Corectitudinea politică

Ştefan cel Mare a fost una dintre personalităţile marcante ale politicii din toate timpurile. Asta nu pentru că noi, românii, vrem să credem asta şi scrie în manualul de istorie că a fost drept şi bun, ci pentru că aşa era cunoscut şi temut în vremea lui în Europa. Având în vedere plasarea geopolitică a României, a luat deciziile cele mai eficiente în momente-cheie ale istoriei.

Pe principiul “Daţi Cezarului ce-i al Cezarului”, din funcţia de conducător al Moldovei, a fost un strălucit exemplu în vremea sa şi a adus multă bunăstare şi prestigiu ţării şi poporului. Nu faptul că şi-a îndeplinit atribuţiile îl face sfânt, ci canonizarea Bisericii Ortodoxe. De ce? Pentru că, din punct de vedere al propovăduirii credinţei, a fost un apostol al vremurilor sale, motivând religios toate bătăliile sale şi aducîndu-I lui Dumnezeu mulţumire prin mănăstirile ctitorite.

Dacă este să studiem atent motivaţiile politice, se pare că, în istorie, acestea au mers întotdeauna bine cu apelul la religie. Nu degeaba a rămas constant în formulările oficiale de la Casa Albă “God bless America”. Mult din ce a fost construit pe credinţă, în istoria omenirii, a rămas în picioare. Iar acum se clatină tocmai deoarece Constituţia care a fost construită pe temeiuri creştine este călcată în picioare, iar SUA a devenit un stat federal poliţienesc.

Ortodoxia se defineşte etimologic ca “dreapta credinţă”. Ca un conducător de stat să sprijine 47 de ani Biserica, pe care “nici porţile iadului nu o vor birui”, nu e puţin lucru. Mai ales, având în vedere că Ştefan cel Mare nu căuta să se folosească de această credinţă ca momeală electorală. Conform ortodoxiei, la judecata sufletului, după moarte, se ia în calcul funcţia pe care a avut-o omul. Una i se cere unui monah şi alta unui mirean. Ceva, unui om de rând, altceva unui conducător de stat.

Canonizarea sa ca sfânt a fost contestată de miturile lansate mincinos de Mihail Sadoveanu, care au fost infirmate de cercetările istorice. Ştefan cel Mare a avut un singur fiu în afara căsătoriei. În rest, ca să reproduc un citat pe care nu ştiu unde l-am găsit, „nu se ştie ce sonete ar mai fi scris Shakespeare dacă sultanul şi-ar fi atârnat opincile de Turnul Londrei.”. Vă recomand şi articolul pe care l-am scris cu altă ocazie a acestei sărbători: Sfântul Ștefan cel Mare sau De ce Europa are o hartă atât de diversificată

Cine e în stare să realizeze ce a realizat el, să arunce primul cu piatra în decizia Bisericii Ortodoxe. Doritori?

Vă recomand şi articolele:

Stefan cel Mare – voievodul sfant al neamului romanesc şi Predica ÎPS + Bartolomeu Anania

Marcus Victor Grant

Copyright © Marcus Victor Grant 2004-prezent, toate drepturile rezervate. Articol publicat inițial în 2004 în ziarul Lumea Ieșeanului.

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.