Cele mai debile filme româneşti din 2015-2016, partea III

20 01 2016

Continuare de aici şi aici.

7. Poveste de dragoste

film de ficţiune, România, 2015

regia şi scenariul Cristina Iacob

produs de Mişu Predescu, MediaPro

Cristina Iacob este un autor de film responsabil pentru eşecul de critică şi succesul de public al unuia din cele mai proaste şi populare filme româneşti din 2014. Se pare că proiectul ei, intitulat provizoriu „Un dar pentru tine” şi „Iubirea e un dar de Crăciun”, a reuşit în timp util să se înscrie şi pentru 2015 pe lista celor mai slabe producţii autohtone.

Nu se putea să treacă toamna fără ca Mediapro să mai arunce o lopată de rahat cinematografic între ochii spectatorilor spălaţi pe creier. Ca de obicei, critica românească a receptat gunoiul specific marca MediaPro şi l-a etichetat corespunzător.

personajele stau rau din toate punctele de vedere: actorii nu par deloc bine alesi, personajele sunt construite rau, iar interpretarea lor lasa si ea de dorit. […]. In cazul actorilor din teatru se vedea clar ca ei nu se simt in largul lor pe platourile de filmare. Per total, toate personajele par fake, din aproape toate punctele de vedere.

Multe, enorm de multe fracturi de logica. Prea multe pentru un film care se vrea a fi realist.”

Emil Călinescu

Există un film mic nou românesc care poate să fie exmplu cum să filmezi un exterior de oraş cu plăcere, un interior mobilat cu gust, cum să joci şi să placi în fiecare secundă. Căutaţi „Bucureşti, te iubesc„, povestea de dragoste de acolo este proaspătă, de început, vie cu adevărat. Aici este o carte desenată de poveşti cu bule deasupra capului cu replici din topor, doar o schemă, o idee inabil dezvoltată.

Dar distribuţia e bună, plină de nume. Aştepţi foarte multe de la ea. Replicile sunt scânduri cu care te mai izbeşte uneori câte un personaj de te lasă perplex, de un umor involuntar. Ce păcat.

Cristina Zaharia

tare mă întreb cum se face că Sebastian şi Aprilia îşi permit să stea cu chirie în centrul Brașovului când cei doi sunt săraci lipiţi pământului. […]

Poveste de dragoste” merge prea departe, încărcând filmul cu personaje aflate la limita dintre comic şi grotesc. Avem o Cruella de Vil aterizată pe post de mamă de regizor şi pe Alexandru Darie în rolul unui regizor. Ce spun eu “regizor” e de fapt o caricatură copiată din filmele americane – şi nu numai – o combinaţie de Tim Burton meets Pee Wee Herman. Câteodată este bine să te opreşti din elanul creator şi atunci când adaptezi clişeele cinematografice să-ţi faci o listă şi atunci când filmul devine prea încărcat să mai tai.

Ioana Raluca Popescu

 

8. Miracolul din Tekir

regia: Ruxandra Zenide

scenariul: Doina Ruşti, Ruxandra Zenide, Alex Iordăchescu

produs de Alex Iordăchescu

coproducţie Elveţia-România

Ruxandra Zenide e unul din acei autori de film care s-au trezit pe cinemagia cu o filmografie îmbogăţită din condei cu proiecte inexistente. Mai mult, dacă cineva ar fi să urmărească pentru câte titluri a primit scriptic finanţare de la CNC studioul Elefant Film în ultimii 10 ani, cineva şi-ar putea imagina că Ruxandra Zenide ar fi unul din cei mai prolifici regizori de film românesc. Nu e cazul. Deşi Elefant Film a realizat, pe bune, anumite coproducţii cu România, Franţa şi Elveţia, există multe proiecte care nu au fost finalizate şi, cel mai probabil, nu vor fi niciodată finalizate – un exemplu ideal este La Cosmétique du Bonheur /Despre cosmetice şi fericire. În realitate, Ruxandra Zenide a făcut, în calitate de regizor, cu chiu cu vai, la viaţa ei (are 40 de ani) abia două lungmetraje: Ryna (2005) şi Miracolul din Tekir.

Filmul a primit bani de la CNC şi este coproducţie cu România, deci în mod normal ar fi trebuit să aibă şi o premieră românească. Dar să trecem peste asta. Există o singură cronică ce poate fi găsită despre acest film, şi aceea nu e prea încurajatoare (punctaj 1.5/6), scrisă în germană pe site-ul OutNow.ch.

„Nimic împotriva filmelor cu dialog minimal şi atmosferă săracă în prim-plan ce resetează subiectul filmului. Aici nu putem vorbi nici măcar despre asta: avem mult timp în care nu se întâmplă nimic, prea des o vedem pe Mara pur şi simplu mergând către groapa de noroi sau o vedem mişcându-se precum o moluscă. […] Cu siguranţă nu este suficientă viteză în film, al cărui ritm este încetinit de peisaje maronii filmate îndelung sau pur şi simplu close-up-uri cu Mara în timp ce se roagă sau tratează pacienţii.”

Aşadar, mizeria noastră cea înecătoare de toate zilele, exprimată au ralenti, fără esenţă, punând la încercare nervii spectatorilor. Doar în acest film şi în 300 altele româneşti ca el.

Să sperăm că regizoarea va accelera ritmul şi va termina următorul ei film până în 2025. Nu de altele, dar viaţa trece şi nu putem aştepta până când ea învaţă să spună o poveste cinematografic… din nou.

 

9. 2+2

Scenariul: Akos Gerstner, Marius Weber, Thomas Ciulei

Regia: Thomas Ciulei

Coproducţie România-Germania

Thomas Ciulei merită să fie cunoscut în cinematografia românească, pentru trei lucruri: mizerabilismul oribil al documentarelor sale, cretinătatea ghivecelor sale cinematografice şi sifonare de fonduri. 2+2 este o asemenea producţie ce reuşeşte din plin să bifeze toate aceste caracteristici.

Această tristă oribilitate a fost finanţată cu bani de la CNC încă din 2008, urmând ca premiera să o aibă de fapt… exact, pe niciun ecran. A fost aruncat în grila (a se citi „gârla”) de programe HBO în aprilie 2015.

Acţiunea se petrece într-un stat fictiv, totalitar, numit Miranda. Conducătorul urmează să-şi sărbătorească aniversarea. Ceea ce el nu ştie şi nu trebuie să afle este că ţara nu mai are bani pentru a-l sărbători, aşa că nişte subalterni conştiincioşi pun la cale două planuri: să facă un film despre viaţa lui şi să transforme Miranda într-o atracţie turistică prin torturile şi exceuţiile pe care turiştii le pot experimenta.

Acest surogat de film are atât de multe probleme încât nici nu ştiu de unde să încep.

Cel mai evident lucru este atmosfera teatrală, dar un teatru absurd prost, care se doreşte a fi un fel de sitcom, deoarece merge oricât de departe pentru a scoate nişte poante de două-trei replici.

Al doilea lucru, de data aceasta neclar, este dacă Miranda reprezintă o parodie a României sub comunism sau o parodie a României sub capitalism. Poantele vizează ambele sisteme, dar nu într-o manieră inteligentă, ci într-una neclară, imposibilă: nu este clar pentru spectator care este sistemul care funcţionează în statul respectiv. Poate pentru că sistemul numit scenariu folosit de Ciulei este un ghiveci.

Personajele nu sunt conturate clar, nu au logică, nici măcar o linie directoare. Nu se înţelege de ce personajele se comportă aşa, nu se înţelege ce le apucă. Dacă toţi ar fi nebuni, atunci măcar ar exista măcar un comportament patologic. 2+2 este o succesiune haotică de scene în care tot felul de actori fac mutre, debitează replici fără sens şi spun glume sinistre.

Convenţiile par a fi de asemenea teatrale, iar regulile cinematografice par a fi evitate. Trebuie menţionat că aici nu avem de-a face cu un talentat regizor priceput să ascundă primei priviri profane un mesaj profund, ci cu un regizor care îşi face debutul în filmul de ficţiune nu cu stânga, ci cu picioarele.

Fiind ameninţat cu procesul de către CNC pentru faptul că i-a tot dus cu „zăhărelul” vreme de 7 ani, sunt sigur că Thomas Ciulei îşi doreşte de fapt ca nimeni să nu-i vadă filmul. Probabil că Europolis film, casa de producţie a lui Ciulei, care de cel puţin un an nici nu are site funcţional, a fost trecută pe lista neagră şi sper că acest incompetent nu va mai pune mâna vreodată pe vreo finanţare măcar pentru proiecte de ficţiune.

Titlu intermediar pe care acest proiect l-a avut: “The Show Must Go On”

Ştefan Alexandrescu,

ocazional, critic de film


Acțiuni

Information

3 responses

26 01 2016
Cele mai debile filme româneşti din 2015-2016, partea IV | DISCERNE

[…]  Continuare de aici, aici şi aici. […]

Apreciază

23 03 2016
Hoţii de filme, partea a IV-a: Elefant film | DISCERNE

[…] Dan Burlac. Ruxandra Zenide a regizat unul din cele mai proaste filme româneşti ale anului 2015 (Miracolul din Tekir, recenzat şi aici şi aici) iar Dan Burlac a produs unul din cele mai proaste filme româneşti […]

Apreciază

28 03 2016
Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo din 2016 | DISCERNE

[…] promovate filmele aşteptate în 2016 pe marile ecrane din România Miracolul din Tekir, Minte-mă frumos în centrul vechi, Două lozuri de Paul Negoescu, Doar o răsuflare de Mirona […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: