Limbajele sunt forme structurate ale comunicării. Stăpânirea diferitelor forme ale comunicării hrănește diversitatea de exprimare în societate. Pentru simplul fapt că noi cunoaștem o limbă, s-ar putea să trăim cu iluzia că am înțeles ce s-a exprimat. Dar dacă nu cunoaștem limbajul în care o idee s-a exprimat, cu siguranță am pierdut ceva. Dincolo de a explora un mesaj, este important din când în când să ne oprim asupra caracteristicilor modului în care acel ceva este comunicat sau exprimat.
Deși este cuprinsă la stiluri în comunicare, această subcategorie este mai degrabă epistemologică. Am exclus din această subcategorie aceste subiecte care sunt corelate și separate: comunicare interpersonală (care ține de interpersonal), vorbit în public, metafore și storytelling (care țiin tot de stiluri de comunicare, dar în mod specific în scris).
Subiectele atinse: metalimbaj (ce nu se spune explicit prin cuvintele alese), sinergologie (limbajul trupului), stiluri literare, abordări de copywriting, psihologia personalității aplicată în comunicare interpersonală și copywriting.
Limbaj non-verbal, limbajul trupului, sinergologie
Cum să scădem zgomotul din comunicarea cu cei din jur
Analiza sinergologică pe discursul lui Gigi Becali
The Agencies’ Night [en]
De ce e important să zâmbeşti cât mai des?
Top Michael Haneke (recomandare de film din care am pus 2 minute de la început: Code inconnu)
Limbaj vizual în cinematografie
Cronica filmului Mission Impossible: Rogue Nation
Cronica filmului românesc Viktoria (2014)
Dincolo de conținutul scris (analiză de metalimbaj, analiză grafologică, analiza scrisului de mână, grafoterapie, psihometrie)
Capcanele limbajului scris / The Traps of the Written Language [en]
Studiu de caz în analiza de metalimbaj
Ofertele de serviciu pe înţelesul tuturor
Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său”. Partea I. Copii şi părinţi.
Ce ne spunem de fapt când ne criticăm aproapele „spre binele său”. Partea II. Bărbaţi şi femei.
Antreprenori, culegeți roadele orientării în carieră comuniste!
Lista articolelor despre analiză grafologică
Cum să vorbeşti fiecăruia pe limba lui / How to Speak Everyone’s Language [en]
Formulări în cuvinte
It’s Not WHAT You Write, It’s HOW You Write [en]
Arta ironiei şi valoarea ei în scris
Totul a mai fost exprimat. Doar că sub altă formă.
Întoarce atenția clienților către tine scriind convingător!
Cum creezi cu imaginație povești care conving și încântă? Metafore (vs.) storytelling.
Cuvântul de 4 litere care te ajută să convingi orice sceptic
Structura persuasivă a unei scrisori de dragoste
Arta de a pune întrebări puternice cu discernământ
Ce înseamnă “to discern”, “discerning” şi “discernment” în engleză
Îți urez lectură revelatoare și explorare productivă!
Copyright text © Marcus Victor Grant 2021-prezent, toate drepturile rezervate.
Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.