Arhive etichetă: nevoi psihologice

Contributia, intre darnicie si complex de salvator

 

Se spune că înainte de a te apuca să contribui, este important să construiești pentru tine, de parcă satisfacerea nevoii de contribuție intră în concurență cu satisfacerea propriilor nevoi. Pentru cei care nu au avut o reprezentare a echilibrului între satisfacerea nevoilor altora și propriile nevoi și nici un echilibru pentru a respecta propriile nevoi în întregime, complet, este de înțeles că ”nu se cuvine” să acorzi importanță pentru contribuție decât după o anumită vârstă.

Problema care se pune, odată cu întemeierea unei familii, este extinderea prioritizării acestei nevoi de a face lumea mai bună și dincolo de familie, ceea ce este un pariu riscant. De exemplu, dacă un părinte sacrifică din timpul său pentru cauze nobile și eforturile sale nu sunt întemeiate sau justificate, el pierde de trei ori: pe de-o parte, timpul cu familia, pe de altă parte rezultatele scontate ale muncii sale și în al treilea rând prin exemplul pe care îl dă. Cine ar vrea să își asume un asemenea risc?

Un alt pericol legat de familie este stabilirea unui țel din ”asigurarea viitorului generațiilor care vin”. Astfel, părinții pot să dea bani copiilor, dar în lipsa exersării unei inteligențe financiare, copiii foarte probabil vor risipi banii respectivi. Părinții pot investi în obiective pentru viitorul copiilor, cum ar fi case, dar copiii nu vor acele obiective. În această situație, nevoile asigurate nu erau ale copiilor, ci tot ale părinților, iar în asemenea situații, părintele poate rămâne falit, dezamăgit, egoist și eventual și singur.

Totuși, adevărata problemă nu stă aici. Aceasta este o falsă dilemă. Adevărata întrebare care se pune în legătură cu posibilitatea de a contribui este:

Cum stabilești cine, ce, când merită cât din eforturile tale?”

În lipsa construcției unor abilități de a discerne, actul de a oferi, de a voluntaria, de a contribui, de a dona, de a ceda, produce neîncredere și predispune la abuzuri. Prin urmare, cel mai mare dușman al contribuției sunt experiențele negative care nu sunt legate cu cauzele lor reale. Cauzele reale ale eforturilor irosite nu sunt în ceilalți, ci sunt în sine: lipsa de discernământ, lipsa de conștientizare a căror nevoi sunt îndeplinite, iar părintele nu ajunge să-și satisfacă nici nevoia de contribuție de care ar putea beneficia alții, din cauza faptului că muncește ca Sisif pentru niște obiective de neatins.

Prea des, mărunțișul pe care îl primește cerșetorul de la colț nu are legătură cu vreo dorință reală a celor care îl dau să contribuie în viața omului respectiv, ci cu intenția lor de a ”se pune bine cu Dumnezeu”, de a se simți importanți, de a-și compensa vreo vină sau pur și simplu, din milă. De fapt, cerșetorii de la colțul străzii solicită îndeplinirea unei nevoi într-o manieră care îi face dependenți de proces. Ai văzut vreodată un cerșetor cu o pancartă pe care scria ”dă-mi puțin din timpul tău ca să mă înveți ceva”?

Adesea, infrastructura de a decide cine merită niște bani din caritate poate să fie mai costisitoare decât valoarea carității propriu-zisă, dar asta se întâmplă și din cauza ineficienței proiectării unor asemenea aparate organizaționale.

Totuși, contribuția rămâne să satisfacă în fond nevoia fiecărui om de a lăsa ceva în urma sa pentru umanitate, ca recunoștință pentru ceea ce primit și pentru satisfacerea nevoilor sale de transcendență. Tu în viața cui ai contribuit săptămâna trecută?

Copyright text © Ștefan Alexandrescu, 2017

 

Anunțuri