Aşteptările – otrava sufletului nostru

asteptariAşteptările ne otrăvesc sufletul mai mult ca orice altceva. Ne aduc numai frustrare, nemulţumire, neîmplinire, nefericire şi ne distrug viaţa şi relaţiile cu ceilalţi. Din păcate asta ni se întâmplă tuturor, pentru că aşteptările sunt idei limitative venite la pachet cu percepţia asupra realităţii şi cu mentalitatea şi se infiltrează în mintea noastră fără să ne dăm seama. Impulsul firesc este să ne aşteptăm ca ceilalţi să… – orice ţine de felul în care vedem noi lucrurile. În general mă aştept ca alţii să gândească, să vorbească şi să acţioneze în felul în care aş face-o eu, sau chiar mai bine. Cat timp ai aşteptări de la alţii, vei fi nefericit/ă.

Cei mai mulţi oameni în acest moment deja se revoltă: „Dar mi se pare normal să am anumite aşteptări”. Iar eu spun atât: cum te simţi când alţii au aşteptări de la tine? Cum te simţi sub presiunea aşteptărilor părinţilor, partenerului de viaţă, societăţii atunci când tu simţi să faci altfel? Când simţi să trăieşti cum îţi place ţie, după propriile reguli? Dacă nu ai curajul să recunoşti, îţi spun eu: simţi că e nedrept, că nu e normal ca tu să-ţi trăieşti viaţa după principiile, concepţiile, standardele sau regulile altcuiva decât ale tale. Şi ai mare dreptate. Nu poţi să-ţi bazezi viaţa pe aşteptările altora. Atunci ţi se pare normal şi sănătos ca tu să ai aşteptări de la copiii tăi, de la partenerul de viaţă, de la părinţi, colegi, colaboratori, etc.? De ce ar trebui cineva să-şi trăiască viaţa aşa cum crezi tu că e bine şi nu cum crede el că e bine? Fiecare ştie cel mai bine ce trebuie să facă cu viaţa lui.

A ne elibera de aşteptările altora, a ne dărui iarăşi nouă înşine – în asta constă puterea respectului de sine.” (Joan Didion)

De fapt, nu ţi se pare „normal să ai anumite aşteptări”. Ai fost învăţat că e normal, sau copiezi modelul în care ai fost crescut. Dacă părinţii tăi se aşteptau să urmezi aceeaşi carieră ca şi ei, poate că la rândul tău te aştepţi ca propriul tău copil să urmeze aceeaşi carieră ca şi tine. Iar asta înseamnă că îi îngrădeşti libertatea copilului tău. Tu nu te-ai născut să faci pe plac nimănui. Dar în acelaşi fel, nici copilul tău nu s-a născut să-ţi facă pe plac ţie, bunicilor lui sau altcuiva.

 

Situaţii concrete de aşteptări nejustificate

Aşteptările părinţilor de la copii. Nu aducem pe lume copii pentru noi, ci pentru ei. Copilul nu este dator părintelui pentru faptul că l-a născut şi crescut, pentru că aceasta este datoria morală şi legală a părintelui: să-i asigure cele necesare dezvoltării copilului. Iar părintele îi poartă de grija copilului din dragoste, nu „ca să aibă un sprijin la bătrâneţe” din partea copilului (ceea ce ar fi un gând egoist). Copilul/tânărul nu trebuie să se comporte conform (eventualelor) aşteptări ale părinţilor, ci conform cu felul în care simte el să-şi trăiască viaţa. Sigur că vorbim despre adolescenta şi mai târziu, în prima tinereţe.

Şi să nu confundăm aşteptările părinţilor de la copii cu încercarea de a le impune o disciplină. Disciplina este binevenită de la cele mai mici vârste şi trebuie ca părinţii să-şi înveţe copiii să fie disciplinaţi (să-şi adune singuri jucăriile, să nu murdărească pereţii, să se spele pe dinţi, etc.). Însă părinţii nu trebuie să aibă aşteptări egoiste de la copiii lor, cum ar fi aceea de a nu le strică imaginea în cercul de cunoştinţe prin lipsa de obedienţă, sau prin lipsa de rezultate maxime la şcoală. Există o diferenţă între a-ţi învăţa copiii să obţină rezultate maxime pentru ei înşişi, pentru a-şi asigura un loc fruntaş în clasă şi a avea aşteptări egoiste de la ei – să fie primii în clasă pentru imaginea ta socială. Varianta a doua este nesănătoasă. A fi un părinte bun înseamnă să nu ai aşteptări de la copilul tău şi să-l laşi să se dezvolte liber în ritmul lui şi în direcţia pe care i-o dictează instinctul. Ca părinte, trebuie doar să-l ghidezi şi să-l înveţi să discearnă între bine şi rău cât mai devreme, să ia decizii responsabil, fără să îi impui nimic.

Aşteptările copiilor de la părinţi. În copilărie nu avem alte modele decât cel al părinţilor, pe care îi zeificam şi credem că deţin adevărul absolut. La maturitate (25-30 de ani) vedem lucrurile mai aproape de adevăr, ne dăm seama şi de greşelile pe care le-au făcut părinţii în educaţia noastră şi avem tendinţa să-i învinovăţim pentru ce au greşit (deşi nimeni nu este perfect şi face greşeli neintenţionate). Unii tineri au aşteptări ca părinţii să le ofere mai multe bunuri materiale, posibilitatea să înveţe la şcoli mai scumpe, să fie capabili să-i îndrume prin jungla unor vremuri în schimbare, radical diferite de cele în care au trăit ei. Greşit. Părinţii trebuie să le ofere copiilor protecţie, adăpost, hrană, educaţie de bază şi un mediu sănătos şi propice în care să se dezvolte, să-i înveţe să trăiască responsabil şi cum să ia decizii; nu bunuri materiale pe care nu şi le permit. Au şanse mai mari copiii ai căror părinţi reuşesc să întrevadă oportunităţile şi direcţiile bune de dezvoltare din perioada de maturizare a copiilor lor, dar asta nu se întâmplă în multe cazuri, pentru că vremurile se schimbă rapid.

Aşteptările de la partenerul de cuplu. Acestea sunt o mare sursa de tensiune în cuplu. Nimănui nu îi place ca partenerul de viaţă să aibă aşteptări de la el/ea, dar toţi le avem. Nu îmi place ca partenerul meu să aibă aşteptări de la mine, dar eu am aşteptări de la el şi sufăr de câte ori el se comportă altfel decât mă aşteptam. Aşteptările de la partenerul de viaţă vin din nevoi de compensare sau de vindecare. Este greşeala mea să intru într-o relaţie pentru a-mi satisface aceste nevoi când ar trebui să intru într-o relaţie ca să ofer iubire pentru ceea ce este partenerul, nu pentru felul în care îmi satisface aşteptările (adică nevoile). Este problema mea că mă simt incomplet şi caut împlinire în alţi oameni în loc s-o caut în interiorul meu. Partenerul nu e responsabil să-mi satisfacă mie aşteptările, ci să trăiască alături de mine, să ne ţinem companie. Când eşti nemulţumit că partenerul nu se comportă conform aşteptărilor tale, cel care trebuie să se schimbe eşti tu.

Aşteptările de la colegi sau colaboratori. În mod similar, cei cu care lucrăm nu trebuie să ne ghicească gândurile şi cu atât mai puţin să se comporte cum ne aşteptăm noi. Fiecare înţelege în felul lui procesele, chiar dacă sunt comune cu ale mele, şi le pune în practică prin metodele proprii, care pot fi la fel de bune ca ale mele. Trebuie să învăţăm să folosim unicitatea fiecăruia, felul său de acţiune şi să facem echipe bazate pe complementaritate. Oamenii vin din medii diferite, au moduri de gândire diferite şi diversitatea poate fi constructivă în lipsa aşteptărilor şi în prezenţa acceptării, cooperării în scop comun şi valorificării plusurilor.

Aşteptările de la societate. În acest caz, totul este amplificat la scară şi mai mare, avem şi mai multă diversitate de percepţii, raţionamente, moduri de a acţiona, plus mentalităţi ale unor grupuri sociale. Aşteptările de la societate sunt nejustificate (trăiesc într-o societate care are mentalităţi depăşite, în care oamenii nu se ajută reciproc, etc.). Putem avea tot atâtea nemulţumiri, câte aşteptări inutile. Societatea este formată din oameni; şi eu formez societatea şi trebuie să fiu schimbarea pe care vreau s-o văd în lume. Pot eventual forma o comunitate care îmi împărtăşeşte viziunea şi cu care să creez ceva în loc să aştept ca societatea să fie sau să facă ceva.

 

De ce aşteptările ne otrăvesc sufletul

Aşteptările de la ceilalţi sunt aşteptările pe care le am de la mine, conştientizate sau nu, dar pe care nu am reuşit să le îndeplinesc. Aşteptările sunt proiecţiile mele asupra celuilalt şi de multe ori sunt mai mult decât am făcut eu însumi.

Aşteptările mele la alţii sunt în funcţie de cum văd eu lucrurile şi nu au de a face neapărat cu realitatea lor şi nici cu realitatea obiectivă. Filmul lor despre cum să-şi trăiască viaţa poate fi total diferit de filmul în care îi văd eu. Atunci voi trăi o dezamăgire, poate chiar o dramă. Celălalt nu a făcut ceea ce mă aşteptam, ce credeam că va face (iubitul nu mi-a oferit o floare de Ziua Îndrăgostiţilor, sau fiul meu a decis să trăiască în Australia). Cu cât mai mare este diferenţa dintre aşteptările mele şi acţiunile oamenilor, cu atât mai mult acele aşteptări mă vor întrista, dezamăgi, îmi vor otrăvi sufletul. Resentimentele pe care le simţim în astfel de momente ne pot îmbolnăvi din cauza stresului şi amărăciunii. Iar asta este pierderea noastră. Cât de dese sunt aceste evenimente? Ele se întâmplă zilnic şi ne deteriorează calitatea vieţii.

 

Ce putem face

Alternativa este să nu avem aşteptări. Pur şi simplu. Să luăm lucrurile aşa cum vin, să acceptăm realitatea şi deciziile celorlalţi. Iar ceea ce ne ajută este în primul rând înţelegerea faptului că dacă mie nu mi se pare normal ca alţii să aibă aşteptări de la mine, ci să-mi trăiesc viaţa în termenii mei, atunci nu este normal nici ca eu să am aşteptări de la alţii. Menirea omului în lume nu este să mulţumească pe altcineva, nici măcar pe părinţi, partener de viaţă, colaboratori. Iar în al doilea rând ne ajută corectitudinea şi respectul faţă de ceilalţi oameni: ei au dreptul să trăiască liberi viaţa aşa cum simt, fără ca altcineva să intervină sau să-i influenţeze.

Cum să renunţăm la aşteptările pe care le avem de la alţii

Avem nevoie de mai multă atenţie ca să detectăm aşteptările pe care le avem de la ceilalţi. Trebuie să fim atenţi la ce gânduri avem legate de alţi oameni şi să detectăm aşteptările pe care le avem de la fiecare dintre ei. Cu exerciţiu, în timp vom depista gândul înainte de a crea emoţia negativă. Apoi ne trebuie voinţa să eliminăm aşteptările, flexibilitate în gândire ca să înţelegem că e greşit să ai aşteptări, acceptarea realităţii şi a dreptului celuilalt de a trăi după propriile lui reguli, împăcarea cu faptul că există lucruri asupra cărora nu avem control şi nu depind de noi.

Exemple de oameni care şi-au redus aşteptările de la ceilalţi

Cele mai bune exemple reale sunt călugării şi sfinţii care practică împăcarea, acceptarea lucrurilor fără a opune rezistenţă. Noi nu suntem atât de puri ca şi ei, dar există exemple în viaţa reală de oameni care şi-au redus foarte mult aşteptările. Cum îi recunoşti? Sunt oamenii senini, mereu veseli, ce nu stau prea mult supăraţi, care au relaţii armonioase cu cei din jur pentru că au înţeles care sunt limitele în relaţiile interumane şi pentru că respectă libertatea altor oameni. Sunt empaticii, pentru că ei sunt primii care pot să se pună cu uşurinţă în pielea celuilalt, să vadă lumea prin ochii lui, să vadă realitatea din unghiul aceluia, iar în acest fel îl înţeleg la un nivel profund înainte de a-l judeca sau de a formula aşteptări la adresa lui.

Există şi situaţii în care aşteptările sunt bune?

Da. Aşteptările de la mine sunt bune, aşteptările de la alţii nu sunt bune, îmi otrăvesc sufletul, îmi aduc dezamăgire şi nefericire. De la mine trebuie să am aşteptări pentru a deveni tot mai bun în ceea ce sunt şi în ceea ce fac, pentru a mă autodepăşi şi a-mi creşte potenţialul. De la ceilalţi nu am dreptul să am aşteptări.

Zilnic cer de la mine şi de la corpul meu mai mult decât se poate aştepta cineva. Nu concurez cu nimeni altcineva, decât cu ceea ce sunt capabil să fac eu însumi.” (Michael Jordan)

Pericolul este să ai aşteptări nerealiste la tine. Dacă nu le vei îndeplini, rişti să intri în depresie, să-ţi scadă încrederea în tine. Când îţi setezi de exemplu un termen în care să faci ceva important, dacă intervine neprevăzutul şi nu reuşeşti, vei fi dezamăgit de tine însuţi, la fel cum eşti de alţii când ai aşteptări de la ei pe care aceştia nu le împlinesc. Doar că în cazul tău e mai periculos, pentru că emoţiile negative le vei îndrepta asupra ta, iar lipsa încrederii în tine şi ura de sine te pot chiar îmbolnăvi. Fii flexibil/ă şi în acest caz şi acceptă că sunt detalii în viaţa de zi cu zi ce nu se află sub controlul tău, dar o amânare nu e o tragedie, nici a o lua de la capăt. Iar data viitoare fixează-ţi aspeptari mai realiste şi acceptă-ţi cu bucurie eventualele greşeli. Sunt omeneşti şi chiar utile dacă înveţi rapid din ele.

Înţeleptul aşteaptă totul de la el însuşi, omul simplu aşteaptă totul de la ceilalţi.” (Confucius)

Nu-i mai învinovăţi pe oameni că te dezamăgesc, ci invinovateste-te pe tine pentru că aştepţi prea mult de la ei.

Lucrurile simple devin complicate când aştepţi prea multe.

Acţionează fără aşteptări.” (Lao Tzu)

Ceea ce îţi distruge cel mai tare viaţa este imaginea din mintea ta despre cum ar trebui să fie viaţa.

Prea multe dezamăgiri sunt semnul că ai prea multe aşteptări.

Sursa foto

Guest post de Alina Harnisfeger. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Alina Harnisfeger, 5 aprilie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi blogul ei.

Anunțuri

O părere la “Aşteptările – otrava sufletului nostru”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s