Odessa, de Florin Iepan, între film documentar şi scandal de salon

Motto:

„Omul se mai împiedică de adevăr, dar, cel mai adesea, el se ridică şi merge mai departe”

Un studiu interesant de memorie socială şi propagandă mediatică

Am participat, când eram în facultate, la un curs de memorie socială de câteva zile, continuat în cadrul proiectului coordonat internaţional (Ungaria-România-Rep. Moldova) cu o cercetare asupra modului în care românii percepeau Revoluţia de la 1989. Eu am contribuit foarte puţin (am aplicat chestionare), dar îmi place să cred că am rămas cu ceva, nu doar prin prisma faptului că astfel mi-am cunoscut unul din mentorii din timpul facultăţii, dl. prof. conf. univ. dr. psih. Ticu Constantin, care avea să-mi devină profesor coordonator de licenţă. Am învăţat că studiul percepţiei memoriei sociale nu se poate face independent de analiza discursului mediatic, care controlează şi modifică chiar şi amintirile pe care unii (cred că) le au cu privire la ce s-a întâmplat. Nu m-am interesat ce s-a întâmplat mai departe cu proiectul, dar asta e ceea ce am reţinut eu, ca o concluzie personală din această experienţă, lucru care urma să-mi fie confirmat din câte am studiat (tot în facultate) despre cum funcţionează memoria.

Astfel, încercarea de a investiga sociologic şi/sau psihologic conceptul de memorie colectivă, fără să abordezi pârghiile mediatice şi de manipulare prin propagandă care au stat la baza amintirilor este ca şi cum ai încerca să dopul de la o sticlă de vin cu unghiera: în cele din urmă s-ar putea să reuşeşti, dar dopul va fi complet fărâmat în proces.

Tinu Pârvulescu scrie un articol foarte interesant, care dincolo de faptul că e părtinitor şi îi cântă în strună lui Iepan, subliniază cu o privire profundă şi sinceră un efect de tip „unde dai şi unde crapă”. Vă invit să îl citiţi aici în întregime.

„Spre final, totul pare însă sortit eșecului. Nu va obține mai mult decât condescendență de la cei puternici și politicoasă neatenție din partea presei. Dar, ca în filme, în actul trei, situația se răstoarnă și, chiar dacă nu obține scuza, Iepan are șansa să își pledeze cauza prin ziare și, cel mai important, pe ecranele TV. Odessa redevine pentru scurt timp știre. […] În zilele ce urmează, televiziunile românești preiau subietul Odessa, dar nu în sine, ci pentru că vor să își atace concurența. Media exploatează cauza nobilă a lui Iepan, pentru a se instala în una din atitudinile sale favorite: revolta. Un moment atât de trist din istoria țării este tratat de televiziunea cupricina cu atâta indiferență! Peste noapte (dar și pentru scurt timp), Odessa devine cel mai întunecat moment din istoria României moderne, un subiect pe care e musai să îl discuți în talk-show.”.

Tinu Pârvulescu explică în încheierea acestui articol artificiul prin care funcţionează campania ţesută de autor în jurul importanţei propriului subiect: dacă obiectivul propus ar fi atins, iar filmul ar fi terminat, atunci după acceptarea trecutului, totul ar fi mai uşor de dat uitării. Deci filmul lui Iepan poate că nu vrea să medieze, nici să conducă la o acceptare a unui adevăr istoric, ci doar să stârneascăz zâzanie, căci altceva mai productiv nu poate face.

Deturnez demonstraţia lui Tinu Pârvulescu către regizorul devenit actor. În răscolirea istoriei şi în tergiversarea lamentării sale argumentată şi aici, Florin Iepan se înscrie în prototipul românului care joacă teatru de dragul triunghiului dramatic victimă-acuzator-salvator, în care, lipsit de „parteneri de joacă” trece singur prin toate rolurile, nereuşind decât să cadă victimă a propriului proiect, care îl pune în faţă cu un adevăr pe care el (şi nu poporul român pe care îl acuză vehement de fascism) nu este în stare să îl accepte. În cele din urmă, această frenezie, dacă Florin Iepan îşi ia rolul în serios şi a uitat că e doar un rol, se îndreaptă în mod literal către Inima întunericului, din care doar începutul e aşa cum l-a descris George Hickenlooper în documentarul său Heart of Darkness (1991).

Adevărul istoric mistificat, nu revelat

<<Avocatul Gheorghe Petrescu, fiul unui supravieţuitor din atentatul comis de partizanii ruşi la Odessa, împotriva comandamentului româno-german, soldat cu peste 100 de morţi, l-a acuzat deschis pe regizor, pentru faptul că foloseşte date statistice dintr-o singură sursă, manipulând opinia publică şi că priveşte evenimentele doar din punctul de vedere al unei părţi implicate în evenimente. […] Iepan a fost acuzat şi de sociologul Marius Lazăr, pentru utilizarea excesivă a propriei imagini. “Secvenţele în care apăreţi excesiv ar fi trebuit înlocuite cu alte mărturii „>>

relatează Dorin Tudoran.

(continuă să citești după media ↓)

Petru Dolhescu scrie:

„Singura sursă de documentare a filmului este Raportul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ pe baza căruia se afirmă că după Germania nazistă, România fascistă poartă responsabilitatea pentru cel mai mare număr de evrei exterminați în timpul războiului.

Documentarului îi lipsește momentan, din această cauză, dubla perspectivă (mențiuni sau trimiteri la cartea istoricului Alex Mihai Stoenescu, Armata, mareșalul și evreii sau Scrisoarea lui Ion Antonescu către Wilhelm Filderman ori interviuri care să redea alt punct de vedere), lucru asumat, de altfel, de realizator.”

Ştefan Both îl citează în articolul CONTROVERSĂ Florin Iepan a lansat documentarul „Odessa”, despre „Holocaustul românesc”. Istoricii spun că cifrele masacrului sunt „o manipulare” pe istoricul Alex Mihai Stoenescu:

„E o manipulare, e o poveste care prezintă cifre fanteziste. […] Antonescu a făcut erori. Au fost represalii, însă nu de asemenea dimensiuni. Cifrele înaintate de Iepan aparţin propagandei sovietice de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial” şi pe istoricul Manuel Stănescu, autorul unor articole ample într-un număr dedicat acestui subiect în revista „Historia“, în octombrie 2011:

„Filmul lui Florin Iepan poate fi uşor de folosit ca material propagandistic şi pentru a-l acuza pe Antonescu. Ordinul de execuţie a fost dat în urma unui atentat, nu din motive rasiale. Subiectul trebuie tratat cu multă sensibilitate. Există mai multe opinii, e greu de ajuns la un numitor comun. Nu există unanimitate, nu există documente foarte stricte“.

Cui bono?

Producătorul principal al documentarului Odessa este Răzvan Georgescu, care se pregăteşte să aducă în atenţia publicului interesat un documentar foarte interesant la care lucrează în prezent, Paşaport pentru Germania, despre care vorbeşte aici, unde promitea că filmul va fi gata în mai. Filmul tratează subiectul vânzării de cetăţeni români de etnie nemţească de către regimul comunist român Germaniei de Vest. A trecut mai, şi acum promite că va fi gata la toamnă. Totuşi, regizorul a avut o proiecţie a unor secvenţe din film aici. Totuşi, asta nu înseamnă că filmul va fi gata curând. La fel a făcut şi Iepan cu Odessa acum 3 ani.

Discursul lui Florin Iepan este tras la şablon peste tot şi face parte, în mod evident, dintr-o strategie de marketing care nu are nimic de-a face cu conştiinţa sa, precum pretinde. Citez dintr-un comunicat de presă restras ulterior:

„Dacă în Germania aceste episoade sumbre din istoria celui de-al doilea razboi mondial au fost prezentate sistematic în numeroase producţii artistice şi cinematografice ambiţioase, în România tema deportării evreilor a rămas un capitol difuz al istoriei naţionale, puţin popularizat la nivelul opiniei publice. Din acest motiv, proiectul „Odessa” nu implică doar realizarea unui film, ci desfăşurarea unei campanii mai ample de investigare a acestui trecut, precum şi a felului în care el este asumat astăzi în conştiinţa unor personalităţi politice importante sau a românilor în general.”

De aceea, a considerat Florin Iepan potrivit să se deplaseze la Berlin şi să explice printr-un eveniment găzduit de ICR (Institutul Cultural Român) cât de puţin cunoscut este acest subiect, ce criminal a fost Antonescu şi cât de indiferenţi sunt românii.

Din această perspectivă, demersul lui Florin Iepan este cel puţin ipocrit: ţipă că românii sunt indiferenţi, dar el nu îşi arată documentarul publicului larg. De ce nu a fost terminat filmul până acum? De ce nu a fost distribuit în cinematografe în România, sau pe internet, sau pe DVD, aşa cum au făcut alţi regizori? De ce nu a fost difuzat la TVR, şi nici la HBO, după cum s-a promis? De ce se duce Florin Iepan să facă scandal în străinătate, pe banii statului român, despre un adevăr spus pe jumătate, contestat de istorici, când el nu îşi face filmul accesibil publicului român? Este o manipulare crasă să afirmi că pe români nu îi interesează adevărul istoric, să faci scandal în presă şi apoi să refuzi să prezinţi public ca să poată vedea tot omul rezultatele muncii documentare de 7 ani. În 7 ani, un om poate să facă şi două doctorate, poate să aibă un copil care să ajungă la şcoală.

Apoi, să ne amintim că Florin Iepan a mai luat bani pentru a face încă un alt documentar, în ultimii 10 ani, de care nu s-a ţinut. Este vorba despre proiectul Anapurna, care a fost anunţat că ar intra în producţie în 2009. Un detaliu interesant este că numele corect este Annapurna, pentru că se referă la un vârf din Himalaya. Acest presupus film, care ar fi trebuit să fie început, se găseşte din 2013 în cataloagele APFR (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc), dar regizorul nu s-a sinchisit măcar să lase acolo o adresă de e-mail la care poate fi contactat, aşa cum fac majoritatea producătorilor de film românesc care se respectă.

Definiţia demagogiei: „înşelare a opiniei publice prin […] discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-şi crea popularitate; purtare de demagog”.

Ale cui interese le serveşte Florin Iepan prin tam-tam-ul pe care îl face? De ce acest proiect a fost scos de la naftalină în acest stil tocmai cu câteva luni înainte ca Crin Antonescu şi colegii săi să propună legea pentru condamnarea legionarilor? Să fie o întâmplare? Să fie aceasta, de fapt, o campanie de denigrare, înjosire şi ruşinare a poporului român, mascată ca strategie promoţională pentru un film cu termenul de valabilitate expirat? „

De ce nu mai face Florin Iepan alte filme? De ce nu s-a concentrat pe alte subiecte? Ce speră să obţină prin aşa-zisa sa „investigaţie istorică”? Cine îl finanţează şi de ce?

Iată câteva întrebări incomode la care sunt curios să aflu un răspuns, dar despre care mă tem că vor rămâne retorice. Tu ce crezi?

Fragment din filmul Odessa, de Florin Iepan: