Reguli pentru comunitatea ”EU SIMT”.

Versiunea 1 (noiembrie 2020)

Comunitatea ”Eu simt” (prezentare aici), cu grupurile de pe Facebook, Zoom și orice alte rețele sociale este una cu oameni imperfecți, între care se numără și cei care o administrează. Ești și tu binevenit/ă să te exprimi în acest spațiu în care stabilim aceste reguli pentru a păstra și a aplifica valorile comunității:

  1. Vrem calitate? Avem reguli multe și detaliate.

Vrem un cadru contractual sigur și clar pentru fiecare. De aceea, te invităm să le recitești recurent pe toate 18 și să le implementezi, pentru dezvoltarea ta și a comunității.

 

  1. Atunci când X, eu simt Y”

Încurajăm exprimarea emoțiilor în formatul: ”Atunci când se întâmplă X, eu simt Y”, sau ”Prima dată când am simțit Z, eram în situația T”. Descurajăm și eventual sancționăm gândurile critice care ar putea să rănească membrii comunității.

 

  1. Emoțiile sunt SUBSTANTIVE.

Ca adjective, sunt etichete. Etichetele sunt pentru produse, nu oameni. Evită-le, pentru tine și alții. Dacă folosești 5 etichete într-o săptămână cu alți membri, îți putem restricționa interacțiunea.

 

  1. Emoții, nu convingeri.

Aici aprofundăm procesele emoțiilor prin comportamente, nu conținutul convingerilor. Dacă ai păreri contradictorii legate de conținutul împărtășit, te invităm să contactezi separat în privat autorul unei afirmații cu care nu ești de acord.

 

  1. Responsabilitate în formularea emoțiilor

X mă face să mă simt Y” este o afirmație prin care pui controlul în afara ta. Ceea ce ALEGI să simți ca urmare a ceea ce alți utilizatori scriu este un prilej de autroreflecție, nu de victimizare și de acuzare.

 

  1. Vrem să te servim, nu să-ți facem pe plac.

Democrația implică libertatea de a auzi și a citi și ce nu-ți convine. Când se întâmplă asta, gândește înainte să scrii ce simți!

 

  1. Ce se discută în comunitate rămâne aici.

     

  2. Evită să dai nume

Te rugăm să eviți să dai nume de persoane atunci când povestești despre trecutul și prezentul tău și să folosești inițiale sau denumiri de roluri (seful, iubitul, soția, fiica, bunica, etc.)

 

  1. Comentează, nu trânti link!

Recomandările de cărți, filme, cântece și articole despre emoții sunt binevenite numai împreună cu un comentariu personal legat de valoarea resursei. NU: Link dropping, promo de produse și servicii fără legătură directă cu scopurile comunității.

 

  1. Ce împarți personal cu noi e musai al tău.

Comunică despre emoțiile pe care le ai în interacțiunile cu alții, nu adu comunicarea cu alții spre disecție în comunitate! Fără scrisori de dragoste scrise de parteneri, videouri cu membrii familiei care nu și-au dat consimțământul, temele copiilor.

Videourile și materialele GENERATE și postate trebuie să includă doar membri ai comunității sau persoane care și-au dat consimțământul ca prezența sau munca lor să fie împărtășită cu comunitatea din care ei NU fac parte.

 

  1. Nu cere și nu aștepta sfaturi în această comunitate!

Dacă crezi că cineva din comunitate îți poate oferi consultanță, vorbește în privat cu acea persoană! Membrii acestei comunități nu sunt aici ca să îți spună cum să îți trăiești viața, ci să te sprijine să o simți pe deplin în timp ce trăiești!

 

  1. Hai să evităm politica pe cât posibil.

Descurajăm discuțiile cu conținut politic sau care menționează partide sau politicieni. Dacă ții în mod deosebit, e OK să comunici despre emoțiile legate de politică fără să dai nume. Aici probabil sunt și persoane cu convingeri politice diferite.

 

  1. Această comunitate nu este concepută pentru relații sentimentale.

Dacă se înfiripă discuții cu caracter matrimonial între mebrii comunității, îi rugăm să le continue separat în privat.

 

  1. Atenție la ce scrii sau spui de spiritualitate!

Avem membri cu convingeri opuse sau diferite pe care trebuie să-i respecți, nu să-i convertești sau să-i contrariezi. Discuțiile pe religie sau spiritualitate ce divaghează de la emoții vor fi oprite.

 

  1. Autenticitate fără jignire și mârlănie.

Încurajăm autenticitatea, ceea ce poate include exprimări extreme, care sunt permise, în limita în care sunt incidentale sau ocazionale și educaționale sau artistice. Limbajul vulgar este puternic descurajat, iar atacul la persoană este interzis.

 

  1. Inteligența emoțională nu exclude logica.

Te invităm să manifești suport și sprijin și pentru acei utilizatori care preferă să se concentreze pe analiză, rațiune și logică mai mult decât tine. Construim comunitatea și cu sprijinul tău, și cu sprijinul lor.

 

  1. Grupul e pentru comunicarea între membri.

Administrație/finanțe? Scrie la bianca.ionel25 [at] gmail [punct] com. Legat de membrii comunității, scrie-i Stelianei printr-un mesaj direct. Despre materiale, format și structura întâlnirilor, sună-l pe Marcus la telefon 0729034883.

 

  1. Autenticitate, nu perfecțiune.

Încurajăm exprimarea autentică, nu perfectă. Pasionaților de gramatică și corectitudine tehnoredacțională oferim un post voluntar de corector la 1000+ articole potențial geniale scrise imperfect. Relații suplimentare la Marcus și Bianca.

Pentru introducerea in comunitate, înscrie-te mai întâi aici și apoi în grupul de Facebook.

Marcus Victor Grant

Copyright text © Marcus Victor Grant 2020-prezent, toate drepturile rezervate.

Grafică de Bianca Roxana Ionel

Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.