O clipă de atenţie profundă (Povestea picioruşului de frigider) Partea a II-a

Partea I aici.

Atât de aproape şi totuşi atât de departe

Tânăra noastră şi-a găsit un iubit împreună cu care s-a mutat în micuţul, drăguţul şi ineficientul apartament. Uneori, iubitul tinerei simţea nevoia să doarmă separat, în living. Problema era că nu reuşea, din cauza frigiderului care bârâia foarte tare. El nu şi-a dat seama că din cauza aceasta nu putea să doarmă. A hotărât să doarmă în fiecare seară cu iubita lui, în dormitor, unde încă nu se auzea frigiderul. Problema este că de fiecare dată când el sau ea încercau să doarmă în living, nu reuşeau. Ea ştia că e din cauza frigiderului, dar s-a gândit că aşa o fi normal să facă frigiderul. A presupus că aşa era normal, pentru că nu s-a gândit să verifice.

Picioruşul de frigider era martor la această întreagă dramă. Încetul cu încetul, resentimentele s-au adunat, între cei doi membri ai cuplului, şi cei doi s-au despărţit. Picioruşul de frigider se simţea paralizat de frică: nu numai că nu îşi îndeplinise utilitatea de a sta temelie pentru un frigider, pentru hrănirea sănătoasă a unui utilizator casnic, ci se făcuse responsabil, după socoteala sa, pentru neferiricirea tinerei în slujba căruia trebuia să fie!

Picioruşul nostru nu mai voia să mai existe. Simţea că ar fi vrut să fie smuls, dezasamblat şi topit împreună cu un maldăr de fiare vechi, ruginite şi inutile, decât să mai facă umbră pământului degeaba! Singurul lucru care egala această cumplită ruşine şi neputinţă era tăcerea sa. Întreg frigiderul gemea de suferinţă, dar picioruşul care se simţea vinovat, care purta masa frigiderului, nu putea să spună o vorbă despre asta. Nu putea nici măcar să se dezintegreze. Singura lui speranţă era că totuşi, pentru faptul că el există, frigiderul nu se duce într-o râlă de tot. Frigiderul era într-adevăr dezechilibrat văzând cu ochii, dar nu într-atât încât să nu poată funcţiona.

Tânăra s-a despărţit de iubitul ei şi a suferit vizibil. Picioruşul o auzea cum plânge, chiar şi din camera cealaltă. Se simţea atât de singură şi neînţeleasă! Şi el la fel. El putea să înţeleagă prin ce trece ea, pentru că el se simţea nevalorificat, inutil, ineficient şi defect. Şi presupunea că şi ea la fel. A plâns mult. Şi nimeni nu i-a auzit.

Întreg frigiderul era bolnav, în suferinţă, dar nu murea. Încă nu se stricase. Rămăsese totuşi în picioare, după ani de suferinţă. Iar picioruşul nu ruginise, deşi a plâns mult. Pur şi simplu înţepenise şi lacrimile nu-i mai veneau. Dar tot ansamblul bârâia tot mai tare.

 

Un musafir curios

Ani au trecut, până când, într-o zi, un prieten al tinerei a venit la ea, să stea la ea o săptămână. A observat şi el, încă din primele ore, zgomotul infernal al frigiderului, care deja se auzea până şi din dormitor, cu uşa închisă. El a făcut un gest pe care nimeni nu l-a făcut de ani: s-a oprit şi s-a uitat la frigider cu luare aminte, pentru un minut. Frigiderul nu mai primise atâta atenţie de când fusese expus în magazinul de unde a fost cumpărat. Picioruşul, deşi deprimat şi deznădăjduit, a observat comportamentul curios pe care îl avea musafirul. Era ceva neobişnuit, ieşit din comun, din normalul cu care picioruşul se obişnuise în acest colţ de univers care era apartamentul acestei tinere femei.

Prietenul a făcut apoi ceva neobişnuit: a luat o farfurie cu dungă şi o sticlă de apă. A luat un scaun şi s-a urcat, pentru a aşeza farfuria cu dungă pe frigider. A turnat apă din sticlă pe farfuria din frigider până la dungă. A observat că apa depăşea dunga. Într-adevăr, frigiderul era înclinat şi într-o parte, şi în spate. Apoi, a dat frigiderul mai departe de perete, căci era lipit. Câtă bucurie pe întreg frigiderul nostru! Acum putea să respire mai bine! Nu cu mult mai bine, căci nu era suficient, dar parcă simţea că începuse să capete o nouă viaţă. Frigiderul tot gemea din toate încheieturile, dar se simţea mult mai bine.

Într-una din acele zile, prietenul a întrebat-o pe tânăra femeie de când nu a mai dezgheţat frigiderul. Când a auzit această întrebare, frigiderul şi-a ciulit urechile şi mai-mai că îi venea să leşine de bucurie. ÎN FINAL! Cineva pusese întrebarea-magică! Tânăra a recunoscut că nu mai dezgheţase frigiderul de când l-a cumpărat, adică de ani.

Prietenul a observat că tânăra era ocupată şi a lăsat-o în lumea ei, pândind apoi un moment de atenţie, relaxare şi disponibilitate din partea ei.

Picioruşul de frigider deja îşi ieşise puţin din dezmorţeală şi era curios ce se va întâmpla. Câteva zile au trecut, prietenul urma să plece, dar lăsase farfuria cu apă pe frigider.

Tânăra venea acasă seara târziu, după cum îi era obiceiul, şi îi povestea vrute şi nevrute prietenului ei, care o asculta atent. Picioruşul de frigider se întreba oare ce o să facă prietenul tinerei mai departe. El nu îi mai spunea nimic legat de frigider. De fapt, el nu îi spunea nimic legat de el însuşi. De ce oare? El, care putea să vorbească, nu spunea nimic, nu făcea nimic? De ce? Picioruşul de frigider simţea că doreşte ca măcar altcineva să vorbească pentru frigider, să-i ia apărarea, să îl salveze!

VA URMA

 

Copyright © Ştefan Alexandrescu

2 gânduri despre „O clipă de atenţie profundă (Povestea picioruşului de frigider) Partea a II-a

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.