Cele mai proaste filme româneşti în coproducţie din 2013-2014, partea II

10 08 2014

  La începutul lunii, am început să scriu aici despre filmele româneşti proaste, realizate în coproducţie şi lansate pe marile ecrane între 2013-2014. În acest sens, am analizat, cu ajutorul criticilor de specialitate, 5 filme care au eşuat şi am scris de ce. Acum a venit timpul să continui lista eşecurilor cinematografice de lung-metraj cu încă 4 titluri.

 

6.Sette opere di misericordia / Şapte opere de milostenie(2012)

Regia şi scenariul: Gianluca şi Massimiliano De Serio

Coproducţie Italia-România

Produs în 2011, a avut premiera în Italia în 20 ianuarie 2012 şi în România pe 1 martie 2013.

3 premii, la festivalurile de film din Locarno şi Marraketch.

Coprodus de Elefant Film (România).

O dramă inspirată din viaţa imigranţilor români ilegali care trăiesc în taberele de la periferiile oraşelor din Italia.

Carlo Cerofolini explică de ce filmul eşuează în intenţiile sale, etalându-şi talentul în loc de a-şi evidenţia substanţa.

Valentina D’Amico acuză filmul de atac la ironie atee la adresa creştinismului, ambiguitate forţată, rigidă şi o divizare între metaforă şi realism.

Jay Weissberg demolează filmul, blamându-l de autoimportanţă, supraintelectualizare, lipsit de fundament şi motivaţie pentru a creea cele mai mici emoţii, jucat prost mai ales de actriţa română Olimpia Melinte [n.r. care şi-a făcut o carieră de actriţă între timp] şi care nu merită milă nici măcar în ţările care l-au coprodus.

„Anumite detalii importante ale acţiunii rămân neinteligibile, privind atât scopurile urmărite de protagonistă, cât şi succesiunea cauzală a evenimentelor. Una dintre cauze constă în maxima zgârcenie a dialogurilor – replici puţine, rare, scurte şi implicite, fără nimic explicativ. Pe de altă parte, evoluţia relaţiei dintre Luminiţa şi Antonio, demarată violent şi abuziv, pentru a ajunge gradual la afinitate, tandreţe şi devotament, este insuficient motivată, mai mult decât la nivel de principiu.”

scrie Mihnea Columbeanu

Trailer

 

7. Lupu / Wolf (2013)

Regia şi scenariul: Bogdan Mustaţă, bazat pe scenariul unui scurt-metraj (care mai bine rămânea scurt)

Coproducţie Germania-România

Produs de Marcian Lazăr (Strada film). Realizat cu fonduri de la CNC şi cu sprijinul Sundance Institute, Cannes Cinefondation Atelier şi Torino Film Lab (conform Variety)

Lupu e numele personajului principal. Şi autorii au ţinut să-l traducă în engleză. 🙂 Pe acest principiu, cred că ar trebui ca titlurile unor filme ca „Forrest Gump” sau „Casablanca” să fie traduse corespunzător în română: „Pădure Gump” şi „Casa Albă”.

Vlad Adăscăliţei expune subiectul:

Un puști derutat, ce încearcă să găsească un sens și o fată într-o lume care pare să-l izbească din toate direcțiile, când el nici nu a învățat să țină garda ridicată. Dar tânărul nostru ajunge, într-un final, la un soi de maturitate și pleacă zâmbind în noapte, asta după ce a ucis pe cineva și a făcut sex pentru prima oară”

şi critică filmul, explicând cum foloseşte Bogdan Mustanţă minimalismul

subversiv. Ia realitatea, atât de dragă noului val românesc, o răstoarnă în cap până o apucă amețeala, apoi îi dă drumul să umble ca o bețivă de mână cu un adolescent arhetipal ce încă o mai crede ideală și demnă de iubit. Pentru că nu a văzut destule filme autohtone, de acolo ar fi aflat că ar trebui să o seducă și apoi să o vândă la produs în străinătate. Lupu e construit din tăceri, iar atunci când vorbește, mai bine ar tăcea. Dialogurile nu sunt nici pe aproape punctul forte al scenariului, dar sunt amuzante în inadaptarea lor”

Ionuţ Mareş în Metropolis, argumentează că regizorul Bogdan Mustaţă nu reuşeşte limbajul cinematografic pentru a spune povestea din Lupu.

Bogdan Mustaţă nu face decât să-şi plimbe protagonistul, care este tot timpul impasibil şi tăcut, dintr-un loc în altul, fără ca deplasarea să aducă realmente plusvaloare dramaturgiei. […] Semne serioase de întrebare apar însă atunci când Bogdan Mustaţă preia ideea scenelor „în care nu se întâmplă nimic” fără a-i da valoare cinematografică.”.

Dacă tot este vorba despre un presonaj cu nume canin, Manuela Zipisi, notează pe site-ul Oraşul meu:

Desi Bogdan Mustata îsi scoate personajele la plimbare si in cateva cadre de exterior, Lupu este un film de camera, mai bine zis de bloc, pentru ca personajele urca si coboara scari de bloc, se amusineaza prin lifturi stramte, inchid si deschid usile camerelor din apartamentele vechi pe care le populeaza.”

Dragoş Marin consideră că

e cu atât mai frustrant că Lupudă rateuri, monumental, acolo unde nu avea voie. De mult timp nu mi-a fost dat să ascult, de bună voie, dialog atât de halucinant ca cel pe care îl rostesc actorii din Lupu. Problema îl ocoleşte în mare parte pe protagonist, gândit ca un tânăr tăcut, căruia îi e greu să se exprime şi, surprinzător, pe Nicolaescu”

Mihnea Columbeanu consideră în cronica sa intitulată Vorba puţină, bogăţia omului

„pe parcursul evoluţiei sale, firul epic nu s-a rezumat doar la a se ascunde – ci pare mai degrabă să se fi pierdut pe sine însuşi, dizolvat sub asaltul considerentelor intelectuale şi teoretice. Rezultatul este un film care începe prin a incita, continuă prin a nedumeri, pentru ca în cele din urmă să lase un sentiment în care se amestecă satisfacţia şi nedesăvârşirea. […] Bogdan Mustaţă a recunoscut că nu fusese un procedeu deliberat, o pistă falsă sau lăsată anume deschisă, ci… un personaj lăsat în aer – deşi acest lucru nu i se pare grav, la fel cum nici prezenţa poveştii, oricât de pretextuală, nu o consideră esenţială. De altfel, chiar şi numele protragonistului e insuficient motivat: a fost ales cam arbitrar la început, fără a urmări o semnificaţie precisă, pe urmă s-au gândit să-l schimbe, pe urmă auzis că lasă, să nu-l mai schimbe).”

PS: Nu, Lupu nu are legătură cu Ursul(2011) de Dan Chişu 🙂 În schimb, cred că titlul acestei cronici este sugestiv: Lupu, un ornitorinc bleguţ.

Lupu a avut la cinema în anul 2013 doar cu puţin mai mulţi spectatori decât are vizualizări Discerne într-o zi bună şi a încasat în jur de 1000 de euro.

Trailer

 

8. Rocker (2013)

Regia şi scenariul: Marian Crişan

Produs de: Anca Puiu (Mandragora)

Coproducţie România-Germania-Franţa

Filmul se vrea o dramă psihologică de familie despre relaţia dintre un bătrân rocker ce trăieşte din nostalgiile treuctului şi fiul său dependent de droguri. Filmul se vrea o replică românească la Requiem for a Dream (2000, R: Darren Aronofsky),

„Situaţiile reprezentative se succed, unele deliberat repetitive, altele de sine stătătoare, dar fără a continua o poveste – ci mai degrabă compunând o imagine fotografică a realităţii, un „film de stare”, staţionar, egal cu sine însuşi, la cota tensională deja atinsă. Asta e problema cu Marian Crişan: […] pornea de la premise excelente, pe care le dezvolta pe jumătate, le ridica la un nivel promiţător, şi le lăsa acolo…”

scrie Mihnea Columbeanu

Marian Apostol concluzionează:

Filmele româneşti au ajuns cunoscute și premiate pe plan mondial în special pentru felul în care reuşesc să transpună pe ecran bucăţi din viaţa reală. Iar Rocker este ca o fereastră spre o lume care există pe lângă tine, însă este o fereastră pe care ai prefera să o ţii închisă.

Fără personaje cu care să empatizezi şi fără o structură narativă solidă, cel de-al doilea lungmetraj al lui Marian Crişan nu este decât un alt film de la care ar trebui să ieşim fericiţi cu viaţa pe care o avem, iar mulţi, cu siguranţă, nu vor aştepta să treacă toate cele 91 de minute pentru a face asta.”

Ioanina Pavel face filmului o amplă analiză, din care citez:

Din pacate, orice comparatie sta in picioare doar in defavoarea romanescului, care doar zgarie “varful aisbergului” in incercarea de-a trage un semnal de alarma, dupa cum echipa a si recunoscut de altfel, in fata plutonului jurnalistic din cinema Elvira Popescu. […] Dupa vizionare, Crisan a “dat din casa” in fata presei, marturisind ca interesul sau fusese initial centrat pe trairile tanarului dependent (inspirat de Sisu), pentru ca ulterior, inaintand pe filiera asta, regizorul sa se dea batut (parafrazez) in fata caracterului prea enigmatic de junkie.

Neil Young de la The Hollywood Reporter, scrie despre Crisan că

nu aduce mai nimic proaspat, in materie de scenariu, imagine sau atmosfera […] Aceasta co-productie cu Franta si Germania dovedeste din nou ca Noul Val Romanesc stagneaza intr-o faza de reflux”.

Boyd van Hoeij, de la Variety, explică:

rezultatul e realist cu siguranta, desi nu primim destule informatii despre personaje si nici destule surprize narative care sa ne convinga sa petrecem 90 de minute cu personajele acestea deprimante. […] Ca in Morgen, camera si tonul raman observatoare, la o distanta discerta, dar apatia generala transforma usoara departare dinainte intr-un hau imens”.

Despre personajul principal, Dragoş Marin scrie că

Între două repetiţii ale Iguanelor, încercări eşuate şi căutări, existenţa sa nu duce nicăieri, şi tot într-acolo se îndreaptă şi filmul lui Crişan.

Sunt multe lucruri în neregulă cu Rocker. De la felul în care Crişan înţelege să satirizeze cadrele lungi ale cinematografiei Noului Val Românesc, punându-şi personajele să vorbească despre cadrele lungi ale cinematografiei Noului Val Românesc […]”

Trailerul filmului este unul din cele mai proaste pe care le-am văzut vreodată şi se încheie cu o întrebare halucinantă care să rămână în mintea spectatorului pe care îl invită să vizioneze filmul.

 

 

9. Matei copil miner / Matei, Child Miner (2013)

Scenariul şi regia: Alexandra Gulea

Coproducţie Franţa-Germania-România

Premii: Lino Micciché şi Young critics Award la Pesaro International Film Festival of New Cinema. Nominalizare la festivalul de la Rotterdam

Trebuie să recunosc că în primă instanţă, am avut o părere bună despre acest film şi l-am inclus pe lista celor care merită văzute. Cele 2-3 cronici apreciative pe care le-am citit m-au convins că filmul merită văzut. Apoi, am aruncat o privire mai atentă şi am observat câteva lucruri.

  1. Majoritatea cronicilor apreciative nu sunt argumentate. Exemple: El Confidencial, Teo Căbuţ, Adnkronos.

  2. Unii apreciază foarte mult imaginea filmului concepută în stil sobru şi documentar şi scapă eventual doar câteva cuvinte despre „stângăciile” regizoarei sau le consideră de-a dreptul puncte forte: Massimiliano Studer, Sheila Seacroft, Ştefan Dobroiu, Ioana Moldovan. De fapt, cam jumătate din linkurile listate aici, nici nu sunt cronici propriu-zise ci conţin informaţii repetitive sau câte un paragraf scurt despre subiectul filmului.

  3. Am găsit cronici mai bine argumentate care argumentează convingător că în ciuda talentului regizoral, a imaginii profesioniste şi a subiectului care îi emoţionează pe străini, filmului îi lipseşte cu desăvârşire calitatea scenaristică şi originalitatea. Exemple: Iulia Blaga, Mihnea Columbeanu, Billy Emerdeur, Danny LaFleur,

  4. Cronicile mai consistente înşiră o mulţime de informaţii care nu au nici cea mai mică legătură cu calitatea filmului: autorii scriu despre întâlnirea cu regizoarea de la proiecţie, despre ce a mai făcut, despre neamurile regizoarei; povestesc filmul; orice în afară de argumente privind calitatea filmului. Exemple: Andreea Andruşca, El Periodico de Aqui

Un articol foarte onest şi obiectiv, ce relatează jurnalistic despre producţia filmului de Diana Pârvulescu pentru Mediafax aici

Realizarea filmului Matei , copil miner a durat 5 ani şi a costat statul român 268.000 euro în fonduri atribuite de CNC (Iulia Blaga).

Trailer:

 

 

Aşadar, închei lista coproducţiilor proaste româneşti din 2013-2014 şi vă invit să vă distraţi cititind cronicile originale din care am spilcuit doar câteva citate care mi s-au părut interesante. Voi continua seria despre starea cinematografiei româneşti cu o nouă listă de filme proaste din 2013-2014.

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

Acțiuni

Information

4 responses

8 09 2014
Cele mai proaste şi populare filme româneşti din 2013-2014, partea I | DISCERNE

[…] până acum de publicul larg în 4 filme proaste: Cele ce plutesc (2009, R. Mircea Daneliuc), Şapte opere de milostenie (R: Gianluca şi Massimiliano DeSerio, 2012), Killing Time (R. Florin Piersic, jr, 2013) şi […]

Apreciază

22 11 2015
Dan Chişu în peisajul filmului românesc | DISCERNE

[…] mult decât pot spune cu privire la leşinături artistice de calibrul Câinelui Japonez (2013), Rocker (2012), sau Box […]

Apreciază

20 02 2016
Cronica filmului Orizont (2016) | DISCERNE

[…] Marian Crişan este un autor român foarte talentat, atâta doar că eu încă nu am văzut asta. În schimb, îi cred pe cuvânt pe cei care au văzut Megatron şi Morgen. Am văzut şi eu Megatron şi mi s-a părut simpatic, dar n-am înţeles ce o fi aşa de special cu filmul ăsta – poate am eu nişte lipsuri. Apoi, Morgen a avut premiera pe când locuiam în Belgia. Şi mi-a scăpat. Apoi, a făcut Rocker. […]

Apreciază

23 03 2016
Hoţii de filme, partea a IV-a: Elefant film | DISCERNE

[…] din cele mai proaste filme româneşti ale anului 2015 (Terapie pentru crimă) şi ale anului 2013 (Sette opere di misericordia). Împreună, au reuşit să găsească sute de mii de euro ca să facă şi mai […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: