Ce este un mediu-metraj
Conform dicţionarului limbii române, lungmetraj este un film care are o durată de cel puţin o oră. Definiţiile pentru „lung metraj”, „scurt metraj” şi „mediu metraj” au fost stabilite în secolul trecut, pe baza faptului că filmele proiectate în cinematograf circulau pe role imense, care treceau printr-un proiector de peliculă.
Acest sistem încă mai este parţial folosit în ziua de astăzi, dar şi în România, el a fost înlocuit masiv de cinematograful digital, ceea ce înseamnă că filmul vine la cinema pe nişte discuri originale (de obicei, DVD-uri sau Blu-Ray-uri) şi este proiectat folosind un videoproiector. Cum majoritatea covârşitoare a filmelor sunt filmate folosind ceva între 23 şi 25 de fotograme pe secundă (adică atâtea imagini sunt imprimiate pe peliculă de camera de filmat), metrajul era constituit de lungimea rolei de peliculă.
În general, după cunoştinţele mele, cee ce este între 0 şi 39 de minute se numeşte scurt-metraj. Ceea ce este între 40 şi 59 de minute, se numeşte mediu-metraj. Un film care are o durată de cel puţin o oră este lung-metraj. Aceasta este titulatura corectă, pe care desigur că nici jurnaliştii şi nici cinematografele nu le folosesc în România, probabil pentru că nu ştiu sau nu le pasă ce înseamnă mediu metraj.
Un mediu metraj are de obicei o soartă ingrată din punctul de vedere al distribuţiei: preţul biletului nu poate fi mai mic decât pentru un lung-metraj, prin urmare distribuitorii şi cinematografele vor încerca să promoveze mediu-metraje ca lung-metraje. Pe de altă parte, în mod teoretic, o durată mai scurtă permite mai multe spectacole. Ceea ce nu este neapărat cazul, pentru că oricum mediu-metrajele sunt Cenuşăresele filmului.
Foarte adesea, un film este conceput ca mediu-metraj sau devine mediu-metraj şi din considerente financiare, dar din raţiuni de distribuţie şi promovare. Un asemenea produs ajunge cel mai adesea să fie etichetat greşit drept „lung-metraj”.
Cenuşăreasa filmului românesc, documentarul
Atunci când vorbim în plus despre documentar, lucrurile devin şi mai tragice. Fără îndoială, dacă există o bogăţie a cinematografiei româneşti, ea se găseşte în zona de documentar, lucru uşor de înţeles luând în considerare că, de obicei, un documentar costă mai puţin decât un film de ficţiune.
Aşadar, mi-am propus să aflu care sunt cele mai interesante şi promiţătoare documentare de mediu metraj ieşite în ultimul an pe ecranele din România pe care nu le-am văzut. Cele 7 alese şi prezentate mai jos cu detalii mi se par interesante. Ordinea prezentării lor este aleatorie.
Materialele de presă care se pot găsi despre aceste documentare de mediu-metraj sunt adesea puţine, iar aceasta consider că este în primul rând vina realizatorilor, care puteau măcar să facă o pagină de Facebook pentru aceste producţii sau să încarce mai multe informaţii despre filmele lor pe IMDB sau Cinemagia. Dar despre asta voi scrie la vară, după ce mai prezint câteva liste de filme româneşti din 2013-2014.
În orice caz, pentru a afla mai multe informaţii şi eventuale cronici despre aceste producţii, vă invit să accesaţi linkurile marcate cu „aici” în dreptul fiecărui film şi, în general, tot ce e cu albastru 🙂
Documentarele româneşti se bucură de o atenţie semnificativ mai scăzută decât filmele de ficţiune româneşti, din toate punctele de vedere: al distribuţiei în România, al criticii, al numărului de spectatori, al încasărilor, astfel încât dacă autorii vor ca filmul lor să ajungă efectiv la public, au două opţiuni la îndemână: fie urcă filmul pe YouTube „la liber”, gratuit pentru toată lumea, fie îl comercializează pe DVD. Ca o notă tristă, Cinemagia.ro, care s-a poziţionat ca IMDB-ul românesc, se grăbeşte să îngrămădească proiecte ale unor filme care nici măcar nu au fost făcute şi nici nu se ştie dacă vor fi vreodată făcute, dar nu include în bazele de date filmele documentare care rulează în cadrul Astra Film. Acesta, de curând, acum câteva luni, a împlinit 20 de ani de existenţă ca festival de film documentar internaţional şi platformă de lansare pentru tinerii documentarişti români.
Cum am ales filmele documentare
Fără îndoială, cine îşi doreşte să facă o asemenea listă va avea mult de lucru, pentru că nimeni nu se ocupă să facă o inventariere a documentarelor, cu atât mai puţin a documentarelor de mediu-metraj româneşti care apar într-un an. Nu îmi propun să fie exhaustivă. Despre cel mai bun mediu metraj documentar românesc din 2013 pe care l-am văzut, Afacerea Tănase, am scris aici. În afară de acestea, am mai văzut două documentare de mediu-metraj românesc care mi s-au părut proaste şi nu le-am inclus.
Iată o listă pe care o împărtăşesc ca un „Watch list” al filmelor de mediu-metraj documentare produse şi lansate în România de la 1 ianuarie 2013 până la 23 mai 2014. În această listă se găsesc documentarele pe care încă nu le-am văzut nici până în februarie 2016 (later update).
1. Bartolomeu – omul fără vicleşug (2014)
Regia: Paul şi Mădălin Butiurcă
Premiera: 20 martie 2014, Cluj-Napoca. Durata: 56 minute.
Documentarul prezinta traseul vietii ierarhului si contureaza personalitatea marcanta a Mitropolitului Bartolomeu Anania: “Filmul a fost realizat de cativa tineri amatori dar si profesionisti in arta cinematografica. Filmul are in centru traseul si radiografia sufleteasca a vietii Mitropolitului Bartolomeu Anania si care-si propune sa puna in lumina atat personalitatea navalnica dar ferma a omului bisericii cat si sensibilitatea pastorului de suflete si pe cea a scriitorului.
Pornind din satul natal itinerariul continua pe cararile intortocheate pline de culmi si abisuri, trece prin suferinta inchisorilor comuniste, prin marea experienta a libertatii americane, pentru a se implini in singuratatea rodinca de la Varatec si ajungand pe dealurile Niculei, in atelierul biblic si pe tronul arhieriei de la Cluj”, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov.
Mădălin Butiurcă mi-a răspuns pe Facebook, lucrează la un alt documentar religios în această perioadă.
Prezentarea filmului
(continuă să citești după media ↓)
2. În spatele cortinei (2013)
Documentarul de 50 de minute punctează, pe de o parte, principalele etape ale cuceririi puterii de către Partidul Comunist în perioada 1945-1947, cu sprijinul decisiv al Uniunii Sovietice şi al Armatei Roşii, iar pe de altă parte creionează dimensiunile represiunii de la sfârşitul deceniului V. Informaţiile sunt oferite atât de cercetători ai trecutului recent, cât și de mărturiile unor partizani şi foşti deţinuţi politici, ca Radu Ciuceanu, Nicolae Purcărea ori Dinu Zamfirescu. Pe lângă mărturiile actuale, filmul va cuprinde și imagini de arhivă, ziare ale epocii şi fotografii inedite.
Documentarul este regizat de Bogdan Mustaţă, care a lansat de curând primul său lung-metraj, Lupu, şi este premiat cu Ursul de Aur de la Berlin pentru scurtmetraj. Autorul scenariului este istoricul Alin Mureşan, producător/scenarist al documentarului Demascarea (r: Nicolae Mărgineanu, 2010) și autor al volumelor Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate (Polirom, 2007/ 2010), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti: 1947-1977 (coeditor, Polirom, 2009), Experienţe carcerale în România comunistă, vol. 1-6 (coeditor, Polirom, 2006-2012).
Durata: 50 de minute. Acesta e singurul documentar din lista de faţă care a avut proiecţii la nivel naţional în mai mult de trei oraşe din România.
articole: aici, aici, aici și aici.
Cumpără DVD-ul de aici.
Trailer
(continuă să citești după media ↓)
Motivaţia documentarului
(continuă să citești după media ↓)
3. Spaghete cu căpşuni (2013)
Documentar despre relaţiile de familie între românii plecaţi la lucru în Italia şi românii rămaşi în ţară.
O călătorie printre românii care și-au găsit o a doua patrie în străinătate, căutând un loc de muncă și o viață mai bună. Subiectul documentarului este schimbarea. Ce i-a schimbat și cum pe cei plecați în străinătate, la muncă. Cum, la rândul lor, au reușit să schimbe, voluntar sau nu, ceea ce se întâmplă în România. Dacă sunt conștienți de asta sau nu. Și, nu în ultimul rând, care mai este relația lor cu cei de acasă, cu România. Premiera la Bucureşti: 10 aprilie 2013. (Sursa textului)
Scenariul şi regia: Dan Stăiculescu. Durata: 57 de minute.
Vizionare plăcută!
ocazional, critic de film
Copyright © Marcus Victor Grant 2014-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
DISCERNE 