Între recunoaștere și recunoștință

21 septembrie este ziua mondială a recunoștinței (World Gratitude Day).

  

Diferenţe semantice

„Recunoaştere” vine din latină, „recognitionem”. Verbul care corespunde este „a recunoaşte”. Adjectivul corespondent este „recunoscut”.

„Recunoştinţa” vine din franceza, „reconnaissance”, care are rădăcina „naissance” şi conţine derivatul „conaissance”.Verbul care corespunde este a „mulţumi”. Adjectivul corespondent este „recunoscător”.

Ambele implica cogniţia, cunoaşterea, validarea. Avem nevoie de amândouă, atât în a le primi, cât şi în a le oferi. Datorită formei lor, pot fi uşor de confundat.

Recunoaştere este ceea ce aşteptăm să primim pentru a satisface nevoia de importantă, de semnificaţie, de valoare. Recunoştinţa este ceea ce aşteptăm pentru a satisface nevoia de contribuţie. Există unii care cred că recunoaşterea poate fi oferită pe post de recunoştinţă sau recunoştinţa pe post de recunoaştere. Nu e deloc aşa. Ambele sunt dorite şi preţuite.

Recunoaştere + lipsa de recunoştinţă = te plătesc ca să faci treabă bună, o faci, dar nu-ţi mulţumesc.

Lipsa de recunoaştere + recunoştinţa = mulţumesc pentru efortul/intenţiile tale, dar nu m-au ajutat cu nimic.

  

Ce condiţionează mulţumirea?

Părintele Lucian Roşu din Torino a exprimat la un moment dat într-o predică această idee: „Ne-am jucat prea mult de-a viaţa. Omul se mulţumeşte cu nimic şi nimic nu-l mai mulţumeşte pe om pentru că i s-a urât cu binele şi vrea mai mult bine.”.

Cine nu se mulţumeşte cu puţin, nu se va mulţumi nici cu mult. Nemulţumirea este ca un sac fără fund pentru că ceea ce este dorit, râvnit, chiar dacă este primit, nu satisface nevoile pe care nici cel ce doreşte să primească nu le conştientizează. Dacă vrei să testezi capacitatea cuiva de a conduce, poţi să îi dai sarcini mărunte şi să vezi cât de bine se achita de ele. Nemulţumirea poate să vină (nu întotdeauna) din ceea ce în limba romană nu există ca termen şi în engleza este exprimat ca „entitlement”. O traducere apropiată ar fi „îndreptăţire”.

Mai ales tinerii care au fost răsfăţaţi de părinţi sau, dimpotrivă, privaţi de foarte multe, considera că li se cuvine, că „şi-au ajuns în drepturi” şi presupun drept subînţelese anumite beneficii care le sunt puse la dispoziţie. Entitlement este, la rădăcină, despre lipsa asumării unor reguli valabile pentru toată lumea şi atitudinea faţă de graniţe fizice şi mentale.

De aceea, pentru a preveni nedreptăţile pe care unii tineri le pot resimţi, se cuvine să menţionez:

Să nu crezi că lumea îţi datorează ceva. Nu îţi datorează nimic.
Chiar dacă meriţi, nu înseamnă că ţi se cuvine automat să primeşti.

Rezultatele consistente sunt ceea ce se obţine ca urmare a aplicării unei strategii cu determinare. Rezultatele ocazionale sunt ceea ce adesea determina invidie nejustificată.

  

Recunoaşterea şi recunoştinţa, duşmanii organizaţionali nr. 1 şi 2.

Aşadar, cine stabileşte valoarea muncii fiecăruia? Valoarea muncii este determinată de plasarea acesteia într-un context care să o folosească şi să o răsplătească. Prin urmare, aceeaşi muncă, prestată de un angajat şi de un liber-profesionist, este rasplătită diferit, în funcţie de aplicarea marketingului. De ce? Pentru ca munca respectivă să ajungă la publicul-tinta care să o preţuiască cel mai mult. Munca ta are valoare chiar şi dacă nu găseşti oameni care să o aprecieze deocamdată. Mai exact, are valoarea pe care i-o dai prin ceea ce eşti dispus(a) să accepţi.

Adesea, munca ce se desfăşoară într-o organizaţie este un prilej pentru ca un angajat să-şi valorifice talentele în preajma unor resurse consistente. Însă, şi mai adesea, după părerea mea, munca ce se desfăşoară într-o organizaţie este un prilej pentru ca lipsa de încredere sau de abilităţi de promovare ale angajatului să fie exploatată de către angajator. Acesta este un efect al lipsei de recunoaştere.

Atunci când spunem cuiva „ai făcut o treabă bună!” îi oferim o validare şi chiar mai mult, o confirmare, o aprobare. Aceasta recunoaştere satisface nevoia de importantă a celui care a depus munca şi îl poate motiva să continue să depună aceeaşi muncă, dar nu garantează asta. Şansele cresc însă dacă, pe lângă recunoaştere, mai este oferită şi recunoştinţa: „Ai făcut o treabă bună. Mulţumesc.”.

Unul din motivele care îi fac pe manageri să se sperie că dacă lauda subordonaţii, aceştia se vor culca pe o ureche sau vor cere mai mulţi bani este că nu ştiu cum să separe recunoaşterea de recunoştinţă şi să le ofere cu discernământ într-o manieră disciplinată.

Să luăm următoarea scenă în care este implicată o fetiţă de 3 ani, mama ei şi bunica ei. Fetiţei îi plac dulciurile. Ca urmare a faptului că fetiţa tocmai a primit dulciuri de la un musafir, mama îi mai oferă şi ea nişte dulciuri, ca să nu rămână mai prejos. Fetiţa însă i le aruncă în cap. Mama începe să se plângă bunicii.

Ce s-a întâmplat de fapt? Fetiţa avea deja dulciuri, nu mai avea nevoie de asta, ci avea nevoie de recunoaşterea importanţei ei şi să fie luată în braţe. Copilul însă nu ştie cum să comunice asta. Mama nu doreşte să îndeplinească copilului o nevoie, ci doreşte să îşi îndeplinească pentru sine nevoile de importanță şi de contribuţie. Copilul nu recunoaşte gestul mamei şi îşi manifesta nerecunoştinţa. Mama alege să meargă în altă parte pentru a-şi manifesta importanța, respectiv se plânge la mama sa. Fetiţa rămâne frustrată.

  

Să facem paralelă cu următoarea situaţie.

Mai mulţi angajaţi doresc o mărire de salariu ca urmare a creşterii performanţei înregistrate. Asta le va permite să fie mai motivaţi şi mai performanţi. Middle managerul doreşte să se simtă important şi stabileşte că nu se va mări salariul, în schimb angajaţii vor primi tichete de masă de o valoare mai mare. Angajaţii nu sunt de acord pentru că nu asta vor, nu asta au cerut, nu de asta au nevoie şi nu la asta s-au aşteptat. Middle managerul se plânge de lipsa de cooperare a angajaţilor la şeful sau mai mare. Angajaţii rămân frustraţi.

  

Recunoştinţa nu presupune să oferi bani, ci bunăvoinţă.

Recunoştinţa este ceea ce cauta unii oameni ca urmare a faptului că nu primesc recunoaştere, pe pârghia subconştienta: „dacă nu merit să fiu recunoscut că important, atunci trebuie să mă fac util”, adică dacă nu sunt recunoscuţi ca subiecte, măcar să fie recunoscuţi ca obiecte. Expresia „fă-te util” are scopul magic de a însufleţi o roabă care şedea făcând umbra pământului degaba într-o fiinţă dotată cu inteligenţa, precum în „Cenuşăreasa”. Astfel, uneori, dorinţa de a contribui nu este expresia dorinţei de a oferi o experienţă care să adauge la bunăstarea celorlalţi, ci fugă de inutilitate şi dorinţa de a se simţi special. Contribuţia oferită de dragul de a se simţi important risca să se risipească într-o direcţie care o face nerecunoscuta, împiedica recunoştinţa şi poate face chiar mai mult rău celuilalt. De ce? Pentru că a primi devine condiţionat chiar şi dacă ceea ce a fost oferit nu a fost cerut. La nivel organizaţional, caritatea oferită fără cap poate ajunge să nu mai fie „corporate social responsability”, ci „whitewashing”, „greenwashing”, „mită” şi de-a dreptul risipă de resurse.

 

  

Recunoaşterea în cazul greşelilor

Recunoaşterea mai are şi rolul de a facilita iertarea şi reconcilierea, nu doar mulţumirea. Astfel, recunoaşterea greşelilor nu este o obligaţie, ci un merit moral, un deziderat. Totuşi, modalitatea în care asta se întâmplă poate să difere. De aceea, nu este scris în rugăciunea „Tatăl nostru”: „motivează noua gresalele noastre” sau „scuza noua gresalele noastre”, ci „iartă nouă gresalele noastre”. Dar iertarea, chiar dacă se petrece, nu implică şi reconcilierea.

De exemplu, un manager poate ierta, poate tolera greşelile unui subordonat fără să i le aducă la cunoştinţă, dar lipsa de recunoaştere a acestor greşeli din partea subordonatului nu îl încurajează pe manager să dezvolte o relaţie prea caldă cu acesta. Poate de asemenea să le aducă la cunoştinţă, să le ierte şi să nu le mai tolereze pe viitor, dacă foloseşte asertivitatea. Iertarea nu presupune a tolera perseverentă în greşeală.

Similar, victima unui viol îşi poate ierta persecutorul fără ca el să-şi asume recunoaşterea faptei. Chiar şi cu recunoaşterea greşelii şi solicitarea iertării, se poate să avem iertare fără reconciliere, adică o consilidare a relaţiei dintre părţi ca urmare a încălcării unor graniţe.

În cazul greşelilor, recunoaşterea poate duce la reconciliere şi eventual la recunoştinţă.

Pentru ca recunoaşterea să existe, trebuie să fie prezente nişte standarde superioare pentru definiţia succesului şi nişte graniţe inferioare pentru definiţia abuzului. Problema este că pentru majoritatea oamenilor, aceste standarde şi graniţe sunt foarte diferite şi, dacă nu sunt comunicate şi clarificate, predispun la suferinţă, neînţelegeri, nedreptăţi, abuzuri şi greşeli. Durerea în viaţă este garantată. Suferinţa însă este opţionala.

Mai pe larg despre merite, acordarea, obţinerea şi recunoaşterea lor, în cartea mea, Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Cum să creezi o lume mai bună prin „mulţumesc”

A avea şi a păstra

Contractul psihologic în relaţiile de muncă

Antreprenori, culegeți roadele orientării în carieră comuniste!

În căutarea ascultării pierdute

Iertare

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2018-prezent, toate drepturile rezervate. Tradus în engleză de Cristiana Brezeanu și publicat pe Analytic Vision pe 21.09.2020 sub titlul Between Acknowledgement and Gratitude”

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Un gând despre „Între recunoaștere și recunoștință

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.