Despre manipularea pozitivă

Grija pentru cei dragi

Aş vrea să te gândeşti la o situaţie în care un prieten sau o prietenă de-a ta a făcut o greşeală în legătură cu care (l-)ai prevenit/-o. Desigur, eşti pus în poziţia justificată de a afirma: „Ţi-am spus eu! Ai văzut că am avut dreptate? Data viitoare să mă asculţi, că-ţi zic de bine!”. Acesta a fost un reproș menit să întărească autoritatea proprie și intenția pozitivă, însă acestea adesea se pierd prin modul în care sunt afirmate.

Într-o relaţie sentimentală, se pune adesea problema că ne dorim ca celălalt să fie mai aproape de tine, să fie mai mult ca tine. Dorinţa de transformare, de dezvoltare a celuilalt, devine adesea, mai mult sau mai puţin evident, o presiune, iar în unele cazuri, se ajunge la condiţionare şi ultimatumuri: „ori te schimbi, ori plec!”, uneori afişate împreună cu sinceritatea declarată: „Eu nu-ţi impun! Dacă vrei să trăim în continuare împreună, faci chestiile astea!”.

Ei bine, aici apare conceptul-cheie de care vreau să vorbesc: manipularea. Un bun părinte, o bună iubită, un drag prieten te poate manipula spre binele tău. Îmi amintesc cu umor de la un cuplu în care am fost în vizită: el era alcoolic şi ea îi ascundea băutura prin casă ca să nu o mai găsească. O altă prietenă spunea soţului ei „da, iubitule, ai dreptate!” – ce fel de opoziţie mai poate să aibă dacă primeşte un acord?

Ce este preferabil? Să impui unui om schimbarea, sub pretenţia că îi vrei binele? Sau să îl manipulezi, astfel încât să creadă că schimbarea pe care tu o doreşti e cea pe care el vrea să o facă?

Am întâlnit argumentul, mai ales între oamenii căsătoriţi: „Tu l-ai ales! Acum trebuie să suporţi”, o formă de a spune: „l-ai acceptat cum era, i-ai oferit încredere, acuma taci şi înghite!”, ca şi cum singura alegere este între resemnare şi impunere. Mai există încă cel puţin patru: negocierea, medierea, manipularea şi ieşirea din relaţie, în această ordine.

  

Când manipularea este acceptabilă

Să fim totuşi pragmatici. Unii oameni nu înţeleg. Nu au cunoştinţele necesare. Aşa că, pentru a putea păstra nişte relaţii normale, îi manipulezi. Desigur, spre binele lor – presupunând că într-adevăr ştii ce e mai bine pentru celălalt – ipoteză care mie personal mi se pare greşită.

Suntem cu toţii de acord cum consumul în exces de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii, la fel şi fumatul de ţigări produse de marii comercianţi, şi alcoolul la volan. Acestea sunt direcţii OK în care să îi manipulezi pe cei dragi, spre binele lor. Se numeşte manipulare pozitivă.

Atenţie, să îi manipulezi, nu să le impui, nu să-i toci la cap: „mănâncă mai puţină sare!”, „bea mai mult ceai”, „mănâncă lămâi!” şi să-i pisezi să pună în pratică o sumedenie de alte obiceiuri despre care toată lumea ştie că sunt bune, dar cam nimeni nu le face. Atâta vreme cât celălalt are convingerea că are controlul, că el ia deciziile, atunci manipularea este subtilă şi poate funcţiona. O grijă părintească pentru cei dragi este binevenită, dacă este cu măsură şi este manifestată corespunzător – poate fi o exprimare a afecţiunii şi a bunelor noastre intenţii.

În același timp, este important să ne aducem aminte că cine manipulează își asumă în mod indirect responsabilitatea morală (uneori și juridică) pentru actele celui pe care îl manipulează, ceea ce înseamnă că orice presupunere greșită sau direcție de acțiune eșuată poate fi răsplătită cu consecințe neplăcute.

Voi muta argumentația puțin în zona vânzărilor: vânzările reușesc dacă vânzătorul știe să facă bine treaba, fără să deranjeze. Cu alte cuvinte, deranjează acei vânzători despre care interlocutorii lor intuiesc că este nevoie să îi ”aburească” să scape de ei. La început, pentru formarea acestor skilluri, unii vânzători mai întâmpină eșecuri, iar o tentativă de manipulare va fi sesizată cel mai probabil ca atare dacă eșuează. Totuși, cei mai buni experți au capacitatea de a manipula subconștient, fără ca măcar ei să-și dea seama că o fac. Cel mai probabil, cei ce resping manipularea o resping datorită unor experiențe nefericite cu manipulatori începători, care au putut fi ”prinși”. Așa cum femeile resping o seducție stângace dar pot fi cucerite uneori prin gesturi ferme, cumpărătorii pot fi convinși atunci când nu sunt conștienți de proces.

Să revenim acum la situația în care un membru al familiei este bolnav și dorește să se vindece, dar are o oarecare reticență față de un medicament care este scump. Un alt membru ar putea să folosească următoarea tactică: îi face cadou o fâșie din acel medicament, nu suficient încât să-i ajungă pentru întregul tratament, dar suficient pentru a măsura că funcționează și există efecte. Este o tehnică de manipulare? Unii ar spune că da. Și dacă funcționează, care e problema? Este exact ca în exemplul clasic al părintelui care întrebă copilul dacă dorește să bea medicamentul amar din cana albă sau din cana roșie.

Așadar, chiar dacă nu îți place ideea asta, poți alegi să o accepți și să o incluzi în spectrul referințelor tale mentale acum sau mai târziu. Sau poți să alegi să nu o accepți deloc. Poți să prinzi ideea pe care ți-am plimbat-o prin cap? Ei bine, a rămas acolo. La urma urmei, cuvintele sunt ca niște amfore goale. Fiecare pune în ele ce vrea.

Ştefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare şi resurse umane

Reclame

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.