Sfantul Ștefan cel Mare sau De ce Europa are o hartă atât de diversificată

În fiecare an, la 2 iulie, a fost comemorat în România, Ștefan cel Mare și Sfânt.

(continuă să citești după media ↓)

Este destul de greu de găsit în istoria unui stat un alt personaj care să se fi luptat pentru un continent întreg. Cu jumătatea de mileniu în urmă, Ștefan cel Mare a dus lupte cu Imperiul Otoman care, la acel moment, reprezenta cea mai mare amenințare pentru Europa. Efectele Imperiului Otoman în Europa sunt foarte ușor de observat, mai ales dacă este să ne uităm la ce s-a întâmplat cu teritoriul fostei Iugoslavii. Consecința majoră o reprezintă multitudinea de state de mici dimensiuni și populații divizate pe criterii de religie, în permanență aflate într-o stare conflictuală.

Întreaga Europă ar fi putut fi la fel ca Iugoslavia dacă poziția geostrategică a statelor românești, pe atunci, Moldova (care a înglobat ceea ce alcătuiește acum celelalte 3 țări: Bucovina regiunea dintre Ucraina și Basarabia unde se regăsește acum Republica Moldova și Transnistria, mai cunoscută și sub numele internaţional de Pridnestrovian (Moldavian Republic), Transilvania și Muntenia (care a avut și Cadrilaterul, regiune care aparține acum Bulgariei), nu ar fi stat în fața ofensivei Imperiului Otoman.

Unul dintre principalele motive ale luptelor dintre Ștefan cel Mare cu turcii a fost repezentat de religie. Cea mai mare parte a Europei de Vest (România se afla în centrul continentului, ceea ce înseamnă că, geografic vorbind, se desfășoară de la Gibraltar la Kazachstan) au fost creștini. Imperiul Otoman a adus islamismul pretutindeni, unde a guvernat (a se vedea vechea Iugoslavie). În același timp, au existat numeroase alianțe istorice între Moldova și Polonia, Moldova și Ungaria, și Moldova și Vatican, cu scopul de a oferi siguranță națiunilor din interiorul continentului. În acele vremuri, Polonia se învecina cu Moldova, reprezentând o mare putere în Centrul Europei.

În toate cele trei țări românești, Ștefan cel Mare a întemeiat zeci de biserici și mănăstiri, avândul ca văr pe legendarul domnitor al Munteniei, Vlad Ţepeş.

Cele mai multe relatări care au fost scrise despre Ștefan cel Mare au neglijat o mare parte a întamplărilor istorice, inventând o multitudine de alte relații pe care Ștefan cel Mare le-ar fi avut, cu excepția aceleia referitoare la fiul său, Petru Rareș, conceput în afara căsătoriei, care i-a urmat apoi la tron.

În afara aceastei evidențe istorice, Ștefan cel Mare a fost un bărbat dedicat familiei, fiind încercat în mai multe rânduri de greutățile vieții, pierzând două dintre neveste și cinci dintre copii. O istorie tragică, o cruce personală foarte grea pentru acest conducător.

De asemenea, Ștefan cel Mare a trăit pentru 40 ani cu o rană la unul dintre picioare, acest lucru producând adesea o mare problemă. Însă, în ciuda acestui lucru, el a câștigat foate multe lupte impresionante în fața Imperiului Otoman, dovedind avantajul unei strategii bine puse la punct chiar dacă armatele adverse erau de 2 sau 3 ori mai mari.

În anul 1992, Ștefan cel Mare a fost declarat „Sfant” pentru următoarele lucruri:

• și-a apărat religia și oamenii săi până la moarte

• s-a luptat cu dificultăți și pericole majore pentru a asigura libertatea credinței

• a trăit respectând morala și principiile creștine

• a apărat și sevit în mod eroic Biserica

• a dobândit aprecierea oamenilor fără nici un fel de presiuni.

În anul 2006 Ștefan cel Mare a fost votat ca fiind cel mai reprezentativ român care a trăit vreodată în istorie, în urma unei cercetări pentru mai bine de un an de zile, de către TVR.

Așa se face că multe dintre lucrurile pe care ne simțim liberi să le facem în prezent, se datorează acestei figuri istorice.

Mare mi-a fost surpriza să văd când am fost la Chisinau în 2010 că în fața statuii lui Ștefan cel Mare, din parcul central Ștefan cel Mare (în care am descoperit atunci că aveau wireless şi prize pentru laptopuri în apropierea băncilor), se regăseau flori, iar oamenii veneau în fiecare dimineață pentru a se închina în fața statuii, în semn de respect.

A fost, poate, unul dintre cele mai înălțătoare sentimente de patriotism pe care le-am putut trăi vreodată ca român.

Nicăieri nu am văzut un respect mai mare pentru istoria și tradițiile românești așa cum am văzut în Republica Moldova.

Dacă ești interesat de studierea valorilor românești, acesta este locul cel mai potrivit. Este un loc al respectului cu mult peste cel pe care îl are România față de propriile sale valori.

După Ștefan cel Mare, străzile au fost redenumite în toata România, însă nu am auzit de nici o stradă redenumită „Ștefan cel Mare și Sfânt”, spre deosebire de cea mai importantă stradă din Chișinău, care amintește de calitatea de sfânt pe care Ștefan cel Mare a dobândit-o în urmă cu 20 ani.

La slujba la care am participat în 2015 la parohia cu hramul Sf. Ştefan cel Mare din Bucureşti, sectorul 6, str. Drumul Taberei 28a, au venit doar vreo 200 de persoane. Unde se află restul bucureştenilor creştini şi neangajaţi care acum se bucură de traiul într-o lume liberă?

Din nefericire, un popor care îți uită eroii este un popor fără istorie, fără identitate. La mulți ani tuturor creștinilor care îi poată numele! Citește mai multe despre Sfinţii Ştefan!

Filmul întreg al lui Mircea Drăgan (1974) despre viaţa lui Ştefan cel Mare:

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2011-prezent. Traducere și adaptare de Roxana Huţul a articolului “Saint Stephen the Great or Why Europe Has Such a Diverse Map“ publicat inițial în limba engleză la data de 3 iulie 2011 pe Analytic Vision. Copyright © Marcus Victor Grant, toate drepturile rezervate. Mulţumiri Roxanei. Articol actualizat și publicat în română la 3 iulie 2015. Articol republicat prin amabilitatea Saccsiv.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.