Arhive etichetă: sociologie

In cautarea ascultarii pierdute

Ce presupune ascultarea

Posibilitatea fiecarui om de a-si indeplini nevoile prin intermediul tehnologiei a ridicat urmatoarea minge la fileu: fiecare persoana care doreste sa se exprime are de infruntat o concurenta tot mai mare pentru o resursa tot mai indisponibila: atentia limitata a interlocutorului.

Una din functiile principale in ceea ce priveste ascultarea este validarea. Aceasta problema este foarte importanta in comunicarea organizationala, dar isi are radacinile in societate, asa ca o voi trata din aceasta perspectiva, cu mai multe exemple.

Citește în continuare In cautarea ascultarii pierdute

Graniţe conceptuale în mişcare

Motto:

„Societatea contemporană îşi demonstrează impotenţa în a se ocupa de probleme concrete prin eliminarea de cuvinte din limbaj.”

Personajul Joe, jucat de Charlotte Gainsbourg în filmul Nymphomaniac, Vol. II, scris şi regizat de Lars Von Trier


La ce etaj? La 4, va rog!

Etajul 1. Mediu

Etajul 2. Comportament

Etajul 3. Abilităţi.

Etajul 4. Am început să scriu, în seria “Piramida nivelurilor neurologice” despre etajul central al piramidei: valori, credinţe, idei. Aceste articole au fost şterse deoarece am în prtegătire o carte care va dezvolta conţinutul lor.

Piramida nivelurilor neurologice. Grafic de Răzvan Goldstein
Piramida nivelurilor neurologice. Grafic de Răzvan Goldstein

În ordine cronologică, acesta este al cincilea şi ultimul post despre acest nivel. Cele dinainte sunt:

Valorile din psihologie şi NLP, structuri ale personalităţii 

Culorile interioare ale omului-univers 

Lumea ideilor în piramida nivelurilor neurologice a lui Robert Dilts, partea I

Lumea ideilor în piramida nivelurilor neurologice a lui Robert Dilts, partea II

În acest articol, îmi propun în mod deliberat să intru pe un teren minat, acela al manipulărilor ideologice. Tocmai de aceea, aş vrea să specific că, spre deosebire de celelalte articole despre diferite niveluri ale piramidei nivelurilor neurologice, acesta este unul subiectiv – ceea ce înseamnă foarte probabil că fie vei fi de acord cu ceea ce am scris aici, fie nu vei fi de acord. În orice caz, acesta nu este un eseu de opinie. Scopul cu care l-am scris este să aprofundez separaţiile conceptuale între aceste trei categorii:

  • credinţe, convingeri şi dogme sociale, politice şi religioase;

  • idei, concepte şi definiţii;

  • principii, reguli şi legi.

Modul în care l-am scris consider că serveşte acest scop. Prin urmare, exemplele pe care le dau servesc pentru a discerne. Discernământul prilejuieşte o invitaţie la analiză.

 

Deosebiri importante

Mai jos, am alcătuit un tabel comparativ care sper să te lumineze în a deosebi cele trei categorii prezentate în articolul anterior. Tabelul era prea mare pentru a fi inclus în articol, aşa că am reuşit cu succes să îl înghesui într-o pagină. În capul de tabel se găsesc cele trei categorii, iar pe liniile orizontale se găsesc caracteristicile pentru fiecare dintre ele. E un tabel care solicită atenţie suplimentară pentru a fi înţeles, aşa că te invit să îl descarci şi să îl citeşti pe îndelete. Pentru fiecare din cele trei categorii ale capului de tabel, am scris cum le poţi recunoaşte, care sunt sursele lor, care este raportarea lor între hartă şi realitate, care sunt caracteristicile specifice între fiecare dintre ele şi ce relaţionare au cu alte structuri conceptuale care ţin de nivelul 4 al piramidei nivelurilor neurologice.

Tabel comparativ [pdf]

Desigur, chiar şi folosind criteriile de mai sus, este greu să le separăm conceptual, mai ales când, în lumea reală, există disensiuni asupra modului în care harta propusă este o reprezentare corespunzătoare a realităţii. Dincolo de aceasta, este mai ales dificil să le deosebim nu doar datorită diferenţelor imense între culturi care există în diferite părţi ale globului, ci mai ales pentru că graniţele dintre ele sunt în mişcare. Ce vreau să zic cu asta?

Ideologiile şi credinţele oamenilor, la nivel de opinie publică, se pot schimba. Poate dura sute de ani, zeci de ani, dar schimbări se produc. Aceste schimbări nu se produc imediat şi direct, ci mediat. Astfel, cine doreşte să schimbe modul în care o populaţie gândeşte, nu va ataca aspectele centrale care ţin de ideologie şi dogme, ci va lucra mai întâi la definiţii şi va încerca să schimbe legile şi principiile. Dacă pe vremuri pentru a reuşi asta era nevoie de perioade îndelungi, acum lucrurile pot fi reuşite într-un timp mult mai scurt, datorită vitezezi cu care circulă informaţiile şi globalizării. Te invit pentru o înţelegere mai profundă să urmăreşti documentarul Century of the Self (2002).


Convingere sau principiu?

Un exemplu spinos al confluenţei între convingeri/credinţe/dogme cu reguli/principii/legi este dat de următorul argument folosit în creştinismul ortodox care a stârnit controverse interminabile. În fiecare an, la Mormântul lui Iisus Hristos, se oficiază slujba de Înviere.

coperta cartii
coperta cartii „Minunea credintei” de arhimandrit Daniil Gouvalis

După reguli stabilite de sute de ani, ortodocşii, catolicii şi armenii slujesc pe rând în Biserică. De Înviere, nu slujesc pe rand, ci doar preoţii creştini ortodocşi slujesc. Slujba are loc in jurul orei 12 ziua, iar momentul venirii luminii variaza de la an la an, uneori venind si pe la 1. Se pogoară o lumină imaterială către credincioşi, aceştia aşteptând să-şi aprindă lumânările. Aceasta se întâmplă la fel, în fiecare an, de 1980 de ani.

Această lumină dăruită de Dumnezeu prezintă trăsături neobişnuite. De îndată ce apare, la început, are o culoare de un albastru-deschis, adică este cu totul diferită de lumina obişnuită. Un anume scriitor vorbeşte despre <<o lumină misterioasă albăstruie care se mişcă singură şi se schimbă>>. […] Şi îndată ce a a apărut, în primele trei minute (exact primele trei minute pe ceas) nu arde. Poţi s-o pui, ca binecuvântare, pe mâini, pe piept, pe frunte, pe gură, fără să ţi se întâmple nimic.” (Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunea credinţei, Editura Bunavestire, Bacău, 2000)

După Marea Schismă de la 1054, acestă lumină coboară NUMAI atunci când slujba este oficiată de către ortodocşi. Ba chiar mai mult, în 1101, lumina a apărut cu o zi mai târziu, numai atunci când preoţii greci (ortodocşi) au fost lăsaţi de cei latini (catolici) să se roage.

Afirmaţia “Lumina de la Slujba Sfântului Mormânt se pogoară numai la ortodocşi”, ca idee, nu poate fi catalogată doar strict ca o credinţă, ca o convingere, ca o regulă sau ca un principiu. Este mai curând o credinţă (deci o convingere religioasă), pentru că are implicaţii spirituale din cele mai profunde: deşi nu poate fi măsurată ştiinţiific, această lumină apare numai ca urmare a unui ritual religios săvârşit numai de către o confesiune religioasă. Acuzaţia unora că ortodocşii folosesc fosfor alb pentru a aprinde lumânările nu stă în picioare din mai multe motive, de exemplu deoarece fosforul ca element chimic a fost descoperit abia pe la jumătatea mileniului trecut.

Lumina care nu arde se pogoară la această biserică numai atunci când slujesc ortodocşii în ea.

Este o regulă obiectivă, pentru că de fiecare dată evenimentele s-au întâmplat astfel şi nicioadată altfel. Adică nu s-a întâmplat ca la vreo slujbă ţinută de ortodocşi lumina să nu coboare sau la vreo slujbă ţinută de altă confesiune aceasta să se coboare.

Este o convingere, pentru că verifică o informaţie preluată dintr-o sursă care a fost observată, înregistrată şi studiată. Poate fi infirmată de realitate dacă o singură dată se întâmplă altfel.

Este un principiu, deoarece reprezintă o regulă aplicată în contextul unei hotărâri omeneşti de succesiune a trei confesiuni religioase la oficierea slujbei.

Devenirea ideologică

fusta

În aria ştiinţelor umane, este interesant de observat cum anumite idei devin legi, atât în sens constructiv, cât şi în sens distructiv.

Să luăm, de exemplu, rasismul. Din punct de vedere istoric, o conceptie rasistă in sine exista şi in antichitate la evrei, mai ales dupa aparitia crestinismului, cand acestia au inteles ca Mesia nu este un politician, asa ca L-au respins. Rasismul ca teorie a superioritatii unei rase si inferioritatii altora există încă la multi evrei care au transformat ideea poporului ales intr-o scuza pentru a considera non-evreii ca sub-oameni, sau, în unele cazuri extremiste, ca justificare sau motivaţie pentru agresiuni diverse la adresa palestinienilor.

ysef-racist-jew-gentiles-donkey

Totuşi, rasismul este un concept, un cuvânt care nu exista acum 150 de ani, sub forma în care îl cunoaştem acum.

În schimb, exista, mai ales sub forma sclaviei, practica a ceea ce astăzi numim rasism. Deci exista un obicei, o cutumă socială, care era înrădăcinată în conştiinţa unor „stăpâni albi” drept normală. Exista convingerea larg răspândită, mai ales în sudul SUA, că „negrii africani” aduşi în America erau proprietăţi şi nu fiinţe umane (deci nişte specialişti recunoscuţi ai vremii îi încadraseră într-o taxonomie ca fiind ceva între animale şi obiecte). Această convingere era susţinută de către unii preoţi, predicatori, care interpretau Biblia în aşa fel încât această practică era aprobată de către multe biserici. Educaţia copiilor era făcută la şcoală şi în familie pe temeiul definirii sclavilor de culoare ca fiinţe inferioare, pentru care existau seturi de reguli diferite. Principiile şi legile care se aplicau erau diferite pentru stăpânii albi şi pentru sclavii de culoare. Discriminarea între rase era concepută ca „bine”.

În secolul cuprins între 1850 şi 1950, multe s-au schimbat radical: conceptele, definiţiile şi ideile care conturau sclavia rasistă au început să fie transformate treptat, iar oamenii de culoare au căpătat tot mai multe drepturi, care au început să fie recunoscute treptat de către civilizaţie, tinzând spre o egalitate cu „albii”. Observăm că nu a fost deodată atacată ideologia sistemului, ci au fost modificate mai întâi definiţiile. S-au stabilit, numai după ce au devenit acceptabile social, anumite reguli şi legi care să modifice raportul de forţe între „albi” şi „negri”. La un moment dat, majoritatea a început să nu mai incrimineze acordarea de drepturi cetăţenilor de culoare (care cu un secol înainte puteau fi definiţi şi apelaţi ca „cioroi” sau „negrotei” fără ca cineva să se scandalizeze). Societatea americană, în ansamblul ei, a început să incrimineze discriminarea rasială, aşa că s-a dezvoltat şi un concept cu conotaţii negative: rasismul.

Acum, există legi şi reguli care condamnă ferm rasismul şi numai pentru apelativul „negru” în loc de „persoană de culoare” te poţi trezi dat în judecată. În cele din urmă, convingerile, credinţele şi ideologiile au fost schimbate la nivelul societăţii ca ansamblu, dar asta s-a produs pornind de la idei, concepte, definiţii şi trecând pe rând prin principii, reguli, legi. În prezent, după un secol şi jumătate de la Războiul de Secesiune american, discriminarea între rase este concepută ca „rău”.

MULTICULTURALISM-DIVERSITY

Am dat aşadar, un exemplu de schimbare în sens constructiv. Efectele au fost benefice asupra societăţii prin eliberarea sclavilor, adoptarea drepturilor universale ale omului şi promulgarea de legislaţie pentru egalitatea rasială pentru că discriminarea se făcea pe un temei biologic fals. În realitate, şi persoanele de culoare sunt la fel de oameni ca şi „caucazienii”.

normalizationUn exemplu în sens distructiv al societăţii putem să luăm tendinţa actuală pentru promovarea pedofiliei (a se citi „dezincriminare”). Majoritatea înclină (cel puţin deocamdată) să considere că pedofilia e ceva rău.  Mulţi au adoptat ideea că homosexualitatea nu ar fi o boală, ci o alegere sau o determinare genetică (chiar dacă nu s-au descoperit gene ale homosexualităţii).

Ideologia (a se citi „agenda de lobby”) pentru „combaterea discriminării pe criterii de orientare sexuală” merge mână în mână cu scăderea vârstei pentru consimţământul sexual, de la 18 ani la 16 ani, apoi la 14, apoi la 13. Astfel, într-o ţară precum Olanda, ca un bărbat homosexual să seducă un minor de 13 ani pentru a-l convinge să aibă raporturi sexuale nu se mai defineşte legal ca pedofilie, ci este o alegere protejată prin lege,împotriva căreia cine protestează, discriminează.

Fără îndoială că asupra acestui subiect, convingerile sunt împărţite (mai ales între adultul homosexual şi părinţii copilului! ), pentru că încă nu s-a ajuns la „tipping point” aşa cum l-a definit Malcolm Gladwell. Impactul psihologic şi demografic al unor asemenea deveniri ideologice pun în pericol, la nivel macro, fertilitatea şi sănătatea populaţiilor.

Pentru ca pedofilia să devină o ideologie majoritar acceptată, este nevoie să fie definit, prin raportare la pedofilie, un concept incriminant, asemănător cu „rasism”, „antisemitism” sau „homofobie”. Cu acest concept urmează să fie etichetate toate ideile contrare, pentru care să fie băgaţi la închisoare cei care îndrăznesc să se pronunţe „incorect politic” împotriva unui pedofil. Dacă această devenire ideologică va reuşi, atunci poate peste 25 de ani, societatea „civilizată” va înclina spre a considera că pedofilia e ceva bun, iar cei care ar trebui să fie băgaţi la închisoare nu sunt pedofilii, ci părinţii care doresc să îşi protejeze copiii.

Observăm aici, în oglindă cu rasismul, că discriminarea pe bază de homosexualitate era considerată bună, acum un secol. Acum, în majoritatea ţărilor care se consideră „civilizate”, este considerată rea.

Definirea sub aceeaşi umbrelă de „drepturi ale omului” ale unor discriminări periculoase şi condamnabile (rasism, xenofobie, antisemitism, sexism) şi a unor separaţii conceptuale necesare şi întemeiate (păcat şi virtute) creează precedente periculoase pentru viitorul umanităţii.

Acum 150 de ani, discriminarea între rase era concepută ca „bine”. În prezent, discriminarea între rase este concepută ca „rău”.

Majoritatea înclină (cel puţin deocamdată) să considere că pedofilia e ceva rău. Poate peste 25 de ani, societatea „civilizată” va înclina spre a considera că pedofilia e ceva bun şi va fi predată la şcoală. 

Există foarte multe exemple de concepte care în istoria umanităţii şi-au schimbat conotaţia de la „bine” la „rău” sau de la „rău” la „bine”. Unele dintre ele sunt după părerea mea, fericite (abolirea Inchiziţiei, condamnarea comunismului şi a fascismului, egalitatea de drepturi între persoane de diferite rase, culturi, etnii, limbi, religii, naţionalităţi, sexe şi statut social). Altele sunt mai puţin fericite. Asemenea schimbări au mutat graniţele conceptuale într-un timp de un secol sau chiar mai puţin.

Repet, aceasta schimbare se face întotdeauna în ordinea:

1. idei, concepte, definiţii

2. reguli, principii, legi

3. convingeri, credinţe, dogme, ideologii

Niciodată în altă ordine, pentru că altfel nu ar funcţiona.

În mod interesant, ţin să subliniez, ca o notă personală, discernământul lui homo sapiens, care este o „discriminare” binevenită a ideilor bune de ideile rele/proaste, nu a progresat prea mult odată cu „evoluţia civilizaţiei”.

În 2014, am publicat aproximativ 20 de articole care dezvoltă cu numeroase exemple şi aplicaţii fiecare nivel al piramidei nivelurilor neurologice. În toamna lui 2015, lucrez la o carte despre piramida nivelurilor neurologice care porneşte de la respectiva serie de articole. Până când va fi publicată, te invit să citeşti aceste articole care mai sunt publice pe site:

Piramida nivelurilor neurologice, după Robert Dilts

Care este sensul vieţii?

precum şi cele două capitole dedicate acestui model în cartea Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

secţiunea „Ortodoxie” a blogului Discerne

Îţi mulţumesc!

S-auzim de bine şi o zi cu soare!

Ştefan Alexandrescu

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2014

Impactul tehnologiei asupra mintii si vietii omului contemporan, în viziunea lui Virgiliu Gheorghe

Virgiliu Gheorghe, biofizician şi doctor în bioetică, tratează într-o emisiunea RFI (Radio France international) modul în care tehnologia ne împiedică să ne folosim creierul, cu argumente ştiinţifice. Ştiinţa, manipulată de politică. Acest post vine în completarea acestuia: Influenţa televizorului asupra copiilor .

Abordarea pe stradă sau Cum să ai o prezenţă cât mai agăţătoare…

 Acest articol se adresează studenţilor care au de realizat cercetări de tip survey şi este al şasealea din seria de articole despre cercetare pentru începători 

Să spunem că ai stabilit că vei aborda publicul tău ţintă pe stradă. În general, pentru cercetările studenţeşti nu ai nevoie de vreo autorizaţie de la primărie sau ceva în genul acesta. Cu toate acestea, ai grijă să nu blochezi circulaţia sau să atragi atenţia vreunui poliţist, şi păstrează la tine carnetul de student şi, mai bine chiar, un act de la un profesor care specifică faptul că lucrezi cercetarea pentru o disciplină la facultate sau pentru o asociaţie, etc.

Ai experimentat vreodată pe stradă, ca trecător, genul de abordare a cuiva care îţi taie calea sau ţi se bagă în suflet ca să-ţi dea un fluturaş sau să îţi vândă ceva? Ei bine, atunci ştii cât de neplăcută poate fi această abordare.

Primul lucru pe care îl faci pe stradă când abordezi oamenii este selecţia fără a te gândi prea mult. Dacă ai un public-ţintă bine definit, atunci vei avea câteva întrebări de filtru prin care să stabileşti dacă potenţialul tău respondent îţi poate oferi acele răspunsuri de care ai nevoie.

Pentru a atrage atenţia respondenţilor tăi, sunt obligatorii un zâmbet sau măcar o atitudine vioaie şi politicoasă şi stabilirea unui contact vizual cât mai la distanţă.

Atenţie! Dacă adresezi chestionarul unor oameni care prin definiţie sunt grăbiţi sau este rar să îi întâlneşti pe stradă, renunţă să faci această aplicare faţă în faţă, ci caută canale de distribuţie mai eficiente (internet, la sediul companiilor, în cutiile poştale, etc.).

Sondajele de opinie sau cele pentru bunuri şi servicii de larg consum se pretează la o aplicare pe stradă, mai ales dacă se adresează persoanelor până în 35 de ani. Mersul unei persoane dispuse să fie abordate pentru un interviu nu trebuie să fie prea rapid, întrucât ar putea denota o stare grăbită sau pripită. Caută moderaţia în toate. Termini mai repede aplicarea chestionarului dacă te concentrezi pe strategia stabilită.

Între un respondent şi altul, nu pierde timpul. Păstrează-ţi concentrarea pe sarcină! Ai grijă să îţi gestionezi foile eficient şi rapid într-un clipboard solid care să îţi permită lucrul cu ele eficient. Caută să foloseşti o îmbrăcăminte casual, semiprofesionistă. Deci nu sandale, tricou şi şapcă, nici costum şi cravată. Nu te duci la sală şi nicila întâlnire cu Dondld Trump. Caută să te îmbraci mai degrabă asemănător cu publicul tău ţintă.

Ia-ţi la dispoziţie mai multe zile şi nu amâna până în ultimul moment. Poate să plouă, să ningă, să bată vântul. În această situaţie, vei avea mai mulţi respondenţi. Ţin minte că la prima cercetare studenţească pe care am făcut-o, aveam la dispoziţie o singură după-amiază pentru a surprinde publicul-ţintă. A plouat. Asta e. M-am adăpostit cât de cât pentru partea mai consistentă a ploii, apoi nu am aşteptat până să se oprească de tot. Oamenii sunt în continuare abordabili, chiar dacă vei “face” mai puţine chestionare.

În măsura în care mediul şi timpul îţi permite, aplică-ţi chestionarul în spaţii sau momente în care există probabilitatea mai mare ca aceştia să aibă timp pentru a răspunde: parcuri, grădini botanice, locuri de aşteptare (gări, staţii de autobuz sau metrou – în mod deosebit, pentru acestea, VEI AVEA NEVOIE DE AUTORIZAŢIE SCRISĂ de la instituţia care gestionează acel spaţiu public).

Atunci când sunt mai mulţi operatori cu chestionare în teren, unii se vor descurca mai bine decât alţii. Este un fapt inerent al vieţii. Ia numărul de chestionare pe care îl aştepţi în mod realist de la fiecare operator de cercetare, înmulţeşte-l cu doi şi aceea să fie targetul fiecăruia. Ştiu, mai multe chestionare, mai mulţi bani. Nimeni nu a spus că este ieftin să faci cercetare. Dacă doreşti să faci o treabă de calitate, va trebui să investeşti, altfel degeaba munceşti.

Dacă vrei să faci o cercetare, trebuie să devii prieten cu “nu” şi cu “nu ştiu”. Acestea sunt cele mai familiare cuvinte pe care le vei auzi în orice fel de întreprindere de acest gen. Orice “nu” înseamnă de fapt “nu acum”. Ţine minte, nu te refuză pe tine ca om, refuză doar să îţi răspundă la chestionar în acea clipă. Emoţiile sau aşteptările nu au ce căuta aici. Dacă în vânzări, poate fi o idee bună să insişti în faţa lui “nu”, în cercetare nu e cazul. Eventual, ce poţi întreba este: “când ar fi un moment mai potrivit? s-ar putea să îţi fi ales momentul greşit al zilei sau al săptămânii pentru cercetare. Unde poţi, de la caz la caz, să insişti, este, într-adevăr la “nu ştiuşi dacă ar fi să ştiţi, care ar fi răspunsul?”.

În general, abordarea pe stradă este considerată de mulţi mai rapidă faţă de alte forme (internet, cutii poştale, sediul companiilor, acasă la respondenţi, etc.), nu atât pentru că ar lua mai puţin timp oamenilor să răspundă, ci pentru că scurtează momentul dintre o interacţiune şi alta, iar implicarea participanţilor este mai redusă decât în alte situaţii.

În general, mai ales pentru studenţii care nu sunt obişnuiţi în centrul universitar unde efectuează cercetarea, proiectele de tip survey faţă în faţă în public (ca şi abordările de marketing direct) solicită mult cunoaşterea geografică a oraşului, dar în acelaşi timp reprezintă şi una din modalităţile eficiente pentru a cunoaşte oraşul şi zonele acestuia, cu atât mai mult cu cât această cunoaştere lipseşte.

Explorarea la pas a unei zone geografice este mult mai satisfăcătoare decât cea de pe Google Maps şi oferă un simţ al orientării care dă mai mult control, chiar dacă reperele se shimbă des în oraşele mari.

Învaţă, în general, să creezi o experienţă plăcută cu respondentul. Chiar dacă nu îi oferi nici un cadou (o bombonică, o gumă de mestecat, un creion, etc.), fă în aşa fel încât să apelezi la simţul său de contribuţie. Această cercetare are un scop mai înalt. Iubeşte-ţi munca şi te vor iubi şi respondenţii.

Respondenţilor le place să creadă că participă în ceva care are sens, aşa că practică respectul faţă de inteligenţa şi mai ales faţă de timpul lor.

Îmi place să cred că acest mic ghid publicat într-o carte care se adresează tinerilor profesionişti va fi privit nu doar ca o sursă de light entertainment, ci mai degrabă ca o diferenţă faţă de ceea ce a devenit cercetarea în România.

Companiile de cercetare se confruntă cu lipsa de educaţie a oamenilor care fac munca de care depinde în cea mai mare parte interpretarea unor rezultate şi asumarea unor concluzii.

Pregătirea în cercetare nu e doar opţional pentru cei care doresc să stea cu nasul în laborator, ci un studiu obligatoriu pentru orice marketer sau relaţionist care se respectă.

După o amplă cercetare care a durat trei ani şi a măsurat răspunsurile a peste 4000 de specialişti, românii au ajuns la concluzia hotărâtă că majoritatea vitaminelor se găsesc… în farmacie.

Ţine minte!

Primeşti răspunsurile pe care atitudinea ta le merită!

Îţi mulţumesc!

Happy research!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Aplicarea instrumentului de cercetare (testarea) sau „Trial and horror”

Acest articol se adresează studenţilor care au de realizat cercetări de tip survey şi este al cincilea din seria de articole despre cercetare pentru începători 

Aici există două posibilităţi: fie realizezi testarea pe internet, fie prin chestionare aplicate creion-hârtie. Este bine să ştii că viitorul cercetării este pe internet, dar şi că milioanele de utilizatori de internet în România definesc un public tânăr şi care are anumite caracteristici demografice ce restrâng posibilităţile de cercetare.

Dacă eşantionul tău poate fi realizat pe internet pentru ce vrei să investighezi, dar vrei totuşi să îl aplici creion-hârtie, am o poveste pentru tine:

Era odată un individ pe care îl chema Gigel. Gigel, de fiecare dată când îl mânca la urechea dreaptă, se scărpina cu mâna stângă. Într-o bună zi, pe Gigel l-a mâncat la urechea dreaptă şi s-a scărpinat cu mâna stângă. A doua zi, pe Gigel l-a mâncat la urechea dreaptă şi s-a scărpinat cu mâna stângă. A treia zi… (…). În cele din urmă, într-o zi, pe Gigel l-a mâncat la urechea dreaptă şi s-a scărpinat cu mâna dreaptă. Şi a văzut că funcţionează. Şi a zis Gigel atunci cu luare-aminte:

Ce chestie!!!”

Dacă faci cercetarea pe internet, este ideal să contractezi pe cineva care să îţi facă un Content Management System (CMS) care să-ţi permită să modifici întrebările, de-a lungul timpului, pe site (este ideal să faci un site special pentru această cercetare). Şi, ca să nu se sperie subiecţii cercetării tale atunci când intră pe site, este bine totuşi să contractezi şi un designer, care de preferinţă să se sfătuiască şi cu un web marketer înainte, pentru a fi sigur că atragi cât mai multă lume pe site.

Este bine să ştii că dă prost să ai un site găzduit pe un portal care oferă asemenea servicii gratuit, mai ales când poţi cumpăra cu 9-12 $ /an, un site cu extensia .com la care trebuie să mai plăteşti o taxă modică de 9-10 $/lună pentru hosting. Evită pe cât posibil hostingul gratuit sau foarte ieftin, dacă nu vrei să te trezeşti când ţi-e lumea mai dragă cu toată munca dusă pe apa sâmbetei. Îţi trebuie pentru o cercetare online un serviciu de hosting care să îţi ofere posibilitatea ca site-ul să suporte PHP şi o bază de date, de preferinţă MySQL, sau măcar Apache – aici trebuie să vorbeşti cu programatorul care îţi lucrează CMS-ul, el îţi va spune exact ce ai nevoie pentru hosting.

Ca o paranteză, nu recomand serviciile de tipul Google Forms, pollurile gratuite sau kestionare.ro, precum şi alte servicii de poll precum SurveyMonkey.com, pentru că le consider relativ nesigure. Pentru o soluţie de compromis, aş recomanda totuşi serviciul gratuit GoToQuiz.com. De asemenea, mai e posibil ca în viitor Tehnorati.com să pună la dispoziţia publicului larg o soluţie mai performantă de polling

Dacă ai stabilit platforma pentru testare online, următorul pas este să identifici principalele portaluri tematice pe domeniul respectiv sau pe un domeniu învecinat apropiat cu cel în care îţi faci cercetarea şi să le trimiţi un mail celor care se ocupă de site, pentru a afla în ce condiţii poţi să plasezi un banner pe site-ul lor sau o invitaţie în newsletterul lor pentru a completa cercetarea ta. De obicei, aceste lucruri costă, sau dacă nu costă, trebuie să le pui la dispoziţie rezultatele cercetării. Totuşi, este probabil că pentru iniţiative studenţeşti nu vor avea aşteptări băneşti. În orice caz, încercarea moarte n-are. Ţine de tine cum pui problema şi cum negociezi. Aşa se procedează în mod (semi)profesionist pentru cercetarea pe internet li mai ales dacă doreşti să prezinţi rezultatele la o conferinţă naţională, fie ea şi studenţească.

Dacă totuşi, prima opţiune nu funcţionează, poţi identifica forumuri (în special cele de Yahoo! sau Google) pe care se discută lucruri de genul celor pe care le cercetezi tu – cercetarea denumirilor de grupuri le faci după cuvintele-cheie care ţin de domeniu şi pe care le selectezi tu.

De exemplu, pe Yahoo! Groups, vei descoperi la marketing toate forumurile / grupurile care au în pagina de descriere cuvântul marketing, în ordinea descrescătoare a numărului de utilizatori. Ce ai nevoie este să te înscrii în aceste grupuri/forumuri (atenţie, poate dura şi 2 săptămâni până eşti acceptat/ă, deci e bine să faci acest pas din timp), apoi fie vorbeşti cu moderatorul să facă un poll (sondaj) la secţiunea specială pentru asta, fie pur şi simplu faci un text pe care îl postezi pe forum prin care inviţi subiecţii să-ţi răspundă la întrebări. Cantitatea rezultatelor depinde de calitatea abordării şi a formulării mesajelor.

Poţi eventual să contractezi un copywriter care să-ţi scrie mesajul în aşa fel încât să atragă cât mai mulţi subiecţi. Dacă nu, fă-l măcar user friendly Este bine să verifici dacă poţi posta chestionarul la secţiunea files, ca fişier completabil, care să-ţi fie trimis prin e-mail, sau dacă poţi să-l trimiţi ca ataşament la toţi membrii grupului – moderatorul îţi poate da răspuns în privinţa asta. Dezavantajul posibil în această situaţie este că toată lumea are acces la chestionarul tău şi îl poate copia – cel mai recomadat este să plasezi o invitaţie şi un link la site-ul unde se găseşte chestionarul, pe care să îl pui pe mai multe pagini, în aşa fel încât să fie cât mai greu să poată fi copiat.

În orice caz, atunci când urmăreşti să obţii subiecţi de cercetare pe internet, este o regulă de bun-simţ: Dă link, nu copy + paste!!!

În cea mai bună situaţie, în funcţie de cum ai vândut subiecţilor potenţiali ideea de a completa chestionarul tău, vei putea măsura rezultatele în felul următor: în primele 48 de ore de la campania de promovare (presupunând că ai lansat mesajele într-un interval de 24 de ore), vei obţine aproximativ jumătate din răspunsuri. Deci, dacă ai promovat pentru 10.000 de potenţiali subiecţi instrumentul de cercetare marţi, iar până vineri nu ai decât 10 chestionare completate, ştii că ai o problemă. În primele 2 săptămâni vei primi marea majoritatea a răspunsurilor. Dacă după 2 săptămâni nu eşti mulţumit de rezultate, este cazul să constaţi unde ai greşit şi să reabordezi situţia.

Dacă lucrezi creion-hârtie, aplică regulile prezentate în articolul anterior pentru pretestare, la care se adaugă următoarele sugestii:

  • Află ce ai greşit sau ce poţi îmbunătăţi din aplicarea prestestării în procesul de aplicare efectivă a chestionarelor.

  • Asigură-te că ai conceput eşantionarea în aşa fel încât să-ţi acorzi o marjă de eroare pentru chestionarele care vor fi invalidate pentru completare parţială sau greşită! Altfel, va trebui să te întorci acolo unde ai aplicat chestionarele şi să aplici din nou un anumit număr de chestionare. Pe lângă că acest lucru nu e întotdeauna posbil, este şi contrarecomandat, pentru că diminuează reprezentativitatea cercetării. În general, pentru o cercetare bine făcută, rata de invalidare a chestionarelor completate parţial sau greşit este între 20-40%. Deci la o aplicare de 300 de chestionare, vei avea cam 180-240 de chestionare valide.

  • Calculează de la bun început resursele necesare pentru aplicarea cercetării: cât durează aplicarea chestionarelor, cât durează transportul, de câţi oameni ai nevoie, între ce ore şi unde. Care este costul total, specific şi detaliat pentru a realiza cercetarea? Foloseşte realismul, bazează-te pe observaţiile din timpul prestestării, întreabă pe alţii care ştiu şi ia-ţi marje de eroare! Proiectul de cercetare trebuie să decurgă conform planificării iniţiale. Dacă planificarea iniţială este dată peste cap, proiectul ar putea să fie nevoie să fie restructurat în funcţie de informaţiile noi.

  • Asigură-te că ai autorizaţiile necesare din timp (spre exemplu, dacă vrei să realizezi o cercetare în licee, este nevoie să ai depui o cerere la Inspectoratul Şcolar Judeţean, etc. ).

  • Asigură-te că publicul-ţintă este disponibil să răspundă la întrebări atunci şi acolo. Interesează-te de toate aceste aspecte din timp.

  • Asigură-te că procedura de colectare e chestionarelor este bine pusă la punct şi la data prestabilită ai toate chestionarele într-un sngur loc şi ştii la fiecare dintre ele unde a fost aplicat şi de către cine. Predarea chestionarelor se face pe bază de proces verbal şi semnătură. Chestionarele se numără de două ori de către cel care le predă şi de către cel care le preia.

Caută să imprimi chestionarele într-o aşa manieră încât să fie user friendly. Există, în general tentaţia de a economisi hârtia şi de a îngrămădi până la extremele marginilor textul cu un font cât mai mic. Chestionarele trebuie să fie uşor de citit, uşor de înţeles, uşor de procesat, atât pentru respondenţi (chiar dacă în abordarea pe stradă nu ei sunt cei care bifează şi scriu pe ele), cât şi pentru toţi colegii implicaţi în cercetare.

Verifică forma tipărită a chestionarului înainte să îl multipli şi aplică-ţi încă o dată ţie acest chestionar, în instanţe cât mai apropiate de cele în care vei face aplicarea cu respondenţii finali. Pune-te în papucii lui, sau ai ei.

Ţine minte!

Validitatea unui instrument de cercetare poate fi confirmată sau infirmată prin aplicarea acestuia pe un eşantion reprezentativ. Dacă aplicarea este nesatisfăcătoare, ai muncit degeaba!

Îţi mulţumesc!

Happy research!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.