Între naivitate și cinism. Partea III. 8 premise tari.

În seria eseistică ”Între naivitate și cinism.”, am tratat în primul articol 8 premise ”școlărești” idealiste asupra realității cotidiene și în particular asupra României, după care luând în considerare cum știm că funcționează de fapt lucrurile într-o lume imperfectă, le-am reformulat în al doilea articol ca 8 premise mai realiste.

Amintesc, nu este nevoie de o conspirație pentru a avea un dezastru din îmbinarea corupției cu lăcomia, cu ignoranța și naivitatea. Cineva nu este neapărat rău-intenționat sau pus să facă rău atunci când se angrenează într-unul din aceste sisteme. De fapt, este mai ușor (și mai ieftin) să păcălești un om ca să militeze pentru o cauză care lui i se pare dreaptă decât să îi oferi recompense (bani, poziție, carieră, resurse) ca să-și țină gura. Recompensa pentru naivitate și credulitate poate să fie una autentică, cu atât mai mult cu cât cel păcălit poate fi asmuțit selectiv prin obediența față de sistem împotriva dușmanilor acestuia fără să ia în calcul prea multe alternative (sau ce au de spus inamicii). Este, în esență, o gândire de grădiniță. 

Momentul în care cineva percepe că este mai avantajos pentru sine să tacă și să nu spună adevărul decât să spună ce știe și să-și ofere cunoștințele sale este momentul în care acea persoană și-a pierdut motivația pentru dezvoltare. Astfel, cine își pune prea multe întrebări se găsește în riscul de a găsi răspunsuri (inconvenabile) care declanșează conflicte de conștiință: disonanțe cognitive. Ce se întâmplă dacă de exemplu afli că ai studiat vreo 10 ani ca să lucrezi într-un sistem populat de proști cu diplomă, proști experți și ignoranți, limitați în decizii care funcționează ca niște automate?

Nu este doar atât. Cu cât cineva își propune să expună o direcție de gândire (darămite de practică) diferită față de una din cele promovate de sistemele de mai sus, riscă unele din acestea: ignorare, ridiculizare, umilire, limitarea oportunităților profesionale, ostracizare, concediere, pierderea reputației, oprobiu și judecată publică, acuze juridice, închisoare, urmărire, moarte. Cu cât afirmația se referă la ceva mai concret, imediat și care afectează persoana, cu atât riscurile și intensitatea reacțiilor pot să crească mai repede. Asta se întâmplă tot mai accelerat, cu atât cu cât gândirea logică și autentică este descurajată sau cel puțin condiționată: nu face rating, nu ține consumatorii pe social media, nu îi face să cumpere și nici să voteze. De asemenea, legăturile sociale superficiale și relațiile inautentice fac pe aproape oricine să fie de înlocuit. În social media (mai ales Facebook și YouTube), putem mult mai ușor să ne izolăm de cei care nu gândesc ca noi și și să dezvoltăm relații cu cei care sunt înclinați să ne asculte și să ne dea dreptate. Efectul psihologic se numește ”echo chamber” și funcționează spectaculos în social media, dar și în colective. În același timp, în colective de oameni în carne și oase, inhibiția convingerilor și a emoțiilor autentice favorizează un mediu al măștilor purtate cu vioișie între oameni care nu vor să se supere și cu siguranță nu prea reușesc să se cunoască.

Astfel, haideți să încercăm niște premise mai tari și mai concentrate (cele din articolele anterioare erau moderate sau diluate) și să vedem dacă ar putea fi niște explicații mai bune pentru ce se găsește în realitate. Mă voi referi tot la cele 8 direcții în care am început până acum.

  1. Tehnologia este un instrument util pentru cei care știu cum să-l folosească în scopuri proprii. De aceea, nu primim instrucțiuni cu adevărat utile de folosire a tehnologiei în interesul și beneficiul nostru decât dacă ne antrenăm capacitatea de a studia profund, repede și temeinic. Și eventual dacă avem asertivitate și abilitate de negociere în comunicarea cu CRM-ul (customer relationship managementul) companiei care ne-a vândut tehnologia. Cu cât este mai complexă și implică mai multe decizii, cu atât tehnologia pe care o folosim ne poate face munca mai valoroasă pe piața muncii dacă o stăpânim. Ba chiar, după cum afirmă câștigătorul premiului Nobel pentru economie, Paul Zane Pilzer in ”The Fountain of Wealth”, dacă nu avem tehnologia potrivită pentru a ne folosi resursele, tot ce avem nu valorează nimic. Prin urmare, pentru cei care nu învață să o folosească și să se păzească de pericolele ei, tehnologia este în parte covârșitoare un instrument de control, manipulare și anihilare a voinței maselor care poate fi folosit după cum vor cei care știu cum să o folosească și au resursele. Dacă ceva tehnologic se mișcă suficient de bine, mai devreme sau mai târziu cineva o să-i atașeze și o armă și o s-o folosească spectaculos. Ceilalți doar suportă consecințele.

  2. Școlile formale reprezintă pentru copii echivalentul a ceea ce sunt închisorile pentru adulți, iar atunci când ies din această închisoare, intră într-alta. Școlile informale reprezintă pentru copii o șansă mai mare de a-și dezvolta potențialul și o șansă mai mică (dar tot prezentă) pentru a fi spălați pe creier ca să devină dependenți de un sistem (și generoși votanți pentru partidele de stânga, precum USR).

  3. Rodul medicilor este, în cea mai mare parte, de a vârâ pe gâtul pacienților neinformați cele mai profitabile produse și servicii medicale și farmaceutice care îi omoară încetul cu încetul. Cu cât boala și suferința cuiva se prelungește mai mult fără să-l omoare, cu atât medicii și companiile medicale și farmaceutice câștigă mai mulți bani, pe de-o parte de la pacienți (și de la cei de bună credință care donează pentru asemenea cauze) și pe de altă parte de la stat (în măsura în care prin lobby companiile farmaceutice conving legiuitorii de valoarea decontării). Sănătatea nu este profitabilă pentru spitale și companii farmaceutice, în schimb este percepută ca fiind mai costisitoare pentru buzunarul cetățeanului practiv informat. Unii medici au realmente dorința de a sprijini și de a informa pacienții, dar sistemul în care lucrează este conceput în așa fel încât să nu aibă nici prea mult timp, nici prea multă motivație pentru asta. Câte slujbe crezi că s-ar pierde și câți bani dacă s-ar anunța tratamente ieftine la cancer pentru toată lumea? Cine ar avea de câștigat din marketarea unui remediu care rezolvă o problemă de sănătate repede și eficient și mai ales ce resuse au cei ce doresc să împiedice asta?

  4. Mass-media joacă rolul de poliție a gândirii prin aglomerarea de conținut inutil practic, de a confunda dezvoltarea cu învățarea și curiozitatea, cu scopul de a preveni necesitatea de a folosi mijloace mai stringente, deraierile de la ceea ce reprezintă variantele oficiale ale unor idei. Ocazional, pentru creșterea audienței, anumite adevăruri sunt permise astfel încât credibilitatea să nu se piardă, iar speranța și încrederea publicurilor să fie alimentată. În rest, mass-media livrează conținut cu pretenția de informație care are rolul de a distrage atenția audienței de la lucrurile utile pe care ar putea să le facă (proactiv cu creativitate) și îl instalează în starea de consumator obedient. Pentru a înțelege mai bine cum funcționează, urmărește o pisică încercând să prindă lumina reflectată de o oglindă pe un perete.

  5. Instituțiile statului și legiuitorii își păstrează autoritatea și dreptul de a hotărâ și acționa în conformitate cu interesele celor care plătesc sau conving cel mai mult. Cum vorbim prin excelență de sisteme, este nevoie să fie menținute în echilibru atât de multe variabile, încât nu mai este loc pentru adevăr, dacă acesta nu poate fi standardizat, etichitat, ambalat și reglementat. Ronald Reagan a afirmat: ”Dacă ceva funcționează foarte bine în țara asta, taxează-l. Dacă tot merge bine, atunci reglementează-l. Dacă nu mai merge bine, atunci subvenționează-l.”. Se aplică peste tot. Rolul legilor nu este să protejeze cetățenii, ci să protejeze interesele companiilor multinaționale, al politicienilor și al instituțiilor secrete de cetățenii unei țări.

  6. Democrația se caracterizează prin acordarea încrederii că manipularea și propaganda funcționează suficient de bine în controlarea populației încât să nu fie nevoie ca acel stat să fie invadat, ocupat sau controlat de un dictator autocratic. Cum comunismul nu mai constituie sperietoarea pe care o constituia în secolul trecut, exportul de democrație se face voluntar și civilizat acolo unde populația locală este suficient de ușor de păcălit ca să aleagă pe cei ce mențin sistemele existente (vezi România, Moldova, Ucraina), și cu distrugere, răsturnare de regim și război acolo unde populațiile nu aleg ”corespunzător” (vezi Irak, Libia, Somalia, Nicaragua, Iugoslavia). Principiile liberale ale unei societăți deschise, aplicate concret în anocrație înseamnă că alegătorii au voie să voteze cu cine vor ei atâta vreme cât iese cine trebuie.

  7. Știința și cercetarea au niște principii și metode minunate, care pot fi folosite de oamenii inteligenți și raționali în a demonstra orice le convine și este profitabil, atâta vreme cât nimeni nu îi verifică (sau în contestă) minuțios. Cei care pornesc la asemenea inițiative de verificare sunt descurajați până când li se întâmplă accidente nefericite, misterioase și clasate dacă nu cumva au intuiția să se autoexileze. Eventual, după ce mor, munca lor de investigație poate căpăta mai multă atenție în oceanul de gunoaie a datelor.

  8. Cultura și arta oferă mijloace rafinate de spălare pe creier prin livrarea unor mesaje convingătoare prin povești ce nu au foarte mult de-a face cu rațiunea și informarea. Mai degrabă, au legătură cu manipularea emoțiilor spre aderența la idei destul de profitabile pentru unii (nu consumatorii, desigur). Cultura și arta mai reprezintă de asemenea mijloace prin care cei destupați la minte pot spune adevăruri inconvenabile atâta vreme cât nu sunt afirmate ca fiind reale. Cei ce reușesc să își dea seama de asemenea mesaje sunt puțini și de regulă se știu în minoritate. În orice caz, consumul accelerat de noutate în acest domeniu distrage atenția de la activitățile potențial utile și menține consumatorii într-o lume virtuală, pe baza căreia pot interacționa într-o manieră tot mai superficială. Totodată, valoarea și credibilitatea premiilor internaționale pentru producții artistice scade pe măsură ce criteriile acordării lor sunt tot mai politizate.

Cu cât masele cred mai mult din ceea ce crede un copil care încă îl mai așteaptă pe Moș Crăciun căscând ochii la ecranele cu beculețe, cu atât manifestă mai multă naivitate infantilă și pot să intre în malaxorul sistemic prezentat mai sus. Confruntările și indignările care se petrec la conflictul cu realitatea pot, pe parcurs, să mai modifice o serie din percepțiile asupra realității, dar asta nu reprezintă un pericol pentru sistemele respective, deoarece de obicei puțini au timp, răbdare, motivație să stea să se documenteze cu privire la o mulțime de subiecte, să folosească învățarea eficientă, logica și argumentarea, gândirea critică și discernământul pentru a confrunta ipoteze, cercetări, surse contradictorii și a explora metodologiile folosite pentru ajungerea la respectivele criterii. (concluziile personale în partea a patra a acestei serii)

Un gând despre „Între naivitate și cinism. Partea III. 8 premise tari.

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.