Arhive etichetă: educatie

In cautarea ascultarii pierdute

Ce presupune ascultarea

Posibilitatea fiecarui om de a-si indeplini nevoile prin intermediul tehnologiei a ridicat urmatoarea minge la fileu: fiecare persoana care doreste sa se exprime are de infruntat o concurenta tot mai mare pentru o resursa tot mai indisponibila: atentia limitata a interlocutorului.

Una din functiile principale in ceea ce priveste ascultarea este validarea. Aceasta problema este foarte importanta in comunicarea organizationala, dar isi are radacinile in societate, asa ca o voi trata din aceasta perspectiva, cu mai multe exemple.

Citește în continuare In cautarea ascultarii pierdute

Teoria puişorului şi a hamsterului – o fabulă modernă. Partea I.


Când spui „stop!”

După ce am publicat cartea mea din 2014, „Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală, am avut bucuria ca discuţia pe temele propuse să se continue cu cititori, specialişti, potenţiali cumpărători şi critici.

Cum una din temele principale – alături de sistemul de învăţământ preuniversitar din Ro – este relaţia dintre generaţii, mi se pare inevitabil să se ajungă şi la acest subiect din nou şi din nou. La urma urmei, atunci când un autor publică o carte, nu este sfârşitul unui drum al cunoaşterii, ci doar începutul lui.

Nu doresc a spune prin asta că volumul meu ar fi incomplet. Cu siguranţă, dacă-l mai pregăteam vreo 7 ani, ieşea mai bun. Dar, în viaţă, trebuie să existe momente în care spui: „stop!”. Din fericire, s-au găsit vreo două persoane care să considere cartea perfectă și are 5 stele pe Bookblog, prin urmare mă declar mulțumit.

  

Baby, It’s Cold Outside

Toată lumea ştie că e greu să te descurci în ziua de astăzi ca să subzişti în România. Chirie/rată la bancă, întreţinere, utilităţi, transport, mâncare, cheltuieli de sănătate (ocazionale, sperăm!) şi tot felul de asemenea obligaţii! Ce mai, o adevărată avalanşă istovitoare! Greu mai e să trăieşti în România – a fost cândva uşor?

În acest sistem, desigur că este foarte importantă într-ajutorarea între părinţi şi copii. Este prescrisă chiar în Biblie și în Codul Familiei, nu?

Vorbeam deunăzi cu o prietenă de-a mea care locuieşte într-un oraş mare al României că nu îţi acoperi cheltuielile de supravieţuire într-un așa oraș cu doar 300 de euro pe lună – ceea ce este aproximativ un salariu minim pe economie. S-a arătat profund ofensată, prin prisma faptului că la cei 30 de anişori ai ei, îi era greu chiar să viseze la un salariu mai mare decât acesta (a se nota: această prietenă nu este interesată în dezvoltarea personală). Aşa că m-a contrazis, ceea ce m-a făcut să replic: da, poţi să trăieşti cu 300 de euro pe lună dacă locuieşti într-o cutie de chibrituri cu iubitul/iubita – sau mai bine, în casa părintească, dacă mămica şi tăticul îţi fac de mâncare sau îţi trimit pacheţel, dacă stai la Pocreaca City sau prin vreo fundătură de periferie a oraşului. Dar, prin prisma acceptabilă a viziunii societăţii, dacă „puişorul” de 25-30-40 de ani are un salariu fix pe lună, înseamnă că e ”independent” – chiar şi dacă acel salariu fix pe lună este doar o garanţie a faptului că acesta nu ajunge pentru tot ce trebuie. Şi astfel, suspină unii cu luare-aminte (punând căruţa înaintea boilor): „când voi avea bani, am să mai fac şi un curs de dezvoltare personală”.

Mergem mai departe. De ce are puişorul sprijinul părinţilor, care continuă să alerge ca un hamster pentru el/ea şi la 60-70 de ani, eventual până cînd intră în groapă?

Pentru că, în ochii unui părinte, indiferent ce vârstă are un copil, acesta va fi mereu „puişorul mamii”. Şi la 30-40 de ani, îl va suna şi-i va spune: „Pune-ţi fes! Ai mâncat astăzi? Îmbracă-te bine! De ce tuşeşti?”.

Ascultam amuzat cum o mamă contemporană a unui copilaş de 4 ani petrecea vreo jumătate de oră ca să-şi înfofolească odorul pentru cei 100 de metri care sunt în drumul de la maşină până la intrarea în grădiniţă. Bietul copil, când ieşea din casă, arăta ca un cosmonaut, abia se putea mişca! Desigur că în maşină transpira şi răcea. Cu toate acestea, mă gândesc că această mămică, și ea elevă de grădiniță pe vremea lui Ceaşcă a trăit bine-mersi şi până în ziua de azi fără să fie înfofolită în halul acela. Desigur, mama acestei mămici regretă că nu a putut face mai mult pe vremea aceea pentru puişor, căci aşa au fost vremurile atunci! Când comunismul s-a schimbat cu capitalismul, hamsterii au primit drept cadou o roată mai mare! Şi, după cum se cuvine, printr-o inexplicabilă anomalie genetică, atunci când un un puişor are copii, devine hamster.

Mutăm puţin exemplul la altă vârstă. Nu contează dacă acel copil are 4 ani sau 40 de ani. Intenţia bună a părintelui rămâne! Şi – nu-i aşa? – nu se cuvine să treci peste vorba mamei! Părintele are dreptate, chiar şi atunci când, încetişor, încetişor, ajunge să te omoare cu blândeţea lui de hamster fidel care se sacrifică pentru binele suprem al copiilor alergând pe orice roată pe care o găseşte, fără oprire, fără odihnă.

Şi, desigur, cine este cel mai mare model pentru hamsterul care trebuie să granteze că puişorii nu vor muri de frig? Desigur, Guvernul. Statul-dădacă.

  

Puişor, ce vrei să te faci când devii mare?

Tot în Biblie mai scrie şi că se va dezlipi copilul de părintele lui şi se va căsători şi se va aşeza la casa lui. Asta presupune că există o vârstă la care copilul spune „stop!”, devine matur şi începe să îşi asume responsabilităţi. Ca să înţelegem ce înseamnă responsabilitatea, să mergem puţin în limba engleză: „responsability” – adică response ability: abilitatea de a răspunde. A răspunde la ce? La o situaţie reală, desigur, nu la una imaginată. O comunicare autentică bazată pe nevoi emoţionale reale, nu pe formalităţi şi complezenţă.

Problema de confruntare care se evită între hamster şi puişor este atunci când puişorul afirmă:

  • Uite ce e, acum am ajuns găină/cocoş. Nu mai e nevoie să pedalezi!

Asta e esenţa discursului, cu mici variații. De obicei, acest discurs este amânat ani de zile, de preferinţă după ce hamsterul a murit. Atunci se poate manifesta abilitatea de a răspunde fără ca hamsterul să mai poată avea vreun contraargument.

Desigur, atunci când un puişor trecut de 20 de ani îndrăzneşte să susţină această periculoasă teză, pământul se cutremură, văile urlă, copacii se înfioară şi toată furia naturii se dezlănţuie. Este sfârşitul lumii. Mai ales pentru hamster, căci îşi pierde vocaţia esenţei de a trăi pentru puişor. Îşi dă seama că trebuie să se întoarcă la o viaţă a lui (pe care n-o are), pe care să o trăiască (nu ştie cum).

Aşadar, pe principiul procreării al lui Jerry Seinfeld („La naiba cu lumea! Pot să-mi fac proprii mei oameni!”), viaţa multora se opreşte la vârsta la care au copii, pe principiul: „ah, la naiba cu viaţa asta ratată! Acum am să trăiesc pentru copil!”.

Spre sfârşitul vieţii hamsterului, se mai întâmplă uneori iarăşi o ciudată metamorfoză pe care oamenii de ştiinţă încă nu au elucidat-o. Hamsterul devine puişor, iar puişorul devine hamster. Astfel, puişorul va putea aplica toate principiile hamstereşti pe care le-a învăţat de la părintele său.

De exemplu: îi va cumpăra tot felul de lucruri de care părintele nu are nevoie, dar despre care copilul consideră că sunt bune („uite, mămică dragă, cu asta apeşi aici şi îţi face masaj așa!”), iar părintele va uita într-un colţişor toate obiectele extraterestre cumpărate de copil, după cum şi copilul, pe vremea când era puişor, a aruncat într-un colţ toate lucrurile utile cumpărate din dragoste cu cele mai bune intenţii şi fără nicio întrebare, de părinte.

Unul din cele mai mari pericole pentru un părinte-hamster este ca puişorul lui să plece în altă ţară. Astfel, va fi privat, între altele, de posibilitatea de a-i trimite pacheţel şi de a-i aminti în fiecare dimineaţă prin telefon să se îmbrace bine. La rândul său, copilaşul devenit hamster se va gândi cu groază ce oroare este să-şi abandoneze părintele-puişor în această lume haină şi să-şi ia dragostea de ţară şi mamă în a sa inimă peste graniţă. Aici îmi amintesc cu tragicomedie de exemplul unei tinere de vreo 25 de ani, cea mai tânără într-o familie cu 13 copii, care a refuzat o slujbă de vis în Grecia ca să „aibă grijă de tata”. Nu contează că tata a construit vreo 5 case, mai are vreo 7 fraţi, 12 copii şi vreo câteva zeci de nepoţi. Tăticul-puişor nici nu a aflat de conflictul interior care o chinuia pe tânără de luni de zile. Important este că ale sale cămăşi erau călcate de copilaşul-hamster, nu de vreun străin hain cu ochi mongoloizi.

  

We are BORG. Hamster

Totuşi, înainte ca puişorii să devină hamsteri prin natura lor proprioceptivă de părinţi, trebuie să se petreacă ceva. Mama-hamster şi tata-hamster trebuie să aprobe ca puişorul să se căsătorească, dar nu cumva să iasă de pe orbita lor hamsterească! Totuşi, puişorul trebuie să se căsătorească cu un cetăţean matur, adult, responsabil, independent, cu stabilitate salarială (chiar şi dacă asta nu asigură independenţa, de preferinţă la casa lui şi cu maşină).

Ferească sfântul ca puişorul să se căsătorească cu cineva care este puişorul altui hamster, căci va fi trecut prin furcile caudine şi prin cazanele iadului! Nimic nu poate să stârnească imaginaţia mai tare unui hamster decât tumbele prin care-l va face să treacă pe partenerul puişorului său pentru a-şi demonstra vrednicia! Desigur, chiar dacă partenerul puişorului nu este nici hamster, nici puişor, ci este un adult bine-mersi la locul lui, atunci acest adult va trebui să accepte totuşi că s-a căsătorit cu un puişor şi să-l ferească sfântul să intervină în legătura de sânge între hamster şi puişor, oricât de anti-evoluţionistă ar fi aceasta! Un asemenea adult, la căsătorie, împreună cu slujba, nu va auzi de fapt vocea interioară a părinţilor hamsteri, care sună cam aşa:

– We are Hamster. You are Puişor. You will be assimilated. Resistence is futile!

Odată trecuţi prin borgtezul familiei, noul/noua „e de-al casei” şi va fi verificat/ă mult mai blând, doar cu precizia cu care un uliu îşi pândeşte prada sau un proprietar de apartament chiriaşii. Astfel, părinţii-hamsteri vor avea mai multă energie să alerge pe o roată şi mai mare („facem o casă cu 7 camere” – nu contează că nu are cine să locuiască acolo şi nici că întreţinerea ei va costa o avere). De aceea, toate investiţiile părinteşti nu vor fi pentru independenţa copiilor, ci pentru crearea unei şi mai strânse dependenţe, financiare şi mai ales emoţionale, de părinţi.

VA URMA

Care este esența vieții?

Motto:

Dacă vrei să te mântuiești, cu întrebarea să călătorești!”

povață ortodoxă

Aș vrea să scriu un articol care să surprindă esența vieții. Să aibă, cumva, toate răspunsurile posibile la întrebările cele mai bune pe care orice cititor le-ar putea gândi. Genul de experiență despre care cititorii să afirme: ”Asta este! Acest articol mi-a deschis ochii și mi-a schimbat viața!”.

The Horace Wilkinson Bridge in Baton Rouge by Sewtex. Licența CC-By SA 3.0
The Horace Wilkinson Bridge in Baton Rouge by Sewtex. Licența CC-By SA 3.0

 Trebuie să fie (cel puţin) o soluţie, oricare ar fi problema, nu?

Am crescut cu o preocupare puternică pentru funcționalitate. Oamenii au puțin timp, le place să se creadă pragmatici (fie că sunt sau sunt presați să fie) și de aceea bine ar fi să livrez conținutul cât mai repede, cât mai bine, cât mai direct.

Nu mi-am ridicat foarte puternic problema ”de ce nu au oamenii timp?”. Păi, pentru că nu-și gestionează bine resursele. Nu-i nimic! Meșterul timpului din mine a venit cu câteva articole șmechere despre cum să faci mai mult în mai puțin timp. Aici, aici, aici. Nu merge? Știu de ce! Am mai scris o serie de articole. Citește aici. Păi și dacă nu merge nici aia? Păi… pentru că ”personalitate”. Și ”personalitate” deoarece ”educație” și ”modele defectuoase”. Grozav!, mi-am spus. Găsesc soluţii şi pentru asta! Am scris și am publicat o carte despre educație. Și una despre modele. Și încă ceva despre cum să învățăm. Offf, tot nu merge? Poate că motivația e de vină. Poate că nu pui întrebările potrivite? Știu, știu! Inteligența emoțională, asta e soluția! Mda, dar nu ajunge! Ei, uite, poate merge asta! Sau, pentru numele lui Dumnezeu, dacă chiar ai încercat toate soluțiile astea și tot ți se pare că nu merge, vino la consultanță!

Există în viață o mulțime de situații în care soluțiile și resursele s-au cam terminat și te îndrepți spre un dezastru insuportabil. Și atunci parcă nimic nu mai funcționează. Îți vine să arunci pe fereastră tot ce știi, numai de-ai ieși din situația aia. Nu se poate să nu reușești să rezolvi asta! Fir-ar să fie, și doar te-ai străduit atâta, nu se poate să fi ajuns până în punctul ăsta și să fie totul degeaba!

  

Eşecul

Câteodată mai și pierzi. Îndrăznești, lupți, cauți și… eșuezi. Ai crezut că poți, ai folosit soluții deștepte, ai muncit… și ce dacă? Ai eșuat. E o senzație mizerabilă. Am trăit-o cu toții. Mi s-a întâmplat și mie și știu cum e. Uite, m-am apucat de exemplu să scriu acest articol fără să știu unde vreau să ajung, ceea ce este destul de rar pentru mine. Şi intuiţia îmi spune, după cum mă cunosc, că nici scurt nu va fi. Dacă tu, dragă cititor/cititoare, nu îl citești până la capăt, am eșuat, te-am pierdut ca cititor azi. Poate că de aceea e mai ușor a suporta eșecul ca autor: nu știi niciodată cum va interacționa fiecare cititor cu ce scrii, poate chiar și după ce ai murit.

În legătură cu asta, mi se pare relevant testul ”Kobayashi Maru” din universul filmic al seriilor ”Star Trek”, iată câteva extrase în acest sens.

 

Adesea, ceea ce pare sfârșitul este de fapt un nou început. Și ca să faci această trecere, este nevoie să îți dai seama că nu găseşti o soluție pentru fiecare problemă. De ce? Poate pentru că încă nu s-a descoperit. Poate pentru că nu ai căutat-o unde era cazul. Poate pentru că nu (mai) ai resurse să implementezi soluția. Poate pentru că nu e o problemă, ci un pas necesar în creșterea ta, care se cere acceptat.

Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești la ceva din trecut care ai privit atunci ca o problemă și să-ți spui zâmbind sau chiar râzând: ”nu-mi vine să cred că m-am preocupat atâta de prostia aia!”? Și mie mi s-a întâmplat să nu am o soluție, o rezolvare pentru orice. Apoi am mai studiat, am căutat, am învățat, am încercat și acum am un orizont mai extins. Nu la fel de extins ca al altora, cu siguranță. Totuşi, orizontul meu pare suficient de extins ca să vin cu o mulțime de soluții creative în consultanță și training încât să mă întrebe unii clienți: ”de unde le tot scoți?”, iar eu răspund: ”nu știu, din subconștient!”.

Desigur, se întâmplă ca soluțiile unora să se termine uneori mai repede decât ale mele și să se oprească în niște convingeri limitatoare, spunându-și: ”Asta e! Ăsta-i capătul liniei pentru mine”. Până acum ceva ani, aș fi avut tendința să vin, ca un salvator, și să spun: ”NU! Poți să faci asta, și asta, și cutare!”. Însă ceea ce eu acum știu și mulți din noi preferă subconștient să uite este că acceptarea poate fi o binecuvântare, nu un blestem. Să accepți nu înseamnă neapărat să te predai. Acceptarea este diferită de abandon. Acceptarea este diferită de resemnare. Acceptarea este diferită de disperare. Acceptarea este diferită de a fi de acord. Acceptarea este diferită de a lăsa armele jos. Acceptarea este diferită de a te consola că ai făcut tot ce-ai putut. Acceptarea înseamnă pur și simplu să privești un adevăr inconvenabil din realitate în loc să te lupți cu acesta și cu tine.

  

Harta şi teritoriul

După ce au căzut în mare parte de acord că Pământul este un fel de sferă (elipsoid de rotaţie) , oamenii de ştiinţă au considerat: gata cu arsul pe rug, gata cu exilarea necredincioșilor, gata cu vechile hărți. Și totuși, tot ei se găsesc în mare dificultate în a avea, conform acestei teorii, o hartă corectă a Pământului.Cum aşa?

Am descoperit această jucărioară simplă și genială. Dacă şi tu crezi că Pământul e un fel de sferă, îți arată cum diferite țări situate într-o parte sau în alta pe harta cunoscută ar apărea pe harta convenţională mai mari sau mai mici în funcție de distanța pe care o au față de Ecuator. Rusia, spre exemplu, care este cea mai mare țară la nivel mondial, pare mult mai mare față de continentul african. Și totuși, în această proiecţie, Federaţia Rusă suprapusă peste Africa, abia încape cât jumătate. Proiecția Mercator, cu care ne-am obișnuit la școală, este diferită de proiecția Gall-Peters. Conform teoriei Pământului sferic, proiecția Gall-Peters conține o reprezentare mai conformă a dimensiunii reale a țărilor și continentelor, dar sacrifică anumite distanțe și liniile drepte de care navigatorii pe mări și oceane au nevoie.

Păi dacă, având toată știința sa milenară, omul nu poate nici măcar să producă o hartă clară a planetei pe care crede că trăiește, cum ne putem aștepta să avem o reprezentare clară și fidelă a minților noastre? Sau o soluție pentru tot ceea ce considerăm ”problemă”? Acest articol nu este despre forma Pământului şi hărţi, deşi poate cândva aş fi încântat să scriu unul sau mai multe articole pe această temă. Am folosit asta ca exemplu despre dificultăţile de a reprezenta teritoriul pe o anumită hartă.

 

Acceptarea

Ce se schimbă când accepți? În primul rând, ți se schimbă starea. Lași la o parte așteptările (am publicat o serie de articole și despre asta), standardele și regulile. Privești adevărul, evaluat cu cele mai bune instrumente de care dispui. Îți dai seama că poate nu ai o soluție şi e OK. Îți dai voie să simți tot ce ai nevoie să simți. Și apoi, cumva, existența merge mai departe. Îți dai voie să schimbi perspectiva.

Dacă problema ține de trecut, nu-l poți schimba, ci doar percepția asupra sa. De fapt, toate problemele țin de trecut, pentru că ne confruntăm în prezent doar cu acele situații cărora ne opunem, pentru care încă nu am dezvoltat abilități de rezolvare. De aceea, călătoria fiecăruia printre problemele vieții este diferită.

Acceptarea poate să te ajute să descooperi un nou sens al vieții. Poate să te sprijine să conștientizezi că nu tu ai controlul asupra a ce ți se întâmplă. Poate să te ajute să schimbi perspectiva și să descoperi o rezolvare sau, dimpotrivă, să descoperi că ce credeai că e o problemă nu e o problemă, ci un punct de pornire. Poate că este vorba despre acceptarea celorlalţi, cine ştie?

  

 

Discernământul, cheia de boltă…

Eh, să fie oare acceptarea soluția universală, cheia de boltă pentru toate problemele vieții la care nu găsești răspuns? Nu, mai ai nevoie și de înțelegere. Și de iertare. Și de pace. Și de dragoste. Și de învățare. Și de încredere. Și de credință. Și de angajament. Și de modele. Și de curaj. Și de perspective. Și de viziune strategică. Și de creativitate. Și de sisteme. Și de proceduri. Și de reguli. Și de oportunități. Și de modestie. Și, și, și, și…

Carl Gustav Jung, care a contribuit la bazele psihologiei personalității, considera cumva că țelul omului este să ajungă cumva să fie echilibrat în toate. Ironia este că pentru un asemenea om, categoriile sale de personalitate ar fi complet irelevante. Chiar mă distram deunăzi la un test tip 16PF că pe baza rezultatelor, la mine se potriveau vreo 4 tipuri de personalitate 🙂 . 

Sfântul Spiridon a argumentat că discernământul este cea mai mare virtute creștină deoarece niciodată nu poate fi exagerat în dreapta sa socoteală.

În goana după obținerea unei calități sau a unei resurse, avem tendința să dezechilibrăm altele. Și asta e normal. Nu e bine, dar e normal.

Călătoria mea despre a scrie un articol perfect despre esența vieții mă tem că se limitează deocamdată la soluțiile pe care eu le-am găsit, și nu-mi propun să le ofer pe toate aici, pentru că nu are sens pentru cititori. Cred, cu adevărat, că această călătorie nu se oprește în această viață.

  

Diferenţa care face diferenţa

Am căutat să îmi răspund la întrebarea: ”ce explică diferența între clienții care au rezultate rapide și clienții care au rezultate după multe, multe ședințe?”. Poate că schimbarea metaprogramelor nu este chiar cea mai puternică soluție strategică ce se poate folosi, mi-am spus eu, chiar dacă am reușit să-mi dublez veniturile aplicând una din tehnicile implicată de acestă soluție în viața mea. Desigur, o asemenea tehnică poate să aibă rezultate revoluționare pentru clienții care sunt orientați spre rezultate și sunt motivați în dezvoltarea lor personală, cum a pățit clientul meu care a venit în consultanță ca să obțină o slujbă și-a obținut o companie.

Însă nu este doar asta. Apoi am descoperit Spiral Dynamics și mi-am spus: ”Aha! Iată în final ceva care îmbină cu succes sociologia cu psihologia”, mulțumit că am obținut o hartă profundă și fină a dezvoltării umane și am scris și despre asta un articol. Și totuși asta nu mi-a răspuns la întrebarea: ”cum asist clienții să se dezvolte repede?”

Am ajuns la un moment dat la modelul structural din schema therapy și mi-am spus: ”Aha! Asta acoperă inclusiv spectrul tuturor problemelor psihologice umane și se poate aplica pentru aproape oricine!”. Mulțumit că am sprijinit un client cu care am lucrat pentru 2 probleme și i s-au rezolvat 7 (din care una inițială), am mers mai departe și am combinat schema therapy cu Spiral Dynamics și programare neuro-ligvistică încă la un nivel și mai avansat. Ce am lăsat în urma mea sunt o serie de mici succese pe care unii încep să le culeagă și să le studieze, întrebându-se: ”oare cum a reușit omul ăsta să facă asta?”.

  

Concluzii „esenţiale”

Ei, şi? Și tot nu am obținut un răspuns satisfăcător (pentru oricine) la întrebarea mea inițială: ”ce explică diferența între clienții care au rezultate rapide și clienții care au rezultate după multe, multe ședințe?”. Mai caut. Probabil, dacă am să ajung la un răspuns mulțumitor pentru mine, am să mai scriu și am să public o carte 🙂 .

Dacă ar fi să mă iau după ce mi-au spus unii oameni, acum ar trebui să fiu mort, bolnav, singur sau la ”casa de nebuni” (vezi şi seria „How to Live a Perfect Life”). Nu am ajuns nici așa, și nici să am soluția pentru orice problemă (deși am soluții pentru multe, multe probleme: cele mai multe din cele comune). Și eșecul face parte din munca mea, așa cum se întâmplă pentru oricine, chiar dacă e mai greu de acceptat. Nu am obținut tot ce mi-am propus, dar măcar am aflat de ce. Însă dacă cineva mi-ar fi spus acum 15 ani că am să știu și am să pot să fac unele din lucrurile pe care le-am reușit până acum sau pe care le fac acum săptămânal, mi s-ar fi părut de neconceput, de neimaginat. Am descoperit ceva mult mai puternic decât orice am visat sau planificat vreodată, mai mult și mai frumos decât orice am descoperit într-un seminar, sau o formare, sau o anumită carte. Cum rămâne atunci cu ceea ce (încă) nu am realizat? Unele din ele nici nu meritau a fi realizate. Pentru altele, este deja târziu. Însă cele mai prețioase pot fi realizate în continuare – cele care contează cel mai mult! 🙂

Cam atât deocamdată despre esența vieții. Nu există un singur răspuns corect, pentru că fiecare are întrebări, probleme și hărți ale realității diferite. Măcar am reușit unele pe care alţii încă le mai cred imposibile și descoperit sensul vieții (dacă nu ești de acord, atunci poți selecta și de aici). Esența vieții? Eh, esența încă o mai caut. Vrei să o căutăm împreună?

Ștefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală și profesională

0729 034 883

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi seria recent scrisă de mine

„How to Live a Perfect Life”

Partea I.

Partea II. Paşii 1-4.

Partea III. Paşii 5-8.

Partea IV. Paşii 9-12.

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu, decembrie 2016

Mulţumiri Corinei Andreea Popa pentru inspiraţia şi sugestiile pe marginea acestui material.

Îndemnați pe tineri să cerceteze pe cont propriu istoria României, limba și literatura română

 

           Nu știu dacă ați aflat încă despre recentele manevre a celor de la Ministerul Învățământului în privința orelor de Istorie și Limba și literatura română, despre masacrarea sistemului de învățământ românesc…
Aceste acțiuni se înscriu într-un context mult mai larg, se subscriu unui plan al masoneriei de ștergere treptată a identității culturale și spirituale a statelor lumii pentru a face loc unei uniformizări și nivelări a modului de viață și de gândire la nivel global.
Aceasta ne dovedește o dată în plus că oculta mondială face practic tot ce-i stă în putință pentru a lichida reperele și modelele morale și spirituale tradiționale și a naționalismului, pentru a crea tuturor și în mod forțat dar disimulat o nouă identitate specifică doctrinei masonice a Noii Ordini Mondiale: identitatea de cetățeni europeni (mai târziu, de ,,cetățeni universali”) și identitatea de adepți ai religiei globale (pan-erezia ecumenismului). De ce credeți că a apărut la noi pe scena politică de pildă gruparea masonică Alianța Liberalilor Democrați și Europeni?


Cu alte cuvinte, suntem prelucrați în mod ocult și subversiv să renunțăm de bunăvoie la identitatea noastră de români și de creștini (ortodocși) pentru a ne conforma modernității configurate anume de către diversele organizații masonice active și extinse pe întreg mapamondul. Să renunțăm la patriotism, naționalismul adevărat și la tradițiile istorice ale poporului român. Să ne adaptăm chipurile la noile vremuri moderne de astăzi. Să facem ,,reforme” în Biserica Ortodoxă strămoșească (precum au făcut catolicii și protestanții cu ,,inovațiile” și ,,reformele” lor). Să cultivăm pacea și toleranța maximă între culte în numele unui fals dialog ecumenic. Să acceptăm și să îmbrățițăm noile schimbări și în definitiv chiar să ne unim într-o singură religie mondială cu catolicii, protestanții, budiștii, islamiștii, cu cultul mozaic și toate celelalte culte existente în prezent potrivit sloganului mincinos ,,toți ne închinăm la același Dumnezeu”…
Tocmai de aceea, pentru a contracara planurile acestea diabolice, trebuie să trezim în tinerii de astăzi mai mult ca oricând iubirea față de Dumnezeu, iubirea față de neam și de țară. Îndemnați pe tineri să studieze cu simț critic și obiectiv în special ISTORIA ROMÂNIEI și LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, discipline vitregite tot mai mult de acțiunile dușmănoase ale francmasonilor infiltrați în Ministerul Învățământului și în celelalte instituții ale statului român. Îndemnați pe tineri să se informeze cu adevărat, să fie selectivi și să le cerceteze pe cont propriu (autodidact), dacă școala nu dorește să-i învețe aceste două discipline fundamentale pentru formarea lor culturală și spirituală, precum și RELIGIA, disciplină pe care ,,elitele” masonice doresc să o elimine cu totul din programa școlară pentru a introduce una modernă precum ,,Educația sexuală”… Școala fiind unul dintre cei trei piloni de bază ai educației…
Așa vor putea descoperi tinerii și ceea ce nu se învață în școală, despre existența masoneriei mondiale (subiect tabu în mass-media dintotdeauna), despre oculta care a schimbat și influențează și astăzi cursul istoriei în mare măsură, despre loviturile de stat masonice din România și din lume. De exemplu vor afla bunăoară că Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu au fost la început masoni, că n-au mai ascultat de ordinele masoneriei și că au fost asasinați pentru că s-au îmbolnăvit în mod irecuperabil de ,,microbul” naționalismului…

               ,,De exemplu domnitorul Alexandru Iona Cuza împreună cu primul-ministru Mihail Kogălniceanu, au fost francmasoni și sunt cei care au secularizat averile mănăstirești și bisericești: ,,Al. I. Cuza va ajunge domn datorită activării sale în Francmasonerie, având o atitudine mai mult decât favorabilă faţă de evrei. Secretarul particular al domnitorului, Balignot de Bayne, fiind în permanentă relaţie cu bancherul evreu Camando, venerabil al celei mai importante loji din Constantinopol şi viitor demnitar al Alianţei Israelite Universale. Acest fapt nu ştirbeşte cu nimic meritele domnitorului Unirii, el fiind de altfel silit să abdice în urma unui complot format din francmasoni, în momentul în care politica lui naţională nu a mai corespuns directivelor francmasonice.” (sursa: Francmasonerie şi sionism, pe blogul Sită Deasă, Jurnal de Educaţie Civică şi Informaţională)
  ,,Ulterior, Cuza a intrat in conflict cu mulţi dintre foştii aliaţi politici, dar şi cu masoneria, reformele sale şi tendinţa spre un regim dictatorial nefiind pe placul acestora. Mai mult, în decembrie 1860, Cuza a închis chiar Loja masonică al cărei Venerabil fusese, iar în octombrie 1864 a incendiat Templul Lojii “Inţelepţii lui Heliopolis”, unde se regrupaseră mulţi dintre foştii membrii din Loja “Steaua Dunării”.” (sursa: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a incendiat Templul Lojii Masonice “Inţelepţii lui Heliopolis”, pe blogul DanielVla, ianuarie 25, 2014)”

            Redăm mai jos integral un articol pe această temă.  Preluare de aici:(© 2016 ART-EMIS):
,,Vă prezentăm un colaj despre acţiunile Guvernului Cioloş împotriva poporului român prin imbecilizarea generaţiei tinere şi transformarea ei în roboţi umani, uşor de controlat. Măsurile urmează să fie aplicate „pe tăcute”, pentru că aşa sunt ordinele venite de la Bruxelles, iar actualul guvern – mai nociv decât altele – nu se află în slujba poporului român, ci se manifestă ca instrument criminal a Noii Ordini Mondiale. Părinţii au datoria şi obligaţia să răspundă cu fermitate acestor atentate la asasinarea Neamului Românesc, să ceară anularea punerii lor în practică. (Ion Măldărescu).

         „Ne așteaptă zile „bune”: se reduc orele de română, istorie şi geografie și se scoate limba latină din şcoli [1]

             Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, când lumea era agitată cu pregătirile de sărbători, cu zile libere și mini vacanțe, Ministerul Învățământului s-a gândit să propună o nouă lege care să „îmbunătățească” sistemul de învățământ gimnazial în școlile din România: scoaterea din programa școalară a limbii latine și reducerea (dacă s-ar putea la maxim) a orelor de limbă română, istorie și geografie. Ca să fie totul cât de cât transparent și legal, Ministerul a invitat la dezbatere publică această propunere de reorganizare a programei școlare. Și cum toată lumea numai la legi și reorganizări nu se gândea înainte de Crăciun, iată cum trec zilele și săptămânile fără ca cineva să sesizeze această aberație pe cale de a deveni realitate.
Ca să se acopere și să nu poată spune nimeni că Ministerul nu-și faca treaba corect față de opinia publică, într-un comunicat de presă pierdut pe birourile închise ale celor plecați în vacanța de Crăciun, scria: „Calendarul dezbaterii publice: 23 decembrie 2015 – 23 ianuarie 2016: punerea proiectelor de planuri-cadru în dezbatere publică; 22 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016: consultare online; colectarea datelor prin intermediul chestionarului online; 4 – 22 ianuarie 2016: dezbateri faţă în faţă la nivel judeţean; „colectarea feed-back-ului” în urma dezbaterilor faţă în faţă; 23 ianuarie – 7 februarie 2016: analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru; 8-10 februarie 2016: validarea din punct de vedere ştiinţific a proiectului revizuit de plan-cadru de comisia de validare; avizarea de I.S.E.”. (informatia-zilei.ro)

              „Dezbateri” de care nu a auzit nimeni

              Din cele scrise mai sus ne putem da seama de ce se cere micșorarea orelor de limba română în școli, pentru că nici ei, cei ce lucrează la acest minister, nu stăpânesc limba maternă. Cum este posibil ca de la instituția avizată să coordoneze sistemul de învățământ, menită să spună copiilor ce și cum este corect, să se folosească termeni precum „feed-back-ul”? Așadar, cu 2 zile înainte de Crăciun se lansa o invitație oficială la o serie de dezbateri de care nu a auzit nimeni și care probabil vor avea loc doar în prezența celor ce și-au propus să distrugă tot ce are mai de preț un popor: limba și istoria. Iată ce propune Ministerul în locul orelor de limba româna, istorie și geografie scoase din programă:

  • Educaţie pentru drepturile copilului (clasa a V-a) ;
  • Educaţie interculturală (clasa a VI-a) ;
  • Educaţie pentru cetăţenie democratică (clasa a VII-a) ;
  • Educaţie economică (clasa a VIII-a).

 

Masacrarea sistemului de învățământ din România

             Amintitul comunicat lansează și o invitație, de care iar nu a auzit nimeni, nu se face nici un fel de mediatizare, tocmai pentru a trece neobservată astfel ca mințile luminate de la Ministerul Învățământului [şi (ne)Educaţiei – n.r.] să-și poată pune în practică proiectul revoltător şi distructiv: „Până pe 23 ianuarie 2016, toţi cei interesaţi: cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi sau reprezentanţi ai societăţii civile, sunt invitaţi să participe la această consultare publică şi să exprime puncte de vedere, sugestii şi propuneri prin completarea unui chestionar online”[2].
„Documentele puse în dezbatere nu prevăd transdisciplinaritatea despre care se vorbeste în Legea educației în vigoare din 2011. Amintim că de doi ani elevii susțin la nivel național testări transdisciplinare la clasa a VI-a: este vorba despre evaluările naționale de la finalul clasei care nu sunt trecute în catalog și care presupun evaluare transdisciplinară la Limbă și comunicare (prin testare la Limba și literatura română + Limbă modernă) și la Matematică și Științe ale naturii (testare la Matematică + Fizică + Biologie). De altfel, lipsa unui cadru care să prevadă explicit transdisciplinaritatea a fost cauza cel mai des invocată pentru rezultatele extrem de slabe pe care le înregistrează elevii români la testele PISA”[3].
Cum nimeni nu se agită (sunt foarte puține instituțiile media care au preluat acest comunicat de presă, iar la emisiunile TV nu se aude nimic) se pare că dupa 23 ianuarie vom asista la o nouă masacrare a sistemului de învățământ din România. Cât de departe se va ajunge nu știm, dar începutul pare promițător. Oare ce program internațional se va folosi de data aceasta în școlile din România: cel Norvegian, Olandez sau chiar Britanic unde se predă începând cu grădinița, în termeni cât mai pozitivi și demni de urmat, totul despre sex și homosexuali[4] sau sistemul American, țara cu unul dintre cele mai ridicate grade de analfabetism din lume? National Geographic a realizat o serie de sondaje pentru a încerca să tragă un semnal de alarmă în S.U.A. împotriva gradului alarmant de ne-educație. Într-unul din sondaje, 48 % din cei intervievați nu au știut să arate pe harta S.U.A. unde este orașul New York[5]. „Este descurajant să observi atât de mulți tineri care au atât de puțină înțelegere față de lumea în care trăim” a declarat Robert Pastor, vice președinte al departamentului de Relații Internaționale de la American University din Washington, D.C, în urma acestor sondaje. Probabil că acolo vrem și noi să ajungem cu tânăra generație – la momentul în care să nu știe nici măcar unde este Bucureștiul pe harta țării pentru ca nu vor ști să citească o hartă și vor fi mult prea ocupați de telefoane și tablete unde să-și posteze fotografiile indecente drept o mare realizare.

               Revolta profesorilor de istorie de la Neamţ[6]

               După scoaterea Latinei din Școli și după ce au redus orele de Limbă Română, „tehnocrații” lui Söröş nenorocesc şi predarea istoriei. Tehnocrați lui Söröş sunt acuzați de profesorii de istorie de „dezinteresul total față de problema formării conștiinței naționale la tineri, față de valorile naționale și universale, față de memoria identitară”. Tehnocrații lui Söröș vor să distrugă cultura, tradițiile, respectul si cinstirea memoriei înaintașilor, conștiința națională adică vor sa ne distrugă ca popor.

              „Am ajuns la pragul de jos al demnităţii naţionale !”

              Asociaţia Profesorilor de Istorie din Neamţ solicită printr-o scrisoare deschisă să se prevadă în planurile-cadru de învăţământ, la toate clasele, începând de la a V-a şi până la a XII-a, indiferent de profil şi filieră, a două-trei ore de istorie. O altă cerere este introducerea ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele şi filierele de la nivel liceal. Între cele şapte puncte se cere refacerea curriculei de istorie – programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului cronologiei istorice care să includă şi referiri la valori şi simboluri perene româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională şi principalele etape ale culturii româneşti. Propunerile lansate în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei cu privire la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial nu îi mulţumesc în niciun fel pe profesorii de istorie. Asociaţia reprezentativă a dascălilor care predau această disciplină în judeţul Neamţ a luat atitudine printr-o scrisoare deschisă în care condamnă „dezinteresul total faţă de problema formării conştiinţei naţionale la tineri, faţă de valorile naţionale şi universale, faţă de memoria identitară”.
Cea mai mare doleanţă a profesorilor este introducerea a minim două ore de istorie pe săptămână în planul-cadru al învăţământului la gimnaziu, o cerinţă care nu este respectată în nici una din cele trei variante propuse de Ministerul Educaţiei pentru clasele V-VII. „Nu este nici prima, nici ultima acţiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamţ , unde s-au identificat carenţele educaţionale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învăţămîntul gimnazial şi liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat şi această scrisoare deschisă şi am consulatat şi colegii din ţară, iar marţi, 12 ianuarie voi trimite punctul lor de vedere la minister”, spune Elena Preda, inspector şcolar şi cadru didactic la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ.

             „Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria”

             Profesorii din Neamţ susţin că au încercat să aducă toate argumentele posibile pentru reintroducerea a măcar două ore de istorie pe săptămână la gimnaziu, însă eforturile lor au fost în zadar. „Suntem singura ţară din Europa unde istoria se predă o oră pe săptămână, România a ajuns la pragul de jos al demnitătii naţionale. Ultima dată au fost două ore în anul şcolar 1995-1996, acum 20 de ani. Pe noi ne deranjează că sunt tăiate exact elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria. Acum văd că apar probleme şi cu limba latină. […] Nu este nici prima, nici ultima acțiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamț, unde s-au identificat carențele educaționale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învățămîntul gimnazial și liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat și această scrisoare deschisă și am consulatat și colegii din țară şi voi trimite punctul lor de vedere la minister”, spune Elena Preda, inspector școlar și cadru didactic la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.

––––––––––––
[1] Mădălina Corina Diaconu http://www.cunoastelumea.ro/ne-asteapta-zile-bune-se-reduc-orele-de-romana-istorie-si-geografie-si-se-scoate-limba-latina-din-scoli/
[2]informatia-zilei.ro
[3]hotnews
[4]huffingtonpost.com
[5] sondaj realizat de „Roper Public Affairs pentru National Geographic Society”.
[6] Florin Jbanca http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/revolta-profesorilor-istorie-plecat-neamt-am-ajuns-pragul-jos-demnitatii-nationale-1_5693f00937115986c661416a/index.html

           sursa: Acţiuni criminale ale Guvernului Cioloş: eliminarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor din programa şcolară, preluare de pe http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3316-actiuni-criminale-ale-guvernului-ciolos-eliminarea-limbii-romane-si-a-istoriei-romanilordin-programa-scolara.html

                                          Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei

Criza de la 30 de ani – „jumătatea vieţii” – partea III

jumatatea vietii

Continui în a treia şi ultima parte a acestui articol cu concluziile mele privind ce am realizat până la 30 de ani. Dacă nu am realizat unele lucruri din cele pe care mi le-am propus până la 30 de ani, atunci înseamnă că am făcut altceva cu timpul, între 20 şi 30 de ani. Dar mai întâi să vedem de unde am pornit.

 

Până la 20 de ani deja îndeplinisem următoarele reuşite:

1. Am atins viteza de citire de 10.000 de cuvinte pe minut. Un record nedepăşit până acum oficial, după informaţiile mele.

2. Am fondat propria companie, la care sunt administrator de atunci.

sigla MARE Artis Consulting & Training alb si negru

 

3. Mi-am stabilit principiile de viaţă şi o parte din obiective. Mai ales, mi-am ales direcţia principală a carierei, de care sunt mulţumit.

4. Am devenit trainer, ţinând seminarii de învăţare eficientă pentru zeci de studenţi.

5. Am publicat prima carte.

6. Am realizat o invenţie şi un design industrial.

7. Am învăţat să vorbesc şi să argumentez în public şi am câştigat un concurs în acest sens. 

8. Am ocupat două poziţii ca redactor şi am scris articole în mai multe publicaţii. Am povestit câte ceva despre experienţa asta în cartea mea de anul trecut Ce (mai) înseamnă succesul la şcoală. De asemenea, am reuşit să obţin premii la conferinţe naţionale pentru proiecte studenţeşti la care am lucrat.

9. Am scris primele planuri de afaceri.

10. Am participat la cenacluri literare şi am fost actor într-o trupă de teatru.

  

Aşadar, restul de 10 ani între 20 şi 30 de ani trebuia să facă loc unor alte realizări, mai impresionante. Adică ar fi trebuit să fac mai mult decât să devin autor, consultant, coach, trainer. Acum… să vedem, ce am făcut… sunt trainer, consultant şi autor. Ţin frecvent seminarii la care participă zeci de clienţi mulţumiţi. Am în fiecare lună clienţi pentru serviciile mele de consultanţă. Am publicat în total 5 cărţi ca autor. Am apărut la TV, la radio şi pe internet vorbind despre acestea. Genul de chestii pentru care te observă lumea pe stradă. Sunt blogger apreciat, premiat, urmărit şi respectat. Am schimbat în bine viaţa câtorva oameni pe parcurs. Totuşi, prin ce anume simt că viaţa mea a câştigat maturitate, făcând trecerea de la adolescenţă la maturitate, de la încercare la reuşită, de la talent la carieră, de la creativitate la împlinire?

Dacă, aşa cum am scris aici, nu am făcut avere, nu am familie, nu sunt antreprenor, nici cercetător în psihologie, nici regizor de film, nici nu am lucrat suficient în branding şi nici n-am început doctoratul, înseamnă că am făcut alte lucruri mai importante, nu? Păi să vedem…

  

Educaţie

  1. Educaţie formală: am finalizat o licenţă (5 ani universitari – şef de promoţie) şi două mastere (ambele dizertaţii, nota 10).

  2. Educaţie non-formală: am devenit NLP Practitioner, trainer certificat, inspector de resurse umane, consultant licenţiat în LAB Profile şi Identity Compass, am urmat formare în prevenirea abuzurilor, analiză tranzacţională, mentorat şi cursuri în antreprenoriat, mecanisme de apărare, managementul emoţiilor şi inteligenţă emoţională, coaching, managementul evenimentelor, scenaristică şi regie de film. Astea şi multe altele.

  3. Am început să înţeleg şi să accept societatea, economia, psihologia, ca mecanisme în ansamblul lor; ocazional am constatat că sunt chiar mai bine documentat decât unii regizori de film documentar.

  4. Am scris în engleză (am obţinut nivel de expert la TOEFL iBT), am practicat franceza şi mi-am îmbunătăţit substanţial italiana; am început să învăţ portugheză. Am locuit în România (Iaşi şi Bucureşti), în Italia şi Belgia.

  5. Am co-organizat şi promovat o şcoală de film în Bucureşti (2008-2010). Iată doar o mică parte din realizările absolvenţilor acestei şcoli.

  6. Am învăţat copywriting, mi-am îmbunătăţit substanţial scrierea şi mi-am diversificat subiectele şi stilurile abordate în articolele şi materialele scrise.

      snspa

Reuşitele pe care le-am avut în ceea ce priveşte educaţia mea, între 20-30 de ani, s-au bazat pe patru lucruri:

  1. Succesul pe care l-am avut în direcţia învăţatului şi a abilităţilor de învăţare, până la 20 de ani, inclusiv abilităţile antrenate şi premiile obţinute.

  2. Faptul că am renunţat să devin un intelectual şi am ales să mă specializez (chiar dacă am ales mai multe direcţii de specializare, am lăsat astfel la o parte domenii de cunoştinţă generală, precum literatura, muzica sau artele grafice şi plastice).

     

    learn-64058_640

  3. Faptul că am corelat ceea ce am învăţat teoretic cu aplicarea lor în practică: am ales să mă concentrez după vârsta de 25 de ani mai mult pe aplicarea a aceea ce am învăţat decât pe acumularea de noi cunoştinţe, concentrându-mi studiul pe ariile pe care deja aveam experienţă.

  4. Paradoxal, faptul că nu am început doctoratul consider că m-a ajutat să mă concentrez pe partea de publicistică şi să aprofundez ariile de studiu în care începusem.

Toate aceste reuşite care ţin de educaţia mea au venit ca o îmbinare în primul rând a planificării obiectivelor pe care mi le-am propus până la 20 de ani, cu, în al doilea rând, oportunităţile care s-au manifestat în exterior pentru a-mi prilejui aceste experienţe.

 

Creativitate şi iniţiative

  1. M-am dezvoltat ca autor: sunt blogger – am publicat peste 1000 de articole în presa online şi scrisă, am câştigat Campionatul Naţional de Blogging în 2012 şi alte premii pentru lucrări de-ale mele, am fondat un blog colectiv.

  2. Am fondat o editură (primul meu plan de afaceri, de când aveam 10 ani), am publicat pe cont propriu încă 4 cărţi, un audiobook şi un produs multimedia, am primit aprecieri critice pozitive pentru ce am scris. Am devenit publicist, atât în mediul online cât şi în editorialistica tipografiată.

  3. Am dezvoltat 3 metodologii de cercetare şi evaluare (una în psihologie şi două în branding) pe care le-am pus în aplicare cu succes.

  4. Un proiect scris de mine a primit finanţare din bani publici; cu alt proiect am câştigat locul 2 la un concurs; am realizat un studiu de prefezabilitate pentru intrarea unei bănci străine pe piaţa din România.

  5. Sunt cofondator al Asociaţiei Române de Coaching şi ofer servicii de coaching, având 2 ani de experienţă cumulată în această arie.

  6. Am pus în scenă cu succes propria piesă de teatru. Iată aici un articol despre asta.

 light-681540_1280

Reuşitele pe care le-am avut în ceea ce priveşte creativitatea şi iniţiativele mele, între 20-30 de ani, s-au bazat pe trei lucruri:

  1. Experienţa până la 20 de ani în publicistică, scriere de proiecte şi prima carte publicată.

  2. Dezvoltarea abilităţilor creative antrenate în inventică.

  3. Nu mi-am făcut un nume în psihologia organizaţională şi nici în cercetare, în România, deoarece dacă aş fi reuşit asta, nu aş fi avut suficient loc pentru manifestarea creativităţii în goana după aprecierea unor specialişti a căror breaslă profesională este ameninţată constant de dispariţie (vezi aici, aici) şi umilire publică (vezi aici, aici). Am explicat mai pe larg aici.

Şi aici, a primat urmărirea unor obiective stabilite cu mulţi ani înainte, dar am răspuns unor oportunităţi create prin dezvoltare anumitor nişe şi pieţe în care activam încă înainte să se producă o concentrare a unor bresle şi comunităţi organizate de specialişti în arii alese de mine (de exemplu: blogging, coaching).

 

Reuşite personale

  1. Am găsit un duhovnic iscusit, iar în 2015 se împlinesc 10 ani de când mă călăuzeşte sufleteşte.

  2. Am ajuns să am peste 30 de prieteni şi amici cu care păstrez legătura constant.

  3. Pe la „douăzeci-şi-ceva-de-ani”, am reuşit, prin metode naturale, să scap de miopie şi de alte câteva mici probleme de sănătate (pietre la rinichi, alergie alimentară, reflux gastro-esofagian, etc.). Am scăpat până acum cu doar 5 dinţi plombaţi.

  4. Mi-am antrenat inteligenţa emoţională până când a depăşit inteligenţa intelectuală (conform testului MindMi).

  5. Am mers pe cărbuni încinşi.

  6. Am reuşit să-mi înţeleg şi să-mi accept părinţii.

     

    sparkler-677774_1280

Reuşitele pe care le-am avut în ceea ce priveşte viaţa mea personală, între 20-30 de ani, s-au bazat pe trei lucruri:

  1. Mi-am dat seama că zona în care este cel mai preţios să aplic ceea ce am învăţat este viaţa mea personală. De aceea se numeşte „dezvoltare personală”, nu altceva.

  2. Am înţeles ceea ce este mult prea greu realizabil în România şi am abandonat acele arii (deocamdată).

  3. Mi-am studiat cu mare atenţie valorile, pentru a aduce în viaţa mea cât mai mulţi oameni care gândesc similar.

În ceea ce priveşte planul personal, nu pot spune că am avut la fel de multe reușite precum cel profesional, iar ceea ce am reuşit să realizez au fost preponderent răspunsuri la circumstanţe şi oportunităţi exterioare în care să se manifeste dorinţele mele interioare. A fost o perioadă caracterizată prin schimbări majore şi constante, prin interacţiuni cu mii de oameni şi prin faptul că am descoperit câteva persoane care au avut bunăvoinţa să-mi îndrume paşii cu căldură sufletească şi competenţă.

 

Activitate profesională ca liber-profesionist

  1. negotiationtraininghome225Sunt liber-profesionist şi îmi câştig existenţa făcând ce-mi place: mi-am extins aria de consultanţă de la marketing la resurse umane şi dezvoltare personală şi profesională, şi aria de training de la învăţare eficientă la dezvoltare personală şi profesională în mai multe direcții. Ofer servicii faţă în faţă, în scris şi prin Skype.

  2. Am învăţat să fac vânzare prin studiu şi lucrând ca agent de asigurări şi în MLM-uri, prin telemarketing şi prezenţă la târguri, apoi vânzând servicii şi cărţi.

  3. Am apărut în presa scrisă, pe internet, la TV şi radio, ca invitat sau intervievat, pe subiecte profesionale (mai ales în ultimii 2 ani şi jumătate).

  4. Am lucrat ca voluntar (pe cont propriu şi în cadrul unor asociaţii) şi am oferit servicii pro-bono.

  5. Am devenit analist grafolog (am scris articole, ţinut prelegeri, oferit servicii, realizat un site, lucrat la un film).

 

Reuşitele pe care le-am avut în ceea ce priveşte activitatea mea ca liber profesionist, între 20-30 de ani, s-au bazat pe patru lucruri:

  1. Nu am devenit antreprenor, nici manager. M-am focusat în schimb pe ariile de competenţă în carieră: promovare, evaluare, consultanţă, vorbit în public (inclusiv traininguri şi workshopuri), branding personal, cercetare, scriitură, coaching.

  2. Nu am avut relaţii sentimentale de durată, iar cele pe care le-am avut au fost profunde şi accelerate ca urmare a abilităţilor de (auto)cunoaştere dezvoltate în timp. Faptul că nu mi-am întemeiat o familie m-a ajutat să mă focusez pe carieră. Cu toate acestea, datorită faptului că alţii au apelat cu succes la sfaturile şi părerile mele pe marginea relaţiilor, am ţinut acest seminar pe care îmi propun să-l repet.

  3. Deja îmi fondasem propria companie şi începusem activitatea de consultanţă, training şi coaching până la 20 de ani.

  4. Nu am urmărit cu orice preţ a câştiga bani: am căutat în primul rând să fiu de sprijin clienţilor mei şi mi-am permis să refuz clienţii şi proiectele care nu erau în linie cu valorile și principiile mele.

 

Ceea ce am realizat ca liber profesionist este un vârf al aisbergului şi reprezintă cu ce m-am ales după multe încercări nereuşite, experienţe ratate, vise spulberate şi amărăciunea de a accepta că societatea românească nu-şi va schimba tarele.

signs-416444_1280

Desigur, aş fi putut să fac mai mult, mai bine, mai repede. Am întârziat faţă de planurile mele, dar cu siguranţă sunt pe drumul pe care mi l-am propus. Încă simt că mai am ceva de făcut în România. Nu intenţionez să rămân aici prea mult timp, dar cât timp sunt, am de gând să mă mulţumesc cu ceea ce am şi să accept limitările situaţiei mele, împreună cu bucuriile care vin odată cu ea. În acelaşi timp, toate lucrurile şi mai ales persoanele care există acum în viaţa mea sunt rezultatul succeselor şi insucceselor pe care le-am avut până acum. Ceea ce nu am reuşit a stat la temelia a ceea ce am reuşit, pentru adesea succesele se construiesc pe învăţămintele obţinute din insuccese.

Nu sunt aici ca să trăiesc după aşteptările altora. Sunt aici ca să trăiesc după aşteptările mele, după cum am argumentat şi aici.

Iar pentru cei care aşteaptă cu înfrigurare venirea unei asemenea aniversări am o veste la care probabil nu v-aţi gândit: sunteţi pe Pământ încă de cu 9 luni înainte de a vă naşte, aşa că aniversarea rotundă a existenţei voastre deja a trecut. Relaxaţi-vă!

Natural-chemical-to-Reverse-Aging

Vă împărtăşesc, cu această ocazie, şi sesiunea de întrebări şi răspunsuri care a avut loc după prezentarea pe scurt a vieţii mele în video-ul împărtăşit pe 14 iunie.

 

Ştefan Alexandrescu,

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.