Ce mi-a inspirat filmul The Ultimate Gift. Partea IV

Unul din filmele frumoase care pot fi recomandate în acestă perioadă, despre care am mai scris aici, aici, şi aici, este The Ultimate Gift. În această poveste modernă, personajul trece printr-o călătorie iniţiatică de-a lungul căreia descoperă mai multe daruri. În acest post, voi aborda încă patru din aceste daruri.

 

10. Darul recunoştinţei

Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care pot să-l fac celor care m-au ajutat este acela de a le mulţumi, dând mai departe ceea ce am învăţat de la ei. Este un mod prin care poţi face diferenţa, pentru toţi cei care vor să facă o schimbare în viaţa lor, în cariera lor. Le sunt recunoscător tuturor celor cu care am lucrat, celor de la care am învăţat, precum şi acelora cu care am petrecut timp de calitate şi care m-au inspirat. Toate aceste daruri au făcut din mine o persoană mai bună, îmi place mie să cred. M-am bucurat pe deplin de darul dăruirii altora, într-o manieră folositoare, cum ar fi publicarea acestor articole şi blogurile pe care continui scriu.

 

  

11. Darul unei zile

Uneori, cel mai frumos dar pe care îl poţi face cuiva este să-i oferi o experienţă de neuitat. O experienţă de o zi perfectă pe care ţi-o poţi permite, şi ai putea s-o dăruieşti altora. Cum ar fi pentru tine să poţi să faci rafting, climbing, trekking, bungee jumping, karting, flying, scuba diving, rapel, paintball, dans, ciclism, şi multe multe altele? Imaginează-ţi doar o asemenea experienţă, ce impact ar avea asupra unui prieten! Este grozav, pentru că ai posibilitatea de a alege între multe activităţi, ai multe lucruri de învăţat, care ar putea să întreacă orice aşteptare.

 

  

12. Darul dragostei

Acest dar, l-am primit cu siguranţă, de la mama mea, de-a lungul întregii vieţi, dar care mi-a fost model de urmat. Pentru majoritatea copiilor, dragostea părinţilor este primul model de dragoste pe care îl urmează, sentiment ce ar trebui să contureze concepţiile şi emoţiile, de-a lungul dezvoltării lor ca adulţi. Mama m-a învăţat că dragostea este răbdătoare, iartă, persistă în ciuda dificultăţilor întâlnite, dragostea înseamnă speranţa, grijă şi protecţie. Singurul mod în care o pot răsplăti este să iubesc aşa cum m-a învăţat ea. Sper că am învăţat bine.

Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unui dar special, alegeţi unul dintre cele menţionate în acest articol! Acestea reprezintă esenţa oricărui dar minunat la care v-aţi gândit să oferiţi sau să primiţi!

Să aveţi o experienţă a dăruirii inspirată!

Traducere a articolului „The Ultimate Gift” de Marcus Victor Grant, publicat iniţial pe Analytic Vision la 11 septembrie 2012. Traducere de AIM. Copyright © Marcus Victor Grant

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.