Empatie şi imaginaţie

18 02 2016

Orice discuţie trebuie să înceapă cu definirea termenilor”

Voltaire

 

Semnificaţiile diferite în limbi diferite

Empatia, ca termen, are semnificaţii foarte diferite în limba română şi în limba engleză. Diferenţele de interpretare între termeni, pornind de la dexonline pentru limba română şi de la Wiktionary şi Wikipedia pentru limba engleză, pot explica numai anumite înţelesuri, pe care fiecare din noi le percepem în mod particular.

Aşadar, să vedem care ar fi traducere în română a termenului empatie, aşa cum figurează în Wiktionary:

  1. identificarea intelectuală a gândurilor, sentimentelor sau a stării unei alte persoane

  2. capacitatea de a înţelege punctul de vedere al unei alte persoane ca urmare a unei asemenea înţelegeri.

  3. (în parapsihologie sau science fiction) abilitatea paranormală de a citi psihic emoţiile altcuiva

Conform definiţiei din Wikipedia, empatia este capacitatea de a înţelege sau a simţi ceea ce o altă persoană experimentează, din cadrul de referinţă al acelei persoane, mai exact capacitatea de a se plasa în poziţia altcuiva.

Spicuiesc din definiţiile citate de dexonline pentru termenul empatie:

Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică (adică sugestivă, ce provoacă stări sufleteşti), viața eroilor din opere literare, filme . (DEX, 2009)

Interpretare a eului altora după propriul nostru eu. (Dicţionarul de neologisme, 1986)

EMPATÍE (‹ fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia. (Dicţionar Enciclopedic, 1993-2009)

 

Interpretarea limitată (greşită) a empatiei în limba română

Să luăm pe rând câteva cuvinte şi expresii cheie din definiţiile pentru limba română şi să observăm cum diferă acestea de limba engleză.

  1. Există o diferenţă între tedinţă (RO) şi capacitate, identificare intelectuală (EN). Capacitatea este o abilitate, o resursă controlabilă care poate fi folosită în mod conştient, raţional, concertat, pentru un anumit demers: pot alege să-mi folosesc o anumită abilitate sau nu. Tendinţa, în schimb, are o conotaţie mai degrabă subconştientă şi incontrolabilă: avem tendinţa de a face lucruri care ne stau în caracter, în personalitate.

  2. Proiectarea stărilor proprii asupra acestuia din urmă” se bate cap în cap cu “capacitatea de a se plasa în poziţia altcuiva”. Atunci când proiectez, folosesc cadrul propriu de referinţă. Atunci când mă pun în papucii altuia, folosesc cadrul său de referinţă. Cu alte cuvinte, păşesc în poziţia a doua, a clientului, din NLP.

  3. Identificarea, în definiţia din limba engleză, poate să fie pur intelectuală, pe când empatia, în limba română, trebuie să fie afectivă, simpatetică, provocatoare de emoţie.

  4. Transpunerea” presupusă în înţelegerea din română a termenului este tradusă prin trăirea afectivă a emoţiei induse/resimţite de cel cu care subiectul empatizează. În schimb, capacitatea de înţelegere presupusă prin definiţia în engleză nu obligă pe cel care empatizează la o oglindire a emoţiei (în NLP rapport).

  5. Simpatetic” deşi are alt înţeles, trimite cu gândul la simpatie: cineva poate citi definiţia empatiei într-un dicţionar fără să citească (facă click) şi pe “simpatetic” ca să afle că înseamnă “Care provoacă stări sufletești (tainice); sugestiv. – Din germ. Sympathetisch.“ Deci, atenţie, empatia nu presupune simpatie!

Aşadar…

  1. Dacă eu identific corect prin intuiţie şi observaţie, gândurile cuiva, atunci folosesc empathy şi nu empatie.

  2. Dacă eu îl înţeleg pe interlocutor proiectându-mi convingerile, interpretările şi emoţiile mele asupra lui, eu folosesc empatie, nu empathy.

  3. Dacă eu reuşesc să identific corect emoţiile şi gândurile unui interlocutor, dar aleg să nu afişez niciun fel de emoţie în legătură cu asta, atunci manifest empathy şi nu empatie.

  4. Dacă eu reuşesc să identific corect emoţia şi sentimentele celuilalt, după cadrul său de referinţă, îi comunic asta în mod intelectual şi aleg să manifest altă emoţie, atunci eu manifest empathy şi nu empatie.

  5. Dacă eu mă pun, să spunem, în papucii unui criminal, şi reuşesc să înţeleg procesul său de gândire, emoţiile şi trăirile lui, dar nu simpatizez cu el (şi mai ales nu am treăit o experienţă similară), atunci este mult mai probabil că folosesc empathy şi nu empatie.

  6. Empatia este o cale minunată de a trăi în locul celuilalt. Ce minunat! Dacă nu-ţi convine viaţa ta, o poţi trăi pe-a altuia!

 

Rezultatele unei percepţii limitate (greşite)

Aşadar, capacitatea românilor de a empatiza, în sensul de a avea o comunicare autentică cu un interlocutor, de a înţelege motivaţiile, convingerile, raţionamentele, emoţiile, sentimentele, afectele sale şi toate resorturile sale interioare, este limitată lingvistic prin însăşi definiţia la un standard mult mai scăzut a ceea ce presupune empatia. Noi, românii, putem fi mult mai empatici decât americanii, folosind definiţia noastră, pentru că ajunge să ne imaginăm că celălalt gândeşte la fel ca noi, că celălalt simte la fel ca noi. Cel puţin în termeni de aşteptări, putem avea această tendinţă (nu neapărat capacitate) de căuta mai întâi asemănare şi apoi diferenţă. În schimb, atât în psihosociologie, cât şi în psihologia interculturală se vorbeşte despre diferenţa între percepţia unui individ asupra sa (prin autoatribuirea unor caracteristici culturale) şi percepţia aceluiaşi individ asupra altor conaţionali.

Totuşi, dacă studiul psihometriei ne învaţă ceva, atunci asta este că nu există doi oameni identici din punct de vedere psihologic. Aşadar, realitatea de la care trebuie să pornim în comunicarea interpersonală este diferenţa. Fiecare este, mai mult sau mai puţin, diferit faţă de noi, iar, pentru a manifesta respect faţă de percepţia sa asupra lumii, este nevoie mai întâi de toate să o înţelegem.

Acum, partea cu înţelegerea… Înţelegere este un alt termen, alături de empatie, pe care cred că mulţi îl înţeleg la fel dar îl înţeleg diferit, după cum am exemplificat aici. Mai mult, identificarea presupune a comunica ceea ce am înţeles şi a primi o confirmare că ceea ce am înţeles a fost corect Şi, ca să ştii ce anume identifici, este nevoie să ai o cunoaştere măcar de bază a emoţiilor, a diferenţelor dintre ele, a anumitor structuri de personalitate.

Aşadar, înainte de a constata că de fapt empatia la români are mai mare legătură cu aşteptările şi cu imaginaţia decât cu realitatea, este nevoie să stabilim care pot fi premisele ca înţelegerea corectă a minţii celorlalţi să fie aplicată de cei care doresc asta. Adică, de exemplu, dacă tu, cititorule, doreşti să-ţi dezvolţi empatia, este necesar să ştii ce este aceasta şi să ai nişte elemente de referinţă ca să ştii că ai ajuns să o numeri printre competenţele, sau chiar, mai bine, printre tendinţele tale.

 

Telepatia, versiunea 2.0 de la empatie

Dacă tot păşim pe terenul science-fiction-ului cu a treia definiţie a empatiei din wiktionary, m-aş hazarda să lansez şi eu o ipoteză de cercetare calitativă: pentru câţi din românii cu studii medii sau universitare empatia semnifică de fapt citirea psihică a emoţiilor (eventual a gândurilor celuilalt)? Sunt pregătit să aflu că empatia s-ar putea să fie de fapt o soră mai mică şi mai bondoacă ce substituie mult mai acceptabil social telepatia.

Dacă ceilalţi trebuie să gândească precum noi şi să citească gândurile noastre, că tot suntem asemănători toţi între noi, pe baza regulilor bunului simţ, a celor şapte ani de-acasă şi a tuturor lucrurilor care vin de la sine, nici nu mai înţeleg de ce am mai avea nevoie de comunicarea verbală. De fapt, pentru unii, nici nu e nevoie. Pentru aceştia, un drum de la aşteptări la realitate nu numai că este nenecesar, dar chiar ciudat, neobişnuit, străin şi inutil. Astfel, comunicarea verbală poate să fie folosită nu ca un mijloc de interacţiune interumană, de cunoaştere şi dialog, de schimbare de perspective, ci manifestă doar funcţia expresivă de a defula, de a exprima propria viziune în căutarea altora care să ne-o împărtăşească: dacă nu verbal, atunci măcar telepatic. Într-un asemenea mediu, cuvintele sunt doar puncte de plecare pentru automatisme. Experienţa întâlnirii cu interlocutorul aduce în această situaţie doar sentimentul reconfortant al extinderii propriei viziuni asupra lumii în universul declarativ (şi el gândeşte la fel, numai cât mă uit la el!), pentru confirmarea noastră cea de toate zilele, că existăm, că suntem validaţi şi putem să răsuflăm uşuraţi că ce credem şi ce facem are sens. Amin (?).

 

Ah, tu, biet copil!

Să zicem că există un cuplu cu un el şi o ea, pe nume Stejar şi Magdalena.

Stejar este alcoolic şi violent. Magdalena încearcă să înţeleagă cum de un băiat atât de bun la suflet cum îl vede ea pe Stejar ar putea să aibă asemenea înclinaţii şi, mai ales, cum poate ea, prin iubirea ei cea mărinimoasă, să îl sprijine spre schimbare.

Magdalena vorbeşte cu mama lui Stejar, iar aceasta îi povesteşte despre ce copilărie a avut Stejar: tatăl său îl punea la treburi grele, îl bătea, îl critica, iar la sfârşitul zilei serveau, toţi membrii de sex masculin ai familiei, indiferent de vârstă, nişte porţii serioase de rachiu pentru înzdrăvenire pentru ziua următoare. Rachiu făcut acasă, în nişte condiţii destul de dubioase, şi cu efecte destul de hazarda(n)te.

Proiectându-se pe sine în experienţa lui Stejar, Magdalena trăieşte cu lacrimi în ochi povestea pe care o aude de la mama lui Stejar, resimţind o cumplită suferinţă şi o profundă nedreptate: “ah, tu, biet copil, cât de bătut ai fost de soartă!”. Mai mult, Magdalena îl întreabă pe Stejar, iar acesta confirmă factual, între două beri, că aşa a fost, dar fără să afişeze prea multă emoţie. Stejar adoarme făcut criţă, fără să conştientizeze prea bine despre ce a fost vorba şi cu atât mai puţin ce emoţii a trăit.

Între timp, Magdalena, profund marcată, îşi explică, în convingerea că a înţeles pe deplin, tragedia prin care a trecut Stejar şi de ce a ajuns astfel cum a ajuns. Prin ce suferinţe cumplite trebuie să fi trecut! Numai puterea neţărmurită a dragostei ar putea să-l schimbe! Astfel, fără ca Stejar să ştie vreodată ce-a fost în capul Magdalenei (sau Magdalena în capul lui Stejar), Magdalena se hotărăşte să-l ia de bărbat pe Stejar şi chiar să aibă un copil cu el, că poate-poate o să se schimbe.

A aplicat Magdalena empatia? A aplicat. Păi cum nu? A trecut printr-un proces afectiv complex constând în identificarea subiectului (ea, Magdalena) cu obiectul cunoașterii (el, Stejar) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia.

Preţul pentru aşteptările Magdalenei l-a suportat nu doar ea, ci şi copiii ei cu Stejar.

Q.E.D.

 

Pentru o bună dezvoltare personală, vă propun empathy, şi nu empatie

Dacă îţi place să analizezi comportamentele celorlalţi încercând să găseşti explicaţii, atunci cu siguranţă te va pasiona limbajul trupului, domeniu de studiu numit sinergologie. Dacă te interesează, atunci te invit să faci primii paşi descoperind cum să scădem zgomotul din comunicarea cu cei din jur  .

Totuşi, pentru cei care consideră că sensul empatiei este mai apropiat de empahy decât de definiţia din limba română, există veşti bune:

  1. tu eşti OK şi dacă eşti diferit de ceilalţi

  2. nu trebuie să-ţi placă cum gândeşte altcineva ca să-l înţelegi

  3. nu este nevoie să împărtăşeşti aceleaşi emoţii cu interlocutorul, ajunge să le observi corect pe ale lui

  4. eşti binevenit să te pui în papucii interlocutorului

  5. este OK să foloseşti comunicarea ca să verifici dacă ai înţeles corect ce crezi că ai înţeles

  6. realitatea obiectivă poate să fie diferită de cum ţi-o imaginezi din cadrul tău de referinţă şi aşteaptă ca tu să o descoperi

În cele din urmă, dacă doreşti să afli cum funcţioează de fapt empathy, îţi recomand serialul american Hannibal!

Călătorie plăcută prin minţile celorlalţi!

VA URMA

Acesta este un articol din seria „De la aşteptare la realitate” pe blogul colectiv Discerne, încadrată la subcategoria „dezvoltare personală”. Dacă ţi-a plăcut, atunci îţi recomand şi lista retrospectivă.

Ştefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală şi profesională

autorul cărţii „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă

Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta I


Acțiuni

Information

3 responses

27 02 2016
Ascultarea empatică – o cheie a relaţiilor de calitate între oameni | DISCERNE

[…] Cum putem ajunge să ascultăm cu empatie […]

Apreciază

29 02 2016
Tacticile ascultării empatice | DISCERNE

[…] este de a urmări cu toată sinceritatea interesul individului, de a-l asculta cu empatie şi de a-l lăsa să-şi contureze problemele şi soluţiile pas cu pas, în ritmul lui. Când […]

Apreciază

5 03 2016
Mulţumeşte-i pe ceilalţi! | DISCERNE

[…] satisfacerea altora, dificultatea în a prioritiza criteriile altora după care se raportează, empatizarea exagerată (sau compasiunea confundată cu mila). Tendinţele lor pot fi distructive atunci când li se cere […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: