piesa,
…gândește cuvintele înainte să le pronunțe pentru a-și doza corespunzător aerul,
…pentru o notă de aia lungă si frumoasă, a muncit luni de zile,
…pentru un Fa2, care posibil să nu știi ce e ală, a muncit alte luni de zile,
…pentru tot momentul lui, a muncit, a transpirat, s-a dat cu capul de pereți și și-a rost unghiile de nervi multe nervi.

Lista e lungă, dar ca să înțelegi un concert live în primul rând trebuie să fii open-mind și să îți lași criticile acasă. Dacă vei să critici, fă un conservator, cântă în fața unui public, transmite acelui public ceva, fii perfect din punct de vedere tehnic și apoi cataloghează un solist ca fiind prost sau afon.

Detalii tehnice care nu le știi despre un concert live:
1. Acustica unei săli poate fi un avantaj sau un dezavantaj
2. Echipa de la sunet te poate ajuta, sau îți poate strica momentul dacă nu știe ce face la butoane
3. Un microfon pe care în general se prezintă, nu va suna la fel de bine ca unul dedicat pentru cântat, și asta face diferența la un live
4. Monitoarele și nu ale de la calculator, ci alea în care orice solist ar trebui să se audă, sunt un must have într-un concert live.

Dincolo de tot, fiecare om de pe scena se luptă zilnic cu el, cu temerile lui, cu mintea lui și uneori chiar și cu vocea lui. Nu poți înțelege și nu poți fi obiectiv, dar poți să asculți și dacă nu îți place ești liber să pleci.
Nu toți se nasc cu talent, dar cei mai puțin talentați sunt cei care muncesc cel mai mult. Nu mai critica soliști care cântă live, în condițiile în care la Romanian Music Awards s-a făcut playback.
Îmi pare rău să o spun, dar publicul din România e atât de închis la minte, încât aplaudă un playback făcut de o tipă mai mult dezbărcată decât îmbrăcată sau de un tip super lucrat la sală, și critică un live, critică un moment cântat din suflet și plin de emoție, critică un cover, pentru că nu sună ca originalul. Vocea la noi stă în fuste prea scurte și bluze prea decoltate pentru că te distrage de la ceea ce urechile tale ar putea auzi. Așa e mai simplu, iar când vine “afonul ăla de face coveruri” în fața ta și cântă, îmbrăcat decent, tu râzi și critică-l, că a îndrăznit să fie diferit și a îndrăznit să cânte live. Înainte să critici, vezi dacă tu poți cânta corect două note în fața unui public format din oameni ca tine.

Țara e plină de voci, de formații care cântă live și o fac genial de bine, dar din cauza unor oameni care critică fără cap, care aplaudă playbackuri, acele voci nu contează și nu sunt apreciate la adevărata lor valoarea. Data viitoare când mergi la un concert live, încearcă să îți amintești de ce am scris mai sus și poate îl vei privi pe cel din fața ta diferit, în sensul bun și poate le vei spune și celor din grupul tău ce crezi și ce ți-a schimbat părerea.

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 22 februarie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

biancaionelwebdeveloper