Strategia modelării şi beneficiile sale emoţionale

2 09 2014

 

de Daniela Dochiţa

Oricine poate observa tacticile prin care se obţine câştigul, dar puţini pot observa strategia din care se naşte victoria.“

Daniela Dochita

Daniela Dochita

Daniela Dochiţa: cu o bogată experienţă în domenii precum învăţământ, jurnalism,vânzări, Daniela a avut succese deosebite în vânzări şi training, în servicii finaniare şi bancare. Fiind o persoană ambiţioasă, a continuat dezvoltarea personala prin completarea studiilor cu master atât în domeniul resurselor umane cât şi al programării neuro-lingvisice. În prezent manager de resurse umane în cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri bancare europene, Daniela continuă dezvoltarea propriei cariere şi lărgirea orizontului de cunoaştere.

 

Să călcăm pe urmele succesului celorlalţi

În NLP (Programare Neuro-Lingvistică), termenul de “modelare” are un cu totul alt înţeles decât cel cu care suntem obişnuiţi şi pe care îl găsim definit în DEX. Vom trata, în acest material, modelarea din punctul de vedere al NLP-ului. Cea mai simplă definiţie pe care NLP-ul o dă modelarii este: “învăţarea prin reproducerea modelelor celorlalţi”.

O parte din aptitudinile noastre fundamentale au fost învăţate prin reproducerea modelelor celorlalţi. Dacă ne întoarcem cu gândul în trecut sau privim cu atenţie în jurul nostru, vom descoperi că adevăraţii experţi în reproducerea modelelor sunt bebeluşii - în general – şi copiii mici. Şi noi am făcut asta în acea etapă a vieţii însă, pe măsură ce am crescut şi ne-am adaptat metodelor tradiţionale de învăţare pentru acumularea cunoştinţelor, am pierdut această abilitate. Este bine sau nu? Altă dată nici nu mi-aş fi pus o astfel de întrebare; sau aş fi gândit: “toate la timpul lor” adică, fiecare etapă a dezvoltării noastre are caracteristicile ei specifice. NLP-ul însă mi-a reconfigurat multe păreri. Aşa am ajuns să înţeleg cum o abilitate pe care o credeam de mult uitată poate reprezenta scurtătur a spre succes pe care o căutam tot timpul.

Fiind cu toţii într-o permanentă căutare a succesului, inevitabil remarcăm că sunt extrem de puţini cei care ştiu realmente să-şi folosească resursele interioare. Vrem să ne dezvoltăm în această direcţie? Dacă răspunsul este afirmativ, primul pas este încrederea în noi înşine; în modul cum învăţăm, ne dezvoltăm, ne coordonăm, luăm iniţiative şi facem faţă schimbărilor constante. Ce ne poate ajuta? Modelarea.

Sue Knight în cartea sa “Tehnicile programării neurolingvistice” descrie modelarea ca fiind calea spre înţelepciune şi împlinire personală reală; mai mult decât atât, este un mod de respectare şi de punere în valoare a calităţilor unice pe care le avem.

Modelarea este o stare de curiozitate şi de altruism. Este dorinţa de a-i asculta, privi, respecta pe ceilalţi, de a învăţa de la alţii , dar şi de a găsi propriile resurse interioare de care nu suntem întotdeauna conştienţi, de a le scoate la suprafaţă şi mai ales de a le pune în valoare pentru noi înşine. Este un interes pentru proces, dincolo de conţinut. Nu este doar o tehnică, ci un stil de viaţă, astfel încât oriunde ne aflăm şi oricine s-ar afla alături de noi, putem învăţa şi ne putem maturiza continuu.

Interesant este că putem aplica aceste lucruri cu mult succes în contextul afacerilor , unde schimbările sunt spectaculoase şi binevenite atunci când asigură o reuşită. Însă trebuie să recunoaştem că un sistem împământenit deja în tradiţia unei companii este destul de greu de schimbat , fără o strategie pe măsură.

În prezent, multe companii deţin un sistem de îndrumare în cadrul căruia membrii conducerii, într-una din etapele dezvoltării lor, sunt repartizaţi unui angajat cu mai multă experienţă şi mai în vârstă, de la care să înveţe. Reuşita acestui sistem depinde, în mare măsură, de abilitatea angajatului respectiv de a-şi împărtăşi celorlalţi calităţile. Deseori, ei nu-şi cunosc cele mai importante aptitudini, nu ştiu să vorbească despre ele, şi nici nu ştiu să explice cu precizie ce anume din tot ceea ce fac are importanţă majoră în obţinerea succesului.

Dacă “elevul” este familiarizat cu sistemul NLP de reproducere a modelelor diferitelor abilităţi, el poate extrage aptitudinile pe care are nevoie să le înveţe, indiferent de nivelul de conştientizare a acestora de către mentorul său. Inclusiv persoana al cărui model este reprodus poate beneficia de acest proces – învăţând din reacţiile celorlalţi la felul în care el îşi structurează experienţa. În acest fel, mentorii înşişi pot ajunge la un nivel ridicat al aptitudinilor pe care le au.

father and dog

Modelarea în afaceri a condus la progrese importante privind felul în care sunt învăţate aptitudinile. Există tipare unice care funcţionează într-o companie, într-un departament sau pe un segment de piaţă – tipare care nu funcţionează în alte domenii. Modelarea ne permite să analizăm aceste tipare specifice unui anumit context pentru a reproduce excelenta într-un domeniu la alegere. Identificând acele persoane care excelează în organizaţia ta, nu numai că vei putea reproduce succesele lor, dar vei putea să-i ajuţi pe acei oameni să menţină o consecvenţă în realizările proprii.

 

Conştientizarea unor reţete funcţionale pentru succes

Modelarea este “arma secretă” în afacerile de astăzi, cu condiţia să fie bine stăpânită.

Este uşor să accesezi strategiile pe care le doreşti, chiar dacă folosirea lor în afaceri nu a devenit o practică obişnuită. Orice individ sau organizaţie care foloseşte acest mod de gândire va continua să conducă jocul pentru mulţi ani de acum înainte.

Ideea este aceea că modelarea prezintă un mod foarte diferit de gândire şi muncă, faţă de cel de până acum. A le acorda oamenilor dintr-o companie posibilitatea de a reproduce modelul unor deprinderi înseamnă să le acorzi mijloacele de reproducere a unor moduri de a găsi soluţii în orice situaţie de care se lovesc.

Putem aplica procesul de modelare şi cu referire la propria persoană, prin reproducerea unei abilităţi sau a unei competenţe dintr-o anumită arie a vieţii sau a muncii noastre cu scopul de a o folosi într-un alt context.

În mod obişnuit, obţinem rezultate prin intermediul programelor pe care le derulăm în mintea noastră şi prin acţiunile noastre. Când mergem, conducem maşina, vorbim, citim sau râdem, este puţin probabil că noi conştientizam felul în care facem aceste lucruri. Programele care le fac posibile sunt coordonate de către inconştient. Ele sunt cunoscute sub numele de “strategii”.

Dacă dorim să reproducem un model de excelenţă propriu sau al altcuiva, trebuie să activăm atât strategii inconştiente , cât şi conştiente, care ne permit să facem ceea ce facem. Ca exemplificare: când cunoaştem strategia cuiva care ştie să-şi conducă viaţa, atunci deţinem cheia pentru reproducerea acelei experienţe în viaţa personală.

Tot în cartea lui Sue Knight, “Tehnicile programării neurolingvistice” am găsit un exemplu foarte elocvent a ceea ce înseamnă complexitatea unei strategii. Când un bucătar pregăteşte o cină perfectă, nu numai că respectă o reţetă pentru folosirea ingredientelor, dar respectă totodată o reţetă de gândire şi comportament. De exemplu, este posibil ca el să îşi imagineze cum ar dori să arate felul de mâncare pregătit (vizual), ce miros să aibă, (olfactiv) care va fi consistentă (senzitiv) sau cum îşi vor manifesta invitaţii încântarea (auditiv).

Înţelegerea unei strategii ne dă puterea să alegem când şi cum să o folosim. De exemplu, dacă cineva şi-ar dori să-mi influenţeze o anumită decizie, ar reuşi doar dacă înţelege strategia mea, şi nu încercând să-mi impună strategia sa.

Ce implică o strategie:

1. Crearea unei imagini a ceea ce ne dorim (vizual)

2. Căutarea în noi a unui răspuns legat de viabilitatea rezultatului (auditiv)

3. Obţinerea unui sentiment de siguranţă referitor la faptul că asta ne dorim (senzitiv)

Când întrebăm pe cineva “Cum faci acest lucru?” – apelând de fapt la conştientizarea propriei sale strategii – este puţin probabil ca interlocutorul să poată să dea un răspuns direct. Fie va spune “nu ştiu”, fie îţi va relata ce crede că face. De puţine ori însă, răspunsul său coincide cu ceea ce face de fapt. Pentru a reuşi să extragem o strategie, persoana al cărei model vrem să-l reproducem trebuie să urmeze sau să retrăiască experienţa pe care noi dorim să o studiem. Numai aşa putem veni în contact direct cu ceea ce face, gândeşte, simte şi trăieşte în acel moment.

Emoţiile nu sunt dispuse să fie ignorate sau respinse “

Anne de Graaf

 

Cei ce-şi controlează stările, controlează succesul

Putem identifica strategii utile în spatele oricărui comportament. Ceea ce facem implică întotdeauna un proces valoros, chiar dacă lucrurile nu stau la fel în ceea ce priveşte conţinutul său. Trebuie să analizăm toate comportamentele la care apelăm pentru a descoperi strategiile din spatele acestora. Astfel, putem descoperi că în spatele unora dintre slăbiciunile noastre se află strategii extrem de valoroase, atunci când sunt folosite în contextul potrivit.

Să luăm ca exemplu o persoană îmbufnată. Sunt oameni care pot fi îmbufnaţi ore în şir, zile, săptămâni şi, în unele cazuri, chiar ani de zile! Probabil că nu este chiar o însuşire pozitivă, dar dincolo de îmbufnare, există strategia păstrării unei anumite stări emoţionale pentru o perioadă de timp. În contextul dat, este o însuşire negativă, dar să presupunem că aceeaşi persoană şi-ar fi dorit să-şi menţină o stare de încredere sau de motivare şi nu a reuşit. Unde ar trebui să caute răspunsul? Nu în cărţile pentru dezvoltare personală şi nici la alţi oameni – pentru că deja deţine ceea ce îşi doreşte. Respectiva persoană deţine strategia de menţinere a unei stări; tot ceea ce trebuie să facă este să transfere această strategie unei alte stări emoţionale.

emotions in snow

Ţine minte! Poţi folosi orice stare de la orice om pentru a învăţa din aceasta şi de a-i susţine pe alţii să se ajute.

 

Viitorul sună bine cu NLP

Aplicaţiile NLP se diversifică în fiecare zi. Ele au fost şi sunt folosite pentru a afla felul în care lideri renumiţi au generat angajamente şi pasiune. S-a folosit programarea neurolingvistică pentru a descoperi cum gândesc aceştia, cum folosesc un anumit limbaj şi ce schimbări subtile din limbajul lor corporal influenţează răspunsurile pe care le primesc. Putem studia negociatori pricepuţi, oameni care pot discuta despre cele mai sensibile chestiuni şi pot conduce discuţia spre o înţelegere care câştigă angajamentul tuturor celor implicaţi. De asemenea, putem folosi programarea neuro-lingvistică pentru a reproduce modelul acelor companii care au de la bun început succes într-o lume a tehnologiei înalte.

Există multe exemple: comercianţi ce răspund nevoilor neexprimate ale clienţilor; prezentatori care pot relata informaţiile într-un mod irezistibil, motivator; consultanţi care, folosindu-se de cele mai elegante întrebări, reuşesc să declanşeze schimbări profunde. Cum fac ei aceste lucruri? Cu NLP, învăţăm care sunt răspunsurile, dar mai ales întrebările care contează. Când te implici în NLP, te implici într-un proces educaţional puternic, care evoluează continuu.

Rezultatul modelarii este o competentă conştientă, o artă a abilitaţilor pe care le ai şi a celor pe care doreşti să le ai. Prin practica acestor abilităţi şi a diferitelor moduri de gândire, acestea devin parte a competenţei tale. În cea mai simplă formă a sa, NLP este un proces pe care l-am folosit toată viaţa. În cea mai sofisticată formă a sa, NLP este o cale de generare a excelenţei în tot ceea ce facem ca individ, că echipa sau în cadrul unei organizaţii.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand să citeşti şi seria de articole despre modelare scrisă de Ştefan Alexandrescu aici.

Articol publicat iniţial sub titlul Modelare în NLP şi republicat cu permisiunea scrisă a autorului de aici

Copyright (C) Daniela Dochiţa

Articol reformatat şi editat de Ştefan Alexandrescu, august 2014





Cele mai proaste documentare româneşti din 2013-2014

1 09 2014

 

A venit toamna şi continui seria despre filme româneşti din 2013-2015 cu o nouă listă de documentare proaste. Te invit să citeşti o sinteză a acestei serii până acum aici. Chiar dacă avem regizori buni, multe filme bune, mai ales pe partea de documentar, printre lung-metrajele şi mediu-metrajele care figurează în producţia autohtonă pe 2013-2014 nu e lipsită de dude.

Consider că o mare parte din eşecul acestor producţii se datorează faptului că nu au fost marketate corespunzător, nu au fost gândite ca un produs de niciun fel şi în cele din urmă eşuează în intenţiile propuse, fie prin modelitatea greşit percepută de raportare la public, fie prin demonstrarea a exact opusului a ceea ce-şi propun să susţină. Mai mult, este vorba despre lipsa completă a obiectivităţii şi o proastă argumentare, care uneori merge până la a denota lipsa cunoaşterii unui limbaj cinematografic elementar.

Atunci când un autor de film îşi propune să promoveze o idee subiectivă, bine ar fi ca el să stăpânească măcar ştiinţa advertisingului, căci toată lumea ştie că e mai uşor de făcut publicitate decât film. Dar atunci când un autor de film nu are nici cele mai elementare cunoştinţe de marketing, nu te poţi aştepta la mare lucru din partea operei sale.

Am luat până acum un studiu de caz al documentarelor de mediu-metraj de la Casa de Pariuri Literare. Acum continuăm cu alte documentare proaste.

 

1. Engeltahl / Valea îngerului (2013)

Documentar de mediu-metraj (40 de minute)

regia: Alexandru Iacob

Un reportaj ajuns documentar din greşeală (monteurului i-a fost milă să taie din metraj), despre un sat de saşi, care se duce de râpă, ca multe alte zeci de mii de sate în România. Particularul este dat de amestecul de poveşti plictisitor ilustrate (narate ca tramvaiul pe linie), elogiul ecumenismului (sătenii ortodocşi preferau să meargă la biserica de altă confesiune decât să-şi reconstruiască sau încropească propria biserică, rămasă în ruine) şi căinarea bieţilor saşi care au colaborat cu nazismul. Trebuie să mărturisesc că nu am rezistat să mă uit până la sfârşitul celor 40 de minute, am închis fereastra de browser după vreo 30 de minute.

Tot filmul este disponibil aici.

 

2. Niascharian / Să renaştem (2014)

Lung-metraj documentar

Scenariul şi regia: Leonardo Tonitza

Produs de Marius Theodor Barna

Filmul a câştigat finanţare de la CNC pe baza concursului din 2010.

Deşi se promovează ca un documentar istoric şi obiectiv, intenţiile autorului sunt date pe faţă chiar pe site-ul principal al documentarului, unde putem citi:

În ce s-a topit religia monoteistă a dacilor sau sub ce nume a continuat ea, până astăzi? Sunt biserici în Romănia contemporană, unde se oficiază rugăciuni şi ritualuri sacre, neschimbate din secolul 3 e.n. ; cât păstrează ele din ancestralitatea ritualurilor geto-dace, pentru că despre creştinism, aşa cum îl înţelegem astăzi, nu putea fi vorba atunci?

Renaşterea se va produce când locuitorii acestui tărâm vor avea motive să spună cu mândrie că aparţin neamului de baştină, vor vea motive să se identifice cu geneza spiritualităţii lumii de aici.

Iar dacă proiectul Niascharian – Să Renaştem, va oferi un singur motiv, doar unul, pentru renaşterea spirituală a românilor, atunci Renaşterea va izbucni în fiecare vieţuitor al acestui pământ , iar scopul Proiectului va fi atins .

Atunci sa va temeti .”

Aşadar, filmul produs de Marius Theodor Barna, autor renumit al câtorva din cele mai proaste filme româneşti după Revoluţie nu este decât o propagandă scumpă, bine realizată, care nu promovează deloc o nouă religie, ci una veche, păgână, care nu are nimic de a face cu ceea ce este astăzi poporul român: creştin. Nu suntem daci, nu suntem geţi, nu suntem traci. Chiar dacă partea despre documentarea celei mai vechi scrieri din lume este una valoroasă şi, sunt convins, interesantă, valoarea ştiinţifică a documentarului este în mod evident compromisă de agenda religioasă, formulată vădit sub formă de ameninţare. Deci chiar românii care s-au născut odată întru Hristos, care sunt creştini, au nevoie să „renască spiritual” în viziunea autorilor, care neagă că pe teritoriul României de astăzi creştinismul ar fi existat în sec. al III-lea al erei noastre. Cum rămâne, atunci cu sfinţii Andrei, Andronic şi Iunia? Vedem, astfel că este vorba despre o încercare de misfificare a adevărului ştiinţific şi atac direct la ortodoxie.

 

3. Bucureşti, unde eşti? / Bucharest, Where Are You? (2014)

Regia: Vlad Petri

Documentar despre portestele şi confruntările de stradă din centrul Bucureştiului care au dus la căderea guvernului Boc. Din aşa-zisul trailer ne putem da seama că autorul nu ştie ce este acela „trailer” şi confundă această noţiune cu a trânti la întâmplare secvenţe din film.

Articole: aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici.

Filmul a rulat la Bucureşti în cadrul Festivalului Filmului European în mai 2014 şi la One World Romania 2014. A rulat de asemenea la TIFF în iunie 2014, unde a fost văzut de un străin care descrie aici exact tipul de documentar românesc pe care m-am săturat să îl văd: filmat aiurea pe stradă, fără logică, fără montaj, fără scenariu, fără explicaţii. A participat la festivalul de film de la Rotterdam, unde a primit o recenzie negativă, bine argumentată, care numeşte filmul un eşec, cronică din care citez:

Petri nu reuşeşte să realizeze un film unitar. În timp ce încearcă să urmărească o criză a identităţii româneşti, documentarul ajunge să sufere o criză a identităţii proprii, rezumată astfel: cui se adresează? Sunt prea puţine detalii contextuale pentru cineva care nu cunosşte situaţia din România, în timp ce aceia care sunt familiari cu realităţile specifice României mi-au împărtăşit că nu au găsit nicio perspectivă nouă în această operă.”.

Domnule Vlad Petri, unde v-a fost mintea când aţi realizat acest documentar?

 

4. Combinatul / The Unit (2013)

Documentar de lung-metraj (87 de minute)

Regia: Maria-Cătălina Andrieș

Filmul a putut fi vizionat la festivalul de film ASTRA din toamna lui 2013.

Radu Toderici realizează pentru Artact Magazine o cronică bine argumentată. El scrie că filmul

„nu e nici reportaj de investigaţie, nici cronică ironic-nostalgică a rămăşiţelor industriilor comuniste (aşa cum au făcut acum doi ani Ana Vlad şi Adi Voicu în Metrobranding), ci un proiect mai intimist, căruia poţi să-i vezi mizele, dar nu şi structura.[...] Cronologia nu-i nici ea prea clară: de la întâlnirile recente ale muncitorilor se revine cu câţiva ani înainte, fără motive prea evidente, apoi sunt iarăşi inserate secvenţe din prezent – un regizor cu mai multă experienţă ar fi ştiut să facă mai bine aceste treceri, care în Combinatul dau impresia de dezorganizare şi de diletantism, fie el şi în numele unor bune intenţii.

Mizând pe nostalgia tipică „ce bine era atunci şi ce rău e acum”, jurnalista nu reuşeşte să realizeze nicio distanţare de subiect.

Discuţii cu regizorul

 

trailer

 

 

5. Lumea în pătrăţele / Stingeţi becurile / Turn off the lights (2012)

Regia: Ivana Mladenović

Scenariul: Bianca Oana, Ivana Mladenović

Produs de Strada Film

Avem în ultima vreme o mulţime de proiecte de ficţiune şi documentar despre ţiganii/romii din România. Unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite.

Filmat între 2009-2011. Citez de aici :

Aflat în selecția oficială a Festivalului de Film de la Tribeca (fondat de Robert De Niro), laureat al Premiului pentru Cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2012 și la Gopo în 2013, pelicula „este un portret al reintegrării, într-o societate unde îngăduirea propriilor slăbiciuni, violența și excesul sunt o chestiune de supraviețuire” (Liza Domnitz, Tribeca).”. Tot din acest articol, aflăm că filmul a avut premiera oficială pentru publicul larg în Bucureşti, în 2013, după ce în 2012 a făcut turul unor festivaluri.

Ei bine, lucrurile sună bine, nu-i aşa? Mai ales că Mihnea Columbeanu, prezent la premiera cu publicul larg şi cu autorii din Bucureşti care a avut loc în aprilie 2013, îi face o cronică generoasă la care ataşează punctajul 9/10 aici.

Totuşi, cu 2 premii şi o cronică bună nu se face o impresie convingătoare. Cronica domnului Columbeanu se fereşte în mod voit de a judeca şi este mai degrabă o părere subiectivă pe marginea subiectului filmului decât o evaluare cât de cât obiectivă a acestuia. Desigur, cu explicaţii primite de la autori, este uşor de înţeles/explicat/scuzat de ce anumite lucruri din film nu se înţeleg pentru spectatorii de rând sau sunt cel puţin lipsite de echilibru.

Florentin Streche susţine în cronica sa de pe LiterNet că personajele

devin pe alocuri prea conştiente de rolul lor, “jucând” şi pierzând din realismul pe care orice documentar şi-l propune, de a prezenţa personaje autentice în situaţii autentice.

Structura celor trei poveşti este uşor inegală ca durată şi disproporţionată din punctul de vedere al limbajului cinematografic. Scenariul este mai puţin generos cu Papan şi Giani, lăsaţi undeva la mijlocul drumului de întoarcere spre casă, în timp ce vorbele de duh amestecate cu înjurături ale lui Alexandru Mititelu polarizează bună parte din cele aproximativ 70 de minute.”

Adică îi vedem pe ţigani puşcăriaşi înjurând şi dându-şi importanţă. Pentru asta nu e nevoie să mergem la cinematograf, mai ales când stilul minimalist românesc ne prezintă cadre cum este acesta, folosit pe post de „trailer”.

Andrei Gorzo scrie pentru B 24 Fun:

Turn Off the Lights arata mai mult ca o schita de film documentar.[…] e in mod clar un documentar ratat. […] Despre Giani si Papan nu mai aflam mare lucru – de la un punct incolo, ei pur si simplu dispar din film. (Abia pe genericul de final putem citi ca documentarul e dedicat memoriei lui Papan Chilibar, care – desi genericul nu precizeaza asta – a murit de leucemie in timpul filmarilor.) […] structura [este] data peste cap si [...] investigatia plafonata la nivel de stereotipuri (mafia tiganeasca, familii disfunctionale)”

Iosif Prodan, de la Alt Iaşi, notează în cronica sa:

Comentariile in defavoarea filmului n-au insa cum sa nu apara cind din trei personaje urmarite si prezentate initial ramine doar unul (fara sa stim de ce), cind in universul unuia dintre personaje incep sa se contureaza ceva emotii si sentimente paterne, regizoarea taie brusc si nu mai revine deloc asupra situatiei (care tocmai incepea sa ma intereseze, ca spectator), cind personajul principal (un ins cu profil psihic de psihopat), desi afirma cu mare lejeritate ca nu ii pare rau de crimele pe care le-a comis, este agasat in continuu de regizoare cu intrebari si fraze care sa-l determine sa-si recunoasca vina, cind acelasi personaj, pus intr-o situatie destul de dramatica, incepe sa aiba – parca – niste lacrimi, iar regizoarea – din nou! – taie si termina filmul, cind chiar incepuse sa devina interesant. “

Ca şi în cazul lui “Bucureşti, unde eşti?”, faptul că autorul filmează evenimente în desfăşurare, al cărui deznodământ nu are cum să îl cunoască nu este o scuză pentru a nu avea o imagine de ansamblu clară asupra mesajelor şi structurii filmului. Dau drept contra-exemple filmele După Revoluţie (de Laurenţiu Calciu) şi Al Midan (2013, R. Jehaime Noujaim).

Aşadar, deşi cu siguranţă fenomenul infracţional merită să fie analizat, deşi desigur ţiganii merită documentare bine făcute care să le studieze cultura, deşi intenţiile sunt bune şi munca a fost multă, filmul nu a fost gândit cap-coadă de la bun început. Ca documentar de investigaţie este un experiment trist, iar cei de la Strada Film au mers pe ideea: „premiile contează mai mult decât critica”, ceea ce în mod evident nu este adevărat. Chiar şi între filmele premiate cu Oscar se numără “dude”.

 

6. Odessa (2013)

Documentar de mediu-metraj.

Regia: Florin Iepan.

Produs inclusiv cu bani de la CNC.

Despre surogatul de film al lui Iepan am scris în două articole ample aici şi aici.

 

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film





Articole despre coaching de Ştefan Alexandrescu

30 08 2014

Luând în considerare că acesta este un blog pentru dezvoltare personală şi profesională, de-a lungul timpului era inevitabil să abordez şi subiectul coachingului, care a devenit o sub-categorie ce acum numără peste 10 articole. La acestea, se adaugă şi materialele pe care le-am publicat pe alte site-uri pe acest subiect (sau despre unelte ale coachingului). Aşadar, te invit aici să accesezi o listă completă a articolelor pe care le-am scris eu despre coaching, din 2006 până în prezent. Lectură plăcută!

În limba română

  1. Pescuim pentru alţii sau îi învăţăm să pescuiască?
  2. Ce este şi cum funcţionează coachingul
  3. Ce cărţi recomand despre coachingfather and dog
  4. Recenzia cărţii “Decizii radicale pentru oameni deştepţi” de Andy Szekely
  5. Cum mi-a schimbat viaţa Andy Szekely
  6. 10 întrebări pentru verificarea unei soluţii cu un client
  7. 10 ALTE întrebări ca să-i clarifici unui client orice problemă (X)
  8. 10 întrebări ca să-i clarifici unui client orice problemă (X)
  9. Conflictul motivaţional
  10. Constructivismul social în diagnoza organizaţională
  11. Învăţarea prin coaching (I). Planul strategic.
  12. Învăţarea prin coaching (II). Evaluarea iniţială
  13. Învăţarea prin coaching (III). Programul implementat
  14. Învăţarea prin coaching (IV). Evaluarea finală a proiectului

 

 

În limba englezănu cauta ce-i mai bun

  1. Respect
  2. Goal Evaluation
  3. The Quadrant of Making Things Happen
  4. Skills Improvement Chart
  5. “I’ll solve your problem, no matter what”
  6. Imagined Mirrors of the Absolute




Oprire (pauză)

16 08 2014

Motto:

“Treci calm peste zgomote şi grabă şi aminteşte-ţi câtă pace poate fi atunci când este linişte”

Tăcerea ca un act de autocunoaştere

În lumea agitată de astăzi, foarte rar ne oprim, pentru a explora, pentru a înţelege, pentru a reflectă, pentru a completa pagini de jurnal (nu de blog) cu propriile noastre reflecţii. Oprirea e bună. Opreşte-te din când în când din ritmul nebun care trece precum un tăvălug peste tine!

Este multă tăcere la care trebuie să ajungem, ca o concluzie a neputinţei, ca un eşafodaj al frustrărilor şi tanjirilor pe care le interiorizam, cu obligaţia de a accepta poate chiar şi ceea ce nu reuşim să înţelegem.

Vorbeşti mult, cumva? Când vorbeşti mult, nu mai ai aşa de mult timp să asculţi. Dacă aşa faci, asta e o problemă a ta.

OPREŞTE-ŢI ŞIRUL GÂNDURILOR ŞI ASCULTĂ. Citeşte bine, pentru că nu le ştii pe toate. Îmi pasă de tine şi ţin la tine. În tine, regăsesc o lume aproape pierdută a sufletului şi valorilor pentru care inima ta încă mai bate.

Emoţionalitatea ta nu te ajută, ci lucrează împotriva ta? Ai nevoie să faci strategie cu capul limpede. OPREŞTE-ŢI ŞIRUL EMOŢIILOR.

Ai curajul să descoşi lucrurile! Pune întrebări şi TACI. Întrebări pentru tine, întrebări pentru ceilalţi. Ascultă cu atenţie răspunsurile reale ale persoanei din faţa ta şi nu completă răspunsurile, nu întrerupe şi nu te grăbi să intervii atunci când intervine tăcerea. Uneori şi tăcerea este un răspuns.

patut pisica

În general, am constatat câteva lucruri:

  • Cel mai adesea, ceea ce contează se ascunde în văzul tuturor. Astfel, nu va fi găsit de nimeni.
  • Cine vorbeşte mult, face puţin.
  • Atunci când le spun celorlalţi că lucrez la ceva, se creează o presiune, se generează aşteptări: “şi când ai să ai succes cu ceea ce faci?”, devine întrebarea inerenta într-o societate în care pare că valorezi cât câştigi
  • Dumnezeu a dat două urechi şi o gură ca să le folosim în proporţia respectivă.
  • Cine vorbeşte, seamănă. Cine ascultă, culege.

Încerc să opresc oamenii, să îi determin să facă o pauză, nu pentru a mă ascultă pe mine, ci pentru a se ascultă pe sine. Pentru asta, în viaţa cotidiană, folosesc artificii. De exemplu:

  • Aprind sau sting lumină într-o cameră brusc. Asta întrerupe gândurile interlocutorului.
  • Când cineva se învârte agitat în jurul meu, devin cât mai imobil şi aştept până devine atent (dacă devine atent) sau devine conştient de poziţia mea şi se întreabă de ce fac asta.
  • Atunci când se frământă în legătură cu o chestie, spun: “Am o idee!”, sau varianta avansată: “ummmmm… am o idee!” – cu aerul unei descoperiri epocale şi fac o pauză. Asta stârneşte curiozitatea.
  • Apoi, spun un lucru care mie mi se pare o banalitate şi care pentru ei poate fi descoperirea Americii.
  • Statul cu mâna pe clanţa uşii când te pregăteşti să ieşi este pe roman practică rapportului. Pentru mine, e pandirea unui prilej de a găsi un moment prielnic să dau o replică scurtă şi să ies.
  • Privesc oamenii insistent şi mă gândesc cât de minunaţi sunt, chiar dacă nu îşi dau seama de asta. Uneori, se întrerupe fluxul gândurilor şi mă întreabă: “de ce te uiţi aşa la mine?”
  • Spun: “opreşte-te puţin şi fii atent”, uneori continuat cu: ” aş vrea să îţi zic ceva şi îmi doresc să nu mă interupi până termin, e OK asta pentru tine? Dacă nu e OK, îţi spun altădată”.

Gândeşte-te puţin: de ce te-ar asculta altcineva dacă tu nu te asculţi pe tine?

 

Pauză

Anul acesta am scris/publicat pe internet peste 250 de articole, iar pe Discerne m-am străduit să public la fiecare 1-2 zile. Nu e prea mult, nu e rău, dar mai ales pe timpul verii, eu cred că nu strică o pauză, începând de astăzi, că tot e august. Poate că e prea mult pentru tine, mai ales că e timpul să te deconectezi de cât mai mult din stressul acesta electronic şi să petreci cu cei dragi.

Mungo Jerry – “In the Summertime”

Acum ai timp să citeşti pe îndelete din post-urile de la arhivă, cum ar fi şi aceste articole extrem de interesante şi (încă) puţin accesate.

Te invit să arunci o privire şi asupra celorlalte bloguri ale mele.  Voi relua publicarea pe Discerne peste 2 săptămâni. Până atunci, pe prima pagină vei găsio dată la 2-3 zile un alt articol din cele deja publicate!

Vacanta de vară frumoasă!

Iţi multumesc!

Oprire cu folos!

S-auzim de bine şi o zi cu soare şi răcoare!

Ştefan

Post publicat iniţial în decembrie 2013 şi rescris pentru august 2014.





Curăţenie pe Facebook

14 08 2014

Daniela BojincaGuest post de Daniela – Adriana Bojincă. Publicat iniţial aici.

Nu știu sincer ce m-a apucat ieri de am intrat pe secțiunea prieteni de la Facebook și am început să-i șterg. Tot ce întâlneam în cale și nu cunoșteam, ori cunoșteam doar din vedere și nu aveam nici o tangență cu persoana respectivă am început să șterg. Țin minte că am mai făcut odată asta, când, de la aproape 2000 de prieteni am ajuns pe la 1500, apoi de la 1500 pe la 1000 și ceva, iar într-un final la 831, câți aveam ieri.  Așa că ieri de la 831 am ajuns la fix 600, apoi am reintrat în lista de prieteni cu gândul că poate am mai omis vreunul și chiar așa a și fost ajungând de la 600 la 494, iar într-un final la 452 și poate că aș fi ajuns și la mai puțini dacă nu m-aș fi săturat și nu m-ar fi durut degetul după ce pentru fiecare persoană trebuia să fac următorii pași ”Friends->Unfriend-Remove friend->OK”, deci 4 pași pentru o persoană, în total 4*379=1516 pași/clickuri + destule scrolluri ale paginii :)

De ce am făcut asta? Pentru că pur și simplu nu văd rostul faptului de a avea mii de prieteni doar virtual, iar în viața de zi cu zi, cea reală, nici măcar o privire nu vă aruncați pe stradă, pe holurile școlii, în club sau într-un pub. Nu văd de ce trebuie să mă incomodeze vizualizarea atâtor ”news feed-uri” ale unor persoane care nici măcar nu mă interesează ori nu le cunosc, nu văd de ce le-ar interesa și pe ele ceea ce postez eu: fotografii, muzică, anunțuri și alte cele chestii plictisitoare ce vin din partea mea.

Așa că, sfatul meu, pentru toți utilizatorii de facebook, ștergeți fraților oamenii ce nu-i cunoașteți ori ce vă incomodează cu tot felul de postări fie ele fotografii, statusuri ori melodii și încetați să-i criticați pentru pozele de profil, descrierea ce o au, fotografiile postate, muzica ce o ascultă și și-o fac publică pe facebook, statusurile de dimineață, prânz și seară, ori pentru cererile de jocuri pe care vi le trimit constant. Chiar nu este necesar să-i criticați voi pentru ceea ce lor le face plăcere să posteze, pentru felul lor de a fi și pentru faptul că există, într-adevăr, mii de persoane ce se exteriorizează pe facebook din toate punctele de vedere, uneori ajungând până la extreme  și dând chiar în prostie. Aud adesea faptul că ”vaaai atâtea persoane au o viață pe facebook, atâtea persoane își creează o viață virtuală, persoane virtuali, sentimente virtuale” și mii de alte chestii, văd poze create în acest scop, iar utilizatorii ce le postează și critică atât de mult toate acestea nu realizează că se critică tocmai pe ei, din moment ce au un cont pe facebook și-și postează constant fotografi, statusuri și alte cele. Practic, acum, în secolul ăsta, în lumea asta plină de defecte ( cum a fost dintotdeauna de altfel) se caută crearea unei lumi virtuale, unei lumi perfecte, un loc unde toată lumea să fie prietenă cu toată lumea, să primești mii de ”La mulți ani!” de ziua ta, un loc în care toată lumea să aibă un ten și un corp perfect fie că e el modificat cu photoshop, un loc unde toată lumea să fie cultă, deșteaptă , un loc plin de filozofi și oameni buni plini de sentimente înduiușetoare asupra lumii din jurul lor, un loc în care dreptatea să stăpânească, un loc nedemn de realitatea de zi cu zi, nedemn de realitatea ce a fost și nici de cea care va fi să vie peste un minut, o oră, două, o zi, trei, patru, o săptămână, o lună, un an, mai mulți ori chiar sute, zeci, mii de ani. Se caută crearea unei lumi prefăcute atât cu ea cât și cu ceilalți, astfel încât toată lumea să fie fericită și împăcată.

Ei bine, eu m-am cam deșteptat în ultimele săptămâni, m-am trezit oarecum la munte la viață, la cea reală. Așa că am început să ”rup/șterg/distrug” relațiile de prietenie de pe facebook cu toți necunoscuții ori puțin cunoscuții. M-am deșteptat și am decis să fie o deșteptare radicală, cu o schimbare radicală: atât în atitudine și în gândire cât și în înfățișare. M-am gândit că un pas al meu spre binele propriu necesită o schimbare radicală pe toate planurile, așa că am început să o fac începând cu ștersul falselor prietenii de pe facebook și cred că și din viața reală. Dar cum în viața reală nu merge așa ușor ca pe facebook din  4 pași, voi evita pur și simplu persoanele respective, le voi considera simple viețuitoare existente pe Pământ ce respiră un aer pe care-l poluează ulterior. Multe persoane mă știu de o persoană dură, radicală, ce nu iartă odată ce i-ai greșit, că de, așa sunt eu… mulți mă știu drept o scorpie și din calea-fară de a dracului, pentru că na… sunt cu cine merită și nesimțită și obraznică și dură, însă de acum voi fi și mai și ( aviz amatorilor de senzații tari). De ce? Pentru că așa vreau EU! Pentru că POT! Bine, nu voi fi așa cu toată lumea, ci doar cu cine simt eu că merită ori nu-mi convine mie și-mi vine să strâmb din nas :).

Revenind însă la Facebook, căci despre el era vorba și nu neapărat despre schimbarea mea, pot spune că mă deranjează toată această falsitate, pe care TOȚI ( DA, inclusiv EU, că doar îs acolo utilizator activ zilnic) o împărtășim tuturor în jurul nostru virtual, mă deranjează cerșirea sutelor de mii de likeuri pe chat-ul Facebook-ului, mă deranjează pozele postate cu descrieri de genul: ”Scuzați-mi fața”, ori ”Vaaai ce față am, dar momentul contează”, ori ” Pfff, ce față urâtă am… bla bla… momentul contează… bla bla… ”.. adică, dude, de ce ai pune o poză cu tine care NU-ȚI place, ideea fotografiilor este să te surprindă pe tine în momente de glorie atât ca și înfățișare cât și ca… altceva :-?, ideea fotografiilor și postării și pe facebook este de a te pune într-o lumină bună, nu una proastă și să mai și accentuezi acest lucru. Iar dacă vreți ca acea descriere să pară a modestie, ei bine, pare a prostie, mare prostie. De altfel, mă deranjează pițiponceala promovată pe Facebook atât de partea feminină cât și de cea masculină. Mă deranjează ipocrizia de care dau dovadă involuntar sau voluntar, mă deranjează statusurile aiurite și fără nici o logică ori cele ce aduc critici asupra comportamentului unei persoane.. hm… ce vă deranjează pe voi ce fac alții?? Fiecare cu treaba lui frate! Și nu, nu mă deranjează că fac asta neapărat ci că nu se văd pe ei și nu se critică mai întâi drastic pe ei, de fapt nici asta nu m-ar deranja prea tare dacă nu ar da într-o prostie imensă și nu ar deveni patetici și demni de mila celorlalți :). Așa că, de azi în colo nu am să mai aștept vreo dorință de schimbare asupra-mi ci am să dau delete/remove oricui mă face să strâmb din nas cu atitudinea lui.

Acum, dragilor, dacă ați înțeles ceva din cele peste 1200 de cuvinte scrise mai sus vă provoc să-mi urmați exemplul, ori să mă criticați, iar acum, ca să aduc în scenă picătura care umple de tot paharul, vă cerșesc și eu un like pe pagina de Facebook a blogului meu chiar AICI, bine asta dacă vă place, iar dacă nu vă place, dați totuși un like pentru critici :). Thanks and see ya soon :).

Pishky.

Copyright © Daniela – Adriana Bojincă, 2013








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 416 other followers

%d bloggers like this: