Sf. mucenic Ştefan cel Nou

Pe lângă sf. mare mucenic Ştefan, întâiul martir al Bisericii creştine, şi Sf. Ştefan cel Mare, apărătorul ortodoxiei şi al întregii Europe, mai există un alt sfânt Ştefan trecut în calendarul creştin-ortodox român astăzi 28 noiembrie.

Acesta este Sf. Mucenic Ştefan cel Nou şi a trăit în secolul VIII, în Constantinopol (astăzi Istambul). El trăia din lucrul mâinilor sale şţi făcea milosteniei şi celor aflaţi în suferinţă.

Părinţii Grigorie şi Ana şi cele două surori ale sale locuiau în zona care era cunoscută pe vremea aceea sub numele de „Locul Crucii”. Viitoarea mamă a sfântului Ştefan cel Nou suferea din cauză că nu avuse şi un băiat, ci doar fete. Şi se ruga cu jind la Maica Domnului şi la sfinţi, cu deosebire în Biserica Vlaherne.

Una din rugăciunile ei era „Acoperământul celor ce aleargă la tine, de Dumnezeu Născătoare, ancora şi părtinitoarea celor ce în întristare te caută pe tine; limanul cel mântuitor al celor afundaţi în mâhnire în noianul vieţii şi al celor ce în deznădejde pe tine te cer în ajutor, grabnică ajutătoare; slava maicilor şi podoaba fecioarelor, ceea ce ai prefăcut la toată partea femeiască osânda strămoaşei Eva în îndrăzneală veselitoare prin naşterea ta cea dumnezeiască; miluieşte-mă şi pe mine şi mă auzi, şi rupe legătura ce este în mine, precum a maicii tale – adică a Anei când te-a născut pe tine -, şi arată-mă cu solirea ta cea de maică, a naşte şi eu copil de parte bărbătească, pentru ca să-l aduc Fiului Tău şi Dumnezeu!”. Adormind ea o dată tot rugându-se, Preacurata Fecioara Maria, a sculat-o, zicându-i: „Du-te, femeie, bucurându-te, că vei avea fiu!”

La scurt timp după aceasta, femeia a rămas însărcinată şi a fost binecuvântată de arhiereu, cu formula: „Rodul pântecelui tău, după credinţa ta, femeie, să-l binecuvânteze Domnul, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale lui Ştefan, întâiul mucenic”. Născându-i-se fiu, ea l-a botezat Ştefan şi a închinat copilul în Biserica Vlaherne, spunând: „Bucură-te, întru tot curată, care mi-ai dezlegat sterpiciunea naşterii de copii, de parte bărbătească. Bucură-te preacurată care ai întors mâhnirea mea în bucurie. Bucură-te grabnică, mântuire a celor ce te caută pe tine, pentru că eu ticăloasa căutându-te, te-am aflat pe tine şi mai mult am luat, nu numai fiu, ci şi numele lui l-am primit de la slujitorul tău şi păstorul nostru”.

Din copilărie, Ştefan s-a remarcat prin învăţătură şi conştiinciozitate.

În perioada aceea, Leon idumeul a declanşat războiul împotriva icoanelor. Cei care considerau că icoanele sunt idoli se numeau iconoclaşti, iar iconoclasmul a fost condamnat ca erezie de către Biserica Creştină.

Ştefan a fost unul din cei care s-a înfăţişat în faţa împăratului şi a protestat. Ştefan, împreună cu părinţii lui, au ales în acest moment calea exilului, mergând în Calcedon (unde cu 4 secole în urmă se ţinuse al patrulea sinod ecumenic), pe muntele Horeb, la părintele Axentie. Acolo, au stat într-o peşteră. Părintele Axentie l-a luat ca ucenic pe Ştefan, spunându-i:

„Fericit eşti, fiule Ştefan, că astăzi a doua baie o ai, cu lumina îmbrăcându-te şi cu a doua străjuire; fericit eşti, fiule, că glasul lui Hristos îl împlineşti astăzi evangheliceşte, lăsând tată, mamă, surori şi toate cele ce sunt astăzi şi mâine, şi porţi crucea Lui pe umeri, pentru ca să moşteneşti împărăţia cerurilor. Fericit eşti, fiule, că prooroceşte ai ales a fi în casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locaşurile şi în cetăţile ereticilor celor defăimători de creştini.

Vezi, fiule, chemarea vredniciei celei monahiceşti, căci nu este lupta împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva începătoriilor, a stăpâniilor lumii şi întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii pentru cele cereşti, precum zice vasul alegerii Pavel. Vezi, fiule, împreună cu cine te rânduieşti, să nu ai iarăşi dor de părinţi, ci pentru Dumnezeu, căci Acesta te-a zidit şi te-a mântuit; iar aceia pe care i-au iubit, i-au pierdut şi i-au dat muncii, precum zice dascălul scării luminătoare. Vezi, fiule, să nu te întorci la cele ce ai lăsat, căci şi aceasta s-a scris: Nimeni, punând mâna sa pe plug şi întorcându-se înapoi, este îndreptat în împărăţia cerurilor”.

Părinţii sfântului Ştefan cel Nou l-au lăsat şi au plecat să trăiască în cetate. Sub ascultarea şi îndrumarea părintelui Axentie, Ştefan a postit şi s-a rugat mult, îndurând frigul, foametea şi setea (apa se aducea de la mare depărtare).

Axentie, care era mai înainte văzător, i-a povestit Sfântului Ştefan că îl aşteaptă o mare înfruntare cu iconoclaştii şi l-a întărit sufleteşte.

La un timp după aceea, Grigorie, tatăl lui Ştefan, a murit. Ştefan l-a îngropat şi a împărţit averea moştenită săracilor. Apoi le-a dus pe mama sa şi pe una din surori la o mănăstire de măicuţe şi acestea au hotărât să se călugărească. Cealaltă sora a lui Ştefan era deja călugăriţă, într-o altă mănăstire. S-a întors în peştera unde stătea duhovnicul său, iar acesta a murit la scurt timp şi sf. Ştefan l-a îngropat. trupul părintelui său duhovnicesc Ioan Axentie a fost depus în cimitirul părinţilor.

Ştefan şi-a făcut din peşteră chilie şi a început să îi povăţuiască pe ucenicii care au venit să îi urmeze spre a se nevoi în acel munte. După un timp, s-a mutat în vârful muntelui, unde şi-a făcut o chilie, care arăta mai degrabă ca un mormânt. Nu avea nici măcar acoperiş. Era îmbrăcat rudimentar.

Au început să vină mulţi la el, auzind despre nevoinţele sale, ca să se sfătuiască. Pe mulţi i-a povăţuit, i-a întărit şi mulţi s-au călugărit din cei care au venit la el.

Iconoclasmul a cunoscut o nouă perioadă de triumf în vremea împăratului Constantin Copronim, iar mulţi din cei care erau persecutaţi îşi găseau alinarea şi întărirea în cuvântările sf. ştefan cel Nou. El le-a recomandat creştinilor să fugă de această prigoană în Sciţia, Goţia, Livia şi Roma.

Sfîntul Ştefan cel Nou i-a apărat şi i-a lăudat pe cei care apărau creştinismul şi luau cuvânt şi acţiune în faţa împăratului, pentru că era drept ca iconoclaştii să fie numiţi ca ceea ce erau: eretici şi criminali.

Astfel, în vremea aceea, creştinii care au fugit din Bizanţ erau exilaţi, străini, refugiaţi, în vreme ce icoanele erau arse, răzuite, distruse, iar ierarhii care au rămas au fost obligaţi să respecte noile reguli. Constantin Copronim având controlul asupra Patriarhiei Constantinopolului, a anatemizat pe toţi creştinii care nu se supuneau iconoclasmului.

Ştiind împăratul Constantin Copronim de importanţa cuvântului lui Ştefan în popor, l-a trimis pe Calist drept purtător de cuvânt, ca să îl convingă să semneze o hotărâre a iconoclaştilor. Văzând că nu reuşesc să-l convingă, nici să-l cumpere, Calist şi cu oamenii săi l-au încuiat pe el şi pe monahii ce erau cu el în cimitirul unde era mormântul sf. Axentie. A rămas închis vreme de 6 zile, apoi au fost eliberaţi cu toţii şi s-au întors pe munte.

Între timp, împăratul a început să îi persecute pe ucenici de-ai sfântului Ştefan cel Nou, ca să convingă pe vreounul să îl mărturisească de rău în faţa împăratului, spre a-l discredita.

Nereuşind împăratul în toate planurile şi încercările sale, a ars lăcaşurile călugărilor de pe munte şi l-a luat pe sfânt ca să îl judece ca pe un tâlhar. A fost bătut şi apoi închis în mănăstirea lui Filipisc. Împăratul a dat ordin ca cine va fi prins după acestea pe muntele lui Axentie să fie ucis.

Fiind torturat, sf. Ştefan cel Nou a zis: „Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos în icoană, după omenire, să fie anatema şi să se numere cu aceia care au strigat: „Ia-L, ia-L! Răstigneşte-L pe El!”. A fost înfometat vreme de 17 zile. A fost închis vreme de 11 luni acolo.

Înfuriat de lipsa de rezultate a tuturor mijloacelor pe care le-a folosit împotriva sfântului, împăratul a poruncit ca sfântul să fie bătut cu pietre şi cu lemne. Iar unul din cei care au executat sentinţa i-a despicat capul cu un lemn. Trupul său a fost aruncat în mare, apoi a fost recuperat şi îngropat de nişte creştini.

Mulţi din soldaţii împăratului s-au retras din serviciu şi s-au călugărit, devenind unii dintre ei martiri din aceeaşi pricină.

Rezumat bazat în mare parte pe articolul acesta.

Articol de Marcus Victor Grant

Vă invit să preluaţi liber articolul, cu link la acest post şi cu menţiunea numelui meu.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi secţiunea „Ortodoxie” de pe Discerne