Arhive etichetă: taxe

Nu vreţi să concepeţi? Avem o taxă pentru voi.

 

Am primit un comentariu de la Diana la un articol pe care am decis să îl restricţionez ca şi privat.

Cum de ţi-a venit ideea taxării familiilor fără copii?… este o lipsă de respect pentru cei care aleg să nu aibă copii, oricare ar fi motivele lor. Familiile care nu au copii nu ar trebui să plătească pentru copii celorlati”.

Consider că acest comentariu merită un răspuns mai extins.

Da, aşa cum unele state taxează în mod eficient oamenii care merg singuri în maşină, pentru a economisi spaţiu pe stradă (care de altfel, ar fi folositor în România), să se taxeze şi familiile alcătuite din doar doi membri, soț și soție, care aleg să fie incomplete pentru propriul confort, chiar dacă ar putea să conceapă. Au dreptul să-şi exprime alegerile şi să nu procreeze, ceea ce ne costă pe toţi românii o catastrofă demografică în România (ca să înţelegi fenomenul, aruncă o privire aici [ro, blog] şi urmăreşte pe “The Demographic Winter”). Pentru ca o societate să se dezvolte, este nevoie de următoarele trei lucruri: populaţie durabilă, infrastructură tehnologică şi logistică şi motor pentru dezvoltare (înainte de Revoluţia din 1989 a fost industria, acum sunt serviciile).

Prin urmare, considerând că de la Revoluţie, au fost ucişi peste 10 milioane de copii prin avort şi situaţia gravă care plasează România pe locul întâi în Europa [ro, php], gândeşte-te că unii dintre aceşti copii, poate milioane, ar fi avut dreptul la vot. Unii dintre acei copii ar fi avut acum o slujbă sau ar fi putut avea o slujbă în câţiva ani. Gândeşte-te la ce diferenţă ar fi făcut, în 10 ani, încă 10 milioane de oameni în populaţia României şi vei înţelege de ce susţin că cei căsătoriţi care nu au copii ar trebui taxaţi.

Este frumos să ne gândim la propriul confort, dar când fiecare gândeşte şi acţionează numai pe criteriul propriului confort, rezultatul este că toată lumea plăteşte pentru cei care gândesc astfel.

Mentalitatea pe care a expus-o Diana este bazată pe axa psihologică: “de ce ar trebui cuplurile fără copii să fie obligate să plătească ca excepţie, în contrast cu cei care au copii?” Sunt sigur că Diana nu s-a gândit până la capăt în proces. Întrebarea mea în oglindă ar fi: “De ce ar trebui ca o întreagă societate, inclusiv cei care muncesc din greu şi cresc copii (crează o contribuţie la societate), să plătească pentru comoditatea celor leneşi şi conduşi de confort?”

Şi te rog, nu-mi veni cu prostia legată de dificultatea financiară. Guvernul oferă suport financiar, există Direcția pentru Protecţia Socială, sunt multe organizaţii non-profit care pot ajuta în legătură cu copiii. Şi chiar dacă nu vrei să creşti un copil, poţi să-l dai spre adopţie. Este mai bine că acel copil să trăiască şi să primească o şansă. Viaţa nu este doar confort. Cauzele crizei sunt criza morală, şi criza lipsei de responsabilitate, [ro, html] care va termina rapid cu aşa zisul “stat” [ro, blog].

Şi sugerez că taxa să fie mărită pentru cine alege să nu aibă un copil în 3 ani de la căsătorie şi să fie donată mamelor singure care au decis să aleagă responsabilitatea şi dezvoltarea dincolo de confortul de moment.

Gândeşte-te cum să aplici mai bine teoria jocului în viaţa ta pentru o schimbare. În fiecare zi.

Scenă din clasicul “A Beautiful Mind” (2001), regizat de Ron Howard. A primit premiul Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu & cel mai bun regizor.

Traducere a articolului ”Don’t Wanna Conceive? We Have a TAX for You.” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Debug Your Mind  la 14 februarie 2010. Copyright © Ştefan Alexandrescu 2010 pentru versiunea în limba engleză. Traducere de Alexandra Ioana Mateiciuc. Copyright © Alexandra Ioana Mateiciuc, 2017 pentru versiunea în limba română

Anunțuri