Itinerarii eminesciene, carte de părintele (monahul) Marcu. Recenzie de Marcus Victor Grant

Coperta Itinerarii eminesciene de parintele Marcu
Copyright imagine coperta © Editura Babel, 2021-prezent

Format A5. 184 de pagini.

Editura Babel. Anul apariției: 2021

Motto:

Cum găsești leul care te-a înghițit?

În acest volum, autorul propune o interpretare argumentată a unor poezii de Mihai Eminescu către sensuri ortodoxe, adresându-se tinerilor deschiși la sensuri profunde prin studiu comparativ.

  

Introducere

Înainte de a aborda conținutul și valoarea cărții propuse spre recenzie, țin să menționez experiența mea cu analiza literară.

În gimnaziu și în liceu, am participat la olimpiada de limba și literatura română, iar în clasa a IX-a am câștigat locul III la etapa județeană. În liceu, eram cunoscut ca unui din cei mai performanți elevi din liceu la această disciplină.

Atunci când am învățat să fac analize și comentarii literare, mi s-a sugerat mai întâi să scriu interpretările date de-a gata în manualele suplimentare și culegerile școlare, apoi dacă mai e timp, să scriu și interpretările mele. Așadar, încă de copil, am înțeles că ce se recompensează prin concursurile școlare este în primul rând capacitatea de memorare, în al doilea rând analiza de tip ”despicat firul în patru” și abia în al treilea rând curiozitatea elevului și interpretările alternative.

Urmând apoi o facultate de comunicare în 5 ani universitari (după care alți 2 ani de master la o altă facultate de comunicare), mintea mi-a fost înregimentată în sfera analizei și am fost recompensat, de asemenea, pentru memorare și analiză. Un elev premiant care ajunge șef de promoție la facultate riscă să ajungă să aibă o părere foarte bună despre sine doar pe baza faptului că a repetat cu succes toată gargara care i s-a deversat în memorie. Faptul că am fost recompensat cu premii, note mari și oportunități profesionale pentru manifestarea acestei capacități de analiză confirmate de sistem nu m-a ajutat cu nimic în viața personală și, foarte probabil,nici în cea sufletească.

Intuitiv, fără să-mi dau seama de ce, după liceu și mai ales după facultate, am citit tot mai rar poezie și poeți și în general beletristică.

Abia apropiindu-mă de al patrulea deceniu al vieții mele, am avut prilejul să redescopăr prin această carte ceea ce am intuit dar nu am aprofundat că se găsea și îmi plăcea la Mihai Eminescu și de ce e importantă poezia lui.

  

Construcție argumentativă

Această carte se adresează cititorului răbdător, care poate să primească pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, fiecare argument al autorului, la un edificiu important: oglinda propriei conștiințe, pusă în față de autorul Mihai Eminescu și explorată de părintele Marcu. Mihai Eminescu este abordat ca autor, nu doar ca poet, iar acest aspect este important. Voi reveni la această idee mai târziu.

Autorul contrazice cu diplomație teza papagalicească șmirgheluită în mințile tinere că Eminescu ar scrie despre condiția omului de geniu. ”Dacă cultivăm conceptul de om comun și omul de geniu, în poezia Glossă, eu nu remarc vreo împlinire a vreounuia dintre ei, pentru că nu văd care este sensul suferinței omului de geniu și cum se împacă omul comun cu micimea sa.” (p. 128). Dacă Eminescu ar fi scris atât de mult despre condiția omului de geniu, cum se explică faptul că este atât de îndrăgit de cititorul de rând? Dacă Eminescu ar fi scris despre condiția omului de geniu, de ce nu și-a luat doctoratul, deși din scrisorile sale cu Titu Maiorescu rezultă că ar fi putut?

Plasarea lui Eminescu pe un piedestal al literaturii române atrage atenția tinerilor că ar trebui să-l bage în seamă, dar să bage în seamă ce anume, mai exact? Mihai Eminescu nu a scris doar poezie. A fost și jurnalist, și militant politic. Părintele Marcu oferă spre comentariu un articol scris de Mihai Eminescu și apărut în presa acelor vremuri și ne ajută să înțelegm mai profund aspirațiile și intențiile lui Eminescu. Dacă tinerii cărora se atrage atenția să studieze opera lui Eminescu fie ar citi cu atenție poezia lui, fie ar citi și alte scrieri de-ale lui, atunci comuniștii aflați la putere în diferitele ierarhii contemporane ar putea deveni foarte, foarte îngrijorați.

Înțelegerea poeziilor lui Eminescu pare a fi o treabă savantă în legătură cu care s-a spus ceea ce este de spus, s-a scris ceea ce este de scris, iar dacă cineva îndrăznește să afirme ceva pe deasupra, se ridică întrebarea: ”dar cine este acesta, de își permite să interpreteze astfel opera lui Eminescu?”. Opiniile personale îmi erau permise în școală că doar, deh, eram elev și nu aveam cum să fiu sancționat pentru ele!

În deschiderea cărții ”Itinerarii eminesciene” avem primul capitol scris de Nichita Stănescu, despre ”Eminescu cel genial și universal, despre poemul Luceafărul și criticii neinspirați”. Având în vedere că Nichita Stănescu se află și el pe un piedestal, fiind ”studiat” de către elevi (oare care o fi poetul său pereche?), îndrzăneala contestării sensurilor percepute de unii este permisă. Apoi, în restul capitolelor, părintele Marcu argumentează, strofă cu strofă, pe textele poeziilor Luceafărul, Glossă, Rugăciunea unui dac și Odă (în metru antic) că Eminescu a vrut să transmită în mod evident și deliberat nu ce-au înțeles mulți din criticii vremii, ci niște mesaje mai profunde și aplicabile, pe deplin creștine. Acestea nu sunt doar niște interpretări alternative care își găsesc logica în bogăția de sensuri, ci chiar ceea ce a intenționat autorul, care în altă parte a afirmat că Biserica este maica spirituală a poporului român.

Citind această carte, am avut senzația că se dă la o parte ”albastrul de Prusia” pus de unii analiști pe moștenirea literară a lui Eminescu, cu entuziasmul unei confirmări din copilărie: ”Ahaaa! Știam eu că este mai mult aici!”, care fusese deja stimulată citind analizele profesorului Emil Alexandrescu, care asemenea lui Eminescu, a fost internat la azilul de boli mintale în vremea comunismului pentru interpretările îndrăznețe pe care le făcea pe opera lui Mihai Eminescu.

Pe când eram licean, îmi formasem impresia din ce învățasem pe la literatura română și istorie că Titu Maiorescu fusese un fel de ”băiat de gașcă”, ”prieten de nădejede” al lui Eminescu, pentru că i-a oferit o bursă, l-a ajutat în carieră, a contribuit ca ministru patiot la dezvoltarea României mici, ș.a.m.d. În același timp, părintele Marcu punctează foarte clar că Titu Maiorescu l-a trădat pe Eminescu contribuind la înscenarea internării sale la azilul de boli mintale din motive politice.

Este de asemenea foarte interesant cum în România care aparent între 1990-2019 a fost eliberată de comunism s-au păstrat interpretările agreate de comuniști. Nu-i nimic, prinde bine pentru noul comunism: Eminescu e un geniu care scrie departe de noi, stă pe podium sub formă de steluță care sticlește în violet, nimic de văzut sau înțeles de aici pentru vremurile noastre.

Dar dacă de fapt Eminescu are un mesaj foarte profund, valabil, și aplicabil pentru tinerii din ziua de astăzi? Dar dacă de fapt trăirile pe care le descrie sunt ale fiecărui om care își simte sufletul prins între materie și absolut? Dar dacă Eminescu scrie pentru sufletul de copil care caută dragostea? Dar dacă Eminescu scrie despre eliberarea de patimi? Ei, atunci alte porți se deschid în mintea cititorului.

Capitol cu capitol, cartea părintelui Marcu argumentează cu smerenie măreția operei lui Eminescu, dar nu din motive corecte politic, ci corelând cu alte scrieri (ale lui Eminescu și nu numai). Cartea sa merită să fie citită indiferent dacă ne place poezia sau nu, indiferent dacă avem o viață creștină sau nu. Desigur, a analiza poezie într-o manieră curioasă cere o răbdare, o atenție și o înclinație pe care nu oricare cititor e dispus s-o ofere, și nici nu cred că ar trebui. Libertatea pătrunderii unui mesaj nu stă în procedurile unui manual de instrucțiuni, dar se poate găsi într-un asemenea volum de analiză literară.

  

Imaginea acestui volum

Ilustrația de pe coprtă mi se pare foarte inspirată și reprezentativă pentru carte și pentru efectul de amplificare pe care îl are asupra operei lui Mihai Eminescu în prezent, cu riscul ca mulți dintre elevi să nu-l recunoască pe copertă pe Eminescu dintr-una din fotografiile sale mai puțin uzitate. Prin itinerariul parcurs în operele propuse, monahul Marcu ne oferă o mostră de ecou al conștiinței și cum se leagă acestea cu aplicațiile practice din viața fiecărui elev.

În același timp, coperta principală împreună cu titlul cărții riscă să inducă în eroare la prima privire, căci nu este vorba despre drumurile pe care le-a făcut Eminescu purtând haine și ghete, ci de drumurile pe care le pot face versurile lui Eminescu în viața și conștiința cititorilor săi.

Titlul la plural de asemenea nu mi se pare potrivit, deoarece consider că părintele Marcu face un singur drum, o singură construcție argumentativă, are un singur fir legate de poeziile lui Eminescu, trecând prin toate. Nu pentru că n-ar putea să depene mai multe, ci pentru că această carte e doar o invitație, e doar un început de drum, e o propunere pentru cititor să aprofundeze și el/ea de asemenea.

Din punctul de vedere al marketingului, titlul cărții, deși este relativ potrivit cu conținutul, este unul foarte prost ales, iar absența unui subtitlu e o idee și mai proastă. Smerenia nu face casă bună cu promovarea, iar marketingul unui asemenea volum e o sarcină dificilă pe care n-a făcut-o nimeni (cine ar vrea o asemenea misiune?). Căutând despre ”itinerarii eminesciene” pe orice motor de căutare găsim atât de multe referințe, evenimente, încât sintagma s-a tocit, e goală de orice fel de sens.

Îmi pot imagina ce trece prin mintea unei bibliotecare: ”Încă o carte despre itinerarii eminesciene. Cred că știu despre ce e vorba fără să-o deschid. Chiar mai era nevoie de încă una?”

Grafica interioară a volumului e minimală, ceea ce nu e neapărat un lucru rău (putea să arate, de exemplu, ca prima mea carte publicată în 2005, ceea ce ar fi fost înspăimântător), dar nici bun.

  

În concluzie

Cartea se citește repede, însă nu e ușoară și nu e pentru oricine. Cred că poate fi oferită cu succes maxim ca premiu la elevii cu profil filologic, pedagogic și la seminarul teologic, la clasele de gimnaziu și eventual de liceu. Cred că este extrem de improbabil să fie citită de studenți și încă mai improbabil să fie citită de profesori, deși consider că aceste două categorii  ar avea cea mai mare nevoie de ea.

Cartea poate să fie comandată prin curier direct de la autor, costa 12.5 lei fiecare volum + cheltuielile de expediție (15-35 de lei în funcție de localitatea de destinație). Având în vedere potențialul pe care îl are pentru a fi oferit drept cadou, mulți cititori preferă să cumpere mai multe exemplare pe comandă.

Date de contact pentru comandă: Ionel Rusei de la Editura Babel, telefon 0744 774 818

  

Îți urez lectură revelatoare și explorare productivă!

Marcus Victor Grant

Copyright text © Marcus Victor Grant 2021-prezent, toate drepturile rezervate.

Copyright imagine coperta © Editura Babel, 2021-prezent

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.