Cronica filmului Acasă la tata (2015)

13 12 2015

satiră socială, lungmetraj (98 min)

produs de: Giuliano Doman

scenariul: Mimi Brănescu,bazat pe piesa de teatru omonimă

regia: Andrei Cohn

Subiectul: Robert, originar dintr-un sat constănţean, se întoarce pentru o zi în casa tatălui său, ocazie cu care se întâlneşte cu doi foşti colegi de liceu. Ei văd în el un scriitor de succes pentru că a publicat o carte de poezie. Dincolo de formalităţi, vechi ranchiune şi aşteptări neîmplinite ies la suprafaţă.

acasa-la-tata

Acasă la tata, film realizat inclusiv cu bani de la CNC (Iniţial a primit prin concursul de la CNC 759.847 lei. Asta era în 2010), este aşteptat pe ecrane din 2009. Lunga aşteptare a meritat, din fericire.

Acasă la tata explorează umorul într-o manieră curajoasă, mergând până în pragul ridicolului şi al penibilului cu meritul că reuşeşte să surprindă cu sclipire de geniu câteva din paradoxurile psihologiei poporului român.

Pe principiul „gunoiul unuia e comoara altuia”, cele trei personaje principale: Robert (Alexandru Papadopol), Petrică (Andi Vasluianu) şi Paula (Ioana Flora) au de împărţit aşteptări, vise şi recunoaşteri. Fiecare din ei pozează în cineva care nu este. Fiecare din ei minte ca să scape de cineva. Niciunul din ei nu ştie să se exprime şi cu atât mai puţin nu ştie ce vrea de fapt. În acest carusel al ororilor, se mai adaugă câteva ingrediente demente: un tată incult şi ignorant, un profesor frustrat, o soţie nemulţumită, o baie de vis şi o beţie pe cinste. Toate, condimentate cu versuri lipsite de rimă. Totuşi, filmul are ritm, iar când se pornesc, hohotele spectatorilor nu se mai pot opri. Scena băii este antologică. Filmul este musai recomandat pentru vizionare în sala de cinematograf, de preferinţă la o oră în care mai sunt şi alţii decât tu şi proiecţionistul. Reacţiile publicului sunt delicioase.

Acest film are, în mod discutabil, ceva mai multă naraţiune decât Autoportretul unei fete cuminţi, însă construcţia comică diferă. Dacă la Autoportretul unei fete cuminţi umorul este distribuit aproximativ în mod egal tot filmul, în Acasă la tata, scenele comice culminează aproape de sfârşit, însă sunt date peste cap de dramatismul şi seriozitatea unei scene de confruntare. Dacă la Autoportretul unei fete cuminţi avem în esenţă un personaj principal agreabil pe care măcar să-l putem compătimi, în Acasă la tata personajul principal apare în esenţă până la urmă la fel de dezgustător precum cei cu care se confruntă.

Amândouă filmele dezvoltă umorul de personaj bine conturat şi foarte bine jucat, ambele construiesc un umor inteligent, rafinat şi se bazează pe abilitatea spectatorilor de a depista mecanismele psihologice şi motivaţiile din spatele reacţiilor. Ambele filme au fost etichetate în mod cretin „drame” când de fapt sunt comedii situaţionale în care mentalitatea română este pusă la zid şi în acelaşi timp servită drept spectacol, într-o manieră mult mai inteligentă, de exemplu, decât în prea-mult-apreciatul Toată lumea din familia noastră.

Acasă la tata mai are şi două alte puncte forte:

  1. Subtitrarea în limba engleză care însoţeşte filmul (şi subtitrarea în română a trailerului, apreciez), datorită sunetului prost înregistrat, luat în priză directă de parcă ar fi fost la cazan

  2. Acest film chiar are un început şi un final. Şi finalul funcţionează dramatic, nu este o concluzie de genul: „mda, şi e cam aşa, ca-n tren, că aşa e şi în viaţă”.

Ceea ce Acasă la tata nu are şi-i lipseşte este dinamism, montaj mai bine gândit după un decupaj regizoral care să nu fie atât de evident din topor, o notă mai autentică de cinema şi mai puţină de teatru şi ceva mai multă muzică. Şi la imagine s-ar mai fi lucrat cu succes pe partea de lumini şi umbre. Rezultatul final arată de parcă a fost salvat dintr-un material care a luat foc şi din care n-a mai rămas decât dubla aia mai puţin proastă din fiecare cadru.

Însă, per ansamblu, filmul este bun (chiar dacă nu foarte bun), datorită scenariului bine gândit, actorilor şi rezultatului final care are sens şi ritm.

Anca Puiu, unul din producătorii filmului, din 11 filme produse într-o carieră de 11 ani, are o singură pată pe filmografia sa: Rocker (despre care am scris aici). În rest, a produs cel puţin 3 capodopere (Moartea domnului Lăzărescu, Metrobranding şi Viktoria).

Această producţie are un trecut îndelungat, drept pentru care se explică de ce anul care o însoţeşte variază: 2012, 2013, 2014. Niciunul din aceştia nu este valabil. În 2012 se ştie sigur că ar fi fost în producţie. Aşa scrie aici, cel puţin. Aici scria că filmul ar fi fost gata în februarie 2014. Pe cinemagia scria la începutul lui 2015 că filmul e din 2012 şi că ar fi avut premiera în septembrie 2013.

Punctajul meu: 6/10

Trailer

 

Discuţie cu autorii şi actorii la lansare

 

 Ştefan Alexandrescu

ocazional, critic de film

Copyright text © Ştefan Alexandrescu.

Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.


Acțiuni

Information

One response

28 03 2016
Live blogging despre gala decernării premiilor Gopo din 2016 | DISCERNE

[…] Acasă la tata, Lumea e a mea, Box, De ce eu?, Comoara, Bucureşti Non Stop, Aferim! sunt filmele din ale căror cadre se compune montajul promoţional pe o melodie a Vanessei Paradis. […]

Apreciază

Te invit să-ţi împărtăşeşti gândurile în legătură cu acest conţinut!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: