Cum ajungi unde-ţi propui – training de gestiunea obiectivelor

Cum formulezi ceea ce îţi doreşti?

Cum arată obiectivele tale?

Cât de mult realizezi din ce-ţi propui?

Cum te simţi faţă de ceea ce ai realizat?

Dacă ai simţit o oarecare nemulţumire sau nesiguranţă răspunzând la aceste întrebări, atunci acest training e pentru tine!

sigla MARE Artis Consulting & Training alb si negru

prezintă

trainingul de gestiunea obiectivelor

Cum ajungi unde-ţi propui”

 

 

De ce este pentru tine?

  • Primeşti instrumente pentru antrenarea abilităţilor de formulare, planificare, implementare şi urmărire a obiectivelor personale şi profesionale.

  • Urmăreşti un fir logic pentru rezolvarea problemelor şi concentrarea pe soluţie

  • Reuşeşti pe baza paşilor propuşi să realizezi ce ţi-ai propus mai repede decât folosind ceea ce deja ştii

  • Oricât de multe crezi că ştii despre gestiunea obiectivelor, la acest training este imposibil să nu descoperi ceva nou!

  • Pentru că la sfârşitul lui 2016, uitându-te asupra clipei de acum, realizezi că participarea la acest training a fost una din cele mai bune decizii de început de an!

  • Economiseşti timp şi bani

  • Dacă lucrezi în planificare sau strategie, atunci acest training ţi se potriveşte ca o mănuşă!

      target 2

De ce să NU vii

  • Nu veni ca să plângi despre problemele tale. La training aplicăm soluţii şi facem exerciţii.

  • Nu veni ca să colecţionezi teorie. Asta o poţi face şi citind articole sau cărţi. La training vii ca să exersezi şi să verifici cum se aplică ce înveţi în cazul tău.

  • Nu veni dacă eşti certat/ă cu disciplina. Vei avea nevoie să depui efort sistematic pentru realizarea obiectivelor tale.

  • Nu veni ca să îndeplineşti obiectivele altora. Vii pentru a lucra la obiectivele care te motivează pe TINE, nu pe mama, tata, partenerul sau copiii.

     

Stefan Alexandrescu foto decembrie 2014 croppedDe ce să faci acest training cu Ştefan Alexandrescu şi nu cu altcineva?

  • Coach cu experienţă din 2004

  • NLP practitioner din 2005

  • am dezvoltat şi perfecţionat instrumente de dezvoltare personală şi profesională pentru mine şi clienţii mei

  • am realizat obiective care multora li se păreau imposibile (am redus considerabil miopia scăpând de ochelari, am atins viteza de 10.000 de cuvinte pe minut, am mers pe cărbuni încinşi, am scăpat de alergii)

  • am scris o carte apreciată, despre succes şi ce înseamnă el

      

„Mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Ştefan, se poate observa foarte clar că are o experienţă practică bogată în domeniu. Rezultatele nu au apărut în câteva secunde, ci în timp, şi asta e important. Sunt unii care se aşteptă la rezultate peste noapte, dar asta nu a fost valabil în cazul meu. Mi se pare clar că dacă ai un obiectiv pe care vrei să îl atingi, atunci Ştefan te poate ajuta.”

Psih. Mirela Popa,

Iaşi

Trainingul durează 8 h 45 efectiv, împărţite în 6 module

Număr de locuri disponibile: 20.

Cât? 300 RON (inclusiv TVA)
Când? Următoarea dată va fi stabilită în curând

Unde? Locația va fi anunțată în curând

Informaţii şi înscrieri:

Ştefan Alexandrescu

0729 034 883

artis_consulting.training [at] yahoo [punct] com,

blog: https://discerne.wordpress.com

  

Structura trainingului:

8.45 – 9.00 sosirea trainerului şi a participanţilor

9-10.30 modulul I

10.30-10.40 pauză

10.40-12.10 modulul II

12.10-12.20 pauză

12.20-13.50 modulul III

13.50-14.45 pauza de prânz

14.45-16.15 modulul IV

16.15-16.25 pauză

16.25-17.55 modulul V

17.55-18.05 pauza

18.05-19.20 modulul VI

19.20 incheiere

 

  

Anunțuri

O părere la “Cum ajungi unde-ţi propui – training de gestiunea obiectivelor”

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

%d blogeri au apreciat asta: