Asta te va face să fii un copywriter mai bun, mai repede.

Unii se întreabă cum ajung să devină profesioniști în domeniul copywritingului cât mai repede, mai ales dacă eventual au și un talent în ceea ce privește folosirea cuvintelor. Roy Furr (și nu numai el) recomandă în esență modelarea: copiază cu mâna ta (eventual chiar scriind de mână) mostrele care ți se par valoroase. Acesta este un exercițiu pe care și eu l-am făcut și a dat niște rezultate extrem de interesante în dezvoltarea stilului. Și asta este cu siguranță o primă recomandare valoroasă. Tocmai din acest motiv, marea majoritate a cursurilor bune în acest domeniu îți recomandă studii de caz și modele. Alături de această recomandare, doresc să îți împărtășesc cum am început eu, după ce îți recomand un articol scris de o fostă clientă de-a mea: Întoarce atenția clienților către tine scriind convingător!

Eu m-am apucat de copywriting în liceu, atunci când aveam de organizat evenimente sau de promovat servicii, produse sau evenimente pentru colegi sau cunoscuți. Dacă este vorba de exemplu despre filme, în marea majoritate a situațiilor aveam deja materialele promoționale, caietele de presă și începeam cu ”recitarea” informațiilor de acolo, ceea ce era pentru început suficient. Ulterior, când am devenit redactor șef la anuarul școlii sau când am organizat un concurs de șah în liceu, mi-am dat seama că simpla postare a unui afiș în câteva locații din liceu nu este suficientă și că este nevoie ca anunțul să fie însoțit de o campanie de anunțuri în fiecare clasă (așa cum se făcea și pentru balul bobocilor). Una peste alta, evenimentele organizate de mine în liceu nu au fost spectaculoase (nici nu aveau cum să fie), dar și-au atins scopurile propuse și au fost apreciate de participanți.

A scrie text pentru atragerea unei audiențe din alte medii care nu te cunosc deloc e cu totul o altă mâncare de pește. Atragerea unor clienți plătitori prin modul în care scriu este o probă de verificare a calității prestației pe care o pot oferi. Eventual, dacă poți să te recomanzi și pe tine în timp ce scrii pentru alții, după cum am făcut în vreo două exemple de mai jos, atunci e cu atât mai bine! De aceea, după ce am publicat pe acest blog despre:

20+ de explorări să te pună pe gânduri când vorbim aceeași limbă și nu ne înțelegem

Cum creezi cu imaginație povești care conving și încântă? Metafore (vs.) storytelling.

îți ofer mai departe câteva zeci de exemple despre cum mi-am promovat eu serviciile și produsele folosind principiile pe care le recomand. În cadrul acestei liste, am inclus și variante programate să apară ulterior acestui articol. Linkurile vor deveni active la data menționată între parantezele pătrate doar la linkurile specificate.

 

Articole de prezentare generală

Cum am să te sprijin să te dezvolţi personal / How I Will Support You To Grow Personally

Recycle for Your Tomorrow

De la brazi de Crăciun artificiali la cadouri evergreen

 

Texte de prezentare a unor servicii de evaluare individuală (done with you/done for you)

Beneficiile analizei grafologice / Benefits of Graphological Analysis

Schema Dynamics Programming with Marcus Victor Grant

Evaluare psihometrică gratuită / Free Psychometric Assessment

Evaluarea inițială în SDP

 

Texte de prezentare a unor servicii unu la unu (done with you)

Consultanța cu NLP adresată oamenilor de afaceri și tinerilor profesioniști

Consultanța în strategie de comunicare oferită antreprenorilor la început de drum

Pentru studenţi: Consultanţă în carieră şi branding personal

Consultanţă în carieră / resurse umane şi branding personal

 

Texte de prezentare a unor seminarii de 1-2 zile (open training/webinarii plătite)

Seminar complet de învățare eficientă: citire rapidă, memorare și concentrare

Detalii despre modulul de citire rapidă – seminarul de învățare eficientă

Detalii despre modulul de memorare – seminarul de învățare eficientă

Detalii despre modulul de concentrare – seminarul de învățare eficientă

Cum ajungi unde-ți propui: training de gestiunea obiectivelor

Stima de sine –Oglinda încrederii tale, workshop; Stima de sine, workshop

Training de cunoașterea valorilor și branding pentru găsirea unui partener sentimental

Workshop de analiză grafologică

Piramida nivelurilor neurologice aplicată în team-building

Branding personal – Cum îți folosești valoarea? Ce vinzi tu?

Diferite alte inițiative

Prezentarea programului CraftLift

Contribuie pentru cărțile oferite drept recompensă elevilor premianți!

Să recompensăm premianții din licee tehnologice! Merită un premiant mai mult de o diplomă?

Virtual Lunch with Marcus Victor Grant

  

Îți urez lectură revelatoare și explorare productivă!

Marcus Victor Grant

Copyright text © Marcus Victor Grant 2022-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.