Oglinzi imaginate ale absolutului

Motto: “Ce anume am eu ce atrage alţi oameni”?

3 iulie este ziua internațională „Compliment Your Mirror”.

Sunt absolut convins că fiecare persoană şi-a pus întrebarea asta măcar o dată în viaţă. Ei bine, tocmai am avut o revelaţie bazată pe un vis. Sincer, eu nu prea acord atenţie viselor, mai ales ca subconştientul meu are un un simţ al umorului foarte ciudat. Însă de data aceasta, nu visul în sine este important, ci ideea pe care mi-a dat-o. Şi are foarte mare legătură cu întrebarea din motto. Nu e o întrebare pe care o am doar eu, ci toată lumea. Te rog considera acest articol o oglindă. Te va ajuta să-i găseşti o mai bună semnificaţie.

Copyright (C) Ana-Maria Iana
Copyright (C) Ana-Maria Iana

Ana Maria Iana (foto) a pus această întrebare la sfârşitul acestui articol [ro blog]. Iar eu i-am răspuns. Răspunsul a venit ca o reflecţie. Să îţi povestesc acum de un vis. Fii te rog atent/a, va duce la un punct foarte precis.

M-am visat pe mine acum 5-6 ani. Atunci eram mai nesigur pe mine decât sunt acum. Am perceput visul ca pe unul lung. Apăruseră nişte situaţii care m-au făcut să-mi pun întrebări şi să caut răspunsuri. Ana-Maria a apărut în visul meu de ce puţin 2 ori, a doua apariţie fiind foarte relevantă. Eram în tramvai cu ea. Era în drum spre serviciu şi ne-am oprit la Tom, cel care în vis era un prieten comun. Ana a interacţionat cu Tom, vorbind despre lucruri de rutină. I-am visat aşa cum îi percep în viaţa reală, Ana era foarte fermă, puternică şi încurajatoare. După întâlnire, Ana şi cu mine ne-am întors înapoi la tramvai, moment în care i-am spus:

Ştefan Alexandrescu: “Ştiu ce caut la tine”

Ana Maria Iana: “Serios?”

Ştefan: “Da. Caut să fiu mai sigur pe mine. Şi tu ai venit cu răspuns la câteva dintre întrebările mele”.

Undeva în acest moment visul s-a întrerupt. Ciudat este că din câte ştiu eu, Ana şi Tom nu se cunosc. DAR Ana în vis, seamănă cu o prietenă pe care o aveam în comun Tom şi cu mine, încă din gimnaziu.

Prietena noastră în comun, în opoziţie cu atitudinea Anei din vis, era complet nesigură pe ea. Am visat-o așa cum mi-ar fi plăcut să fie: mai încrezătoare. În același timp, în vis, această puternică sursă de încredere pentru mine a fost Ana. Dar, aşa cum ar spune ea cu siguranță în viața reală, nu știe răspunsurile la întrebările celorlalți. În general, aceasta a fost întrebarea ei în articolul citat [ro, blog]: „Ce anume îi atrage pe oameni la mine?” – o întrebare despre ea în relația cu alții.

Acum, să ne gândim puțin la această întrebare, o versiune mai bună a întrebării clasice de analiză tranzacţională: „de ce mi se întâmpla MIE asta?”. Mulți dintre noi ne punem această întrebare, deoarece satisface un model, unul destul de descurajator. Așa că mi-am pus întrebarea: „De ce li se întâmpla asta oamenilor?” 🙂 . De asemenea, din punctul de vedere al NLP, ”de ce?” este clasificat ca un model de căutare psihologic, în opoziţie cu întrebarea „cum?”. Mă opresc puțin aici pentru a acorda atenție acestei diferențe.

Dihotomia dintre „de ce?” și „cum?” a fost, din ceea ce îmi amintesc, abordată în prima instanța de Alfred Korzybski în 1933, în cel mai mare tratat de epistemologie „Science and Sanity [en, html]” și a fost mai departe dezvoltat într-un metaprogram [ro, blog]. Întrebările orientate către „de ce?” solicită o argumentare cauzală pentru o legătură dintre prezent și trecut, o explicație a conținutului.

Este o întrebare de conducere în psihoterapie.

Întrebarea „cum?”, pe de altă parte, se concentrează pe un proces, și este o demonstrație de conducere în coaching. Fiecare dintre ele sunt adecvate în anumite contexte. Iar diferența este relevantă aici. Am întâlnit invariabil mai mulţi oameni care se întreabă „de ce mi se întâmplă acest lucru?” decât „cum se întâmplă asta?”. Pot afirma că dacă aș fi avut mai mulți clienți care să mă întrebe „cum”, aș fi obținut mulți bani de la oameni care se concentrează mai degrabă pe soluții active decât pe simpla înțelegere pasivă (care nu este atât de simplă, după cum vei vedea).

Un posibil răspuns mi-a venit de la seria de filme Harry Potter. Îți ofer aici un scurt moment din „Harry Potter şi Piatra Filosofală”, regizat de Chris Columbus. Dacă, în timp va dispărea de pe youtube, este scena cu oglinda Erised (anagrama pentru ”desire”/”dorinţa”).

 

Mulți oameni caută în mod inconștient acest tip de oglinzi, care ar răspunde la întrebarea: „Oglindă, oglinjoară, spune-mi ce anume caut eu?” Acest lucru este firesc. De asemenea, este o strategie bună pentru oameni cu bani, care plătesc consultanții nu numai pentru a le da răspunsuri, dar mai ales pentru a găsi întrebările potrivite pentru ei (care, în unele cazuri, poate fi întrebarea „cum?”, mai degrabă decât „de ce?”).

Psihologic vorbind, oamenii se uită în oglinzi pentru a găsi o informație pe care este externă pentru ei. Uneori, fac același lucru atunci când citesc zodiacul, horoscopul, apeleaza la cititul în palmă, semne pe cer sau superstiții. Acestea pretind să ofere răspuns calificat de la o autoritate.

Acest tip de credință într-o anumită formă de magie, cunoștințe superstiţioase, se bazează pe convingerea foarte subtilă că există ceva, în afara puterii noastre, care ne controlează viața. Aceasta este o credință foarte actuală la români și mai ales la oamenii din Balcani: că există un fel de forță motrice în natură, ceea ce face ca viața lor să meargă într-o direcție sau într-alta.

Acest tip de gândire presupune un loc al controlului extern, în mod tragic de multe ori combinat cu un cadru intern de referință.

Dezvoltarea personală și profesională se bazează pe o convingere diferită: „Tu ești stăpânul vieții tale. Tot ceea ce se întâmplă în viața ta este responsabilitatea ta. Ai posibilitatea de a alege între o opțiune sau alta.” Acest tip de gândire poate fi foarte bine înțeleasă greșit, în special pentru cei care caută înțelegere, pentru/din interior/exterior.

Să ne întoarcem la Oglindă Dorinței. La fel ca toate simbolurile din „Harry Potter”, oglinda are o semnificație satanică, ocultă [en, CFML], pentru a cita un comentator al acestui blog [en, pe blog], „magia este pur și simplu știința care nu a fost încă înţeleasă. Înainte de a ne putea autentifica pe un laptop și de a citi știrile sau rapoartele Iluminaţilor de la Hollywood și înainte de se fi inventat televizorul și radioul, a existat o minge de cristal sau o oglindă neagră, care a permis unui ocultist să vadă și să citească despre evenimente peste tot în lume […] Magia este utilizarea de forțe nevăzute pentru a manipula fie mental, emoţional ori fizic”. Aceste „forțe nevăzute” sunt numite „demoni” în creştinism, iar ele ştiu tot ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă, și au puterea de a citi gesturi și dorințe, în special profunde, în toată lumea. Acest tip de cunoaștere poate fi prezentat într-o astfel de oglindă. Ajuta-te, te rog, de intrările wiki pentru Oglinda Dorinței din Harry Potter:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_mirror_of_ERISED:Harry_Potter#The_Mirror_of_Erised

http://en.wikibooks.org/wiki/Muggles%27_Guide_to_Harry_Potter/Magic/Mirror_of_Erised


Acum, să ne întoarcem la mine. La fel ca și Ana, mi-am pus o întrebare despre mine. Dar, mai întâi, am dat răspunsul la întrebarea Anei pentru ea, și abia scriind acest articol, am realizat că răspunsul era pentru mine. Mi-a fost ușor să dau răspunsul la întrebarea Anei, din două motive:

1. Munca mea este să știu (și să explic altora) modul în care funcționează mințile. În marketing, sunt plătit pentru a explica modul în care gândesc consumatorii, în scopul de a promova un produs/serviciu/o organizație. În resurse umane, sunt plătit pentru să explic angajatorilor și angajaților (potențiali) modul în care funcționează (sau nu) mintea lor și cum se poate compensa diferența între ceea ce este și ceea ce ar funcționa mai bine, de fapt, într-un cadru de afaceri. Prin urmare, unii oameni cred că eu am răspunsurile, când, în realitate, tot ce am sunt întrebări. Și un pic de simț de observație. Totuși, a pune o întrebare bună este, uneori, mai mult decât un răspuns bun, în opinia mea, pentru că îi dă clientului puterea de a-şi găsi răspunsul potrivit pentru sine.

2. Pentru cei care văd în mine o asemenea oglindă, eu par să am (sau, în perspectiva lor, eu „sunt considerat”) un fel de set de instrumente magice – magie care nu este nimic altceva decât știința care nu a fost încă înțeleasa. Pentru aceste persoane, sunt văzut ca un „guru” sau ca un „magician”. Este acel tip de credință dintr-un sistem pe care doresc să-l discreditez. Totuși, până la un punct, statutul de „magician” poate fi măgulitor. Să ne reamintim, în acest context, de ceea ce Sf. Pavel scrie în Epistola I către Corinteni, capitolul 13, versetul 12: „Căci acum vedem prin oglindă, ca-n ghicitură; dar atunci, față către față. Acum cunosc în parte; atunci însă deplin voi cunoaște, așa cum și eu deplin sunt cunoscut.”. În acest verset, „acum” se referă la viața pământească și „atunci” la viața veșnică, viața de după moarte.

Am un exercițiu despre care am scris aici [ro, blog], și în acest articol: „Cine ești tu și cum te vezi în oglindă” [ro, blog]. Acolo, am folosit oglinda că metaforă al faptului că fiecare din noi căutăm în alții imaginea proprie în oglindă iar pe oricine am întreba, părerea sa despre noi înșine va aduce o oglindire a sa. De ce? Pentru că adesea nouă ne place la alții ceea ce avem sau am vrea să avem și ne displace ceea ce ne displace la noi sau ceea ce ni se pare prea străin nouă. Acesta nu este genul de lucru cu care ne confruntăm de obicei, însă nu este nici ceva de care să nu fi auzit înainte. Eu știu asta pentru că am învățat de la alți oameni. În primul rând, Ana a căutat o oglindă, la sfârșitul acestui articol [ro, blog-ul]. Eu i-am oferit una. Apoi, din nou, în visul meu, am fost în căutarea unei oglinzi, iar Ana a fost o oglindă pentru mine. O oglindă pentru crede în mine. A ”avea încredere” este similar semantic cu ”a crede“.

Înainte de a încheia, propun curiozității voastre (a se citi ”insight”), cu clasica scena aolginzilor din „Doamna din Shanghai”, unde Orson Welles livrează această replică: „Cel care își urmează natura, într-un final își păstrează natura originală, dar nu ai auzit vreodată despre ceva mai bun de urmat? „

 

La final, nu voi folosi cuvintele mele, ci o un gand din articolul Anei Maria Iana, “De la viață, cu dragoste”.

Tu cauti siguranta, un anume crez, un anume “ism”, un loc caruia sa ii apartii, cineva pe care sa te bazezi. Ai venit aici de frica. Vrei un soi de inchisoare frumoasa, astfel incat sa poti sa traiesti fara sa constientizezi ceva. Eu vreau sa te fac mai nesigur, mai instabil, mai incert pentru ca eu sunt adevaratul pericol, eu sunt adevarata fericire.  Nu vreau sa ai incredere in mine, vreau sa ai curaj in fata mea.”

PS: Care dintre oglinzile absolutului este preferata ta?

Traducere a articolului „Imagined Mirrors of the Absolute” de Ştefan Alexandrescu, publicat iniţial pe Debug Your Mind  la 20 iunie 2012. Traducere de AIM. Copyright © Ştefan Alexandrescu

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.