Între recunoaștere și recunoștință

21 septembrie este ziua mondială a recunoștinței (World Gratitude Day).

Diferente semantice

Recunoastere” vine din latina, „recognitionem”. Verbul care corespunde este „a recunoaste”. Adjectivul corespondent este „recunoscut”.

Recunostinta” vine din franceza, „reconnaissance”, care are radacina „naissance” si contine derivatul „conaissance”.Verbul care corespunde este a „multumi”. Adjectivul corespondent este „recunoscator”.

Ambele implica cognitia, cunoasterea, validarea. Avem nevoie de amandoua, atat in a le primi, cat si in a le oferi. Datorita formei lor, pot fi usor de confundat.

Recunoastere este ceea ce asteptam sa primim pentru a satisface nevoia de importanta, de semnificatie, de valoare. Recunostinta este ceea ce asteptam pentru a satisface nevoia de contributie. Exista unii care cred ca recunoasterea poate fi oferita pe post de recunostinta sau recunostinta pe post de recunoastere. Nu e deloc asa. Ambele sunt dorite si pretuite.

Recunoastere + lipsa de recunostinta = te platesc ca sa faci treaba buna, o faci, dar nu-ti multumesc.

Lipsa de recunoastere + recunostinta = multumesc pentru efortul/intentiile tale, dar nu m-au ajutat cu nimic.

 

Ce conditioneaza multumirea?

Parintele Lucian Rosu din Torino a exprimat la un moment dat intr-o predica aceasta idee: „Ne-am jucat prea mult de-a viata. Omul se multumeste cu nimic si nimic nu-l mai multumeste pe om pentru ca i s-a urat cu binele si vrea mai mult bine.”.

Cine nu se multumeste cu putin, nu se va multumi nici cu mult. Nemultumirea este ca un sac fara fund pentru ca ceea ce este dorit, ravnit, chiar daca este primit, nu satisface nevoile pe care nici cel ce doreste sa primeasca nu le constientizeaza. Daca vrei sa testezi capacitatea cuiva de a conduce, poti sa ii dai sarcini marunte si sa vezi cat de bine se achita de ele. Nemultumirea poate sa vina (nu intotdeauna) din ceea ce in limba romana nu exista ca termen si in engleza este exprimat ca „entitlement”. O traducere apropiata ar fi „indreptatire”.

Mai ales tinerii care au fost rasfatati de parinti sau, dimpotriva, privati de foarte multe, considera ca li se cuvine, ca „si-au ajuns in drepturi” si presupun drept subintelese anumite beneficii care le sunt puse la dispozitie. Entitlement este, la radacina, despre lipsa asumarii unor reguli valabile pentru toata lumea si atitudinea fata de granite fizice si mentale.

De aceea, pentru a preveni nedreptatile pe care unii tineri le pot resimti, se cuvine sa mentionez:

Sa nu crezi ca lumea iti datoreaza ceva. Nu iti datoreaza nimic.

Chiar daca meriti, nu inseamna ca ti se cuvine automat sa primesti.

Rezultatele consistente sunt ceea ce se obtine ca urmare a aplicarii unei strategii cu determinare. Rezultatele ocazionale sunt ceea ce adesea determina invidie nejustificata.

 

Recunoasterea si recunostinta, dusmanii organizationali nr. 1 si 2.

Asadar, cine stabileste valoarea muncii fiecaruia? Valoarea muncii este determinata de plasarea acesteia intr-un context care sa o foloseasca si sa o rasplateasca. Prin urmare, aceeasi munca, prestata de un angajat si de un liber-profesionist, este rasaplatita diferit, in functie de aplicarea marketingului pentru ca munca respectiva sa ajunga la publicul-tinta care sa o pretuiasca cel mai mult. Munca ta are valoare chiar si daca nu gasesti oameni care sa o aprecieze deocamdata. Mai exact, are valoarea pe care i-o dai prin ceea ce esti dispus(a) sa accepti. 

Adesea, munca ce se desfasoara intr-o organizatie este un prilej pentru ca un angajat sa-si valorifice talentele in preajma unor resurse consistente. Insa, si mai adesea, dupa parerea mea, munca ce se desfasoara intr-o organizatie este un prilej pentru ca lipsa de incredere sau de abilitati de promovare ale angajatului sa fie exploatata de catre angajator. Acesta este un efect al lipsei de recunoastere.

Atunci cand spunem cuiva „ai facut o treaba buna!” ii oferim o validare si chiar mai mult, o confirmare, o aprobare. Aceasta recunoastere satisface nevoia de importanta a celui care a depus munca si il poate motiva sa continue sa depuna aceeasi munca, dar nu garanteaza asta. Sansele cresc insa daca, pe langa recunoastere, mai este oferita si recunostinta: „Ai facut o treaba buna. Multumesc.”.

Unul din motivele care ii fac pe manageri sa se sperie ca daca lauda subordonatii, acestia se vor culca pe o ureche sau vor cere mai multi bani este ca nu stiu cum sa separe recunoasterea de recunostinta si sa le ofere cu discernamant intr-o maniera disciplinata.

Sa luam urmatoarea scena in care este implicata o fetita de 3 ani, mama ei si bunica ei. Fetitei ii plac dulciurile. Ca urmare a faptului ca fetita tocmai a primit dulciuri de la un musafir, mama ii mai ofera si ea niste dulciuri, ca sa nu ramana mai prejos. Fetita insa i le arunca in cap. Mama incepe sa se planga bunicii.

Ce s-a intamplat de fapt? Fetita avea deja dulciuri, nu mai avea nevoie de asta, ci avea nevoie de recunoasterea importantei ei si sa fie luata in brate. Copilul insa nu stie cum sa comunice asta. Mama nu doreste sa indeplineasca copilului o nevoie, ci doreste sa isi indeplineasca pentru sine nevoia de importanta si de contributie. Copilul nu recunoaste gestul mamei si isi manifesta nerecunostinta. Mama alege sa mearga in alta parte pentru a-si manifesta importanta, respectiv se plange la mama sa. Fetita ramane frustrata.

Sa facem paralela cu urmatoarea situatie.

Mai multi angajati doresc o marire de salariu ca urmare a cresterii performantei inregistrate. Asta le va permite sa fie mai motivati si mai performanti. Middle managerul doreste sa se simta important si stabileste ca nu se va mari salariul, in schimb angajatii vor primi tichete de masa de o valoare mai mare. Angajatii nu sunt de acord pentru ca nu asta vor, nu asta au cerut, nu de asta au nevoie si nu la asta s-au asteptat. Middle managerul se plange de lipsa de cooperare a angajatilor la seful sau mai mare. Angajatii raman frustrati.

Recunostinta nu presupune sa oferi bani, ci bunavointa.

Recunostinta este ceea ce cauta unii oameni ca urmare a faptului ca nu primesc recunoastere, pe parghia subconstienta: „daca nu merit sa fiu recunoscut ca important, atunci trebuie sa ma fac util”, adica daca nu sunt recunoscuti ca subiecte, macar sa fie recunoscuti ca obiecte. Expresia „fa-te util” are scopul magic de a insufleti o roaba care sedea facand umbra pamantului degaba intr-o fiinta dotata cu inteligenta, precum in „Cenusareasa”. Astfel, uneori, dorinta de a contribui nu este expresia dorintei de a oferi o experienta care sa adauge la bunastarea celorlalti, ci fuga de inutilitate si dorinta de a se simti special. Contributia oferita de dragul de a se simti important risca sa se risipeasca intr-o directie care o face nerecunoscuta, impiedica recunostinta si poate face chiar mai mult rau celuilalt. De ce? Pentru ca a primi devine conditionat chiar si daca ceea ce a fost oferit nu a fost cerut. La nivel organizational, caritatea oferita fara cap poate ajunge sa nu mai fie „corporate social responsability”, ci „whitewashing”, „greenwashing”, „mita” si de-a dreptul rispia de resurse.

 

Recunoasterea in cazul greselilor

Recunoasterea mai are si rolul de a facilita iertarea si reconcilierea, nu doar multumirea. Astfel, recunoasterea greselilor nu este o obligatie, ci un merit moral, un deziderat. Totusi, modalitatea in care asta se intampla poate sa difere. De aceea, nu este scris in rugaciunea „Tatal nostru”: „motiveaza noua gresalele noastre” sau „scuza noua gresalele noastre”, ci „iarta noua gresalele noastre”. Dar iertarea, chiar daca se petrece, nu implica si reconcilierea.

De exemplu, un manager poate ierta, poate tolera greselile unui subordonat fara sa i le aduca la cunostinta, dar lipsa de recunoastere a acestor greseli din partea subordonatului nu il incurajeaza pe manager sa dezvolte o relatie prea calda cu acesta. Poate de asemenea sa le aduca la cunostinta, sa le ierte si sa nu le mai tolereze pe viitor, daca foloseste asertivitatea. Iertarea nu presupune a tolera perseverenta in greseala.

Similar, victima unui viol isi poate ierta persecutorul fara ca el sa-si asume recunoasterea faptei. Chiar si cu recunoasterea greselii si solicitarea iertarii, se poate sa avem iertare fara reconciliere, adica o consilidare a relatiei dintre parti ca urmare a incalcarii unor granite.

In cazul greselilor, recunoasterea poate duce la reconciliere si eventual la recunostinta.

Pentru ca recunoasterea sa existe, trebuie sa fie prezente niste standarde superioare pentru definitia succesului si niste granite inferioare pentru definitia abuzului. Problema este ca pentru majoritatea oamenilor, aceste standarde si granite sunt foarte diferite si, daca nu sunt comunicate si clarificate, predispun la suferinta, neintelegeri, nedreptati, abuzuri si greseli. Durerea in viata este garantata. Suferinta insa este optionala.

Mai pe larg despre merite, acordarea, obtinerea si recunoasterea lor, in cartea mea, Ce (mai) inseamna succesul la scoala.

Daca ti-a placut acest articol, atunci iti recomand si:

Cum sa creezi o lume mai buna prin „multumesc”

A avea si a pastra

Contractul psihologic in relatiile de munca

Antreprenori, culegeti roadele orientarii in cariera comuniste!

În căutarea ascultării pierdute

 

Reclame

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.