Arhive categorie: sarbatori

Crăciun fericit!

Dragii mei cititori, în primul rând vă amintesc: Crăciunul este o sărbătoare creştină şi are şi anul acesta 3 zile: duminica 25, luni 26 şi marti 27 (care este şi sărbătoarea sfântului diacon Ştefan, întâiul mucenic al ortodoxiei).

Nasterea Domnului

Crăciunul este sărbătoarea ghiftuielii, dezmăţului şi petrecerilor nebuneşti după care ieşi mai obosit decât erai după ce ai pus lucrurile în ordine în casă naşterii Mântuitorului – pentru creştini. Pentru adepţii ateismului, agnosticismului, ecumenismului, gnosticismului, new-age-ului, posthumanismului ş.a.m.d, poate fi ce am scris tăiat în fraza anterioară – motiv pentru care acestora nu le urez Crăciun fericit sau sărbători fericite, ci le urez moderaţie în a nu o face prea lată.

Pentru aceia care vor sărbători anul acesta Crăciunul (adică, sărbătoarea creştină), vă doresc:

  • să mergeţi cu înţelepciune pe calea Domnului şi a-i inspira şi pe alţii să facă asemenea

  • sănătate, pază de ispite şi pază de pericole fizice imediate

  • multă, multă răbdare

  • mai multă mulţumire cu ceea ce aveţi

  • determinare, concentrare, perseverenţă, ambiţie, tenacitate în planificarea succesului şi nu a experienţelor

  • căldură cât mai funcţională şi ieftină în calorifere şi pe coloana de apă

  • acceptare, toleranţă, înţelegere, pace şi linişte

  • şi, în cele din urmă, în legătură cu treburile casnice şi planificarea acestor sărbători, mai am un sfat insolit pentru voi:

HO, PRRRRR! (Adică: make time to smell the roses, vorba lui Ionuţ Ciurea. Cum care trandafiri? Pe cei de lângă voi, pe care îi aveţi în suflet)

Deschideţi puţintel Bibliacăutaţi prin Noul Testament, aplecaţi-vă mintea şi sufletul spre a citi din Filocalii sau barem din Patericul mirenilorSunt convins că veţi decoperi lucruri care să vă schimbe perspectiva – sau cel puţin să vă aducă aminte PENTRU CE să vă bucuraţi.

Cine doreşte să-mi ureze „la mulţi ani” de Sf. Ştefan, vă rog să îmi lăsaţi un comment aici.

PS: Acest articol este pe jumătate un pamflet, al cărui scop este să îndemne la meditaţie şi descreţirera frunţilor. Îmi pare rău faţă de persoanele care s-ar fi putut simţi indignate de ce am scris în acest post atipic, vă rog să mă iertaţi.

Îţi mulţumesc!

Ştefan

Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Update al articolului original publicat în 2011.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci îţi recomand şi: 

secţiunea „Ortodoxie” a blogului Discerne

Anunțuri

Intrebari si raspunsuri pentru suflet

Astazi este Sf. prooroc Ilie, cel care avea darul de a „lega şi a dezlega cerul” pentru ploaie. Cu ocazia aceasta, vă invit să citiţi acest text extrem de potrivit, din Sf. Nicolae Velimirovici din “Rugaciuni pe malul lacului” (preluat de aici):

Stii tu, copilul meu, de ce norii sunt inchisi cand campiile sunt insetate dupa ploaie si de ce sunt ei deschisi, cand campiile n-au nici o dorinta de ploaie? Natura a fost data peste cap de rautatea oamenilor si si-a parasit ordinea ei.

Stii tu, copilul meu, de ce campiile rodesc roade bogate primavara si sunt neproductive vara? Fiindca fiicele oamenilor au urat roada pantecelui lor si o ucid cand inca ea este in floare.

Stii tu, copilul meu, de ce primaverile au devenit uscate si de ce roadele pamantului nu mai au dulceata de odinioara? Din pricina pacatelor omului, a carui neputinta a cuprins intreaga fire.

Stii, copilul meu, de ce o natiune biruitoare sufera infrangeri drept pricina a propriei sale lipse de unitate si discordiei si isi mananca painea facuta amara de lacrimi si de rautate? Fiindca ea si-a biruit inamicii insetati de sange din jurul ei, dar n-a reusit sa-i biruiasca pe cei dinlauntrul ei.

Stii tu, copilul meu cum isi poate hrani o mama copiii fara sa le dea de mancare? Nu prin a le canta un cantec de dragoste in timp ce-i alapteaza, ci un cantec de ura impotriva aproapelui.

Stii, copilul meu, de ce oamenii au devenit urati si si-au pierdut frumusetea stramosilor lor? Fiindca ei au dat deoparte chipul lui Dumnezeu, care modeleaza frumusetea sufletului si da deoparte masca pamantului.

Stii, copilul meu, de ce bolile si cumplitele molime s-au inmultit? Fiindca oamenii au inceput sa socoteasca sanatatea drept un dar al firii si nu ca pe un dar de la Dumnezeu. Si ceea ce este daruit cu greutate trebuie protejat cu indoita dificultate.

 Stii, copilul meu, de ce oamenii se lupta pentru teritorii pamantesti si nu se rusineaza a se afla la acelasi nivel cu cartitele? Fiindca lumea a patruns in inima lor si ochii lor vad doar ceea ce creste in inima; si deorece, copilul meu, pacatele lor i-au facut prea slabi ca sa mai lupte spre a dobandi cerul.

Nu plange, copilul meu, Domnul Se va reintoarce curand si va pune totul in ordine.

 

Galaxia sărbătorilor de iarnă, versiunea corectă politic

[Ne apropiem de sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Ieri au fost cinstiţi Sfinţii Trei Ierarhi, iar poimâine va fi praznicul Întâmpinarea Domnului. În acest context, vă invit să aruncăm o privire retrospectivă cu privire la ce au însemnat, cel puţin, prima parte a acestor sărbători, în viziunea unui comentator la un articol de-al meu de luna trecută. Notă de Ştefan Alexandrescu]

„Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!” răsună prin biserici de praznicul Naşterii Mântuitorului. Şi tot de marele praznic se cântă: „Cerul şi pământul astăzi, după prooroci să se veselească; îngerii cu OAMENII DUHOVNICEŞTE SĂ PRĂZNUIASCĂ: Dumnezeu în trup S-a arătat celor ce şedeau întru întuneric şi în umbră, născându-Se din Fecioara”. Şi încă: „Mare şi uimitoare minune s-a săvârşit astăzi: Fecioara naşte şi pântecele nu i se strică. Cuvântul se întrupează şi de Tatăl nu se desparte; îngerii cu păstorii doxologesc şi noi, împreună cu dânşii, strigăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!”. Şi încă: „Astăzi Hristos în Betleem Se naşte din Fecioara. Astăzi Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

Dar oare ce prăznuieşte marea masă de români, acest popor zis drept-credincios, creştinat de două mii de ani? Şi cum oare se pregătesc românii, înaintea prăznuirii naşterii Mântuitorului lumii, asta dacă Naşterea o sărbătoresc şi nu altceva? Pe la sfârşitul lui noiembrie, dau buluc prin magazine, dându-şi brânci şi făcându-şi loc cu coatele, pentru a se bucura de ofertele de black Friday.

După aceea, au grijă ca ziua naţională a României, zi în care se vorbeşte de mândria de a fi cârpa Uniunii Europene şi mândria de a fi unealtă a NATO, să nu cumva să treacă fără sarmale sau fasole cu cârnaţi. Odată cu această măreaţă zi, în care se ţin discursuri care spun că fără NATO şi UE, ţara ar fi pierit în negura istoriei, românii intră în luna cadourilor.

Încă râgâind a sarmale naţionale, servite într-o zi în care românii îşi sărbătoresc închipuita independenţă, românii îl sărbătoresc pe moş Nicolae, nu pe sfântul Nicolae, că nu prea e compatibil cu noul context euro-atlantic, e un prost exemplu, a dat dovadă de habotnicie, când l-a pălmuit pe Arie, care-şi exprima şi el opiniile. Cu această ocazie, marile magazine şi micile magazine aflate pe cale de dispariţie, se întrec în oferte.

Copiii sunt puşi să-şi cureţe ghetuţele, în care moş Nicolae, va pune câte o tabletă sau smartphone, astfel asigurându-se că norocoşii cu care a fost darnic, vor deveni nişte imbecili. Cât despre sfântul Nicolae, când s-a născut, ce fel i-a fost copilăria şi viaţa, ce a făcut, cum a murit şi ce minuni a făcut după moartea sa, nu e cazul. Se numeşte îndoctrinare şi împiedică dezvoltarea personalităţii copilului. De aceea şi bravii promotori ai democraţiei, luptă ca nu cumva prin şcoli să fie tablouri cu un nene un pic chelios, îmbrăcat în straie arhiereşti şi făcând cu mâna semnul binecuvântării, că inhibă dezvoltarea psihologică a copilului şi, să nu care cumva să se ţină ore din-alea cu poveşti inspirate din cartea aia primitivă cu un plus pe copertă, că este un adevărat terorism emoţional. Cu moş Nicolae mai treacă-meargă, e o ocazie bună de susţinut ideologia consumistă, cât despre post, nici vorbă, deja aproape e caz penal. Şi cum vrem o ţară ca afară, înseamnă că vrem o ţară ca Norvegia, ca Suedia, ca Finlanda.

Când se apropie sărbătoarea Naşterii lui Hristos, lucrurile se precipită. Febra cumpărăturilor se măreşte. Pe rafturile hipermarketurilor, produsele ambalate strălucitor precum cufărul fetei babei din povestea lui Ion Creangă, îşi aşteaptă clienţii, stând pe rafturi precum stătea şarpele încolăcit pe copac, aşteptâd-o pe Eva, pentru a-i face o ofertă, pentru a o învăţa cum să fie o femeie independentă. Hipermarketurile şi mall-urile sunt deschise chiar până târziu în noapte, ca nu cumva să scape cineva nepregătit pt. întâmpinarea magiei Crăciunului.

Preluat de aici pe baza licenţei GFDL
Preluat de aici pe baza licenţei GFDL

Mergând acasă cu portbagajele pline de oferte generoase, nu se grăbesc să aprindă lumânări în Biserică, ci instalaţii în brad. Sub acest brad, va veni personajul principal al sărbătorii…aţi ghicit! E vorba de Moş Crăciun! Câteva zile e omniprezent: la televizor, la radio, prin magazine, agăţat de hornurile caselor. Cu hăhăitul lui bucură copiii, iar cu crăciuniţele lui bucură bărbaţii. Probabil că moşul uneori le bucură şi pe femei, aduceţi-vă aminte de hitul Moşule, ce tânăr eşti”, interpretat de două fete îndrăzneţe, ce au servit ca model pentru’ puştoaicele şi liceencele de azi, care se întrec în selfie-uri pe Facebook.

Dar înainte de marea zi a magiei Crăciunului, are loc pomana porcului. Aşa e cinstit sfântul sfinţit mucenic Ignatie purtătorul de Dumnezeu, care a murit sfâşiat de lei. Şi cum cu ziua pomenirii lui, începe înainteprăznuirea naşterii Domnului, românii, ca parte a unui popor creştinat de 2000 de ani, înfulecă părţi ale sacrificatului animal, probabil pentru a pregusta din magia Crăciunului. Porcul încă se taie la vedere, dar nu se ştie dacă practica asta va mai dura mult. Nu că se va apuca românul de postit după rânduială, ci ca să nu-i deranjeze pe vecini, a căror nume vor fi: Ahmed, Mahomed, Mustafa. Astfel de vecini, se vor tot înmulţi, pentru că apartamentele în care se vor muta aceştia, vor fi dintre cele pe care le vor pierde românii, ademeniţi de Provident şi sancţionaţi de vreo firmă de „recovery”. Pe atunci, probabil că avântul de a colinda cu steaua, proabil se va cam stinge, poate că va rămâne capra şi ursu şi măştile, cu astea suntem familiari, că tot avem Halloween-u’, care le arată copiilor ce „cool” e să fi păgân.

Şi cum spuneam, pomana porcului e pregustarea magiei de Crăciun. Iar când vine sărbătoarea, nu cântă românul „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” ci „jingle bell” şi „we wish you a merry Christmass” şi „feliz Navidad”. Şi nu pe Hristos Cel născut în Betleem Îl slăveşte românul, ci pe personajul principal – moş Crăciun, de fapt tot ce ţine de tradiţia de Crăciun: brad împodobit sub care moşu’ pune cadouri, instalaţii cu steluţe şi felicitări (în engleză să fie), sarmale, tobă şi cârnaţi, vizite de la naşi la fini, între cumetri, între vecini şi rude.

La Biserică nu au cum să meargă, finii îi aşteaptă pe naşi, naşii îi aşteaptă pe fini, copiii îl aşteaptă pe moş, iar Hristos îi aşteaptă pe toţi. Stă blând în iesle şi aşteaptă daruri, nu ca cele ale perşilor ci cum se spune într-una din stihiri: bogăţia teologhisirii celei dreptcredincioase! Adică credinţă dreaptă exprimată în fapte, adică o credinţă vie. Dar e prea neatractiv acest Hristos care stă în iesle. E sărăcăcios tabloul, nu erau acolo în iesle nici globuleţe, nici instalaţii, nici bucate tradiţionale.

Era o tânără mai curată decât orice altă fiinţă de pe faţa pământului, un bătrân ce-i purta de grijă, nişte animale şi însuşi Dumnezeu, Cel care a făcut cerul şi pământul, prunc în braţele unei Fecioare. Nu îi era nimănui de Iosif şi Maria şi pruncul nou născut, aşa cum nu îi este nimănui de Biserică, unde să înţeleagă milostivirea lui Dumnezeu din frumoasele texte ale praznicului, citite sau cântate.

Astea-s pentru “popii ăia nemernici” din cauza cărora ţara nu se dezvoltă economic, cultural şi ştiinţific. Crăciunul e prilej de vizite, în care gospodinele îşi dau laude una alteia cât de bine i-au ieşit sarmalele, ce le-a adus moşu’ copiilor (puţini la număr că doar suntem o ţară civilizată, de aia omorâm câte un milion de copii pe an) şi unde avem de gând să facem Revelionul.

Revelionul este o altă mare sărbătoare, care cu tot cu febra cumpărăturilor şi aşteptarea moşului şi reducerile de preţuri şi înghesuiala pe la saloanele de înfrumueţare, alcătuiesc vraja sărbătorilor de iarnă. E o noapte deosebită în care românii se îmbată, zbiară, pe ici pe colo se mai bat, soţii îşi înşeală soţiile, soţiile îşi înşeală soţii, iar tinerii îşi pierd virginitatea (ca să fie în noaptea dintre ani). La miezul nopţii bubuie tone de petarde, probabil să se obişnuiască cu zgomotul celui de-al treilea război modial, şi fluieră şi urlă, făcând ca cei împotriva cărora, sfântul sărbătorit în prima zi a anului, a scris nişte molitfe.

Iată aşa învăluiţi şi vrăjiţi de magia sărbătorilor de iarnă, românii mai adaugă un album de fotografii pentru contul de pe Facebook. Şi majoritatea dintre ei, se felicită cu o formulă care nu prea aduce aminte de taina Întrupării lui Dumnezeu Cuvântul: „Crăciun fericit!”. Iar prin fericire, înţelegându-se tot ce am spus până acum.

Sfânta Scriptură pomeneşte de multe ori cuvântul „fericire”, eu am să dau exemplu de un singur caz:

Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape!”

Guest post de Exacustodian, publicat iniţial drept comentariu la acest articol scris de mine şi publicat de Saccsiv aici. Contextul era apropierea Crăciunului. Comentariul a fost publicat în prima zi de Crăciun 2015 şi este reprodus ca articol pe blogul colectiv Discerne cu permisiunea scrisă a autorului.Material corectat, aşezat în pagină şi republicat de Ştefan Alexandrescu

Ce sărbătorim de Sf. Nicolae

Sf. Nicolae este (sau ar trebui să fie) unul dintre cei mai cinstiţi sfinţi în România. Aproximativ 800.000 de români îi poartă numele într-un fel sau altul:

  • bărbaţii (Nicolae, Niculae, Niculai, Neculai, Nicuşor, Nic, Nik, Lae, Niklas, Laie)
  • femeile (Nicoleta, Nicolina, Niculina, Nicole, Nikole, Nichi)

Numele „Nicolae” este format din cuvintele din greaca veche „nike” – victorie, biruinţă şi laos – popor, traducându-se ca „om ce face parte dintr-un popor victorios”.

Dar pentru ce anume se cuvine să îl cinstim pe Sf. Nicolae?

În primul rând, se cuvine să ştim ce anume se celebrează la 6 decembrie. Atât data naşterii sale (cca. 240-280, Patara, Lichia) cât şi data morţii sale (cca. 343-345, Mira, astăzi Kocademre, aproape de Kale, Turcia), sunt necunoscute. Conform Wikipedia, la 6 decembrie se sărbătoreşte minunea prin care Sf. Nicolae a scăpat de la o judecată nedreaptă pe trei voievozi. „Voievod” desemna, în sec. al IV-lea d. Hr. pe cel care comanda în Imperiul Roman de Răsărit o provincie romană. În perioada respectivă, Imperiul Roman era într-una din epocile sale de glorie şi maximă întindere. Voievozii răspundeau în faţa împăratului pentru modul în care apărau şi conduceau provinciile care le-au fost încredinţate.

Minunea sărbătorită s-a petrecut în vremea împăratului Constantin cel Mare. Trei voievozi, pe nume Nepotian, Ursul şi Erpilion au fost trimişi pentru a potoli o tulburare în zona cunoscută drept Frigia. Ei conduceau o armată de soldaţi. Unii dintre aceştia luau cu sila cele necesare de la popor. Sf. Nicolae a lămurit lucrurile şi a vădit fapta altuia, care fusese mituit să condamne la moarte trei bărbaţi (atenţie, este vorba despre trei bărbaţi, nu despre cei trei voievozi – cum mai confundă unele articole apărute prin site-uri de can-can şi pentru femei). Cei trei voievozi, inspiraţi fiind de modelul şi judecata dreaptă oferite de Sf. Nicolae (care era cinstit ca sfânt în popor încă din timpul vieţii), au potolit tulburarea din Frigia.

La întoarcere însă, au fost pe nedrept închişi, urmând a fi judecaţi, torturaţi şi executaţi public. Aceştia trei l-au chemat în ajutor pe Sf. Nicolae, care a apărut ca o vedenie într-un vis al împăratului, luminându-l pe Sf. Constantin cu privire la greşita sa judecată. Împăratul i-a eliberat pe cei trei voievozi, şi-a înţeles greşeala şi I-a dat slavă lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Nicolae apare în unele icoane ca povăţuind sau binecuvântând un conducător.

Aşadar, data principală a sărbătoririi sale îl proclamă în primul rând ca pe un ajutător ale celor nedreptăţiţi în judecată; acuzaţi de neadevăr.

Vă invit să citiţi detaliile acestei istorisiri, împreună cu viaţa sfântului, aici, pe site-ul închinat Sf. Nicolae.

Mai există şi o a altă dată în calendarul creştin ortodox la care este sărbătorit Sf. Nicolae: 9 mai (când este de asemenea trecut în Sinaxar), cu ocazia mutării moaştelor sale la Bari, în Italia, în 1087, pentru a nu fi profanate de turcii selgiucizi. Catedrala din Bari unde au fost depuse moaştele şi ele rămân acolo, fiind un loc de pelerinaj atât pentru ortodocşi, cât şi pentru catolici.

În cinstea sa, pe teritoriul Turciei, în Antalia de astăzi, se află biserica sfântului Nicolae din Myra, la 2 km de oraşul Demre. Aceasta a fost prima biserică închinată sf. Nicolae, în sec. VIII-lea. În 1042, aceasta a fost restaurată şi i s-a adăgat o mănăstire. Ce a rămas din respectiva biserică poate fi vizitat şi astăzi. Vă invit să citiţi un articol despre aceasta. Vă invit mai jos să ascultaţi o predică a lui Bartolomeu Anania despre sărbătoarea şi importanţa Sf. Nicolae.

 

Sf. Nicolae, nu Moş Crăciun

Sf. Nicolae este ocrotitor şi al Ţărilor de jos: Belgia, Luxemburg, Olanda. Atunci când imigranţi din aceste zone s-au mutat în SUA, au promovat numele Sf. Nicolae drept Sinterklaas (aşa cum se numea în flamandă). În timp, această denumire a fost transformată în „Santa Claus/Moş Crăciun”, deturnând sensul creştin al sărbătorii Crăciunului. În prezent, sărbătoarea lui Moş Crăciun stă din punct de vedere comercial pe acelaşi podium ca şi Halloween-ul (care este o sărbătoare păgână închinată morţii şi duhurilor acesteia).

În Germania, în Ţările de Jos şi în Ţările Nordice, Sf. Nicolae este moşul darurilor şi în ziua de astăzi. Tradiţiile spun că „Moş Nicolae” aduce şi o nuia, un băţ, pentru copiii care nu au fost cuminţi, amintind de cuvintele Sf. Scripturi, „Cel ce-şi iubeşte copilul, nu cruţă nuiaua”.

De fapt, în realitate, obiceiul pungii cu daruri a Sf. Nicolae vine de la o milostenie pe care a făcut-o cu un om sărac, care nevând bani nici de toate zilele, darămite  zestre să dea fiicelor sale pentru a se căsători după obicei, fiecare cu un bărbat bun, voia să le dea spre prostituţie. Astfel, printr-o pungă cu bani de aur aruncată pe geam, el a izbăvit acea casă de dăsfrânare. Astfel, unele  tinerele care îşi întreabă în zilele acestea iubiţii ce cadouri le aduc în noaptea de Sf. Nicolae poate că nu ştiu de fapt ce se cuvine să ceară.

Sf. Nicolae este cunoscut prin excelenţă ca un ocrotitor al familiei. Tinerii sunt îndemnaţi să îi citească acatistul şi să i se roage, pentru a le lumina mintea spre găsirea unui partener de viaţă, sau pentru buna călăuzire a familiei.

Citiţi acest articol pentru a afla pe scurt cum una din cele mai dragi sărbători creştine a fost deturnată spre scopuri comerciale.

 

Sf. Nicolae, apărătorul dreptei credinţe

Sfântul Nicolae mai este cunoscut şi pentru fapta cu îndrăzneală ce a făcut-o la primul sinod ecumenic, în 325, la Niceea. Sinodul a fost convocat de către împăratul roman Constantin cel Mare, ulterior devenit sfânt împreună cu mama sa Elena. Primul sinod a fost convocat pentru a combate erezia lui Arie. Acesta era unul ce susţinea că Iisus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu, ci un învăţător, cu puteri supranaturale. Ipoteză nu foarte departe de ceea ce susţin în zilele de astăzi unii eretici, ecumenişti, new-age-işti, etc. Sf. Nicolae i-a dat o palmă lui Arie, atunci când acesta a spus erezii. Împăratul Constantin l-a trimis la închisoare pentru acest act violent, dar printr-o minune dumnezeiască, Sf. Nicolae a fost eliberat.

Arie avea un purtător de cuvânt foarte priceput, pe care l-a trimis să vorbească pentru cauza ariană. Sf. Nicolae însă a răspuns cu o minune şi a spus: „aceluia care grăieşte minciuni, să i se lege limba”, iar îndată vorbitorul lui Arie a amuţit şi, în scurt timp, a trecut de partea creştinilor.

Aşadar, Sf. Nicolae reprezintă un model pentru creştinii ortodocşi de astăzi, pentru a lua cu curaj cuvântul împotriva batjocoritorilor dreptei credinţe, care încearcă să convingă poporul de minciuni, aşa cum încearcă unii să o facă prin proiectul aşa-numit „Sf. Nicolae”, sau prin alterarea viziunii asupra ortodoxiei .

De asemenea, Sf. Nicolae mai este şi ocrotitorul marinarilor, datorită unei alte minuni săvârşite după moartea lui, când a slavat viaţa unor oameni care veneau pe mare să se închine moaştelor sale.

Aşadar, astăzi sărbătorim, prin Sf. Nicolae: dreapta judecată, generozitatea în milostenie, familia creştină şi lupta împotriva ereziilor.

Articol de Ştefan Alexandrescu

Copyright © Ştefan Alexandrescu, 2012

Acatistul Sf. Nicolae

Paraclisul sfântului Nicolae

Rugăciune către Sf. Nicolae

Altă rugăciune către Sf. Nicolae

Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi articolul pe care l-am scris în 2013 cu ocazia aceleaiaşi sărbători: A şti să primeşti şi a şti să dăruieşti

şi acest articol: A avea şi a păstra
 şi secţiunea „Ortodoxie” pe Discerne

Sfântul apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Andrei, cel Întâi-chemat, era din Betsaida, Galileea, fiu al lui Iona și frate al lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Iisus Hristos. Este socotit ocrotitorul mai multor țări, între care România și Scoția. Prăznuirea lui principală se face la 30 noiembrie; mai este prăznuit și împreună cu ceilalți Apostoli la 30 iunie.

Andrei a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul. Apoi, dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Și zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret” (Ioan 1, 36-43), l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află și altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălțarea Lui de au luat la sorți apostolul, și au mers care într-o țară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta și a luat Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontidei și Calcedonul, Bizanțul, Tracia, Macedonia și părțile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia și părțile Ahaiei, asemenea și Aminsos, Trapezunta, Iraclia și Amastris. Însă acestea le-a umblat nu așa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare țară răbdând multe împotrivă și multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul și cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăți aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le știu. Căci mergând acesta la Sinope și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri și torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos și, apucându-l de mâini și de picioare, l-au tras grăpiș, și cu dinții l-au scuturat, și l-au bătut cu lemne și cu pietre, și l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăși s-a arătat cu totul întreg și sănătos de răni, cu harul Învățătorului și Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăți și orașe din Imperiul Bizantin, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiți și hersoniți, apoi s-a întors la Bizanț și acolo hirotonind episcop pe Stahie, și colindând celelalte țări, a venit la luminatul ostrov (peninsulă) al Peloponezului și în Paleapatra, primit fiind în gazdă de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit și îndată toată cetatea Patrelor a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală și dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînțeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, și alții mulți ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, și prinzând pe apostolul Domnului și răstignindu-l pe o cruce în formă de X, l-a scos din viața aceasta, în anul 62. Pentru aceasta și el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaștele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constanțiu, fiul lui Constantin cel Mare, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost așezate cu ale lui Luca Evanghelistul și cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinților Apostoli. Mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova.

 

Ce se citeşte la această sărbătoare

Utrenie Mare cu Polieleu și Mărimuri și cu Ev. Utreniei: Matei 4,18-23. Catavasiile Nașterii. La pesna (cântarea) 9-a se cântă: „Ceea ce ești mai cinstită”.

La Liturghie: Ap.: II Timotei 2,1-10. Ev. Ioan 1,35-51. Axionul: „Cuvine-se cu adevărat”.

Iconografie

Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000),Sfântul Apostol Andrei este reprezentat ca un „bătrân, cu părul cârlionțat, cu barba despărțită în două părți, ținând în mână cruce și o hârtie înfășurată” (p. 149). Pentru icoana prăznuirii din ziua de 30 noiembrie, Dionisie spune că trebuie reprezentat cu crucea pe care a fost răstignit sub braț (p. 192) (aceasta este reprezentarea curentă în iconografia românească).

Erminia mai amintește și de alte reprezentări ale Sf. Apostol Andrei:

– în icoanele zugrăvind pe Sfântul Ioan Botezătorul mărturisind despre Hristos (pe Care Înaintemergătorul îl arată Sfinților Apostoli Andrei și Ioan, în a doua scenă fiind reprezentat tot Sf. Andrei aducându-L înaintea Mântuitorului pe fratele său Petru, în timp ce Filip îl aduce pe Natanael (p. 104).
– în icoana zugrăvind minunea potolirii vânturilor și mării de Mântuitorul, Sf. Apostol Andrei este zugrăvit ținând cârma corabiei (p. 106);
– în icoana înmulțirii pâinilor, Sf. Andrei este reprezentat, împreună cu Filip, lângă Mântuitorul (p. 108);
– în icoana Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, este zugrăvit împreună cu Sfântul Apostol Ioan, îngropând trupul Înaintemergătorului (p. 170).
– în icoana Judecății de Apoi din pridvorul bisericii: Sf. Andrei este reprezentat în ceata Apostolilor, îmbrăcați în haine albe și stând pe tronuri de o parte și de alta a lui Hristos, în partea dreaptă, al treilea de la margine, între Simon Canaaneul și Ioan; ține în mână o hârtie cu zicerea: „Luați aminte la voi înșivă și la toată turma” (pp. 205-206).

Cinstirea Sfântului Apostol Andrei

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea cu cruce roşie în calendar a zilei de 30 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Andrei), care până atunci era o zi obişnuită, scrisă cu culoare neagră în calendar.

La Sărbătoarea Sfântului Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, de la Catedrala Patriarhală (30 noiembrie 2013), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit[1]:

La propunerea noastră, în anul următor (1997), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în calendar, la pomenirea Sfântul Andrei, cel Întâi chemat, şi denumirea de Ocrotitorul României. În anul 2001 Sfântul Sinod a hotărât ca pomenirea Sfântului Apostol Andrei să fie declarată sărbătoare bisericească naţională şi să se întreprindă demersuri pe lângă autorităţile de stat ca aceasta să devină şi o sărbătoare naţională a ţării noastre. S-au făcut mai multe demersuri din 2001 şi abia în 2011 Parlamentul a luat în dezbatere această propunere a noastră după ce capul Sfântului Andrei a fost adus şi la Bucureşti în 2011. De aici a mers la Sibiu şi în prezenţa Capului Sfântului Andrei la Sibiu, în octombrie 2011, a fost proclamat sfânt Andrei Şaguna care este prăznuit astăzi împreună cu Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, apoi la Alba Iulia unde a fost proclamat Sfânt mitropolitul Simeon Ştefan al Transilvaniei. Deci o bucurie mare a fost în 1996 când a revenit pentru prima oară în România şi a doua oară în 2011 când a venit la Bucureşti şi în Transilvania. În anul următor, prin legea 147 din 23 iulie 2012 Parlamentul României la insistenţele Bisericii a declarat ziua de 30 noiembrie ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

Onomastică

Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), peste 700.000 de români își serbează onomastica la 30 noiembrie. Majoritatea sunt bărbați, dar și circa 300.000 de femei poartă nume ca Andreea și Andra, derivate de la numele Sf. Apostol Andrei.[2]

Text şi imagini preluate din OrthodoxWiki de aici, sub licenţa GDFL-Creative Commons