„Sper că putem continua această cooperare în aspecte critice despre viitorul competitivității tehnologice a țării noastre. Trebuie să lucrăm împreună să încurajăm talentele creative care au făcut din țara noastră un lider în tehnologie.”
Dan Lipinski, despre SUA
Gândirea critică este văzută ca o calitate, cel mai căutat mod de gândire în procesul educativ.
Gândirea competitivă este de asemenea apreciată, mai ales în cadrele economiei şi culturii.
Chiar dacă gândirea critică şi gândirea competitivă pot merge mână în mână, nu depind una de cealaltă şi nici nu pot fi considerate ca fiind una mai bună decât cealaltă. Observ greşeli de interpretare a acestor concepte și în gândirea celor care le folosesc.
Unii ar putea asocia gândirea competitivă cu darwinismul social, dar de fapt conceptul îl precede pe Darwin, deci asocierea competitivităţii cu o regulă naturală care se aplică tuturor oamenilor, reprezintă o greşeală uriaşă. Şi totuşi, care ar putea fi scopurile competiţiei?
1. De a crea calitate.
În competitivitate, gândirea competitivă măsoară modul în care companiile, în capitalism, produc strategíi pentru captarea atenţiei consumatorului/utilizatorului.
În acest sens, cel mai bun mod de a folosi competitivitatea este în beneficiul utilizatorului, oferind un produs/serviciu mai bun la un preţ mai bun. Acest fapt se poate întâmpla fie intenţionat (acesta poate fi scopul companiei, de a îmbunătăţii permanent serviciile în favoarea clienţilor) sau neintenţionat (rezultatul competitivităţii între două companii care concurează asupra dimensiunii pieţei, având, ca plan secundar, îndeplinirea nevoilor clienţilor). Totuși, pentru a atinge acest scop, companiile trebuie să rămână concentrate, în mod strategic, pe profit, nu pe supremaţie.
Există însă tendinţa de folosi interesul clientului ca scuză, iar competiţia pentru supremaţie devine adevăratul scop al competiţiei între organizaţii/oameni, iar nevoile consumatorului rămân pe o prioritate inferioară. Asta ne aduce în cel de-al doilea posibil caz.
2. De a demonstra superioritatea.
Orice persoană, într-o anumită perioadă a vieţii, în copilărie, în adolescenţă, în tinereţe sau la o vârstă înaintată, este impulsionată să se simtă unică, semnificativă, importantă, prin dorinţa de a fi mai bună. Însăşi ideea de “mai bun” implica o comparaţie. Atunci când cineva se înscrie într-o competiţie pentru a fi comparat cu ceilalţi ca fiind numărul 1 absolut (la o anumită activitate), atunci este tentat să dispreţuiască. Dispreţul este lipsa totală de consideraţie către cei catalogaţi ca fiind mai slabi într-o anumită ierarhie.
Surclasarea adversarul (în concurs) aduce o anumită bucurie, însă doar cei care concurează cu ei înşişi în timp ce concurează cu ceilalţi, înving cu adevărat pe termen lung. Desigur, în culturile individualiste, regiunea Balcanilor (inclusiv România), există greşeala de a interpreta excesul de competitivitate ca o virtute. În acest caz, nu vorbim de strategie, ci numai de ego.
3. De a oferi expertiza.
Prin “expert”, mă refer la aceia care oferă servicii extrem de moderne şi avansate la un nivel superior de competenţă. Mă refer la cei care au ani buni de experienţă şi o personalitate orientată către propria profesie. Unui asemenea expert, în mod ideal, nu-i pasă de ego, nici de cota pieţei. Caută doar ca lucrul făcut să fie cât mai aproape de perfecţiune. Mergi pe calea lui sau te dai din calea sa, iar asta se întâmplă din motive foarte bune, deoarece expertul ştie mai bine
(continuă să citești după media ↓)
Competitivitatea este, în această situaţie, un teren în care “vulturii îndrăznesc” şi “titanii se ciocnesc“, unde competiţia nu se măsoară în deţinerea locului 1, sau în venituri, ci în ingineria sistemului de performanţă.
Strategia reprezintă, pentru experţi, doar o parte din misiunea lor de se preocupa de piaţă şi de clienţi. Cu toate acestea, un expert are o perspectivă generală asupra a ceea ce implică faptele sale, lucrând la un nivel extrem de specific, cel care contează cel mai mult.
Competitivitatea în ingineria sistemelor de performanţă, indiferent dacă sistemul reprezintă o afacere, o organizaţie, o maşinărie sau o anumită procedură, are niște reguli diferite de măsurare a performanţei. Prima regulă este aceea că expertul acţionează în competiţie cu sine.
4. De a genera leadership.
În timpurile acestea, mulți se vor lideri, ca şi cum ar fi o modă, ceva pe val. Liderii inspiră oamenii să facă ceva care îi face mai buni (fără a concura cu nimeni decât cu ei înşişi). Ei sunt conştienţi de influenţele, sistemele şi strategiile care acţionează într-o lume complexă, lăsându-şi amprenta într-un mod subtil. Competiţia între lideri se măsoară prin influenţa pe care o au şi rezultatele celor influenţaţi. Asemenea lideri nu se gândesc la competiţie, ci la o schimbare. Competiţia nu este doar cu ei înşişi, ci şi cu toate provocările care pun în umbra pe cei care îi urmează.
(continuă să citești după media ↓)
Cred că ar fi corect să afirm că orice scop legitim al gândirii competitive se încadrează în una din cele patru categorii enumerate anterior:
- a crea calitate,
- a demonstra superioritatea,
- a oferi expertiză,
- a genera leadership.
Citește continuarea acestui articol aici sau aici. În partea II-a voi scrie despre cum să (nu) folosști gândirea critică
Dacă ți-a plăcut acest material, atunci îți recomand și:
25 de idei ce te pot transforma din manager în lider pentru oameni către obiective.
Valori la 360°: preferințe în personalitate și societate
Traducere și adaptare de AIM și Marcus Victor Grant a articolului “The Difference Between Critical Thinking and Competitive Thinking“ publicat inițialîn limba engleză la data de 21 aprilie 2012 pe Analytic Vision. Acest articol a mai fost publicat în revista Economia Online (nr. 49, 31/05/2016, în categoriile Analize, Gandire economica) aici. Actualizat în 2021. Copyright text © Marcus Victor Grant, 2012-prezent. Toate drepturile rezervate.
DISCERNE 