Maturitatea şi aşteptările asupra realităţii

 Când eram mic, am înghiţit un ac. Şi n-am păţit nimic. Şi n-am păţit nimic. Şi n-am păţit nimic. Şi n-am păţit nimic.”

 

Condiţionarea respectului

A ajunge la concluzii precum acestea, acestea şi acestea face parte din maturitate. Maturitatea deplină nu se dobândeşte la o anumită vârstă, ea nu vine nici o dată cu majoratul şi nici o dată cu bacalaureatul. Se dă examen pentru conducerea maşinii, dar nu se dă examen pentru conducerea vieţii. Există oameni care nici la 70 de ani nu sunt maturi şi există adolescenţi care la 15 ani deja sunt maturi.

Cultura noastră ne-a învăţat să ne prefacem că îi respectăm pe ceilalţi după aparenţe: după poziţie socială, după cărunteţea părului, după posesiile afişate. Dacă acceptăm condiţionarea ca o trăsătură implicită a respectului: „te respect dacă…”, atunci fiecare om are măsura proprie a condiţiilor pe care le pun ca să îi respecte pe ceilalţi.

De curând, am aflat despre mine că nu am un respect mai mare pentru persoanele bătrâne pentru că sunt bătrâne, deoarece în experienţa mea, înţelepciunea nu vine odată cu vârsta. La fel, maturitatea şi responsabilitatea nu vin odată cu vârsta sau creşterea în înălţime. Numai că există deja nişte vârste de la care acestea încep să devină deranjante.

Ceea ce unii consideră că trebuie să fie „de la sine înţeles” se justifică prin gândirea de turmă, într-un cadru pe cât mai restrâns, pe atât mai sigur: şi mătuşa, şi bunelul, şi verişoara consideră la fel. Pregătirea pentru viitor a copiilor nu mai porneşte de la libertatea de a descoperi propriul drum, ci de la controlul asupra vieţii lor. Acest control se manifestă subtil sau direct şi îl pune pe celălalt în situaţia nu numai de a suporta acest control, ci chiar de a-l considera absolut normal şi o expresie de iubire.

Copyright (C) Irina Chiriţă, 2016
Copyright (C) Irina Chiriţă, 2016

Poate că „puiul” are nevoie să fie ajutat (să treacă strada fără să vrea), mai ales atunci când deviază de la normalitatea minţii părinţilor, să revină pe drumul cel bun, fără a stabili mai întâi dacă acel drum chiar duce unde e bine şi potrivit pentru „pui”. Prin extensie, toată realitatea ajunge să fie încadrată în acest pat mental al lui Procust, iar copiii învaţă că aşa e normal, prin urmare aplică sistemul la nivelul întregii societăţi.

 

Un „mărunt” detaliu nerezolvat de vreo mie de ani

Un exemplu stupefiant despre dimensiunile groteşi la care pot să ajungă asemenea imaturităţi vine de la o cunoştinţă de-a mea, care a manifestat întotdeauna o alergie vizibilă la orice cărţi, seminarii sau abordări pentru dezvoltarea personală şi profesională şi cu atât mai mult pentru autocunoaştere şi consiliere în carieră, sub pretextul că ea „nu le are cu din astea şi nici nu-i trebuie”, ba chiar mai mult, îmi reproşa că aplic prea mult din ce am învăţat din abilităţile profesionale în viaţa mea personală 🙂 .

Ea, în calitate de creştină ortodoxă declarată, a hotărât să se căsătorească cu un catolic (cu care a mai încercat să se căsătorească o dată şi nu a reuşit din cauza inadvertenţelor dintre cele două confesiuni). La un moment dat, mă anunţă entuziasmată la telefon cu privire la această mirifică hotărâre, iar eu pun o întrebare perfect justificată în acest context: „şi aţi găsit preot care să vă căsătorească ortodox, aşa cum vrei tu?”.

În acest moment, brusc ea s-a arătat, cu hipersensibilitatea specifică, extrem de indignată pentru lipsa mea de suport, întrucât ea nu ajunsese încă la detaliile acestea „mărunte”, precum „popi”.

După viziunea ei, scinziunea de aproape o mie de ani între două confesiuni, care a produs atâtea tragedii şi atâţia martiri, este un detaliu „mărunt” pe care „popii” ar face bine să-l rezolve repede, nu de alta, căci domnişoara s-a hotărât să se căsătorească, iar aşteptarea ei este să se căsătorească ortodox, într-o biserică ortodoxă… cu un catolic! Dacă aşteptarea ei este ca ea să se căsătorească, atunci lumea ar trebui să se învârtă în aşa fel încât să se supună dorinţelor ei şi, în condiţiile în care a mai încercat să facă asta o dată şi nu a reuşit, consideră acest „detaliu” cu desăvârşire irelevant. În contexul acesta, cine îndrăzneşte să pună o întrebare, riscă să tulbure apele puternic.De curând, a hotărât că ţine atât de mult la ortodoxie, încât se va căsători catolic 🙂

Asemenea aşteptări, precum şi încercările unora de a se supune unor asemenea aşteptări aberante pot constitui în viziunea unora chiar semne de patologie care, duse la extreme, capătă manifestări psihiatrice. Unii oameni încep într-adevăr să devină paranoici, să sufere de halucinaţii, să audă voci şi să facă crize de isterie atunci când realitatea, mai ales cei dragi, aleg să nu se conformeze la viziunile lor proprii, înguste şi rigide despre cum ar trebui să se comporte. Şi chiar atunci când asta se întâmplă, preferă să continue să-i condiţioneze pe ceilalţi, în loc să se schimbe şi să devină modelele pe care le doresc în lume.

 

Prezenţă, nu complezenţă

Un om sănătos şi matur, atunci când observă că harta pe care o are asupra realităţii, începe să modifice harta, nu realitatea!

Aşadar, dacă ne întrebăm de ce ajungem uneori să ne simţim mai singuri alături de ceilalţi, de ce nu reuşim să fim ascultaţi şi înţeleşi, de ce nu reuşim să creăm relaţii durabile şi să legăm comunicări autentice, s-ar putea să nu aibă legătură cu rea-voinţa celorlalţi, cu atitudinea lor de superioritate şi nici cu viaţa în general, bat-o vina! S-ar putea să aibă legătură cu faptul că nu ştim să acceptăm şi să ne bucurăm de ceea ce avem în noi şi în alţii.

Numai privindu-l în ochi pe celălalt fără teamă putem avea o comunicare profundă cu privire la cine suntem.

 

Fă ceea ce ştii că dă rezultate

O idee inconfortabilă cu care te invit să te acomodezi este că e foarte posibil să suferi de probleme similare cu cei pe care îţi doreşti să-i schimbi. Aşadar, de fiecare dată când îţi vine să dai o sugestie de îmbunătăţire, cu atât mai mult cuiva drag, întrebă-te pe tine:

  • Ce anume care-mi displace la persoana aceasta găsesc atât de străin faţă de mine sau atât de similar cu ceva ce nu-mi place la mine?

  • Ce pot să fac pentru a oferi acestei persoane un model spre a fi mai aproape de cum vreau eu să fiu?

  • Oare această persoană vrea să audă părerea mea? Ce-ar fi s-o întreb mai întâi? „Dragă X, am o părere pentru tine despre asta, vrei s-o auzi?”

  • Ce cred că ar face această persoană cu sugestia mea? Este pregătit/ă să o înţeleagă?

  • Oare ştiu care sunt cuvintele cele mai potrivite cu care să i-o spun acum?

  • Ce mă deranjează de fapt atât de mult la asta încât simt nevoia să corectez? De ce altceva/de cine altcineva îmi aduce aminte?

  • Cum anume persoana aceasta este ajutată de ceea ce face actualmente? Ce ar trebui să ştiu/aflu despre ea în aşa fel încât acest comportament să aibă sens?

  • Cum pot să fac o critică utilă, constructivă, raportată strict la comportament/fapte şi nu la identitatea persoanei?

Imaginează-ţi că viaţa ar fi mult mai uşoară pentru toată lumea dacă am auzi mai des acest dialog onest:

– Am un feed-back/o părere/o sugestie pentru tine. Vrei să-ţi spun?

– Nu, mulţumesc.

– Bine, mult succes în continuare!

VA URMA

 

Acesta este al 11-lea articol din seria „De la aşteptare la realitate” pe blogul colectiv Discerne, încadrată la subcategoria „dezvoltare personală”. Dacă ţi-a plăcut, atunci îţi recomand şi articolele anterioare, pe care le găseşti în lista aceasta. Primele 10 articole au fost publicate  pe acest blog în perioada 23 septembrie-11 decembrie 2015. După o pauză de aproape două luni, seria continuă cu încă cel puţin 10 articole pregătite pentru tine. Articolele din serie sunt scrise de bloggerii Ştefan Alexandrescu, Alina Harnisfeger şi Bianca Roxana Ionel şi ilustrate grafic de designerul şi fotograful Irina Chiriţă.

Ştefan Alexandrescu

consultant în dezvoltare personală şi profesională

autorul cărţii „Modelarea din NLP, o cale rapidă spre excelenţă

 Modelarea din NLP, o cale spre excelenta coperta ICopyright text (C) Ştefan Alexandrescu, ianuarie 2016

Anunțuri

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s