Arhive categorie: inteligenta emotionala

Despărţiri, relaţii, libertate

images1

Mereu încercăm să găsim o soluţie pentru a supravieţui despărţirilor, fie de prieteni dragi, persoane iubite sau de cel/cea ce îl/o credeam destinat/ă nouă.

Înţelegem poate prea târziu, sau înţelegem în momentul în care suntem capabili să acceptăm asta, că nu suferim pentru că am fost părăsiţi sau pentru că am pierdut pe cineva, suferim pentru că nu ştim cum să manevrăm relaţia cu noi înşine.

O despărţire te obligă să te descoperi pe tine şi să dai alt sens vieţii tale, un sens diferit clădit mereu pe o speranţă nelimitată şi totuşi atât de greu palpabilă, te obligă să vezi relaţia cu tine însuţi sau să descoperi o nouă relaţie cu tine însuţi. Şi totuşi ce facem după o despărţire?

Uneori, avem obiceiul de a nu renunţa la speranţa că acel suflet se va întoarce, ne va suna, ne va chema. E mai simplu să sperăm, decât să acceptăm că am pierdut pe cineva. Dacă acel suflet sună, renaştem o dată cu speranţa noastră şi ne afundăm într-o continuă aşteptare, uneori uşoară, alteori dureroasă.

Din prima clipă a dimineţii ne imaginăm momente, ne imaginăm un telefon sunând, un sms, un ciocănit la uşă. Avem acel suflet pierdut atât de prezent în viaţa noastră încât noi părem fantomele. Nu conştientizăm că ajungem să purtăm acele persoane în noi pentru că doar aşa sentimentul că am fi pierdut ceva dispare. Ele sunt în sufletul nostru şi prezente la fiecare mişcare a noastră. Dar noi suntem prezenţi la propria noastră viaţă?

Recent, o prietenă bună de-a mea a plecat în Italia pentru a-şi finaliza ultimul semestru de studii şi mi-am dat seama că am suferit pentru că a plecat. M-am simţit părăsită, goală şi lipsită de sens. Plecarea ei a fost poate şi într-un moment al vieţii mele când am o nevoie disperată de oameni în jurul meu, tocmai pentru a mă face să mă regăsesc pe mine. Atunci am descoperit şi altă opţiune de a supravieţui unei despărţiri. Nebunesc sau nu, am ales să ascult acea parte din mine care îmi şoptea timidă: “Trezeşte-te! Ai o viaţă care aşteaptă să o trăieşti, să fii tu. Îndrăzneşte să fii tu însăţi, acceptă acel spaţiu şi timp al tău şi valorifică-l pentru tine!“.

Acea parte din mine, acea voce o aud zilnic. Uneori mai hotărâtă, alteori mai slabă, dar e mereu acolo şi nu renunţă la mine.

Ar trebui să mulţumim oamenilor care pleacă din viaţa noastră, chiar şi pentru un semestru la studii, pentru că ne oferă ocazia de a ne re-inventa, de a ne regăsi şi de a ne bucura de plăcerea de a ne aparţine nouă, de a ne scutura şi de a fi prezenţi şi însufleţiţi pentru noi.

Avem tot timpul libertatea de a fi noi, libertatea de a face alegeri şi de a ne asuma riscuri, de a renunţa la lucrurile obţinute prea uşor şi chiar la compromisuri, dar nu profităm de ea. Ne asumăm atât de rar riscul de a ne rătăci, de a ne îndepărta, de frică să nu îi pierdem pe cei din jur, şi nu de frica să nu ne pierdem pe noi.

Căutăm mereu să găsim distanţa potrivită pentru a ne proteja de posibilile despărţiri, pentru a nu ne prăbuşi, pentru a nu dispărea în gol în momentul în care rămânem singuri.

Sunt oameni care ne oferă acea libertate şi îi privim ca pe nişte monştrii insensibili, dar ei ne arată că pot păstra în acelaşi timp şi iubirea pentru noi, dar şi iubirea faţă de ei. Sunt acei oameni care ne învaţă ca putem să nu ne mai simţim rupţi în două, putem să avem linişte interioară şi nu un permanent conflict. Ei au găsit echilibrul, în timp ce noi suntem epuizaţi în căutarea unei ieşiri, care să nu ne facă rău nouă, dar nici celui drag.

Nu va exista niciodată o soluţie care să se aplice pe oricine, dar cred că suferim mai puţin după o despărţire dacă avem libertatea necesară într-o relaţie. Avem nevoie de spaţiu pentru noi, avem nevoie de acel spaţiu pentru a ne iubi pe noi şi pentru a ne dedica nouă timpul necesar. Avem nevoie de acel spaţiu pentru a ne retrage în liniştea lui la fiecare ceartă şi pentru a putea privi detaşat lucrurile, pentru a putea căuta o soluţie în noi şi o soluţie care să ne definească.

Apreciaţi şi mulţumiţi oamenilor care vă dau libertate într-o relaţie, pentru că acei oameni vă vor binele, vă vor prezenţi în viaţa lor şi definiţi în totalitate de ceea ce sunteţi, de ceea ce vă pasionează şi de ceea ce faceţi cu voi şi pentru voi în acel timp liber.

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 8 februarie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

biancaionelwebdeveloper

Anunțuri

Tu de ce fugi?

woman_running_away-600x250

Fiecare tinde să fugă de ceva. Unii fug de responsabilitate, alţii de singurătate, alţii de locuri aglomerate şi fum, iar cel mai adesea oamenii fug de sentimente.

Eu cred că fugim de ceva diferit în fiecare zi şi cred că această fugă e strâns legată de fricile noastre cele mai ascunse. Din păcate, acele frici le purtăm tot timpul în noi şi fără să conştientizăm, ele ne formează pista pe care alergăm. E o pistă care la fiecare metru parcus are a altă frică. Alergăm zile, ani, alergăm toată viaţa şi prea târziu conştientizăm că acea pistă e rotundă.

Sunt oameni care fug în momentul în care îţi deschizi sufletul în faţa lor. Cred că acei oameni sunt cei mai dificili de înţeles, mai ales când orice tu simţi devine o bombă care explodează pe o pistă minată şi îl aruncă pe acel om la kilometri distanţă de tine.

La început ai impresia că tu declaşenzi fiecare bombă, de fapt, toate bombele sunt coordonate de el. Ai spus un “îmi pasă de tine“, BUM!De fapt, tu eşti cel care zbori forţat din viaţa acelui om pentru că orice sentiment pozitiv şi orice ai putea simţi pentru el îi declanşează fricile cele mai ascunse, frici de care fuge şi nu are curajul să le accepte şi să le înfrunte.

Ce poţi face? Nu prea multe. Manualele de psihologie nu o să te ajute, pentru că în acest caz nu tu eşti problema, ci el, cel care fuge. Poţi încerca treptat să te apropii, să risti şi să speri că nu va declanşa bomba,  nu azi.
Ei sunt oamenii care au nevoie de cea mai mare afecţiune şi cu cât îşi neagă această nevoie, cu atât mai multe bombe pun pe pista lor. Uneori, ei sunt cei care se transformă într-o bombă. Explodează de fiecare dată când încearcă să îşi înfrunte o frică alături de omul neprotrivit. Fiecare pas în plus poate fi uneori echivalentul a 100 de kilometrii în minus în momentul în care acel om decalanşează bomba de îndepărtare, dar uneori sentimentele tale sunt atât de puternice încât rişti tot. Dacă asta simţi, fă-o, dar ai grijă să nu o faci pentru a fugi de propriile tale frici.
Asta facem toţi. Fricile noastre ţin oamenii care ne iubesc la distanţă. Îi alungăm, îi înderpărtăm, îi ignorăm. Totuşi, ei rămân acolo, până când ne vom decide să ne înfruntăm frica lângă ei. Dar dacă nu vom face asta niciodată?

Acum ceva timp, am primit un sfat: “Fă din cea mai mare frică a ta, cel mai mare atu!” şi vreau ca azi să-l împart cu voi şi să sper să vă fie folositor.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi aceste articole despre stress & inteligenţa emoţională 

Guest post de Bianca Roxana Ionel. Publicat iniţial aici. Copyright (C) Bianca Roxana Ionel, 23 februarie 2015. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi acest interviu cu ea şi blogul ei.

biancaionelwebdeveloper

Studiu de caz din experienţa în managementul conflictelor

Managementul conflictelor. Un termen drăguţ pe care am simţit nevoia să îl exemplific într-o manieră structurată după modelul: descrierea situaţiei, poziţii, relaţii, interese, acţiuni, comportament, feed-forward şi ce am învăţat. Sper ca acest model să îţi fie util şi ţie şi să îl foloseşti oricând ai nevoie de aşa ceva. Lectură plăcută!

Setup.

2007. Începea „nebunia goanei după pensii private”. În 4 luni, peste 200.000 de agenţi din toată ţara, recrutaţi de o duzină de companii de asigurări, aveau misiunea să convingă 4 milioane de români să aleagă o pensie privată obligatorie la una din companiile de pe piaţă. Eu m-am înregistrat în sistem ca broker de pensii private în cadrul companiei Salve. Sistemul era structurat pe formatul MLM (multi-level marketing). Superiorul meu era din Braşov, iar superiorul lui era chiar directorul general pe ţară al companiei. Eu păstram legătura prin telefon cu supervizorul meu, iar local cu şeful de prezentări regional şi cu asistenta lui.

Atunci când s-a dat startul, pe 17 septembrie 2007, nu erau suficiente formulare pentru toată lumea. Cei de la Iaşi le împărţeau cu prioritate oamenilor din echipele lor şi nu mai ajungeau pentru cei din echipele altora. Eu am făcut sesizare pe linie ierarhică, care a fost luată în considerare, iar cei de la Iaşi m-au reţinut de la început ca o persoană cu care au păstrat o relaţie tensionată.

Eu veneam aproape de fiecare dată la prezentările bisăptămânale care se făceau pentru noii agenţi, deoarece în fiecare săptămână se schimbau regulile de completare a formularelor, ceea ce stârnea foarte multă confuzie şi nemulţumire în rândul agenţilor, care se trezeau că anumite contracte se întorceau nevalidate şi trebuiau reîncheiate pentru a fi comisionate, primeau cu întârziere comisioanele, iar politica de remunerare a agenţilor varia de la o săptămâna la alta. Eu am sesizat aceste neregului din teritoriu la nivel naţional, argumentând că nu îmi pot asuma că coordonez o echipă de agenţi într-un mediu nesigur, în care lucrurile se schimbă foarte des.

Poziţiile

Poziţia mea oficială era de broker de pensii private, care avea acces la infrastructura companiei, cu scopul de a încheia contracte. Poziţia reprezentanţilor din teritoriu era de a coordona, instrui şi deservi agenţii. Toţi agenţii, nu doar agenţii recrutaţi de ei. Atitudinea lor a fost una părtinitoare. Cele două poziţii, cea de şef de structură şi cea de reprezentant în teritoriu se băteau cap în cap din cauza resurselor limitate. Nu îşi puteau permite să fie corecţi şi câştigaţi în acelaşi timp, şefi de echipe şi administratori. Organizaţia pur şi simplu nu avea pregătită infrastructura pentru a gestiona un număr atât demare de oameni.

Relaţia

Relaţia a fost una la nivelul exercitării rolului profesional pentru care fusesem încadraţi în respectiva organizaţie.

Interesele

Interesul meu era să am accesul la informaţie cât mai clară şi sigură cu putinţă, precum şi la formulare pentru a performa în vânzări contra timp. Interesul lor era să ofere formularele şi informaţia (limitate ca resurse efective) celor de pe urma cărora câştigau bani.

Ce s-a întâmplat

La un moment dat, coordonatorul zonal a spus că în săptămâna următoare nu poate să participe şi să ţină sesiunea de instruire pentru noii agenţi. Neavând pe cineva pregătit ca să îl înlocuiască, a afirmat că oricare dintre agenţii vechi, înregistraţi dinaintea startului, care au fost la prezentări, poate să ţină prezentarea, dacă vrea. Atunci m-am oferit eu. Oficial, pus în această situaţie, coordonatorul zonal a acceptat. Eu m-am dus la asistenta lui şi am notificat-o că săptămâna următoare ţin eu prezentarea pentru agenţii noi. Ea a lăsat în acea secndă tot ce făcea, inslusiv să se ocupe de coada de oameni care aştepta să primeascp formulare, şi s-a dus cu o privire criminală spre şeful ei, verificând informaţia primită de la mine. Cu o mină suprinsă, a recunoscut cu jumătate de gură.

A doua săptămână, nu ştiu prin ce mijloace, dar omul era acolo să îşi ţină prezentarea.

Ulterior, am avut un conflict cu serviciul administrativ de acte al companiei, care a refuzat să elibereze dovada formală a reţinerii la sursă a 10 % din impozitul pe venitul global.

Comportamentul ales: Forţare. Acesta este doar unul din comportamentele care poate fi adoptat pentru soluţionarea unui conflict, şi este unul care prezintă riscuri de ambele părţi. Nu este stilul meu preferat pentru rezolvarea conflictelor, dar l-am ales aici pentru că mi s-a părut potrivit.

Ce s-ar fi putut întâmpla pentru optimizare (feed-forward)

Problema cu care m-am confruntat nu a fost singulară. O serie de alte companii au avut nereguli asemănătoare, în mare parte datorită faptului că procedura de reglementare a sistemului nu fusese pusă la punct în cele mai mici detalii. Infrastructura informatică nu era pregătiră pentru gestiunea unui număr atât de mare de documente într-un timp atât de scurt. Ulterior, s-a recunoscut că acest demers s-ar fi cuventi realizat pe o perioadă mai lungă, mai târziu, după realizarea unei campanii de informare mai extensivă, şi cu un timp mai îndelungat înaintea perioadei de înscriere efectivă.

Faptul că nu mă aşteptam la asta nu ar fi putut fi prefăzut decât parţial, întrucât a fost prima şi, până în prezent, singura campanie de acest fel realizată în România, motiv din care au şi fost amânate nedeterminat acestea două, despre care s-a zvonit: reforma asigurărilor în sănătate, respectiv reforma asigurărilor de apartamente (în realitate o taxă), deci nimeni nu ştia că lucrurile vor fi aşa. Cu toate acestea, m-aş fi putut informa din timp şi aş fi putut accepta cu o toleranţă mai mare la incertitudine participarea în sistem şi înscrierea unui număr mai mare de agenţi într-o structură mai amplă.

Ce am învăţat din această experienţă

M-am bucurat să am parte de această experienţă, întrucât au fost o serie de lucruri importante pe care le-am învăţat. În primul rând, motivul principal, aceea de a-mi dezvolta abilităţile de consultanţă financiară pe multiple criterii, a fost îndeplinit, întrucât am avut ocazia să fac asta şi am făcut-o bine. În al doilea rând, lucrul într-un sistem de recompense pe măsura performanţei a fost unul pe gustul meu. În al treilea rând, am avut oportunitatea şi satisfacţia de a fi tratat corect, conform regulilor sistemului, şi să-mi fie recunoscute drepturile în urma solicitărilor şi sesizărilor făcute – cel puţin, până la un anumit punct. În al patrulea rând, am învăţat că deşi îmi place domeniul, nu aveam atunci gradul OK de toleranţă la incertitudine pentru a realiza cu adevărat performanţă în aria de vânzări pe servicii financiare.

Am mai învăţat că wishful thinking nu înlocuieşte tratarea reală a obiecţiilor ca pe nişte riscuri care pot rămâne în picioare. Şi că promovarea nu înlocuieşte vânzarea într-o companie centrată exclusiv pe vânzare.

Am mai învăţat că cei care fac cei mai mulţi bani în cadrul unor asemenea sisteme sunt cei care sunt dispuşi să încalce legea şi că eu nu pot fi unul dintre ei.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi aceste articole despre stress şi inteligenţă emoţională

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.