Arhive categorie: Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă

Poziţia observatorului în cinematograful original de autor. Analiză pe patru filme: Un etaj mai jos, Sicario, Bucureşti Non-Stop şi Moartea domnului Lăzărescu, un making of.

Astra-Film-Festival-2015

 

În ultima lună, am avut oportunitatea de a vedea patru filme inovatoare care ne invită să reconsiderăm modul în care privim cinematograful. Toate patru sunt (sau au fost) pe ecrane în toamna aceasta, iar trei sunt româneşti. Iniţial, doream să le realizez cronicile separat, dar mi-am dat seama că este oportună o analiză asupra modului în care ne raportăm la cinema.

Cu riscurile de rigoare, ţin să vă avertizez că voi dezvălui unele elemente („spoilers ahead”) din ce se întâmplă la sfârşitul acestora, aşa că vă recomand să le vedeţi şi apoi să reveniţi la acest articol. De aceea, nu am să insist foarte mult pe particularităţile fiecăruia dintre filme, ci propun mai degrabă un eseu asupra limbajului cinematografic şi asupra sensurilor pe care le înţelegem din filme.

Cele patru producţii sunt:

Sicario (2015) Producţie SUA Regia: Denis Villeneuve Scenariul: Taylor Sheridan Produs de: Basil Iwanyk, Thad & Trent Luckinbill, Edward McDonnell, Molly Smith

Punctajul meu: 10/10

Un etaj mai jos (2015) Coproducţie România-Suedia-Franţa-Elveţia. Regia: Radu Muntean Scenariul: Radu Muntean, Razvan Rădulescu, Alexandru Baciu Produs de Dragoş Vîlcu

Punctajul meu: 7/10

Bucureşti Non-Stop (2015) producţie România Regia şi scenariul: Dan Chişu Produs de Dan Chişu

Punctajul meu: 5/10

Moartea domnului Lăzărescu, un making of (2009) producţie România Regia: Andreea Păduraru Produs de Mandragora – VĂZUT ÎN CADRUL FESTIVALULUI ASTRA SIBIU 2015

Punctajul meu: 7/10

Majoritatea spectatorilor consumatori de film sunt obişnuiţi cu naraţiunea clasică şi tipic americană, a sensurilor destul de explicite şi a răsturnărilor de situaţii destul de tenebroase, cu mult zgomot şi efecte tehnice (mai ales muzică, montaj, sunet) alerte. Într-o mai mică măsură, există un public şi pentru asta: unii obişnuiţi şi cu filmele de artă, mai ales europene, care au mesaje mai ascunse, pun pe gânduri şi invită la descoperirea profunzimii autorului de film.

In ceea ce ma privește, în ultimii ani m-am obișnuit să văd filme care sfidează cu inovaţie şi succes modalităţile convenţionale prin care suntem obişnuiţi să receptăm filmele.

Joi 24 septembrie, a avut loc la Cinemateca Union – sala „Paul Constantin” din Bucureşti o întâlnire cu unii din membrii echipei de realizare a filmului de ficţiune Un etaj mai jos. Radu Muntean (regizor şi scenarist), Alexandru Baciu (scenarist) şi Oana Kelemen (producător delegat) au fost prezenţi în calitate de autori principali. După proiecţia filmului, Radu Muntean a fost nevoit să mai explice încă o dată filmul multora din cei prezenţi în sală, care au început să dezvolte tot felul de teorii fanteziste despre ceea ce (nu) s-a întâmplat pe ecran.

Joi, 8 octombrie, a avut loc o discuţie despre cinema în cadrul festivalului ASTRA de la Sibiu, cu ocazia proiecţiei documentarului Moartea domnului Lăzărescu, un making of. Invitaţi: Andreea Păduraru, Cristi Puiu, Oana Giurgiu. Cristi Puiu a dezvăluit despre provocările inerente ale muncii de regizor şi cum anume se poate învăţa regie de film.

Cu această ocazie, cred că este momentul să fac nişte precizări importante. În înţelegerea acţiunii unui film trebuie să luăm în considerare ceea ce apare pe ecran: ce se vede. Pentru a dezvolta o teorie despre o semnificaţie, este nevoie ca aceasta să se bazeze pe ceea ce se vede pe ecran: ceva care a apărut, la un moment dat, măcar în cadru, fie explicit, fie sub forma unui simbol (şi aici mă refer la simbolurile clasice, consacrate, a căror semnificaţie poate fi consultată în dicţionarele de simboluri). Mai mult, pentru a formula o părere despre intenţia unui autor, este nevoie să se coreleze mai multe asemenea elemente, din cadrul aceluiaşi film, sau din cadrul filmografiei sale (cum este cazul, de exemplu, la mari autori ca Tarkovski, Haneke sau Spielberg). Un film nu poate fi analizat ca exprimând opusul a ceea ce a intenţionat autorul său, decat in cazul in care chiar a iesit opusul 🙂 😛

Unii autori nu-și discută filmele, lăsând jurnaliştii, criticii şi fanii să speculeze pe marginea finalurilor deschise, a vinovăţiei unor personaje, a ideilor transmise (de exemplu The Usual Suspects, Solaris, Caché). Alţii, ca Radu Muntean, doresc să exprime clar, în ciuda voitei ambiguităţi artistice, care au fost ideile transmise în film.

Sensurile unui film, ca operă de artă, trebuie înţelese ca fiind în primul rând rezultatul intenţiei autorilor săi şi abia în al doilea rând, merită să fie dezvoltate de către receptorii operelor lor. Adesea, unele opere reuşesc să transceadă intenţiile conştiente ale autorilor lor şi să fie chiar mai mult decât aceştia şi-au propus (Greed, de Erich von Stroheim sau Contact, de Robert Zemeckis).

În filmul românesc Un etaj mai jos, îl avem pe Pătraşcu în poziţia observatorului, sau a martorului. El aude zgomote care ar putea să îl incrimineze pe vecinul său, dar alege să nu dea aceste detalii poliţiei. Misterul motivaţiei sale nu este explicat pe ecran. Spre deosebire de viaţa reală, în care întotdeauna există ceva ce nu ştim, în film putem întotdeauna judeca personajele pe baza informaţiilor finite care sunt în materialul filmat. Spectatorul este invitat să perceapă lucrurile prin ochii lui Pătraşcu, fără ca el să explice resorturile sale interioare. De fapt, nesiguranţa sa pe semnificaţia a ceea ce a auzit creşte, până izbucneşte într-o furie violentă şi neaşteptată de către celelalte personaje. Aşadar, orice conflict se petrece, el este relevat doar în subconştientul său. Unii s-au grăbit să îl incrimineze pe Pătraşcu, aşteptându-se probabil la o întorsătură sinistră tipică filmelor cu ucigaşi bolnavi psihic. Nu este cazul.

Poziţia observatorului în jurul căruia se petrece acţiunea este una ascunsă chiar şi faţă de sine, nu doar faţă de spectatori. Ca spectatori ai prestaţiei lui Teodor Corban în rolul lui Pătraşcu, avem un proces în ramă: spectatorul trebuie să-şi dea seama de ceea ce Pătraşcu nu-şi dă seama, dar pentru asta e nevoie de puţină psihologie a personalităţii, de o observaţie fină a naturii umane. Pătraşcu nu vrea să incrimineze din comoditate, din inerţie, sau din nesiguranţă? Spectatorul nu reuşeşte să se pronunţe asupra semnificaţiei a ceea ce se petrece pe ecran din comoditatea lipsei de atenţie, din inerţia culturii americanizate, sau de nesiguranţa pe înţelegerea limbajului cinematografic? Însă aici apare ironia actului artistic, căci Radu Muntean nu a intenţionat un film care să confuzeze publicul, ci să-l pună pe gânduri. Iată însă că necunoaşterea gramaticii cinematografice şi a psihologiei personajelor poate face spectatorul să se îndoiască de ceea ce a văzut şi a auzit pe ecran. Un etaj mai jos nu are mesaje foarte profunde sau subliminale, dar are o construcţie meticuloasă şi o dozare a ritmului şi a tensiunii care funcţionează într-un stil „anti-thriller” care ne aduce aminte de Poliţist, adjectiv. E un film despre conştiinţă şi despre responsabilitatea observatorului. Răsturnarea de situaţie vine în momentul în care spectatorul conştientizează că s-ar putea ca suspectul de crimă să aibă mai multă conştiinţă decât observatorul. Acest exerciţiu de gândire ar putea fi dus la un alt nivel atunci când ne gândim cum observator devine cineastul care surprinde realitatea (mai ales în documentar, dar nu numai), iar cei implicaţi în realitatea surprinsă au o conştiinţă mai puternică decât cineastul care nu intervine într-un pericol de dragul filmării. Nu este însă o direcţie sugerată de film.

Kate Macer, personajul jucat de Emily Blunt în Sicario nu beneficiază de prea multe informaţii la început. Verificând principiul „arată, nu spune”, Denis Villeneuve nu arată spectatorului mai mult decât ştie Kate Macer. Sicario arată ca un thriller, sau ca un film de suspans în care însă scenele cele mai importante şi cele mai promiţătoare nu sunt foarte spectaculoase, nici foarte tensionate. Efectele tehnice (muzică, montaj, sunet, imagine, scenografie) însoţesc spre exemplu scenele din Mexic, dar momentele cele mai tensionate sunt filmate în cel mai anti-climatic stil cu putinţă. Deci accentul este pus pe esență, nu pe formă. 

Denis Villeneuve, care a demonstrat anterior (Incendies, Prisoners) abilitatea de a crea filme cu semnificaţii pe paliere diferite, provoacă limbajul cinematografic convenţional. În plus, spre deosebire de filmul cu care merită (și invită la) cea mai apropiată comparaţie (Traffic al lui Soderbergh), pune punctul pe i când e vorba de cine deţine responsabilitatea pentru implicarea în traficul de droguri: este vorba despre CIA, pentru care această arie e o veritabilă afacere ce trebuie ţinută sub control.

Atunci când Kate Macer cere informaţii sau ameninţă că pleacă, ea vorbeşte indirect pentru spectator: e nevoie de un mobil pentru a urmări filmul în continuare, altfel se plictiseşte şi pleacă. Această abilitate de a menţine interesul strict al spectatorului, de a-l purta pe piste greşite (deşi îi dă elemente de avertizare) şi de a-i oferi informaţia minimă reprezintă un veritabil stil de a ajunge la esenţă: nu contează atât de mult ce se întâmplă pe ecran, cât contează semnificaţia. Iar autorul ne sugerează semnificaţia prin limbajul cinematografic folosit. În cele din urmă, spectatorului îi este clar care este adevărul. 

Benicio Del Toro joacă rolul unui agent special a cărui apartenenţă de structurile federale americane este neclară. Personajul său de fapt controlează totul, deoarece cunoaşte cu precizie psihologia celorlalţi, ceea ce îi face previzibili pentru el. Cine ştie încotro se îndreaptă lucrurile poate să-şi aleagă oamenii ca pe nişte unelte, aşa cum regizorul care ştie încotro se îndreaptă sensul filmului său poate să-şi aleagă personajele ca pe nişte unelte. Observatorul este în acest caz manipulat, pentru că a aflat adevărul din interior în cadrul unui scenariu în care motivaţiile şi vigilenţa i-au fost înşelate. Kate Macer nu poate folosi adevărul obţinut pentru că este ţinută în frâu de resorturile sale interioare morale. Spre deosebire, Pătraşcu din Un etaj mai jos nu poate folosi adevărul obţinut pentru că este ţinut în frâu de resorturile sale imorale.

Sicario este o poveste convenţională spusă într-un mod mai degrabă neconvenţional prin raport la cinematografia din care face parte. Un etaj mai jos este o poveste neconvenţională spusă într-un stil mai degrabă convenţional prin raport la cinematografia din care face parte. În ambele cazuri, observatorul judecă realitatea pe care o vede. Lui Kate Macer îi pasă prea mult, lui Pătraşcu îi pasă prea puţin. În ambele cazuri, naraţiunea şi punctul de vedere se centrează pe personajul principal, dar acesta nu este cel ce realizează acţiunea principală. El nu are un rol proactiv, ci un rol reactiv. Rolul amândurora este de observatori, de instanţă morală de reacţie, aşa cum este invitat să fie şi spectatorul. Prin ceea ce se întâmplă în final, spectatorul înţelege de ce răul câştigă în fiecare dintre cazuri: pentru că există un mecanism funcţional care îl susţine.

Bucureşti Non-Stop este încă o tentativă românească în hyperlink cinema. Filmele cele mai cunoscute şi mai bune ale acestui stil sunt cele ale lui Robert Altman şi Crash (2005). În România, au mai existat câteva încercări (în mare parte eşuate) de a realiza hyperlink cinema (de exemplu mediocrul Întâlniri încrucişate). 4 poveşti se altoiesc pe un spaţiu şi un personaj comun: protagoniştii poveştilor locuiesc în acelaşi bloc şi îl cunosc pe vânzătorul de la non-stopul din faţa blocului. Achim, ca un observator al acestui întreg spectacol uman, dobândeşte încetul cu încetul o perspectivă mai largă asupra a ce se întâmplă şi încearcă să se implice, să se facă util, în viaţa personajelor cu care interacţionează. Din cele 4 poveşti, 2 se termină cu finalul scontat de protagonişti, iar 2 nu. Pe undeva, există un echilibru.

Rolul observatorului în Bucureşti Non-Stop este inedit prin faptul că este central doar ca liant al poveştilor încrucişate, care se completează prin economia şi iconomia dramatică a intersecţiilor lor. Achim ar fi un personaj secundar în fiecare din cele 4 poveşti, dar este cel care le uneşte şi le dă sens. Bine construit şi bine filmat, filmul creează personaje colorate şi multivalente. Din păcate, toate personajele sunt destul de antipatice şi nu prea inteligente (deci filmul e realist), astfel încât spectatorului nu prea ajunge să-i pese de ceea ce se întâmplă în final. Amestecul de comedie şi dramă nu este suficient de bine dozat încât să ofere un payoff semnificativ într-o direcţie sau alta. Filmul nu este prea amuzant şi nici prea profund. E nici prea-prea, nici foarte-foarte. E căldicel, drăguţ, pe alocuri simpatic.

Ca de obicei, Dan Chişu excelează în creativitate şi spune poveşti neconvenţionale în moduri neconvenţionale, chiar dacă avem un stil comercial de a spune nişte poveşti comerciale, spre deosebire de Denis Villeneuve care spune o poveste necomercială într-un stil comercial, şi de Radu Muntean care spune o poveste comercială într-un stil necomercial.

Atât Un etaj mai jos, cât şi Bucureşti Non-Stop pornesc de la un univers destul de familiar spectatorului: mediul social de la bloc. Un spaţiu care aduce împreună oameni cu perspective diferite, care de fapt nu comunică unii cu ceilalţi, deşi interacţionează în cele mai neaşteptate moduri. Cele două filme demonstrează potenţialul imens încă neexplorat care poate deriva din premisele unui asemenea set-up. Totodată, ne propun nişte protagonişti opuşi. Pătraşcu este un observator neinteresat care preferă să-şi vadă de treabă, iar Achim este un observator care îi trage de limbă pe interlocutori, se implică în viaţa lor, vorbeşte în numele lor, uneori chiar mai mult decât trebuie. Amândouă filmele vorbesc despre o anumită ironie socială: libertatea crimei este asigurată prin somnul conştiinţei în Un etaj mai jos, iar singurătatea dezolantă a bătrâneţii meritate este contrapusă dezinvolturii tinereţii procreatoare în Bucureşti Non-Stop. În plus, în Bucureşti Non-Stop, mai apare o ironie, nu ştiu dacă intenţionată: Teodor, al cărui nume înseamnă „darul lui Dumnezeu”, este autorul moral al avortului pe care iubita sa, Dora, îl face – prin aceasta, el îşi contrazice identitatea şi este, aparent, în căutarea redobândirii conştiinţei. Doar aparent, căci atunci când Achim se oferă să-l ajute doar cu condiţia să o ia pe Dora de nevastă, Teodor pare a da înapoi. Avem aici poate cel mai pregnant şi reuşit contrast al filmului: crima neiertată în căsnicia bătrânilor vs. crima iertată în concubinajul tinerilor.

Personajul Achim joacă în Bucureşti Non-Stop atât rolul de observator, cât şi cel de controlor: el este în stare să citească gândurile ascunse ale interlocutorului şi să descoasă pe fiecare, mai ales când este pe cale să fie tras pe sfoară. Lipsa lui de încredere principială în oameni este dată de lipsa de încredere conştientă în propriile sale capacităţi.

În Moartea domnului Lăzărescu, un making of, observatorul este însăşi regizorul, al cărui ochi atent peste tot surprinde peste 100 de ore de material brut. Andreea Păduraru a povestit la Q&A – Astra Sibiu – modul în care i-a luat 4 ani (2005-2009) ca să capete o detaşare suficient de mare faţă de materialul brut pentru a dezvolta criterii de selecţie pentru montajul final. Rezultatul este un document extrem de important prin care tinerii regizori pot învăţa direct din experienţa unuia din regizorii care a terraformat cinematografia românească prin două filme revoluţionare: Marfa şi banii (2001) şi Moartea domnului Lăzărescu (2005).

Comentând asupra acestei poziţii a observatorului Andreea Păduraru, Cristi Puiu insistă că atenţia sa la detalii şi insistenţele sale artistice nu sunt mofturi, ci pur şi simplu reguli elementare de bun-simţ în realizarea unui film. Acestea sunt în corespondenţă cu principiile pe care el le-a explicat spectatorilor: operatorul trebuie să fie atent la omul din faţa lui care livrează un spectacol, nu la cadrele din mintea lui sau la ce se nimereşte să treacă prin faţa ochilor. Tinerii ce doresc să înveţe film pot face asta urmărind interviuri cu regizorii, văzându-le filmele şi filmând, montând cu propriile mijloace.

Dar marele merit al filmului Moartea domnului Lăzărescu, un making of, este că observatorul este un om străin de perspectiva regizorului, care filmează efectele aplicării strategiei din mintea lui Cristi Puiu. Filmul nu oferă o experienţă „cum e să fii în mintea lui Cristi Puiu”, ci „cum e să lucrezi pe platou cu Cristi Puiu”, şi prin aceasta, o excelentă fereastră spre excelenţa sa regizorală, chiar în sensul de modelare NLP.  Acest observator selectează porţiuni relevante şi consistente din ceea ce înseamnă o bună regie, iar cei ce doresc să folosească matrerialul pntru a învăţa, au de unde, din plin.

Cristi Puiu i-a lăsat mână liberă Andreei să aleagă, ca observator, ce să aleagă pentru materialul său final. Astfel, observatorul final, regizorul, cel care are „poziţia lui Dumnezeu” în proiectul Moartea domnului Lăzărescu, devine un actor, iar viaţa se structurează într-o experienţă ce capătă un nou sens prin montaj.

Andreea din Moartea domnului Lăzărescu, un making of este, ca şi Achim din Bucureşti Non-Stop, un observator implicat, dar ferit de ochiul scrutător al camerei de filmat. Regizorul devine un actor în propriul film prin reacţiile surprinse prin interacţiunea membrilor echipei de filmare cu camera ei. Documentarul observaţional astfel devine poate uneori cea mai subiectivă formă de exprimare a viziunii regizorului (lucru care se vede exprimat exagerat în unele proiecte de amatori – precum Căluşarii din Bârla). Andreea este un membru activ al echipei de filmare – mai face şi alte lucruri în afară de acest making of. La fel şi Achim, care face şi alte lucruri în afară de ceea ce se aşteaptă de la el (din partea celorlalte personaje din film). Andreea se mai aseamănă cu Kate din Sicario, deoarece ea nu a dezvoltat încă nişte criterii la momentul în care înregistrează propria experienţă despre ce se întâmplă. Sensul celor observate se constituie în final, după criterii care rămân să intrige spectatorul de film. De fapt, toate sensurile sunt finale: ele pot fi confirmate sau afirmate decisiv numai după ce opera a fost încheiată, ceea ce face filmele judecabile: fiind publice, ele reprezintă viziunea finală a realizatorilor lor: nu mai există nimic de adăugat sau de tăiat.

Andreea se mai aseamănă cu Pătraşcu. Ea nu este sigură pe semnificaţia a ceea ce a observat. Cât de relevante vor fi în final aceste detalii? De altfel, aceasta este şi una din concluziile altui film aflat în competiţie la ASTRA Sibiu 2015: Pekka: Inside the Mind of a School Shooter. Uneori, nu putem să dăm sens detaliilor premergătoare unei acţiuni decât după ce aceasta şi-a desăvârşit efectele. Actul final al observării este direcţionat către sensul său. De aceea, Moartea domnului Lăzărescu, un making of este mai mult decât un film remarcabil: este o invitaţie la a ne gândi la finalitatea acţiunilor noastre, care din poziţia unui observator exterior ar putea să nu aibă sens – sau ar putea să nu aibă sensul pe care noii îl gândim. Pariul de a dezvolta criterii pentru selecţia materialului în timpul montajului şi nu în timpul filmării este unul riscant şi câştigat, dar formidabil din punctul de vedere al înregistrării unei experienţe cu valoare didactică şi pedagogică, fără să aibă nimic directiv la adresa spectatorului. Selecţii din filmul de 93 de minute al Andreei se pot vedea aici:

Întregul film poate fi văzut mai jos.

Revin acum la Sicario şi insist asupra comparaţiei cu Bucureşti Non-Stop. Avem o capodoperă remarcabilă a cinematografului contemporan internaţional, cu şanse mari la Oscaruri şi un film independent experimental, mediocru, care ne propun modele inspirate de catre observatori. Poate cu atât mai mult comparaţia noastră ar trebui să ne ofere prilejuri de reflecţie. În Sicario, personajul Alejandro jucat de Benicio Del Toro este cel care are controlul, iar Kate Macer este cea care este observatorul. În Bucureşti Non-Stop, Achim este atât observator cât şi controlor. Asta face ca al doilea film să fie mai previzibil şi mai neinteresant. Atunci când funcţia de control se află în afara observatorului, potenţialul de conflict latent este cu atât mai pregnant. Apoi, realitatea pe care o observăm în fiecare din filme, deşi este la intersecţia mai multor motivaţii şi poveşti secundare, poartă cu sine o gravitate diferită. Miza este mare în Sicario, iar construcţia personajelor mai amplă. Cu cât avem mai multe personaje, cu atât avem mai puţin spaţiu pentru conturarea lor. În Bucureşti Non-Stop avem 10 personaje şi mize mici. Dan Chişu a încercat să facă prea mult cu prea puţin. Se vede că este vorba despre 4 scurt-metraje care au fost cârpite la un loc.

În Sicario, poziţia observatorului invită la o discuţie despre moralitatea implicării sale. În Bucureşti Non-Stop, moralitatea poziţiei observatorului este stabilită pur şi simplu prin rezultatele acţiunilor sale, deci conflictele interioare ale personajelor sunt rezolvate într-un fel sau altul, iar spectatorul nu este cu adevărat invitat să preia în cugetul său vreounul dintre acestea. Implicarea atenţiei şi a judecăţii spectatorului este maximă în Sicario, datorită penuriei de informaţii relevante, pe când atenţia spectatorului Bucureşti Non-Stop este suprasaturată de informaţii irelevante. Povestea cu „pârliţii” care caută să însceneze accidente ar fi putut la fel de bine să lipsească din cocktail-ul final, iar fiecare din celelalte poveşti să aibă cu 10-15 minute mai mult pe ecran, pentru a lăsa spaţiu dramaturgic de desfăşurare şi semnificaţie.

În orice caz, rolul observatorului în fiecare din cele patru filme analizate este unul original, remarcabil, bine construit şi meritoriu. Prin diferenţele, similarităţile şi intenţiile acestor trei filme originale, putem înţelege cum limbajul cinematografic poate da sau lua din valoarea unei poveşti.

Discuţia cu Radu Muntean pe marginea Un etaj mai jos mi-a oferit o confirmare tristă asupra imaturităţii unei părţi a publicului românesc de film de artă şi mi-a dovedit că există necesitatea să existe o educaţie activă a modului în care publicul înţelege limbajul cinematografic. Halucinaţiile semantice ale multora dintre spectatori, fără temelie în ceea ce se vede pe ecran şi în ciuda explicaţiilor clare ale unui autor dispus să vorbească despre intenţii constituie un adevărat handicap cultural. Rezultatul pe termen lung nu poate duce decât la autori izolaţi în turnuri de fildeş şi spectatori autişti, în timp ce rolul criticilor se reduce la majorete cu pampoane de hârtie, responsabili parțial pentru starea de calitate în general proastă a cinematografiei românești. Ah, dar despre virtuţile nebănuite şi uneori inexistente ale filmului românesc vom mai vorbi altă dată, când vom avea mai mult material și eu mai mult timp.

Programul festivalului ASTRA, pe zile, se poate consulta aici. Mulţumesc organizatorilor pentru accesul cu legitimaţie de presă la toate secţiunile festivalului.

Am reuşit ieri, joi 8 octombrie 2015, în Sibiu, să mă deplasez în doar 5 minute între locaţiile guest office de la Thalia şi Astra Film Cinema, unde s-a proiectat Moartea domnului Lăzărescu, un making of . Bicicletele I’Velo pot fi închiriate cu ziua sau cu ora de la centrele din Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Oradea, Constanţa, Alba Iulia, Braşov. Detalii pe site.

PS: Dacă te interesează şi pe tine să studiezi excelenţa pe baza observaţiei maeştrilor, atunci îţi recomand cartea mea, Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă.

Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta I

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Anunțuri

Lipsa de modele şi valori

Motto:

„Dacă vrei să ştii ce e iubirea necondiţionată, bagă-ţi soţia/soţul şi câinele în portbagajul unei maşini, încuie-i acolo şi condu cu ei două ore pe un drum de ţară. Apoi, deschide protbagajul şi vezi cine se bucură că te vede.”

 

Aşa cum e mai bine

Prea des, căutăm cu obstinaţie ca ceilalţi să facă lucrurile aşa cum vrem, conform cu aşteptările noastre. Comportamentul altora este supus exigenţelor noastre, de pe un podium pe care ne plasăm ca să scrutăm în zare cu speranţa de a întrezări pe cineva care ne dă cea mai mică speranţă că s-ar conforma aşteptărilor noastre – asta în cazul fericit în care nu căutăm să-i schimbăm pe ceilalţi după gândirea noastră, că parcă aşa e mai bine.

Vrem să învăţăm de la modele valori şi ne plângem de lipsa de modele şi de lipsa de valori. „Încotro se duce această lume?”, îşi zic unii şi deplâng situaţia actuală, de aici, comparând-o cu modul în care este în altă parte sau „pe vremuri”. De fapt, fiecare are un model despre cum ar trebui să se comporte ceilalţi – cu atât mai mult cu cât nu am avut parte de modele cu care să ne mândrim, cu atât mai mult tindem să îi aducem pe alţii la modelele minţii noastre.

Ne dorim ca cei pe care îi iubim să fie mai aproape de cum am vrea noi – parcă ar fi mai buni dacă ar face aşa cum zicem noi, şi toată lumea ar fi mai fericită! În schimb, suferim pentru că alţii nu ne înţeleg aşa cum suntem şi vor să ne schimbe, ca să fim mai „aşa cum vor ei”, sau „cum se cuvine”. Suferim de asemenea pentru că nu reuşim să fim aşa cum îşi doreşte mama, tata, iubitul/a, şeful şi alţii. Câtă dramă! Câtă tragedie! Câtă suferinţă! Material pentru telenovele, ce mai!

Încercăm să găsim explicaţii (sau scuze) în loc să înţelegem în profunzime modul în care gândesc şi se comportă ceilalţi – desigur, altfel decât cum am dori fiecare din noi.

 

Caruselul cu etichete

Bunăoară, mai ales femeile încearcă să înţeleagă traumele, suferinţele cumplite, lipsa de educaţie şi mediul viciat care „sigur sunt responsabile” pentru comportamentele nedorite ale bărbaţilor pe care îi iubesc. Ele trec prin suferinţe cumplite încercând să „empatizeze” cu cauzele imaginare pentru care bărbaţii cu care sunt sau se comportă ca nişte: „porci, măgari, nesimţiţi, bădărani, mârlani, jigodii, fricoşi, laşi, slabi, trântori, pierde-vară, superficiali,  iresponsabili, imaturi, handicapaţi afectiv, reci, zgârciţi, materialişti, plictisitori, falşi, infideli, afemeiaţi, obsedaţi sexual, uşor de manipulat, beţivi, egoişti, orgolioşi, misogini, nenorociţi, idioţi, tâmpiţi, proşti ”.

La rândul lor, bărbaţii încearcă să găsească loc în mintea lor pentru a-şi explica cum au ajuns „aproape toate femeile”: „intolerante, greu de mulţumit,  profitoare, materialiste („pe interes”), curve, zdrenţe, îngâmfate, atrase de băieţii răi (sau de cei ce le resping), superficiale, prea schimbătoare, menite să fie iubite şi nu înţelese, cu capul în nori, proaste, nebune, periculoase, geloase, răzbunătoare, viclene,  parşive, paraziţi, scorpii,  mincinoase, bârfitoare”.

Diferenţele dintre sexe sunt atât de mari încât preferăm parcă să le explicăm prin bancuri decât prin cercetări sau educaţie. Diferenţele dintre părinţi şi copii sunt atât de mari încât preferăm să vorbim cu cei din alte generaţii despre vremea de afară sau alte vremuri, despre politică, despre servici, sănătate şi orice altceva în afară de ce se întâmplă în vieţile noatre interioare aici şi acum.

 

The common sense is not, indeed, so common

Desigur, ceilalţi ar trebui să ştie intuitiv că trebuie să se comporte „mai ca oamenii”, „în rând cu lumea”, iar bunul lor simţ ar trebui să-i orienteze spre a se simţi „cu musca pe căciulă” în speranţa că „se vor simţi” ca să fie „aşa cum trebuie”, adică aşa cum ni-i imaginăm noi, ca nişte oameni de valoare.

În cele din urmă, alegem să ne petrecem timpul cu oameni de la care aşteptăm să se schimbe doar pentru că stau pe lângă noi, că îi vom „aduce la liman”, îi vom „aduce pe calea cea bună” sau că îi vom inspira să-şi „transforme viaţa”, astfel încât noi „vom avea dreptate” iar ei se vor fi înşelat, iar ulterior vom putea spune cu satisfacţie şi durere un mare „ţi-am spus eu!”.

Lumea în viziunea românului ar fi mai bună dacă el ar fi şef, judecător, ministru, deputat, senator, preşedinte, adică ar avea o funcţie care să-i creeze iluzia că poate să schimbe ceea ce el oricum nu este în stare să facă pe cont propriu, adică să-i schimbe pe alţii. Alţii „care se cred deştepţi” nu sunt niciodată buni de şefi şi nu vedem bine ambiţiile altcuiva pentru a avansa pe treptele sociale – asta ar putea fi un pericol, pentru că ar risca să clatine dreapta şi liniştita noastră experienţă.

Te regăseşti în cele descrise mai sus? Crezi că aşa este? Te-ai gândit deja la nişte persoane cărora să le trimiţi acest articol ca să le arăţi „ce bine le spune” unora care „ar trebui să bage la cap” ceea ce „tot le spui”? Ei bine, dacă eşti astfel înclinat(ă), atunci te invit să citeşti în continuare pentru a descoperi cum să-ţi faci ţie şi celorlalţi viaţa mai frumoasă.

 

VA URMA

 

Ştefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală şi profesională

autorul cărţii „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă

Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta I

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Articolele de la care a pornit „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă” de Ştefan Alexandrescu

Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta I

Cartea dezvoltă următoarele articole scrise de Ştefan Alexandrescu:

Titlurile articolelor scrise de mine iniţial publicate pe internet care au fost rescrise şi/sau dezvoltate parţial sau total în această carte. Marea majoritate a lor au fost retrase din spaţiul public în noiembrie 2014 şi de acum înainte se vor găsi doar în conţinutul acestei cărţi. În paranteze, data publicării. În curând, va urma o nouă ştergere a unor articole implicate în acest proiect editorial şi altele viitoare.

  1. Modelarea, o cale spre excelenţă (versiunea iniţială, DaMaiDeparte, 31 decembrie 2007; versiunea ulterioară, Discerne, 29 aprilie 2014) Acesta este articolul de la care am dezvoltat această carte ulterior în 2011, 2013 şi 2014.

  2. Modelarea (modeling), esenţa programării neuro-lingvistice (NLP), Discerne (15 aprilie 2014)

  3. Mergem pe cărbuni sau învăţăm din mers?, Discerne (10 mai 2014)

  4. Care este factorul-cheie pentru succes?, Discerne (12 mai 2014)

  5. Modelarea în programarea neuro-lingvistică: a învăţa DE LA cineva, nu a învăţa PE cineva, Discerne (20 mai 2014)

  6. Cum mi-a schimbat viaţa Andy Szekely, Discerne (28 mai 2014)

  7. Cum structurezi un model NLP, Discerne (11 iunie 2014)

  8. Modelarea din NLP, cel mai potrivit dintre stilurile de învăţare, Discerne, (17 iunie 2014)

  9. Metaprogramul epistemologic şi legătura sa cu modelarea, Discerne (23 iunie 2014)

  10. Structurarea învăţării prin modelarea NLP a abilităţilor, Discerne (3 iulie 2014)

  11. Strategii NLP de a învăţa cu succes: modelarea, Discerne (8 iulie 2014)

  12. Psihologie vs. NLP in Romania, Discerne (24 aprilie 2013)

  13. Standardele ştiinţifice şi profesionale ale programării neuro-lingvistice, Discerne (4 iunie 2013)

  14. Vrei dezvoltare? Iesi din zona de confort! (versiunea iniţială, DaMaiDeparte 18 iulie 2007; versiunea actuală , Economia Online, 30 septembrie 2014)

  15. Ce este şi cum funcţionează coachingul, Jurnalul Bucureştiului; Discerne (8 iulie 2014; 7 august 2014)

  16. Nu îţi trebuie geniu! Ajunge curiozitatea…, Discerne (25 februarie 2012) /Nu trebuie să fii mai deştept decât eşti, Jurnalul Bucureştiului (21 iunie 2014)

  17. Marketingul psihologiei şi al NLP , Discerne (7 mai 2013)

  18. Cărămizile fundamentale ale personalităţii, Discerne (3 octombrie 2011)

  19. La ce ne ajută să cunoaştem şi să înţelegem metaprogramele, Discerne(6 octombrie 2011)

  20. Materiale despre metaprograme, Discerne (18 ianuarie 2012)

  21. Piramida nivelurilor neurologice, după Robert Dilts, Discerne (27 februarie 2012)

  22. Un model pentru autocunoaştere din NLP: piramida nivelurilor neurologice, Discerne (28 februarie 2014)

  23. Potenţialul tău, între experienţă, teorie şi practică, Discerne (06 aprilie 2014)

  24. Culorile interioare ale omului-univers, Discerne (27 aprilie 2014)

  25. Cultura respectului în România, Discerne (13 iulie 2013); Bianca Roxana Ionel (10 septembrie 2014)

  26. Cum să concepi o carte de specialitate. [Epilog] Rezumat Jurnalul Bucureştiului (5 iunie 2014) Discerne (7 aprilie 2015)

  27. Citate despre înţelepciune, Discerne (21 aprilie 2013); Jurnalul Bucureştiului (21 septembrie 2014 )

      Cartea poate fi comandată de la autor, cu autograf, la 0729 034 883. Livrarea în Bucureşti, faţă în faţă: 40 de lei. Livrarea în România prin poştă: 52 de lei (cu plata integrală în avans, prin bancă). Cartea mai poate fi de asemenea cumpărată, din lanţul de librării Sedcom Libris din Iaşi. Livrarea în UE, în afara României: 10 euro/exemplar+cheltuieli poștale calculate în funcție de destinație.

Prezentarea cărţii „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă” de Ştefan Alexandrescu

Motto:

Fiecare persoană are un număr de factori esenţiali ai succesului care măsoara şi determină succesul!”

Brian Tracy

Copyright foto copertă (C) octombrie 2014, Andreea Călăraşu şi Ionuţ Eduard Cîrstea

fotografia finala pt coperta modelarea

Vrei să înveţi de la cei mai buni experţi cel mai repede?

Ai pierdut vreodată o ocazie pentru că nu ai avut un model bun?

Vrei să obţii mai mult din ceea ce reuşesc cei mai performanţi?

Eşti pasionat/ă să cunoşti tainele tehnicii prin care s-a dezvoltat NLP?

Ei bine, dacă ai răspuns „DA” la oricare din aceste întrebări, atunci cartea este pentru tine!

Modelarea din NLP (programarea neuro-lingvistică) presupune reproducerea modelelor de excepţie (genii, maeştri, experţi, specialişti) prin observaţie, strategie şi practică. Învaţă cum să creezi modele uşor de reprodus pentru tine şi alţii!

Volumul este uşor de înţeles chiar şi pentru cine nu a studiat NLP. Conţine peste 40 de exemple, metafore, bancuri, anecdote şi povestioare care pun în evidenţă conţinutul si este bine structurată. Citind câte 1-2 capitole pe zi şi reflectând la cele peste 100 de întrebări puternice pe care le pune cartea, în scurt timp vei avea la dispoziţie un mic arsenal cu modalităţi de cunoaştere şi identificare a factorilor critici ai succesului în orice domeniu.

  

Iată ce scriu câţiva dintre cei care au citit cartea:

poza Cristi Grigore cropped“Prin modelarea din NLP descrisă în această carte, identificăm modul în care îşi structurează o persoană experienţa subiectivă. Care sunt filtrele prin care priveşte ea lumea şi cum se priveşte pe sine? Adăugând alte filtre, alte lentile, fiecare se va raporta diferit la realitatea exterioară. Adesea adoptăm o anumită strategie şi cu toate că nu obţinem rezultatul dorit, perseveram considerând că e problema la dozaj, insistând iar şi iar. Însă mai eficient e să identificăm alte strategii pentru a obţine ceea ce ne dorim. Se spune că primul semn de nebunie e când faci acelaşi lucru şi aştepţi ca rezultatul să fie diferit! Modelarea din NLP pune accentul pe descoperirea acelor ingrediente care fac diferenţa.

Ştefan Alexandrescu se adresează atât cititorului mai puţin familiarizat cu dezvoltarea personală, cât şi specialistului în programare neurolingvistică (NLP), precum şi specialistului în aceste domenii, clarificând noţiuni vitale, ca metaprogramele sau nivelurile neurologice.”

dr. psih. Cristian Grigore,

Master Trainer NLP

Bianca Roxana Ionel„NLP este cu siguranţă o artă. Arta prin care ne lăsăm modelaţi de cei din jurul nostru şi arta prin care ne modelăm singuri. Mi s-a confirmat ceea ce ştiam deja şi anume faptul că orice necesită muncă, practică şi abia la final putem culege rezultatele dorite.

Am să mă raportez direct la domeniul IT şi voi spune că noi suntem programul care are bug-uri, şi acele bug-uri pot fi reparate sau transformate în ceva nou, ceva care să ne aducă pe noi pe o treaptă superioară celei actuale. Depinde de noi cum privim informaţia pe care o avem şi cum o aplicăm luând în calcul modelele clasice pe care le avem deja. Cu siguranţă nu inventăm acum roata, dar pe baza a ceea ce a fost inventat putem să o îmbunătăţim şi să îi îmbunătăţim funcţionalităţile.

Am convingerea că subconştientul meu a preluat informaţiile necesare şi mă va surprinde într-o situaţie critică în care voi reacţiona diferit de modul meu obişnuit şi atunci voi şti că reacţia mea este rezultatul acestei lecturi.”

ec. Bianca Roxana Ionel,

PHP Developer şi blogger

Imaginează-ţi că păşeşti în afara spaţiului şi timpului de acum şi te uiţi, din postura de peste doi ani, la tine, în momentul în care citeai această pagină. Sunt convins că, uitându-te asupra ta, ştii că tot ce a urmat hotărârii tale de a citi şi folosi ceea ce găseşti în această carte a fost o bună investiţie şi că ai luat hotătârea cea bună să cumperi cel puţin un exemplar.

  

Descrierea detaliată a cărţii făcută de autor:

Per ansamblu, o carte despre excelenţa umană şi învăţarea înţelepciunii, cum s-o atingi şi să te desăvârşeşti în ea. În particular, un volum de specialitate în programarea neuro-lingvistică (NLP=Neuro Linguistic Programming). NLP este o arie a dezvoltării personale şi profesionale în care m-am format, pe care am studiat-o şi am practicat-o cu pasiune în ultimii 10 ani.

Am conceput volumul într-o manieră foarte focusată, astfel încât să pot explica într-o manieră cât mai clară şi detaliată oricărei persoane care nu este familiarizată cu NLP.

Modelarea este procesul psihologic prin care cineva care doreşte să înveţe de la un model îl observă pe acesta, îşi însuşeşte la nivel subconştient şi conştient practicile şi strategiile de succes, pe care apoi le reproduce cu maximă eficienţă în propria experienţă.

Acesta este un volum despre dezvoltarea personală şi nu are pretenţii ştiinţifice, dar se bazează pe demersuri temeinice care au dat rezultate pentru milioane de oameni din întrega lume, în ultima jumătate de secol.

Scopul acestui volum este să îţi ofere mijloace, exemple şi trimiteri spre resurse de valoare, care să te ajute să fixezi cunoştinţele pe care ţi le vei forma despre acest procedeu NLP. Mie nu îmi place să repet ideile altora dacă nu am ceva original de scris, aşadar pe tot cuprinsul acestei cărţi, am ales să îmbin exemplele şi poveştile cu ideile experţilor la care am făcut referinţă.

Lectura acestui volum poate fi o oportunitate pentru tine de a descoperi o lume fascinantă a minţii. Potenţialul subconştientului tău caută oameni de la care să înveţe. Vrei să înveţi cum să „furi meserie” de la cei mai buni? În această carte vei descoperi cum şi de ce. Aceasta este promisiunea.

Publicul-ţintă principal al aceste cărţi este constituit în primul rând de către cei care au finalizat de curând sau urmează să finalizeze curând o formare în NLP. Dacă te numeri printre aceştia, cartea aceasta poate fi precum o scurtătură prin cămara cu comori a NLP.

Alături de aceştia, dacă eşti pasionat/ă de psihologia personalităţii, resurse umane, pedagogie, învăţare eficientă, dezvoltare personală şi profesională şi ai depăşit nivelul în care te mulţumeşti să citeşti cărţi, îţi propun acest volum ca pe o inspiraţie la practică. De azi, ai şansa de a avea accesul la informaţii de calitate care nu se mai găsesc într-o formă atât de extinsă în limba română. Aceasta este prima carte în întregime despre modelarea în NLP, scrisă în limba română.

Oamenii care se concentrează pe rezultate preferă să folosească metodele, strategiile, tehnicile, instrumentele şi resursele potrivite, cei care se concentrează pe proces preferă să folosească metodele, strategiile, tehnicile, instrumentele şi resursele agreate. Mai ales primii ajung la rezultate dezirabile. Vrei să te afli printre ei?

  

Beneficii pentru cititorii care aplică modelarea pornind de la această carte:

  • înţelegi modului natural în care fiecare învaţă;
  • o comparaţie la zi a diferitelor perspective despre modelare, integrate într-o viziune clară, cu multe exemple şi cu paşi de lucru;
  • înţelegi procesului de învăţare prin conexiunea structurală între teorie şi practică;
  • afli cum se concepe o strategie de succes;
  • descoperi cum să ajungi într-un timp mai scurt la expertiză, învăţând direct de la genii şi maeştri;
  • scheme şi exemple despre cum funcţionează personalitatea umană şi procesele cognitive de învăţare;
  • afli cum să-ţi antrenezi potenţialul;
  • descoperi cum poţi un un profesor/trainer mai bun.

      

    .

Alte avantaje:

  • o scurtă introducere în ce este şi ce oferă NLP;

  • înţelegerea rolului central şi istoric pe care modelarea îl are în NLP, precum şi corelaţiile cu alte concepte specifice din NLP;

  • conştientizarea modului în care emoţiile ne afectează şi cum putem să le controlăm;

  • afli când funcţionează trainingurile şi de ce adesea nu funcţionează educaţia de la şcoală;

  • poveşti de succes învăţate de la meştri contemporani;

  • exemple despre cum să înveţi din eşecuri.

  

Editura: Creative Vision Publishing International

Colecţia: Personal Development;

Format carte: tipărit, A5;

Publicată: primăvara 2015;

Publicuri-ţintă: practicieni NLP; studenţi, cadre didactice, tineri profesionişti între 25-35 de ani interesaţi de învăţare şi mai ales de NLP

Cartea poate fi comandată de la autor, cu autograf, la 0729 034 883. Livrarea în Bucureşti, faţă în faţă: 40 de lei. Livrarea în România prin poştă: 52 de lei (cu plata integrală în avans, prin bancă). Cartea mai poate fi de asemenea cumpărată, începând cu iulie 2015, din lanţul de librării Sedcom Libris din Iaşi. Livrarea în UE, în afara României: 10 euro/exemplar+cheltuieli de expediție.

Articol actualizat la 29 mai 2016.

Copyright © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

  

Strategia modelării şi beneficiile sale emoţionale

 

de Daniela Dochiţa

Oricine poate observa tacticile prin care se obţine câştigul, dar puţini pot observa strategia din care se naşte victoria.“

Daniela Dochita
Daniela Dochita

Daniela Dochiţa: cu o bogată experienţă în domenii precum învăţământ, jurnalism,vânzări, Daniela a avut succese deosebite în vânzări şi training, în servicii finaniare şi bancare. Fiind o persoană ambiţioasă, a continuat dezvoltarea personala prin completarea studiilor cu master atât în domeniul resurselor umane cât şi al programării neuro-lingvisice. În prezent manager de resurse umane în cadrul unuia dintre cele mai mari grupuri bancare europene, Daniela continuă dezvoltarea propriei cariere şi lărgirea orizontului de cunoaştere.

 

Să călcăm pe urmele succesului celorlalţi

În NLP (Programare Neuro-Lingvistică), termenul de “modelare” are un cu totul alt înţeles decât cel cu care suntem obişnuiţi şi pe care îl găsim definit în DEX. Vom trata, în acest material, modelarea din punctul de vedere al NLP-ului. Cea mai simplă definiţie pe care NLP-ul o dă modelarii este: “învăţarea prin reproducerea modelelor celorlalţi”.

O parte din aptitudinile noastre fundamentale au fost învăţate prin reproducerea modelelor celorlalţi. Dacă ne întoarcem cu gândul în trecut sau privim cu atenţie în jurul nostru, vom descoperi că adevăraţii experţi în reproducerea modelelor sunt bebeluşii – în general – şi copiii mici. Şi noi am făcut asta în acea etapă a vieţii însă, pe măsură ce am crescut şi ne-am adaptat metodelor tradiţionale de învăţare pentru acumularea cunoştinţelor, am pierdut această abilitate. Este bine sau nu? Altă dată nici nu mi-aş fi pus o astfel de întrebare; sau aş fi gândit: “toate la timpul lor” adică, fiecare etapă a dezvoltării noastre are caracteristicile ei specifice. NLP-ul însă mi-a reconfigurat multe păreri. Aşa am ajuns să înţeleg cum o abilitate pe care o credeam de mult uitată poate reprezenta scurtătur a spre succes pe care o căutam tot timpul.

Fiind cu toţii într-o permanentă căutare a succesului, inevitabil remarcăm că sunt extrem de puţini cei care ştiu realmente să-şi folosească resursele interioare. Vrem să ne dezvoltăm în această direcţie? Dacă răspunsul este afirmativ, primul pas este încrederea în noi înşine; în modul cum învăţăm, ne dezvoltăm, ne coordonăm, luăm iniţiative şi facem faţă schimbărilor constante. Ce ne poate ajuta? Modelarea.

Sue Knight în cartea sa “Tehnicile programării neurolingvistice” descrie modelarea ca fiind calea spre înţelepciune şi împlinire personală reală; mai mult decât atât, este un mod de respectare şi de punere în valoare a calităţilor unice pe care le avem.

Modelarea este o stare de curiozitate şi de altruism. Este dorinţa de a-i asculta, privi, respecta pe ceilalţi, de a învăţa de la alţii , dar şi de a găsi propriile resurse interioare de care nu suntem întotdeauna conştienţi, de a le scoate la suprafaţă şi mai ales de a le pune în valoare pentru noi înşine. Este un interes pentru proces, dincolo de conţinut. Nu este doar o tehnică, ci un stil de viaţă, astfel încât oriunde ne aflăm şi oricine s-ar afla alături de noi, putem învăţa şi ne putem maturiza continuu.

Interesant este că putem aplica aceste lucruri cu mult succes în contextul afacerilor , unde schimbările sunt spectaculoase şi binevenite atunci când asigură o reuşită. Însă trebuie să recunoaştem că un sistem împământenit deja în tradiţia unei companii este destul de greu de schimbat , fără o strategie pe măsură.

În prezent, multe companii deţin un sistem de îndrumare în cadrul căruia membrii conducerii, într-una din etapele dezvoltării lor, sunt repartizaţi unui angajat cu mai multă experienţă şi mai în vârstă, de la care să înveţe. Reuşita acestui sistem depinde, în mare măsură, de abilitatea angajatului respectiv de a-şi împărtăşi celorlalţi calităţile. Deseori, ei nu-şi cunosc cele mai importante aptitudini, nu ştiu să vorbească despre ele, şi nici nu ştiu să explice cu precizie ce anume din tot ceea ce fac are importanţă majoră în obţinerea succesului.

Dacă “elevul” este familiarizat cu sistemul NLP de reproducere a modelelor diferitelor abilităţi, el poate extrage aptitudinile pe care are nevoie să le înveţe, indiferent de nivelul de conştientizare a acestora de către mentorul său. Inclusiv persoana al cărui model este reprodus poate beneficia de acest proces – învăţând din reacţiile celorlalţi la felul în care el îşi structurează experienţa. În acest fel, mentorii înşişi pot ajunge la un nivel ridicat al aptitudinilor pe care le au.

father and dog

Modelarea în afaceri a condus la progrese importante privind felul în care sunt învăţate aptitudinile. Există tipare unice care funcţionează într-o companie, într-un departament sau pe un segment de piaţă – tipare care nu funcţionează în alte domenii. Modelarea ne permite să analizăm aceste tipare specifice unui anumit context pentru a reproduce excelenta într-un domeniu la alegere. Identificând acele persoane care excelează în organizaţia ta, nu numai că vei putea reproduce succesele lor, dar vei putea să-i ajuţi pe acei oameni să menţină o consecvenţă în realizările proprii.

 

Conştientizarea unor reţete funcţionale pentru succes

Modelarea este “arma secretă” în afacerile de astăzi, cu condiţia să fie bine stăpânită.

Este uşor să accesezi strategiile pe care le doreşti, chiar dacă folosirea lor în afaceri nu a devenit o practică obişnuită. Orice individ sau organizaţie care foloseşte acest mod de gândire va continua să conducă jocul pentru mulţi ani de acum înainte.

Ideea este aceea că modelarea prezintă un mod foarte diferit de gândire şi muncă, faţă de cel de până acum. A le acorda oamenilor dintr-o companie posibilitatea de a reproduce modelul unor deprinderi înseamnă să le acorzi mijloacele de reproducere a unor moduri de a găsi soluţii în orice situaţie de care se lovesc.

Putem aplica procesul de modelare şi cu referire la propria persoană, prin reproducerea unei abilităţi sau a unei competenţe dintr-o anumită arie a vieţii sau a muncii noastre cu scopul de a o folosi într-un alt context.

În mod obişnuit, obţinem rezultate prin intermediul programelor pe care le derulăm în mintea noastră şi prin acţiunile noastre. Când mergem, conducem maşina, vorbim, citim sau râdem, este puţin probabil că noi conştientizam felul în care facem aceste lucruri. Programele care le fac posibile sunt coordonate de către inconştient. Ele sunt cunoscute sub numele de “strategii”.

Dacă dorim să reproducem un model de excelenţă propriu sau al altcuiva, trebuie să activăm atât strategii inconştiente , cât şi conştiente, care ne permit să facem ceea ce facem. Ca exemplificare: când cunoaştem strategia cuiva care ştie să-şi conducă viaţa, atunci deţinem cheia pentru reproducerea acelei experienţe în viaţa personală.

Tot în cartea lui Sue Knight, “Tehnicile programării neurolingvistice” am găsit un exemplu foarte elocvent a ceea ce înseamnă complexitatea unei strategii. Când un bucătar pregăteşte o cină perfectă, nu numai că respectă o reţetă pentru folosirea ingredientelor, dar respectă totodată o reţetă de gândire şi comportament. De exemplu, este posibil ca el să îşi imagineze cum ar dori să arate felul de mâncare pregătit (vizual), ce miros să aibă, (olfactiv) care va fi consistentă (senzitiv) sau cum îşi vor manifesta invitaţii încântarea (auditiv).

Înţelegerea unei strategii ne dă puterea să alegem când şi cum să o folosim. De exemplu, dacă cineva şi-ar dori să-mi influenţeze o anumită decizie, ar reuşi doar dacă înţelege strategia mea, şi nu încercând să-mi impună strategia sa.

Ce implică o strategie:

1. Crearea unei imagini a ceea ce ne dorim (vizual)

2. Căutarea în noi a unui răspuns legat de viabilitatea rezultatului (auditiv)

3. Obţinerea unui sentiment de siguranţă referitor la faptul că asta ne dorim (senzitiv)

Când întrebăm pe cineva “Cum faci acest lucru?” – apelând de fapt la conştientizarea propriei sale strategii – este puţin probabil ca interlocutorul să poată să dea un răspuns direct. Fie va spune “nu ştiu”, fie îţi va relata ce crede că face. De puţine ori însă, răspunsul său coincide cu ceea ce face de fapt. Pentru a reuşi să extragem o strategie, persoana al cărei model vrem să-l reproducem trebuie să urmeze sau să retrăiască experienţa pe care noi dorim să o studiem. Numai aşa putem veni în contact direct cu ceea ce face, gândeşte, simte şi trăieşte în acel moment.

Emoţiile nu sunt dispuse să fie ignorate sau respinse “

Anne de Graaf

 

Cei ce-şi controlează stările, controlează succesul

Putem identifica strategii utile în spatele oricărui comportament. Ceea ce facem implică întotdeauna un proces valoros, chiar dacă lucrurile nu stau la fel în ceea ce priveşte conţinutul său. Trebuie să analizăm toate comportamentele la care apelăm pentru a descoperi strategiile din spatele acestora. Astfel, putem descoperi că în spatele unora dintre slăbiciunile noastre se află strategii extrem de valoroase, atunci când sunt folosite în contextul potrivit.

Să luăm ca exemplu o persoană îmbufnată. Sunt oameni care pot fi îmbufnaţi ore în şir, zile, săptămâni şi, în unele cazuri, chiar ani de zile! Probabil că nu este chiar o însuşire pozitivă, dar dincolo de îmbufnare, există strategia păstrării unei anumite stări emoţionale pentru o perioadă de timp. În contextul dat, este o însuşire negativă, dar să presupunem că aceeaşi persoană şi-ar fi dorit să-şi menţină o stare de încredere sau de motivare şi nu a reuşit. Unde ar trebui să caute răspunsul? Nu în cărţile pentru dezvoltare personală şi nici la alţi oameni – pentru că deja deţine ceea ce îşi doreşte. Respectiva persoană deţine strategia de menţinere a unei stări; tot ceea ce trebuie să facă este să transfere această strategie unei alte stări emoţionale.

emotions in snow

Ţine minte! Poţi folosi orice stare de la orice om pentru a învăţa din aceasta şi de a-i susţine pe alţii să se ajute.

 

Viitorul sună bine cu NLP

Aplicaţiile NLP se diversifică în fiecare zi. Ele au fost şi sunt folosite pentru a afla felul în care lideri renumiţi au generat angajamente şi pasiune. S-a folosit programarea neurolingvistică pentru a descoperi cum gândesc aceştia, cum folosesc un anumit limbaj şi ce schimbări subtile din limbajul lor corporal influenţează răspunsurile pe care le primesc. Putem studia negociatori pricepuţi, oameni care pot discuta despre cele mai sensibile chestiuni şi pot conduce discuţia spre o înţelegere care câştigă angajamentul tuturor celor implicaţi. De asemenea, putem folosi programarea neuro-lingvistică pentru a reproduce modelul acelor companii care au de la bun început succes într-o lume a tehnologiei înalte.

Există multe exemple: comercianţi ce răspund nevoilor neexprimate ale clienţilor; prezentatori care pot relata informaţiile într-un mod irezistibil, motivator; consultanţi care, folosindu-se de cele mai elegante întrebări, reuşesc să declanşeze schimbări profunde. Cum fac ei aceste lucruri? Cu NLP, învăţăm care sunt răspunsurile, dar mai ales întrebările care contează. Când te implici în NLP, te implici într-un proces educaţional puternic, care evoluează continuu.

Rezultatul modelarii este o competentă conştientă, o artă a abilitaţilor pe care le ai şi a celor pe care doreşti să le ai. Prin practica acestor abilităţi şi a diferitelor moduri de gândire, acestea devin parte a competenţei tale. În cea mai simplă formă a sa, NLP este un proces pe care l-am folosit toată viaţa. În cea mai sofisticată formă a sa, NLP este o cale de generare a excelenţei în tot ceea ce facem ca individ, că echipa sau în cadrul unei organizaţii.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand să citeşti şi cartea despre modelare din care face parte, care este descrisă aici.

Articol publicat iniţial sub titlul Modelare în NLP şi republicat cu permisiunea scrisă a autorului de aici

Copyright (C) Daniela Dochiţa

Articol reformatat şi editat de Ştefan Alexandrescu, august 2014