In cautarea ascultarii pierdute

Ce presupune ascultarea

Posibilitatea fiecarui om de a-si indeplini nevoile prin intermediul tehnologiei a ridicat urmatoarea minge la fileu: fiecare persoana care doreste sa se exprime are de infruntat o concurenta tot mai mare pentru o resursa tot mai indisponibila: atentia limitata a interlocutorului.

Una din functiile principale in ceea ce priveste ascultarea este validarea. Aceasta problema este foarte importanta in comunicarea organizationala, dar isi are radacinile in societate, asa ca o voi trata din aceasta perspectiva, cu mai multe exemple.

Validarea inseamna primirea unei confirmari autentice din partea interlocutorului ca mesajul transmis a fost receptionat. Validarea nu presupune neaparat manifestarea acordului cu interlocutorul. Acordul autentic  e o bijuterie pretioasa si rara.

Bunavointa in comunicare este luata prea adesea drept un bun subinteles, care presupune atat abilitatea interlocutorului de a asculta activ si a valida mesajele primite, cat si faptul ca interlocutorul considera ca mesajul primit este vrednic de atentia sa serioasa. Prezumtia pe care o introduc in acest articol poate fi una destul de nepoliticoasa in aparenta, dar de fapt imi pare una foarte functionala: bunavointa in comunicare merita sa fie rasplatita si castigata, nu presupusa drept implicita.

Mai intai ma concentrez pe componenta de abilitate, apoi pe cea de vointa.

 

Intrebari inainte de a DORI ascultarea

Asteptarea cuiva care emite un mesaj este sa fie ascultat, sa influenteze si eventual sa fie clarificat. Simplul fapt de exprimare poate sa fie extrem de puternic in sine, chiar si daca interlocutorul este unul neinsufletit. Atunci cand validarea este asteptata, dorita, preferata din partea emitatorului, responsabilitatea validarii nu poate fi pusa doar in carca ascultatorului. „Nu ma asculti” este adesea un repros ori la adresa vointei, ori la adresa abilitatilor ascultatorului. Cu toate acestea, de cate ori verificam, ca emitatori, urmatoarele presupuneri despre un potential ascultator al exprimarii noastre?

  • Ascultatorul are starea, disponibilitatea, rabdarea necesara pentru a asculta mesajul in acest context si in aceasta forma? Prea multe comunicari esueaza deoarece simpla prezenta sau simplul interes pentru prezenta al interlocutorului poate fi confundat cu disponibilitatea sa de a asculta. Poate interlocutorul are altceva de facut sau doreste el insusi sa se exprime. Trebuie verificat, nu?

  • Ascultatorul merita sa primeasca incarcatura emotionala a mesajului nostru? Daca este o incarcatura pozitiva, este probabil sa ii raspunda pozitiv? Daca este o incarcatura negativa, suntem pregatiti sa ii raspunda negativ?

  • I-am comunicat interlocutorului inainte de a transmite mesajul daca scopul ascultarii este simpla exprimare, ori obtinerea acordului, ori obtinerea unei solutii? Adesea, aceste scopuri concurente pot confunda ascultatorul cu privire la ce se asteapta din partea sa.

  • Suntem pregatiti sa facem fata dezacordului ascultatorului, in orice situatie?

  • Putem respecta feed-back-ul ascultatorului?

  • Ii dam ragazul ascultatorului sa ne raspunda?

  • Suntem pregatiti sa castigam si sa rasplatim bunavointa ascultatorului?

 

De unde se presupune ca ar trebui sa stim sa ascultam?

Copiii invata la scoala limba si literatura romana, dar pana termina liceul nu invata comunicare interpersonala. Studentii la comunicare si relatii publice invata sa emita mesaje, dar nu exista o disciplina care sa se intitulueze „cum sa receptionezi/asculti”. De fapt, acesta este eventual un subpunctobscur  de la comunicarea comerciala: monitorizarea concurentei.

Cu toate acestea, ascultarea este un skill presupus de majoritatea. Pe ce temei? Unde ar trebui sa se invete ascultarea?

Ascultarea ar putea fi invatata din familie sau de la Biserica, daca ar exista o educatie strategica, directionata spre a inspira aceasta virtute. Cand insa unii preoti si cei mai multi din parinti sunt prea grabiti ca sa asculte, dau un model insuficient. Concluzia naturala a prea multor copii si viitori adulti, angajati in organizatii, este ceva de genul: „exprimarea este intotdeauna ceva care se exprima in concurenta”. Cu toate acestea, premisa absolut halucinanta si concurenta este ca daca un emitator deschide gura si incepe sa vorbeasca in prezenta altuia, va fi automat si ascultat, eventual si confirmat. De ce? Pentru ca altfel, este nepoliticos si va fi exclus din cercul iubirii si acceptarii conditionate, eventual condamnat sa stea pe coji de nuca la coltul rusinii.

Totusi, termenul de „ascultare” are o conotatie negativa in societatea romaneasca: elevii sunt „ascultati” adica supusi presiunii (fara de care niciun efort nu merita valorificat), Securitatea „asculta” telefoanele, vecinii „asculta” ce vorbim dincolo de perete prin urmare se cuvine sa susotim ca sa nu deranjam o prezenta invizibila. Cu toate acestea, nu se protesteaza suficient pentru drepturile la privacy.

Ca urmare a absentei ascultarii, transmitatorul simte nevoia de a repete mesajul (poate n-a fost suficient inteles). Chiar daca interlocutorul pare ca a receptionat mesajul, daca nu confirma verbal sau non verbal receptionarea acestuia, transmitatorul poate continua sa povesteasca din nou si din nou acelasi lucru, ceea ce poate duce la exasperare. Bucla se repeta la nesfarsit. De ce? Pentru ca nu exista validare. Mesajul transmis printr-o validare ar trebui sa sune aproximativ astfel, nu neaparat folosind cuvinte: „Am receptionat mesajul tau. Am inteles ca asta te preocupa. Din perspectiva ta, aceasta este o idee a carei existenta o recunosc. Ai voie sa existi in prezenta mea si sa te exprimi, te recunosc.”. Acest mesaj merita repetat daca emitatorul cauta in continuare validare.

Atunci cand contactam prima data pe cineva necunoscut, nu asteptam neaparat sa primi bunavointa unui raspuns din partea sa. De ce ne-am astepta ca de fiecare data cand contactam pe cineva cunoscut, acea persoana sa aiba disponibilitatea de a depune efortul sa ne asculte? Ascultarea autentica este o resursa foarte pretioasa si un efort pentru care oamenii merita rasplatiti. Adu-ti aminte de asta data viitoare cand auzi onorariul unui psiholog, al unui psihoterapeut, al unui coach, al unui medic sau al unui consultant. Tu platesti pe cineva care sa te asculte fara sa te intereseze prea mult care sunt preocuparile sale. Poate de aceea de timpul psihologilor se abuzeaza in afara sedintelor particulare: adica un profesionist investeste ani si zeci de mii de euro in formarea sa pentru a le oferi apoi pe gratis oricui care se nimereste sa considere ca i se cuvin? Pardon?

Astfel, data viitoare cand ai iesit de la serviciu dupa o zi de discutii in care ai senzatia ca ai vorbit la pereti, sau dupa o sueta cu prietenii te simti singur/a, e o idee buna sa te intrebi cat din timp s-a manifestat o concurenta in exprimare si cat din timp s-a manifestat ascultare.

 

Mesajele implicite din spatele dorintei de ascultare

Iata doar cateva exemple care demonstreaza o patologie a lipsei de ascultare cotidiene. Aceste exemple nu le consider reprezentative pentru rolurile respective, ci reprezinta dupa parerea mea doar o exceptie nedorita si care poate fi corectata usor prin constientizare si comportamente alternative

Parintele striga copilul din alta camera: „ma auzi cand vorbesc cu tine?”. Parintele tocmai i-a transmis copilului indirect urmatorul mesaj: „Nu stiu ce faci si nu ma intereseaza. De fapt, nici nu-mi pasa. Tu esti la comanda mea, prin urmare trebuie sa fii disponibil oricand vreau eu. Lasa orice faci si stai nemiscat sa auzi comenzile mele. Comunicarea este un mijloc de impunere, nu de dialog.”

Preotul care spune: „dragi crestini, nu veniti cu liste la spovedanie, ca nu avem timp sa va ascultam, avem si noi de ridicat Biserica” transmite de fapt ideea ca „Eu nu sunt la dispozitia voastra, ci va fac un serviciu gratuit limitat. Urechile mele nu sunt deschise cu rabdare de duhovnic pentru ce aveti de spus. Ma uit la ceas si mai fac si alte treburi in timp ce va ascult. PS: Dati bani pentru constructia Bisericii, pentru ca eu sunt de fapt mai mult antreprenor imobiliar, nu confident.”

Managerul care face „capul calendar” asistentei si tuturor celor cu care se afla in sedinta schimband o sumedenie de idei se arata indecis si abuzeaza de increderea si de atentia subalternilor care sunt remunerati fainanciar, dar nu sunt rasplatiti psihologic, mai ales cand au de executat ordine contradictorii.

Invitatul intr-o emisiune televizata care se vede nevoit sa intrerupa moderatorul cu intrebarea „Iarta-ma, imi dai voie te rog sa raspund la intrebarea pe care mi-ai pus-o?” de fapt transmite cu mult bun simt urmatorul mesaj: „Manifest intelegere fata de lipsa ta de skill de comunicare, taranule! De fapt, tu nu m-ai invitat ca sa ma asculti pe mine, ci ca sa te exprimi pe tine. Uu-uuu, mai sunt si eu pe aici, daca tot m-ai invitat, ma lasi sa vorbesc sau ai uitat de mine si preferi sa vorbesti singur?”.

Doua persoane care vorbesc despre vacanta:

A: -Mie mi-a placut in Grecia. A fost atat de…

B: -Nu, mie mi-a placut in Olanda.

Poftim? B de fapt transmite urmatoarea idee lui A: „Tu ai voie sa te exprimi doar daca exprimi idei cu care eu sunt de acord, iar tu trebuie sa stii cu ce sunt eu de acord sau nu, inainte ca tu sau eu sa deschidem gura. Daca exprimi o idee cu care eu nu sunt de acord, atunci am senzatia ca trebuie sa fiu de acord cu ea si atunci ma simt obligat sa te opresc inainte ca tu sa halucinezi ca eu am de gand sa continui sa acult un punct de vedere atat de radical diferit de al meu. Fii ca mine, daca vrei sa vorbesti cu mine, gandeste ca mine, prefera ca mine, pentru ca esti ascultat conditionat, ca sa ma confirmi pe mine. Altfel nu ma mai joc.

 

Si ce daca POT sa te ascult daca nu VREAU?

Uneori skillul nu este de ajuns, mai trebuie sa existe si motivatie, si vointa. Asadar, acordul, chiar daca este manifestat, uneori este manifestat superficial, deoarece prezumtia implicita este ca cineva nu va asculta pana la capat ceva cu care nu este de acord. Unele persoane confunda validarea cu acordul. De fapt, ce merita sa faci sau sa spui pentru a demonstra ca ai dreptate? Uneori, nu e de ajuns sa ai dreptate, depinde si cum o demonstrezi.

In cele din urma, skillurile de ascultare se verifica si prin cat de puternice sunt schimbarile de stare pe care le poate produce in persoana ascultata. De exemplu, e usor sa ai simtul umorului cu oricine atunci cand este bine dispus si ii place sa rada, dar incearca sa faci o persoana deprimata sa rada fara s-o asculti!

Pe de alta parte, cei care au aceste skilluri de ascultare si le demonstreaza, dar nu doresc sa le foloseasca cu oricine, oriunde, oricand, sunt judecati aspru drept inflexibili, rigizi, „scumpi la vedere” si se cuvine sa dea explicatii cu privire la ce fac atunci cand nu sunt disponibili. De ce? La urma urmei, acesta este un drept pe care si-l ia fiecare, fara permisiune, fara scuze, fara explicatii. Si-l ia fata care la cina cu iubitul se uita pe telefon pe Facebook pentru ca e plictisita, si-l ia telespectatorul care schimba canalul, si-l ia fiecare cand primeste corespondenta neinteresanta, si-l ia politicianul care nu raspunde intrebarilor, si-l ia copilul care asculta muzica in casti dimineata in detrimentul mamei sale. Avem atat de multe moduri de a ne satisface propriile nevoi la indemana incat nu consideram necesar sa ne scuzam pentru faptul ca ni le implinim de fata cu altii (cui ii mai pasa de privacy cand poate pur si simplu sa opreasca ascultarea?).

Suntem pregatiti pentru a face fata concurentei in ascultare? Se anunta destul de ascutita, pentru cei care au urechile ciulite!

 

Daca ti-a placut acest articol, atunci iti recomand si:

Cultura ascultarii la romani

Arta de a pune intrebari puternice cu discernamant

Stefan Alexandrescu

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s