În ultima vreme s-a discutat despre modificarea rugăciunii ”Tatăl nostru”. Țin minte o istorisire în care un credincios care nu putea să ierte s-a dus la spovedanie și a fost întâmpinat de preot cu solicitarea de a spune ”Tatăl nostru”, în versiunea modificată, corespunzătoare cu preferința lui: ”și nu ne ierta nouă greșalele noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților noștri”. Un asemenea demers este util pentru conștientizarea celor botezați creștin care spun una, dar cred și fac alta.
Iată așadar o versiune pentru liber-cugetători:
Tatăl meu carele eşti în Univers,
Sfinţească-se numele tău,
Relativă împărăţia ta,
Facă-se voia mea,
Precum pe pământ, aşa şi în cer
Pâinea mea cea de toate zilele
Lasă-mă că mi-o iau singur/ă
Şi nu ne ierta nouă greşalele noastre,
Precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri
Şi mai lasă-ne pe noi puţintel în ispită,
Şi apoi ne izbăveşte de cel rău
Dar încet-încet, să ne prindă din urmă.
Că a ta este împărăţia şi a mea este voinţa
Acum şi mai vedem noi ce mai facem în vecii vecilor. Amin!
Iată o versiune pentru cei ce halucinează că se numesc creștini dar se tem mai tare de coronavirus decât de Dumnezeu:
Virusul nostru Cel nevăzut care ești pretutindeni,
Întipărească-se frica de Tine,
Vie împărăția restricțiilor,
Facă-se voia autorităților și politicienilor,
Precum în China comunistă, așa și peste tot în lume
Pâinea noastră cea de toate zilele
Fereștene-o nouă prin scanare cu ultraviolete și radiații
Și nu ne ierta nouă micile scăpări ale respectării regulilor,
Precum nici noi nu iertăm vecinilor noștri
Și nu ne duce pe noi în spitale,
Ci ne izbăvește de cei ce vorbesc despre cifre și știu statistică
Acum și după 7 vaccinuri la fel. Amin!
Iată o versiune și pentru închinătorii la vaccinul anti-COVID, această versiune este propusă pentru IPS Calinic și cei care debitează aberații asemănătoare:
Vaccinul nostru Cel de toate zilele,
Sfințească-se numele companiei producătoare,
Vie modificarea genetică,
Facă-se voia autorităților și politicienilor,
Precum în Marea Britanie, așa și la noi!
Știrile noastre cele de toate zilele
Înveselește-le nouă in vremea vaccinurilor
Și ne iartă îndoielile noastre
Precum și noi iertăm ignoranța, corupția și lăcomia medicilor
Și nu ne duce pe noi în reacții adverse,
Ci ne izbăvește de mască și de restricții.
Acum și după 7 coronavirusuri la fel!
Acest articol e un pamflet de
Copyright © Marcus Victor Grant 2021-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
[…] Tatăl nostru – variante modificate. Tu în care crezi? […]
ApreciazăApreciază