Tacticile ascultării empatice

29 02 2016

Tacticile ascultării empatice – adică vârful icebergului despre care scriam iniţial în articolul anterior, cuprind patru etape.

1. Imitarea conţinutului. Practic, repeţi cuvintele celuilalt. În lipsa unui caracter şi a unei relaţii integre, poate fi resimţită ca jignitoare şi oamenii reacţionează păstrând distanţă. Stephen Covey ne dă drept exemplu o conversaţie între un tată şi fiul lui, în fiecare din cele patru tactici ale ascultării.

Tăticule, asta e! Şcoala e pentru fraieri!

Ce-ai spus? Crezi că şcoala e pentru fraieri?

2. Reformularea conţinutului. E ceva mai eficientă, însă limitată şi aceasta la comunicarea verbală, folosind raţiunea.

Tăticule, asta e! Şcoala e pentru fraieri!

Nu mai vrei să te duci la şcoală!

3. Reflectarea sentimentelor. În acest caz nu acorzi atenţie la ceea ce spune, ci la ceea ce simte când vorbeşte.

Tăticule, asta e! Şcoala e pentru fraieri!

Te simţi frustrat.

4. Reformularea conţinutului şi reflectarea sentimentelor. Înţelegi ambele componente ale comunicării: sentimentul – frustrarea, şi conţinutul – scoala.

Tăticule, asta e! Şcoala e pentru fraieri!

Te simţi frustrat în legătură cu şcoala.

Ceea ce se întâmplă când recurgi la tactica a patra a ascultării empatice, este pur şi simplu incredibil! Încercând cu sinceritate să-l înţelegi pe cel din faţa ta, reformulând conţinutul spuselor sale şi analizându-i sentimentele, îi “oferi aer psihologic”. Mai mult, îl ajuţi să-şi limpezească gândurile şi emoţiile. Pe măsură că îi creşte încrederea în dorinţa ta sinceră de a-l asculta şi înţelege, dispare bariera dintre ceea ce gândeşte şi ceea ce spune. Se produce o deschidere de la suflet la suflet, iar celălalt dă curs liber gândurilor şi sentimentelor cele mai intime şi mai vulnerabile.

Tată, asta e! Şcoala e pentru fraieri! ([Traducere din metalimbaj:] Vreau să stau de vorbă cu tine, să-ţi atrag atenţia.)

Te simţi frustrat cu privire la şcoală? ([Traducere din metalimbaj:] Chiar aşa! Asta simt!)

E inutilă! Îmi pierd timpul!

Simţi că nu te alegi cu nimic? ([Traducere din metalimbaj:] Stai să te gândeşti – chiar asta ai vrut să spui?)

Cam aşa. Nu învăţ nimic care să-mi fie de folos. De pildă, uită-te la Dan. A plecat de la şcoală şi repară maşini. Face o grămadă de bani. Practic, nu?

Crezi că Dan a avut o idee bună? (Mm…)

Ei bine, cred că într-un fel, da. Azi câştiga bine. Dar peste câţiva ani pariez că o să-şi dea palme.

Crezi că va simţi că a luat o hotărâre greşită?

Va fi silit să recunoască. Vreau să spun că dacă nu ai studii, n-ai cum să reuşeşti în lumea asta.

Studiile sunt importante…

Da! Dacă nu ai o diplomă şi dacă nu-ţi poţi lua un serviciu, nici merge la colegiu, ce se alege din tine? Trebuie să studiezi!

E important pentru viitor…

Da.

Ştii… Îmi pare rău. Dar n-o să-i spui mamei?

Nu vrei ca mama să afle singură.

Nu… Ba cred că poţi să-i spui. Oricum, odată şi odată tot o să afle. Tată! Am dat un test astăzi şi mi-au spus că sunt la nivel de clasa a patra. Eu care sunt la liceu!

Aceasta este metoda prin care ajungi la adevărata problemă care îl frământă pe om şi pe care nu ştia cum să ţi-o comunice, sau mai bine spus nu reuşea din cauză că reacţia ta îl bloca. Singura cale de a afla ce e în mintea unui om trece prin sufletul lui.

Copyright (C) Brian Solis. Licenţa CC-By ND 2.0

Copyright (C) Brian Solis. Licenţa CC-By 2.0

Este o diferenţă uriaşă când vrei să înţelegi cu tot dinadinsul. Sfaturile cele mai bine intenţionate din lume nu valorează nimic, dacă nu ne adresăm adevăratei probleme. Dar niciodată nu o vom afla dacă rămânem captivi în propria noastră autobiografie, în propriile noastre paradigme, dacă nu ne scoatem puţin ochelarii, să privim lumea şi dintr-o altă perspectivă. Pentru a afla adevărata problemă, este nevoie să sondăm în sufletul omului şi putem face asta doar dacă avem un Cont Afectiv suficient de mare la acel om. Încrederea deschide sufletele şi scoate la lumina adevăratele probleme, unindu-i astfel pe oameni.

Încercând mai întâi să înţeleagă, acest tată dintr-o posibilă tranzacţie, a creat un prilej de transformare. Nu s-a mulţumit cu nivelul superficial al comunicării (rezolvarea problemei), ci a dat ocazia transformării fiului său, dar şi relaţiei tată-fiu. A lăsat deoparte experienţa lui de viaţă, care i-ar fi dat impulsul de a-i spune/ordona fiului direct ce să facă. În schimb, a investit în Contul Afectiv şi i-a creat băiatului climatul propice pentru a-şi deschide sufletul puţin câte puţin, până la a spune adevărata lui frământare. Acum nu mai fac parte din tabere diferite, ci stau la aceeaşi masă rezolvând problema. Iar fiul, care altă dată ar fi evitat orice discuţie cu tatăl, a devenit receptiv la experienţa lui şi îi cere sfatul. Însă din clipa în care tatăl începe să-i dea sfaturi, acesta trebuie să fie foarte atent la reacţiile băiatului. Câtă vreme răspunsurile sunt logice, tatăl poate continua să întrebe, să sfătuiască. Îndată ce răspunsul trădează o emoţie, este nevoie din nou de ascultarea empatică şi tatăl trebuie să alunece iar spre sentimente.

În anumite situaţii, transformarea omului are loc fără sfaturi venite din afară. Deseori, când li se oferă ocazia de a se deschide, îşi clarifica singuri problemele şi găsesc soluţii pe parcurs. Alteori este nevoie de puncte de vedere suplimentare, ajutătoare.

Cheia este de a urmări cu toată sinceritatea interesul individului, de a-l asculta cu empatie şi de a-l lăsa să-şi contureze problemele şi soluţiile pas cu pas, în ritmul lui. Când oamenii sunt realmente în suferinţa şi-i asculţi cu dorinţa sinceră de a-i înţelege, vei fi uluit cât de repede se deschid. Abia aşteaptă să se destăinuie, mai cu seamă copiii, şi nu atât celor de o seamă cu ei, cât părinţilor. Şi o vor face, dacă simt că după aceea părinţii îi vor iubi la fel, fără a pune condiţii, fără a-i judeca sau a-i lua în râs. Dacă faci efortul de a înţelege fără ipocrizie sau intenţii rele, vei rămâne uimit de undele de caldă împărtăşire pe care le vei recepta de la o altă fiinţă umană.”

Stephen Covey

Avem nevoie de aceste tactici, dar ele nu sunt eficiente dacă nu pornesc de la dorinţa de a înţelege. Oamenii reacţionează invers dacă se simt manipulaţi. Când avem de a face cu persoane apropiate, este mai bine să le spunem ce avem de gând: „Am citit cartea aceea despre ascultarea empatică şi m-am gândit la relaţia dintre noi. Mi-am dat seama că nu ţi-am acordat atenţia cuvenită. Vreau să te ascult. Îmi vine greu. Mai calc în străchini, dar să şti că nu renunţ. Ţin mult la tine, crede-mă, şi vreau să te înţeleg. Poate că vrei să mă ajuţi şi tu.”. Dar încearcă asta doar dacă eşti sincer. Altfel, dacă omul îşi dă seama că nu îţi pasă de el şi că rămâne expus şi lezat, ăsta distruge relaţia dintre voi.

Una din relaţiile care are de obicei mare nevoie de acest gen de mărturisire a motivaţiilor, este cea de cuplu. Comunicarea cu partenerul de viaţă este de multe ori lăsată prada rutinei în baza experienţelor comune, la gândul că o anumită problemă se subînţelege. Ori în realitate nu este deloc aşa, din motiv că aceeaşi problemă este văzută diferit de fiecare om (avem lentile diferite, adică percepţii diferite: paiele din ochii celorlalţi au culori diferite pentru fiecare). În orice parteneriat, pentru a-l face să funcţioneze, trebuie să ne concentrăm pe valorificarea diferenţelor. Acelaşi lucru se aplică şi în cuplu, mai ales dacă partenerii au paradigme diferite – moduri diferite de a vedea lucrurile. Totul trebuie să înceapă cu efortul de a înţelege perspectiva celuilalt, a privi prin ochii lui şi a găsi împreună terenul comun şi soluţiile avantajoase pentru ambii parteneri.

Unii obiectează că ascultarea empatică cere prea mult timp. Poate că da, la început; dar mai târziu îl economiseşte. Ascultarea empatică creşte încrederea celui ascultat în ascultător. Acest tip foarte particular de ascultare întăreşte relaţiile dintre oameni. Oamenii vor să fie înţeleşi. Iar asta este valabil în căsnicie, la serviciu, între prieteni sau cu colaboratorii de orice fel.

Acesta este un articol din seria „De la aşteptare la realitate” pe blogul colectiv Discerne, încadrată la subcategoria „dezvoltare personală”. Dacă ţi-a plăcut, atunci îţi recomand şi lista retrospectivă.

Guest post de de Alina Harnisfeger Publicat iniţial aici la 7 noiembrie 2014 Copyright (C) Alina Harnisfeger, 2014. Dacă ţi-a plăcut acest articol, atunci te invit să citeşti şi blogul ei.


Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: