Brandingul Bisericii Ortodoxe Române, sub (bine)cuvântarea Î.P.S. Daniel (?)

Republic acest articol astăzi 12 septembrie 2022 cu ocazia aniversării în această dată a 15 ani de când IPS Daniel a ocupat funcția de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Itic vinde gogoşi în faţă la o bancă şi îi merg afacerile bine. Vine Ștrul într-o zi la el şi-l roagă:

– Ițic, te rog tare mult, impumuta-mă şi pe mine cu nişte bani, văd că ţie îţi merg bine, ai mulţi clienţi aici în faţă la bancă. Eu nu reuşesc să mă descurc….

– Mai Strul, ştii de ce am eu o afacere atât de bună aici? Eu am făcut o înţelegere cu cei de la banca înainte să mă apuc să vând gogoşi aici: ei nu vând gogoşi, iar eu nu împrumut bani, mă înţelegi?

  

Coca-Cola va invită să cumpărați de la Pepsi

În cadrul acestui articol critic, mă voi apleca asupra religiei prin intermediul brandingului, raportându-ne la cifre şi la fenomene observabile din societatea românească.

O religie are o identitate proprie. Prin care are trăsături specifice, unice, care o ajută să se diferenţieze de celelalte. Spre deosebire de concurenţă Coca-Cola vs. Pepsi în general de la care am pornit un exemplu aleator, aici vorbim deja de un public-tinta foarte sensibil şi o nişă foarte importantă (mai ales din punctul de vedere al resurselor materiale).

Cu siguranţă, nici unul din noi nu am vedea o asociere de branding între Coca-Cola şi Pepsi. Cele două companii sunt rivale jurate. Cu toate acestea, există o asociere de branding între credinţa musulmană şi credinţa catolică, între credinţa catolică şi credinţa ortodoxă şi un perpetuu melanj de religii în New Age. Am putea fi uşor păcăliţi că între acestea nu se poate face comparaţie. De fapt, se poate face comparaţie. Coca-Cola şi Pepsi sunt la fel de mult în aceeaşi categorie precum sunt confesiunile religioase ortodoxă şi catolică. Unde intervine diferenţa este că de multe ori în religie, comunicarea instituţională nu se face logic, ci aberant.

Un preot ortodox şi un preot catolic slujind împreună o slujbă în biserica este echivalentul de marketing al Vodafone oferind minute în Orange. Este pur şi simplu sinucidere de brand.

(continuă să citești după media ↓)

Explicaţia de care mulţi preoţi fug ca dracul de tămâie vine parţial din faptul că bisericile, ca instituţii, nu îşi obţin grosul veniturilor şi nici nu îşi susţin activitatea cu bani încasaţi de la consumatori (credincioşi), ci din politică sau de la stat. Dacă bisericile, ca unități economice, ar fi condiţionate de banii şi acţiunile credincioşilor în acţiunile pe care le realizează, atunci ar avea grijă să transforme fiecare credincios într-un ambasador al brandului propriu şi ar avea grijă ca acesta să nu se rătăcească la un brand concurent. De fapt, Biserica Ortodoxă Română invita la un studiu de caz foarte interesant, cu atât mai mult în pragul începutului noului an bisericesc (1 septembrie) cu cât de 15 ani se găseşte sub conducerea Înalt Prea Sfinţitului Daniel. Unii consideră că dacă Daniel ar fi fost ales prim-ministru, s-ar fi întâmplat două minuni: BOR ar fi scăpat de un trădător, iar statul ar fi fost condus că o afacere profitabilă. Probabil că apetenţele şi veleităţile de business şi politice pe care I.P.S. Daniel le demonstrează sunt mult mai vizibile în raport cu misiunea să ortodoxă, cu atât mai mult cu cât sub conducerea să BOR pare să se fi transformat într-o corporaţie care include afaceri imobiliare (construcţie de biserici), media (posturi de radio şi TV, site-uri) şi chiar instituţii de credit financiar (mai ţineţi minte când au iniţiat un fel de CAR care impumuta bani cu dobânda de 6%?). Corporaţie care percutează atent la diferite evenimente politice, în ciuda principiului separaţiei între stat şi Biserică (politicienii stabilesc unde se duc banii statului).

Revenim la branding. Interesele pentru care unele biserici fac cobranding, în virtutea unei uniri transformate în unitate şi sub umbrelă împăciuitoare a unui ecumenism mondial, sunt pur politice. Ca să te ajut să înţelegi cum funcţionează sistemul, imaginează-ţi cum corporaţia Pepsi ar fi finanţată de la stat să producă Pepsi. Vânzările efective de băuturi Pepsi în rândurile consumatorilor ar fi irelevante sau neglijabile pentru veniturile companiei. Coca-Cola ar fi de asemenea susţinută de la stat ca să producă pe bandă rulantă Coca-Cola. Vânzările efective de băuturi Coca-Cola în rândurile consumatorilor ar fi irelevante sau neglijabile pentru veniturile companiei. Să zicem că cineva de la Coca-Cola propune să mute pentru o perioadă îmbutelierea de la Coca-Cola la Pepsi, iar în schimb Coca-Cola ar face reclamă la Pepsi.

În situaţia aceasta, ar fi cinci categorii mari de reacţii ale consumatorilor.

Consumatorii care au fost obişnuiţi cu un brand, oricare ar fi el între cele două, nu mai înţeleg care este diferenţa dintre ele, nu mai înţelege ce este ceea ce i se vinde, aşa că renunţă şi se reprofilează pe sucuri naturale.

Consumatorii care au fost obişnuiţi cu unul din branduri, dar care se lasa convinşi de cobranding şi cumpăra când Coca-Cola, când Pepsi, fără să mai ţină seama, dacă tot fac casă atât de bună sub același acoperiș.

Consumatorii care au fost obişnuiţi cu unul din branduri şi rămân la acela, indiferent de politica de colaborare provizorie.

Consumatorii cărora nu le pasă câtuşi de puţin de diferenţa dintre cele două branduri, nici măcar nu ştiau că există, şi care oricum nu cumpără nimic de la nici unul din acestea.

Consumatorii care nu erau atraşi de nici unul din branduri, dar care devin atraşi de rezultatul cobrandingului.

Sper că ți-a stârnit interesul acest preludiu imaginativ despre cât de stupidă, cel puţin din punctul de vedere al brandingului, poate să fie asocierea dintre două biserici ce reprezintă confesiuni diferite. Asta atunci când vorbim din punct de vedere economic, presupunând măcar că dacă o biserică este condusă că o afacere, atunci bine ar fi măcar să respecte legile de succes ale unei afaceri, cu managementul şi marketingul corespunzător. Dar este, într-adevăr, explicaţia economică una suficientă, sau avem în spate nişte interese de factură politică?

  

Credinţa în România, în cifre

I.P.S. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), a fost acuzat că ar fi fost informator la Securitate şi că ar face parte din masonerie (pur şi simplu căutaţi pe google.ro după Patriarhul Daniel masonerie), organizaţie considerată anti-ortodoxa de către Sfântul Sinod (1) şi promotoare a ecumenismului de către părinţii sfinţi ai poporului român (2). Pastoralele sale sunt împânzite de mesaje politice.

Huiduit în unele ziare pentru faptul că activităţile BOR aduc atât de mulţi bani instituţiei, subvenţionată de la stat şi nesupusă impozitelor şi controalelor fiscale, I.P.S. Daniel s-a dovedit de-a lungul timpului, încă de când conducea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, unul din cei mai influenţi români şi un excelent manager, poate unul din cei mai buni din România. Dacă schimbăm puţin perspectivă şi încetăm să ne gândim la BOR ca la o instituţie ce patronează în domeniul spiritual/religios şi o privim ca pe o uriaşă afacere şi un trust corporatist şi media, lucrurile au sens: de la costul lumânărilor, la practica împrumuturilor de tip bancar.

BOR, această „corporaţie” este atât de „profitabilă” încât îşi permite să piardă consumatori. Studiul STISOC realizat în 2009 (3) constata următoarele tendinţe:

  1. procentul romanilor care credeau în Dumnezeu a scăzut din 2005 în 2009 de la 95.9 % la 93.8 %;

  2. procentul romanilor care credeau în iad a scăzut de la 57.1 în 2005% la 49.6% în 2009;

  3. atitudinea favorabilă faţă de superstiţii corelează cu credinţele religioase (ceea ce înseamnă că romanii experimentează mai curând credinţa la nivelul 2 al valorilor, nu 4, 6, sau 8, din scara lui Clare Graves – pentru mai multe detalii căutaţi pe internet despre „Spiral Dynamics”);

  4. 59 % percep că „ne bazăm prea mult pe ştiinţa şi nu destul pe credinţă” (În fapt, acest item este manipulator, întrucât induce falsă opoziţie dintre credinţa şi ştiinţa – mai întâi, ar fi trebuit întrebaţi respondenţii dacă ei consideră că există o opoziţie între credinţa şi ştiinţă, iar apoi întrebarea adresată doar acelora care găsesc această opoziţie ca fiind pregnantă; sau poate știința promovată în media este considerată o nouă religie?);

  5. există o corelaţie inversă între nivelul de credinţă şi nivelul de educaţie.

Conform sondajului Gallup realizat între 2007-2008 în ţările Europei Centrale şi de Vest (4), 18 % din romani considerau că religia nu ocupă un loc important în viaţa lor, iar sondajul Eurobarometer realizat în 2005 arată că doar 90 % din romani credeau în Dumnezeu (5), faţă de cei peste 99% care la recensământul din 2002, care au declarat că, într-o formă sau alta, cred în Dumnezeu.

Conform unui studiu al Fundaţiei Soros realizat în perioada 1-21 iunie 2011 pe un eşantion de 1200 de cetăţeni romani, cu o eroare de +/- 2,9 %:

  • 85 % din populaţie se declară ortodoxă, în scădere cu 2 % faţă de 2001;

  • 7 % erau catolici, 2 % protestanţi, 2 % neoprotestanţi;

  • 1 % din romani se declarau atei sau fără religie, iar jumătate dintre aceştia proveneau din familii religioase sau au un partener cu o orientare religioasă clară;

Dacă 45 % din catolici aveau parteneri cu o religie diferită, 98 % din ortodocşi şi 90 % din musulmani aveau parteneri cu aceeaşi religie că a lor; 2 % din respondenţi şi-au schimbat religia. Dintre aceştia, 29 % au făcut-o din motive de căsătorie, 25 % pentru apropiere faţă de nouă religie, 14 % din dezamăgire faţă de vechea religie, iar peste 11 % prin revelaţie. (6)

Toate aceste cifre sunt destul de interesante şi ele oferă o radiografie a prezentului din punct de vedere demografic și niște trenduri spirituale/religioase. Las concluziile pe seama ta, a cititorului.

Doresc totuşi să observ paradoxul care funcţionează pentru cel puţin 35 % dintre români: se declară ortodocşi, dar nu cred în iad, lăsând la o parte premisă ortodoxă că frica de iad ar fi începutul înţelepciunii şi una din principalele motivaţii care îi aduce pe oameni în rai – cel puţin aşa scrie la Filocalie. Astfel, se ridică întrebarea: în ce fel de ortodoxie cred aceşti 35 % dintre români? O întrebare importantă, din punctul de vedere al poziţionării BOR pe piaţa credinţelor religioase.

  

„Cred intru Unul Dumnezeu, varianta 2.0”

Politica externă a Bisericii Ortodoxe este desigur un subiect interesant, dar nu se bucură de atâta atenţie ca cel al certurilor din interiorul ei.

„Ştim foarte bine ca şi patriarhii au azi susţinere şi interese politice, pentru că nu mai există nicio instituţie nedirijată la ora actuală. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii.

Au mai fost în istoria Bisericii conflicte între Patriarhi, dar au ţinut mai presus de toate neştirbită unitatea Bisericii, călcând în cele din urma peste toate orgoliile şi neînţelegerile lor. Dacă azi capii bisericilor se bat de la o bucăţică de pământ, ce încredere să mai aibă credincioşii în ei? Cum mai pot ei propovădui neagoniseala şi smerenia? Noi fericim pe făcătorii de pace şi nu preafericim pe făcătorii de dezbinare.” (7)

Din punct de vedere istoric, Marea Schisma de la 1054, care a separat în două instituții mondiale separate: Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică, a fost o separaţie politică, pe de-o parte, şi o confirmare a îndepărtării bisericii creştine din Vest de Sfânta Tradiţie.

Actul 1. În secolul IX, Sfântul Patriarh Fotie a fost ales patriarh de Constantinopol, dar papa Nicolae I îl prefera pe patriarhul Ignatie, rivalul lui Fotie. Sfântul Fotie a convocat Sinodul la Constantinopol (Istambulul de astăzi), care a hotărât ca papă Nicolae I să fie excomunicat.

Actul 2. În secolul XI, Împăratul Bizantin Constantin IX Manomahul a luat iniţiativă de a invita părţile la un nou Sinod. Cardinalul Humbert, reprezentantul papei Leon al IX-lea, s-a arătat nerăbdător faţă de atitudinea Patriarhului Mihai Cerularie, reprezentantul ortodocşilor şi a întocmit, fără aprobarea papei, un act de excomunicare faţă de reprezentanţii şi credincioşii ortodocşi, lansând acuze nefondate. Ca răspuns, ortodocşii au hotărât excomunicarea reprezentanţilor bisericii romane. În mod paradoxal, decizia politică a fost speculata pe marginea unei lipse de comunicare între reprezentanţii celor două Biserici. Deci decizia de scinziune a bisericii a fost una politică, având un fundal religios. Un fundal care a devenit tot mai mult o piatră de poticneală, pentru că de atunci, catolicismul s-a diferenţiat tot mai mult de ortodoxie.

Biserica Ortodoxă şi-a fundamentat existenţa, esenţă, identitatea, prin Sfânta Tradiţie (aici mă refer în mod deosebit la filocalii, paterice, vieţi de sfinţi) şi prin sinoadele ecumenice, care au clarificat, interpretat şi stabilit clar pentru toţi credincioşii care sunt dogmele prin care Biserica se deosebeşte de alte biserici. Acestea s-au păstrat până în zilele de astăzi aşa cum erau şi acum 1000 de ani. De la marea schismă, Biserica Catolică a fost, ca instituție internațională, sursa unor inovaţii de dogmă şi procedură bisericească prin care s-a îndepărtat şi mai mult de Biserica Ortodoxă. Încălcarea dogmelor Bisericii Ortodoxe de către preoţii săi reprezintă o trădare a identităţii şi, în termeni de relaţii publice, a brandului şi credibilităţii instituţiei pe care se presupune că ar reprezenta-o înaintea credincioşilor. De aceea, atacarea oricărei Biserici Ortodoxe drept comunitate creștină prin intermediul preoţilor este un silogism ad hominem, căci nu preoţii au cuvântul final în ceea ce este bine şi ce este rău, ci Biblia, Sfânta Tradiţie şi Sfinţii Părinţi, o moştenire amplă disponibilă gratuit practicanţilor acestei confesiuni.

La rândul ei, Biserica Catolică drept instituție şi, prin extensie, toate celelalte confesiuni care s-au desprins din ea, s-au întemeiat pe baza unor interpretari-cheie diferite, prin care îşi revendică autoritatea asupra adevărului de credinţă. A trece peste aceste diferenţe, din partea reprezentanţilor acestor confesiuni, le subminează credibilitatea şi brandul religios în cadrul propriilor confesiuni, care pot întreba just: „Şi atunci, dacă ortodocşii şi catolicii sunt <<fraţi>> cu noi (sau <<plămânul-lipsă>>) şi ne închinăm la <<acelaşi Dumnezeu>>, eu de ce mai sunt baptist/penticostal/adventist/etc.?”. Acum, s[ extindem acest conflict cognitiv la diferenţele majore care există între religii complet diferite, cu zeităţi şi divinităţi care se bat cap în cap.

Actul 3. „Prin Declaraţia comună din 7 decembrie 1965, citită simultan în catedrala Sfântul Petru din Roma şi în catedrala Sfântul Gheorghe a Patriarhiei Constantinopolei, patriarhul ecumenic Atenagoras I şi Papa Paul al VI-lea au ridicat reciproc anatemele din 1054.” (8) Din nou o decizie politică, de data aceasta lipsită de orice fundament religios.

„În momentul de faţă, deosebirile dogmatice, cultice şi canonice dintre Biserici sunt discutate în cadrul unor reuniuni mixte, care au ca scop, aparent, revenirea la unitatea primelor veacuri creştine; din păcate, la aceste reuniuni nu se ţine seama de hotărârile celor 7 Soboare ale Sfinţilor Părinţi.” (8)

Chiar şi în condiţiile acestea, BOR este singura patriarhie din Ortodoxie care a semnat acordul de la Balamand în Liban, 1993, prin care catolicismul este recunoscut că „biserica-soră” a Ortodoxiei, prin părintele profesor Dumitru Radu şi IPS Antonie Plămădeală, care a publicat la scurt timp apoi volumul Uniatismul, metodă de unire din trecut şi căutarea actuală a deplinei comuniuni, apărută la Sibiu. (9)

Astfel, BOR este singura Biserica Ortodoxă care „şi-a dat cu firma-n cap” cu această ocazie. Este adevărat că acest acord a fost semnat pe vremea când BOR era sub oblăduirea I.P.S. Teoctist, dar unilateral, fără a-i întreba pe ortodocşi despre asta.

În acest context, incursiunile și întâlnirile cumeniste ale bisericilor din ultimul secol, precum și rugăciunile împreună ale ortodocșilor și catolicilor nu poate sta decât sub semnul unei politici presărată cu interese economice. Dar rolul principal al preotului sau al rabinului sau al pastorului nu este acela de a face politică sau a strânge bani, ci de a face misiune îngrijindu-se de sufletele celor ce le respecta autoritatea. Scrie şi în Biblie că nu poţi sluji la doi stăpâni.

Continuând politica ecumenistă străină de duhul şi de brandul ortodoxiei, IPS Daniel a mai participat şi la Întâlnirea pentru „pace” din 11-13 septembrie 2011, organizată la Munchen de Organizația comunităţii romano-catolice Saint Egidio şi de comunitatea religioasă locală. Comentând asupra acestui gest, mitropolitul Serafim de Pireu dă comunicatul Despre manifestările interreligioase ale ecumenismului sincretist sub pretextul păcii, în care condamnă crunt: „Doar sângele muceniciei poate spăla ruşinea şi căderea patriarhului Daniel şi a Episcopilor participanţi la întâlnirea pentru pace de la Munchen (10). Iată aşadar o situaţie în care Daniel conduce BOR de capul lui (?), ignorând elementele de tradiţie şi identitate pe care corporaţia… scuzaţi, confesiunea pe care o conduce le valorifica cel mai mult.

  

Cui bono?

În timp ce Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică pierd milioane de credincioşi încercând să-i convingă cum pisica şi şoarecele sunt cei mai buni prieteni, alte religii câştiga milioane de credincioşi – prin convertire. Să luăm, spre exemplu marketingul religios practicat de religia mormonă, a patra ca mărime în SUA. Din 1980 până în 2022, numărul de membri în lume ai acestei religii a crescut de peste două ori, ajungând la peste 16 milioane de adepți.

Funcţionând precum un Multi-Level-Marketing (MLM), religia mormonă are peste 50.000 de misionari în întreaga lume, ale căror cheltuieli sunt acoperite pentru doi ani, timp în care fiecare călătoreşte într-o tară unde are ca scop să convertească adepţi cât mai mulţi şi, în special, cât mai bogaţi. Întâmplător (?), cel mai bogat roman, Ion Tiriac este mormon. Astfel, pe fundalul religios al „no man land”, o altă afacere îşi găseşte loc vertiginos spre buzunarele credincioşilor.

Să ne oprim puţin asupra mormonilor. Sursa principală de finanţare a religiei este zeciuiala: fiecare credincios trebuie să plătească a zecea parte din câştigul său Bisericii Mormone ca instituție, pentru a avea dreptul de a se ruga în templu. Astfel, se strâng aprox. 5 miliarde $ anual. Ei mai deţin şi unul din cei mai mari proprietari de terenuri şi ferme din SUA: Deseret Management Corp. Averea totală a instituției este estimată la peste 100 de miliarde $.

Ţintind către şi pregătind oamenii de afaceri: antreprenori, investitori, finanţişti, manageri de top, mormonii îşi asigură tot mai multă influenţă şi surse de venit. La rândul lor, agenţii americane de spionaj (CIA, FBI) caută fervent misionarii întorşi din teren pentru recrutare, întrucât se potrivesc de minune profilului psihologic al agenţilor incoruptibili şi uşor de direcţionat.

Un alt fapt interesant de menţionat este acela că esenţa doctrinei mormone sta în revelaţia continuă, aşadar dogma se poate schimba de la an la an. (11) O chichiţă de marketing genială, trebuie să recunoaștem. Ce companie nu-şi doreşte produsul magic care se reinventează fără explicaţii?

În cele din urmă, seria cu vampiri Twilight Saga se bazează în exclusivitate pe autoarei mormone Stephanie Meyers, scrise în jurul conceptului de „căsătorie cerească” – o căsătorie, odată efectuată, este valabilă şi după moarte – un adevărat cârlig pentru amatorii de iluzii într-o lume cu tot mai multe divorţuri.

Am luat această religie ca un exemplu. Religia cavalerilor Jedi, scientologia (concepută de autorul de SF-uri L. Ron Hubbard) sau renaşterea vrăjitoriei în urma isteriei Harry Potter pot fi considerate exemple cel puţin la fel de incitante pentru amatori, din punctul de vedere al brandingului religios – sau ce se întâmplă atunci când cultura mediatică hrăneşte lipsa de sens a „necredincioşilor”. Avem aici prin urmare o explicaţie pentru multe din fenomenele mediatice care încasează miliarde de dolari, de la fani creduli, uşor de păcălit, uşor de îndepărtat de la credințele lor. Aceste biserici urmăresc mai degrabă interese politice pe termen scurt decât să-şi facă misiunea şi să-şi respecte identitatea, că brand. „Corectitudinea politică” în sânul bisericii a devenit locul călduţ de existenţa al paradoxurilor de credinţă (de exemplu, BOR se declară împotriva avorturilor, dar n-are nimic cu așa-zisele ”vaccinuri anti-COVID19” care conțin celule provenite de la fetuși avortați), iar o minune vizibilă pentru cei atenţi este cum „banul văduvei şi al orfanului” începe să sporească în mod considerabil în perioadele electorale.

Să revenim la exemplul cu Pepsi şi Coca-Cola. Dacă ţi se pare exagerată paralela, atunci ţi se va părea probabil şi mai exagerat faptul că Patrarhul ecumenic Bartolomeu de Constantinopol i-a dăruit un Coran preşedintelui Coca-Cola (12).

Să presupunem că pe noul manager de la Pepsi şi pe noul manager de la Coca-Cola nu i-ar mai interesa dacă angajaţii lor recomanda clienţilor lor să bea băutura produsă de fiecare companie în parte, ci angajaţii de la Coca-Cola ar putea fără probleme să recomande Pepsi, iar angajaţii de la Pepsi ar putea fără probleme să recomande Coca-Cola, chiar dacă, în esenţă, ele sunt produse cu formule diferite şi nici una din firme nu are de profitat de pe urmă vânzărilor concurenţei.

Pe aceeaşi piaţă, intra cu o strategie de guerilla marketing alţi competitori, care au un brand care degaja tinereţe şi flexibilitate, mult mai pregnant decât acestea două. Legile brandingului ne spun clar ce se va întâmpla în această situaţie. Cota de piaţă a Pepsi, respectiv Coca-Cola, va scădea, iar cota de piaţă a celorlalţi competitori va creşte. Încet, dar sigur.

Cum concluzia este uneori momentul la care ai încetat să mai gândeşti, închei cu o întrebare pe un ton grav:

Brandingul religios la început de mileniu, încotro? Şi mai ales, cu beneficii economice pentru cine?

Articol scris iniţial în 2013 publicat în Economia Online la 30.08.2013 aici. Articolul actualizat parțial în 2022, cu observația că tendinţele sesizate au agravat situaţia în sensul observat.

  

Referinte din text

(1) Cf. procesului verbal al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 1937 privind masoneria, Temei Nr. 785/1937.

(2) Vieru, Vasile (2009, Ianuarie 21), Dumitru Staniloaie: „Ecumenismul este produsul masoneriei”, mari duhovnici romani despre ecumenism – video, analiza fenomenului http://saccsiv.wordpress.com/2009/01/21/dumitru-staniloae-%E2%80%9E-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-%E2%80%9E-mari-duhovnici-romani-despre-ecumenism-%E2%80%93-video-analiza-fenomenului/

(3) STISOC (2010) Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii, p. 51-54

(4) Gallup, studiu din 2007-2008 citat in http://en.wikipedia.org/wiki/Religion_in_Europe

(5) Special Eurobarometer 225 „Social values, science and technology”http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf

(6) Antena 3 (2011, Octombrie 12) Cat de credinciosi suntem? Vezi structura populatiei pe confesiuni religioase

(7) Parvu, Justin intervievat in Monahia Fotini (2011, iunie 3) Romania – rezistenta ortodoxa din Balcani, revista Atitudini, 17/2011, apud revista Lumea, 9(222)/2011, p. 97

(8) Averkie, Ioan, pr.monah, apud Clopa, Ilie, pr. Monah (n.d) Mica istorie a crestinismului, p. 11

(9) Apologeticum (2011, Octombrie 5), BOR-ul este singura patriarhie din ortodoxie care a semnat Acordul de la Balamand, prin care catolicismul este recunoscut „biserica-sora” a Ortodoxiei!, http://apologeticum.wordpress.com/2011/10/05/bor-ul-este-singura-patriarhie-din-ortodoxie-care-a-semnat-acordul-de-la-balamand-prin-care-catolicismul-este-recunoscut-biserica-sora-a-ortodoxiei/

(10) Vieru, Vasile (2011, Septembrie 29) Articolul zilei (29.09.2011) – Mitropolitul Serafim de Pireu: DOAR SANGELE MUCENICIEI POATE SPALA RUSINEA SI CADEREA PATRIARHULUI DANIEL si a Episcopilor participanti la intalnirea pentru pace de la Munchen, https://saccsiv.wordpress.com/2011/09/29/articolul-zilei-29-09-2011-%e2%80%93-mitropolitul-serafim-de-pireu-doar-sangele-muceniciei-poate-spala-rusinea-si-caderea-patriarhului-daniel-si-a-episcopilor-participanti-la-intalnirea-pentru-pace/

(11) 11 lucruri pe care nu le stiai despre mormoni (2011) Lumea, nr. 8 (221), pp. 67-69.

(12) Razboi intru Cuvant (2010, Februarie 3) Unde am ajuns: Un patriarh „ortodox” daruieste un Coran presedintelui Coca-Cola, http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/02/03/unde-am-ajuns-un-patriarh-%E2%80%9Eortodox%E2%80%9D-daruieste-un-coran-presedintelui-coca-cola/

  

Îți urez lectură revelatoare și explorare productivă!

Marcus Victor Grant

Copyright text © Marcus Victor Grant 2013-prezent, toate drepturile rezervate.

Copyright imagine © Irina Chiriță, 2015-prezent

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.