15 păcăleli media de succes

După cum scria Vladimit Volokoff în Tratat de dezinformare (una din acele cărţi pe care fiecare din noi ar trebui să le citim ca să ne dăm seama cât de uşor suntem păcăliţi), una din cele mai bune metode pentru dezinformare este să îi laşi pe oameni să le lucreze imaginaţia. După cum spune şi trailerul filmului Contagion lansat de Steven Soderbergh anul trecut (un fel de incitive pentru cei lipsiţi de imaginaţie) , Frica este contagioasă… mai ales atunci când nu ai parte de informaţie suficientă…

Atunci cînd îţi este frică, vei găsi peste tot motive să te îngrijorezi. Uneori cu folos, alteori nu. Diferenţa o face informarea. Ca să îl parafrazez pe Abraham Maslow, „dacă tot ce ai în mână e o pensulă şi o găleată de vopsea, totul în jur ţi se va părea bun de văruit”. Aşadar, să începem spoiala!

Pentru mulţi, informaţia pare destul de reală, pentru că sunt lipsiţi de lipsa de informaţie. Dar hai să vedem cum arată un asemenea hoax.

1. Gripa porcină, o ameninţare la viaţa (!) fiecăruia (?)

WHO and the pandemic flu “conspiracies”

Cum mi-am petrecut ”gripa porcină”

Ce s-a întâmplat de fapt: Organizaţia Mondială a sănătăţii a modificat peste noapte definiţia pandemiei pentru a permite anumitor companii să facă profituri de miliarde de dolari pentru remediul contra ceva mai normal decât gripa obişnuită. Românii s-au prins. Mecanismul e descris în documentarul ”Trust WHO”

 

2. Fukushima, cel mai grav accident (!) nuclear din istoria cunoscută a umanităţii ?

Ce s-a întâmplat de fapt: După cum a avertizat şi fostul premier japonez, armata americană, folosind HAARP, a generat un tsunami care să lovească centralele exact atunci când erau programate pentru mentenanţă.

Un geolog japonez a prezis tsunami-ul din 11 martie 2011

Japonia şi suspiciunile despre o crimă în masă

Beneficii? Păi să vedem…

Europa redescoperă cărbunele

 

3. Catedrala mântuirii (!?) neamului romanesc.

Patriarhul Daniel pare să gestioneze, ca de obicei, excelent banii pentru un mare lăcaş de cult… adresat ortodoxiei (?). PSD-ul a pus umărul la finanţele pentru zidirea acestui măreţ proiect arhitectural. Se pare că în catedrală se va cinsti un cult opus

 

4. SUA l-a executat (?) pe Osama bin Laden la 1.05.2011 (!) în Pakistan (?)

Moartea lui Osama bin Laden nu este decât o farsă bine pusă la cale?

Presa anti sistem din Franta despre chestiunea Osama Bin Laden

GERONIMO-nume de cod pentru lichidarea lui Osama

Ce s-a întâmplat de fapt:

Osama bin Laden a murit cu ceva timp înainte de „execuţia publică” ale cărei dovezi n-au fost niciodată arătate, ceea ce a alimentat o serie de piste cu privire la adevăr. Obama avea nevoie pur şi simplu de un iepuraş pe care să îl scoată din joben în an pre-electoral, iar CIA avea nevoie de o poveste frumoasă pe care să o spună despre cum sunt ei de fapt stăpâni în Afghanistan cu ajutorul black ops.

 

5. Al Quaeda (!) a atacat (!) turnurile gemene în 11.09.2001 (?)

Filmarea care demontează teoria conspiraţiei la atacurile de la 11 septembrie. De ce s-a prăbuşit una dintre clădirile World Trade Center – VIDEO – Mediafax

Ce s-a întâmplat de fapt:

Top 10 best documentaries on the 9/11 history falsification

 

6. Sfârşitul lumii vine pe 12.12.2012 (!)

Ce s-a întâmplat de fapt: Cercetatorii mexicani: Profetiile maya nu prevad sfarsitul lumii in 2012

 

7. Embargoul impus asupra Iranului de către UE la începutul lui 2012 va afecta dezvoltarea economică a ţării.

Realitatea? Iranienilor puţin le-ar păsa:

Indienii plătesc petrolul cu aur

Sistemul de bonyads păzeşte Iranul dpdv economic

Aşa cum s-a întâmplat şi cu rândul trecut de sancţiuni care au pornit de fapt de la SUA.

 

8. Omenirea este vinovată (!) pentru dioxidul de carbon emis în atmosferă, care produce efectul de seră (!?)

Probabil că mulţi au urmărit cu îngrijorare filmul lui Al Gore, An Inconvenent Truth, sau basmul modern the 12th hour prezentat de DiCaprio, simţindu-se puţin mai vinovaţi pentru aerul pe care îl respiră… care au dus la explicaţii patologice de genul:

NEBUNIE în AUSTRALIA: Pentru a proteja MEDIUL autorităţile australiene vor SACRIFICA peste 1 milion de cămile

Dar, după toate „năzbâtiile” ecologice care s-au făcut în Australia, cui îi mai pasă?

Ce s-a întâmplat de fapt:

The Global Warming Hoax

Update: The Global Warming Swindle (2007)

 

9. În lume se întâmplă o serie de cutremure… naturale (!?)

CUTREMURELE devin din ce in ce mai frecvente si mai intense. Dar si uraganele, tornadele si incendiile sunt din ce in ce mai devastatoare …

Ce s-a întâmplat de fapt: 5 Theories Why We’re Experiencing Increased Earthquake Activity

 

10. Dominique Strauss Kahn acuzat că ar fi violat o cameristă (!?)

Vladmir Putin: Acuzatiile impotriva lui Dominique Strauss-Kahn sunt false. Exista o conspiratie care sa-l distruga

Ce s-a întâmplat de fapt: Strauss-Kahn, arestat pentru ca a descoperit disparitia aurului Americii?

 

11. Blestemul (!) lui Tutankamon (?)

Ce s-a întâmplat de fapt: “BLESTEMUL LUI TUTANKAMON”. Cei blestemati au fost de fapt ucisi de ALEISTER CROWLEY

 

12. CERN (!) a făcut o descoperire senzaţională (?)

Teoria lui Einstein ar putea fi rasturnata: cercetatorii de la CERN au descoperit particule cu viteza mai mare decat cea a luminii

De fapt, nu aveau nevoie să „descopere” că viteza luminii poate fi mai mare decât cea cunoscută, de 299,792,458 m/s

De fapt, asta se ştia cam din secolul XIX. Barry Stetterfield a indicat că unele măsurători ofereau valori mai ridicate pentru viteza luminii decat cea actuală.

Ce s-a întâmplat de fapt: CERN doreşte să justifice fondurile colosale care au fost investite în jucăriile cu care se consideră important.

Dar, dacă în fiecare zi descoperim ceea ce ştiam deja, putem să ne simţim mai inteligenţi decât (nu) suntem. Hei, America a fost descoperită, ai auzit?

 

13. Un cuplu supune votului public al internauţilor dacă vor avorta sau vor lăsa să trăiască un făt

Povestea a câştigat oarece vizibilitate în presa americană şi internaţională, fiind publicată în România sub titlul O familie de americani licitează viaţa fiului lor pe internet

Ce s-a întâmplat de fapt: Pete Arnold, un american pus pe şotii, a organizat foarte minuţios o farsă care a fost dată în vileag. Această poveste vorbeşte despre credulitatea jurnaliştilor în a prelua surse fără a le verifica, dar şi despre impactul pe care o informaţie o are în internet, fiind presupusă mai curând eadevărată decât falsă.

 

14. Protestele de stradă care au început în Piaţa Universităţii din Bucureşti, 2012, au fost o confruntare spontană care cu greu a fost oprită de jandarmi.

Adevărul?

15 întrebări la care încă nu a răspuns nimeni

 

15. E. coli loveşte mortal (!) Europa de Vest (?)

Isteria E. coli: Castraveţii româneşti nu se dau nici gratis

Ce s-a întâmplat de fapt: Isteria E coli. Medicii germani au gasit tratamentul minune: Soliris, cel mai scump medicament din lume

 

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2012-prezent, toate drepturile rezervate.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

3 gânduri despre „15 păcăleli media de succes

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.