Arhive categorie: ONG

7 răspunsuri despre un lider: Ioana Raluca Hudiţă

 

Motto:

„Sportul este un mod de viaţă şi viaţa este un sport.

Tu trebuie să fii singurul care ţine scorul.”

Lance Armstrong

 

Avem plăcerea de a vă prezenta, în seria interviurilor pe Discerne, o discuţie cu dşoara Ioana Raluca Hudiţă, care lucrează ca specialist şi instructor în sport. Profilul ei de pe LinkedIn este grăitor pentru relevanţa experienţei pe care o are în promovarea mişcării prin alergare, dans sportiv şi contemporan, gimnastică şi biking. Săptămâna trecută am găzduit un prim interviu cu Ioana despre mişcare: Antrenamentul fizic, de la conştiinţă la obicei.

Ioana Raluca Hudiţă se numără printre fondatorii Clubului de Mişcare şi Sănătate, a studiat la mastere cu burse în Franţa (Université de Nice-Sophia Antipolis, MBA în Sport Management) şi SUA (Fulbright, Andrew Young School of Policy Studies, master de politici publice şi managementul organizaţional al instituţiilor publice şi non-guvernamentale).

Actualmente, locuieşte în Atlanta, Georgia, SUA şi intenţionează ca în a doua jumătate a lui 2014 să revină în Bucureşti, unde simte că îi este menirea.

Ioana, mulţumim pentru acordarea acestui interviu. Scopul lui este să ofere cititorilor o felie din viaţa, atitudinile şi principiile tale.

 

Despre tine

1. Cum te defineşti pe tine şi în raport cu cine?

Am facut asta in trecut, dar nu cred ca a folosit cuiva. Acum, nu stiu exact daca ma definesc in raport cu altcineva. Dar imi place cum suna ideea de a lucra spre a deveni cea mai buna versiune a mea.

Copyright (C) Ioana Raluca Hudiţă
Copyright (C) Ioana Raluca Hudiţă

 

2. Ce materie din liceu te-a format cel mai pregnant pentru viaţa ta profesională?

De departe, materia care m-a pregatit cel mai bine a fost matematica predata de doamna profesoara Carmen Hasiganu. Am invatat sa lucrez independent si sa ma „antrenez” rezolvand problemele cu lacrimi amare pana cand ajungeam rezultatul corect. Am invatat sa accept cu mai mult calm lucrarile de control neanuntate, pe 4 numere. De la doamna Hasiganu am invatat devotamentul pentru dezvoltarea si impartasirea talentului ei in a preda matematica: in fiecare sambata organiza gratuit ore de pregatire suplimentara pentru elevii doritori. Si tot de la dansa am invat cum se construieste respectul.

 

3. Ce te face să te simţi mândră, cel mai mult?

Mandra – mandra ma simt cand pot sa contribui si sa imbunatatesc viata unui om.

Copyright (C) Cătălin Georgescu
Copyright (C) Cătălin Georgescu

 

 

Despre studiile legate de ONG-uri

4. Ai studii şi experienţă în dezvoltare organizaţională. Ce consideri că este mai valoros pentru tine ca viitor lider în sectorul ONG?

Despre ONG-uri, din tot ce am invatat teoretic si practic pana acum, cred ca misiunea organizatiei este inima ei , iar comunicarea dintre cei care o servesc este respiratia organizatiei. Cred ca intr-un ONG totul trebuie sa fie „customizable”, croit pe masura. Inca nu sunt in masura sa fac recomandari pentru liderii ONG.

 

5. La ce nivele s-au produs pentru tine schimbările aduse de masterul urmat în SUA?

Dupa ani de zile in care am studiat numai subiecte legate de sport, in August 2013 am inceput masterul in Public Policy cu specializarea Nonprofit policy la Andrew Young School of Policy Studies, Georgia State University. Faptul ca am venit aici cu o bursa Fulbright nu a insemnat ca imi va fi usor, sau ca voi fi favorizata in vreun fel. Programul a fost dificil, am muncit mult si la final nu m-am numarat printre cei mai straluciti studenti. Dar am avut de castigat in alte sensuri.

Pentru materiile care mi-au starnit curiozitatea, am invatat si am cercetat dincolo de cerintele profesorului (de exemplu, pentru materia Nonprofit Human Resources si proiectul final despre Innovative non-monetary rewards in nonprofits).

Sursele de informatie sunt nemumarate si accesibile, iar deschiderea profesorilor fata de ideile studentilor este un mare motivator. Aici, am avut ocazia de a pune in practica teoria si de a face lucruri „hands on”, „pe bune”, pentru fiecare materie. De exemplu, am lucrat intr-o echipa de consultanta financiara pentru Atlanta Botanical Gardens, punand cap la cap un proiect de evaluare cu propuneri de consolidare financiara a acestei organizatii nonprofit.

In afara scolii am invatat despre oameni si despre mine. Prieteniile pe care le-am construit aici m-au transformat si vor ramane pe viata. Am cunoscut lideri ONG, am calatorit pentru conferinte, seminare si de placere, am facut voluntariat pentru Atlanta Sport and Social Club şi am participat la alergari caritabile.

 

Întoarcerea în România

6. În România, te vei concentra pe freelancing, pe dezvoltare organizaţională sau pe altceva nou? Ce vei face altfel când te vei întoarce în România?

La intoarcerea in tara, in iulie, voi reincepe sa lucrez la World Class Jolie Ville ca antrenor personal. Apoi, de abia astept sa animez lucrurile in Clubul de Miscare! Ideea unui nou proiect exista, despre sport, desigur, insa acum este prea devreme sa vorbesc despre acesta.

 

7. Ce consideri că oferă în plus România, ca democraţie sau ca libertate, faţă de SUA?

Dupa 10 luni de viata aici, primul lucru care imi vine in minte este ca, faţă de SUA, Romania are nenumarate nise nexploatate pentru business, ONG si inovatie sociala. În sine, gândirea comparativa Romania vs America are avantaje si dezavantaje. Partea buna este ca asa apreciez si mai mult tara noastra. In rest, comparatia continua ajunge sa rapeasca din bucuria experientei asa cum este ea.

Copyright (C) Bayar Ali , danscontemporan.wordpress.com
Copyright (C) Bayar Ali , danscontemporan.wordpress.com

Mulţumim, Ioana pentru ce ne-ai împărtăşit din viziunea şi personalitatea ta şi îţi urăm mult succes în a inspira cât mai mulţi doritori să facă loc pentru mişcare în viaţa lor!

Interviu luat de Ştefan Alexandrescu în mai 2014 pentru Discerne.

Dacă ţi-a plăcut acest interviu, atunci te invităm să-l citeşti şi pe cel de săptămâna trecută!

Anunțuri

Recrutarea voluntarilor pentru ONG-uri

Fie că e vorba de voluntari exteriori pe proiect sau membrii interni ai organizaţiei, se recomandă psihologia de tip „de ce să se ducă Mahomed la munte, când poate să vină muntele la Mahomed?”. Astfel, majoritatea voluntarilor din România sunt persoane până în 25 de ani, care doresc din diferite motive, pe fundalul unor forme de dezorientare profesională, ajung să lucreze pentru ONG-uri. Majoritatea din aceştia, fie fac o treabă proastă, fie eforturile lor sunt rispite ca resurse de către organizaţiile neserioase/prost organizate.

Dacă, în schimb, voluntarii sunt ALEŞI pe baza unei selecţii riguroase, se va asigura o calitate superioară a voluntarilor în calitate de parteneri. Şi chiar asta şi sunt, Volunatarii sunt parteneri ai organizaţiei şi trebuie trataţi ca atare. Dacă nu există un contract de voluntariat, care conform legilor române, este opţional, nu există nimic care să-i ţină pe voluntari să lucreze pentru organizaţie, spre deosebire de angajaţi, care au responsabilităţi contractuale scrise şi efective mult diferenţiate. Orice voluntar trebuie să perceapă posibilitatea de a lucra în organizaţie ca pe o oportunitate sau investiţie profesională. Principalele motive pentru care voluntarii devin voluntari sunt:

– a ieşi din plictiseală;

– a cunoaşte oameni/a-şi face prieteni;

– a-şi construi o carieră;

– a obţine prestigiu prin sine sau prin asocierea cu organizaţia;

– a se simţi util/ a fi de folos;

– a învăţa ceva nou;

– a face ceva diferit;

– a ajuta o persoană;

– a obţine un răspuns;

– a valorifica aptitudini;

– a primi provocări;

– a fi responsabil de ceva;

– a întîlni persoane importante din comunitate;

– a obţine recunoaştere comunitară.

Aflaţi care din aceste sunt cele funcţionale şi angajaţi o persoană competentă în resursele umane care să realizeze evaluarea şi instrumentul de selecţie a voluntarilor. Mare parte din importanţa strategică obţinută prin voluntari ţine de tratarea acestora ca persoane care sunt ales pentru că sunt valoroase, iar necesităţile lor primordiale, oricare din acestea de sus ar fi, sunt satisfăcute prin investirea muncii lor în slujba organizaţiei. Se recomandă grijă deosebită în alegerea voluntarilor de la alte organizaţii, mai ales la aspectul de evaluare individuală şi de comunicare cu organizaţia respectă.

Succes în recrutarea şi motivarea voluntarilor!

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi:

Ce să eviţi când cauţi sponsorizări

7 întrebări de succes pentru a obţine sponsorizări de succes 

Îmbunătăţirea imaginii ONG-urilor prin relaţii publice

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Îmbunătăţirea imaginii ONG-urilor prin relaţii publice

În seria articolelor adresate ONG-urilor pe care am început-o cu ce să eviţi în sponsorizare şi cum să convingi sponsorii, adaug articolul de astăzi, care, deşi poate părea oarecum teoretic, în realitate se bazează pe experienţă – iar corelaţia dintre teorie şi experienţă este ceea ce lipseşte tinerilor din ziua de astăzi care studiază relaţiile publice, dar de multe ori şi celor care se ocupă de asemenea activităţi în cadrul ONG-urilor.

Relaţiile publice constituie un aspect vital al comunicării organizaţiei, şi, spun unii teoreticieni, că dacă marketingul este descris prin cei 4 P (produs, preţ, promovare şi plasare), în cazul relaţiilor publice, se mai adaugă un al 5-lea P, care se referă la dimensiunea comunicării PERSONALE. Astfel, relaţiile publice aduc plus-valoare prin implicarea compoenentei interumane. În acest sens, voi prezenta două tipuri specifice de publicuri prin care ONG-urile se pot promova foarte uşor, ieftin şi bine: mass-media şi liderii de opinie. 

1. Abordarea Instituţiilor media.

Fie că e vorba de televiziune, radio, presa scrisă sau internet, mass-media în România este controlată ideologic şi economic. Atâta vreme cât o anumită organizaţie nu atacă obiectivele instituţiei media din acest punct de vedere şi pot să aducă bani sau să economisească bani, există posibilitatea unei colaborări. Aici comunicarea este mult mai simplă. Fiind vorba despre informaţii de interes cultural şi instituţiile media fiind obligate prin lege să ofere spaţiu pentru promovarea informaţiilor legate de asemenea activităţi, este mult mai uşor şi rapid a primi răspunsuri în ceea ce priveşte colaborarea. În plus, dacă se trimite un comunicat de presă bine scris pe internet, acest lcuru ar trebui să fie suficient pentru a realiza o promovare a evenimentuluo. Din păcate, jurnalisştii români nu au nici un pic de respect pentru relatarea informaţiilor într-o manieră corectă, realizând truncheri, relatări greşite, care prin modul în care ajung la public pot să afecteze comunicarea strategică a imaginii organizaţiei, iar acest lucru în mod normal în occident este reglementat de un cod de practică deontologică, sub sancţiunea legii prin litigii care în occident SUNT ÎNAINTATE instituţiilor media. În România lucrurile funcţionează altfel. Se fac citări trunchiate, sunt stâlcite nume, sunt preluate/citate informaţii fără permisiunea sursei, sunt contrafăcute surse, informaţia nu este verificată la sursă şi alte lucruri de genul acesta care pot face ca un banal comunciat de presă să facă un un deserviciu beneficiarului prin modul în care sunt preluate informaţiile în presă. Ca marketer, recomand oricărui client să stea cu avocatul alături atunci când oferă informaţii mediei şi să prede orice informaţii sub scris pentru a fi siguri că imaginea organizaţiei este reprezentată corect… sau să plătească publireportaje. Dar în aceste condiţii interesul instituţiilor media ar scădea dramatic.

Atenţie! Se poate ajunge uşor în ziare, în eter, pe sticlă sau pe net, dar ce contează este CUM este redată imaginea organizaţiei. Este important ca informaţia predată presei să fie redactată de un copywriter care să deghizeze suficient de bine acţiunea de relaţii publice ca ştire de interes general, iar zairistul să înţeleagă că imaginea organizaţiei are în spate o strategie care se cere respectată. Provocarea acestui echilibru este cea mai mare în ceea ce priveşte strategia de comunicare cu media.

În acelaşi sens, trebuie contactate pentru parteneriate media şefii departamentelor de marketing ale respectivelor instituţii media şi trimiterea unui proiect clar care să ilustreze importanţa parteneriatului. Acest proiect trebuie să fie particularizat.

Din nou, în ceea ce priveşte reprezentanţii media, este dificil de creionat o strategie, dar dacă se stabilesc legături de durată cu anumiţi reprezentţi ai presei, obiectivele organizaţiei pot fi satisfăcute.

2. Abordarea liderilor de opinie

Liderii de opinie au rolul de a influenţa imaginea unor anumite publicuri, de obicei specializate, cu privire la organizaţie. Aceştia, de obicei, au o poziţionare clară faţă de organizaţie, cosntruită de-a lungul timpului. Atunci când este abordat un nou lider de opinie, acesta trebuie să aibă o imagine cât mai specifică şi completă asupra organizaţiei, conform standardelor sale. Mulţi din aceştia răspund pozitiv la intenţii de networking, mai ales dacă organizaţia are un capital de imagine suficient de mare pentru a oferi argument suficient pentru a realiza o inalnire cu o persoana care nu a mai auzit de respectiva organizatie.

În primul rând, este necesară o documentare foarte amănunţită în prealabil, pe internet (se pune între ghilimele numele complet al persoanei şi se apasă enter pentru a găsi articolele despre această persoană). Dacă are un site, citiţi-l. Dacă are un blog, citiţi-l. Dacă scrie într-o revistă, citiţi-i articolele. Observaţi în special acele aspecte care îi definesc valorile şi patternurile de comunicar ce vă ajută să înţelegeţi „cum sa-l luaţi”. Flexibilitatea şi atenţia la deltalii joacă un rol foarte important, ca şi a şti exact ce doriţi de la acea persoană. Dacă este un testimonial, spuneţi-i aceasta. Dacă doriţi un parteneriat, spuneţ-i aceasta… într-o manieră persuasivă folosind informaţiile pe care le aveţi. Păstraţi în minte obiectivele şi publicurile-ţintă. Liderii de opinie sunt resurse valoroase pentru orice organizaţie şi se cer curtaţi şi trataţi cu grijă, pentru că impresia lor pe baza relaţiei cu şi a imaginii comunicate a organizaţiei, pot aduce sau îndepărta clienţi.

Îţi recomand să citeşti şi:

Cum să îţi promovezi ONG-ul în online

Îţi mulţumesc!

Happy organizational branding!

Ştefan

PS: Orice comentariu din partea ta contează mult pentru mine şi indirect pentru cei care vor citi în continuare acest articol, poate chiar cineva apropiat ţie, căruia de asemenea îi va folosi! Adresa pe care te rog să îmi scrii este artis_consulting.training [at] yahoo [punct] com 

Scrie-mi despre tine: câţi ani ai, dacă eşti leader sau follower la slujbă, dacă eşti student(ă) sau liber profesionist, cum ai ajuns la acest articol, de ce l-ai citit, ce aşteptări ai de la blogul Discerne sau cum ţi s-a părut.

NOU! Din 2012, poţi şi tu contribui! Citeşte aici despre cum poţi să publici pe blogul Discerne!

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


7 întrebări de succes pentru a obţine sponsorizări

ONG-urile din România, în ultimii 5 ani, au început să se dezvolte, iar piaţa serviciilor adresate acestui segment a început să se manifeste într-o manieră care nu e de neglijat. În acest sens, este important să luăm în considerare comunicarea cu anumite publicuri ce prezintă probleme… spinoase, în privinţa cărora nu prea găsiţi informaţiile prezentate pe şleau, după cum sunt descrise în cele ce urmează. Am început deunăzi să vă sugerez ce să evitaţi când căutaţi sponsorizări. Acum e momentul să vă împărtăşesc şi şapte întrebări pentru a genera succes. 

 Practic, trebuie adaptate tehnici de vânzare şi gestiunea obiectivelor la modul în care se face formularea pentru cererea de spsonsorizare, într-o manieră strcuturată. Iar persoana care este cea mai indicată pentru a realiza acest lucru este managerul de proiect, care are o imagine bună asupra imaginii organizaţiei şi asupra modului în care aceasta este promovată prin relaţii publice.

Iată 7 întrebări utile, care, puse în ordine, vor ofer anumite răspunsuri care determină deciziile pe care să le luaţi pentru a vă atinge obiectivele.

1. Cui mă adresez (cine are puterea de decizie?)? – Documentare prealabilă

2. Ce beneficiu vând? – formularea cererii de sponsorizare ca ofertă de vânzare de spaţiu publicitar

3. Cât câştigă persoana/organizaţia din faptul că mă sponsorizează pe mine şi nu pe altcineva? – Cifre. Bani. Cifre.

4. Ce anume pot/trebuie să spun pentru a reuşi să conving această persoană (ce este important pentru ea şi de ce?)? – elicitarea criteriilor

5. Ce îmi comunică această persoană prin comportamentul non-verbal şi cum îmi pot adaptra prezentarea la asta şi la contextul fizic, de mediu, efectiv? – flexibilitate

6. Ce aspecte ale imaginii organizaţionale trebuie să vând pentru a obţine sponsorizarea? – comunicare strategică de imagine

7. Cum închei vânzarea? – Contractul de sponsorizare

Îţi mulţumesc!

Happy sponsoring!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Ce să eviţi când cauţi sponsorizări

ONG-urile din România, în ultimii 10 ani, au început să se dezvolte, iar piaţa serviciilor adresate acestui segment a început să se manifeste într-o manieră care nu e de neglijat. În acest sens, este important să luăm în considerare comunicarea cu anumite publicuri ce prezintă probleme… spinoase, în privinţa cărora nu prea găsiţi informaţiile prezentate pe şleau, după cum sunt descrise în cele ce urmează.

În România, sponsorizarea este un fel de cincea roată la căruţă, un fel de a trimite nişte oameni pe drum pentru a obţine nişte răspunsuri mai mult sau mai puţin voalate de genul „avem nevoie să oferim o sponsorizare ca de-o gaură în cap”. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive posibile.

1. Alegerea proastă a perioadei anului. Principalele companii care oferă sponsorizări îşi fixează organizaţiile la care oferă sponsorizări la începutul anului, cel târziu până în luna martie. În această perioadă, de doi ani încoace, există şi posibilitatea ca salariaţii să îndrepte cei 2 % din fondurile de salarii pe care firmele la care sunt angajaţi îi virează în contul statului către anumite ONG-uri, dar de fiecare dată, rata de îndreptare a acestor venituri către organizaţii este sub 20 % datorită abordării proaste de marketing şi relaţii publice ale organizaţiilor non-profit.

2. Alegerea proastă a perioadei săptămânii. Aici este bine de ţinut minte că 28 % din români dorm în timpul serviciului (mai ales dacă sunt funcţionari în administraţia publică). Nu se cer bani lunea şi nu se cer bani vinerea. Lunea lumea de-abia s-a întors din week-end, este presată de pisicile moarte aruncate în curtea unora de săptămâna trecută. Vinerea toată lumea se grăbeşte să plece în week-end.

3. Alegerea proastă a orei în timpul zilei. Dimineaţa până 10 lumea de-abia ajunge la serviciu. În perioada verii, această oră se poate prelungi până la ora 11. Prânzul este între orele 12-2 PM. Iar după 3 PM lumea deja începe să plece acasă. Cel mai bine este să se dea un telefon pentru a stabili o întâlnire cu persoana care are puterea de decizie direct în privinţa acordării sponsorizării. Se calculează o marjă de eroare de +/- jumătate de oră.

4. Abilităţile proaste de relaţionare interumană (tehnici de networking şi personal branding) a celor care solicită sponsorizarea. Un adolescent cu coşuri îmbrăcat în blugi şi care se scobeşte în dinţi cu cartea de vizită a interlocutorului are puţine şanse să obţină o sponsorizare, nu contează pentru ce cauză.

5. Preferenţierea unor anumite cauze care dau mai bine în locul altora, cum ar fi a copiilor orfani sau cu handicapi. La urma urmei, în România nu există un aparat de relaţii publice care să promoveze „noi, firma cutare, am dat bani pentru această cauză nobilă”, majoritatea celor care îşi dau cu semnătura pe asemenea decizii de sonsorizare din partea firmelor urmăresc să se pună bine cu conducerea.

6. Cererea de sponsorizare, scrisă sec, fără strategie şi fără inspiraţie, fără elemente de bun-simţ în ce priveşte ortografia, darămite copywriting-ul.

7. Abordarea de atitudine, aceea de cerşetor care se milogeşte pentru nişte fonduri, pentru că, deh, în România este normal ca ONG-urile să fie sărace, în loc de atitudinea de vânzare a unor spaţii promoţionale şi o abordare orientată spre conceptul de corporate social responsability. Greşeala porneşte de cele mai multe ori de la managerul ONG-ului şi a celui care solicită fonduri.

8. Resurse umane prea puţine pentru a se ocupa de găsirea de sponsorizări. Rezultatele aplicării psihologiei poporului român în managementul organizaţional seamănă cu teoria haosului sau cu un motor cu randament scăzut. Principiul de bază este următorul: îţi faci socotelile să contezi pe 50 de oameni; speri să contezi pe 40. Constaţi că ai doar 30. Din care doar 20 pot atunci când ai nevoie. Din aceştia, 10 găsesc sponsorizări, în cel mai bun caz. Din aceştia, 5 găsesc sponsorizări care sunt virate în contul organizaţiei în timp util. Acestea sunt de regulă cele mai mici.

9. Sponsorizările sunt cerute târziu, în aşa fel încât organizatorii trebuie să se dea peste cap pentru a realiza ceva cu fondurile/bunurile primite ca sponsorizare. Aceasta sporeşte neîncrederea pe care sectorul privat îl are în oferta de sponsorizări.

10. Pur şi simplu cererea de sponsorizare nu este adresată corect, ca şi cum firma ar fi vreo entitate misterioasă, vreun fel de duh vrăjit sau copac magic la care lumea se duce cu pomana şi sacul. Trebuie să fie clar că persoana care ia decizia de sponsorizare este cea care trebuie abordată. Orice scrisoare de sponsorizare trebuie să fie adresată acestei persoane şi personalizată în aşa fel încât să-i consolideze poziţia în organizaţie. Angajatului care preia cererea de sponsorizare trebuie să i se vândă ideea că va da bine în faţa şefului dacă se ocupă de această sponsorizare. Dacă este vorba despre manager care este şi proprietarul afacerii, acesta trebuie convins cu atât mai repede că această investiţiei îi va aduce ROI (return of Investement) în cifre. Aceasta înseamnă că ONG-ul trebuie să realizeze în timp o evaluare financiară a evoluţiei beneficiilor pe care le oferă firmelor care au oferit sponsorizări.

11. Abordarea firmelor nepotrivite. De multe ori, firmele mici sunt cele care pot oferi mai mult decît firmele mari, contrar aşteptărilor. Aceasta se întâmplă şi datorită faptului că cu cât compania are o poziţie mai bună pe piaţă şi este mai puternică, cu atât timpul angajaţilor este mai preţios şi preferă să dea sponsorizări mari de câteva ori pe an, necesitatea de reclamă scade, preferinţele în strategia de marketing sunt mai exigente, ca şi evaluarea celor care vin să ceară sponsorizări.

12. Reprezentanţii ONG-urilorcare se duc la firme pentru a găsi sponsori de multe ori nu beneficiază de o instruire adecvată în prealabil atât în ceea ce priveşte cum să ceară bani, cât şi în ceea ce priveşte reprezentarea organizaţiei. De aceea, rezultatele nu sunt din cele mai strălucite în ceea ce priveşte vreunul din aceste două aspecte…

7 întrebări de succes pentru a obţine sponsorizări

Îţi mulţumesc!

Happy sponsoring!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.