Networkingul fata in fata in era web 3.0

31 05 2017

Cum cream legaturi si relatii sociale durabile, atat profesional cat si personal. Cum tehnologia afecteaza afacerile prin transformarea oamenilor in obiecte.

Motto:

„Everything is going to trash and I don’t want in”

Diego Gutierrez, autorul scenariului episodului 18 din sezonul 5 (2004), „Disposable”, al serialului american „Judging Amy”, replica spusa de personajul principal

In societatea de azi, exista anumite sisteme care functioneaza rapid pentru a decongestiona timp, pentru a facilita dezvoltarea, deoarece anumiti antreprenori, inventatori, dezvoltatori, investitori, au pus aceste sisteme la punct pentru a fi optimizabile, actualizabile. Spre exemplu, avem smartphone-urile care sunt niste mini-computere all-in-one (mini-TV-uri, telefoane, calculatoare, desteptatoare, GPS-uri portabile, mp3 playere, kindle-uri) portabile asemanatoare tricorderelor din Star Trek. Avem servicii de curatatorie, de croitorie, de spalatorie, de cumparaturi livrate la domiciliu. Avem sisteme de comparare a produselor, de evaluare a serviciilor, de plati fara contact, de conducere fara sofer. Am vazut pe internet chiar si prototipuri de masini zburatoare. Ce facem cu acest timp?

Timpul fiecarei persoane este cu atat mai pretios cu cat este mai dificil sa convingi persoana respectiva sa aiba o intalnire cu tine. Lucrand in promovare, vanzari si mai ales in telemarketing, m-am confruntat cu atitudini care acum cativa ani mi se pareau extreme, iar acum parca au ajuns normale.

O prima atitudine care pare a fi orientata spre business este „care-i scopul si durata conversatiei?”, care obliga interlocutorul sa seteze un obiectiv si o directie clara care sa motiveze si sa justifice intalnirea initiala. Problema in legatura cu aceasta atitudine la o prima intalnire este ca poate fi contraproductiva networkingului. Prima data cand doi oameni se intalnesc si vorbesc, se poate sa ajunga la un subiect care ii leaga abia dupa vreo doua ore de discutii. Cercetarea intereselor declarate pe retelele sociale si bloguri este doar un demers superficial, care nu are cum sa inlocuiasca o comunicare deschisa. In al doilea rand, aceasta atitudine forteaza intalnirea intr-o directie pe care cel care o propune o are: el trebuie sa vanda ceva, macar o idee, altfel nu are sanse sa primeasca un raspuns favorabil. Atitudinea de tip „scopul si durata conversatiei” sunt potrivite pentru intalniri ulterioare, cand s-a creat deja o relatie. Altfel, centrarea pe sarcina nu are rost sa deranjeze pe nimeni daca in cadrul unei asemenea intalniri este tratat ca un obiect etichetat drept „de vanzare” sau „consumator”.

O alta manifestare similara se gaseste la vechii colaboratori care se intalnesc sub pretextul unor sarcini care trebuie stabilite, dar de fapt vor doar sa socializeze de dragul socializarii, insa nu fac niciunul lucrurile stabilite de comun acord. In realitate, nu s-ar intalni pentru a admite ca le e drag unul de altul, caci altfel nu ar fi o justificare rationala pentru stabilirea unei agende comune. La cate intalniri de genul „hai sa mai facem si noi ceva” ai participat? Genul acesta de intalniri nu sunt productive si de obicei, daca se intampla in timpul programului de lucru intr-o companie, am tendinta personal sa-i pun pe oameni sa socoteasca cat costa compania timpul insumat al fiecaruia din participanti si cat a produs/economisit in venituri intalnirea respectiva.

Atunci cand abordez unii potentiali clienti care s-au aratat interesati de serviciile mele, primesc o atitudine de ca si cum ei mi-ar face mie un serviciu prin acest interes, eventual ca si cum si-ar face o pomana. O doamna mi-a spus chiar: „Pai e normal sa ma sunati dvs. pe mine, ca doar dvs. aveti nevoie de mine, nu eu de dvs.”. De fapt, era normal sa o sun pe ea, pentru ca ea a dorit sa fie sunata in legatura cu un subiect de care a vrut sa stie. In ciuda sinceritatii cuceritoare, o asemenea atitudine este destul de contraproductiva, pentru ca niciunui vanzator nu-i place sa fie pus pe drumuri degeaba. Judecand prin prisma faptului ca majoritatea celor care cumpara servicii sau produse pentru dezvoltarea lor personala sau profesionala ori le cumpara pe loc ori nu le cumpara niciodata, ar fi destul de justificat sa nu-mi mai bat capul cu persoanele care spun ca sunt interesate dar nu cumpara, nu? Desigur, cei care nu au lucrat in vanzari pot gasi mai usor sa expedieze un vanzator ca pe un obiect, si nu ar trebui sa se mire ca sunt tratati ca niste obiecte numite consumatori, iar unii vanzatori se uita la ei ca la niste ATM-uri ambulante carora e suficient sa le apese butoanele psihologice pentru a scoate bani.

Cand esti in primele intalniri cu o persoana pe care ai cunoscut-o, se poate sa nu stii prea clar care este ritmul sau frecventa cu care este acceptabil sa stabilesti intalniri cu persoana respectiva, mai ales cand exista tendinta de a pune oamenii in cutiute din prima, de ca si cum un om poate fi redus la primele sale intentii. De aceea, proactivitatea poate fi etichetata drept persistenta agresiva iar reactivitatea drept lipsa de interes. Indiferent cat de bine te pricepi sa construiesti relatii, se va gasi cineva care te va eticheta ori intr-o extrema, ori in alta.

Spre exemplu, dupa ce am avut o intalnire promitatoare cu o potentiala colaboratoare in organizarea de traininguri, am cautat sa stabilesc detaliile concrete privind seminariile. Ulterior, am constatat ca era prea ocupata cu alte sarcini din calendarul ei si mereu gasea scuze ca sa nu ne intalnim, fara sa-mi propuna ceva concret. Cateva luni mai tarziu, am primit drept repros si scuza pentru un nou refuz din partea ei ca „nu am mai dat niciun semn social de viata” si ca n-am mai sunat-o. O alta persoana, clienta, care avea calculatorul stricat, s-a aratat ofensata la ideea de a-i trimite niste materiale prin posta. La urma urmei, daca tie nu-ti pasa/place de ceea ce ai declarat ca fiind important pentru tine, cui te astepti sa-i pese/placa?

„Pastram legatura” reprezinta in ziua de astazi o forma politicoasa de comunicare electronica la distanta, iar „contact” reprezinta o intrare intr-o lista electronica care poate fi aduagata, modificata, ierarhizata, asociata sau aruncata la gunoi. Astfel, fiecare persoana, prin asocierea si extensia sa electronica, poate fi aruncata la gunoi de nenumarate ori pe parcursul unei zile, fara ca macar ea sa stie. Tehnologia permite oamenilor sa se fereasca de pericole sociale, cum ar fi dezvoltarea asertivitatii. De exemplu, de ce sa se mai deranjeze membrii unui cuplu sa se desparta printr-o discutie fata in fata, daca isi pot trimite gandurile printr-un SMS? Mai stii, daca se intalnesc, ar putea afisa si ei niste emotii reale, s-ar putea razgandi, ar putea percepe cealalta persoana ca pe o fiinta umana, nu ca pe un obiect electronic…

Stabilirea intalnirilor intr-o agenda electronica este binevenita, ca o completare a notitelor pe care fiecare si le face intr-o agenda scrisa. A scrie de mana, macar din cand in cand, este un gest foarte util si important de exprimare pentru psihicul fiecaruia. Mai exista si urmatorul avantaj: o agenda permite compartimentarea informatiilor pe o suprafata mult mai mare decat ecranul unui mobil. Desigur, cei care nu sunt obisuiti sa planifice ar risca sa aiba o agenda care sa fie mai mult goala, cel putin pana cand obisnuiesc sa isi exprime ideile si notitele intr-o maniera organizata. Lipsa planificarii adecvate a activitatilor si a intalnirilor creeaza o dependenta si mai mare de tehnologie in ceea ce priveste interactiunea cu oamenii. In plus, preexistenta unor sisteme de organizare a informatiei ii impiedica pe multi sa conceapa, sa gestioneze si sa personalizeze un sistem propriu de procesare si organizare a informatiei. Eu cred ca lucrurile stau asa: cu cat mai mult cu cat intalnirile pe care le ai sunt notate intr-o agenda care este un obiect fizic, tangibil, din hartie, pe care il porti dupa tine, a carui greutate o duci, cu atat mai probabil este sa percepi existenta concreta a celor cu care te intalnesti ca fiind distincta de realitatea virtuala a smartphone-ului sau a tabletei.

Insotirea intalnirilor de prezenta dispozitivelor digitale (de exemplu, a pentru a face zeci de fotografii) duce de asemenea la o artificialitate a acestora, in care interlocutorul apare ca un obiect care este fotografiat.

Aceste tendinte despre care am scris si in articolul publicat la început de an:

  • fortarea centrarii pe sarcina si nu pe relatie („scopul si durata intalnirii”)

  • intalnirile propuse ca functionale care ajung sa se concentreze pe relatie in detrimentul sarcinilor si productivitatii

  • tratarea vanzatorilor ca pe niste obiecte

  • tratarea clientilor/potentialilor clienti ca pe niste obiecte

  • lipsa asertivitatii in stabilirea frecventei/ritmului intalnirilor

  • pasivitatea in construirea noilor relatii sociale

  • lipsa onestitatii in comunicarea obiectiilor reale
  • asezarea oamenilor in cutii predeterminate prea repede

  • follow-up-ul necorespunzator

  • reprezentarea virtuala a persoanelor prin prezenta contactelor lor intr-o lista

  • facilitatea de a transmite mesaje cu continut emotional evitand consecintele nedorite

  • facilitatea de a bloca tehnologic comunicarea cu cineva in detrimentul comunicarii fata in fata

  • dependenta de sisteme virtuale de planificare

  • transformarea persoanelor in obiecte in cadrul intalnirilor

  • izolarea sociala persoanelor care nu se incadreaza in tiparele sociale larg raspandite

  • descurajarea individualismului si asocierea acestuia cu egoismul, nu cu independenta

  • nevoia liber-profesionistilor de integrare sociala neconditionata cu scopul de a creste si a se dezvolta

  • accentuarea culturii acordului si absenta abilitatilor de comunicare a dezacordurilor

  • descurajarea liberei initiative economice la nivel psihologic si economic

… nu fac decat sa puna bete in roate networkingului si sa accentueze o cultura a depersonalizarii care nu este buna nici pentru psihicul cotidian, nici pentru afaceri si nici pentru relatiile dintre oameni. Timpul economisit prin folosirea unor servicii si a unor tehnologii merita sa fie pus in slujba socializarii, dezvoltarii noastre, nu a suprimarii conditiei umane.

Daca relationarea autentica si crearea unor relatii sociale fara intermediere electronica nu reprezinta pentru tine un motiv intrinsec suficient pentru a crea noi contacte umane, atunci sa nu te mire:

  • ca esti tratat ca un obiect si nu ca un om

  • ca nu ai suficienti prieteni adevarati sau ca cei pe care -i ai nu te mai cauta

  • ca nu faci vanzari

  • ca nu ai suficiente skilluri de comunicare pentru a progresa in cariera ori social

Scoate capul din dispozitivele digitale! Oamenii inca mai sunt in fata ta!

Daca ti-a placut acest articol, atunci iti recomand si:

Cultura ascultarii la romani

De la www la web 4.0

Anunțuri

Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: