Cine caută răspunsuri, culege puncte de vedere. Cine caută întrebări, cultivă orizonturi.

Motto:

”Dacă ai credință, poți să muți și munții din loc.

Dacă ai însă și înțelepciune, îl lași acolo, că-i mai bine așa”.

  

Am scris despre leadershipul actual în politica românească și am observat că nu mi-a sărit nimeni în cap, așa că m-am hotărât să scriu și despre proteste, asumându-mi mai multe puncte de vedere, din care unele ar putea să pară contradictorii. Toate aceste puncte de vedere vor deranja pe cei care nu sunt de acord cu ele, mai ales că nu am intenția să le argumentez de la Adam și Eva încoace. Pentru orice eventualitate, aceia care doresc să afle mai mult despre ramificațiile acestei povești, sunt invitați să cerceteze linkurile pe care le-am plasat cu generozitate.

  

Ce e prea mult, e prea mult. Dacă spunem asta, poate ajungem să și credem.

(A)sentimentul mulţumii care protesta în noiembrie 2015 pe străzile din Bucureşti despre cum „corupţia ucide” părea să fie: „Gata, dom‘le, există o limită, şi-au făcut de cap de-ajuns până acuma!”. O asemenea spăşenie este memorabilă la români, cu atât mai mult că pare a fi exprimată în public, desigur, nu la persoana I, ci la persoana a III-a. Ideea cu lupta împotriva corupției se reia în februarie 2017, cu ocazia unei ordonanțe de urgență care i-ar scăpa pe marii corupți de responsabilitatea în cazul unor acuzații procesate de justiție.

Atunci când Nelson Mandela a demarat procesul de iertare colectivă a celor care au comis crime în regimul de Apartheid, cei responsabili aveau obligația de a mărturisi public crimele lor, cu detalii privind cei care au fost implicați, cu promisiunea că vor fi absolviți de pedeapsă dacă își vor recunoaște vina. Totuși, acest demers nu a venit obligatoriu și cu solicitarea ca acești să-și ceară iertare sau măcar scuze. Poporul pare că a înghițit gălușca și de atunci Africa de Sud este dat ca un exemplu istoric în care lupul doarme frățește cu oaia. Dacă te interesează un studiu aprofundat al acestei ultime remarci, te invit să citești pp. 38-43 și 124-145 din lucrarea de doctorat ”Chasing the Forgiveness Ideal: case Studies in Restorative Justice, Post Apartheid South Africa and the Pastoral Care of Victims of Domestic Violence” de Maria Anne Mayo.

Atunci când Traian Băsescu în calitate de președinte al României a incriminat comunismul în 2006, CNSAS a fost înființată cu rolul de a tria persoanele care aveau accesul la funcții politice, dar asta nu i-a împiedicat pe unii foști membri ai Partidului Comunist Român sau chiar colaboratori cu securitatea să acceadă la funcții politice extrem de importante în stat. Condamnarea celor care au fost responsabili de crimele comunismului și de mineriade nu s-a făcut decât simbolic și extrem de târziu. Iliescu încă o duce bine, a fost în continuare senator și după 2006, iar în 2017 e invitat să dea declarații.

președintele Klaus Iohannis a ”dat un tun” de 15-18 miliarde de euro nu mai impresionează pe nimeni. Ce ți-e 15 milioane, ce ți-e 15 miliarde, la urma urmei oricum sunt niște cifre astronomice pe care omul de rând nici nu prea le percepe ca dimensiune. La urma urmei, a mutat și Ponta 19 miliarde de datorii din contul FMI în alte conturi conform declarațiile halucinante pe care le-a făcut privind activitatea sa de premier. Astea nu sunt motive ca lumea să iasă în stradă. Morala este simplă: pe principiul contractului psihologic ilustrat în acest articol, e OK să furi atâta vreme cât nu scrii că e OK să furi (și, mai ales, Doamne ferește, să scrii și CÂT e OK să furi). Furtul a miliarde de euro nu reprezintă un motiv de ieșit în stradă, dar ca un politician să creadă că i se cuvine să fure câteva zeci de mii de euro este strigător la cer. Da, e adevărat că s-a protestat și împotriva lui Iohannis, dar nu din cauza asta.

Când s-a protestat cu privire la Roșia Montană, a fost privită închiderea lucrărilor acolo ca o mare victorie. Câinii latră la Roșia Montană, caravana trece la Certej. Poporul doarme în continuare. Cât despre gazurile de șist, Chevron n-au fost alungați de protestatari, ci de faptul că au socotit că nu face daraua cât ocaua ca să extragă din România ce aveau nevoie. Rezultatul? Statul român plătește.

Când s-a protestat în legătură cu actele biometrice și s-au strâns peste 1 milion de semnături pentru a se face referendum, i-a băgat cineva în seamă? Actele biometrice s-au încetățenit (pașaport, card național de sănătate, peste câțiva ani și buletin de identitate), chiar dacă decizia a fost contestată chiar și în tribunal, și în consultarea cu societatea civilă, și în proteste, și în procesul de transparență decizională. Nu a contat nici măcar că normele de implementare contraziceau însăși legislația actelor biometrice. Curtea Constituțională a dormit în papuci, Avocatul Poporului la fel.

Când s-a protestat împotriva legalizării parteneriatelor civile și s-au strâns 3 milioane de semnături pentru modificare Constituției pentru introducerea unui articol pentru protecția familiei, s-a întâmplat ceva? Nu, desigur. Am și pierdut șirul protestelor pentru susținerea drepturilor familiei și a marșurilor pentru normalitate care s-au ținut în ultimii ani. Comisii din Camera Deputaților dau undă verde parteneriatelor civile.

  

De ce contează tocmai ACESTE proteste?

De ce acestea sunt ilustrate în presa națională și internațională? Păi, pentru că este util politic. Au ieșit oameni spontan în stradă? Minunat! Ia să vedem cum pot să fie direcționați!

Au dreptate protestatarii să ceară abrogarea infamei ordonanțe de urgență? Au dreptate, căci este culmea infamiei să legalizezi furtul public. Au dreptate protestatarii să ceară demisia premierului și a celor doi președinți ai Camerei Deputaților? Au dreptate, căci tupeul nemăsurat al acestei șleahte de tâlhari pe bună dreptate au atras investigațiile Laurei Codruței Kovesi, indiferent cât ar protesta Călin Popescu Tăriceanu (care își face planurile să-i ia locul lui Iohannis în cazul unei suspendări): cine știe pe cine au vrut să scape cu prioritate când au dat ordonanța: oare pe Dragnea? Au dreptate protestatarii să ceară demisia lui Iohannis? Au dreptate, dar din motivele greșite: că doar omul nu e la prima lovitură de stat pe care o încearcă. Au dreptate protestatarii să rămână să protesteze indiferent de ce face Guvernul? Au dreptate, căci OUG 14/2017 (care abrogă 13/2017) a fost deja contestată la Curtea de Apel. Ca să vezi, ce coincidență uimitoare, cine se plânge de faptul că în contextul continuării protestelor, s-a mai dat încă o lege de respingere a OUG 13/2017: Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Cine știe prin ce matrapazlâc administrativ, legislativ sau juridic vor reuși să strecoare o idee asemănătoare cu cea a amnistiei în următoarele săptămâni? La urma urmei, se poartă obiceiul și pe la case mai mari: vezi referendumurile care au respins constituția europeană, ulterior devenind Convenția de la Lisabona.

Au dreptate cei care susțin că acești protestatari sunt manipulați? Au dreptate, căci protestul lor este vizibil doar pentru ca CINE TREBUIE SĂ CÂȘTIGE. ”Cine trebuie” s-a stabilit în culise, departe de ochii electoratului. Au dreptate cei care susțin că protestul este încurajat de oamenii lui Soros? Au dreptate, căci dacă hoții noștri fură atât de mult, nu mai e loc pentru hoții lor! Au dreptate cei care susțin că protestele sunt încurajate de multinaționale, care vor să dea jos un Guvern ce a amenințat deja că va impozita local profiturile acestora? Au dreptate, pentru că există cu siguranță o miză și aici. Au dreptate cei care spun că ei au venit din proprie inițiativă în piață să protesteze fără să fie manipulați de nimeni? Au dreptate, că doar toată lumea protestează împotriva dușmanului comun, indifent din ce motive.

Nu cred că acest protest este organizat de oamenii lui Soros, dar cred că daca aceștia și-ar fi propus, ar fi reușit să îl preia foarte ușor. Oare chiar au făcut-o? Sorin Grindeanu susține că apreciază creativitatea protestatarilor, dar multe pancarte (deja disponibile la locul protestului) sunt uimitor de similare cu cele anti-Trump. Ce coincidență interesantă!

  

Între solidaritate şi spirit de turmă, care e soluţia?

În România, se pare că libertatea de a exprima opinii diferite nu se numește democrație, ci diviziune chiar și în rândul istoricilor. De fapt, vehemența scinziunii între părinți și copii (fiecare cu exagerările lor), între PSD-iști și anti-PSD-iști vine din faptul că românii nu au o cultură a ascultării reciproce. În plus, stau cam prost cu înţelegerea. Există unii care protestează împotriva protestatarilor, că nu au o viziune comună, că au prea multă ură, că sunt proști, că sunt manipulați, că nu sunt solidari, pierzându-se din vedere că cei care protestează în fața Guvernului nu sunt o comunitate. Nu sunt nici măcar un colectiv. Ei nu sunt animați de solidaritate decât ”împotrivă”. Ei știu clar ce NU VOR. Dacă stai să discuți cu privire la ce vor să se întâmple, formulat pozitiv, se ajunge ușor și repede la păreri diferite, pentru că motivațiile sunt diferite.

Solidaritatea este un termen frumos. La o biserică ortodoxă la care am fost în perioada protestelor din noiembrie 2015, s-a ţinut o predică frumoasă despre cum solidaritatea este o mare virtute a poporului român. Ce gând frumos! Atâta doar că ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în stradă, proteste contra aia și cealaltă, nu este solidaritate. Să vedem ce înseamnă termenul.

1. Faptul de a fi solidar; răspundere comună. 2. Unitate strânsă, bazată pe o comunitate de interese, de sentimente, de idei; spirit de înțelegere. ♦ Coeziune

Aşdar, primul sens se referă la răspundere comună. Însă răspundere faţă de ce anume, mai exact? Poate fi considerată masa nenominală de oameni care au protestat colo sau colo răspunzătoare pentru căderea Guvernului? Dacă da, atunci, în faţa cui răspunde? Răspunderea cui este pentru aplicarea sloganurilor în vieţile lor? Ale lor, mai exact ale fiecăruia, individual.

Aşadar, solidaritatea bazată pe înţelegere la români funcţiona cam aşa la protestele pentru Colectiv: „dacă nu eşti cu mine, eşti împotriva mea, aşa că ar fi bine să fii furios pe cine sunt eu furios, că altfel nu mai suntem prieteni”. Comuniunea de interese nu a existat niciodată la nivelul mulţimii, există poate cel mult comuniunea de stare: unul e furios pe Guvern că au crescut taxele în cutare zonă, altul e furios pe Biserică pentru că i-a cerut preotul mai mulţi bani la nuntă (decât se aştepta), altul e furios că un prieten i-a rămas nenorocit la incendiul de la Colectiv (ce nume convenient, nu-i aşa?). Protestele organizate cu ocazia Colectiv nu au fost suficient de solidare, pentru că motivațiile erau prea diferite. De data aceasta, ținta pare a fi puțin mai clară: să dăm jos pe toată lumea și să punem alții, tot de-ai lor!

schimbarea-puterii

Aşadar, ce rămâne în comun la colectiv nu mai este decât spiritul de turmă (psihosociologic vorbind, gregarismul), o unealtă deosebit de utilă în mâinile celor care vor să mătrăşească guverne pentru a le înlocui cu altele care să dea legi după aceleaşi valori, aceleaşi interese, pentru care nici ei, nici cei ce i-au pus acolo şi nici cei din stradă nu sunt răspunzători.

Grigore Cartianu, în cartea sa, „Crimele Revoluţiei. Sângeroasa diversiune a KGB-iştilor din FSN”, încearcă să înţeleagă la ce se referea Silviu Brucan când caracteriza poporul român în ianuarie 1990 ca „stupid people”:

<<Un popor pe care să-l minţi la televizor şi el te crede cu sfinţenie; îl mitraliezi şi dai vina pe terorişti, iar el pune mâna pe arme şi fuge bezmetic să-l prindă; îi oferi cadavre de ofiţeri români pe care scrii „terorişti”, iar el face pipi pe mortăciuni; îi pui la conducere agenţi sovietici, stalinişti notorii, comunişti înrăiţi, iar el se uită la ei ca la salvatori providenţiali; te proclami „emanaţie a Revoluţiei”, iar el nu obervă că ai lipsit de la Revoluţie; îl serveşti cu o contrarevoluţie, iar el crede că e cea mai curată revoluţie; îi iei puterea cu care se trezise în braţe, şi el pleacă liniştit acasă; iar după toate astea, abia aştepţi să te voteze în chip democratic!”>>

  

Locul controlului

Acum, sunt curios câţi din cei care au protestat în stradă împotriva corupţiei o vor respinge, la nivel individual, atunci când aceasta le-ar aduce avantaje? Principiile se numesc aşa pentru că le urmezi şi atunci când nu-ţi convine. Oare cei care au ieşit să protesteze împotriva Guvernului n-au beneficiat niciodată de pe urmele corupţiei?

Nu am auzit vreodată vreun protest de stradă în lume care să sune cam aşa: „noi suntem de vină că i-am votat pe idioţii care sunt acum la putere!”, „noi am tolerat corupţia câtă vreme am avut câştig de pe urma ei!”, „noi am fost indiferenţi la efectele corupţiei atâta vreme cât nu ne afecta personal!”, „noi ne dăm demisia pentru că nu ne-am făcut bine treaba”. Ei, pentru aşa ceva, chiar ar trebui ceva curaj!Restul, e gargară gregară?

Tu, pentru interesele cui ai ieşi în stradă? Şi pentru răspunderea cui? Oricum nu contează: vor fi cu siguranţă nişte politicieni bucuroşi dacă mai strângi nişte prieteni şi vă manifestaţi „solidaritatea” în stil românesc. Ei au pierdut alegerile anul trecut, dar dacă se alege cu anticipate, cine știe? Poate vei vota dracul alb în locul dracului negru. Sau, pardon, roșu, am uitat…

Au dreptate oamenii care protestează? Da. Au dreptate cei care nu sunt de acord cu ei? Da. Contează? Nu. Nu contează că ai dreptate. Nu a fost niciodată suficient să ai dreptate, a constat întotdeauna cum știi să demonstrezi asta. Nu contează că protestezi. Tu, românule, meriți mult în raport cu cine ești ca ființă umană, nu în raport cu modul în care știi să ceri ce îți dorești. La urma urmei, ce îți dorești s-ar putea să nu fie ceea ce ai nevoie.

E ușor să sesizezi propaganda când nu ești de acord cu ea. E ușor să ridiculizezi lozinci generale. E ușor să citești o mulțime de articole și să te crezi informat. E ușor să crezi că susținând un anumit partid sau candidat lucrurile se vor rezolva, sau că dând jos un anumit politician sau un partid lucrurile se vor schimba. Ceea ce rămâne constant este că însăși cetățenia românească reprezintă temeiul pentru care se permite statului român să te abuzeze prin legile strâmbe care deja există. Ceea ce deranjează este plata strâmbă, nedreaptă pentru acest abuz. Statul român știe să abuzeze, dar nu și să compenseze.

  

Care vor fi rezultatele acestor demersuri?

Să zicem că demisionează Guvernul. Va fi numit un alt premier, cel mai probabil tot din PSD, pentru că altfel nu ar fi susținut și acceptat de parlamentari cabinetul pe care îl propune. Și chiar dacă s-ar organiza alegeri anticipate, PSD-ul ar lua tot majoritatea (poate nu chiar atât cât a luat în toamnă, dar configurația ierarhiei s-ar păstra cam aceeași). Consecințele pentru următoarele luni sunt destul de evidente:

  • Cei care au răcit țipând în ger vor plăti la medici tratamentele. Statul decontează parțial. Cu banii de la tine. Restul, tot protestatariii îi plătesc.

  • Guvernul se așteaptă ca încasările la buget să crească anul acesta cu 15 % în condițiile în care taxele nu au fost mărite, dar au fost mărite salariile. Cine plătește? Toată lumea, desigur.

  • Klaus Iohannis va avea un oarece câștig de imagine pentru că a fost în asentimentul protestatarilor anti-PSD.

Protestatarii au considerat inadecvat ”mi-se-cuven-ismul” (entitlement) politicienilor de a stabili că unii sunt mai egali decât alții. În același timp, este bine ca și aceștia să devină conștienți că lor nu li se cuvine nimic în mod deosebit. Nimeni nu este obligat să facă ce vor ei. Ei reprezintă o minoritate în această anocrație zisă ”democrație”. Ei reprezintă o minoritate oricum ai lua-o. Și chiar dacă ar fi o majoritate, nu contează. Guvernele, Parlamentele, președinții și celelalte instituții ale statului au demonstrat cu succes până acum ignorarea unor majorități de milioane (fie că e vorba despre referendumul pentru Parlamentul Unicameral, fie că e vorba de inițiativele de referendum pentru care s-au strâns semnături).

Principalele beneficii pe care le manifestă protestarii sunt ventilarea în public a emoțiilor negative și socializarea (parcă văd peste cîțiva ani niște povești de dragoste care încep așa: ”ne-am cunoscut la proteste și parcă avea pe vino-ncoa atunci când m-am uitat la ea”).

Puterea poporului în România este dată de iluzia conferită alegerilor electorale și protestelor care ”dau jos guverne” (vezi guvernul Boc înlocuit de Guvernul Ungureanu, Guvernul Ponta înlocuit de Guvernul Cioloș, etc.). Cine caută să investigheze puțin la Constituție, bine ar fi să vizioneze documentarul lui Cornel Mihalache, ”Piepturi goale și buzunare pline”, ca să se lămurească cu privire la ce înseamnă democrația românească în spiritul Revoluției.

 

  

Tu cu ce rămâi?

Acum, pentru încheiere, câteva întrebări pentru toată lumea:

  1. Câți din participanții la protest au venit cu ele de acasă, făcute de mânuța lor, și câți le-au găsit la loc?

  2. Cum se face că în vreo două săptămâni deja s-a scos o carte cu lozincile scandate la proteste?

  3. Cum se face că majoritatea participnaților la protest au venit în grupuri?

  4. Despre câte din protestele sau subiectele despre care am scris în acest articol știai?

  5. Cât de legitim ți se pare un protest democratic cu care nu ești de acord?

  6. Cât de mult merită să plătești ca politicienii să își facă afacerile pe banii tăi?

  7. Cât de mult poți să protestezi fără să te bage politicienii în seamă?

  8. Cât de mult poți să vorbești de rău pe cei cu care nu ești de acord?

  9. Cu cine ar merita să fie înlocuit Sorin Grindeanu ca premier? Câți mai cred ca tine?

  10. Cu cine ar merita să fie înlocuit Liviu Dragnea ca președinte al Camerei Deputaților? Câți mai cred ca tine?

  11. Cu cine ar merita să fie înlocuit Călin Popescu Tăriceanu ca președinte al Senatului? Câți mai cred ca tine?

  12. Ce este mai acceptabil: să avem o constituție și legi care nu sunt respectate, sau să avem o constituție și legi strâmbe care să fie respectate?

  13. Ce partid ar putea, în termeni realiști, să preia locul fruntaș în ierarhia preferințelor electorale din România, în următorii 2 ani?

  14. Cât îți permiți să scoți din buzunar, indirect, pentru participarea la proteste?

  15. Când aleg televiziunile să pună camerele pe proteste? Oare contează mai mult numărul protestatarilor sau cauza pentru care protestează?

  16. Cine își permite să acopere mediatic un protest în direcția unei schimbări pe care nimeni nu are în plan sau în avantaje să o schimbe?

  17. Cât de mult ai citit păreri cu care nu ești de acord fără să-i insulți în mintea ta pe cei care le-au emis?

  18. Câte din argumentele pe care le servești în discuțiile pe marginea acestor subiecte le-ai găsit tu gândind individual și câte le-ai luat servite deja de la alții?

  19. E adevărat că IQ-ul unei mase de oameni este egal cu IQ-ul cel mai mic înregistrat în acea masă?

  20. Cât de mult adevărul reprezintă ceea ce vrei tu să se întâmple?

  21. Tu ce ai nevoie de fapt, din toată această poveste?

  22. Ce crezi că (ți) se cuvine să se întâmple în urma protestelor?

  23. Dacă ar fi să iei niște lecții de viață din aceste proteste și mediatizarea lor, cum ar suna aceste principii?

  24. Cum ai ști că ce crezi de fapt nu e adevărat?

  25. Cum ar putea fi puse aceste proteste în slujba unui obiectiv mai important?

  

Ștefan Alexandrescu

consultant în strategie de comunicare și resurse umane

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s