Despre omul de cinema Bobby Păunescu

22 01 2016

Introducere

Din câte am observat pornind de la articolele despre el, Bobby Păunescu (pe numele său real, George Marius Păunescu) este cunoscut pentru trei lucruri: bogăţia familiei din care face parte, viaţa sa amoroasă şi cariera sa în film. Eu voi scrie despre al treilea subiect.

Munca de producător de film în România este una dificilă şi cel mai adesea ingrată. De obicei, misiunea producătorilor români este împărţită între proiectele lor personale (filme pe care le scriu şi/sau regizează) şi proiectele altora în care investesc energie, timp şi bani. Producătorii români de film trebuie să fie în egală măsură oameni de afaceri şi artişti. Oameni de afaceri, ca să investească în producţii cu şanse reale de a recupera banii şi artişti, în sensul de a-şi asuma riscul să producă şi filme independente de artă. Aceasta este o mare deosebire faţă de occident, unde producătorul ajunge să fie un om de afaceri în proporţie covârşitoare. În acest articol, am neglijat scurtmetrajele.

Succese

Să începem cu succesele.

Cariera lui Bobby Păunescu a început la 30 de ani, odată cu producţia capodoperei universal aclamate Moartea domnului Lăzărescu (2005), devenit în timp un clasic. De curând, am revăzut filmul (se găseşte gratuit pe YouTube) la 10 ani de la vizionarea iniţială în 2005 şi am fost cu atât mai încântat de ce am văzut. În cadrul festivalului internaţional de film ASTRA de la Sibiu, în octombrie, am vizionat making of-ul acestui film de ficţiune. Producţia, regizată de Andreea păduraru mi-a stârnit o impresie….

Aurora, următorul film regizat de Cristi Puiu, în 2010, a fost un nou succes critic şi de festivaluri. Deşi un film bun, Aurora nu s-a apropiat de geniul demonstrat de autori cu cu Moartea domnului Lăzărescu, şi nici de succesul său la public. Cu această ocazie, Bobby Păunescu a fost unul din producătorii din cele 4 ţări coproducătoare: România, Franţa, Elveţia, Germania.

A urmat o nouă capodoperă, tot în coproducţie internaţională, Italia-România-Franţa. Diaz – Don‘t Clean Up This Blood este unul din cele mai bune 10 de filme apărute la cinema în acel an după părerea mea, după cum am scris aici şi aici.

Un al patrulea succes de critică şi de public s-a înregistrat mai ales în România (şi foarte puţin în alte ţări) cu coproducţia româno-americană Closer to the Moon, despre care am scris aici şi aici.

La jumătate distanţei între succese şi eşecuri, se găseşte Francesca (2009), debutul în regie al lui Bobby Păunescu, un film mediocru, o operă minimală şi discretă, care spune o poveste banală destul de liniar şi fără prea mult suspans. Opera nu a entuziasmat nici critica internaţională, nici box-office-ul românesc şi nici pe mine, care l-am văzut în dugheana care se numea odinioară cinematograful Scala, într-o sală aproape goală, în care mai era şi un om beat care mai scotea nişte sunete neplăcute.

Eşecuri

Numărul succeselor depăşeşte numărul eşecurilor, aici încadrându-se producţii din filmografia ultimilor 4 ani:

După dealuri (2012), această oribilitate cumplită a filmului românesc, despre care am scris aici, aici şi aici, se numără în regretata listă a eşecurilor de calitate ale lui Bobby Păunescu, deşi probabil cu distribuţie în peste 30 de ţări, este posibil ca Bobby Păunescu, unul din multiplii coproducători internaţionali, să-şi fi recuperat banii.

Un alt eşec a fost înregistrat în 2015, când strategia de a-şi lansa al doilea film regizat de el, Palatul pionierilor B’92 la Sundance a dat greş: filmul nu a luat niciun premiu, a înregistrat o cronică depreciativă, a retras site-ul de pe domeniul http://www.pioneerspalace.com/ şi, după ce a stat pe raft un an, a fost aruncat în programul de lansări pe decembrie 2015 cu vreo două săptămâni înainte de eveniment, fără trailer, deşi a fost votat într-un poll pe cinemagia drept cel mai aşteptat film românesc din 2015. Aproape am putea crede că Bobby Păunescu speră cât mai puţini oameni să-i vadă filmul. Aici putem citi că este un film-experiment fără scenariu (!!!)

Trailer

 

Ce ne rezervă viitorul

În filmografia generoasă de pe Cinemagia, aşa cum se cuvine, există şi o serie de titluri cu desăvârşire inexistente: Out of the night (2011), Fantomele (2013), Orizont (2015) – un proiect de film de Marian Crişan, care a fost anunţat pentru 2016, a nu se confunda cu scurt-metrajul românesc Orizont (2015), Beatles (2015) – un proiect de documentar de Andrei Ujică. La acestea, se mai adaugă un film pe care CNC-ul îl aştepta gata din 2014 şi care probabil nu se va finaliza nici în 2016, Limani. Cf. IMDB, Bobby Păunescu a mai anunţat încă două filme Previous Vengeance şi Lo sguardo della musica – care cel mai probabil vor apărea (dacă vor fi finalizate) în 2016 sau 2017.

Aşadar, există mai multe titluri-fantomă sau în lucru în filmografia de lung-metraj a lui Bobby Păunescu decât în filmografia sa reală, iar experienţa arată că bine ar fi mai degrabă să se limiteze la producţia de film şi să nu se mai expună pe latura artistică, pentru că există riscul să se întindă mai mult decât poate să gestioneze.

Bobby Păunescu a renunţat la casa de film Mandragora Movies, care întâmplător are acelaşi nume (Mandragora) cu casa de film unde lucrează Anca Puiu şi a creat Solar Indie Junction. Sub această marcă îşi va produce de acum înainte filmele.

Facebook Bobby Păunescu

LinkedIn Bobby Păunescu

Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Anunțuri

Acțiuni

Information

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: